Nobodyintheroom

30 01 2014

Am 16 ani. Am devenit un esec lamentabil. Motivul pentru care consider asta e fiindca m-am plafonat complet. Simt cum m-am blocat efectiv si nu sunt capabila sa gasesc resursele necesare sa trec peste. Marea problema pe care incerc sa o combat e scoala. Inainte de perioada liceului, pe tot parcursul gimnaziului am fost un elev model. Din punctul asta de vedere, ma simteam implinita. Am avut doar 10. Da, stiu pare pueril in ansamblu. Sunt constienta de faptul ca notele nu definesc adevarata valoare a omului si nu il influenteaza cu nimic in dezvoltarea lui sociala sau in alte domenii. Problema este ca, brusc, situatia s-a denaturat in mod neasteptat. Am intrat la un profil care nu ma reprezinta si pentru care nu am inclinatii. Am facut un lucru foarte necugetat, fiindca nu am gandit deloc clar legat de ce as vrea sa fac pe viitor sau ce imi place cu adevarat. Ca rezultat, am facut o alegere gresita, cea mai proasta de pana acum. A intervenit colectivul jegos care a avut o mare influenta din punct de vedere moral. Si am mai incetat sa prezint interes fata de ceva anume. Imi petreceam zile intregi regretand si inecandu-ma in propriul amar. Din nou, poate pare banal, dar sa traieste o mare parte din timp intr-un mediu in care nu ti-ai dori sub nicio forma sa te afli e o experienta groaznica. Am incercat sa ii conving cumva pe ai mei in speranta ca as putea rezolva ceva, ca as putea gasi o solutie, finalmente. Nu am rezolvat nimic fiindca ei nu ma inteleg, sunt limitati si nu incearca sa intre in pielea mea si sa se expuna, macar de curiozitate, situatiilor prin care sunt nevoita sa trec. Astfel am ajuns in al doilea an de liceu, in stare de corigenta la 3 materii pe primul semestru. E amuzant ca doar la acele materii am notele cele mai proaste, iar in rest am doar 9 si 10. Totusi ma simt un om abject si ratat si singurul lucru la care ma gandesc e ca existenta mea nu isi gaseste niciun rost aici. Ma simt inlantuita si atat de panicata incat nu sunt in stare sa-mi pot organiza propriile ganduri, sa iau o decizie si sa fac ceva sa indrept totul. Am nevoie de ajutor. Si nu stiu unde sa il gasesc. Nu pot relata toate astea unei persoane tete-a-tete, pur si simplu, mi-e mult prea rusine cu mine insami. Mi-e rusine sa mai privesc oamenii sau sa mai comunic. Tocmai de aceea, am gasit ca metoda mult mai facila sa scriu aici, desi nici asta nu a fost deloc usor. M-am gandit permanent la o varietate de cai sa ma sinucid si am studiat intens psihologia sinucigasilor, dar conchid in cele din urma ca mi-e teama oarecum. Mi-e teama pentru ca , in interiorul meu, singurul lucru dupa care strig in disperare este eliberarea, iesirea din prapastia in care m-am afundat. Nu mai pot vedea alte solutii de scapare, sa ma lepad de toate cele rele si sa gasesc drumul cel bun. M-am blocat.