Iulian A.

4 08 2019

M-am saturat de saracie si de boala. Faptul ca altii se bucura de viata si au tot ce-si doresc imi creeaza o stare extraordinar de proasta. Nu imi mai permit sa imi cumpar nici alimente suficiente, ce sa mai spun de utilitati sau de tratamentele pentru boala mea cronica? In curand voi renunta la internet si poate si la curent si apa……. Nu mai am nicio farama de speranta…. Adio

Reclame




Giuli

1 08 2019

Singur motiv care ma opreste cred ca este suferinta parintilor,fiind singurul copil,dar totusi…daca nu vor ma gasi niciodata poate se gandesc ca mi am vazut de viata mea si nu vor patii nimic.
Eu asa nu mai suport,mai bn ma biciuieste cineva decat sa suport toata durerea asta.

Singur motiv care ma sperie cel mai tare sunt parintii ,sa nu se intample ceva cu ei.





Daniela Sus

28 07 2019

Buna nu mai am nici un chef de viata zi de zi sunt distrusa as vrea sa mor nu o sa-i fie nimanui dor de mine





Ella V.

9 07 2019

Am ajuns la concluzia ca trebuie sa renunt , am realizat ca viata nu imi mai ofera nimic , am multe motive ca sa renunt la tot , nu pot sa fiu cu baiatul de care imi place , unii din prietenii pe care i-am crezut prieteni, m-au dezamagit ,m-au tradat ,am renuntat la iubirea mea pentru fericirea altei persoane , unei prietene , i-am lasat sa se bucure , sa fie fericiti si ea m-a facut pe la spate , vorbea de mine , am picat bacul cu 17 sutimi , i-am dezamagit pe parinţi dar si pe cei din jur care credeau in mine , sunt si eu dezamagita, numai eu stiu cat am invatat si am lasat prietenii , intr-adevar mai ieseam seara pe afara , ca sa ma relaxez ,cu invatatul meu nu se vede rezultate , stiu ca am facut , de aceea am facut contestatie si la romana si la geografie , ma stiu ca nu sunt proasta, am evoluat foarte mult , eu stand la un asistent maternal de la varsta de 3 ani pana la 12 ani , am trecut prin multe , mi-am gasit familie , m-a ajutat Dumnezeu , si eu acum i-am dezamagit , si ma doare sufletul sa ii vad asa , nu mai imi pot realiza visul , de a fi pe kineto , masseoză , sunt terminata , eu altceva nu ma vad sa fac , ca nu imi place , vreau sa imi urmez visul … dar nu se mai poate ! Renunt la viata , nu am nimic de pierdut ,am pierdut totul !





Gabriella 22

9 07 2019

Sunt atât de multe care ma apasă , ma simt atât de singura … Cred ca … Singurătatea e cea mai gravă boala a unui om . Nu știu dacă ar fi un motiv pentru a pleca de pe aceasta lume sau de a rămâne și de a lupta incontinoare . Tot ce știu e ca …. si tatăl meu a renunțat la lupta , mama … cancerul a fost de vina . Copilul meu nu e in brațele mele … iar eu ???? De ce trebuie sa le suport … Mulți spun ca devii mult mai puternic , dar eu nu ma simt așa …. Sm doar 22 de ani și ma simt de parca as avea 80 . Diferența mare nu ? 🥺





Bianca Maria

23 06 2019

Eu am probleme cu toti cei din jur!(Da si familia,mai ales familia)Mama face diferenta foarte mare intre ea si mine(EA este sora mea cea obraznica)BFF mi a dat block fara sa stiu dc,doi baieti ma agreseaza grav si se tipa in fiecare zi la mine (aproape toti tipa la mn) VA ROG SA MA AJUTATI!Am incercat sa bag un cutit in mn o data dar nu am avut curaj…





Alin M. 19

17 06 2019

Am o viata nasoala tare pot zice.Cand eram mic aveam o groaza de prieteni cu care ma jucam,acum nu mai am niciunul,in viata reala, m-am inchis in mine si m-am departat de majoritatea, sunt cam timid, mi-e mai usor sa vorbesc pe net:( e frustrant si trist.Am avut depresie dar am trecut de ea cu ajutorul a niste tampenii de medicamente, acum am doar melancolie.Cand eram mic eram sociabil acum ma pierd cand trebuie sa vorbesc cu un adult sau cand sunt mai multi intr-un grup,poate cineva sa imi dea un sfat ce as putea face? Ma simt singur, sunt si singur la parinti, parintii ma iubesc, sunt ok dar nu e de ajuns.Practic nu am viata sociala.Pe net am cunoscut foarte multi oameni in decursul a 10 ani de cand am net dar pe net sa cunosti oameni e bullshit, nu te ajuta cu nimic.Sunt mai linistit de felul meu dar stiu sa si glumesc, mai demult ma gandeam sa plec de acasa si sa ma duc intr-o padure sa nu mai stiu de nimic dar ma gandesc la parinti…nu mai am depresie, sunt mai energic, mai ok dar melancolia ma omoara.E frustrant sa traiesti degeaba pe pamantul asta.,sincer nu vrea sa ma victimizeez dar e bullshit viata asta,in Dumnezeu cred mult insa nu ma duc la biserica, am credinta in suflet si asta e de ajuns, va dati seama ca de iubita nici nu poate fi vorba, cine ar sta cu un ‘antisocial”? Sau timid sau baiat linistit? Si practic habar n-am cum sa ma comport intr-o relatie.Mai demult,mi-a zis un coleg,eram nou in clasa,de abia ma mutasem,ca fetele ma simpatizeaza,bine,unele dar eu parca fug de ele,le resping,si asta din timiditate, ati mai vazut ratat ca mine? Mi-am facut curaj sa va zic ce am scris in intrebarea asta, practic nu am avut adolescenta, copilarie am avut dar adolescenta iocsi sunt foarte frustrat si trist din cauza asta.M-am mutat de 3 ori de cand sunt la liceu si peste tot am lasat o impresie buna,am invatat,ajutam colegii, eram de treaba dar prea retras, prea in banca lui, prea timid.Sincer mai bine ma nasteam fata, ca n-am fata de baiat..macar daca as fi cine stie ce urat si aurolac.dar nu sunt.si uite asa sufar.sufar.Ce as putea face? Dati-mi va rog cateva sfaturi.Inafara de sinucide-te sau da-ti foc, ca asta o sa fac daca o sa mai sufar mult.Viata mea de acum e un bullshit.E ca un mar fara gust:( Ma consolez ca ma mai joc cu motanul, pe calculator si mai vorbesc pe internet cu prietenii virtuali.Dar e nasol tare.Ce sa fac? Mai are rost sa sper ca va fi mai bine?
Sa nu mai zic ca am amanat 2 ani de liceu din cauza unui accident rutier cu spitalizare si apoi a unei depresii.Acum sunt in a 12.Si inca mai am anul asta si inca un an de liceu.Depresia am facut-o din senin fiindca ma simteam tot mai singur si fara scop si fara iubita,prieteni…au fost zile cand nu ma mai ridicam din pat…Sincer nici nu stiu sa sarut o fata ,sau sa ma comport intr-o relatie..sunt foarte sensibil si mai sunt si virgin.Ma masturbez 1 data pe sapt sau mai rar.Faza e ca nu sunt urat sau respingator,arat ca un om normal,dar nu am bani multi si nici masina si nici anturaj puternic..practic stau doar cu parintii si cu motanul…Cand ma abordeaza cineva raspund,sunt destul de sociabil dar nu sunt genul sa ma dau mare sau sa ma bag in seama aiurea…mai degraba imi vad de treaba…nu m-am imbatat niciodata pana acum..am baut alcool dar nu sa ma imbat.imi place berea de domnisoare adica aia cu lamaie mai mult si sucurile…A si inca ceva ce ma supara foarte mult,am eu 21 de ani dar nu sunt maturizat deloc,am mintea de copil,inca joc jocuri pe calculator si am si fatza de copil…adica
rudele se asteapta sa fiu mai matur,mai asezat la minte ca am 21 de ani dar eu sunt inca in mintea copiilor de 15-16 ani…Am ignorat fetele care ma simpatizam in liceu si scoala generala,nestiindu-le cum sa le abordez si stand intr-un fel retras nedand niciun semn.Nu exista prost mai mare ca mine.Cand eram in a 10 am auzit un coleg spunandu-i lu’ altu ca la 3-4 fete simpatizeaza un coleg nou(eu eram acela,singurul nou) dar e prea timid si prost ca nu reactioneaza si nu se baga in vorba cu ele…Cand ma gandesc la trecut si vad cat de prost am fost…imi doresc si eu o relatie cu o fata si cred ca o voi avea niciodata din cauza temperamentului meu de retras,linistit ,timid…si la fel de mult imi doresc prieteni si nu am deloc…
In scoala generala(nu si in liceu fiindca sunt la unul bun)am fost traumatizat de 2 colegi tampiti ,ma bateau in fiecare zi si isi bateau joc de mine,asta pe cand aveam 12-13-14 ani doar pentru ca eram mai retras si mai timid si nu le-am spus parintilor decat foarte tarziu prin liceu cand nu mai aveam probleme,am tinut in mine,imi era frica sa nu rada parintii de mine si sa ma considere ratat si ei desi sunt destul de intelegatori si iubitori.Mi s-a dus toata increderea in mine odata cu acele batjocoriri..
Deci sa recapitulam,cu scoala in urma ,deabia in a 12 la 21 de ani,fara prieteni,fara viata sociala,fara iubita,temperament de fricos ,retras si timid,singur la parinti,preocupat de nimicuri ca jocurile pe calculator,virgin…Nu zic ca am o nenorocire pe umeri dar e o viata destul de frustranta si trista…de as avea macar un amic sa-i spun ceva sau o fata sa o sarut(sa invat cum mai intai)…oricum cred ca o sa mor tot asa,prost cum sunt,copilaros si imatur…Sincer doresc sa dau si la o facultate pe ceva umanist dar ma descurajez…imi spun ca sunt un ratat si nu o sa am succes…sunt foarte pesimist…
In fiecare zi am regrete,in fiecare zi sunt melancolic…in fiecare zi ma afund si mai tare in bullshit..:( Oare sinuciderea e solutia?As pleca departe sa nu mai stie nimeni nimic de mine….ca si asa nu contez decat pentru parintii mei..care cat o sa mai aiba rabdare cu mine?O sa ma tina asa pana la 40 de ani?Ma gandesc sa iau niste pastile si sa o termin.Dar in sufletul meu tot mai sper ca o sa fie bine.Am avut copilarie dar adolescenta a fost praf.

Na…cam asta e…astept sfaturile voastre si scuze ca am scris un roman…dar m-am descarcat.
Astept sa aruncati si voi cu rosii in mine…..salutare