Iceman

21 08 2016

Este oarecum ironic. N mi-am imaginat că intro zi voi ajunge pe un asemenea site.
Mă gândesc să-mi put capăt zilelor. Nu sunt aici pt atenție.
Viața așa cum este ea bună sau rea pt mine nu mai are niciun sens!
Nu prietenii, nu familie….Am 30 de ani și am realizat nu am făcut nimic semnificativ cu viața mea.





Andrei A.

18 08 2016

Salutare oameni buni !
Mi-a fost greu sa descopar unde pot scrie si eu despre problemele mele , dar sper ca am facut-o bine .
Numele meu este Andrei A. si viata mea a luat o intorsatura bizara in urma cu mai putin de un an . Am devenit jucator de pacanele. Viata mea era relativ ok , castigam foarte bine , nu duceam lipsa de nimic , tot ce am cladit a fost prin fortele mele , dar brusc ceva s-a intamplat in mintea mea si dorinta de a castiga si mai mult si mai mult a pus stapanire pe mine . Tot ce am cladit in 12 ani de munca , am distrus in cateva luni , chiar daca am inceput sa fac o casa ( pe care nu am terminat o din cauza viciului meu) chiar daca mi am intemeiat o familie , si cu ajutorul lui DZEU a venit si un super copil , totul din punctul meu de vedere nu mai are nici o valoare. Dintr-un om modest care a trait greu fara tata si o mama care s-a luptat sa nu mi lipseasca nimic , am reusit sa mi depasesc conditia si sa realizez niste lucruri in viata pana acum cand nu mai consider ca mai am puterea sa stau pe acest pamant .
Am pierdut foarte multi bani, m-am distantat de prieteni , familie tot si singurul meu gand este sfarsitul , am fost si la medici si la biserica , am luat si pastile degeaba , gandul rau ma domina , iar tot ce e nasol a pus stapanire pe mine .ce sa mai fac ca sa ies din gaura asta





Alex VZ

14 08 2016

Buna am 32 de ani si nustiu exact cum asi putea incepe sa va povestesc viata mea care nu ma plang e pe la mijloc cu de toate.Insa gandul de-a ma sinucide vine de la cei din jurul meu oameni meschini si oameni care sufera din cauza lor ,viata asta e mai mult decat o jungla .Si un viciu pe care il am alcolul ,in schimb la alcol nu sunt un om violent ci e ca si un medicament ma face sa merg mai departe .Beau cam de patru ori pe luna la sfarsit de saptamana si beau destul de mult pana nu mai stiu cei cu mine .Am inceput a bea la o varsta frageta pe la 11 ani .Am fost crescut de bunici la tara care mi-au oferit toata dragostea si atentia lor .Pina in acel moment cand inainte sa termin clasa a patra la tara la bunici a venit presupusul tata Cezar care cu fratele lui si cu sora mea vitrega si mau loat cu masina la plimbare si Cezar ma dus la un apartament unde era o curva ca nu potsai zic doamna trebuia sai spun mama aveam si surori care nu stiam si un frate , Eram derutat complet atunci nici naveam de unde sa stiu ce se intanpla cu mine .Asta cu amanta si presupusi mei frati na durat mult ca sau certat repede sau terminat bani .Dupa ma tarit intr-o comuna la un frate de-al lui unde ma dat la scoala sa-mi termin clasa a patra .Si ne avand ce face trebuia sa ma culc cu el sai tin loc de nevasta ma abuzat sexual de cateva ori in joaca mai in serios avea atractie catre copii eram doar un pusti de 10 anisori stiam eu ce se intanpla cu mine mai pe scurt un pedofil bolnav . E doar inceputul care ma schimbat complet exact din acel punct am inceput sa o iau razna povestea ce nui poveste e foarte lunga si de-a ici incepe .Si nustiu exact cum se va termina .





Mihai 112358

8 08 2016

Nu stiu de ce scriu aici. Poate vreau doar sa ma pot exprima liber undeva pt ultima oara. Am 30 de ani, si mereu am avut numai probleme. Cand eram in liceu, lucrurile se mai legau, dupa liceu insa a inceput dezastrul. Am incercat mereu sa am o relatie. Una ca toti oamenii din jurul meu.
Niciodata nu am reusit sa creez atractie. Niciodata nu am putut sa fiu tipul ala de care o femeie sa fie atrasa. Mereu am ajuns numai in friendzone. Nu conta ce incercam, nu conta cat de perfect incercam sa fac totul, mereu numai in friendzone. Radem, glumim, ne distram peste tot, e totu perfect, doar ca niciuna nu vrea sa „strice prietenia asta care e atat de fun” cu o relatie cu mine. Sunt tipul cu care n-a mai ras de mult asa bine, tipu care da pareri pertinente si inteligente (cica) dar nu sunt tipul cu care sa te combini. Si am incercat absolut tot. Ma uit in jur la prieteni de-ai mei si ma intreb ce e asa stricat la mine? Castigam mult mai mult decat ei, am casa, masina, pisica, 2 facultati si parca totul e degeaba. Ma uit la ei cum n-au citit in viata lor o carte despre atractie, habar n-au de limbaj non-verbal, de tipuri psihologice de nimic, si cu toate astea lor le iese. Si eu, cu cat incerc mai mult parca se duce dracului totul mai repede si mai rau. Si nu-mi pot explica de ce.
Acum de juma de an am cazut complet psihic. Daca pana acum ma puteam mentine pe linia de plutire, si puteam simula normalitatea, acum nu mai pot. Nu m-am mai putut ocupa de business, am pierdut majoritatea clientilor ptca nu ma mai pot mobiliza sa asigur un stoc amarat. Si partea cea mai tare e ca nici nu ma mai intereseaza nimic. Simt ca nu mai pot. 90% din viata mea
sexuala a fost la escorte. Stau si ma gandesc cati de varsta mea sunt in situatia asta. E penibil. E penibil ca la 30 de ani doar o femeie platita sa te poata vrea. Ok, nici eu nu sunt brad pitt, mai fac din cand in cand abdomene/flotari, dar nu merg la sala. Dar totusi, sunt altii care chiar sunt grasi pe bune (peste alea 72 kg ale mele) si lor le iese. Adica ala de 100kg, care sta cu ma-sa, abia vorbeste romana corect si munceste pe 6-700e pe luna e mai atragator decat mine. De fapt nu „mai atragator”, e mult peste mine. In ultimii 10 ani nu am intalnit un tip care sa fie sub mine, toti numai peste. Efectiv parca toti au acel ceva, si reusesc sa fie destul de atragatori macar o cu femeie.
Eram intr-o seara pe la gara si cum stateam la semafor ma uitam pe marginea unui canal la un cuplu de aurolaci, si tipa pur si simplu il lua in brate pe tip. Si am realizat ca pana si aurolacul ala reuseste sa fie mai atragator decat mine. Pe mine nimeni nu m-ar lua in brate gratis. Daca vreau luat in brate, platesc pt asta. Ultima data am rugat-o pe escorta la sfarsit sa ma ia in brate si atat. M-a privit ca pe cel mai dubios tip din univers ca i-am cerut asta probabil, dar oamenii normali nu cred ca sesizeaza lucrurile astea mici.
M-am refugiat in decursul anilor in tot felul de substante (le-am luat la rand cam pe toate), dar niciuna n-a tinut mult. Dupa maxim 1 an si ceva o schimbam cu altceva. Singura care a ramas constanta a fost iarba.
Mi-as fi dorit ca politicile astea sociale si medicale din ultimele decenii sa nu strice selectia naturala. Intr-o lume ideala imi place sa cred ca selectia naturala m-ar fi eliminat din baza genetica a speciei de mic, si nu m-ar fi lasat sa ajung atat de departe, atat de stricat. Din pacate nu s-a intamplat asta, asa ca e timpul sa joc eu rolul asta al ei, si sa rezolv problema.
Am analizat toate variantele disponibile si m-am decis la […moderat…]. Mi se pare cea mai decenta varianta. Am gasit furnizor de […moderat…] Mai imi trebuie doar o […moderat…] (da, stiu ca se face cu o […moderat…], dar eu vreau ceva mai classy, mai de sec 21).
Singura grija pe care o am e pisica mea, care e mega atasata de mine, si nu stiu ce se va intampla cu ea dupa ce eu n-o sa mai fiu. Singura speranta e ca maica-mea sa se ataseze de ea, s-o vada ca pe o „continuare” a mea si s-o ia la ea acasa. Oricum, planul e sa mor acasa ca sa ma poate mirosi pisica si sa vada ca am murit, nu ca am parasit-o. Sper sa fie ok pt ea si sa treaca repede peste.
Si nu, nu ma intereseaza ce parere au d-zeu/allah/buddha sau oricare alta zeitate creata de specia noastra despre sinucidere, si nici varianta cu prietenii si familia nu e cea mai appealing pt mine. Nu scriu aici ca sa-mi spuneti ca viata merita traita, realitatea e ca nu merita, si nu cred ca are sens ca noi astia stricatii sa traim numai de dragul de a exista. Pt a exista dreptul la viata, e nevoie de alternativa. E nevoie de dreptul la moarte. Altfel vorbesti de obligatia la viata. Si cred ca asta urmeaza sa fac, sa-mi exercit dreptul asta la moarte.





Aura A

8 08 2016

Am crescut singura un copil , am cunoscut raul in stare pura si am resusit sa depasesc problemele pana acum , dar de aici nu mai pot sa duc , fiul meu are schizofrenie iar eu crucea asta nu o mai pot duce, sunt singura , rudele au fugit cu totii , singura mea scapare este moartea.





Harakiri

7 08 2016

Fatilor, va scriu aceasta postare in speranta ca veti ajuta un om ratacit. Cei care au timpul necesar sa citeasca cateva randuri despre mine si sa ma ajute ii ascult cu mare interes, iar celor cu chef de glume le transmit salutari. Daca credeti ca am scris mult, sariti punctele 1 si 2.

1. Pana la 15 ani pot sa zic ca m-am comportat normal, adica nu-mi era frica sau rusine de nimic. La liceu am inceput sa fiu tot mai timid si ma suparam tot mai greu, aproape deloc. Cum de altfel, cativa colegi vazundu-ma asa tacut, incepusera cu tachinari, pana i-am aranjat… ( cred ca eram primul la bataie din clasa ) apoi au inteles si ei cu cine au de-a face. La orele de curs, chiar daca stiam raspunsurile sau stiam sa rezolv exercitiile ( analiza, algebra, fizica ), imi era rusine sa ies in fata sa raspund… banii de pachet ii dadeam unui coleg (imi era mila de el). Tin minte ca odata am platit 5 lei pt bilet si mi-a fost rusine sa-i cer restul… iar altadata am mers 25 km de la sc. – acasa pt ca nu aveam bani ( mi-au furat in pauza din geaca )… Se pare ca in perioada liceului am inceput sa tot las de la mine. La facultate… primii 2 ani i-am facut la IFR si au fost cei mai nasoli ani din viata mea… restante la greu ( in jur de 17 am avut cele mai multe ). Pana in anul 3 din 50 de studenti am mai ramas 5, asa ca ne-am transferat la ZI. Aici mi-a placut, o tineam numai in 8, 9 si 10 ( nu stiu din ce cauza ). Cum-necum, am terminat si facultatea, licenta scrisa de mine, fara ajutor, faca cotizatii in intreaga perioada a facultatii…

2. Dupa ce m-am angajat, cativa colegi de munca, trecuti de 50 de ani, m-am luat mai in gluma, mai in serios, ca ce caut eu acolo, ca din atatea oportunitati tocmai acolo am venit ( nu o spuneau din bunatate ci din rautate ) … Niste pupaciosi in fund de-ai sefului… ( nu mai zic ca m-au invatat numai prostii legate de serviciu ). Acum inca lucrez la aceeasi firma ( de 2 ani ), insa stau la distanta de acei colegi.

3. CE FAC EU IN MOMENTUL DE FATA ? Munca – Casa, munca – casa. daca vreau sa-mi cumpar ceva, o trimit pe sora mea sau comand de pe net, n-am fost in niciun Mall niciodata, niciodata la plaja, niciodata la munte, niciodata la club, nu am fumat, nu am baut, daca-mi cumpar ceva (haine), mi-e rusine sa ies cu acel ceva afara, mi-e rusine sa ma barbieresc ( odata la luna, si asta cand nu e nimeni acasa ), nu vorbesc la telefon un public, nu ies afara din casa cu niciun membru al familiei, nu fac nimic in public si nu ma aseman cu celelalte persoane de varsta mea. UN ALT LUCRU IMPORTANT ESTE CA NU POT SA-L PRIVESC PE TATA IN OCHI, il evit, ma uit in jos, ii raspund prompt si dur, nu-l ajut… el este omul cel mai inteligent pe care l-am cunoscut vreodata, cel mai calm, nu se supara niciodata, nu injura, singurul lui defect este bautura ( are necazurile lui ). Noi nu suntem romani, ne-am pierdut tara, de aceea este trist. Cu ceilalti membrii ai familiei nu am nicio problema…

4. Nu am avut niciodata vreo relatie cu vreo fata, cu toate ca m-am imprietenit cu cateva colege, nu s-a concretizat nimic, adevarul este ca nici eu nu am tras de ele. Recent am reintalnit o fata din cartierul vecin, mai mare cu 2 ani decat mine, dar cu care n-am schimbat o vorba toata viata. O cunosc doar din vedere si atat. Cu fratele ei am copilarit cand si cand, ba chiar eram buni prieteni. Ei bine, fata asta parca mi-a aprins o flacare in inima, de cand am revazut-o numai la ea ma gandesc, si cand imi aduc aminte de ea, plang in hohote, ma doare sufletul, ma inteapa inima stiind faptul cu nu voi fi niciodata cu ea. Mai sus am precizat ca nu sunt roman, bucuria mare este ca si ea este de aceeasi etnie ca mine. Ce-as putea face sa devenim prieteni, stiind ca sunt cel mai rusinos om de pe planeta ?

a) Fie plec departe de casa, undeva in strainatate si incerc sa uit intreg trecutul.
b) Fie-mi pun capat zilelor ramase.

Inchei cu un citat „Daca pentru a trai trebuie sa te tarasti, ridica-te si mori”.





Amalia

22 07 2016

CUM SA MAI TRAIESC FARA COPII MEI CAND MOARTEA CRUNTA MIA RAPIT BAIATUL LA NUMAI 23 DE ANISORI SI FICA MEA REBELA MA IGNORA ,,,,OARE CUM?CE SENS MAI ARE VIATA MEA ,UNDE SA MA MAI DUC SUNT DISPERATA.AM GANDURI NEGRE NU MAI SUPORTTTTT,








Urmărește

Fiecare nou articol să fie livrat pe email.

Alături de 226 de alți urmăritori