Liviu 25

14 05 2013

sunt liviu, am 25 de ani si eu am trecut prin clipe in care nu mai vedeam solutie, m-am despartit de prietena cu care eram de un an si cu care am locuit pana acum vreo doua zile. ea era ceva de genul celei din mondenii cicalitoarea… eu am fost tare mult timp, pentru ca luptam pentru noi dar nu am mai rezistat, am avut un scandal puternic si a trebuit sa plec, ca locuiam la ea, am plecat fara bagaje, speram sa ne impacam dar pana la urma mi-a aratat cat de jigodie e, inteleg si eu am bagat spaima in ea… prima zi a fost groaznica, ma gandeam la tot felul de chestii dar nu era asa simplu, nu doream sa fie ceva greu, dureros, sa fie cat mai rapid dar metodele rapide nu imi placeau ca ar fi fost prea socant pentru ai mei sa ma vada bucatele. eram foarte hotarat ca pana la urma sa o fac oricum. cand am fost sa imi iau bagajele mi-a aratat cat de nenorocita e si ziceam ca sigur o sa mor, pana la urma vreau sa traiesc sa imi demonstrez si sa demonstrez ca pot reusii, credea ca sunt dependent de ea si ca sunt nimic fara ea, dar nu e asa. ma doare ca eram obisnuit cu ea, cu casa cu tot. dar sper sa trec peste, era ok ca era liniste uneori ca acum m-am intors la ai mei si stam cam inghesuiti si e cam galagie ca am cativa fratiori si imi e greu sa ma reobinuiesc. imi e greu sa nu prea am pe cine sa sun, sa povestesc dar cred in Dumnezeu ca va face sa fie bine. il uram poate la un moment dat ca nu intelegeam de ce nu e bine si de ce mi-a scos-o Dumnezeu in cale pe ea daca nu e sa fie ea aceea. daca nu era aceea de ce ma lasase cu ea, nu intelegeam. insa El ne lasa sa alegem gresit si ne lasa sane convingem singuri . Dumnezeu e salvarea. as vrea sa am cu cine vorbi de una de alta, sa mai uit de cele rele…