Cosmin 93

16 01 2016

Nu stiu care ar fi motivul pentru care sa imi impartasesc trairile aici, dar totusi simt un impuls irezistibil de a o face… Povestea mea este cea a oricarui individ, pana la un punct. Ceea ce ma distinge de societate in genere e faptul ca dintotdeauna am avut un temperament melancolic, timid, singuratic si niciodata multumit de mine insumi si de ceilalti: mi-am cautat desavarsirea in arta, in filosofie, diverse tipuri de religii si mistici, am redevenit ortodox la un moment dat. Totusi, port in mine o incarcatura absolut devianta, care, desi actioneaza in plan imediat la nivel organic, grosier, se repercuteaza asupra intregii mele personalitati: am tendinte homosexuale accentuate de cand ma stiu. De asemenea, am fost mereu batjocorit de ceilalti pentru efeminarea mea si faptul ca, poate inconstient, cautam rafinament si nobil. Ceea ce m-a adus in pragul sinuciderii este ca recent am avut o experienta „initiatica” alaturi de un prim partener in directie erotica, asupra caruia mi-am deschis egoul in mod total. Din motive care nu tin de mine, am fost cuprins de o dragoste bolnavicioasa si distructiva, la care el nu poate raspunde la fel, avand chiar o partenera pe care o inseala cu mine (stiu, absolut revoltator si degradant moral, inteleg asta rational, dar nu ma pot opri). Imi pun intrebarea daca nu cumva suferinta este cheia intelegerii lumii ca intreg si, daca este asa, nu ar trebui sa ofer raspunsul cel mai adecvat: sa o accept ca atare si sa o las sa ma distruga? Nu stiu cum pot scapa de aceasta plaga si nu mai simt pace absolut deloc, fiindca nimeni nu poate intelege prin ce trec…

Anunțuri