BogdanD.

28 05 2023

Bună tuturor, nici nu știu de unde să încep! Am ajuns la vârstă de 32 ani sunt căsătorit, nu am copii! Ce mă deranjează cel mai tare este aspectul meu fizic care lasă de dorit. Când eram mai tânăr, am incercat să întemeiez/leg o relație cu o fata insa de fiecare data am fost refuzat(fetele fugeau de mine,sau politicos încercau să scape cât mai repede de mine), arătăm groaznic așa cum sunt și în prezent.La 26 de ani, reușesc după multe eforturi depuse să o găsesc pe viitoarea mea sotie, minune mare nu știu cum a reușit să mă accepte deoarece aspectul meu este disgrațios.Ok am făcut nunta, iar după aceea au apărut unele discuții care persistă și în momentul actual ele sunt legate de cariera mea care recunosc până în prezent este eșuată total am un job insa nu este ce îmi doresc eu.Armonia, iubirea au cam dispărut din partea soției nu știu dar nu am simțit niciodată că mă iubește cu adevărat.Cu timpul îmi dau seama că totusi a fost un interes la mijloc de a acceptat să se căsătorească cu mine.In fine nu vreau să mă lungesc prea mult.In prezent cred că sunt într-o depresie care încet se instalează mă gândesc cate oportunități aveam daca eram un om ok fizic bine nu exagerat de frumos dar plăcut macar,deși îmi cumpăr haine potrivite mă îmbrac frumos, sunt atent la igiena personala zilnica.La locul de munca sunt multe femei dar și bărbați, vad cum aproape toți colegii au fost promovați(câștigă mult mai bine financiar) eu am ajuns împreună cu operatorul de curățenie să câștig cel mai putin, dar mă mulțumesc și cu atâta deși soția îmi reproșează că uneori nu ne ajung banii și sunt prea cheltuitor. De operații chirurgical estetice nu am bani, mă gândesc aproape zilnic la moarte știu că nu este o soluție dar suferința pe care o resimt este mare fac față cu greu tentației de a mă sinucide.
Eu nu cunosc ce este bucuria când eram mai mic am fost abuzat de colegii de clasă bătut, făcut în toate felurile și chipurile.Pun capul pe pernă noaptea și încep să plâng adorm greu sufăr de insomnie.Va mulțumesc tuturor pentru timpul pe care l-ati acordat pentru lecturarea acestui scurt fragment trist din viața mea, orice sfat e bine primit! Mulțumesc!!