Dana E.

18 11 2013

Draga Elena, sotul meu sinucis acum patru luni. Avem o fetita de 12 ani, 22 de ani de casatorie. Nu am cuvinte sa/ti descriu suferinta pe care ne/a lasat/o, noua ,mamei si surorii lui. Te/as invita sa ne vezi cand cedam pe rand durerii. Atunci nu stiu ce ma doare mai tare , lipsa lui sau imaginea unei mame disperate si distruse definitiv, sau suferinta fiicei noastre. Si parca n/ar fi inumana suferinta noastra se adauga si stigmatul pus de cei din jur, pe noi si pe el. Dar cel mai mult ne doare faptul ca este in iad , ca a fost inmormantat ca un caine si ca nu este primit nimi din ce facem noi pt el.
El a considerat ca noi vom fi fericite fara el, insa s/a inselat amarnic. Acest mod crud de a parasi aceasta lume ne/a marcat definitiv si nu cred ca vom reusi vreodata sa traim normal. Dzeu sa/l ierte , avea un suflet bun si generos, doar probleme cu alcoolul.
Nu pricep cum poate cineva sa lase celor pe care ii iubeste o povara atat de grea. Nimeni, niciodata sa nu treaca prin iadul prin care trecem noi….
L/am iertat dar crucea pe care ne/a lasat/o este foarte grea….incepand cu 112, salvarea, Politia, Criminalistica ,declaratiile, Procuratura, Morga, Inmormantarea, socul, disperarea, barfele. Viata este frumoasa, avem atatea lucruri marunte carora nu le dam importanta de la rasaritul Soarelui, frumusetea florilor, rasul copiilor, un film bun, o voce superba ce ne incanta..

(Comentariu moderator: postarea Danei a fost in 2010; recent am recitit-o si am considerat-o utila pentru potentialii vizitatori, motiv pentru care o puteti gasi in coloana din dreapta, sub pseudonimul ales, la care am adaugat majuscula E., de la numele celei careia i-a fost adresat initial comentariul de fata.)

Anunțuri