AMB

Buna tuturor, in primul rand!
Care ar fi cea mai potrivita introducere? Faptul ca deviza care ma calauzeste in ultima perioada este : mai bine mor pentru ceva, decat sa traiesc pentru nimic, cred ca spune totul despre starea in care ma gasesc. Am avut doua tentative pana acum. Am momente cand mi-e atat de frica, insa sunt din ce in ce mai dese starile in care imi dau seama ca trebuie sa duc la bun sfarsit ce am inceput. Efectiv nu ma intereseaza ce ramane sau cum ramane dupa mine, nu ma intereseaza nici faptul ca exista probabilitatea sa nu gasesc linistea dupa care tanjesc. De fapt, adevarata moarte consider ca este ignoranta. E cumplita si sunt inumani cei care recurg la aceasta metoda. Insa, fiind atat de diferiti e firesc ca fiecare sa percem cu alta intensitate momentele pe care ni le ofera viata. Toti imi repeta ca sunt puternica, frumoasa, ma rog, plina de calitati… eu de ce nu vad aceste lucruri? de ce in fiecare dimineata sunt ingrozita de faptul ca m-am trezit? de faptul ca trebuie sa-mi pun din nou masca si sa arat cat de bine e si cat de usor trec prin viata… Si imi dau seama ca nimeni nu poate sa inteleaga si nici nu am niciun drept sa cer cuiva sa ma inteleaga. Vad in oglinda tot ce e mai urat si mai rau… iertati-mi incoerenta. Ideea e ca am scris…nici nu stiu de ce am scris si ce exact vroiam sa expun. Speranta mea este ca exista un Iad si pentru cei buni.
Va multumesc!