Antonescua

Poate ca nicioadata nu am gandit asa prea departe , la moarte , adica doar m-am gandit dar nu am putut si nu o pot face fiindca sunt o fire prea egoista si prea protectoare cu propia persoana . ” Nu vreau sa mor , dar nici sa mai traiesc in intuneric ” cam asa se explica starea mea .
Sunt o adolescenta , care nu-si mai vede rostul insa continui , continui si nu stiu de ce ? La inceputului stari mele de tristete am spus tuturor cum sa simt si ce simt , nu m-au ascultat nu m-au inteles ; cu timpul am preferat sa nu le mai spun nimic sa ma prefac ca totul e ok , sa mint , iar viata mea sa fie plina de minciuni si de pasti pe care trebuie sa mi le pun . Am preferat sa tac , daca nimeni nu ma ascultat doar ca acolo undeva in interiorul meu ma simt nelistita si numai seara sau cand sunt singura acasa ma pot descarca si vorbi despre ceea ce ma doare cu adevarat .
In momentul de fata probabil ca spun numai aberatii , stiu insa nu as fi crezut vreodata ca ma voi simti asa de . . . singura . Nu as fi crezut vreodata ca lumea in care traiesc va fi compusa doar din mine si atat .
Imi cer scuze daca am scris prea mult sau eu stiu de deranj , dar nimeni nu ma ascult , nimeni nu ma intelege . . . si nu e de o zi starea acesta , de o luna , de mai multe luni ci de mai mult ani .