Daniel I.

8 09 2020

De unde sa incep….. S-a intamplat acum cateva zile. Eram acasa si ma uitam la tv asa cum obisnuiesc sa fac in orice seara. Fiul meu de 14 ani vine la mine si imi spune ca vrea sa imi spuna ceva, dar sa nu ma supar. Eu, fiind o persoana care tine foarte mult la copii (nu i-am batut niciodata) am acceptat sa ascult orice ar fi avut de spus fara sa existe cearta dupa acest lucru. Se vedea ca este un pic rezervat si imi spune ceva, dar prima oara nu inteleg ce spune si ii cer sa repete. A doara oara am inteles foarte clar ca mi-a zis: TATA, MIE IMI PLAC BAIETII!!! A cazut pur si simplu cerul peste mine cu universul intreg la un loc. Nu stiam ce sa fac sau ce sa-i spun. L-am intrebat daca este sigur si a spus ca da, ca este atras de ei fizic chiar de la gradinita si ca niciodata nu a fost indragostit de o fata, numai de baieti a fost. Pe urma il intreb daca are un prieten mai apropiat (vocea ii tremura) si raspunde ca nu are si ca nu a avut niciodata, dar ar vrea sa aiba. Cred ca voi innebuni daca va ajunge sa aiba un iubit si lumea va rade de el, il va barfi si batjocori in toate felurile posibile cand va afla ca este altfel. Cred ca este destul de mare sa isi poarte de grija singur daca eu ma voi sinucide….. Asa ceva nu am acceptat si nu voi accepta niciodata. Nu vreau sa traiesc aceasta experienta in care sa imi fie frica daca este sau nu agresat de cineva, daca ia diferite boli cu transmitere sexuala si sa privesc orizontul fara a avea vreun nepot. Am mai avut o fata care a murit intr-un accident, asadar voi fi un batran singur si neputincios. Sotia a murit si ea acum 5 ani din cauza diabetului…… Nu mai am nimic de zis…. Ii urez o viata fericita baiatului meu asa cum este el, dar eu nu mai pot fi langa el……… Adio Ionut…..adio lume……………..





Amon

22 08 2020

Salut! Am o situatie foarte incurcata , sunt intre ciocan si nicovala. Nici nu stiu de unde sa incep sau ce sa scriu. Nu am vorbit despre asta si nu am cerut ajutor pe net. Sunt un tip introvertit depresiv cu o fire sensibila , blestemata. Ma simt sarac , pustiu si singur pe lume. Eu ma distrug incet si sigur de ani de zile. Ma sinucid incet si sigur cu buna stiinta. Am prea multe patimi si vicii un stil de viata distructiv. Dar voi spune despre ele mai incolo. Eu de mic am crescut cu o imagine intunecata despre lume . am avut multe vise urate si ganduri de suicid de mic copil si nu m-am simtit normal ca toti ceilalti. Am crescut intr-un mediu toxic cu parinti care s-au urat si certat mai toata viata. Pe mine ma interesa moartea raiul si iadul .erau singurele lucruri mai interesante si mai reale decat lumea…. Am crescut cu o obsesie pentru dreptate si adevar si m-am simtit nedreptatit de foarte multe ori. Am fost un copil retras m-am simtit respins de prieteni si parinti de mic. Dar am fost si un copil bun harnic credincios. Am fost si obraznic si rebel. …..(….) Pana la 16 ani singurele placeri vinovate erau alcoolul si pornorafia/masturbarea( inceputa la 12ani) La 16 ani in 2009 la noi in oras au aparut legalele si bineinteles le-am incercat si eu cu baietii. Am fost 4 baieti cand le-am incercat si pe 2 dintre noi ne-au prins si aveau sa ramana in noi vreme de multi ani. Prima data a fost hmm asa si asa
Dar urmatoarele dati cand am fumat aveam sa am cele mai impresionante experiente. Nu stiu cum sa spun dar a fost ceva spiritual nu stiu daca simple halucinatii . cumva am ajuns in sine in subconstient si mi-am vazut toata viata apoi am experimentat treceri prin alte dimensiuni . Nu voi da detalii caci nu despre asta e vorba. Am avut pe parcursul catorva ani tot felul de experiente spirituale in care cred ca am luat legatura cu demoni. Am pierdut controlul asupra mea si a libertatii mele. Aveam sa devin foarte fascinat de acele experiente, le-am dat sensul cel mai inalt al vietii mele. Voi spune ca nimeni din anturajul nou pe care l-am dobandit in timp nu a avut asa ceva ca mine… le explicam dea fir cu par ce am vazut si trait si se mirau foarte! . Era peste viata mea terna si monotona pe care o aveam. Cu timpul acele experiente s-au estompat si au disparut. Clasa a xi-a si a -12-a am fumat mult tare. Mereu aveam bani faceam rost mereu, se strangeau bani pentru astea desi eu eram sarac, parintii nu aveau bani. Dar pe la sfarsitul clasei a xi-a am inceput sa ma degradez tare. Numai traiam decat pentru fumat. Certuri cu parintii ganduri negre, furie, ura crescanda pana la paroxism, ganduri si planuri de suicid. [Fac o paranteza- eu sunt botezat crestin ortodox si am crescut cu credinta in Dumnezeu in Rai si iad, si gandul la iad , ca voi sfarsi acolo daca ma voi omora ma cutremura.] Inca ceva care trebuie sa mentionez. Eu am injurat de Dumnezeu si de cele Sfinte de mic si in liceu aveam o placere macabra sa injuram de cele Sfinte. In special eu injuram cel mai mult. Cred ca din pricina asta cand ma drogam Am inceput sa am halucinatii cu fiare, cu mine in intuneric legat si chinuri mentale grele . aproape de fiecare data apareau demoni care ma chinuiau in mintea mea si dureri care le simteam fizic. Eram strapuns cu sabii si sulite , eram tarat in iad ( dimensiuni in care mintea ajunge). Dar cu toate astea nu ma opream. Se intampla ca le aveam cateva minute apoi aveam altfel de halucinatii care imi placeau. S-a intamplat apr 2 ani treaba asta. Am inceput sa ma interesez de spiritualitate sa ma rog sa merg la biserica. Etc. Parintii sufereau tare din pricina mea simteam ca aduc raul cu mine in casa caci numai era pace si liniste, era numai tensiune cearta ura. La sf clasei a 12-a cand se apropia bacul am rugat-o pe mama sa se roage pt mine sa-l iau, caci eu nu stiam nimic , nu invatam. Si nu a vrut, decat daca ma vedea ca pun si eu mana pe carte si m-am facut ca invat numai sa se roage. Ma smeream si eu incet incet. Ne-am rugat amandoi si ea plangea . am ceurt mila lui Dumnezeu sa iau 6 media sa-l trec . Si asa l-am trecut de am luat 6 cum am cerut. Voi sublinia ca la proba la romana la subiectul doi nu stiam ce sa scriu . am zis Tatal nostru si apoi am scris dupa dictare, adica ce-mi venea in minte sa scriu. M-am jurat ca ma schimb ca ma las de prostii, pentru ca eu am vazut ca Dumnezeu e bun si milostiv, nu ma pedepsise pentru ticalosia mea , cat il hulisem si batjocorisem. Dar la scurt timp am uitat de aceasta mare binefacere si m-am intors la vomitatura mea ca si cainele. Bun. Dupa, rugaciuni pentru un viitor, un drum in viata. Degraba le-am primit si din belsug. Am facut facultatea cu greu, parintii debea aveau sa ma tina acolo. La facultate in loc sa invat materia am inceput sa imi pun intrebari filosofice despre existenta mea scopul si ce e dupa viata asta etc. De ce sufar si pentru ce. Aveam o suferinta adanca simteam ranile deschise din suflet. Am inceput sa caut adevarul in filosofie si alte religii. Am facut meditatii budiste hinduse, autohipnoza, meditatii pe sunete pe muzica pe drog. Imi puneam zeci de intrebari zilnic. In primul semestru din faculate am ganduri obsesive in care ma vad sarind de la etajul 6. Depresie severa. Incep sa ma duc la iasi la Sf Parascheva si situatia se imbunatateste. Simt un mare ajutor. In anul doi o intamplare ciudata tare- ceva launtric ma cheama la nisite chioscuri de carti si iau „Conversatii cu Dumnezeu” toate cele 3 volume pe care le citeac cu nesat. E o carte malefica . rastoarna toate valorile lumii toate religiile. Pe scurt Dumnezeu ne-a facut pe toti dumnezei, avem libertate deplina fara nici o ingradire, fara consecinte chiar ai dreptul sa-ti iei viata fara sa dai socoteala pentru asta. In mintea mea incolteste si creste ideea suicidului si pentru prima data in viata, am un plan pus la punct cu o data in care fac gestul. Ii vorbesc cu emfaza aceasta nebunie care vreau sa o fac , unui coleg de camera. Ii zic ca sunt dumnezeu ca ma intorc in univers si ca deacolo ca vechii zei atenieni voi ajuta la carmuirea lumii o voi salva. Da! e o prostie colosala dar eu am crezut-o pe bune. Aici am vazut interventia directa a lui Dumnezeu prin gura colegului meu. Si printr-un gest foarte simplu, sau mai bine zis un cuvant ca o sabie, care ma taie in doua. Imi zice cu calm „pai bine zici ca vrei sa faci asta, zici ca ai sa-ti ajuti si familia de acolo, si lumea, dar daca tu iti iei viata si vezi ca nu e asa cum zici tu, si apoi numai poti sa faci nimic ce te faci , daca ajungi in iad pentru asta? Prin cuvintele astea a patruns o mare indoiala in sufletul meu. Aveam filmul in cap cu ziua de vineri in care atarn spanzurat sub un pod de cale ferata. Cu parintii, cu straini care ma vad atarnand. A fost oribil. Am experinte spirituale, vedenii naluciri, de la draci. Ma inalt cu mintea ca lucifer la tronul lui Dumnezeu, dar eu si mai sus m-am dus. Prind dispret iarasi de Dumnezeu. Il judec il critic il cert. Eu un paduche un nimeni. Mandria, care l-a facut pe cel mai iubit inger sa cada, crestea si dospea ca aluatul de paine. Aveam sa-mi cunosc patimile slabiciunile neputintele si grozavele pacate in lumina Sfintei Evanghelii, la predicile din Duminici, ma regasesc in fiecare evanghelie si primesc raspunsuri la probleme care le intampin in saptamana respectiva. Comar ortodoxia cu restul. Prin ratiune si logica caut sa deduc de unul singur adevarul. Mare greseala nu mai inteleg nimic. Citesc mult si religie si filosofie si new age, ma vad mare invatat mare destept, dau lectii la oameni reprezind moralitatea. In timp ce in sufletul meu sunt pe dos de cum zic -lupul moralist- .imi place bautura pornografia , drogul apoi sexul, fac multe pacate in timp ce constiinta ma cearta o simt mult mai vie. Pe masura ce cunosc mai multe, ispitele se intetesc neputinta creste si durerea creste pe masura. Cu cat aflu mai multe despre multe, imi dau seama ca stiu putin si foarte putin. Ma revolt impotriva cunoasterii insesi, de care la 19 ani o doream cu ardoare. Tot la 19 ani il aflu pe nemernicul de cioran care seamna in mine ideea neantului. Imi pare ca am si eu suferinte ca a lui. Neantul moartea inexistenta mea devin obsesii. Ma revolt iar si iar impotriva creatorului a intregii creatii si a propiei vieti. Nu reusesc in nici un chip sa pastrez o constanta un drum. Nu sunt statornic in bine , ci doar in rau, in pacat! Acum sunt cuminte ma rog dau slava lui Dumnezeu, apoi ma manii, injur si blestem. Ma umplu de ura pe mine insumi pe Dumnezei pe lume si viata insesi. Ma blestem, blestem pe Dumnezeu. Nu stiu ce am citit cum de am ajuns imi doresc iadul pe pamant ca sa scap de cel vesnic. Incep sa am comportament distructiv iar imi las sufletul si viata in paragina.
„Ignoranta e fericire” de la americani imi place. Ajung sa-mi doresc sa fiu prost sa uit tot ce stiu sa traiesc si eu ca restul lumii mediocre. Imi deschid larg bratele prostiei. Trist. Numai sunt cineva special cineva important, Nu mai vreau nimic. Faptele si trecutul ma bantuie. De la meditatii simt posesie demonica. Vad draci care ma urmaresc. Mi se arata se stramba se scalambaie in fata mea. Mi s-a intamplat de cateva ori. Incerc sa ma exorcizez singur fara efect. Ma duc la preot sa scoata dracii. Ies si se intorc. Prin faptele cuvintele si gandurile mele ii chem inapoi. Am o viata foarte ciudata si oscilatii foarte mari. Sunt cu prieteni ma insigurez ma inchid in sine.
Dupa ce termin facultatea mai trece ceva timp si am 3 experinte in 3 ani. Am ajuns cu sufletul in iad. Voi vorbi putin despre chinurile sufletului. Mintea si trupul sunt strasnic muncite de multi demoni. Nu ai nici o amintire frumoasa nici o amintire de bine. Nu iti poti aminti nimic bun. Sunt doar ganduri, si imagini cumplite sunt toate relele care le-ai facut in viata tot ce ai vazut ai trait ai simtit rau in lume le ai deodata. Sufletul este mult mai sensibil si este vast, adanc. Toate simturile vaz, auz, miros, gust atingere te chinuie. Simti o arsita teribila, aerul fierbinte, e de sulf nu poti sa respiri, putoarea iadului e groaznica iansi mirosul e de frica si groaza. Si pe langa astea te chinuie si dracii cu lovituri puternice fara incetare te rup te sfasie. Insasi prezenta lor e mortala (chiar daca nu ti-ar face nimic) iti doresti sa mori si nu mori. Diavolii nu au mila deloc, au o rautate, o ura extraordinara. Insasi tu Te urasti de moarte ti-e ciuda pe tine.
Nu stiu daca am fost dus, am murit habar nu am.
Mentionez ca nu eram drogat in zielele in care am ajuns acolo. Intr-o noapte m-am culcat hulind pe Dumnezeu. Si m-am trezit deodata lasat de umeri in jos intr-o groapa intunecata ca intr-o smoala incinsa. Am simtit de indata cum se strange carnea pe mine si arde. Tot trupul imi ardea si am inceput sa racnesc ca in gura de sarpe. In fata mea erau foarte multi demoni cu fete desfigurate, schimonosite care ranjeau la noi care ardeam- in fata mea mai erau 2 sau 3 corpuri care ardeau in focul ala. M-am uitat in sus in bezna si am strigat la Iisus si in acel timp am vazut cum a pierit ranjetul acelor fete schimonosite care s-au umplut de frica. Diavolii se tem de numele lui Iisus Hristos. Am revenit in trup si am plans toata noaptea. Incep sa devin profund marcat de aceasta intamplare.. Nu a fost un simplu vis
Am fost acolo si am simtit ca ard cu totul. Am simtit cum se strange carnea pe mine si am simtit ca si cum as fi zdrobit si ars in acelasi timp. Am stat putin acolo cred ca vreun minut sau 2 .dar numai pot uita toata viata.
Apoi peste ceva timp, numi amintesc timpul exact si distanta dintre intamplari pt ca de frica aia mare am uitat . a 2-a oara Am dormit adanc in timpul zilei si ma trezesc la un rand ca stau si vad niste cunoscuti acolo si un demon care statea sa le imparta pedepse. Dintre ei se uita direct la mine si imi zice cu asprime „iti vine randul” si de la ei sare la mine, si imi baga pe gat niste flori urate rele tare care se fac spini, liane cu spini grosi care ma prind, ( de la faptul ca m-am dorgat si am fumat tot felul de buruieni stropite) de acolo cad in intuneric si niste gandaci sau viermi mari umblau pe tot trupul meu si muscau din carnea mea fara incetare imi intrau pe gura si in trup si eram mancat de viu. Racnesc disperat . nu pot sa respir nici sa ma misc. De acolo sunt luat si acuma stau pe o placa ceva si sunt purtat pe deasupra unei vai groaznice in care vad cele mai cumplite chinuri. Draci care sfasie si mananca oameni niste atrocitati groaznice . sunt foarte ingrozit. E multa durere plans si disperare in oamenii aia. E o galagie teribila. Ma ridica de acolo pe un postament in care pot vedea ca niste placi ca de gresie, infinite ma prind de o margine si zic disperat ca numai vreau acolo. Am in fata mea un cadavru dar nu ca o mumie ci ca un mort putrezit , ingropat de mult timp. Si nu-l recunosc pe acela. Chipul e sters uscat si ingrozit. Acela, constientizez ca sunt eu, dar nu ma recunosc caci infatisarea sufletului nu e precum cea a trupului . (daca duci o viata pacatoasa sufletul se intuneca si arata ca un cadavru) fac o paranteza sa spun ca eu am avut tot felul de curiozitati morbide si am vazut pe internet tot cei mai rau din lume. Toate relele. Tot felul de crime tot felul de morti si mutilati dar nimic din lumea asta tot raul de aici e mic, e minciuna cu grozaviile care le-am vazut acolo. Cand m-am trezit am plans tare am tipat si am simtit vreo 3 zile , am avut mancarimi si simteam ca si cum umbla gandacii aia pe mine. Ma rog incerc sa ma pocaiesc si cad de fiecare data. Prea multele caderi imi adancesc si mai tare deznadejdea. Continui viata pacatoasa deznadejde mare . frica de tot. Simt ca mor si ca numi mai doresc nimic de la viata. Continui sa ma droghez sa beau sa uit . am multe ganduri rele ganduri de suicid care tin zile si luni intregi. Obsesii imi doresc moartea in fiecare zi. Incep sa ma obisnuiesc cu ele. Le ignor ma lasa o vreme apoi reapar. Imi revin si ma intorc inapoi la rau. Ultima intamplare care m-a marcat cel mai tare care m-a bantuit foarte mult timp si ma va bantui pana la mormant a fost asa. Intr-o noapte de inviere am fost la slujba si m-am rugat la Dumnezeu sa-i arate si lui tata iadul ca sa se pocaiasca. Ca si el huleste si injura. Si m-am trezit intr-un loc si mai groaznic ca cele in care am fost. Iadul e pe nivele . si mai rau ca iadul e gheena in care ard cei mai mari pacatosi acolo ard si draci. Eram cu ingerul pazitor intr-o sfera protectoare si lumina lui a luminat in jur. Si am vazut un suflet ca de om, nu stiu ce era, om sau diavol, ca avea o rautate extraordinara care o simteai. Era negru ca smoala, deformat, ars cu totul nu avea chip nu avea ochi avea o gura cascata care zbiera si din ea iesea numai hule. . Ardea intr-un foc pe care eu nu il pot descrie un foc intunecat .e bezna toatala acolo si e un intuneric vascos ca de smoala nu e intuneric cum e la noi pe pamant. E dens e materie. E ca smoala
Nu e aer nu e nimic. . Nu pot descrie in cuvinte ce am vazut si am simtit pentru ca as micsora foarte mult. Dar acela ardea si hulea, injura cumplit pe Dumnezeu
Am simtit o foarte mare durere si mila pentru acel suflet dar tot odata am constientizat ca acolo ar trebui sa ramana si ca nu ar mai putea fi scos de acolo. Ura si durerea lui nu incap in cuvinte. Mult timp vazand ca continui sa pacatuiesc sa injur sa hulesc am crezut ca eu voi fi acela si inca cred asta. Faptul ca am fost in iad am reusit sa rabd teribilele ganduri si voci obsesive care imi spuneau sa ma omor. Am avut ganduri teribile groaznice. Am adormit si m-am trezit cu ele. Am avut zile si nopti intregi. Daca nu ajungeam in iad ma omoram de mult. A crescut ura fata de Dumnezeu si fata de viata. Am incercat de multe ori sa ma schimb sa ma infranez de la rau. Mereu am fost haituit de draci care ma pandeau si m impiedicau la tot pasul. Apoi eu insumi am devenit diavol. Problema mea e grea fiindca am incercat-o si cu credinta si cu necredinta si nu sunt in nici una. Nu sunt bun de nimic. Infara de o facultate terminata cateva joburi schimbate nu am realizat nimic. Am incercat si relatii si manastire si nimic nu a mers. Cred ca sunt blestemat. Multi care au vazut numai odata iaudul s-au pocait s-au facut sfinti. Altii nici nu l-au vazut doar au crezut ca e, si tot au fost buni si sfinti. Iar eu cu atatea ajutoare cu atatea adeveriri de la Dumnezeu tot nu m-am schimbat . Nu m-am facut mai bun.
Stau numai fac nimic si astept sa mor oricand. Cred ca voi muri de tanar si voi ajunge in fundul iadului. As sfatui pe cei care vor sa-si ia viata sa rabde tot raul de aici. Fiindca e apa de ploaie cu cei dincolo. Oricum murim si multi ajungem acolo asa ca nu are rost sa ajungem mai devreme decat e scris.





AliAlin

16 08 2020

N-am niciun rost în viața asta..
Cum pot sa îmi găsesc rostul și sensul in viata asta?
M-am saturat.Sunt trist și dezamăgit de tot și toate .Nu am niciun talent,nicio abilitate ,nu sunt in stare sa muncesc,am depresie,anxietate,toc,am doar liceul terminat,nu am prieteni,iubita,serviciu…nu am niciun talent..Nu sunt înzestrat cu nimic special ,nu mai îmi găsesc rostul și locul in aceasta lume desi parcă aș vrea să trăiesc ,sunt dezamăgit și neîndemânatic.Am avut o copilărie frumoasa și mi-e dor de ea și de trecut.Eram altfel, invatam bine însă toc+)-ul depresia și anxietatea mi-au distrus tot orizontul..sunt pierdut și mă întreb de ce am eu așa o soartă grea și nu sunt bun la nimic,mă simt inutil și nu am chef de nimic din cauza tratamentului psihiatric ,chiar îmi e dor de cum eram odată ,în copilărie,cu prieteni mai fericit nu știam de probleme…iar când m-au năpădit am cedat..ce sens,ce rost,ce menire sa mai am in viața asta?Sunt total degeaba ,am dezamăgit pe toată lumea că nu m-am realizat in viața din cauza problemelor psihologice..toc-ului in general și anxietății sociale…as vrea sa îmi găsesc și eu rostul în viața asta dar se pare că am sanse foarte foarte slabe..vreau sa trăiesc dar acum sunt degeaba,prea slab,bolnav și lipsit de perspective .nu ma pricep la nimic .pff ,daca as muri macar sper să mă duc într-o lume mai buna,fara suferințe ,dezamăgiri și probleme…macar atat.





Dan 21

13 08 2020

Imi urasc viata,nu stiu ce sa mai fac
Am 21 de ani traiti degeaba
Nu am nicio relatie,nici macar prieteni ,nu ies din casa, nu mai suport! Am ajuns la disperare! Am fost la psihiatru,psihologi dar degeaba. La 15 ani am intrat la liceu dar nu prea faceam prezenta si la 18 am abandonat scoala mergand la seral si facand un an in plus. La 20 de ani am terminat dar nu am bacul,nu fac nimic cu viata mea.
Imi doresc sa mor. Toti cei de varsta mea sicializeaza,ies aproape in fiecare zi,au o viata iar eu nu,mi am pierdut si imi pierd cei mai frumosi ani..
O viata ratata pe care nu vreau sa o mai duc ,nu vreau sa o mai traiesc,mai bine imi pierd memoria si constiinta decat sa mai duc
Am incercat sa ma sinucid cu pastile dar m au dus la spital ai mei si mi am revenit.
Acum as vrea ss ma omor dar sigur. Nu mai pot de singuratate si lipsa amintirilor tineretii inexiste ma omoara!
Nu credeam ca siguratatea ma va distruge dar se pare ca o face.





Veronica 75

10 08 2020

Cu ce ganduri vii și peste ce dai…
Va scriu cu o disperare fara margini.Fara putere și doar cu dorința de a nu mai fi.Voi incerca sa fiu cat mai rezumata posibil.Dupa o căsnicie eșuată dar singura realizare, un copil mi-am refăcut viața dar se pare că am dat din lac in puț.Din această relație a rezultat inca un băiețel ,de 4 luni ,acum.Sunt in acest moment în mijlocul umilinței.Ma simt la propriu o cârpă.A reușit el să mă convingă.Sunt injosita in cel mai cumplit mod și nu reușesc să îl conving să îmi facă împuterniciri ptr documente și ieșirea din tara .Ne luptăm in orgoliu ,ambiție și ură.Am ajuns cel mai infect om cu un vocabular urat , fără limita. De fapt simt f multa frustrare și neputința.Ma simt un om f urat din toate punctele de vedere.Ma simt in plus pe acest pământ.Iar copiii chinuiți in prezenta mea.Ajuta la accentuarea stării partea financiara , trăind de pe o zi pe alta, locuind în UK,dar nici în România sa mă întorc nu este o soluție.Nu ies din casa cu zilele, urăsc că se face dimineața.Caut metode de sinucidere dar apoi ma opresc ochișorii copilului (cel mare este în Ro in vacanta).Îmi simt viața eșuată și compromisa.De ani buni caut afecțiune și respect și nu o primesc deși sunt un om ce iubește fără margini și de asemenea cel mai cu putință , om familist.Nu mai pot,nu mai am cale de ieșire.Ma simt un nimic și copiii nu merita sa traiasca langa un astfel de om ca mine. Cum prind puțin curaj de viață,cum clachez iar și simt că până la urmă îmi voi duce la bun sfârșit gândurile negre.





Sorin Soso

27 07 2020

Sunt in pragul disperarii. Nu ma mai pot aproape ridica din pat, stau mai mult mort decat viu si ma gandesc in fiecare zi la sinucidere. Sunt casatorit, am avut de toate in viata dar simt ca nu mai pot trai in aceasta lume.





AmyaAmy

26 07 2020

Buna ,Eu sunt Anastasia am 23 de ani sunt dezamăgită de viața asta ,viața de c….,oare de ce trăim ? Mă simt im plus printre oameni . Oricum mai devreme sau mai târziu murim,pentru mine va fi cat de curand.





Cristi 22

17 07 2020

Am 22 de ani trăiți degeaba…n am viata socială,sunt virgini,fără prieteni..
De la 16 ani M am îndepărtat de lume și am stat doar in casa. Am suferit o depresie de când s a îmbolnăvit tatal meu și am stat doar in casa..
Îmi e frica de oameni ca Ma vor judeca ,nu am încredere in mine,am abandonat scoala,in prezent n am ocupație
Am încercat sa Ma sinucid dar nu mi a ieșit. Vreau sa mor,nu mai suport viata asta trista și plictisitoare
Nu mai pot face nimic la vârsta asta
Simt ca am pierdut orice tren
Sunt plictisitor,nu sunt in stare sa port o Conversație normala ,nu pot merge la activități sau cercuri la vârsta asta
Nu sunt in stare sa muncesc
Nu stiu ce sa mai fac





Răzvan 35

12 07 2020

Si eu sunt homosexual (pasiv) si vreau sa mor cat mai repede. Nu mai suport ura si barfele care se fac pe seama celor ca mine. Daca va afla cineva cine sunt cu adevarat sunt terminat oricum. Sunt satul sa port masca de heterosexual doar ca sa le fac celorlalti pe plac. Imi este foarte greu atunci cand cineva ma intreaba de ce sunt singur la 35 de ani si imi dau seama ca voi muri de singuratate, fara sotie sau prieteni. Va rog din suflet sa imi dati o metoda pentru o moarte sigura, cu sau fara durere… nu conteaza…. durerea din sufletul meu este oricum de neimaginat….





Deniz 21

7 07 2020

Nu credeam ca voi scrie și eu aici. Am mai fost aici și am mai ajutat oameni. Acum urmez eu. Ma scuzați ca am scris atat.
Nu stiu cum sa scriu o postare pe site asa ca voi scrie aici. Am 21 de ani. De curând am încercat sa Ma sinucid prin înghițirea unor pastile.
La 13 ani am descoperit ca îmi plac bărbații și mi a fost greu sa accept,am trecut prin insomnii ,episoade depresive cu “voci” care Ma terorizau din cauza orientării mele. Acele voci erau vorbele pe care mi le adresau colegii de scoala la vremea aceea. Ei Ma vedeau mai feminin și Ma judecau pentru asta.
La 16 ani am mers la psihiatru fiindcă nu Ma puteam adapta la liceu,aveam anxietate socială din cauza traumei suferite in trecut. Am încercat psihoterapia și o groaza de medicamente crezând ca asta Ma va face sa fiu mai sociabil. Încă îmi este frica de oameni,trăiesc in lumea mea ,Ma izolez. Nu am prieteni fiindcă nu stiu sa mi mențin relațiile.
La 19 ani am descoperit ca sunt mai mult decât un bisexual cu înclinații predominant homo ,Ma consider o persoana transsexuala ,o femeie in corpul unui bărbat
Mi am dat seama ca eu nu as putea fi fericit ca un el,nu Ma împlinește viata lângă o femeie și nu,nu as putea fi cu un bărbat eu fiind bărbat. Poate ca persoanele gay pot face asta,dar eu nu Ma vad asa. Nu mi vad viata ca un bărbat.
E adevărat ca nu am încredere in mine,de aceea poate Ma și atrag bărbații încrezători.
M am gandit de atâtea ori ca poate nu am găsit femeia potrivită de care sa fiu atras sau ca lipsa unui tata /frate /model masculin e cauza pentru care nu sunt un bărbat normal și ca atracția sexuală și atașamentul pentru aceștia Sunt de fapt cauzate de dorința de a fi ca ei.
Totuși nu mi vine sa cred. Chiar dacă in adolescenta M am retras de lume,perioada in care omul se maturizează și se descoperă ,eu in copilărie obișnuiam sa ies atat cu baieti cât și cu fete și niciodată nu mi a plăcut sa fiu ca baietii deși M am integrat pentru ca sexual sunt unul ,dar identitatea mea de gen este alta. Atracția pentru bărbați o am de mic copil. Întotdeauna mi au plăcut bărbații.
Probleme la mine sunt multe. Bărbații nu Ma vor pentru ca nu sunt o femeie. De fete nu am curaj sa Ma mai apropii și nici nu prea îmi doresc fiindcă nu Ma simt baiat și nu vreau sa Ma vadă ca un baiat.
Schimbarea de sex este complicata. Am încercat luni de zile tratamentul hormonal. El doar castrează pe moment,atat și mi au crescut sanii puțin dar e egal cu 0 Operația e grea și costisitoare.
Corpul meu nu arata prea feminin,îmi trebuie operație la fata caci cu sau fără machiaj se vede ca încă am trăsături de bărbat și lumea Ma întreabă ce sunt.
La corp am talia destul de mare pentru o femeie și nu sunt gras,am 80 cm in talie din cauza cutiei toracice care e mai mare și Ma mărește.
Port 41-42 și am niște picioare slabe
Destule defecte pe care nu le pot suporta plus lipsa sânilor. Vocea o subtiez eu asa cum fac mulți transsexuali.
Toate astea degeaba. Îmi pierd speranța ca voi fi fericit asa sau ca voi fi considerat femeie in societate.
De multe ori îmi este Rușine sa ies din casa și frica,caci dacă îndrăznesc sa Ma îmbrac feminin risc sa primesc tot felul de reacții. Am mai făcut asta și am prins curaj dar tot trăiesc cu frica de a nu fi agresat. Mi s a mai întâmplat.
Nu stiu ce sa fac,când am apelat prima data la sinucidere credeam ca o sa scap de toate astea ,sa nu Ma mai gândesc la singurătate ,nemulțumire de sine și grija ca sunt diferit și ca trebuie sa Ma normalizez sau ca trebuie sa Ma schimb pentru a fi fericit.
Vreau sa Ma sinucid din nou dar de data asta Ma voi asigura ca nu mai scap. Dacă muream atunci,cred ca ar fi fost o moarte ușoară dar acum va fi una traumatizantă pentru ca doar asa Ma pot asigura ca scap.
Sunt pe tratament și am vorbit cu medicul despre asta și cu psiholog dar degeaba. Viata asta nu e pentru mine. Nu mai pot accepta sa fiu singur sau sa nu fiu eu. Nu vreau sa fiu un handicapat in societate,un nebun. Vreau sa mor.





Viorel

2 07 2020

Nu stiu cu cine sa vorbesc si am scris aici sa va cer un sfat….. Am varsta de 46 de ani si am afectiuni cardiace,operat la inima cu sotia decedata acum o luna si nu am loc de munca. nu am copii pentru ca ea nu a putut face. Am iubit-o enorm si Dumnezeu mi-a luat-o si acum m-a lasat foarte trist,singur si cu banii pe terminate……..Va trebui sa dau in cap sa pot supravetui pentru ca nu ma angajeaza nimeni decat in posturi unde se cere munca bruta si starea de sanatate nu imi permite. nu am facultate si nici bac. Mai bine m-as omora eu inainte sa ma omoare boala si neajunsurile. cred ca cel mai bine mi-ati spune cum sa ma omor sa nu simt nimic……. va rog din suflet……. luati-mi suferinta…………. chiar daca nu imi dati idei eu tot ma omor deci mai bine spuneti-mi cum sa ma omor fara chinuri ………..





Daniela P.

5 06 2020

Azi au incetat in mine visele, sperantele, increderea ca cineva iti este aproape asa cum esti, fara sa te judece. Era singurul sprijin pe care-l aveam si de care ma tineam pentru ca ma ajuta enorm prin cuvintele de incurajare pe care mi le oferea in momentele cele mai dificile din viata mea. Le pretuiam enorm si de multe ori le reciteam atunci cand mi-era greu. Ce apreciam foarte mult era disponibilitatea pe care o avea, se apleca sa-mi raspunda de fiecare data. Stiam ca e cineva acolo caruia ii pasa, sau cel putin asa credeam eu in inima mea. Pana in ultimul timp cand a incetat sa-mi mai raspunda. Si mai mult, a blocat orice cale de acces, de a-i scrie ceva. M-am simtit ca am facut cel mai rau lucru si nu-si doreste sa stie nici o frantura din ce as putea sa spun sau sa fac. Stiu…am gresit si eu ca n-am ascultat si am respins ceea ce ma sfatuia. Dar daca ar sti si luptele si framntarile mele…Am incercat sa trec insa, peste mine si sa fac cum m-a sfatuit dar in final n-a mai contat. De ce toate insistentele pana acum daca intr-un final nu mai conteaza?
I-as cere lui Dumnezeu sa-mi dea acest sprijin inapoi, dar stiu ca nu o s-o faca. Nu mai cred nimic. Imi doresc doar sa nu mai exist. Cred ca ar fi mai bine pentru toata lumea. Ma gandesc la tot ce e mai rau si vreau sa mi se intample. Sa-mi fac niste rani care sa ma doara mai mult decat cele sufletesti. Nu-i pasa nimanui cu-adevarat de mine. Toate lacrimile ce le am acum nu poate schimba nimic…





Aura D.

7 05 2020

Buna ziua.Eu sunt o supravetuitoare a unui suicid,sunt o mama,la care baiatul de 22 ani s-a strangulat in casa,acum o luna jumate.Nu am crezut niciodata,ca el va face acest lucru,si imi pare atit de rau,ca nu am vorbit cu el despre asta,despre increderea in sine,in Dumnezeu,despre greutatile care pot aparea in viata,ca asa e viata:o usa se inchide si alta se deschide…Imi pare atit de rau,ca nu am fost mai atenta la ceea ce imi zicea,ca nu am luat in serios framintarile lui,ca nu l-am inteles asa cum trebuia,ca nu l-am sustinut,nu l-am ajutat si nu l-am salvat.Si gindurile acestea ma distrug,ma fac sa ma simt o mama,care a esuat ca mama,o mama,care nu si-a protejat copilul..Era un baiat foarte frumos si talentat..Era vocalistul unei trupe…avea succes mare..avea vise mari in viitor..Am trait linga el toata viata,a fost crescut de mine,deoarece sotul era plecat peste hotare,ca sa ne cumparam si amenajam un apartament, si venea odata in an acasa..Tot timpul pe primul loc era el,in toate,cu toate ca era si sora mai mica.Atit de mult l-am iubit,cel mai mult din lume,mereu am retrait pentru el,am fost gata mereu sa-i rezolv orice problema…Era de mic cam bolnavicios,si prin atitea am trecut cu el,am confruntat atitea greutati impreuna…ca sa-l vad mare…si cind deja era scapat de toate,doar sa ma mindresc cu el,”sa culeg roadele”,el a plecat..Ma invinuiesc ,ca de jumate de an,l-am lasat singur,sa traiasca in apartamentul nostru..Deoarece sotul, de 20 ani, era plecat peste hotare,relatiile noastre s-au racit,si de citiva ani am divortat.Sotul s-a recasotorit si traia la fel peste hotare..Si eu anul trecut in septembrie am hotarit sa plec cu fetita in alta tara,cu un barbat.Si el a ramas singur..dar la vista de 21 ani si jumate ma gindeam, ca deja e mare si el chiar isi dorea sa fie singur..Ne sunam des,ne povesteam ce facem..si iata intro zi,buneii l-au gasit mort in apartament..Nici la inmormintare nu am putut merge din cauza pandemiei..Si nu va imaginati cu ce durere,cu ce sufetinta traiesc.Fiecare zi pentru mine e un chin,s-a zdruncinat pamintul sub mine,nu pot minca,dormi,nu pot respira..Nu pot crede,ca asta se intimpla cu mine..imi pare,ca el e plecat undeva si degraba se intoarce,si va fi totul ca inainte.Nu mai vreau nimic,viata pentru mine nu mai are sens..Simt ca cad in groapa,si nu am de ce sa ma agat,si nici nu vreau..nu am putere pentru nimic..Este o durere insuportabila,o durere suprema,si cu un simt de vinovatie,care te distruge, cu mii de intrebari …Mi s-a spulberat tot,deodata am inteles,ca toata viata am trait-o inutil,totul a fost inzadar…Ca nici famile,nici copil nu mai sunt,nici casa care am depus suflet sa o amenajez,nu mai trebuieste nimanui..Unica ce imi doresc,vreau sa mor,sa ma usurez,doar asa se vor sfirsi chinurile mele..Era un suflet bun,educat,modest..El era foarte sensibil,traia emotiile mult mai profund ca noi toti..era artist…si nu a fost inteles,nu a fost apreciat, nu a fost incurajat..de asta nu a suportat tradarile si umilinta…ma refer la problemele legate de muzica.Nu pot suporta,cind toti imi zic,sa fiu puternica,de parca aici e vorba de putere..Aici e vorba de iubire, de dorul de copilul meu,care stiu,ca nu mai este..Nustiu cum sa traesc mai departe,stiu ca nu-mi va trece niciodata aceasta durere, si nici nu voi fi inteleasa de oameni.Eu nu mai sunt cea care am fost.Mereu am gindul sa beau un pumn de pastile si sa adorm ,sa nu ma mai trezesc..Daca poate cineva sa-mi zica,ce sa cred,ce sa ma gindesc,ca sa-mi fie un pic mai usor..Dar,inteleg,ca nimeni nu ma poate ajuta cu nimic..Si ni cred,ca voi putea supravetui iubirii si pierderii celei mai dragi fiinte din viata mea..





Andreea 33

8 03 2020

Ma gandesc de ceva timp la soluții pentru problemele mele, temporar au si fost dar acum nu mai am optiuni in afara de SFÂRȘIT. caut pe net metode ai am ceva in cap și așa macar stiu sigur ca părinții mei vor fi mai liniștiți și se vor termina problemele si pentru mine. Nu o sa mai trebuiască sa ma agit, sa ma chinui si ma gandesc la o soluție în fiecare lună sa fie bine pentru toată lumea. Nu am probleme cu legea doar personale, dar nu le mai pot duce si nu ma poate ajuta nimeni sa trec peste ele.
_______________
Vreau efectiv metode. Nu mai pot continua asa si nu mai vreau.astept





Alex 31

21 02 2020

Am numai probleme in ultima perioada de timp. Am picat de 2 ori sala la permisul auto,am ajuns sa ma cert cu parintii sa imi dea bani sa imi cumpar strictul necesar ei neavand foarte multi bani,am fost dat afara de la locul de munca anul trecut (la stat) noul angajat care urma sa ma inlocuiasca are multe relatii,prietena mea m-a lasat luna asta fara sa imi spuna nimic, numai ce am vazut-o cu altul care bineinteles ca avea si bani si masina si casa mare…….NIMENI DAR ABSOLUT NIMENI NU STIE CE E IN SUFLETUL MEU!!!! Ma simt ultimul ratat de pe acest pamant si vreau sa dispar cat mai repede… La varsta mea (31 de ani toti au o familie intemeiata, au bani cat de cat si sunt fericiti. A doua cadere la examenul pentru permis a umplut paharul,este foarte greu acest examen cu tot felul de legi care mai de care mai intortocheate si mai pui pe deasupra ca in conditii de stres asimilarea cunostintelor este Imposibila. Ma gandesc cum ar fi mai bine sa ma sinucid,vreau sa mor repede si sa para o moarte naturala……..





Ionefericit

31 01 2020

Buna , prima data m am gandit la suicid in jurul varstei de 18 ani(imi aduc aminte ca ziceam ca nu am nici 18 si vreau sa mor) din cauza certurilor parintiilor , ma simteam vinovat ca ei se cearta si ma simteam si mai prost pentru ca nu puteam face nimic , adica chiar daca in unele momente simteam ca il urasc pentru ca o lovea pe mama mea tot tatal meu este si stiu ca este un om bun. Mai apoi pe la varsta de 19 ani tata a facut un infarct cu mine in masina , eu l am dus pe bratele mele la urgente , si din nou ma simt vinovat pentru ce sa intamplat gandintuma ca poate si din cauza supararilor provocate de mine sa intamplat asta plus ca la unele certuri ii spuneam ca vreau sa moara si iam mai spus asta si dupa acel eveniment… de la acel eveniment mie frica aproape tot timpul ca moare si eu raman certat neputant sa imi iert asta dupa….
Toate ceruturile si scandalurile mau facut poate sa am probleme cu nervi ,
si dea asta cumva nu prea pot avea o relatie buna cu parintii , fiind foarte recalcitrant … certurile si probabil faptul ca am consumat etnobotanice de la 15 la 18/19 ani
Iar acum ultima suparare din viata mea ,,, o despartire …
Pai treaba a fost cam nasoala de la inceput in sensul ca dupa o saptamana de relatie fostul iubit al fetei a incercat sa ma omoare , ma injunghiat cu un briciag si a fost foarte aproape sa imi atinga inima(ma lovit in punga ce tine inima sau ceva in genul) cand am iesit din spital am avut o cearta cu parintii mei din cauza fetei si am decis sa plec de acasa si sa ma mut cu ea … si m am mutat , prima data intro garsoniera infecta de 18m cu o baie improvizata…
1 an am avut certuri monstru cu parintii mei cu injuraturi amenintari etc…
Acum nici relatia nu a fost foarte roz … eu devenind cea ce uram mai tare … adica am inceput sa o lovesc cu cate o palma , si ma aceptat asa 2 ani jumate pana acum de curand cand am facut mai aiurea ca deobicei …
E ciudat ca am ajuns sa o lovesc pentru ca avand certuri in familie de mic mi am jurat ca nu am sa lovesc in viata mea o femeie.
De cand am iesit din spital imi doresc sa nu fi supravietuit … in spital (probabil de la calmante ) a fost ultima data cand ma simteam bine… Dar era IN SPITAL , ultima data cand ma simteam fericit a fost in SPITAL dupa ce am scapat de moarte ,,, pentru ca a 2a zi de la externare am ales sa fug de acasa si de atunci am avut certuri cu a mei 1 an 1 an jumate aproape zilnic … avand 2 ani de depresie ajungand sa nu mai vreau nimic de la viata , nimic nu ma motiveaza si simtind ca tot ce fac sau nu fac este gresit .
Ma roade sentimentul de vinovatie mai ales pentru relatie distrusa la propiu cu mainile mele…
De la inceputul lui noiembrie ma trezesc si ma culc cu gandul sa ma sinucid
Am ajuns sa cred ca sunt blestemat de fostul iubit al fetei pentru ca cu ceva timp de cearta care a pus capat relatiei ma tot trezeam si ii auzeam in cap numele ….
In noaptea de craciun vrand foarte mult sa mor am facut unele lucruri destul de nasoale … spargand geamul unei fete unde credeam ca poate este fosta mea prietena si apoi intrand peste tatal fostei mele prieten in casa si distrugand lucruri pe acolo… Faptele astea mi au adus 3 plangeri penale la 3 sectii diferite si la fiecare am dat de cate un politai pe care ii cheama exact ca pe fostul prieten al fetei caruira din fericire nu i am purtat pica si l am ajutat cred eu sa ia mai putini ani de puscarie …. Simt ca karma sa intors cumva fiindca desi as fi putut face cativa ani de puscarie am fost oarecum iertat…
m am mai linsitit in ultimul timp dar tot as vrea sa mor

Ma scuzati ca am fost asa haotic dar am prea multe in cap,,, am sa incerc sa imi pun gandurile in ordine si sa revin cu un alt mesaj mai bine ordonat.





Bibi

17 12 2019

De câteva timp simt că singura rezolvare e sa plec pe lumea cealaltă …nu mai suport pe nimeni simt că nu mai are rost sa muncesc și mă cert mereu cu părinții și iubitul , am incercat de câteva ori sa mă sinucid dar ceva m a oprit





Gabi 18

10 12 2019

Sunt plecat in strainatate si pur si simplu nu mai rezist, aceasta este prima mea plecare si nici acasa nu mai pot pleca deoarece aici ma adus un băiat și daca o sa plec eu o sa îl dea si pe el afara si mereu îmi spune sa nu fac vreo una sa plec sa îl dea afară si plus ca am si foarte multe datorii în țară, îmi este foarte for de casa aș fi în stare să merg pe joc , nu sunt plecat de mult timp de cateva zile si am doar 18 ani





Mihaela E.

3 12 2019

Mihaela este numele meu, sint singura deși am familie,,, da, da, cum auziți,,, da am frați care mau dat la opărite, mau marginalizat, lucrurile stau asa, de cind ma știu, nu are rost să întru în detalii, am avut o situație gre, o sa spuneți ei și toată lumea are, da, dar la mine este diferit, la fiecare om problemele prin care trece este diferit, cum nu era suficient, sufletul meu pereche este un fustangiu nenorocit care și într-o gaura ar bagao, nu mai pot mam umilit în ultimul hal, durerea asta ma nimicește în fiecare zi

a





Iulian V.

2 12 2019

Deci vreau sa ma sinucid .. de 2 3 anii… dar am tot trecut peste.. dar ultimele luni si saptamanii..am devenit 96% suta hotarat chiar numai vad alta solutie..si imi tot caut o moarte.. rapida si fara dureri.. asa Te rog DOAMNE ia-ma… ca sa nu fac eu pacatul.. suprem… CREDE-TI CA DUMNEZEU SAR SUPARA DACA IMI DORESC SA MA DUC LA EL….?





Mady 16

2 09 2019

nu stiu ce sa mai fac…. mai bine nu existam.oricum nu inteleg de ce fac oamenii copii.faci copii ca sa ii aduci in lumea asta sa se chinuie.ma simt a nimanui.acum mi-a mai si expirat buletinul.si nici nu pot sa-l reinoiesc deoarece mama nu este in tara si nici nu poate sa vina pana in primavara.m-au dat afara si de la lucru pt ca nu mi-am reinoit buletinul si pot fi angajata daca nu am acte valabile.eu locuiesc in casa mamei dar ea este proprietara si este cea care trebuie sa semneze pt dovada de domiciliu.si nu am pe nimeni care sa fie proprietar si sa imi semneze la buletin pt dovada de domiciliu.iar daca nu am buletin nu pot nici sa lucrez,nici sa ma intretin.si deja de o luna tot incerc si nu am gasit pe nimeni sa ma ajute sa fac buletin .sunt un om pierdut.vreau sa renunt la viata,sunt oricum o epava. nu mai vad nicio rezolvare ,sunt un caz pierdut.am incercar mereu sa lupt dar cu piedica asta simt ca nu mai pot sa fac fata vietii.am incercat toate variantele cu vecinii sau cunostiinte.dar majoritatea vecinilor sunt batrani si speriati.altii stau in chirie si nici nu-i cunosc.alte rude nu am care sa ma poata ajuta.m-am saturat sa mai lupt cu viata asta.vreau sa renunt.





Malvina

25 08 2019

Buna ziua. Stiu ca sinuciderea nu e o solutie dar in ultimul timp ma gandesc prea des la ea, am doi copii minunați care sunt unicul motiv pentru care vreau sa traiesc, mama mea e nebună, tatăl meu a murit cand aveam 10 ani si a trebuit să fiu eu adultul in casa de atunci, am fost un elev model, un copil si o adolescentă cuminte, m am căsătorit și am niste socrii de coșmar, am crezut ca sotul ma va iubi si ma va susține dar nu i pasa de absolut nimic ce se întâmplă în casa, eu incerc sa fiu o mama buna, o sotie buna, dar am ajuns la capătul puterilor, nu am.pe nimeni care sa ma susțină sau care sa ma încurajeze, toata lumea are așteptări si imi pun din ce in ce mai multe responsabilitati pe umerii mei, simt ca ma sufoc si ca nu mai pot respira, va rog are cineva niste sfaturi de încurajare.





Iulian A.

4 08 2019

M-am saturat de saracie si de boala. Faptul ca altii se bucura de viata si au tot ce-si doresc imi creeaza o stare extraordinar de proasta. Nu imi mai permit sa imi cumpar nici alimente suficiente, ce sa mai spun de utilitati sau de tratamentele pentru boala mea cronica? In curand voi renunta la internet si poate si la curent si apa……. Nu mai am nicio farama de speranta…. Adio





Giuli

1 08 2019

Singur motiv care ma opreste cred ca este suferinta parintilor,fiind singurul copil,dar totusi…daca nu vor ma gasi niciodata poate se gandesc ca mi am vazut de viata mea si nu vor patii nimic.
Eu asa nu mai suport,mai bn ma biciuieste cineva decat sa suport toata durerea asta.

Singur motiv care ma sperie cel mai tare sunt parintii ,sa nu se intample ceva cu ei.





Daniela Sus

28 07 2019

Buna nu mai am nici un chef de viata zi de zi sunt distrusa as vrea sa mor nu o sa-i fie nimanui dor de mine





Ella V.

9 07 2019

Am ajuns la concluzia ca trebuie sa renunt , am realizat ca viata nu imi mai ofera nimic , am multe motive ca sa renunt la tot , nu pot sa fiu cu baiatul de care imi place , unii din prietenii pe care i-am crezut prieteni, m-au dezamagit ,m-au tradat ,am renuntat la iubirea mea pentru fericirea altei persoane , unei prietene , i-am lasat sa se bucure , sa fie fericiti si ea m-a facut pe la spate , vorbea de mine , am picat bacul cu 17 sutimi , i-am dezamagit pe parinţi dar si pe cei din jur care credeau in mine , sunt si eu dezamagita, numai eu stiu cat am invatat si am lasat prietenii , intr-adevar mai ieseam seara pe afara , ca sa ma relaxez ,cu invatatul meu nu se vede rezultate , stiu ca am facut , de aceea am facut contestatie si la romana si la geografie , ma stiu ca nu sunt proasta, am evoluat foarte mult , eu stand la un asistent maternal de la varsta de 3 ani pana la 12 ani , am trecut prin multe , mi-am gasit familie , m-a ajutat Dumnezeu , si eu acum i-am dezamagit , si ma doare sufletul sa ii vad asa , nu mai imi pot realiza visul , de a fi pe kineto , masseoză , sunt terminata , eu altceva nu ma vad sa fac , ca nu imi place , vreau sa imi urmez visul … dar nu se mai poate ! Renunt la viata , nu am nimic de pierdut ,am pierdut totul !





Gabriella 22

9 07 2019

Sunt atât de multe care ma apasă , ma simt atât de singura … Cred ca … Singurătatea e cea mai gravă boala a unui om . Nu știu dacă ar fi un motiv pentru a pleca de pe aceasta lume sau de a rămâne și de a lupta incontinoare . Tot ce știu e ca …. si tatăl meu a renunțat la lupta , mama … cancerul a fost de vina . Copilul meu nu e in brațele mele … iar eu ???? De ce trebuie sa le suport … Mulți spun ca devii mult mai puternic , dar eu nu ma simt așa …. Sm doar 22 de ani și ma simt de parca as avea 80 . Diferența mare nu ? 🥺





Bianca Maria

23 06 2019

Eu am probleme cu toti cei din jur!(Da si familia,mai ales familia)Mama face diferenta foarte mare intre ea si mine(EA este sora mea cea obraznica)BFF mi a dat block fara sa stiu dc,doi baieti ma agreseaza grav si se tipa in fiecare zi la mine (aproape toti tipa la mn) VA ROG SA MA AJUTATI!Am incercat sa bag un cutit in mn o data dar nu am avut curaj…





Alin M. 19

17 06 2019

Am o viata nasoala tare pot zice.Cand eram mic aveam o groaza de prieteni cu care ma jucam,acum nu mai am niciunul,in viata reala, m-am inchis in mine si m-am departat de majoritatea, sunt cam timid, mi-e mai usor sa vorbesc pe net:( e frustrant si trist.Am avut depresie dar am trecut de ea cu ajutorul a niste tampenii de medicamente, acum am doar melancolie.Cand eram mic eram sociabil acum ma pierd cand trebuie sa vorbesc cu un adult sau cand sunt mai multi intr-un grup,poate cineva sa imi dea un sfat ce as putea face? Ma simt singur, sunt si singur la parinti, parintii ma iubesc, sunt ok dar nu e de ajuns.Practic nu am viata sociala.Pe net am cunoscut foarte multi oameni in decursul a 10 ani de cand am net dar pe net sa cunosti oameni e bullshit, nu te ajuta cu nimic.Sunt mai linistit de felul meu dar stiu sa si glumesc, mai demult ma gandeam sa plec de acasa si sa ma duc intr-o padure sa nu mai stiu de nimic dar ma gandesc la parinti…nu mai am depresie, sunt mai energic, mai ok dar melancolia ma omoara.E frustrant sa traiesti degeaba pe pamantul asta.,sincer nu vrea sa ma victimizeez dar e bullshit viata asta,in Dumnezeu cred mult insa nu ma duc la biserica, am credinta in suflet si asta e de ajuns, va dati seama ca de iubita nici nu poate fi vorba, cine ar sta cu un ‘antisocial”? Sau timid sau baiat linistit? Si practic habar n-am cum sa ma comport intr-o relatie.Mai demult,mi-a zis un coleg,eram nou in clasa,de abia ma mutasem,ca fetele ma simpatizeaza,bine,unele dar eu parca fug de ele,le resping,si asta din timiditate, ati mai vazut ratat ca mine? Mi-am facut curaj sa va zic ce am scris in intrebarea asta, practic nu am avut adolescenta, copilarie am avut dar adolescenta iocsi sunt foarte frustrat si trist din cauza asta.M-am mutat de 3 ori de cand sunt la liceu si peste tot am lasat o impresie buna,am invatat,ajutam colegii, eram de treaba dar prea retras, prea in banca lui, prea timid.Sincer mai bine ma nasteam fata, ca n-am fata de baiat..macar daca as fi cine stie ce urat si aurolac.dar nu sunt.si uite asa sufar.sufar.Ce as putea face? Dati-mi va rog cateva sfaturi.Inafara de sinucide-te sau da-ti foc, ca asta o sa fac daca o sa mai sufar mult.Viata mea de acum e un bullshit.E ca un mar fara gust:( Ma consolez ca ma mai joc cu motanul, pe calculator si mai vorbesc pe internet cu prietenii virtuali.Dar e nasol tare.Ce sa fac? Mai are rost sa sper ca va fi mai bine?
Sa nu mai zic ca am amanat 2 ani de liceu din cauza unui accident rutier cu spitalizare si apoi a unei depresii.Acum sunt in a 12.Si inca mai am anul asta si inca un an de liceu.Depresia am facut-o din senin fiindca ma simteam tot mai singur si fara scop si fara iubita,prieteni…au fost zile cand nu ma mai ridicam din pat…Sincer nici nu stiu sa sarut o fata ,sau sa ma comport intr-o relatie..sunt foarte sensibil si mai sunt si virgin.Ma masturbez 1 data pe sapt sau mai rar.Faza e ca nu sunt urat sau respingator,arat ca un om normal,dar nu am bani multi si nici masina si nici anturaj puternic..practic stau doar cu parintii si cu motanul…Cand ma abordeaza cineva raspund,sunt destul de sociabil dar nu sunt genul sa ma dau mare sau sa ma bag in seama aiurea…mai degraba imi vad de treaba…nu m-am imbatat niciodata pana acum..am baut alcool dar nu sa ma imbat.imi place berea de domnisoare adica aia cu lamaie mai mult si sucurile…A si inca ceva ce ma supara foarte mult,am eu 21 de ani dar nu sunt maturizat deloc,am mintea de copil,inca joc jocuri pe calculator si am si fatza de copil…adica
rudele se asteapta sa fiu mai matur,mai asezat la minte ca am 21 de ani dar eu sunt inca in mintea copiilor de 15-16 ani…Am ignorat fetele care ma simpatizam in liceu si scoala generala,nestiindu-le cum sa le abordez si stand intr-un fel retras nedand niciun semn.Nu exista prost mai mare ca mine.Cand eram in a 10 am auzit un coleg spunandu-i lu’ altu ca la 3-4 fete simpatizeaza un coleg nou(eu eram acela,singurul nou) dar e prea timid si prost ca nu reactioneaza si nu se baga in vorba cu ele…Cand ma gandesc la trecut si vad cat de prost am fost…imi doresc si eu o relatie cu o fata si cred ca o voi avea niciodata din cauza temperamentului meu de retras,linistit ,timid…si la fel de mult imi doresc prieteni si nu am deloc…
In scoala generala(nu si in liceu fiindca sunt la unul bun)am fost traumatizat de 2 colegi tampiti ,ma bateau in fiecare zi si isi bateau joc de mine,asta pe cand aveam 12-13-14 ani doar pentru ca eram mai retras si mai timid si nu le-am spus parintilor decat foarte tarziu prin liceu cand nu mai aveam probleme,am tinut in mine,imi era frica sa nu rada parintii de mine si sa ma considere ratat si ei desi sunt destul de intelegatori si iubitori.Mi s-a dus toata increderea in mine odata cu acele batjocoriri..
Deci sa recapitulam,cu scoala in urma ,deabia in a 12 la 21 de ani,fara prieteni,fara viata sociala,fara iubita,temperament de fricos ,retras si timid,singur la parinti,preocupat de nimicuri ca jocurile pe calculator,virgin…Nu zic ca am o nenorocire pe umeri dar e o viata destul de frustranta si trista…de as avea macar un amic sa-i spun ceva sau o fata sa o sarut(sa invat cum mai intai)…oricum cred ca o sa mor tot asa,prost cum sunt,copilaros si imatur…Sincer doresc sa dau si la o facultate pe ceva umanist dar ma descurajez…imi spun ca sunt un ratat si nu o sa am succes…sunt foarte pesimist…
In fiecare zi am regrete,in fiecare zi sunt melancolic…in fiecare zi ma afund si mai tare in bullshit..:( Oare sinuciderea e solutia?As pleca departe sa nu mai stie nimeni nimic de mine….ca si asa nu contez decat pentru parintii mei..care cat o sa mai aiba rabdare cu mine?O sa ma tina asa pana la 40 de ani?Ma gandesc sa iau niste pastile si sa o termin.Dar in sufletul meu tot mai sper ca o sa fie bine.Am avut copilarie dar adolescenta a fost praf.

Na…cam asta e…astept sfaturile voastre si scuze ca am scris un roman…dar m-am descarcat.
Astept sa aruncati si voi cu rosii in mine…..salutare





Adrian 432

15 06 2019

Eu unu nu prea mai cred acuma ca exista asa ceva partenera mea ma parasit vreau sa mor sufar enorm as vrea sa mor repede deja miam pregatit 2 litri de […moderat…].