Andreea 30

31 05 2015

Nu mai imi gasesc putere si motivatie sa traiesc mai departe. Simt ca viata mea nu are sens. De ce a trebuit sa ma nasc? Ca sa sufar cu siguranta… Am obosit sa imi gasesc bucurie in lucruri simple. Am obosit sa ma mai suport, am obosit sa plang, am obosit sa ma judece lumea, am obosit sa ma izolez, am obosit sa imi ascund corpul, am obosit sa imi aduc aminte de jignirile pe care le-am primit in legatura cu aspectul meu fizic, am obosit sa aplanez certurile dintre parinti, am obosit sa muncesc, sa lupt sa supravietuiesc, sa lupt sa ma accept asa cum sunt. Nu mai suport sa ma uit in oglinda si sa vad ca arat ca un barbat, sunt plina de par si m-am ingrasat foarte tare. Am 115 kg si probleme endocrine. Am 30 de ani, sunt grasa, am hirsutism(probleme cu pilozitatea pe fata, abdomen, piept si resul corpului) de la 12 ani. Am fost totdeauna complexata, nu am avut niciodata nici un fel de relatie cu nici un baiat/barbat. Nici nu mi-am dorit sa am.Din cauza ca nici un baiat sanatos la cap nu si-ar dori asa un specimen ca mine langa el. Poate si din cauza ca parintii mei nu s-au inteles niciodata…Certurile intre ei au fost prezente in fiecare zi, reprosuri si violenta verbala, si sunt lucruri care m-au afectat psihic. Dar anul asta implinesc 30 de ani, si simt ca nu am nici o implinire in viata asta. Nu stiu ce sa mai fac. Problemele astea ce imi afecteaza aspectul fizic si feminitatea au fost o piedica in viata mea, m-au afectat psihic, m-au impiedicat sa ma dezvolt personal si perofesional. Nu caut scuze dar pentru o femeie e o povara, iar eu o duc cu mine de 18 ani Nu mai imi gasesc putere sa ma accept sa merg mai departe…

Anunțuri




Ruxandra 7

30 05 2015

Buna. Ma numesc Ruxandra si am intrat pe aceasta pagina pentru ca am nevoie de ajutor. Am nevoie de motivatie ca sa pot trece peste un impas. Am o relatie de 7 ani cu un baiat care este des plecat din tara. Pana acum nu am avut motive de ingrijorare. Zic pana acum pentru ca am aflat ca ma inseala cu doua din „prietenele” mele. Cu una are o relatie mai intima. Asta se intampla de cateva luni.. Am aflat acum doua zile. Vreau un sfat.. M au dezamagit atatea persoane odata incat nu stiu cum sa reactionez..





Mia 17

29 05 2015

Buna seara! Am o problema… Am 17 ani,in 6 luni voi fi majora. Tatal meu a murit cand eu aveam un an si jumatate eu ramanand cu sora mea (care avea opt ani) si mama mea. Mama a fost nevoita sa ma mute la bunici deoarece nu putea sa aiba grija de mine…De atunci sunt nedespartita de bunicul meu care mi-a fost tatal perfect..Cand eram clasa a8a a fost diagnosticat cu Alzheimer in ultimul stadiu..asta a cazut ca o piatra pe inima mea,nu ma mai cunostea,nu mai stia ce vorbeste.. a fost foarte greu deoarece el a fost si va fi mereu cea mai importanta persoana din viata mea (tin sa precizez ca sunt foarte distanta de familia mea) Sunt foarte urata,toti isi bat joc de mine mereu,iar in decembrie am cunoscut un baiat care e cu 10 ani mai mare ca mine. S-a comportat foarte frumos cu mine mereu,ma facea sa ma simt protejata si iubita chiar daca nu faceam nimic numai se uita in ochii mei.M-a facut sa ma indragostesc de el iar acum lui ii place de o alta fata. Ma simt ca dracu deoarece acum bunicul meu este pe moarte,nu mai are mult de trait,iar singura persoana pe care as vrea sa o am alaturi este el 😦 Nu am prieteni,nu am persoane apropiate,sunt doar eu… Traiesc intr-un cosmar,sunt batuta de catre bunica mea,sora mea se comporta foarte urat cu mine iar cu mama de-abia vorbesc… As vrea sa recurg la suicid deoarece simt ca nu mai pot..simt ca durerile sufletesti sunt prea apasatoare..simt ca incet imi mor toti neuronii…nu mai pot. Am recurs pana acum la tot felul de prostii pentru a ma face sa uit de suferinta (alcool,multe feluri de substante interzise,tigara) As avea nevoie neaparata de ajutor !! Multumesc.





Simona 18

27 05 2015

Bună! Sunt Simona, am 18 ani. Știu că poate pare o prostie dar uneori simt ca nu mai pot, că nu mai vreau să trăiesc. Chiar dacă știu că am pentru cine trăi, simt că am ajuns la limită și lucrul ăsta mă distruge. Nu știu cu cine să vorbesc și nici nu pot să vorbesc despre problemele mele.. simt că nu mă înțelege nimeni. Trăiesc intr- o familie „frumoasă” , așa spun unii, unii care nu știu cât de tristă sunt eu, unii care nu știu câte lacrimi vărs eu.. unii nu știu, pentru că mă ascund cât pot de bine pot sub un zâmbet fals. Nici nu știu cu ce să încep.. eu și fratele meu care acum are 14 ani, de mici am trăit în stres, teroare.. și asta din cauza faptului că tata se îmbăta în fiecare zi, venea acasă și făcea scandal, o bătea pe mama.. au fost unele bătăi care au lăsat urme uriașe pe corpul mamei și în sufletul meu, fratele meu era mic, sper din suflet să nu-și amintească tot ce-mi amintesc eu. Mama a fost internată pentru că a avut capul spart din cauza tatălui meu, a trebuit sa ia pastile pentru „nebuni” , nu știu cum să le numesc.. au fost momente groaznice, chiar și acum plâng cu lacrimi și suspine.. Mă rog, toate astea au încetat pe când s-a lăsat tatăl meu de băut și de fumat, pe atunci aveam vreo.. 11-12 ani parcă. De atunci era totul frumos, părinții mei se înțelegeau bine, eram fericită! Dar de un timp (aproximativ 9 luni) parcă s-au întors toate înapoi.. dar acum mama a început să bea, bea până se îmbată și vorbește tot felul de prostii, vorbește fară noimă, vorbește singură și înjură în ultimu’ hal.. am ajuns la concluzia că e schizofrenică. Și asta cred că e din cauza faptului că ea a întrerupt medicația. Am ajuns să-mi fie frică de ea uneori, mă vede că plâng și parcă nu-i pasă.. mă doare s-o văd așa dar nu am ce să fac pentru că nu vrea să asculte de nimeni, nu vrea să meargă la spital să se trateze. Nu-mi vine să cred că ea e mama mea. N-o mai recunosc. Niciodată nu am urât pe nimeni! Și nu aș vrea să fie ea persoana pe care o urăsc. Dar mă face să-mi fie scârbă de ea. Mă mai doare faptul că fratele meu vede asta de la mama lui. Eu am un iubit, sunt împreună cu el de 2 ani și știe aproximativ de problemele din trecutul meu dar nu știe că mama mea bea și că e nebună la propriu. Nu pot să-i spun, nu m-am plâns niciodata.. nu vreau să-i încarc și pe alții cu problemele mele. De asta am ales sa scriu aici, poate totuși cineva mă poate ajuta intr-un fel.. chiar nu mai știu ce să fac, când plâng îmi trec tot felul de idei prin minte cum că nu mai pot să trăiesc. Dar mă gândesc la fratele meu, îl iubesc din suflet și nu pot să-l las. Vreau să mă ajute cineva.





IuliaDa

27 05 2015

Oameni dragi,

Va scriu din tot sufletul meu si sper ca sa fie inteles mesajul pe care vreau sa-l transmit. Am gasit site-ul asta in urma cu 3 ani, cand am cautat pe google metode de sinucidere. Eram intr-un moment de cumpana, fiind depresiva de felul meu, s-au adunat si pur si simplu am cedat. Gasind acest site, am luat mailul lui Adrian si i-am cerut ajutorul. Acest om mi-a citit mailurile interminabile si mi-a raspuns la toate. A facut tot ce tinea de el sa ma ajute. Tin sa-i multumesc pentru timpul acordat si imi pare rau ca nu i-am ascultat sfaturile. Da.. am avut o tentativa de suicid apoi, dar a esuat, pentru ca m-a salvat un prieten. Nu regret ca traiesc..
Depresia a continuat si continua ani la rand, de atunci s-au intamplat si alte evenimente mult mai grave decat aveam eu atunci. Ganduri de suicid au tot fost, nenumarate.. Dar, in depresia mea, am avut si timp de reflectat. M-am gandit de multe ori de ce vreau sa fac asta, ce se intampla cu mine, am incercat sa ma inteleg. Am priceput ideea ca daca eu nu o sa vreau sa-mi fie bine, nu o sa vrea nimeni mai mult pentru mine si nu o sa ia nimeni atitudine in locul meu. Asa ca am luat atitudine si am incercat sa ies din depresie, prin dans, sport, distractii si alte lucruri care ma fac sa ma simt bine. Am incercat si incerc sa am un mod de viata cat mai sanatos si echilibrat pentru ca in viata mea era haos. Disciplina in viata de zi cu zi este foarte importanta, insa am realizat asta de putin timp incoace si inca mai lucrez la asta.
Cu toate incercarile mele, si dorinta puternica de a fi implinita, depresia nu a disparut si probabil nu va disparea prea curand, dar am incredere. Am solicitat ajutor de la specialisti doar in mediul virtual, in schimb nu m-am simtit ajutata deloc. Ideea este ca schimbarea trebuie sa vina din interior, tu trebuie sa te ajuti ACUM! Oamenii din jur, si chiar specialistii iti arata doar calea cum sa te ajuti, nu pot face ei lucrurile in locul tau!
Orice om, fie el psiholog, doctor sau orice alta ocupatie, are la randul sau problemele lui. Fiecare om percepe ca problemele lui fiind cele mai grave si ca nu pot rezista. Eu am invatat un lucru.. ca nu sunt singura care sufera, am ascultat povestile multor persoane din orice colt al lumii, si am incercat sa ofer un sprijin moral. A avut dreptate Adrian „Ajuntand pe altii, te poti ajuta pe tine”. Daca incerci sa deschizi ochii si sa te uiti atent la oamenii din jur si sa le asculti povestile, brusc realizezi ca nu ai cele mai grave probleme din lume si problemele tale vor parea mai putin grave.
In continuare fac lucruri care imi plac, incerc sa-mi construiesc disciplina in viata mea si sa fiu mult mai atenta la oamenii din jurul meu, dar si la minunatiile naturii. Sunt sigura ca nu am venit cu nici o revelatie prin acest mesaj si multi dintre voi cunosc aceste lucruri. Dar este foarte greu sa le punem in aplicare. Eu sunt dispusa sa ajut oamenii care sunt descumpanati, si care vor sa renunte asa usor. De renuntat la viata e cel mai usor si poate oricine, mai greu sa traiesti si sa iubesti viata cu adevarat! Fii unul dintre oamenii puternici si indrazneste sa traiesti, ai acelasi drept ca si ceilalti! Nu esti cu nimic mai prejos de cei care aleg sa traiasca!

Cu multumiri catre Adrian si cu mult respect si dragoste tutor oamenilor dragi de pe acest site!





Someone23

25 05 2015

Buna. O sa incerc sa nu lungesc prea mult. Ma simt foarte singura,nu prea vorbesc nici cu parintii nici cu alte rude din familie, singura persoana cu care mai vorbesc cat de cat e prietenul meu cu care m-am reimpacat de mai multe ori pe parcursul anilor. Am avut probleme in copilarie ,adolescenta si tentative de suicid la 13 si 16 ani,dar am trecut peste. Nimeni nu a stiut despre asta atunci si nimeni nu stie nici acum ca in fiecare dimineata cand ma trezesc am un gol amar ,o senzatie oribila,de neimplinire. Am 23 de ani in momentul de fata si nu lucrez. Ma trezesc de cativa ani cu acelasi sentiment ca si cum mi-as fi ratat viata pentru ca inca nu am gasit sa fac ceea ce imi place sau sa fac ceva la ce ma pricep si simt ca i-am dezamagit pe cei din jur si pentru ca nu am mers la facultate. Nu am nicio viata sociala,nici prieteni ,nici bani . Sunt foarte trista ca nu stiu ce vreau sa fac cu viata mea iar gandurile sinucigase apar…din nou.





LucianP

24 05 2015

De ce sa mai traiesc daca nu am pe nimeni si sunt mereu trist?E o durere asa sfasietoare cand vezi pe strada cupluri ce se tin de mana…si la mine nu se uita nimeni…