Andra

Simt ca o sa mor de durere… Mi-a cazut cerul in cap si simt ca n-o sa mai fiu niciodata cum am fost inainte, ca n-o sa imi mai pot reveni niciodata. M-am despartit de prietenul meu, dupa o relatie de un an. El era la facultate in alt oras, si ne vedeam destul de rar, ce-i drept. Am acceptat sa ma bag in jocul lui cu aceasta relatie pentru ca am tinut la el enorm, mai ales ca il placeam de 2 ani dar nu am vrut sa ma complic pana atunci, pentru ca imi era enorm de teama ca voi ajunge ranita.
Si acum? Imi blestem zilele… blestem ziua in care ne-am cunoscut si am hotarat sa fim impreuna. Am suferit foarte mult din cauza lui, am lasat de la mine, din orgoliul meu… EU! EU care mereu am stiut sa fiu cu capul sus, indiferent daca sunt la pamant sau nu. M-a schimbat acest om, m-a schimbat foarte mult, enorm. Mi-am pierdut respectul fata de mine, m-am injosit atat de mult pentru el incat mi-e frica de mine insami, de cat am decazut in proprii mei ochi. Am fost oarba, si credeam ca relatia va merge chiar daca ne vedeam cam la 2-3 luni, timp de cateva zile.
Am crezut ca eu voi fi fata care l-am schimbat, ca nu ma va face sa sufar si credeam ca lucrurile stau mai bine ca oricand. Pana cand… surpriza! M-am trezit data la o parte, m-am trezit uitata de EL. EL care insemna totul pentru mine. A fost primul baiat din viata mea, si uite ca ma trata cu indiferenta totala. Mi-a spus ca lucrurile s-au racit intre noi, ca nu mai simte ce simtea inainte, si ca nu vrea sa traim in minciuna. TOATE ASTEA PRINTR-UN MESAJ. Nici macar n-a fost in stare sa se intalneasca cu mine, mai ales ca e acasa acum. L-am asteptat luni de zile, si uite ca acum cand e acasa imi da vestea cea mare printr-un mesaj. Dupa atatea insistente a hotarat sa-mi spuna in sfarsit ca vrea sa ne despartim. Nu stiu ce credeam… ca totul e in capul meu si ca de fapt totul e roz intre noi, tineam atat de mult la el incat ma prefaceam ca sunt OARBA.
Ma simt atat de ranita… i-am spus ca e un las si ca nu vreau sa il mai vad niciodata. Mi-a trantit un “te inteleg perfect” si i-am spus “ma intelegi, lasa-ma. Gata.” si atat a fost.

Macar l-a atins cu ceva? Oare i-a fost “miscat” putin orgoliul? Asta ma framanta cel mai mult…
Nu pot sa imi revin… ma implic in fel si fel de activitati dar degeaba, imi ocup tot timpul si tot degeaba. EL e in capul meu in permanenta, as lua pana si medicamente numai sa scap odata de tot calvarul asta. Sunt 100% convinsa ca nu mai pot gasi unul ca el. Era singurul care imi stia toate problemele, ma intelegea si era singurul cu care imi puteam impartasi unele lucruri. Nu mai pot incepe o relatie pentru ca nu vreau sa incep sa imi pun viata pe tava altcuiva, pe care nici nu il cunosc. Ce ma fac…? Devine insuportabil, plang mereu si nu ma pot stapani. Mi-e ciuda ca nu am spus tot ce aveam pe suflet cand ne-am despartit. Oare imi era mai bine? Acum e prea tarziu oricum, dar… aveam atatea sa-i spun…