Andreea A.

24 01 2018

Eu vreau sa mor fiindcă am cei mai posesivi părinți , acum ceva timp m-au prins fumând si aceștia m-au inchis in casa , nu ma lasă sa îmi văd prietenii , nu îmi mai dau telefonul la liceu , mereu gasesc motive sa se ia de mine si mereu pentru ei nu sunt un copil model , eu fiind la liceul sanitar si având note foarte mari
Dar ei cred ca dacă fumez nu mai sunt copilul care a fost odată , vreau sa mor fiindcă nu mai are rost , ei nu ma înțeleg , prieteni… toți sunt cu doua fete , familia ma judeca , baiatul pe care îl plac si-a bătut joc de mine… chiar nu mai văd niciun sens al vieții , nu am pentru ce sau cine trai

Reclame




Anastasia 20

4 01 2018

Buna…. Mă numesc Anastasia am 20 de ani ,și sunt dezamăgita de viață asta ,este prea dura cu mine , nu mai am nicio speranța. Oare de ce lumea este așa de rea ,🤔





Liviu 17

3 01 2018

Buna…Ma numesc Liviu, am 17 ani, aparent adolescent la exterior, mai mult decat un om mort si plangacios la interior… Nu sunt sigur ca ma poate ajuta, avand in vedere faptul ca am incercat sa ma ajut singur si nu am ajuns la niciun consens, iar cei din jur sunt inapti a ma ajuta si chiar daca si-ar oferii ajutorul nu sunt in stare sa ma ajute, decizile importante le iau eu… defapt aceasta este prinzipala mea problema, pe langa zecile de dezamagiri in dragoste, lipsa afectiunii si respingerile de care ma lovesc mereu cand incerc sa iubesc, problema mea e aparent banala, ca sa va o descriu vazuta din exterior un adolescent aflat sub presiunea parintilor, rudelor , asteptarilor si sub presiunea fricii de a nu avea nici un viitor de a nu isi indeplinii nici macar unul din cele cateva vise, decide sa se inchida si sa isi iroseasca timpul plangand in fiecare seara fara macar ia initiativa de a se motiva, de cele mai multe ori reusesc insa gandul de a ajunge un gunoi in viitor, unul de care sa nu se atinga nimeni si de care nimeni sa nu aiba nevoie , genul asta de ganduri ma ingrozesc… si nu pot spune ca nu ma gandesc la sinucidere, desi stiu ca nu e o solutie, ei bine.. eu nu vad nicio alta solutie. Prins in lumea lui fara sansa de asi face prieteni sau macar sa fie acceptat de o singura persoana, lipsit de orice incurajari si cu acelasi gand in mine numar serile in care ma inec cu lacrimi asteptand ziua cea mare in care cei 18 ani se vor implinii si ma voi […moderat…] fara nici un regret referitor la ce rele mi-ar fi putut daca mi-as fi continuat viata, oricum nu voi intra la nici o facultate chiar daca inturn final o sa imi aleg una, cel mai bine ar fi sa cedez stresului si presiunii sa sa inchid ochii si doar sa ma las pe spate cu speranta ca voi fi prins la timp d eun prieten… dar la ce folos daca nu ai prieteni… toti pleaca, totul este doar o chestiune de timp, pana la urma ” Toate vietile se sfarsesc. Toate inime se frang. In timpul nostru sa iti pese nu este un avantaj.. ”
Poate suna penibil si crezi ca e o gluma dar… tocmai ati citit o bucata din gandurile unui viitor sinucigas determinat sa se usureze de frica esecului etern rusinos.





Cosmin 18

2 01 2018

Bună, nu știam unde să las un comentariu, pentru că nu am idee cum să încep un topic nou.

Pe scurt, sunt un băiat de 18 ani care a trecut printr-o despărțire recentă, motiv pentru care toți factorii negativi din viața mea, au început să pună capăt oricărei speranțe la viață, îmi doresc să mor fără să mai simt nimic.

Am avut parte de prima mea relație, care s-a petrecut la distanță, oricât de clișeic și superficial poate suna asta. Această legătură dintre mine și fata pe care o iubesc, nu poate fi descrisă în cuvinte. Spre deosebire de orice adolescent irațional care se combină aproape în fiecare lună, vreau să menționez că singura mea relație de un an, a fost destul încât să îmi dau seama că ea este persoana cu care vreau să împart totul.

Prefer să o descriu așa, pentru că a făcut sacrificii pentru mine, pe care nu le meritam. Eu în schimbul acestor sacrificii și dovezi de iubire, dezamăgeam în continuare, până în punctul în care nu-i mai scriam deloc, din orgoliu.
Nu mă înțelegeți greșit, a fost vina mea de fiecare dată. Sunt complexat și am stima de sine foarte scăzută, iar asta mi-a afectat relația enorm de mult.

Ea a tras de mine, doar să menținem legătura și să nu o părăsesc. Simțindu-mă atât de complexat, am considerat că e necesar să o ignor de tot, pentru că o voi strica și va regreta că m-a ales pe mine în viața ei.
În cele din urmă, egoismul m-a făcut să îi scriu iar, oferindu-mă complet pe tavă și fiind dispus să fac orice, doar să se întoarcă în viața mea.

Nu a mai vrut, iar pentru mine a fost un șoc imens. Nu mai poate să rămână alături de mine, pentru a ne despărți la infinit din aceleași motive. Aș fi dispus să renunț la orice complex și fixație stupidă, doar să o am pe ea, pentru că abia acum am trăit pe pielea mea, frica de a pierde persoana pe care o iubesc. Este cu altcineva acum, îl iubește mai mult decât m-a iubit pe mine și chestia asta mă doare mai mult decât pot descrie în cuvinte, e tortură.

Va face toate lucrurile cu el, pe care noi le făceam în trecut. De ce? Doar pentru complexele mele, pentru că mă comportam ca un retardat.
Nu pot să trăiesc știind că ea se află în brațele altcuiva, indiferent de sfaturile psihologice pe care le știu prea bine.
Nu mai găsesc o soluție, o distrug pe ea, plângându-mă că mi-e dor și că sufăr în fiecare zi. Se simte obligată să vorbească cu mine, doar pentru a nu face eu ceva nejustificat.

Oricât de nobil par, prin scrisul ăsta academic, sufăr de mor și într-o zi mi-e teamă că voi ceda, din ce aș putea afla și m-ar afecta, până când îmi voi lua viața, iar cei din jurul meu vor înțelege că sentimentele mele au fost sincere și că am ales cu sufletul, dar va fi prea târziu.