David

2 08 2018

Sunt intr-o stare de disperare maxima. Ma macina in continuu dureri cumplite de coloana si asta de peste 15 ani. Cat de mult imi doresc sa curm aceasta durere, sa scap de pastilele pe care le iau zilnic fara folos, ce mult ma rog sa mor in somn, dar..de-ar fi atat de simplu. Chinul meu nu se mai sfarseste. Ce folos ca sunt medic si ca toata viata am crezut in oameni si speranta? Sunt las, stiu, pentru ca de atatia ani nu am gasit puterea sa imi sfarsesc singur durerea fizica.

Reclame




Inna

27 07 2018

Bună, nici nu știu de unde sa încep. Acum 4 anii de zile am suferit foarte mult după un băiat(eram pe punctul de a ne căsători dar el m a părăsit zicând ca nu mai ma iubește) după ce s-a terminat relația un timp destul de lung ne-am văzut dar el doar se folosea de mine. Am întrat într-o depresie foarte mare, am încercat de foarte multe ori să-mi iau viata. Da cu timpul a trecut sau cel puțin am încercat sa ascund, sa îngrop aceasta suferință, durere, depresie… După 2 ani de zile am întrat într-o relație cu un prieten, da m a făcut fericita, chiar dacă ne certam(certuri copilărești) dar aveam încredere în el, sinteam ca el nu are cum sa-mi facă rău. Dar acum 4 luni de zile, la câteva zile de la ziua mea, m-a părăsit. Am simtit cu mi-a fugit pământul de sub picioare, da ma durea dar aveam putere.. Nu mai că el în tot timpul acesta pana acum o luna m-a cautat, îmi facea crize de gelozii, ne vedem… Mi e mi a dat separate mari, dar acum o luna a rupt totul zicând ca el a încercat sa facă despărțirea mai ușoară… Nu mai răspunde și chiar dacă răspunde, îmi vb urat… Nu pot sa ceea ce se întâmplă, el care îmi spunea ca ma iubește enorm, gata s a șters totul… Nu mai că mi-e mi a deschis o rana extrem de mare… Da, iar am gânduri sa ma sinucid, nu mai pot, iar… Toată lumea simt ca m a părăsit. Nu ma înțelege nimeni, sunt judecata, efectiv sunt la pământ… Sunt în întuneric… Ma rog la Dumnezeu dar simt ca s-a întors cu spatele la mine…. Nu mai vad nici o ieșire…





Raluca 26

27 07 2018

Ma numesc Raluca si la 26 de ani nu am reusit sa ma angajez nicaieri.am fost intr.o perioada de proba la o firma de confectii care s.a inchis iar acum nu mai am nici o varianta.Pur si simplu sunt distrusa de depresia si saracia asta. Acum abia reusesc sa scriu cu lacrimile in ochi.Oraselul in care locuiesc nu ofera nici o speranta ca as gasi vreo ceva. Mi.e frica sa plec printre straini si nu imi mai ramane decat o solutie care am pregatit.o pentru ziua de 28 cand este ziua mea de nastere :((((((((((( nu vreau sa merg la psiholog sau psihiatru am fost de 2 ori si nu a facut decat sa imi bage pastile aiurea pe gat si sa imi cheltui putinii bani pe medicamente :((((((((((( nu stiu daca voi mai intra pe acest site.am vrut doar ca cineva sa stie cat de mult sufar :((((((((((((((((( adio





L. 2008

3 07 2018

Ma gandesc de ceva timp la acest lucru, cum as putea sa o „termin” fara prea multa suferinta.Sunt indecisa doar pentru ca-mi e frica ca nu o sa reusesc si o sa raman handicapata.





Valentina 15

10 06 2018

Buna! Deci am auzit de acest site, si pot spune ca am ajuns la concluzia in care recunosc ca am nevoie de ajutor. Am 15 ani(stiu, sunt doar un cacat cu ochi) si vreau sa ma sinucid, cred ca de trei ani in coace(probabil veti spune ca sunt prea mica pentru a stii cu adevarat care sunt problemele, dar na, sincer nu imi pasa). Am sa povestesc cam cum a inceput totul, nu voi intra in detalii, deoarece nu vreau sa fiu recunoscuta, dar am sa incerc sa explic totul cat de bine pot.
Cand aveam 12 ani eram in clasa a 6a, si mi-a facut o prietena, pe care o consideram cea mai buna(noi fusesem prietene si in copilarie, dar intervenisera diverse lucruri). Ea parea ca tine la mine si ma punea sa stau mereu cu ea, si nu ma lasa singura(la momentul ala) si ma suna, si parea ca ii pasa de mine. Pentru mine insemna enorm, fiindca am fost un copil cu diverse probleme acasa(batai ale parintilor, ei ma bateau pe mine, urlat zilnic). Intre timp, aceasta fata m-a lasat balta o perioada(aproximativ 3 luni) pentru o colega noua de clasa, cu care eu nu ma intelegeam, si i-a povestit ei foarte multe despre mine(chestii cum ar fi de cine imi placea, sau probleme familiale, cele sociale etc). Cand ele s-au certat eu am fost langa ea, fiindca voiam sa fim prietene, gen tineam super mult la ea. La momentul ala imi placea de un tip(inca imi place trecand peste), iar el ma batjocorea tot timpul(inca o face) facandu-ma curva, proasta, si in toate felurile(tin sa mentionez ca sunt virgina si n-am avut nici o relatie pana acum pentru a fi curva). Indiferent de batjocura pe care o primeam de la el si de la prietenii lui, eu am ramas in acel grup, si continuam sa ies cu ei pe afara. Mereu eram batjocura lor, iar cand ajungeam acasa parintii veneau si ei sa ma certe din niste motive tampite, cum ar fi ce muzica ascult. Dupa au inceput sa ma excluda din acel grup, si chiar daca eu ma simteam ca dracu acolo, ramasesem complet singura, iar acea prietena buna a mea nu se certase cu mine, dar evident ca prefera acel grup. Ma simteam foarte naspa, notele mele scazusera considerabil, tata m-a dat afara din casa cateva zile(chiar in jurul Craciunului) si intr timp prietena mea m-a lasat pentru o alta tipa. Ma simteam singura tot timpul, nu vorbeam cu nimeni, nimeni nu vorbea cu mine, si cand deja vedeam ca totul merge prost mi-a infipt un compas in mana si mi-am distrus pielea. Dupa am tratat-o, evident. Am vazut ca acea taietura nu ma ajutase cu nimic psihic, asa ca intr-o zi am inceput sa gust din alcool, stiind ca acesta te calmeaza. Azi putin, maine putin, pana cand am ajuns o alcoolica de 15 ani. Ma rog, chestia asta nu am spus-o nimanui, pentru ca imi era prea frica, iar parintii mei nu trebuiau sa afle ca eu fac asta. La un moment dat a fost o tabara data in cinstea unui grup scolar(din care faceam parte eu si acel grup de prieteni). Acolo, tipul de care imi placea fuma, si eu fiind proasta am crezut ca poate o sa par smechera daca voi fuma cu el si am tras primul meu fum, si dupa ala a urmat altul, si dupa ala inca unul si inca unul pana am terminat cateva pachete bune alaturi de el. Astfel am devenit si fumatoare. Intr-un din serile din acea tabara m-am imbatat, dar nimeni in afara de fosta mea cea mai buna prietena nu stia. Restul credeau ca bausem doar doua trei sticle de bere. Cat eram beata i-am povestit ei despre faptul ca sunt alcoolica, iar cand ma trezisem am rugat-o sa nu spuna la nimeni. Peste putin timp incepuse sa mi se spuna betiva, dar credeam ca era doar caterinca. Usor usor am inceput sa ies iar cu ei afara. In acea vara am fost in Germania, alaturi de fosta mea prietena, o colega, prietena fostei mele colegi, di mai multi copii de la alta clasa. Acolo prietena fostei mele prietene mi-a zis ca ea stie ca eu beau, si mi-a zis ca si ea bea. Am vazut ca avea o viata asemanatoare cu a mea si cuprinsa de euforie am baut de am rupt cu ea, iar atunci au intervenit cateva mesaje intre mine si ea. Cand am ajuns in tara tatal acestei fete a vazut mesajele si i-a interzis sa mai vorbeasca cu mine si fosta mea prietena. Astfel, eu si fosta mea prietene am ramas bff(cum s-ar spune) toata vara, cand intr-o zi ne-am intalnit cu fata care ii fusese ei cea mai buna prietena, si usor usor am inlocuit-o pe prietena mea cea mi buna cu aceasta fata. Ea m-a ajutat toata toamna sa trec peste multe, si eu pe ea. Amandoua eram bete si fumam non stop aproape, dar ne intelegeam. Intr-o zi mi-a promis ca nu ma va lasa balta pentru nimeni. Intr-o zi m-a rugat sa nu mai vorbim, ca sa nu afle tatal ei ca mai vorbim, dar ea m-a inlocuit cu fosta cea mai buna prietena. Am ramas singura din nou. Grupul acela nu ma baga in seama, fostele mele prietene nu o faceau, iar eu am incercat sa ma sinucid band o sticla de […moderat…]. Am fost salvata si dusa la consiliere, plus antidepresive(nu m-au ajutat cu nimic, eram fericita de moment, pana cand imi aminteam tot). La scoala eram facuta proasta, curva, drogata si in toate felurile. Intre timp toata scoala spunea ca ma droghez(chiar daca n-am facut asta niciodata) si toti ma evitau. Aveam examenul, asa ca m-am lasat de baut o perioada. La simulare am luat note slabe, dar la un nivel bun in scoala, iar toata lumea a scos zvonul cum ca eu venisem beata la simulare, si ca am copiat. Deja nu imi mai pasa de ce imi spunea nimeni, nu mi-a pasat nici de faptul ca nu mi-a zis nimeni “la multi ani” de ziua mea. Parca totul era de rahat, ca de obicei, dar era mereu la fel. Un rahat total. Ma taiam pe maini, cu lame de ras, ca sa mai uit. Evident ca toata scoala a auzit de asta, iar o tipa la care tineam mult de tot, adica o consideram prietena buna, a inceput sa ma strige pe holuri:depravata!!!
Peste putin timp a aflat ce simt si a inceput sa ma inteleaga, si evident ca am iertat-o. Eu am examenul luni la romana si miercuri la mate, si imi dau seama ca sunt foarte proasta si ca imi voi face familia de rusine, plus ca iar voi fi bataia de joc a tuturor si nu stiu, ma gandesc daca ar mai avea vreun rost sa traiesc pana atunci. Mai bine ma sinucid, macar asa nu dezamagesc pe nimeni, oricum nimanui nu i-a pasat de mine. Pana si profii isi bat joc de mine, si spun chestii cum ar fi ca sunt proasta si nu ma pricep la nimic. Si au dreptate sincer, din ultima vreme mi se pare ca doar consum oxigenul fara niciun folos. Imi cer scuze pentru ca ti-am ocupat timpul ca sa asculti o poveste de rahat. Dar simteam nevoia sa povestesc cuiva. Si da, chiar daca ma ajuti sau nu nu prea conteaza, deoarece ideea de sinucidere nu va disparea vreodata.





Nimeni 17

9 06 2018

Vreau sa mor, dar sunt o lasa. Mi-e teama de durere si de necunoscut, dar nici sa traiesc nu mai pot. Nu mai pot, pur si simplu. Durerea si disperarea au atins apogeul.
Azi am fost batuta de cel care se numeste fratele meu. Am primit o palma si 3 pumni, cred. Gândiți-vă ca eu sunt fata, mai mica cu 2 ani decat el. Slaba, el puternic. Motivul? Mi-a luat ceva ce imi aparținea, eu nu am vrut sa i-l dau si i l-am cerut in repetate randuri.
Am avut un atac de panica, imi amortisera mainile si nu mai stiam de mine. Simțeam ca plutesc. Au trecut ore, dar ma simt dezgustata de viata. Cand vad obrazul inca rosu si vanataia de pe brat,dar mai ales obrazul, imi vine sa ma autodistrug, dar nu stiu cum. N-am pe nimeni caruia sa-i pese. Mama sustine ca e impartiala. Ca amândoi suntem vinovati. Amandoi. Ca eu sunt nebuna. Ca nu trebuie sa reactionez asa. Ca de ce fac asa? Ca nu e nimic. A venit sa ma linisteasca, la inceput. Vreo doua ore a stat, timp in care incercarile ei de a ma face sa ma opresc din plansul ala frenetic ma ingrozeau. Nicio clipa nu mi-a spus ceva care sa ma aline. Se comporta ca si cu o nebuna si voia doar sa ma opreasca. Apoi am auzit-o vorbind la telefon, ca amandoi suntem de vina si altele. Am incremenit. E straniu ce se intampla cu mine. Straniu. Tata, care pretinde si el ca ma iubeste ca si mama, e plecat, oricum nu-i pasa,ii doare undeva pe amandoi. Sunt o nebuna pentru ei. Nu pot sa ma sinucid pentru ca sunt lasa. […moderat…] nu e ascuțit bine si stiu ca e dureros sa-l folosesc. Mi-e frica, de fapt, de orice. M-am gandit o data la […moderat…], cum ar fi? Nu ar fi ceva deosebit sa mori […moderat…]? Cum am zis, sunt lasa si vreau sa mor fara durere. De ce ma doare obrazul dupa atatea ore? Nu tare, dar simt vag o durere si imi amintesc ca e rosu, iar in rest sunt alba. Urasc. Oare imi va mai disparea,daca nu mor? Si ce e mai straniu e ca pe celalat mi-a aparut ceva rosu, un fel de puncte legate intre ele de vreo 2 cm. De la plansul ala nebun? Mi-e tare,tare,tare teama ca nu mai dispare. Ma uitam in oglinda ca o nebuna, ingrozita. Mamei nu-i pasa. Cum am zis, sunt lasa, asa ca m-am dus la ea, asa plansa si cu ochii rosii, ingroziti, ca nu-mi mai dispare. „Revino-ti, doamne, ce ai.” Imaginati-va asta cu un glas nepasator. Am plecat. Sunt in camera si nu stiu ce sa fac. Cum sa trăiesc asa? Cu rusine,durere,suferinta? Si cica mai am si vina. Ma intreb, moarta mai am vina? Da,moarta. N-ati vazut ca la inmormantari toti sunt dezvinovatiti? Macar vina sa nu am,nu? Ca mi-am tot cautat si n-am gasit. Sunt vinovata ca sunt coplesita de durere de toate felurile. Ca traiesc. Ca respir. Ca plamanii astia continua sa tanjeasca dupa aerul asta acru. Ca tot ce e in mine striga dupa viata. De ce nu mi se opreste inima, pur si simplu? De ce vrea ea sa bata, nu ii e mila de suflet? Mie imi e asa mila! De mine. Saraca de mine, nu am pe nimeni. Nu le pasa. Sunt doar o nebuna, ca reactionez asa. As vrea sa pot spune ca sunt nebuna,dar sunt prea lucida. Prea conștientă. As vrea sa fiu nebuna. Asa as putea sa fac pasul. Am abia 17 ani, dar sunt satula de viata ca unul care a trait 100. Parca am vazut tot ce era de vazut, simtit tot ce era de simtit, mai putin dragostea, auzit tot ce era de auzit. Ei vorbesc linistiti. Nimeni nu l-a certat. La inceput zisesera ca e vai de el. In fine, eu sunt pierduta. Ce mai e lumea asta pentru mine? Iad,asa am zis mereu.





LeoMajor

8 05 2018

Am ajuns aici întâmplător căutând informații cu privire la „ce se întâmplă dacă te sinucizi in timpul orelor de muncă”. Daca tot e sa mor/ mă omor, să nu mor prost. Abia mă abțin să nu mă sinucid. Îmi e atât de greu să mă abțin, încât am și atacuri de panică. Nu știu de ce. Că dacă mor, oricum, cui plmea îi pasă, mie oricum nu. Nu înțeleg la ce tot amân inevitabilul, chiar nu înțeleg. Nu mai înțeleg nimic ….