Vasile 28

15 02 2019

Bună,nici nu știu cum să încep!Sunt „Vasile” si trec prin o perioadă foarte grea a vieții mele cu multe gânduri negre care nu mă macină de ceva timp..Aș vrea sa șterg tot trecutul meu cu buretele,Sa o i-au de la 0 ca și cum m-aș fi născut a 2-a oară(de la a vrea până la a a face e cale lungă)..Deci sa fiu puțin mai direct!Am 28 de ani ,nu am lucrat in viața mea ,toată viața am fost un întreținut..mă simt un ratat care trăiește pe degeaba pe lumea asta (un parazit ,ce să mai..)până în facultate m-au ținut părinții mei ,nici aia nu am reușit să o termin bineinteles,fiind atras in mirajul drogurilor si al jocurilor de noroc (pariuri,poker,aparate,etc) stăteam singur într-un oraș mare,apartamentul meu,toate condițiile pentru a reuși..deci simt că sunt un caz atât de grav si special din toate punctele de vedere,nu știu cum mi-am făcut curaj să scriu si sa cer ajutor !!Să continuăm:) doar că toate povestea mea mi-ar lua câteva zile să o împărtășesc cu voi ,au trecut anii peste mine si mă simt un ratat fără nici o șansă!Mi-am distrus viața și familia cu „apucăturile ” mele si multe alte persoane din păcate !ok nu am reușit asa ,am cunoscut o fată care m-a iubit enorm si a făcut orice pentru mine ,m-a întreținut toate viciile cu bani iar eu nu prea am oferit nimic în schimb,asta vreo 4 5 ani de zile ,asta până de câteva luni pana s-a săturat si ea de toate prostiile mele si văzând că nu are cu cine m-a părasit,iar eu am căzut într-o depresie mare de tot care mă face să mă gândesc doar la moarte..știu că o să mă condamnați toți că sunt un nenorocit(știu si eu asta ) pe fata asta mi-am dat seama cât am iubit-o doar după ce am pierduto,dar eu nu mai gândeam de la droguri,doar atât aveam in cap cum sa mi le procur in rest nu imi păsa de nimic!Tot ce știu e că am nevoie de ajutor si vreau sa o i-au de la 0 ,să muncesc,să intru si eu in rând cu lumea ,am renunțat la toți prietenii ,la toată viața socială,stau doar in casă ,mânanc si dorm..Asta e viața mea !!Mă mai si îndop cu antidepresive luate pe nașpa. Știu că v-am îngrozit,aștept sfaturi unde ar trebui să mă îndrept ,cine m-ar putea ajuta și daca mai am vreo scăpare …Asta e așa in mare,sunt foarte multe de spus dar sper ca e un pas înainte !Numai bine.

Reclame




Fluttershy

23 01 2019

Buna ziua. Scriu acest comentariu in speranta ca veti crea o categorie si pentru mine, mi-ar placea sa primesc cateva sfaturi.
Nu sunt in pragul sinuciderii, dar sunt foarte deprimata. Am 29 de ani si pana acum am lucrat doar in multinationale. Nu mi-a placut niciodata, dar am suportat, pentru ca cu studiile mele, doar asta poti face in Ro.

Dar ultimul job mi-a pus capac. Sunt intr-un asemenea hal incat plang inainte de serviciu, apoi seara cand ajung acasa mai trag o repriza, iar in timpul serviciului gasesc uneori un loc retras unde sa fac acelasi lucru. Am nimerit pe un job la care nu ma pricep, am fost insultata de fata cu colegii de multe ori de catre sefa si asta mi-a afectat increderea in mine, care oricum nu era mare

Acum 2 zile dupa ce sefa mi-a facut scandal mi-am depus demisia, fara sa am altceva pregatit. Avand in vedere ca am 29 de ani si am schimbat joburile cam des (dar de fiecare data cu motiv!), m-am hotarat nici sa nu mai aplic in Romania, pentru ca nu mi-ar mai da nimeni inca o sansa. Asa ca am aplicat la joburi in strainatate, la care, culmea, am fost si contactata… acum ca nu am alta optiune decat sa emigrez, depresia parca mi se adanceste si mai rau. Aici in Ro singura optiune pentru mine sunt corporatiile. Nemaivrand sa stau acolo, emigrarea e ce ramane. Dar de cateva zile mor de frica. Nu stiu ce m-ar astepta dincolo. Nu am vrut niciodata sa emigrez, dar nu mai suport atmosfera din corporatii.

Acum practic zarurile au fost aruncate. Nu imi pare rau ca mi-am dat demisia. Are cineva un sfat pentru cineva care o sa emigreze curand?

Mor de frica numai cand ma gandesc ca in curand o sa fiu intr-un avion si nu stiu cand o sa mai ajung pe aici. Abia acum imi dau seama ca, emotional, sunt mult mai legata de tara decat credeam.

Are cineva un sfat pentru mine, despre cum pot invinge frica?

Va multumesc ca ati citit pana aici, inseamna foarte mult.





Georgicasefu

18 12 2018

Am gasit acest site si vreau sa va scriu despre problemele si framantarile care ma macina zi de zi si faptul ca acestea ma-u adus cu gandul la sinucidere aceasta fiind singura cale de a scapa de probleme.
Am 23 de ani si ma simt foarte pierdut si singur in fata problemelor pe care le am eu fiind o persoana mai care ma inchid in mine.
Mama mea a fost diagnosticata anul trecut cu o boala cronica si are zile cand se simte rau iar eu cand o vad intru in panica plang si ma gandesc la sinucidere.
Eu locuiesc cu ea si cu tata in casa si mai am un frate care e plecat cu serviciul intr-un alt oras si vine sambata si duminica acasa iar cand sunt cu el si mama e bolnava vad altfel problemele.
Acum el e plecat iar mama e bolnava iar eu ma simt singur si neajutorat si plang si cand o vad pe mama ca nu e bine si ma gandesc la sinucidere.
Singurul lucru care ma mai retine sa nu fac asta e gandul la fratele meu care il iubesc enorm.
Eu sunt o persoana care imi iubesc enorm familia si cand am fratele alaturi de mine ma simt altfel dar acum sunt singur cu toate problemele si toate datoriile pe mine iar gandurile mele sunt negre si sinuciderea e singurul drum care imi ramane,in ianuarie o aveam pe bunica si pe fratele meu alaturi de mine iar acum sunt singur si nu mai am cui spune problemele mele si pe umarul cui plange eu am 23 de ani si nu am avut niciodata o prietena .
V-amscris deoarece m-ati putea ajuta cu u sfat deoarece ma simt singur cu toate problemele pe mine si cand ma gandesc ca mama e bolnava imi apar tot felul de scenari in cap si intru in panica.


 

Vreau sa ma sinucid deoarece am probleme foarte grave care m-au pus la pamant si asta e singura solutie sa scap de ele.
Am 23 de ani si mama mea e foarte bolnava si gandul ca ar putea patii ceva ma infioara si nu am cui spune problemele mele si simt ca am ramas al nimanui prietena nu am avut niciodata iar mama e in spital si fratele e plecat si bunica a murit iar eu sunt singur si coplesit de probleme iar singura solutie e suicidul.
Va scriu deoarece poate ma puteti ajuta cu un sfat sau cu o vorba buna.





Anonymous1908

4 12 2018

Nu mai suport…..am ajuns la capătul sforii,de câtva timp m-am mutat la casa cu mama și cu tatăl vitreg,am un frate vitreg,și mă simt marginalizat fata de el,mă bat incontinuu părinții,nu mă susțin,mă jignesc.M-am saturat să mai trăiesc așa,nu mai pot! Înainte că mama sa îl cunoască pe tatăl vitreg era normal totul,de când l-am cunoscut totul sa schimbat,simt că nu mă mai vor aici





Mimim

20 11 2018

Astazi am decis sa scriu in urma unor mesaje ce le-am citit. Ma aflu in postura persoanei care a trecut prin capcanele vietii. Am avut un tata foarte sever, o mama indiferenta si rece asa cum erau timpurile (tata mereu spunea, copilul trebuie alintat doar prin somn), eram pusi la munca si nu se accepta premiul mai mic la scoala decat cel I, ce era mai jos era cu o portie de bataie. Eram pusi la treaba si pedepsiti daca nu era pe placul tatalui, facea parte din educatie…trebuia sa ne ducem sa ne facem singuri batul cu care urma sa fim aspru pedepsiti. Din clasa a 3-a, invatatorul a inceput sa ma atinga intr-un mod necuviincios. Imi amintesc cum isi baga mana sub sarafan in biblioteca scolii unde ma atragea prin faptul ca invatam bine si meritam sa merg in biblioteca pentru a aduce cartile in clasa. Imi amintesc cum ma tineam de chilotel ca sa nu il traga..cum se freca de mine…parca a fost ieri. Imi spunea ca sa il chem acasa cand nu sunt parintii..etc. Imi era frica cand spunea ca trebuie sa mearga in biblioteca sa aduca carti. Am inceput sa nu mai invat, mintea mea de copil credea ca astfel nu mai eram cea care trebuie sa mearga in biblioteca.Astfel ca parintii ma dojeneau si ma bateau ca nu invat bine si ca invatatorul are intotdeauna dreptate. Ma simteam vinovata de comportamentul lui, imi era teama ca tot pe mine ma scoteau vinovata daca spuneam ceva, asa ca am tacut. Acum cand scriu, ochii mi se umezesc iar corpul resimte acele clipe. Am crescut, comportamentul tatalui meu nu s-a schimbat, cu fiecare greseala corectia era aplicata, eram desconsiderata, umilita, simteam lipsa dragostei din toate partile..asa am decis ca viata nu-si mai are rostul. Am luat porumb tratat cu […moderat…] si am pus apa pentru a se dizolva. Am baut acea apa apoi m-a cuprins remuscarea. Am baut lapte si apoi am vomat. L-am sunat pe tata care a venit repede si m-a dus la spital. Am stat in perfuzii, tin minte ca imi era teama de reactia lui de dupa. A venit in salonul meu si m-a intrebat acuzator ca ce am facut, de ce am facut asta? Ii era teama de gura lumii si nu de ce am facut eu. Imi amintesc cum am mintit in fata psihologului si nu i-am spus adevaratele cauze care au dus la acea reactie. Am mintit doar ca sa nu imi supar tatal, stiam ca tot acasa voi pleca si ca sa nu il fac de rusine in lume unde toti credeau ca este atat tatal cat si sotul perfect, desi bera gospodar si muncitor, noi, copii si mama aveam acelasi tratament, certuri si batai. Scriu si plang…este pentru prima data cand povestesc asta, cu lux de amanunte. Imi cer scuze daca sunt greseli, dar nu recitesc. Dupa aceasta intamplare, am ramas cu probleme medicale in urma hepatitei toxice suferite. Apoi au urmat alte intamplari insa timpul nu-mi permite sa le redau cu lux de amanunte pe toate, important este sa inteleaga cei care isi scriu neputinta de a trece peste anumite intamplari mai mult sau mai putin importante dar care pentru ei sunt coplesitoare. Am reusit sa trec peste multe momente depresive. Chiar copil fiind, fara ajutor, fara sa pot sa imi strig durerea, fara ca cineva sa stie prin ce trec. M-am maturizat prea devreme. Acum, sunt pe picioarele mele, am familie, 2 copii si lupt zilnic cu momentele nefavorabile mie insa am invatat sa le gestionez astfel incat din fiecare neajuns sa gasesc picatura de speranta. Sta in puterea noastra sa vedem din toate negura vietii noastre si picatura plina a paharului vietii. Este important sa nu cedam si sa ne gandim si la noi inafara de cei din jurul nostru. Sa ne multumim pe noi si nu pe cei din jur, sa ne facem viata fericita atat cat putem si sa nu aspiram la mai mult decat ne permitem. Este important sa nu te raportezi la cei din jur, altfel vei deveni un frustrat si un nemultumit a tot ceea ce realizezi. Gandeste-te ca intotdeauna va fi unul mai sus decat tine dar si mai jos decat tine si ca raportarea pe care o faci tu fata de cel de sus o fac altii de jos cu tine. Dragilor si dragelor cei care vedeti doar negura din viata voastra, indiferent de problemele prin care treceti sunt mult mai mici decat ale altora si pot fi rezolvate daca sunteti dispusi sa o faceti cu adevarat. Nu dati tribut viata ce o aveti printr-un gest necugetat stiind ca altii si-ar dori sa o aiba dar sanatatea nu le-o permite sau cumpenile vietii, decedand fara voia lor. Si in incheiere, vreau sa multumesc vietii ca mi-a dat acea sansa si multe altele dupa ca sa gust din frumusetile acestei vieti pentru ca e singura palpabila. Traiti-va viata, clipa, ca fiind ultima si nu ii puneti voi capat. Va indeamna o persoana ce a incercat sa si-o curme, ce a trecut prin multe probleme de la o varsta frageda, ce a avut de trecut prin multe momente depresive si printr-un accident din care am scapat nevatamata desi masina, nu. Traiti-va viata, nu o curmati cu voia voastra, iar daca ajungeti la limita, indreptati-va catre persoanele neajutorate, infirme si ajutati-le. Veti vedea viata cu alti ochi. Fiti independenti, nu dependenti de lucruri, persoane, intamplari! Luptati!





Dinozaurul TB

19 11 2018

Buna sunt Francisc și am 17 ani și nici nu știu cum să încep adică am inceput sa am probleme foarte mari în ultimul timp bunici au murit frățiorii mei au murit unchii mei au murit verișoară mea la fel iar acum din păcate în cer încet și cea mai scumpă persoana din viața mea tata. Și simt că nu mai rezist dar ajungând pe site-ul acesta mi-am dat seama că nu sunt singurul cu probleme. Faceți o treabă minunata cu site-ul acesta.





Sebastian

19 11 2018

Buna mă numesc Sebastian și am vârstă de 17 ani.Sincer nu as fii crezut că am să ajung vreodată la gânduri de genul dar se întâmplă atâtea chestii care merg în rău în și mai rău și nu înțeleg de ce la 17 ani trebuie sa sa pierd din viața mea cam ce am mai de pret. Sincer nu știu ce să fac mă simt pierdut și abatut.