Iuliana 21

7 11 2017

Ma numesc Iuliana, am 21 de ani si sunt studenta la drept, iar in ultimul timp imi deruleaza tot mai des prin minte ideea ca viata aceasta nu e pentru mine, as vrea sa traiesc, sa fiu un om normal, dar simt ca e imposibil…nu mi-am deschis sufletul in intregime niciodata in fata nimanui, am fost mereu eu si cu mine…”eu” fiind cel mai bun confident al meu inca de mica, nu pentru ca nu as fi avut cu cine vorbi, dar nu am vrut si nu vreau sa-mi ingreunez sufleteste parintii cu ale mele(le au destul pe ale lor), iar de adevarate prietenii nu am avut parte niciodata… chiar si asa am stiut mereu sa pastrez limita dezvaluirii in ceea ce priveste viata mea personala, de aceea poate m.am si izolat atat de mult. Pe la 16 ani am vrut sa plec de acasa(ai mei fiind plecati in strainatate, iar eu si fratele meu ramanand in grija bunicilor) simtindu-ma extrem de singura, desi inconjurata de o multime de suflete in jurul meu…in cele din urma m-a intors matusa mea din drum, nu aveam ganduri negre atunci, vroiam doar sa plec undeva departe, intr-o zona de munte sa ma calugaresc, asa credeam ca pot avea o viata linistita si impacata, dar m-am oprit de dragul fratelui meu si din simtul responsabilitatii fata de el, de a-i fi alaturi.
Trecand anii,pe la 19 ani m-am trezit inconjurata numai de nenorociri… am intalnit un baiat care a profitat ca un bou de inocenta mea, dandu-mi impresia ca mi-a dat intreg universul peste cap si care a facut sa ma izolez de restul lumii tot mai mult…la scurt timp dupa s-a intamplat o nenorocire si mai mare, tatal meu se simtea foarte rau, am fugit cu el la spital(mama fiind la serviciu) unde i s-a administrat o perfuzie si i s-a acordat un tratament medicamentos care mai mult a inrautatit situatia…simteam ca ma sufoc cand vedeam ca omul pe care il apreciez cel mai mult in viata asta sufera dar in acelasi timp trebuia sa fiu puternica( sau macar sa par) de dragul lui… In perioada aceea am avut si bacul, lundu-l cu nota mica dupa tot ceea ce se intamplase in viata mea, nemaiacordand prioritate invataturii.
Tatal meu se simtea din ce in ce mai rau asa ca i s-au facut niste analize amanuntite din urma carora a rezultat ca trebuie operat imediat(la cap), aceasta fiind mult prea riscanta deoarece risca sa se atinga creerul i s-a montat un aparat care la ‘readus’ la normal dar totodata l.a transformat intr-un om cu handicap, nedorind sa acepte asta…a fost o lovitura imensa pentru mine sa il vad neputincios, as fi smuls ceva din mine doar ca sa fie el bine…dupa toate acestea, ratand inscrierea la facultate, am avut un an in care i-am fost alaturi cum am putut eu mai bine, am facut niste cursuri si m-am si angajat intr-o primarie in aceasta perioada… am vrut sa dau tot cei mai bun din mine doar de dragul lui desi prin intermediul acestui loc de munca mi-am creat rivalitati si am realizat prin ochii mei de copil cat de perversi pot fi oamenii.
In urmatorul an, am plecat la facultate, departe de casa, departe de tot…si crezand ca am trecut peste tot am incepul un nou capitol… am intalnit un baiat care a insistat destul de mult sa-mi fie alaturi si astfel suntem impreuna de un an, pare barbatul perfect, dar nu nu stiu daca pot fi femeia perfecta pentru el…imi e pur si simplu teama de ideea de a convietui cu un barbat dupa necazul anterior din viata mea, de un an de zile eu nu pot nici macar sa-mi strig pe nume iubitul, de alint nici vorba… ma inspaimanta doar gandul, nu ii pot vorbi, desi as vrea, are suflet bun dar ma astept in orice moment ca rabdarea lui sa se sfarseasca, lasand asta deoparte nu imi pot gasi nici ceva de munca stabil, chiria ma doboara, iar in facultatea nu am gasit chiar ceea ce imi doream…acestea sunt o parte din problemele mele, ca ma fac sa devin din ce in ce mai slaba si simt asta pe zi ce trece dar totusi nu pot face nimic…am ajuns sa imi doresc sa pot sa dorm( in ultimul timp si asta devine imposibil) si sa nu ma mai trezesc… stiu ca sunt si eu prea sensibila si pun tot la suflet dar simt ca am ajuns la extreme… simt ca nu am niciun rost in viata asta… si poate ar fi mai bine fara mine…

Reclame