Ares

Sincer sa fiu, nu stiu de ce scriu aici. Povestea mea e lunga, gandurile s-au format si totul a prins o radacina adanca! Nu cred ca ce imi veti spune voi, v-a schimba ceva sau rezultatul!
Am citit postarile de pe site si ma regasesc in unele situatii, dar nu asa cum trebuie. Poate am facut abuz uneori de aceasta metoda, inconstient de urmarile ei, poate sotia mea a simtit uneori ca asa vreau sa o tin langa mine, poate nu mi-am dat seama ca unele ganduri trebuie combatute de cand apar. Dar ce rost au detaliile, cand gandul, sufletul si liberal arbitru nu te mai pot ajuta? Nu incerc sa gasesc vinovati, nu dau vina pe nimeni, aici am ajuns si simt ca numai pot schimba absolut nimic…
Nu cer nici opinii, nici sfaturi, sunt gandurile mele neintelese de persoana importanta din viata mea, de a lungul anilor m-am izolat in creier, am renunta la a mai crede in oameni, am crezut in ea si asta imi era de ajuns, dar acum cand totul a luat o directie gresita si stiu ca nimic nu se mai poate schimba! Detaliile chiar nu au rost, consider ca stiu ce spun si mai ales stiu de ce am ajuns aici. Poate teribilismul, poate mintea de copil, adica ma intelegeti, nimeni nu s-a nascut invatat, nici nu stiu uneori cum sa ma exprim pe intelesul tuturor, idea e ca eu trebuie sa plec, pentru ca in momentul in care a plecat ea din sufletul meu, a luat cu ea toate bandajele de pe ranile cumulate in ani de zile, dar mai rau a luat si speranta. Nu ma pot desprinde de gandul asta, chiar daca stiu ca nu e correct, ma lovesc de el din ce in ce mai des. Va spun ca nu as vrea sa fiu aici, nu ma simt bine cand gandurile imi sunt aici.
Am stat in fata trenului cu gandul de a pleca de aici, era asa de aproape incat am reusit sa vad si sa disting clar persoana din interiorul locomotivei, speranta ca mai poate fi ceva intre noi in schimb m-a ferit din fata mortii pe mine ca om, dar ea, speranta a murit acolo! Acum cand stiu pana unde am putut merge, in momentele de luciditate, ma tem si mai mult! Cum v-a spus daca uneori am folosit metoda asta ca o arma in relatie, acum in schimb e altceva, ceva cu care creierul meu nu poate duce aceasta lupta. Sunt ok ore, zile, dar o clipa de slabiciune poate schimba totul.
Uneori totul a fost o gluma, dar acum totul s-a schimbat! Cum nu pot intelege oamenii, ca daca cineva e dispus sa renunte la viata lui din cauzele si efectele unei relatii, atunci sigur tu esti viata lui si ar renunta la el pentru a-ti da tie zilele lui, aici am ajuns cu gandurile mele sincere, pacat ca am ajuns prea tarziu… In viata e mai bine sa combati, decat sa repari! Ar fi mai multe de zis, concluzia: nu faceti ca mine, luptati cand trebuie pentru idealurile si dragostea voastra! As vrea sa ma inteleaga si ea, as vrea sa inteleaga ca nu e la fel, “lupul la oi” probabil, as vrea sa inteleaga ca unde am ajuns cu gandul stau pe o muchie de cutit, am inteles ce sunt dispus sa fac pentru a ne fi bine…oricare ar fi metoda. Si ar mai fi concluzii…