Alexei

13 04 2019

Buna, vreau sa ma impart cu experienta pe care am avut o, poate va ajuta si pe voi cu ceva , pe mine m a ajutat, multumesc lui Dumnezeu. Am 30 ani , am suferit 3 episoare depresive consecutive unul de scurta durata si 2 cronice. Practic am stat 2 ani in casa fara sa sa fac nimic. Primele 2 episoade am crezut ca sunt din cauza dragostei , problemelor in afaceri , sensului utopic al vietii pe care mi l am setat. De fapt era o iluzie, aducetiva aminte de cate ori vi se intampla sa suferiti din cauza dragostei , probleme financiare, situatii jenante etc… si sa uitati dupa un timp. Toate trec si se uita. Poti invata sa uiti in 2 zile orice, daca depui efort si exersezi, asta am invatat in timp. Noi singuri rulam scenarii inexistente consumandune cu idei aberante gen (ce o sa creada lumea, ce o sa zica lumea, ma iubeste sau nu etc…) fiecare om are problemele lui si nu sta setat pe voi. In aceasta perioada m am familiarizat si documentat despre moarte , depresie , sensul vietii in fine intrebari existentiale. Primul episod depresiv cronic a fost dur, stateam numai in casa fara pic de lumina nu puteam vedea cupluri fericite, familii sau cum se distreaza lumea, m am izolat complet ca sa nu intensific durerea cara ma sugruma doar moartea ma linistea. Multe incercari de a ma sinucide, dar fara succes. Ulterior mi am revenit si eram fericit ca am invatat multe din depresie. Al doilea episod depresiv cronic a venit din neant, nu aveam nici o problema, dar am inceput sa dorm foarte mult si sa mi fie foarte greu sa socializez, aveam trac continuu. Problema era faptul ca aveam nevoie de elocventa pentru administrarea afacerii, avand multi angajati si multe responsabilitati. Rusinea pentru faptul ca nu faceam fata la munca ma macina incet , incet pana m a doborat. Am pierdut emotiile , nu simteam nimic , nici dragoste nici empatie, nici gustul mancarii, ma simteam incomod cand ma aflam langa oameni pentru ca trebuia sa comunic si eu de fapt nu simteam nimic. Stiam ca motivele gen probleme in dragoste, financiare sunt niste aberatii, toate trec si se uita, deci nu merita sa te consumi. Aveam multi bani , masina scumpa , apartament lux, prieteni , distractii, calatorii , dar nu ma mai impresiona nimic absolut nimic. Am fost la psihiatru de cateva ori mi a prescris pastile , fara folos , ma ajutau doar sa dorm 18 ore pe zi , imi placea sa dorm pentru ca nu exista nimic in somn. Nu puteam face nimic pentru ca orice efort fizic pe care il facem ma consuma psihic. Eram foarte dezamagit pentru ca ca iar am cazut in capcana depresiei. Am inceput sa mi planific ziua mortii , eram dispus sa platesc cateva zeci de mii doar sa fac rost de vreo substanta care sa ma ia de pe aceasta lume am apelat si la suicid asitat in Elvetia. Am inceput sa donez chestii din casa, am renunt la afacerea profitabila pe care o aveam, am vandut bunurile pentru pret derizoriu ca sa pot pleca pe lumea cealalta cat mai repede, doar asta ma tinea , impartirea averii :)). A venit ziua mortii , am baut o groaza de pastile pe care le am adunat in timp de la psihiatru, cei din elvetia au refuzat sa mi ofere bilet pe lumea cealalta. Experienta cu pastile a fost groznica , am crezut ca raman invalid pentru toata viata, nu puteam merge si imi tremurau intens mainile picioarele m am panicat si mai tare am crezut ca raman asa pe viata, ambulanta m a salvat. Deci am esuat din nou. Am decis sa plec in ASIA sa ma inec in ocean sau mare ca e mai simplu. In tot timpul asta m am documentat despre moarte si emotii, ceea ce m a ajutat foarte mult. Viata e minunata pentru ca este efemera, deci cat de greu n ar fi oricum o sa murim toti. Dar in tot acest timp o sa avem si momente de beatitudine. Am invatat sa nu ma consum pentru nimic, sa uit repede orice situatie neplacuta sau impas, nu are sens oricum murim. Am inceput sa citesc mult, sa fac sport, sa manac sanatos.
Mi am revenit cu toate ca creadeam ca este imposibil. A inceput sa ma doara faptul ca am pierdut afacerea si bunurile pe care le aveam, cand
de fapt puteam sa ma internez la psihiatrie si sa mi pastrez afacerea fara nici o problema avand asociat. Am inceput o viata noua, mi a ramas doar experienta din trecut care ma ajuta sa depasesc noile provocari ale vietii. Acuma ma simt foarte bine, nu sunt dependent de nimic, ma simt liber ,nu iau nici o decizie daca nu ma simt bine stiu ca trece , nu am planuri pe termen lung, traiesc acuma pentru ca poate maine n o sa mai fiu si asta e minunat .Nu uitati !!! toate trec si asta nu e aberatie, o viata aveti si nu merita sa te sinucizi pentru ca oricum o sa mori ai rabdare vine si randul tau. Invata , dezvoltate, calatoreste, acuma poate iti pare imposibil pentru ca te simti groaznic, dar asta e temporar iti spun din propria experienta toate trec absolut toate. Documenteaza te , invata sa uiti repede, nu are sens sa te consumi esti pe termen limitat aici si bucurate de asta.

Reclame




Alexandra 17

13 04 2019

De câteva timp simt că singura rezolvare e sa plec pe lumea cealaltă …nu mai suport pe nimeni simt că nu mai are rost sa muncesc și mă cert mereu cu părinții și iubitul , am incercat de câteva ori sa mă sinucid dar ceva m a oprit





Mihaela 50

11 04 2019

Am 50 de ani , sotul a divortat de mine acum un an pt ca si a gasit pe altcineva , nu am serviciu , nu mi gasesc din cauza varstei , imi este foarte dor de sotul meu care nu ma mai vrea , copii nu am , ma simt ingrozitor de singura si realizez ca sunt o ratata . Nu mi mai place nimic , nu mi mai doresc nimic . Imi doresc din suflet sa nu ma mai trezesc dimineata . Ce pot face ?





Sasha 25

8 04 2019

Nu stiu de ce imi pierd vremea aici avand in vedere ca oricum o sa ma sinucid peste o luna jumate. Da, mi-am si fixat data. Nu e prima oara cand imi fixez o data dar de data(haha repetitie) asta am de gand sa urmez firul pana la capat. Apropo sunt agramat deoarece nu prea mai vorbesc si scriu in limba romana de ceva vreme, si am inceput sa uit din cuvinte. Asa ca daca aveti reactii adverse la analfabeti semi functionali va rog sa va opriti aici din citit.

Sa va spun si putin despre mine. Am 24 de ani.. sau 25..? nu mai stiu, oricum nu conteaza asta. Apropo nu ma cheama Sasha, ma cheama altcumva. Dar de frica sa nu fiu identificat nu va spun 😛 numele meu adevarat. Daca nu-i evident, nu sunt foarte ”copt” la minte pentru varsta care o am. Cel putin asa mi s-a spus de cateva ori.. printr-e(trebuia cratima?) altele.

Parintii mei au divortat cand eram in clasa I la scoala. Am stat un an si ceva de zile impreuna cu mama pe unde am apucat, deoarece am fost da-ti afara din casa unde stateam de catre bunici, parintii tatului meu. Mama pana atunci nu avea cine stie ce experienta de lucru pentru ca a trebuit sa stea acasa ca sa se poata ocupa de mine. Da, deci ne-am mutat foarte des, am schimbat scoli foarte des, am mers si prin italia, ne-am intors, iar am mers si iar ne-am intors. Au trecut ceva ani, intre timp s-a incheiat si divortul, dar nu pentru ca ar fi ajuns la o intelegere… ci pentru ca ambele parti au ramas fara bani. Tot pe vreama aia, tata incepea sa revina in viata mea, incercand sa ma cumpere cu cadouri si bani, chestii pe care eu nu da-u un scuipat.
Pe scurt nu ne-am inteles, si nici in ziua de astazi nu ne intelegem pentru ca este un om cu un caracter jegos. Nu stiu daca voi vreodata ati ajutat pe cineva si dupa aceea acel cineva in loc sa va multumeasca va ia la misto sau va reproseaza tot ceea ca va facut sau dat. Da, asta-i taicamiu. Nu spun ca nu ma ajutat niciodata cu nimic, dar pentru tot ce mi-a facut sau mi-a dat am platit cu varf si indesat.

Prieteni nu am de nici un fel. Undeva pe la 16-17 ani am inceput sa ma inchid in mine si am rupt legatura cu toti. Si prietenii aia putini pe care i-am avut acum se fac ca nu ma mai cunosc. De prietena sau o fata nici nu mai are rost sa spun ca nu am avut asa ceva niciodata ca deja e clar. Desii imi place sa cred ca am avut cateva oportunitati dealungul timpului dar am fost un cretin si le-am ratat. Si oricum nu vrea nici dracu un ratat trist si sarcastic care stie numai sa raspunda la orice cu ”da” si ”nu”. Si parca asta ma doare cel mai mult.. ca m-am izolat ca un dobitoc de toti si toate.

C-am tot de pe la varsta de 17-18 ani am inceput sa ma gandesc si la suicid ca si alternativa. Solutia finala(va suna cunoscut? haha). Tin sa mentionez ca nu ma droghez, am fumat dar mi-am dat seama rapid ca nu este de mine, am baut si din nou am aflat ca nu imi place. Poate asta e singura mea insusire buna, ca nu m-am lasat prada drogurilor si altor vicii rele. Nu ca asa avea bani ca sa intretin viciile mentionate mai sus. Ca nu sunt in stare sa lucrez. Nu pentru ca am vreo mana sau un picior lipsa ci pentru ca nu mai stiu cum sa ma inteleg cu oamenii sau sa comunic cu ei. Daca nu ar fi fost mama cred ca eram mort de mai demult. Ca ea este singura persoana caruia ii pasa de mine si ma ajuta. Si m-am saturat sa fiu o povora pentru ea. Nu mi se pare corect ca un om la 24-25 de ani sa fie intretinut inca de parinti, sau in cazul meu de un parinte.

Asa ca da sunt un parazit si imi este rusine sa imi mai continui viata in modul asta. Cea mai buna alternativa pentru mine si cei din jurul meu este moartea. M-am si gandit deja cum am sa fac. O sa […moderat…] ca sa nu fac familia de rusine prea mult. Oricum mai am putin timp sa pun cap la cap toate detaliile.





Ciprian 28

6 04 2019

Sunt sarac,sunt singur–locuiesc doar cu mama,nu am niciun prieten. Am 28 de ani si nu am niciun viitor. Am abandonat facultatea dupa ce a murit tatal meu de cancer si acum traiesc din pensia mamei bolnave care este oricum foarte mica.Nu beau si nu fumez, dar abia imi ajung banii pentru paine si alte lucruri marunte.Am lucrat in cateva locuri unde eram bataia de joc a colegilor si a sefilor deoarece sunt sensibil si ma supar foarte usor. Nu mai rezist,va rog sa ma credeti. Am incercat o data sa ma omor dar de aceasta data imi doresc din tot sufletul sa nu mai esuez si sa pun capat nedreptatilor si greutatilor prin care trec. Nu pot sa suport imaginea oamenilor de langa mine care sunt in mare parte impliniti,au bani si au o familie care ii iubeste si ii sprijina mereu. Toti colegii mei de scoala au evoluat foarte mult de la ultima intalnire si nici nu ma mai saluta pe strada,sunt un gunoi pentru ei.Eu sunt singur la parinti si nu am avut niciodata o iubita sau un prieten,sunt foarte timid. Consider de altfel ca sunt un idiot in ceea ce priveste relatiile sociale. De cateva luni caut pe internet metode de sinucidere cat mai usoare si voi alege sa ma […moderat…] pentru ca reusita este foarte mare in acest caz (bazat pe un studiu). Nu vreau sa discut cu niciun psiholog,psihiatru,sunt sigur ca nu ma mai pot vindeca. Va doresc o viata fericita iar mie o moarte usoara (((





Acelasi 24

3 04 2019

De 8 ani sunt Acelasi, de un negativism imuabil. Cauza acestei suferinte permanente e relativ incerta pentru ca am inceput sa consider ca ma identific cu ea, e parte din fiinta mea si nu ma vad altfel in lipsa ei. Pe de alta parte, cred ca s a nascut si pe fondul atator esecuri cotidiene, esecuri constante in aproape toate aspectele vietii. Scriu aici in speranta de a primi cateva vorbe potrivite la momentul potrivit. Simt ca am ajuns bolnav emotional, mintal si fizic n ar fi departe. Ceva de o importanta majora imi lipseste, sunt inapt in a realiza cateva lucruri dezirabile ce au mai ramas. Observ o lume impasibila ce m a respins continuu, folositor intr atat cat sa profiti. La 24 de ani am ajuns plin de regrete, regret de asemenea toate falsitatile de care m am lasat sedus, regret toate momentele de falsa bucurie, regret toate alegerile mele, as fi vrut sa nu fi ales nimic. Mi am pierdut vitalitatea in singuratate, am ajuns atat de batran, de insuportabil, de dezgustator, de nedorit, abominabil. M am gandit pregnant, in toti acesti ani letargici, la sinucidere, m am sinucis latent si simt cum ma degradez in fiecare moment. Nu mi permit nici o viata mediocra, un job, o femeie. Si scriu aceste randuri tocmai pt ca am mai incercat inca o data sa schimb situatia personala, ajungand in acelasi punct, al esecului. Singura optiune, de tarie sau lasitate, e sinuciderea.





Ioana AL

24 03 2019

Simt ca viața e prea cruda pentru a putea fi trăită . Tot ce fac este sa stau in pat și sa plâng pe când alții adolescenți de vârsta mea ies și se distrează , as vrea sa fiu ca ei dar nu pot pentru ca nu am prietenii și nu pot sa îmi fac prietenii . Mama doar tipa la mine din orice mărunt motiv , tata este bolnav . Când eram mică abia așteptăm sa devin adoloscent acum vr sa mă întorc in copilărie când totul era roz . Adolescenta nu e deloc cum credeam ca o sa fie . Sunt mereu nervoasa și trista , nu vreau sa vorbesc cu nimeni și sunt rea pana și cum personale care îmi vor binele . Văd mereu doar partea negativă , îmi e atâta de greu sa zâmbesc și rad . Urăsc liceul , urăsc locurile cu persoane vreau doar sa stau in camera mea in întuneric izolata dar in aceasi Timp vreau sa și ies sa mă distrez dar nu o pot face .