Eduard 2

Am mari mustrari de constiinta.

Cu o zi inainte de a se intampla nenorocirea ar fi trebuit sa fiu diplomat cu ea. Ar fi trebuit sa las de la mine. Orgoliul si gelozia mea au fost mai puternice insa.Nu am putut sa ma abtin si ne-am certat.Daca as fi stiut ce va urma !

Durerea mare este ca am pierdut-o.

Nu am fost suficient de atent cu ea si am pierdut-o.Nu am comunicat indeajuns.Ea se simtea singura pe lume.Dupa ce am emigrat problema aceasta s-a agravat.Nu mai aveam prieteni,nu mai erau parintii mei cu care se intelegea foarte bine.Eram doar eu,rece ca un sloi de gheata si preocupat de problemele existentiale.

Aveam planuri mari de viitor.Am crezut ca o situatie materiala buna ii va vindeca rana din suflet provocata de moartea parintilor.

Avea doar 18 ani cand si-a pierdut tatal si 23 cand si-a pierdut mama.Saracuta a mai rezistat 3 ani si anul acesta dupa ce a implinit varsta de 26 de ani s-a dus si ea.Si eu am fost acolo si nu am facut nimic sa evit acest lucru. 

De ce as fi vrut sa-mi scrie cateva randuri? 

Mi-e teama ca s-a inselat.A cazut in depresie,a vazut totul in negru.S-a gandit ca ma pierde si nimic nu mai conteaza pe pamantul asta.Eu i-am alimentat gandurile acestea si de aici pana a o face nu a fost greu pentru ea. 

Eu nu gasesc justificare pentru un asemenea gest insa pentru ea lucrurile stateau altfel.Pentru ca avea predispozitie spre asa ceva. 

Si atunci daca tot am mustrari de constiinta un eventual biletel nu ar fi adus decat sa ma lamureasca pe deplin sa nu-mi mai pun atatea intrebari. 

Pentru ca in acelasi timp e destul de greu de crezut ca in urma unor certuri provocate de mine,sau nu,celalalt poate sa recurga la un asemenea gest. 

Deasemeni faptul ca totul s-a intamplat atat de brusc, nu mi-a dat nici o sansa, si nu a vrut sa scrie cateva randuri ma revolta.Oare era atat de suparata pe mine incat s-a gandit ca nu merit nici o explicatie? 

Nu mi-am dorit sa scrie cateva randuri in speranta ca poate nu ma voi mai simti responsabil.Si daca mi-ar fi spus lucrul acesta poate nu as fi crezut.Traiam impreuna si automat ma simpt raspunzator.Chiar daca avea predispozitie spre asa ceva pentru a ajunge sa comiti un asemenea gest cred ca e nevoie ca acea predispozitie sa fie alimentata.Si eu consider ca am alimentat aceasta stare a ei. 

Si e clar,cu o zi in urma ne certasem.  

Deci,nu vroiam un bilet care sa ma exonereze de raspundere.Vroiam un bilet in care sa-mi explice starea ei de suflet ca lucrurile sa fie pe deplin clare.Eu pot doar sa spun ca ne mai certam cateodata,ca ne-am certat cu o zi inainte. 

Dar nu se poate justifica totusi.Pot sa spun ca a afectat-o pierderea parintilor dar viata ei s-a schimbat radical dupa ce ne-am cunoscut. 

Exista argumente dar si contraargumente. 

Deci consider ca un biletel ar fi limpezit cu mult lucrurile.Exact ca in cazul lui Marian. 

Faptul ca nu si-a luat ramas bun il consider la fel de surprinzator cu faptul ca s-a sinucis.Am insa prea multe intrebari fara raspuns pentru a ma mai gandi acum ca nu si-a luat ramas bun de la mine. 

Am momente cand ma gandesc ca nu trebuia sa aiba ocazia de a-si lua ramas bun nu avea motive s-o faca. 

Am momente cand ma consider vinovat pentru toate vorbele apasatoare pe care i le-am spus.Nu erau jigniri insa erau presiuni.Poate ii ceream prea mult.Poate trebuia sa am mai multa rabdare cu ea. 

Sa concluzionez,nu cred ca un biletel mi-ar fi usurat situatia,dimpotriva.Procesele de constiinta nu ar fi disparut poate s-ar fi agravat.Dar lucrurile ar fi fost clare. 

Imi cer scuze daca sunt confuz prin exprimare,nu a trecut decat o luna de la tragicul eveniment,am trecut prin multe in acest timp si incerc sa-mi pun ordine in ganduri.

Scrisoarea de adio a lui Marian…

Tragedie mare in familia unui senator roman. Fiul lui s-a sinucis, din dragoste. Intreaga poveste este impresionanta, dar, atat din motive deontologice, cat si din alte considerente, am ales sa preiau doar scrisoarea lui de adio.

Nu incetez sa ma minunez de cat dramatism exista in aceste scrisori de adio… de cata lipsa de speranta… de cata resemnare… Si totusi… pentru a comite un astfel de gest iti trebuie un curaj fantastic… o determinare uluitoare… Oare… nu ar fi putut fi folosite lucrurile acestea pentru a lupta sa supravietuiesti?

Stiu, pentru un moment viata, tot restul ei… pare a nu mai conta. Conteaza doar durerea TA, doar faptul ca nu mai vezi nici un viitor bun, nici o scapare, nici o nadeje… Si totusi… DACA ELE EXISTA? Nu vei putea afla niciodata cum ar fi putut fi daca ai fi continuat sa lupti, sa te zbati, sa speri… Imi place extrem de mult o expresie a sfantului apostol Pavel – „nadajduind impotriva oricarei nadejdi”…

Cred ca, intr-un fel, de asta au nevoie cei care au ajuns sa considere suicidul o alternativa… Sa nadajduiasca impotriva oricarei nadejdi… Asa cum am mai spus-o, daca tu nu poti, bazeaza-te pe cei care te iubesc, desi poate nu ti-o arata asa cum ai fi vrut… 
 

Povestea lui Marian a lasat un gust extrem de amar supravietuitorilor… Care pur si simplu sunt bulversati… Stau si ma intreb… oare… daca Marian ar putea vedea acum, de unde este el, toate lacrimile si suferinta, toate sentimentele de vinovatie pe care le-a provocat celor pe care sunt sigur ca i-a iubit… oare… ar mai fi facut-o?

Din pacate, suicidul ramane, asa cum am spus, o „solutie” PERMANENTA la o problema TEMPORARA. Chiar daca ar putea vedea, auzi, simti suferinta pe care a lasat-o in urma, regretele, remuscarile, „de ce”-urile… acum nu se mai poate face nimic… El nu mai poate da timpul inapoi… Dar TU… poti sa o faci… te poti gandi de doua ori inainte de a o face, daca iti trece asa ceva prin minte!  

Cere ajutor! Daca nu ai la cine sa apelezi, nu uita ca aici exista o mini-comunitate virtuala… Noi suntem aici… nu te vom judeca! Doar… vom incerca sa iti fim alaturi. Sa plangem alaturi de tine. Sau, daca vrei, sa tacem impreuna. SA SUPRAVIETUIM IMPREUNA. Cate o zi… 

Gasiti intregul articol aici si aici.

 

Iata scrisoarea lui Marian I.:

 

„Imi pare  rau ca v-am dezamagit pe toti, si aici ma refer la familia mea: mama, tata, Ionut, nea Nelu, tanti Felicia, Larissa si Xenia.    

Sa nu incercati sa intelegeti de ce am facut asta, va spun doar ca pentru mine viata nu a insemnat mai nimic pana sa o cunosc pe Xenia, ea a fost lumea mea, si cand ea nu a mai fost, lumea mea a incetat sa mai existe.     

Nu am fost un nebun, am fost doar un baiat care poate a iubit pe cineva mai mult ca viata, si atat.      

Imi pare rau, Doamne, atat de rau, sa nu o condamnati pe Xeni, ca ea nu are nici o vina. Eu sunt cel care am dezamagit pe toti, nu doar pe ea.      

Va iubesc pe toti si mi-as fi dorit sa mai fiu cu voi, dar asta nu se mai poate.  

Xenia, sa nu fii trista, ca eu te-am iubit atat de mult, singurul lucru care m-a facut sa ma schimb ai fost tu, si iti multumesc, dar tu erai pentru mine tot, pacat ca am terminat asa, desi eu am mai avut speranta, dar, din pacate, si sperantele mor. Te iubesc.   

Va iubesc pe toti si, vorba lui Xeni, „asta e”, mergeti mai departe, eu, unul, nu mai puteam sa merg fara ea.        

Va iubesc, Marian”

Scrisoarea unei supravietuitoare (1)

DRAGA.G…

Nu stiu cum sa incep aceasta scrisoare…tot ceea ce sper este ca-mi vei putea raspunde intr-un fel sau altul.

Vreau sa-ti spunca-mi este fff dor de tine si ca-mi lipsesti enorm.Sunt momente cind simt ca viata mea fara tine nu are nici un rost.

Nici acum nu-mi vine sa cred ce ai facut.E ca si cum astept sa ma trezesc dintr-un cosmar,cosmarul vietii mele.Cu ochii plini de lacrimi iti spun ca nu pot accepta faptul ca nu mai esti linga mine.

Stiu ca ne-am spus vorbe urite la nervi,stiu ca am gresit amindoi…dar nu pot intelege de ce nu ai avut puterea de a lupta cu viciul tau…cu alcoolul. De ce nu te-ai lasat ajutat?

Tot timpul ti-am spus ca alcoolul distruge casnicia noastra….de ce nu ai vrut sa ma asculti?Te-ai lasat purtat de un viciu care facea rau tie si familiei tale…..de la asta au inceput certurile noastre..stii f bine.

La fel de bine stii ca nu eram in stare sa duc la bun sfirsit totce spuneam in legatura cu divortul…stii ca te iubeam si nu ma puteam desparti de tine!

Era doar o forma de amenintare…crezind ca macar asta te va face sa-ti indrepti comportamentul.

Te iubeam si inca te mai iubesc in ciuda tuturor celor intimplate.Poate am gresit mult fata de tine …stind la calculator..stiu…dar tu ma cunosteai…stiai ca timp de 17 ani nu te-am inselat niciodata..si nici nu aveam de gind sa o fac in viitor….stiai ca era numai gura de mine.Toate erau vorbe spuse la manie…cum de altfel imi ziceai si tu…era un mod de a ma apara….era o furie la faptul ca nu puteam intelege pt ce alegi tot timpul bautura…cind imi spuneai ca poti renunta usor la ea..dar nu vrei.

Imi spuneai ca eu sunt cel mai important lucru pt.tine…dar imi demontrai alta….alegeai tot timpul alcoolul.

As vrea sa pot sta macar o data de vorba cu tine,as vrea sa te pot avea in fata macar o data,as vrea sa-ti cer iertare pt tot….pt tot ce am gresit fata de tine…..mi-e fff.dor de tine.

Esti departe….foarte departe….ceea ce sper e…ca ne vom intilni cindva..si ma vei putea ierta…daca consideri ca am gresit asa de mult in fata ta.

Poate ne vezi…de acolo de unde esti….poate iti pare rau pt ceea ce ai facut….dar spune-mi..la ce folosesc acum toate astea?…cine poate alina suferinta noastra?..poti vedea acum ce e in sufletul meu si al fetei tale?…poti intelege acum cum ai schimbat vietile noastre?

Chiar daca acum avem alta viata…trecutul traieste in noi in fiecare clipa….suntem doua biete suflete cu inimile sfisiate de durere.Asta ai vrut pt noi?Asta e ceea ce mi-ai promis cind ne-am casatorit?

Daca ai vrut sa ma faci vinovata….sa stii ca ti-a reusit.Ma simt vinovata si cu constiinta incarcata pt tot ce s-a intimplat.Nu siu cit de satisfacut esti acum….dar daca ai vrut sa ma distrugi..razbunindu-te…afla ca ai reusit.

Acum ma simt ca o umbra pe pamint…incercind sa-mi caut puterea de a merge mai departe pt fata noastra….nu o pot abandona si eu…cum ai facut tu.Dar cu toate astea…poate nici nu crezi….eu te iubesc si nu te pot uita niciodata.Chiar daca acum traiesc cu alt barbat…nu pot sterge din minte anii petrecuti cu tine.Relatia mea de acum nu e ca ceea pe care am avut-o noi….acum am pornit in viata cu un trecut dureros…aveam nevoie de un sprijin..de o persoana alaturi…ca daca nu..cine stie ce se intimpla.Nu e nici o scuza..e doar adevarul…ceea ce simt eu…singura nu reuseam..daca eram singura..poate azi nu eram aici sa-ti scriu.

C toate astea ..eu te iubesc..indiferent cit de neplauzibil suna…inca te mai iubesc.De aceea te-as ruga sa-mi raspunzi….nu stiu cum…..poate prin vis aratindumi-te.

Sper din tot sufletul ca macar acolo unde esti acum ti-ai gasit linistea…..as fii fericita sa stiu ca asa e.

Inchei aici spunindu-ti ca nu te voi uita niciodata…..ajuta-ma te rog sa-mi vindec ranile….tu care tot timpul spuneai ca ma intelegi..ajuta-ma te rog pt.ultima oara.Vegheaza asupra fetei si da-i puterea de a infrunta mai usor pierderea ta…Nu vreau sa-ti spun adio..pt ca traiesti in mine,in inima mea….iti spun doar la revedere..pe curind…….

Gabi.

Gabi 4 – „nimic nu te poate intoarce inapoi”

Era aproape de coma alcoolica.  Nu-ti pot descrie si greutatile pe care le-am intimpinat la inmormintare…nimeni nu vroia sa-l primeasca la capela…si tot restul ritualului ce se parcurge la o inmormintare. Am plins..am suferit alaturi de fata mea..erau trairi care nu se pot descrie in cuvinte…erau atitea intrebari la care nu-mi gaseam raspuns..era o puternica mustrare de constiinta…toate ma depaseau.  Simteam ca ma prabusesc..dar in continuu imi repetam ca trebuie sa merg mai departe pt.copilul meu,…nu reuseam..cu tot spijinul familiei mele..nu reuseam.  Totul in jur imi aducea aminte de el…peste tot unde mergeam imi aminteam locurile in care mergeam cu el….   Am hotarit sa plec din tara..am hotarit sa las in urma trecutul si sa-mi incep o viata noua.Fata era si ea foarte incintata….vroia si ea sa lase in urma trecutul.  Totul ce simteam in acel moment era un sentiment ce nu-l mai simtisem pina atunci.Era o amestecatura intre dorul pentru o persoana,intre dorinta de a fii cu tine…dar si un sentiment de ciuda..de suparare pe aceea persoana ca a ales lucrul cel mai usor…ca a ales sa se comporte ca un las. Ma durea sufletul ca a lasat fata in pragul unui examen(cu 7 zile inainte) eram furioasa ca nu s-a gindit ce lasa in urma…copil,sotie,mama…si tot restul. Eram furioasa ca a rezolvat totul in modul lui….ca a dat dovada de lasitate,nu s-a gindit la consecinte..nu s-a gindit la copilul care l-a lasat in urma fara nici o vina. Simteam un puternic sentiment de dispret pentru actul care l-a facut. Cu ajutorul prietenului meu virtual…am plecat din tara….acum sunt departe alaturi de fata mea si cu el.  Nu stiu daca am gresit ca mi-am refacut viata la scurt timp dupa ce el s-a sinucis. Important e ca acum eu si fata suntem linistite…suntem protejate si in sfirsit am descoperit un om ce ne iubeste de adevarat neconditionat de nimic.  Fata il indrageste ca si cum ar fii tatal ei…tatal pe care nu l-a avut niciodata. El pt.mine e persoana ce speram sa fie sotul meu….in sfirsit pot sa spun ca am descoperit ce inseamna dragostea..cum te simti cind esti iubita si respectata.  Consider ca locul meu e aici..alaturi de el si de fiica mea…nici nu ma gindesc sa ma intorc in Romania…asta doar in concediu pt.a-mi vedea familia.  Cu toata fericirea de care am parte aici..trecutul inca nu ma lasa…poate este inca prea repede…au trecut doar 8 luni..am atitea amintiri,am atitea nelamuriri..si am un mare proces de constiinta cu tot ce s-a intimplat.  Stau si ma gindesc..daca suportam in continuare aceasta viata..pe care mi-o oferea el…era acum viu?..sau pt.el gindul de a-si lua zilele era un fapt pe care trebuia sa-l duca la bun sfirsit.  Marea mea intrebare..la care nu gasesc raspuns este:OARE S-A SINUCIS DIN CAUZA MEA?…din cauza ca am vrut sa-l parasesc….sau ca era el..o fire foarte slaba care nu a vrut sa lupte sa-si pastreze familia?..   Sunt intrebari la care nu stiu daca voi gasi raspuns. Tot ce vreau..e sa nu mai sufar atit de mult pt.ceea ce a facut el.Stiu ca trecutul nu-l poti uita…dar macar vreau sa pot infrunta viitorul nesuferind pentru un trecut ce m-a marcat pe mine si fata mea.  Aici incerc sa-mi inchei trista poveste legata de trecut…cu speranta ca nu te-am plictisit…iti multumesc ca ai avut timp pentru a intra inlauntru unui suflet plin de durere.  Multumesc pentru rabdarea acordata si te rog sa-mi raspunzi pe cit posibil cum crezi ca pot sa-mi cicatrizez cit de cit ranile lasate in suflet.La revedere.

Eduard 1

Nu voi intra prea mult in detalii caci amintirile ma coplesesc.Pot insa povesti pe scurt ce s-a intamplat in ultimele 7 luni de zile.Mentionez ca eram casatoriti de 3 ani.Eu si sotia am emigrat in Canada in urma cu 7 luni.Am luat-o cam de la zero acolo si zic eu ca ne integrasem binisor. Totusi probleme au existat intre noi. Ne-am mai si certat in aceasta perioada de timp. Am avut o cearta in luna septembrie. Nu a fost ceva grav. Eu unul nici nu imi mai aduc aminte motivul certei. Cert este ca ea a incercat atunci sa se sinucida. S-a taiat la mana. Am reusit s-o opresc la timp.I-am cerut explicatii dar evita sa vorbeasca despre acest subiect.Iar eu am fost superficial si nu am acordat suficienta importanta evenimentului. Mai ales ca stiam ca in urma cu 10 ani a mai incercat sa-si taie venele dupa decesul tatalui.Spunea insa ca a fost mai mult o joaca,si ca era deprimata din cauza pierderii.In urma cu 5 ani mama ei s-a sinucis prin spanzurare. A marcat-o foarte tare. Cred ca nu a putut trece peste acel moment cu toate ca impreuna am avut multe realizari si momente fericite atat in Romania cat si in Canada. Cum am mai spus insa,in Canada am avut si certuri.A avut probleme cu acomodarea,viata noastra s-a schimbat,relatia nu mai mergea atat de bine in pofida faptului ca pe plan profesional si material lucrurile mergeau tot mai bine.Poate nu am inteles-o,am pus presiune prea mare pe ea,ma aratam si nemultumit din cauza ca ne certam si ea le-a pus pe toate la suflet. Cu o zi inainte sa se intample tragedia ne-am certat din nou.Cred ca a fost cea mai puternica cearta dintre noi. Cu toate acestea a doua zi am plecat linistit la servici fara sa ma gandesc ca ar putea sa se sinucida. In general eram constient ca poate s-o faca.Avusese doua tentative pana acum si mama ei s-a sinucis.Eram constient de aceste lucruri.Dar am tratat cu superficialitate.De ce? In opinia mea motivele pentru care ne certam erau minore.Atata timp cat nu o paraseam nu credeam ca o va face.Si nu aveam intentia s-o parasesc.  Pe 19 ian dupa ce am plecat la servici s-a spanzurat.Exact ca mama ei in urma cu 5 ani.Nu mi-a lasat nici un bilet.

Gabi – 3

A plecat in concediu..o saptamina(el zice ca singur)…asta nu pot sa stiu.

Intors din concediu i-am spus foarte hotarit ca vreau sa vorbim..sa clarificam situatia dintre noi.

Eram la capatul puterilor…avusesem o saptamina de liniste…de mult nu mai simtisem asta.

L-am pus din nou sa aleaga intre familie si bautura…El a spus ca alege familia….dar nu era decis.

Eu nu mai credeam nimic…erau ani de cind tot imi promisese asta…dar nu a facut-o.

I-am spus..-intai demonstreaza-mi intr-adevar ca te shimbi..daca nu de data asta chiar sunt decisa sa dau divort-.

Dupa o cearta  a plecat de acasa…infricosata cu gindul ca se sinucide am inceput sa-l caut peste tot…am inceput sa sun cunostintele pastrindu-mi calmul, nedind de inteles ca s-a intimplat ceva.

L-am gasit in sfirsit la un coleg de servici.Toti incercam sa-i scoatem din cap ideea de a se sinucide…dar in zadar.

M-a alungat acasa…si dupa un timp a venit si el…beat ca de obicei.

Mi-am dat seama ca nimic nu-l va face sa se schimbe…..asa ca i-am spus ca-mi iau fata si plec in alta tara la munca.

Nu era de acord…incepea sa-mi zica ca nu poate trai fara mine….dar continua sa bea.

Era un moment in care dupa 17 ani trebuia sa decid pt.viata mea cit si pt.viata fetei mele.

Dupa indelungi discutii am mers sa dormim in camere separate…eu eram plina de frica dupa toate amenintarile lui….dar am zis cu Dumnezeu inainte..ce va fii..va fii si gata.

Ne-am trezit dimineata…era suparat…. mi-a zis ca nu a dormit toata noaptea si s-a gindit.

Eu am plecat la servici…m-am luat cu traba si pe la 9 dimineata am incercat sa-l sun.

Nu-mi raspundea….sunam ,sunam nu-mi raspundea.

Am fugit acasa…unde am gasit un bilet si telefonul pe masa.

In bilet scria ca e plecat la plaja.Mi-am dat seama repede de ce se intimpla.

Am fugit sa-l caut…nu l-am gasit.A plecat colegul meu de servici si l-a cautat…l-a gasit si a vorbit cu el.  Sotul meu l-a asigurat ca e totul bine si nu se intimpla nimic.

Intorcindu-se… colegul meu incerca sa ma linisteasca… zicindu-mi ca sotul meu a uitat telefonul acasa… nu e altceva grav.

Neputind pleca in cautarea lui… am ramas la servici vazindu-mi de treaba.

Terminind programul, colegul meu… a plecat lasindu-ma la servici… dar asigurindu-ma ca trece el inca o data sa vorbeasca cu sotul meu.

Stateam ca pe ace… nici nu mai puteam respira…. si aud sunind telefonul.

Era colegul meu…care-mi spune speriat..–-cred ca-i mort,… nu misca si nu sufla-.–.

In acel moment am crezut ca se prabuseste cerul pe mine… am crezut ca-mi ies din minti….. am fugit in acel loc si l-am vazut… intins pe iarba si fara suflare. Nimeni nu-si poate imagina ce am simtit.

L-am salvat de doua ori… dar a treia oara nu am mai reusit….. era deja mort.

Cu toate puterile ramase trebuia sa anunt familia… trebuia sa-i sun fiicei mele ca tatal ei e mort.

Nu stiam cum sa o fac…. nu stiam ce sa-i spun… In sfirsit..am facut-o… dar am mintit-o spunindu-i ca tatal ei asuferit un accident.

Incercam sa o protejez de greaua lovitura…nu vroiam sa-l urasca pentru ce a facut.

In fine….cind s-a facut autopsia s-a gasit o alcoolemie de 1.55 in singe.

Gabi – 2

A devenit cu totul dependent de bautura…dar nu recunostea.

Am reusit sa ne angajam amindoi la o firma…asa ca eram tot timpul impreuna.Era un servici cu responsabilitate…un servici cu gestiune..in care aveam girat apartamentul.

La incepul a mai rarit-o cu bautura si isi vedea cit de cit de treaba….dar asta nu a durat mult..nu putea rezista.

In anul 2002 dupa o pertecere data de varul sau ..sotul meu a intrat in coma alcoolica…

In aceea seara eram cu el la pertecere dar am adormit pt. ca eram f obosita.El a profitat de faptul ca dormeam si a baut cit a vrut.

Trebuie sa-ti spun ca mie nu-mi tihnea niciodata o sarbatoare sau o zi onomastica ca tot timpul stateam cu ochii si cu gura pe el…sa se opreasca din bautura.

La servici nu stiam cum sa justific absenta lui…si am spus ca a avut o cadere de calciu si e internat in spital.

Nu puteam zice adevarul de frica ca putem fii concediati (conditia era sa lucram sot si sotie). Asa ca am tacut.

DUpa acea pertecere el a plecat la plimbare cu ciinele care-a aveam si a baut din nou..fapt pt.care a cazut si a intrat in coma alcoolica.

Norocul lui a fosta ca fata noastra a iesit si ea la plimbare si l-a gasit intins pe jos cu cainele alaturi.

Fata s-a rugat de o persoana sa o lase sa-mi dea un telefon si asa am aflat ce s-a intimplat. Pentru un copil de 10 ani (aceea virsta o avea atunci)nu este o experienta usoara.

Imi aduc aminte cit de speriata a venit si cit de tare a plins crezind ca tatal ei e mort.

Dupa aceasta cumpana am decis ca numic nu e mai impotant decit linistea fetei mele,daca pina atunci eram hotarita sa stau cu el pt. ca fata mea sa aiba si mama si tata….cu toata frica ce o aveam am hotarit sa divortez daca nu se schimba.

Dar am incercat inca o data sa-l conving ca nu e bine ce face.Ma rugam de el ca si cum as fii ultima femeie implorind barbatul ei sa se schimbe. Traiam cu ideea ca asta ce i s-a intimplat a fost o sperietura groaznica pt el.Nu a fost chiar asa…dar am reusit sa-l conving sa mearga la biserica si sa jure la preot ca nu mai bea.

A acceptat…..eram asa de fericita ca in sfirsit se va schimba….dar l-am rugat sa-mi aduca un bilet de la preot ca sa fiu sigura ca a facut acest lucru. A mers la biserica..a jurat…dar la intoarcere a inceput sa ma injure ca din cauza mea s-a facut de rusine.

Nu-mi pasa de vorbele lui…eram fericita ca voi avea liniste.

Asa a stat 6 luni…..era totul frumos si bine….pina nu a mai rezistat si s-a dejurat.

A inceput din nou calvarul,a inceput sa bea mai mult,era mai agresiv,era mai amenintator. Cu toate insistentele mele…mergea la biserica sa se jure…dar de asta data el o facea pe preotul… el se jura si el se dezlega singur cind vroia lui. Nu mai rezistam….fata statea mai mult la parintii lui..ca sa nu mai il vada beat si sa nu mai auda discutiile noastre.

El azi mergea in biserica… punea mina pe sfinta icoana si zicea-ma jur-, iar maine mergea din nou si zicea-ma dezjur-.

Asta nu mai era viata,m-a distrus si ca om, m-a distrus si ca femeie, a distrus si familia.

Gabi – 1

Buna… am sa-ti relatez povestea mea cu toate ca imi este f.greu.

Zilnic stau si ma framint dar imi este greu sa o scriu…dar sunt decisa sa fac acest efort de a ma intoarce in trecutul meu.

Totul a inceput in anul 1990..anul in care l-am cunoscut pe sotul meu G.

Parea o persoana foarte linistita si gata sa ma ajute si sa ma inteleaga.In aceea perioada eu trecusem printro deceptie in dragoste si hotarisem sa ma casatoresc cu primul care-mi iese in cale.

Nu a fost asa….cu timpul am inceput sa-l indragesc si sa tin fff mult la el.Asa ca ne-am casatorit in 1991….crezind ca-mi voi creea o famile fericita.

Urmatorul an ,in martie am dat nastere unui copil..o fetita…el era f.fericit.

Am crescut cu greu acest copil neajutindu-ne nimeni…cu toate ca locuiam la familia mea.

Sotul meu era o persoana calma..singurul lui defect era ca ii cam placea sa bea.La inceput nu prea am dat importanta acestui fapt…crezind ca e ceva normal pentru un barbat sa bea cite un pahar.

Cu timpul au inceput sa apara probleme,mama mea nu era intrutotul de acord cu el…mereu ii gasea defecte…asa ca am decis sa ne mutam la familia lui. Ne-am mutat la socrii mei..dar nici dupa o luna tatal lui a suferit un accident vascular si a murit(asta se intimpla in vara anului 1996).

Pentru sotul meu a fost o grea lovitura intrucit era foarte atasat de tatal lui.

De atunci a inceput calvarul.A inceput sa bea necontenit netinind cont de nimic…zilnic era beat si plingea amintindu-si de tatal lui.

Eu am incercat in toate modurile sa-l indrept ..dar nu aveam cu cine vorbi…era o fire foarte incapatinata.Il rugam sa sa gindeasca la familie si la copil…incercam sa-l fac sa inteleaga ca distrugindu-se nu-l poate intoarce pe tatal lui din mormint.

Vorbeam singura..nu ma asculta..nu asculta de nimeni….a intrat intro lume a lui din care nu vroia sa fie deranjat.Eu incercam din rasputeri sa lupt sa-mi mentin familia,sa-mi pot creste copilul in liniste…dar nu reuseam.

Asa ca am decis sa-mi iau fata si sa ma intorc acasa la parintii mei.Asa am si facut…dupa ce i-am spus ca daca continua cu alcoolul eu ma intorc acasa.

Nu ma asculta,eu ma simteam un nimeni in fata lui….alesese bautura.

Intr-o seara dura o cearta ,cind din nou era beat,mi-am luat fata si m-am intors acasa(nu locuiam departe de ai lui).Ajungind acasa nu puteam sta linistita de felul cum l-am lasat si am incercat sa-l sun.

Mi-a raspuns mama lui…am rugat-o sa urce la etaj(unde locuiam noi)si sa vada ce face G.

Din cealalta parte a firului de telefon auzeam tipete ca si-a taiat venele de la mina.Am fugit repede acasa la el sa vad ce se intimpla..dar era deja la spital si medicul ii ingrijea rana.

Asta a fost prima oara cind a incercat sa-si puna capat zilelor. De frica si de amenintarile lui mi-am luat fata si m-am intors la el.

Nu se oprea a-mi repeta ca daca-l parasesc el se omoara….era atit de beat ca nici nu stia ce se intimpla,ca a fost la medic…ridea ..ridea..ridea..satisfacut ca a reusit sa ma intoarca la el.

Au continuat 4 ani de chin..zile in care nu se oprea din bautura….eu stateam numai cu frica…nu vroiam sa ma gindesc ca incearca din nou.

Asa am stat numai in lacrimi si suparare si ma rugam la D-zeu sa-i dea minte..sa-i dea forta sa nu mai bea  ca-mi face copilul si familia de rusine.

Incercam cu disperare sa-l fac sa inteleaga ca este alcoolic si trebuie ajutat….incercam sa-l duc intrun spital de dezalcoolizare,dar el tipa la mine si zicea ca nu-i alcoolic,ca el se poate lasa de bautura..dar nu vrea.

Am continuat pina in anul 1999 asa,an in care am decis ca e mai bine sa avem casa noastra ,sa locuim separat.

Pentru asta a plecat in strainatate..unde a lucrat 1.5 ani.Cind imi telefona erau rareori cind era treaz…dar era departe si nu puteam face nimic..il rugam prin telefon sa se linisteasca…si el ca de fiecare data ma asigura ca e totul bine.

In fine..a trecut si aceasta perioada si a venit acasa.Eu am reusit sa cumpar un apartament…deci in sfirsit aveam casuta noastra.  Ma gindeam ca fiind numai noi se va schimba.

Dar ce iluzii desarte…..bea din ce in ce mai mult.