CC

3 01 2013

Buna. Am 44 de ani si traiesc o mare drama. De fapt, traiesc drama aceasta de cand ma stiu. Am incercat sa ma sincid in mai multe randuri, dar niciodata nu mi-am dus gandul pana la capat. Acum vreo 20 de ani, am luat 30 de pastile de […moderat…] si m-am dus la o padurice, m-am pus la umbra unui copac si asteptam moartea. Simteam cum ma ia somnul de veci, insa ceva, o forta pe care nu o stiam in mine, m-a ridicat si m-a dus spre oameni. Am ajuns la o firma, m-am prabusit in pragul usii si am spus ca am luat pastile pentru ca am vrut sa mor. Tin minte ca eram intr-o masina, imi era din ce in ce mai frig si pe urma… nimic. Cand m-am trezit, dupa cateva zile, un politist ma intreba ceva, dar nu intelegeam nimic. De atunci viata mea a decurs ca intr-o drama, un film prost, la care intrevezi finalul. Am uitat sa va spun ca sunt casatorit de 18 ani si am un copil la liceu.
De un an si jumatate, am intalnit o femeie. Mai avusesem aventuri, dar totdeauna totul se termina in liniste. In vara anului 2011, am intalnit o femeie extraordinara. Initial, am luat totul ca pe o aventura, mai ales ca acasa lucrurile mergeau si merg si acum spre divort. Certuri, scandaluri, mereu, fie ca este Craciun, Paste sau An Nou. Incetul cu incetul am descoperit femeia cu care aveam o relatie. Si mi-am dat seama ca nu pot trai fara ea. Cand? Nici eu nu stiu. Ne intalnim pe ascuns intr-un apartament, facem dragoste, radem, plangem, ne completam perfect. Stiu ce vrea, stie ce imi doresc, ma face sa inteleg viata altfel. Si am aflat ca nu pot trai fara ea. Pur si simplu, e greu poate sa ma intelegeti, am ajuns in situatia in care fiecare clipa in care ea nu este langa mine este un chin de nedescris.
Amandoi am vrea sa fim impreuna, insa nu avem cum. Ea nu isi poate parasi sotul, are copii. Cred ca nu va pleca niciodata de langa sotul ei, desi ma iubeste si ea enorm. Nici un apartament in care sa stam amandoi nu am cum sa cumpar, sa stau acolo si sa sper ca, undeva, candva, va veni langa mine.
De cateva nopti ma gandesc care metoda de a-mi lua viata este mai putin dureroasa. Vreau sa testez […moderat…], sa vad daca voi suferi mai putin […moderat…]. Va spun sincer. Nu mai am pentru ce trai, daca ea nu este langa mine cand ma trezesc, daca nu pot sa-i spun te iubesc mereu. Nu am aer fara ea, credeti-ma. Imi este si greu sa respir cand nu este langa mine. Nu ma sperie moartea, insa ma sperie clipele de suferinta de dinaintea mortii. Iar daca Dumnezeu este deasupra, ii spun ca nu ma tem nici de Judecata Lui. O merit, insa aici pe Pamant nu mai vreau sa traiesc.
Ma gandesc sa-i trimit un ultim mesaj, atunci cand voi lua decizia sa plec din lumea asta. Dar, ce sa-i spun? Cum sa ma inteleaga ca nu am putut trai fara ea? Stie ca vreau sa dispar de tot, imi spune tot timpul sa n-o fac. Dar eu nu mai rezist.

Anunțuri