Nu putem decat sa ne imaginăm suferinta care este in sufletul unui supravietuitor al tentativei de suicid. Sau in sufletul urmasilor supravietuitorilor acestuia…
Putem sa ne imaginam durerea si ranile sufletesti ale celor care, pe langa disperarea lor, trebuie sa faca fata si dezaprobarii celor din jur, atitudinii lor dispretuitoare si privirilor de sus. Sau susotelilor…
La randul nostru, cautam raspunsuri… Investim timp si resurse in aceste cautari ale unor raspunsuri pentru oamenii care, la fel ca si tine, poate, au trecut prin situatii dramatice si vor sa stie „de ce?”, „ce s-a intamplat cu el, cu ea, cu sufletul lor?”, „cum voi putea merge mai departe?” sau care, pur si simplu, vor sa fie mangaiati, incurajati ori… sa nu fie condamnati ori priviti de sus…
Desigur ca ne-am dori sa incercam sa facem mai mult. Dar, pentru moment, ne dorim ca acest blog sa fie un loc in care supravietuitorii si urmasii celor care au trecut prin crunta experienta sa gaseasca un grup de sprijin, un loc in care sa isi spuna pasurile, sa isi impartaseasca durerile si experientele, sa dea glas intrebarilor lor arzatoare… Iar noi, ceilalti, sa incercam sa gasim impreuna un raspuns.
Sau, daca nu putem, macar sa ascultam cum isi varsa inima persoana in cauza.
Incearca sa iti imaginezi cum ai fi trecut prin experienta daca ai fi gasit un astfel de site, cu marturii, intrebari si raspunsuri… Poate ca ti-ar fi fost putin mai usor… Stiu ca nu e usor, dar cred ca tu, la fel ca si alte persoane pe care le am in minte, pot gasi puterea sufleteasca de a fi, la randul lor, un sprijin si o marturie pentru altii. Macar ei sa nu mai treaca prin ce ai trecut tu!
In plus, credem ca simpla relatare, structurare a unor ganduri, te va ajuta pe tine, cititorul acestor randuri si apoi persoana care isi relateaza experienta, sa traversezi mai usor aceasta perioada, sa te impaci cu trecutul si sa incepi sa privesti cum se cicatrizeaza, incet-incet, acele rani adanci pe care le-a lasat in urma gestul tau sau al persoanei dragi care a incercat sa isi puna capat zilelor.
Daca esti dispus(a) sa faci asta, noi iti propunem un prim pas: sa incerci sa ne relatezi cum a fost, iar noi vom incerca sa iti acordam toata atentia, sa te „ascultăm” fara sa te judecam in vreun fel. In acelasi timp, iti garantam ca identitatea ta va fi protejata, intrucat depinde de tine. Adresa ta de e-mail nu va aparea niciodata, iar numele ti le poti alege tu – atat pe al tau, cat si pe al familiei sau persoanelor implicate direct sau indirect.
Este o forma de terapie… Avantajul este ca nu te costa nimic ba, mai mult, poti la randul tau sa contribui la vindecarea altora.
Daca esti dispus(a) sa incepem, iti propun sa faci lucrul acesta ca si cum am sta fata in fata, si te-am ruga sa ne povestesti exact cum a fost.
Asteptam sa iti scrii povestea chiar aici, jos, unde scrie „comenteaza”. Noi iti vom dedica apoi un articol de sine statator, unde atat noi, cat si ceilalti membri ai micii noastre comunitati virtuale vom putea interveni cu intrebarile, sfaturile, opiniile si posibilele noastre raspunsuri si incurajari.
Daca nu esti dispus(a) sa faci asta, trebuie sa stii ca exista si alte posibilitati de a fi ascultat. Le gasesti pe toate la rubrica „Contact”.
Gânduri pentru sinucigași și pentru supraviețuitori 
Trec prin momente grele.Sotia s-a sinucis in urma cu 3 saptamani si ne-a terminat pe toti.Nu stiu in ce fel as putea gasi ajutor aici.Ma gandesc ca poate exista posibilitatea de a lua contact si cu alte persoane care au patit acelasi lucru si cu care as putea dicuta.
sincer nu cred ca te ajuta cu ceva sfaturile celorlalti si o spun din experienta proprie avind in vedere ca si sora mea s-a sinucis recent fara nici o explicatie fara sa lase macar un bilet in care sa scrie de ce si avea doar 22 de ani si o viata inainte,a lasat parintii si 3 frati marcati pe viata si cu o constiinta incarcata si ne vom intreba mereu DE CE DE CE DE CE si nimeni nu ne va putea raspunde la acel DE CE .sincere condoleante si i-ti impartasesc durerea.
Credeti-ma, ajuta enorm doar faptul sa te descarci. In cazul dumneavoastra, domnule Eduard aveti nevoie de sprijinul si intelegerea celor din jurul dumneavoatra.
Am cunoscut recent o fata care are mereu tendinte suicidare. Mi-a povestit despre matusa ei care a fost violata de seful ei de la locul de munca. Matusa care pana atunci fusese un sprijin pentru familia, a inceput brusc sa se manifeste intr-un mod de neinteles. s-a aflat ce s-a intamplat,a fost facuta vinovata si in cele din urma s-a sinucis. dar nimeni nu s-a oprit sa inteleaga de fapt valorile unei vieti crestine la care ea adera si conflictul launtric declansat prin victimizare. Nepoata ei mi-a spus „cui sa spun toate aceste lucruri? unde sa merg? stiu ca majoritatea oamenilor vorbesc urat despre cei care se sinucid. Cum pot sa fiu acceptat stiind ca a existat atat de multa judecata? ar trebui sa ma sinucid si eu si sa scap de toata aceasta durere?”
Sau poti alege sa te vindeci prin oamenii pe care Dumnezeu ii pune langa tine ?
Sinucidul este un fenomen social. Este durere atat la persoana care comite gestul cat si la cei ce raman in urma.
Suntem oameni si dispunem de foarte multe resurse, asa cum nu ne-am gandit niciodata poate. Conteaza foarte mult si sa fim rabdatori, sa ne oprim din a judeca daca o facem si sa ne refacem pentru a merge mai departe.
Dragă Zarah,
Mulțumim mult pentru gândurile frumoase și contribuția ta de aici! Te mai așteptăm, cu drag!
Cu prietenie,
Adrian
eu am incercat sa ma sinucid… sincer nu mia iesit ..dar nici nu as mai incerca vreodata mia ajuns cele prin cate am trecut…. dar… viata e un lucru ce merita pretuit …pacat ca ma realizat mult prea tarziu
am facut acelasi lucru ca si tine insa acum regret ce am facut ,nu mai suportam situatia data insa abia acum am realizat ce lucru stupid am facut,cita durere am provocat celor dragi dar in acelasi timp si mie,,,acum insa sa schimbat imi pretuiesc viata ca orice,,,,
1. Eşti pacea mea,
Isuse-n orice ceas,
În clipa grea, Tu eşti de partea mea!
Iubirea Ta veghează al meu pas
Şi crucea grea voios o voi purta…
Eşti pacea mea, pe drumul cel spinos,
Prieten bun şi pururi credincios…
2. Eşti pacea mea, şi azi ca şi-n trecut,
Ceresc balsam în sufletu-mi rănit;
În faţa mea e-un ţărm necunoscut
Şi-n noapte, pasul meu a obosit…
Eşti pacea mea!… Cu glasul Tău divin
Alină, Tu, al meu adânc suspin!
3. Eşti pacea mea când timpu-i pe sfârşit!
Curând voi fi, pe veci, cu Dumnezeu;
Prieten bun, sunt astăzi liniştit,
Cu mâna Ta poţi şterge plânsul meu…
Isus iubit, curând Te voi vedea,
Te-aştept cu dor, Isuse, pacea mea!
Draga Andreea,
Inteleg si apreciez contributia ta aici. Te rog sa intelegi insa ca lucrul acesta nu presupune DOAR sa copiezi pretutindeni un imn care ti-a placut, ci mai degraba sa iti rupi cateva minute din timpul tau si sa le scrii cateva cuvinte din suflet celor care au nevoie nu neaparat de cantece, cat de cineva care sa ii asculte fara sa ii judece. Acesta este motivul pentru care, desi am permis postarea a 6-7 astfel de texte copy+paste, le-am oprit pe celelalte 6-7 care asteptau ok-ul meu.
Multumesc pentru intelegere!
Cu prietenie,
Adrian
Buna Adrian, Multumesc pentru emailul tau. Ieri nu m-am simtit bine cu sanatatea, deci am stat acasa si astfel am avut ocazia sa intru pe site-ul moderat de tine. M-au impresionat experientele oamenilor carora le-am citit mesajele.
Ca orice om, am avut si eu parte in viata mea de experiente f triste. Pot sa spun ca Dumnezeu mi-a trimis acel cantec in cea mai neagra si disperata situatie din viata mea. A fost o revelatie pt mine si prin versurile sale, Dumnezeu mi-a dat putere sa cred, cand nu mai puteam crede, sa sper, cand imi pierdusem speranta si sa am acea pace a lui Dumnezeu chiar in mijlocul furtunii. II dau slava pentru aceasta! Asa m-am simtit indemnata sa le trimit tuturor acelor oameni aceste versuri, cu gandul de incurajare. Timpul si activitatile mele nu mi-ar permite in mod normal sa intru pe site si sa citesc ce scriu acei oameni, dar sunt incredintata ca, desi am postat doar niste versuri, aceleasi versuri pentru diferiti oameni, cu experiente diferite, deci, sunt incredintata ca vor incuraja si vor schimba in bine traiectoria vietii acelor oameni, daca le vor citi. Pentru mine, ele raman cuvinte cu putere, de o semnificatie adanca si o marturie ca Dumnezeu ne vede si intervine in viata noastra. Multumesc, Andreea
________________________________
Daca ai putea, ai putea sa incerci sa te spovedesti, pentru a scapa de tot raul din suflet. Ajuta,
Bună ! Uneori simt ca nu mai pot si ma intreb de ce inca sunt in viata. Nu.mi gasesc nici un scop pe acest Pamânt. Mama a spus ca sunt o idioata,tampita ,proasta si alte „complimente” de acest gen. Nu ma suporta pentru ca a cheltuit bani cu mine si inca nu am ajuns ce.si doreste ea. Plus ca nu umblu cu ce băiat vrea ea,unul bogat si cu masina. Eu iubesc un baiat simplu,de la tara. E elev la teologie,e un baiat minunat. Ne iubim mult,ma respecta… Mama spune ca o fac de ras ca umblu cu un pîrlit de 2 lei. M.am certat cu ea. Simt ca nu ma intelege deloc. Uneori vreau sa nu mai exist,sa ma arunc in fata unui tren si gata. Din vina mamei,pentru ca nu ma lasa sa ma vad cu el,il fac sa sufere.. ma iubeste si tot astepata sa se schimbe mama. Dar pana când? Am fost batuta de mama ca sa nu.l mai vad.. ma jigneste,ma uraste ca o fac de râs,ca nu iubesc pe cine vrea ea. Astept sfaturi de la dumneavoastră,un semn de la Dumnezeu, sa stiu ce sa fac pentru ca acum nu stiu încotro sa ma duc. Va multumesc!
salut ANGE eu sunt o persoana simpla care nu incearca sa-ti dea sfaturi de viata,dar una ce pot sa-ti spun e ca nu dispera iti poti gasi sprijin si in persoane straine care sa-ti aduca mult mai multa afectiune si dragoste decat apropiatii,de asta suntem noi aici ,toti care au un gol in suflet cu un nou prieten si-l poate umple golul,,unde am vrut sa ajung,sunt aici pentru sustinere orice ai dori si la orice ora te poti adresa,cred ca nu doar eu te sustin ci multi multi oameni cu inima mare ce se puteau intilni aici,am dat intimplator de acest sait,si curiozitatea mia luat-o inainte sa citesc istorioarele de aici ,si mai atins la inima tiam simtit durerea, ….cred ca friends ))
Buna Angela! nu iti spun cu rautate ce iti voi spune (daca pare asa imi cer mii de scuze, dar din cauza cicarticilor mental pe care le am, am fost fortat sa imi fac un mod de a vorbii dur din cauza imprejurarilor in care traiesc de 19 ani), un baiat care cu adevarat te iubeste nu va renunta la tine doar pentru ca mama ta este impotriva lui, ba chiar te va iubii mai mult si va face totul sa te faca fericita… si da stiu cum sunt parintii eu eram terminat psihic ani de zile de prieteni falsi, unchi care isi bateau joc de mine profesori care m-au lasat corigent ca nu le placea „mufa” mea si ca nu puteau sa ma intimideze, eram tipul din clasa de liceu care stea linistit si asculta muzica la casti si toti se luau de el, si da m-au adus in situatia in care am incercat sa ma sinucid, nici cei 3 prieteni pe care ii aveam nu au putut sa ma opreasca. Nu iti spun sa nu o faci sau sa o faci este in totalitate decizia ta, dar gandeste-te ca poate dupa un timp viata va devenii mai buna ( da stiu replica de cliseu de doi bani) dar asa si este, cand esti la pamant singurul loc in care te poti duce este in sus, rezista orice s-ar intampla, vb cu un/o prietena, daca mama ta chiar te bate rau… poti suna politia/protectia copilului…. optiuni sunt… doar trebuie sa le gasesti.
Nu mai sunt vremurile in care era valabil ” Eu te-am facut, eu te omor!”, si da stiu ca inca sunt multi asemenea parinti (din fericire ai mei nu sunt asa, dar nu ma inteleg decat foarte putin)
de curand m-am indragostit de o fata si chiar stia foarte multe despre mine si a facut exact acelasi lucru care mi-a l-a facut fosta prietena… mi-a calcat „inima” in picioare efectiv… si in un mod ciudat inca o iubesc, dar nu mai tin la ea si imi pasa ce si cu cine face…
sunt determinat sa trec prin tot ce arunca viata in drumul meu, sa termin o facultate, sa ma angajez sa imi aduc prietenii sa ne intalnim (cei mai buni prieteni ai mei sunt cateva persoane care i-am cunoscut pe internet, si da suna ciudat w/e acele persoane m-au sustinut foarte mult si le datorez ani in care m-au tinut in viata, si nu va inchipuiti ca ei o duc bine, au situatii similiare cu a mea, dar vreau sa ajung atat de sus incat sa imi fac viata mea si a lot putin mai luminoasa)
ps: nu stiu cat de ajuta ce am scris eu aici, dar gandeste-te ca niciodata solutia corecta este cea in care renunti la a lupta.
uite,la mine e o situatie asemanatoare,ideea e sa lupti sa ramai cu el,la ce folos sa ai unul cu bani daca te insala cu orice femeie care ii iese in cale,si te fol ca pe o carpa mai incolo,roaga-te Domnului Isus,credema,mi-a raspuns slava Lui,si sunt asa bucuros sa marturisesc despre El,crede-ma,roaga-L sa-ti raspunda,
ideea e simpla pe de-o parte, dificila pe de alta. NU conteaza ce vor altii, ce cred si ce incearca sa te oblige sa faci! Faci numai ce vrei tu, vezi-ti de treaba ta, de drumul tau, orice ai face si ai pati pe lumea asta nu merita sa iei hotararea de a-ti pune capat zilelor! Daca mama ta este o idioata, fa in felul urmator, spune in gura mare la toti cunoscutii cum gandesti, ca te-a batut, etc, enumerand motivele, daca ridica mana la tine, apara-te si loveste si tu, daca mai comenteaza amenint-o ca vei spune in stanga si dreapta cat e denaturata!
Succes
Draga Angela,
Iata raspunsul meu pt tine. Dumnezeu e cu tine!
Din inimi Impietrite in inimi Vii
Lucruri pe care le-ai crezut a fi p
recum pietrele PRETIOASE, s-au dovedit a fi DOAR PIETRE. Inimi pentru care te-ai daruit in virtutea ideii ca trebuie sa te porti cu ele cu o grija PRETIOASA, s-au dovedit a fi inimi DE PIATRA. DAR, cati oameni cunosc ca nu e necesar ca viata sa aiba un astfel de sfarsit, de impietrire a inimii??Lucrurile, ideile vor ramane intotdeauna lucruri, idei, dar pentru inimile omenesti, Dumnezeu are o veste buna! Inimile omenesti au libertatea de a primi darul pretios si FARA PRET al puterii de mantuire a lui Hristos! Se numeste HARUL LUI DUMNEZEU.De TINE sau de MINE depinde daca vrem sa primim Harul lui Dumnezeu sau nu.Daca cineva te raneste atat de tare cu bucatile intarite, impietrite ale inimii lor, lasa-i sa o faca…Nu te opune…Nu te da inapoi…Stai ferm si credincios pe campul de batalie al Domnului.Daca tu crezi cu adevarat in puterea mantuitoare a lui Hristos, stii deja ca Hristos este viu si ca El traieste in tine.El poate sa schimbe in carne si sa aduca la viata inima impietrita a celor ce scrijelesc durere in inima ta, pentru ca EL TRAIESTE IN TINE si in El este Adevar in concordanta cu Noul Legamant al lui Dumnezeu:” Ci iată legământul pe care-l voi face cu casa lui Israel după zilele acelea, zice Domnul: Voi pune Legea Mea înăuntrul lor, o voi scrie în inima lor; şi Eu voi fi Dumnezeul lor, iar ei vor fi poporul Meu. Niciunul nu va mai învăţa pe aproapele sau pe fratele său zicând: „Cunoaşte pe Domnul!”, ci toţi Mă vor cunoaşte, de la cel mai mic până la cel mai mare, zice Domnul; căci le voi ierta nelegiuirea şi nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatul lor.” ( Ieremia 31:33.34)Domnul Hristos a spus:” Cine crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apă vie, cum zice Scriptura.” ( Ioan7:38)Lasati Harul lui Dumnezeu sa curga din inimile voastre chiar cu pretul vietii.Hristos a spus:”Si precum voiti sa va faca voua oamenii, faceti-le si voi asemenea.” ( Luca 6:31)
Sincer…te inteleg. Acelasi lucru mi se intampla si mie…Pe mine nici un membru din familie nu ma intelege. Toata ziua ma cearta ba cu nu fac aia, ba ca ies pe afara cu prieteni, ba ca ma vad cu baieti pe care ei nu ii suporta si spun ca nu sunt buni de nimic si ca sunt urati sau cu baieti despre care spun ca nu se vor uita niciodata la mine ca sunt urata, proasta si ca nimeni nu ar da nici 2 lei pe mine.
hey buna numele meu este octavian si am trecut prin aceasi situatie ca si tine.. eu am avut rabdare si am indurat.. am vrut si eu sa fac o nenorocire si din pacate un prieten apropiat a facut asta.. am vazut la el cat de multa suferinta a lasat in urma acelor oameni putini care l-au iubit asa cum era el… am renuntat… ideea este ca trebuie cumva sa pleci din casa acea sa te muti cu el intr-o chirie asa nimeni nu iti va mai spune dc nu are masina si nu e bogat vei fii doar tu cu el.. iar daca va iubiti veti fii fericiti chear daca nu mancati doar caviar in fiecare zii… glumesc la mine a mers asa incearca si ai curajul acesta… altfel cucat mai mult vei sta acolo itj vei pierde increderea in tine detot.. si e pacat… ai un suflet bun si meriti linistea succes
1. Eşti pacea mea,
Isuse-n orice ceas,
În clipa grea, Tu eşti de partea mea!
Iubirea Ta veghează al meu pas
Şi crucea grea voios o voi purta…
Eşti pacea mea, pe drumul cel spinos,
Prieten bun şi pururi credincios…
2. Eşti pacea mea, şi azi ca şi-n trecut,
Ceresc balsam în sufletu-mi rănit;
În faţa mea e-un ţărm necunoscut
Şi-n noapte, pasul meu a obosit…
Eşti pacea mea!… Cu glasul Tău divin
Alină, Tu, al meu adânc suspin!
3. Eşti pacea mea când timpu-i pe sfârşit!
Curând voi fi, pe veci, cu Dumnezeu;
Prieten bun, sunt astăzi liniştit,
Cu mâna Ta poţi şterge plânsul meu…
Isus iubit, curând Te voi vedea,
Te-aştept cu dor, Isuse, pacea mea!
Problemele mele, urmeaza celor pe care le ai. Iubesc o fata, ai ei nu au fost la inceput cu relatia pentru ca ea era deja intr-una. Oricum lucrurile s-au schimbat si cum aveam un vis am plecat amandoi in America. Cand nu am mai avut de oferit nimic s-a terminat. La cateva ore dupa ce imi spune ca moare fara mine acolo pentru ca urma sa plec in Ro pt o perioada, a iesit cu un coleg de munca american.
Scuze pentru restul detaliilor, sfatul meu este sa iti termini scoala, angajeaza-te si muta-te cu el. Asa veti si vedea cum va fi viata voastra de familia si vei sti ce e de facut. Nu aveti posibilitatea in tara, sunt atatea usi deschise in lume.
Bafta!
17:08:2013 ,asta e data comentariului tau…doamne…ce zile traiesc…..astazi,15:12:2014 am intrat pentru prima data aici ,pe acest site…cu ganduri negre in minte…….eu…cel care am luptat negresit anti-suicid….de vreo 20 de ani…dupa o experienta…..neplacuta la locul de munca……pierzandu-mi munca pentru o facere de bine am ajuns sa …doamneee…sa caut metode simple de suicid ….nu-mi vine sa cred ..ce astern in scris aici……
Am lacrimi in ochi si-ti citesc povestea,ma gandesc cand am luptat anti-suicid si ce pacat e sinuciderea ,ce aduce ea si cat de greu e ..din bine s-o dai in rau….adevarat va zic voua ca ,omului pacatos (asa cum sunt eu) ,gandurile negre-i sant mult mai intense decat celui care ,in saracia si tristetea lui ,nu uita niciodata sa se roage maicii domnului……..
pacat de educatia ce mi-a dat-o mama ,tata…de tot ce am citit toata viata…daca ..ma simt inundat de ganduri negre dupa ce….am incercat sa fac o fapta buna…..si mi s-a raspuns cu rau….vai de capul nostru…..
Angela,…..suicidul nu-ti ia durerea …o da celor pe care-i iubesti…..(in cazul meu putini) dar…pacat ….sa faci ceva neplacut lui Dumnezeu…..
buna,sunt cosmin,am 15 ani,as dori sa va povestesc despre incercarile mele sa ma sinucid,totul a inceput acum 9 ani,cand am inceput clasa 1,era prima zi de scoala,dar eu simteam ca nu ma pot acomoda,au mai trecut vreo 2 ani si am inceput sa vorbesc si sa stau cu o colega pe nume mihaela,era draguta si vorbeam in fiecare zi,am stat in fiecare zi unul cu altul timp de 6 ani si eram foarte apropiati,eu credeam ca ea ma place si ca vrea sa fie cu mine,dar m-am inselat foarte tare,eu ma gandeam la un viitor cu ea dar ea ma insela pe la spate,eu nu am stiut pana in ultima zi in care am stat cu ea,atunci ea mi-a zis ca va pleca in italia si am zis cu lacrimi in ochi ca macar o voi astepta la aeroport,cand am ajuns acolo,am vazut-o cum se urca in avion,dar nu era singura,era cu un baiat,alt baiat,si apoi s-au sarutat in fata mea,ea m-a intrebat:ce ai patit?eu nu i-am raspuns,am plecat,am aruncat florile ce i l-e luasem ;a gunoi si nu am mai vrut sa o vad de atunci.
apoi eu m-am mutat la o noua scoala,credeam ca va fi bine pentru ca fostii colegi ma bateau injurau si umileau in cele mai rle feluri,anii au trecut si am ajuns in clasa a 7-a in aceasi situatie,colegii ma umileau si bateau si amenintau,am inceput sa ma tai si sa imi fac rani,nimeni nu a observat pana in clasa a 8-a cand am inceput sa ma tai la scoala cu compasul,colegele incercau sa ma opreasca,dar eu continuam,pana intr-o zi cand mi-am zis,gata ,pana aici,m-am aruncat in fata masinii,am inchis ochii,cand i-am deschis din nou,eram sub masina,am supravietuit,fara nicio zgarietura,apoi am mai incercat inca o data in alta zi,tot la fel am supravietuit.
Draga Cosmin,
Bun venit aici! In coloana din dreapta vei regasi o casuta cu pseudonimul pe care ti l-ai ales – „Cosmin9”, unde cat de curand vor sosi si comentariile membrilor grupului virtual de suport pentru tine.
Cu prietenie,
Adrian
nu Stiu daca vreau sau nu sau daca faptul ca scriu inseamna ca DA vreau sau ca ssunt ultimele ganduri pe care cei care ma cunoc nu le vor afla….motivele….Singurul lucru care ma tine sa nu o iau razna este Fetita mea dulce, cica ar avea nevoie de mne ca mama, dar oare o alta fara trecutul meu nu ar fi mai indicata? Sau o alta cu mai multa incredere in propriile forte? In secunda asta cu sotul meu am 2 variante, sa invat sa nu ma intereseze si sa nu imi pese sau sa stau sa sufar in continuare pana acel pumn de pastile va ajunge in tubul meu dgestiv dar partea asta oricat de ok ar fi pt toti cei din jurul meu nu e ok pt Fetita mea dulce. Dar oare ea se chinuie cu mine ca mama? La 3 ani si 4 luni vine si imi sterge lacrimile de pe fata si tipa la noi sa ne vb frumos. Serios acum… de ce cacat doare in halul ata de tare daca tot sufar in continuu de 4 ani? Scenariile:
1. Iau pastile fara sa stie nimeni si mor. Lumea continua insa Fetita mea dulce creste fara mine: a) ii e mult mai bine are o mamica noua cu care se intelege de minune si care se impaca cu tati minunat si totul este ca in filme iar eu usor usor dispar, este inca mica asa ca trauma nu ar fi atat de mare incat sa afecteze adultul ce va deveni.b) sufera prea mult si noua mamica il face pe tati sa ii dea dreptate si cum el nu cauta nimic sa vada daca e ok ea va avea cel mai mult de suferit si ca adult nu va fi de loc ok.
2. Divortam si va incepe o bbatalie continua pt Fetita mea dulce si pt putere care daca din partea mea pana acum nu a existat ea cu siguranta va exista si desi voi evita sa o implic aceata va fi singurul mod in care il voi putea face sa sufere macar putin din cat am suferit eu atatia ani. Si deci adultul din fetita mea dulce iar nu este ok.
3. Divortam si suntem in stare intrun final sa fim civilizati…. Fetita mea dulce iar este la mijloc si nu este ok.
4. Ramanem impreuna si lucrurile incep sa revina la o llinie de plutire….dr cum? De nde incep? Ce sa mai fac? Nu ma simt ca acasa deci nu am nici o placere sa ajung in acest apartament. Vreau sa ii arat cat il iubesc si stiu ca este imposibil ca sunt tratata ca ultima taratura cu care este obligat sa stea in casa.
Doare fiecare cuvant si fiecare privire, nimic nu este bine si nimic nu este ok, peste tot numai greseli si reprosuri. Atacuri. Daca mor avantaje:
– O persoana mai putin la intretinere
– Educatia carinei nu se mai disputa
– Nu mai gresesc fata de fetita mea dulce si este crescuta corect
– Nu mai stresez pe nimeni
– Stefan este fericit
– Toata lumea e fericita si lipsita de stresul persoanei mele si a tot cea ce eu insemn ca doar lumea nu ma evita degeaba
– N vreau inmormantare ci ddonarea organelor si a corpului pt studenti deci….ieftin
– Eu nu lipsesc decat ca titulatura de mama atat ca persoana eu Diana nu exist deci nu voi lipsi.
– Trecutul meu nu mai influenteaza cresterea carinei in rau
– Fetita mea dulce nu imi va mai sterge lacrimi
– Fetita mea dulce nu va mai simti nevoia sa calmeze spiritele
– Fetita mea dulce nu va mai cauta sa castige atentia a 2 persoane.
– Nu mai caut atentie
– Nu mai sunt frustrarile mele
– Nu devin nici alcoolica nici drogata
Dezavantaje ale moritii mele:
– Exita posibilitatea ca Fetita mea dulce sa fie afectata
– Dispare salarul meu din casa
So…. De ce si cine si ce ma opreste? Doar frica? Doar dorinta egoista de a o vedea pe Fetita mea dulce mare?
Dar daca din cauza mea ea nu va fi ok mare? Daca fetita mea dulce va suferi consecintele regretelor mele de a nu face acet gest idiot si las?
Draga Z,
Ti-am facut o „casuta” in coloana din dreapta. Gasesti deja acolo cateva comentarii de la membrii grupului nostru virtual de suport.
Cu prietenie,
Adrian
Nu esti singura! Majoritatea fetelor au aceasta problema cu mamele, si eu o am , mama mea ma face curva si ca nu o sa am nicio realizare , eu am 16 si ma inteleg foarte bine cu un tip de 26 , iar ea a aflat de acest baiat, ma ataca cu vorbe dure dar ea niciodata nu mi-a fost alaturi nu a comunicat cu mine.. asa ca am cautat persoane care sa ma ajute , si am gasit … intre mine si el e o prietenie buna dar ea nu poate intelege asta , nu poate suporta tatuatii si imi doresc sa fie de acord cu mine dar nu e , niciodata nu a vrut sa ma asculte si sa ma inteleaga si mereu am vrut sa ma sinucid pentru ca ma simteam de a deptul singura, dar nu am puterea… si totusi am un vis sa plec departe de Romania …eu deja vad un viitor frumos si pentru asta lupt! Nu te lasa invinsa de cuvintele ei! Treci peste pentru ca intr-o zi nu o sa mai fie in viata ta …iar tu ai o viata inainte!
Buna Angela! Nu trebuie sa-ti pierzi speranta si eu am probleme cu tatal meu dar nu trebuie sa te gandesti la asta gandestete ai o viata in fata si poti face tot ce ti-ai porpus doar sa nu renunti. Eu am 16 ani si stiu cum e sa ai un parinte care nu te intelege si face numai ce vrea el. Dar crede-ma eu am incercat sa ma sinucid o data si Dumnezeu ma ajutat atunci pentru ca am alunecat din funia in care eram, daca nu alunceam cand am incercat asta poate nu mai traiam. Acum sunt viu ca sa-ti pot spune asta, Eu acum apreciez viata pentru ca am vazut moartea si crede-ma nu vrei sa vezi moartea ca sa-ti placa viata, Asa ca gandeste bine Angela ti-o spun nu vrei sa vezi cum e, Traieste, Sa sti ca greutatile si obstacolele in viata au rolul de a ne forma ca omaeni de a ne cladii caracterul ele nu au rolul de a ne distruge NU NU NU!1! Trebuie sa fi tare si ai incredere in Dumnezeu roagate la El si te va ajuta defapt Dumnezeu te ajuta oricum cu sau fara rugaciune pentru ca te iubeste. Uite ca sa te linistesti iti dau melodia asta : https://www.youtube.com/watch?v=cDz6UchCHJg
Mergi cu pace si sanatate!
O sa mai intru ca sa vorbim!
Gandeste-te bine la ce ti-am spus.
Numai bine!
Buna Angela! Sunt tot eu, te simiti mai bine? Cum mai merg lucrurile?
Angela eu sunt sigur si cred ca Dumnezeu iti va trimite prieteni care te vor intelege, pentru ca uite El m-a trimis pe mine tie! Vezi nu este totul pierdut! Defapt ne-a trimis pe noi tie, nu esti singura! Ai incredere in Dumnezeu si cel mai important in tine. Totul va fi bine! Nu trebuie sa te lasi influentata de greutati ci sa gandesti pozitiv orice s-ar intampla, ma intelegi? Trebuie sa te gandesti ca totul va fi bine, si asa va fi ai incredere in mine! Iti promit ca daca vei continua sa Speri ca totul va fi bine si vei gandi pozitiv eliminand gandurile negative vei razbi si vei iesi din aceste probleme, si eu ma tin de promisiuni 😉 Fi tare
buna eduard!nici eu nush in ce fel as putea gasi ajutor aici.si sotul meu sa siucis in urma cu sase luni.nu imi pot reveni sunt forte derutata cred ca posibilitatea de a lua contact si de a discuta cu alte persoane care au patit acelasi lucru caut si eu…
1. Eşti pacea mea,
Isuse-n orice ceas,
În clipa grea, Tu eşti de partea mea!
Iubirea Ta veghează al meu pas
Şi crucea grea voios o voi purta…
Eşti pacea mea, pe drumul cel spinos,
Prieten bun şi pururi credincios…
2. Eşti pacea mea, şi azi ca şi-n trecut,
Ceresc balsam în sufletu-mi rănit;
În faţa mea e-un ţărm necunoscut
Şi-n noapte, pasul meu a obosit…
Eşti pacea mea!… Cu glasul Tău divin
Alină, Tu, al meu adânc suspin!
3. Eşti pacea mea când timpu-i pe sfârşit!
Curând voi fi, pe veci, cu Dumnezeu;
Prieten bun, sunt astăzi liniştit,
Cu mâna Ta poţi şterge plânsul meu…
Isus iubit, curând Te voi vedea,
Te-aştept cu dor, Isuse, pacea mea!
Imi pare foarte rau pentru ce ti s-a intamplat. Din pacate, in momentele de disperare sau furie, luam cele mai proaste decizii. Vad ca mesajul tau e din 2008, eu acum l-am vazut. Sper ca esti bine acum.
Buna seara!
Am o problema… Am 17 ani,in 6 luni voi fi majora.
Tatal meu a murit cand eu aveam un an si jumatate eu ramanand cu sora mea (care avea opt ani) si mama mea.
Mama a fost nevoita sa ma mute la bunici deoarece nu putea sa aiba grija de mine…De atunci sunt nedespartita de bunicul meu care mi-a fost tatal perfect..Cand eram clasa a8a a fost diagnosticat cu Alzheimer in ultimul stadiu..asta a cazut ca o piatra pe inima mea,nu ma mai cunostea,nu mai stia ce vorbeste.. a fost foarte greu deoarece el a fost si va fi mereu cea mai importanta persoana din viata mea (tin sa precizez ca sunt foarte distanta de familia mea)
Sunt foarte urata,toti isi bat joc de mine mereu,iar in decembrie am cunoscut un baiat care e cu 10 ani mai mare ca mine.
S-a comportat foarte frumos cu mine mereu,ma facea sa ma simt protejata si iubita chiar daca nu faceam nimic numai se uita in ochii mei.M-a facut sa ma indragostesc de el iar acum lui ii place de o alta fata.
Ma simt ca dracu deoarece acum bunicul meu este pe moarte,nu mai are mult de trait,iar singura persoana pe care as vrea sa o am alaturi este el 😦
Nu am prieteni,nu am persoane apropiate,sunt doar eu… Traiesc intr-un cosmar,sunt batuta de catre bunica mea,sora mea se comporta foarte urat cu mine iar cu mama de-abia vorbesc… As vrea sa recurg la suicid deoarece simt ca nu mai pot..simt ca durerile sufletesti sunt prea apasatoare..simt ca incet imi mor toti neuronii…nu mai pot.
Am recurs pana acum la tot felul de prostii pentru a ma face sa uit de suferinta (alcool,multe feluri de substante interzise,tigara)
As avea nevoie neaparata de ajutor !! Multumesc.
Draga Mia,
In coloana din dreapta vei găsi o căsuța cu pseudonimul „Mia 17”. Este a ta! Acolo, in curând, vei putea citi comentariile membrilor grupului virtual de suport!
Cu prietenie,
Adrian
Buna, ai putea sa iti gasesti un duhovnic, si el te poate sa iti fie o persoana care sa iti fie alaturi, sa te sprijine si sa iti ofere iubire. Numai bine!
Am o prietena care a trecut prin asa ceva, cu ani in urma. Avea doi copii studenti pe atunci – acum sunt la casa lor si au la randul lor copii. Si pentru ea a fost groaznic. Dar copii, soacra ei, cat si parintii ei i-au fost alaturi tot timpul. Cu timpul, vei incepe sa traiesti si fara ea, dar nu vei uita niciodata. Aduna in jurul tau oameni buni si vei vedea ca te vei simti un pic mai bine. Condoleante, multa sanatate si multa putere de a trece peste aceasta tragedie!
Eduard, esti binevenit aici. Intentionez ca, dupa ce imi finalizez studiile si voi putea face fata acestui proiect, sa infiintez un grup de sprijin pentru persoanele care au trecut prin astfel de traume.
STIU ca nevoile sunt mari si pana atunci. Asa ca am incercat sa fac ceva concret aici, sa cream o comunitate online, unde fiecare este binevenit sa isi spuna povestea. Am descoperit ca lucrul acesta ajuta mai mult decat credem. Noi, ceilalti, indiferent daca suntem spectatori „muti” sau daca intervenim, ne spunem opinia, daca incercam sa te incurajam sau nu, iti vom citi povestea si vom incerca sa intelegem situatia prin care ai trecut. Unii vor incerca sa te incurajeze – si STIU ca ai nevoie de asta! -, altii vor fi, poate, rezervati. Dar toti, intr-un fel sau altul, vom incerca sa iti fim alaturi.
Eu te-am adaugat pe lista mea de rugaciune, si voi incerca sa te pomenesc cat se poate de des.
Daca esti dispus sa ne spui si tu povestea ta, iti voi face si tie o „categorie”, la fel ca cea pe care o are deja Gabi.
Avantajele sunt mari. Pe langa faptul ca tu insuti vei reusi, incet-incet, sa depasesti aceasta situatie extrem de dificila din viata ta, alte persoane, care iti vor citi povestea, fie vor incerca sa te sprijineasca intr-un fel sau altul (asa cum spuneam, un gand bun, o rugaciune conteaza enorm in astfel de momente), fie se vor regasi, fie, de ce nu, vor fi ajutate de micul nostru „grup virtual”, cum imi place sa il numesc, sa treaca mai usor peste clipele dicile pe care le traverseaza.
Sincer, eu unul cred ca conteaza enorm sa stii ca iti poti spune povestea intr-un loc (fie el si virtual) in care nimeni nu te judeca, nici pe tine si nici pe sotia ta, intr-un loc in care unii au trecut prin ceea ce ai trecut si tu, dar in care toti incercam sa intelegem si sa te sprijinim asa cum putem sa o facem fiecare.
Deci, esti binevenit, Eduard. Daca te decizi sa ne impartasesti povestea ta, te rog sa mi-o trimiti pe adresa mea de e-mail – scrisorica@gmail.com. Eu iti voi face o categorie numai a ta, aici, daca decizi ca e ok ca si altii sa poata citi ceea ce imi trimiti. Daca nu vrei sa o faci, e ok. Vreau sa te simti liber, acceptat si binevenit.
Adrian
buna Eduard…trcem prin aceeasi suferinta.La fel si mie mi s-a intimplat…sotul meu s-a sinicis…dar am avut puterea sa-mi scriu povestea aici.Incearca si tu..vei vedea ca te vei simtii mai usurat….nu zic ca vei gasi rezolvare la tot ce te framanta…dar te va ajuta sa-ti descarci un pic sufletul in fata unor persoana care nu te cunosc si care nu te vor judeca…..incearca.
draga gabriela, am ajuns la comentariul tau si doar aici am reusit sa scriu ceva..nu am trecut prin necazuri prea mari, nu am traversat zile prea grele dar simt cu o intensitate din ce in ce mai mare ca nu-mi gasesc locul indiferent ce as face ; singurul lucru de care pot sa ma plang este singuratatea , dar nu oricefel de singuratate ci singuratatea absoluta.
„planuiesc” de mult sa „dispar” convinsa fiind ca nu va insemna mare lucru pentru nimeni mai mult de 2-3 zile de „poveste” ; as vrea sa gasesc o metoda ultra-rapida, sigura si categorica..cum ar fi […moderat…]
Draga Magda,
Bine ai venit aici! Ti-am facut ocategorie a ta, in coloana din partea in partea dreapta. Se numeste Magda D.
Cu prietenie,
Adrian
Am inceput anul tipand in gura mare ca viata e frumoasa si chiar credeam asta cu toata fiinta mea….Am zis ca acesta va fi anul meu…..De 2 ani ma tarai prin viata asta, ma mint ca imi este bine, zambesc asa de frumos si rad cu atata pofta, dar inainte sa adorm realizez ca a mai trecut o zi si nimic nu s-a schimbat. Am 26 de ani, sunt desteapta, arat bine, am prieteni , am o famile frumoasa care a trecut prin multe greutati si totusi suntem tot impreuna , am un loc de munca destul de ok….dar…la sfarsitul zilei, toti isi vad de vietile lor iar eu, sunt tot singura, in dormitor…ma simt singura, simt ca nu contez pentru nimeni, ca sunt cantitate neglijabila in vietile oamenilor care sunt prioritari pentru mine, simt ca trebuie sa fac ceva, sa plec de aici insa oricat m-as gandi nu pot gasi o solutie sa ies din starea asta…..au trecut 2 ani iar eu gandesc acelasi lucru…..vreau sa renunt, nu vreau sa continui sa ma tarai.
Draga Igiveup,
Bine ai venit aici! Esti intre prieteni!
Ti-am facut deja o „casuta”, in coloana din dreapta, cu pseudonimul pe care ti l-ai ales. Acolo vei gasi, cat de curand, comentariile membrilor grupului de suport!
Don’t give up! Nu stiu daca putem spune despre viata ca este frumoasa sau trista, insa cu siguranta ea isi are momentele sale frumoase si momentele sale triste. Sa nu judecam viata in ansamblul ei doar in functie de anumite momente… Fiind momente, sunt trecatoare, pasagere…
Cu prietenie,
Adrian
1. Eşti pacea mea,
Isuse-n orice ceas,
În clipa grea, Tu eşti de partea mea!
Iubirea Ta veghează al meu pas
Şi crucea grea voios o voi purta…
Eşti pacea mea, pe drumul cel spinos,
Prieten bun şi pururi credincios…
2. Eşti pacea mea, şi azi ca şi-n trecut,
Ceresc balsam în sufletu-mi rănit;
În faţa mea e-un ţărm necunoscut
Şi-n noapte, pasul meu a obosit…
Eşti pacea mea!… Cu glasul Tău divin
Alină, Tu, al meu adânc suspin!
3. Eşti pacea mea când timpu-i pe sfârşit!
Curând voi fi, pe veci, cu Dumnezeu;
Prieten bun, sunt astăzi liniştit,
Cu mâna Ta poţi şterge plânsul meu…
Isus iubit, curând Te voi vedea,
Te-aştept cu dor, Isuse, pacea mea!
buna…numele meu e deea…sunt disperata…vreau un sfat insa nu am puterea sa ii dezvalui cuiva apropiat ce simt….o sa incep prin a va povestii….sunt in cls a 10 la filo..problema mea e uramtoarea:intr’o zi am vazut la stiri un reportaj despre satanisti..shi am inceput sa ma interesez de aseamnea persoane..shi am inceput sa caut asemanea persoane in orasul meu..sunt destule..am inceput sa vb pe mess cu un baiat…era …fara sa imi dau seama m’am indragostit de el…imi povestea lucruri ingrozitoare pe kre le facea dar nu imi schimbam parerea despre el in nici un fel…dar cu tmp nu mai aparea pe mess…ma durea sufletul..atunci mi’am dat seamna k il iubesc…shi intr’o zi o prietena mi’a prezentat un baiat dragutz …am iesit de cateva ori in oras cu el…eram deja impreuna..mai k il uitasem pe celalalt..pana knd intr’o seara paul(pr meu) a zis k nu vrea sa imi mai ascunda nik shi a recunoscut k e satanist…shi k defapt el vb q mn pe mess…am fost putin suparata dar mi’a trecut…il iubeam fff mult…mi’a cerut dupa un tmp sa devin de’a lui shi k o proasta am acceptat….mi’a spus k ma iubeste fff mult…imi spunea asta des…eram din ce in ce mai inchisa in mine..mi’am pierdut toti prietenii..totul mergea super pana intr’o seara knd mergand spre casa paul mi’a spus k nu mai putem fii impreuna pt k a reusit ce si’a propus sa devin de’a lui…mi’a spus k ma iubeste dar e interzis asta in credinta lor sau ce naiba o fii….da atunci sufar enorm…am revenit la credinta mea shi regret enorm k am facut acel lucru…aqm vreau sa mor..asta e tot ce imi doresc…nimeni nu ma accepta asa cum sunt..toti ma ignora shi stiti ce tare doare knd intrebi pe cnv ceva shi pur shi simplu park nu te vede????….nu mai suport viata asta…nimeni nu ma iubeste…vreau sa mor!!!!!!!…asta e tot ce imi doresc pt k nu mai am pt ce trai…ce sa fac sa revin la ce am fost imainte???????…va rog ajutati-ma!!!!
buna tin sa te anunt si pe tine si pe ceilalti ca am gasit un psiholog care ma ajutat foarte multt in viata, sedintele se tin online si totul gratis […moderat…]
Sa mori de ce, din cauza unui idiot? Ce lucruri ingrozitoare facea? descrie-ne!
sa te omori pentru ce, pentru ca nu ai apucat sa te bucuri de viata?
un sportiv se accidenteaza cand e in glorie si sta pe banca un an, poate chiar doi, ce ar trebui sa faca, pentru ca a picat de pe culmi datorita accidentarii, sa isi puna capat zilelor?
gandeste pozitiv si imagineaza-ti ca satanismul este un simplu teribilism al tinerilor, nu este ceva real, este o tampenie!
Daca prietenul tau vrea adrenalina…….pune-l sa faca un sport periculos.
Suntem alaturi de tine! Cam tarziu vine mesajul..dar da, chiar si acum.
Sunt axeltoromakae […moderat…] stiu cate ceva despre iluminati etc .. si daca e ceva de stiut nu eexita iubire cum ai crezut ca el te poate iubi? din ce ai spus tu e ca si cum ai fi moarta dar inca in viata ei vor cati mai multi de parte lor …. ei controleaza mas media games tot si cati mai multi de parte lor un amic ce a murit acuma 2 ani mia zis un lucr ce nu am sa il uit” ininte de toate prietene fati tie un bine si dupa la cei lanti” si pf sa te omori nu e o solutie tu crezi ca fericirea sa da free pe aici:))) scz incerc sa fiu amuzant uite si eu am o problema ma gandesc zi si nopte la o fata .. mama ei nu o prea lasa cu mine si nu putem face nimic… o iubesc enorm si ii sunt mereu in sprijin fa si tu asa el te adus o data de partea lui acuma e randu tau sa il aduci de partea ta iubirea mereu invinge ^^ fi tare si tragel de partea ta:P
1. Eşti pacea mea,
Isuse-n orice ceas,
În clipa grea, Tu eşti de partea mea!
Iubirea Ta veghează al meu pas
Şi crucea grea voios o voi purta…
Eşti pacea mea, pe drumul cel spinos,
Prieten bun şi pururi credincios…
2. Eşti pacea mea, şi azi ca şi-n trecut,
Ceresc balsam în sufletu-mi rănit;
În faţa mea e-un ţărm necunoscut
Şi-n noapte, pasul meu a obosit…
Eşti pacea mea!… Cu glasul Tău divin
Alină, Tu, al meu adânc suspin!
3. Eşti pacea mea când timpu-i pe sfârşit!
Curând voi fi, pe veci, cu Dumnezeu;
Prieten bun, sunt astăzi liniştit,
Cu mâna Ta poţi şterge plânsul meu…
Isus iubit, curând Te voi vedea,
Te-aştept cu dor, Isuse, pacea mea!
servus ma numesc raluca am 16 ani si ati dau un sfat ca la o sora eu ait spun sa te rogi la dumnezeu si sa crezi din tot sufletul tau ca el exista
Cum sa faci lucrul acesta, cand sunt oameni care dau bani grei pentru a-si cauta sanatatea??? Viata e frumoasa, TRAIN, TRAIND, PUR SI SIMPLU! Cel care va fi al tau, nu ti-l va lua NIMENI. Ai rabdare si vei fi fericita cu timpul! Citeste, mergi la spectacole, inconjoara-te de oameni frumosi la suflet si ai sa vezi ca Dumnezeu isi va intoarce privirea catre tine. Spune-ti in fiecare dimineata cand te trezesti: ,,Sunt desteapta, sunt frumoasa, sunt perfect sanatoasa!” si ai sa vezi ca inconstientul lucreaza, iar viata ta va fi minunata. SUCCES, fata frumoasa!
Deea – am citit ce mi-ai scris. Un raspuns rapid acum, pentru ca in momentul acesta este trecut de ora 2 noaptea aici. Tocmai am adus de la aeroport pe cineva, si maine dimineata (adica azi… ) la ora 11.30 imi inmormantez bunicul. Este singurul mesaj la care am raspuns, si asta pentru ca inteleg urgenta.
Stiu cum e cand cineva te ignora. Asa cum ai trecut tu prin faza asta, fiecare membru de pe grupul acesta virtual cred ca s-a confruntat cel putin o data in viata cu ceva similar.
Ai intrat intr-un cerc primejdios, dar te rog mult nu dispera! Si, mai mult decat toate, te rog mult promite-mi ca nu faci nimic necugetat!
Tu acum simti ca nimeni nu te iubeste. Ei bine, te contrazic. Chiar daca nu poti simti, vedea sau crede asta, te inseli. Maine, duminica, sarbatorim INVIEREA. Este o celebrare a unui act savarsit de Cineva care, din dragoste pentru tine, a abandonat privilegiile de Dumnezeu si a luat trup de om, a suferit in locul tau, dupa care, semn ca Dumnezeu a primit jertfa lui, a inviat din morti a treia zi. Asta vom sarbatori maine!
De dragul Lui, si de dragul nostru, al tuturor din acest grup virtual de suport, nu face nimic necugetat! Vom incerca sa te ajutam asa cum putem mai bine. Iar daca eu unul voi constata ca problema ne depaseste, vom incerca sa te indrumam catre cineva care sa poata vorbi cu tine si sa te ajute sa depasesti momentul.
Un prim pas ar fi sa te rogi. Nu e nevoie sa te prefaci a fi o persoana evlavioasa. Fii directa si sincera. Poti sa ii spui lui Dumnezeu chiar ca te indoiesti sincer de existenta Lui, dar ca totusi incerci sa te rogi Lui pentru ca, in adancul tau, stii ca Singurul carre te poate ajuta cu adevarat este El. Pentru ca El este mai mare decat Cel care este in lume, decat Diavolul. El l-a invins deja, iar faptul ca vii inaintea Lui, ca te „aliezi” cu El, prin credinta, te pune intr-un fel la umbra unui scut impenetrabil. Te rog sa citesti Psalmul 91, din traducerile protestante, sau 90 din traducerea sinodala (ortodoxa). Il gasesti online, in orice varianta a Bibliei doresti. Te va ajuta sa intelegi mai bine ceea ce incerc sa iti spun.
Ma rog pentru tine, iti promit! Si sunt sigur ca o fac deja si altii care ti-au citit strigatul de ajutor.
Incearca acum sa te aduni, sa faci ce ti-am zis si, dupa aceea, sa ne scrii mai multe detalii pentru a putea intelege mai bine situatia ta.
Cu speranta ca nu vei face nimic necugetat, care i-ar face sa sufere enorm pe cei care te iubesc, chiar daca poate nu stiu sa ti-o arate asa cum ti-ai dori, astept sa imi spui ca traiesti si ca esti dispusa sa lupti impreuna cu noi. Odata ce ne-ai scris, nu mai esti singura!
Cu prietenie,
Adrian
Vreau sa va multumesc k imi suntezti alaturi….shi k voi nu ma ignoratzi…sunt dispusa sa lupt pt viaata in continuare desi mi’e greu..dar incep sa inteleg k nu merita sa fac acest lucru pentru un baiat…mai sunt ei….ma simt mai bine knd vad k cineva imi este alaturi de aceea vreau sa va multumesc..
deea ,asa cum ai recunoscut si tu nu se merita sa faci asa ceva pt.un baiat,sora mea in virsta de 48 de ani din cauza sotului ei,lasind in urma ei o fata de de 26 de ani,pe mine si pe fratele meu suntem terminati mental,nu mai stiu ce sa fac ajunsesem sa ma gandesc la sinucidere si eu, vroiam sa ma duc sa-mi caut sora dar si eu la randul meu am copii nu pot sa fac asa ceva 4 luni am plans in fiecare zi nu ma puteam abtine sa nu plang dar intr-o zi m-am rugat la Dumnezeu sa ma ajute sa ies din acest impas sa-mi dea putere si m-a ajutat,nu mai plang dar nu e zi sa nu ma gandesc la ea mai ales ca ultimul mesaj de la ea a fost ca ma iubeste si sa nu uit sa aprind o lumanare pt.ea.Te rog din suflet sa nu faci asa ceva nu se merita,roagate la Dumnezeu sa te ajute si el te va ajuta,ma voi ruga si eu pt.tine.
M-ai facut sa imi dea lacrimile de bucurie. Esti minunata si sunt sigura ca acest lucru il vad multe persoane din jurul tau. Roaga-te lui Dumnezeu sa fie alaturi de tine, ca daca tu vorbesti cu El si El va fi langa tine mereu. Doamne ajuta!
shi aprobo imi pare rau pentru bunicul tau…
@deea_sad – multumesc, Deea. Sigur ca iti suntem alaturi. Trebuie sa o facem! Trebuie sa luptam, si sa incercam sa fim un soi de „vedeti ca se poate” pentru cei deznadajduiti.
Apropo, Iov, un patriarh care a trait cu multe milenii in urma, si a fost extrem de greu incercat, a ajuns la concluzia ca „atata vreme cat traieste un om, tot mai este nadejde”… Asta apropo de gandurile tale… Daca lupti, daca pur si simplu mergi mai departe, oricat de greu ti-ar fi, oricat de mult ar trebui sa strangi din dinti uneori, vei descoperi la un moment dat ca nu ai facut deloc rau ca nu ai clacat atunci.
Chestia cu „mai sunt ei…” – mi-as dori sa poti sa o crezi si in adancul sufletului tau. Stiu ca acolo iti pare ca EL era singurul… Dar ai sa vezi… cu timpul durerea se va estompa… Viata merita traita! Intr-o buna zi, asa cum ti-am spus, exact ca in reclama cu nu stiu ce fon de pensii… „intr-o buna zi, iti vei multumi pentru alegerea facuta”.
In plus, eu unul am experimentat de multe ori lucrul acesta – chiar daca mi se pare uneori ca sunt singur, si ca nimanui nu ii pasa de mine… El, Dumnezeu, este mai implicat decat pot sa imi imaginez… Vegheaza asupra noastra, se uita… plange… sufera alaturi de noi… si ne poate schimba in bine viitorul… desigur, cu conditia sa ramanem in viata!
Adrian
Ma simt ingrozitor…vreau sa trec peste toate aceste lucruri dar toate ma descurajeaza..sau poate chiar eu…aseara am fost la Inviere…am stat toata noaptea…ma simteam mai bine parca dar knd l’am vazut pe paul trecand prin fata Bisericii am inceput sa ma gandesc tot mai mult la el…nu stiu de ce parca il asteptam sa sa intoarca sa il mai vad makr odata…dar nu s’a mai intors…m’am simtit ingrozitor…fostele mele prietene stateau la cativa pasi de mn dar nici nu m’au salutat iar toata lumea se uita la mn intr’un mod ciudat…stiti sentimentul acela knd cineva te priveste de sus…erau niste baieti in spatele meu shi unul din ei a spus k eu ce caut pe acolo…k sunt satanista shi lucruri dinastea…dar ii inteleg asta eu mi’am facut’o cu mana mea…dar vreau sa se termine odata vreau ca toata lumea sa stie k m’am schimbat..vreau sa la dovedesc asta dar nu ma lasa..ma ignora total…in drumul spre casa kre park a durat o vesnicie m’am tot gandit la paul…dc a trebuit sa mi se intample mie asta???el chiar tinea la mn???? mi’am tot pus aceste intrebari dar nu pot sa le gasesc un raspuns…poate k asta e pedeapsa pntru faptul k am renuntat la credinta mea…dar poate cum multi stiti dragostea e oarba…HRISTOS A INVIAT SI UN PASTE FERICIT!
1. Eşti pacea mea,
Isuse-n orice ceas,
În clipa grea, Tu eşti de partea mea!
Iubirea Ta veghează al meu pas
Şi crucea grea voios o voi purta…
Eşti pacea mea, pe drumul cel spinos,
Prieten bun şi pururi credincios…
2. Eşti pacea mea, şi azi ca şi-n trecut,
Ceresc balsam în sufletu-mi rănit;
În faţa mea e-un ţărm necunoscut
Şi-n noapte, pasul meu a obosit…
Eşti pacea mea!… Cu glasul Tău divin
Alină, Tu, al meu adânc suspin!
3. Eşti pacea mea când timpu-i pe sfârşit!
Curând voi fi, pe veci, cu Dumnezeu;
Prieten bun, sunt astăzi liniştit,
Cu mâna Ta poţi şterge plânsul meu…
Isus iubit, curând Te voi vedea,
Te-aştept cu dor, Isuse, pacea mea!
Draga Deea, indiferenta e mai tare ca orice. Incearca sa ignori pe cei care te ignora, fii indiferenta fata de ei si ai sa vezi cum vor ceda si isi vor da seama ce vor pierde in persoana ta, daca nu vor incerca sa ia legatura cu tine. Asculta-ma si nu baga in seama toate aceste,,nimicuri” si vei observa rezultatele. Fii fata desteapta, ca noi, romanii suntem oameni destepti. Cu pretuire, Georgeta.
Nu trebuie sa faceti aceste lucruri ingrozitoare doar fiindca treceti prin aceste situatii…ganditi-va ca puteti trece peste asta…Dumnezeu ne-a dat viata si e un mare pacat sa ne-o luam…daca vreti cu adevarat puteti depasi aceste faze dar numai daca va doriti cu adevarat…Nu merita sa iti iei viata pentru o persoana care nici nu merita asta…ganditi-va inainte sa faceti ceva….traiti-va viata!
@deea_sad – Deea, inca o data, te rog sa nu descurajezi. Asa cum am promis, ti-am facut deja o „categorie” a ta, unde am postat deja un raspuns mai elaborat.
Raspunsurile mele si ale celorlalti membri sau vizitatori ocazionali ai grupului nostru de suport virtual – pentru tine – le vei gasi acolo.
@ anonim – multumesc pentru input/ contributie. Va mai asteptam!
Adrian
buna….ma numesc ANa…..si nu stiu ce sa mai fac….simt k toata lumea ma uraste….nu imi iese nimic bine….sunt acuzata de niste lucruri de kre nici macar nu stiam k pot fi posibile….acum mama este la directoare…..dintr-o minciuna….un zvon…..M-am certat si cu prietenul meu….nu mai simt nimic….pt nimeni….m-am racit de tot…..chiar nu mai stiu ce sa fac….simt k nu mai vreau sa traiesc….nu mai am pt ce….mama nu are incredere in mine….a ajuns sa creada ce spune un boschetar de pe strada in loc sa ma creada pe mine….va dati seama cum ma simt???daca am ajuns sa vbesc cu voi…..e ceva grav…..cred ca am sa innebunesc dak mi se mai intampla ceva si nu stiu de ce voi fi in stare…ajuta-ti-ma! :((((((
1. Eşti pacea mea,
Isuse-n orice ceas,
În clipa grea, Tu eşti de partea mea!
Iubirea Ta veghează al meu pas
Şi crucea grea voios o voi purta…
Eşti pacea mea, pe drumul cel spinos,
Prieten bun şi pururi credincios…
2. Eşti pacea mea, şi azi ca şi-n trecut,
Ceresc balsam în sufletu-mi rănit;
În faţa mea e-un ţărm necunoscut
Şi-n noapte, pasul meu a obosit…
Eşti pacea mea!… Cu glasul Tău divin
Alină, Tu, al meu adânc suspin!
3. Eşti pacea mea când timpu-i pe sfârşit!
Curând voi fi, pe veci, cu Dumnezeu;
Prieten bun, sunt astăzi liniştit,
Cu mâna Ta poţi şterge plânsul meu…
Isus iubit, curând Te voi vedea,
Te-aştept cu dor, Isuse, pacea mea!
Daca ai sti prin cate am trecut eu… Poate la telefon as putea sa ma destainui tie, dar tot ce spui tu, sunt ,,ale tineretii valutri”. Poarta-te cuvincios acasa, iarta si cu timpul, vei avea o alta stare, o stare de bine. Viata e facuta sa o traiesti, Ana! Fii buna si ascumta-ma. Cu pretuire, Georgeta
@ Ana – bun venit, Ana. Trage aer in piept si bea putina apa, pentru ca se simte agitatia din sufletul tau dincolo de cuvintele tale.
De ce crezi ca nu mai ai de ce sa traiesti? Doar pentru ca mama ta s-a suparat intr-un anumit moment si ti-a spus niste cuvinte mai grele, care te-au ranit?
Este greu sa ne facem o idee despre situatia ta, despre ce simti, cand avem atat de putine date. Ce-ar fi ca, dupa ce mai incerci sa te linistesti putin, sa ne scrii din nou mai multe detalii? Cred ca te-ar ajuta sa te descarci putin.
Orice ar fi, stii rugamintea noastra fierbinte: nu face nimic necugetat!
Inca ceva: daca ai ajuns sa vorbesti cu noi… e de bine, cum se spune… Pentru ca cei care fac parte din acest grup de suport au trecut prin situatii similare, dupa ai putut citi chiar tu.
Asteptam cu nerabdare sa revii cu detalii! Intre timp, nu uita ca poti conta pe noi!
Cu simpatie,
Adrian
PS Ti-am facut o „categorie” numai a ta. Raspunsurile mele ulterioare ti le voi posta acolo.
Am revenit din nou pe aici dar de data asta cu vesti bune..in primul rand vreau sa va multzumesc k ati fost alaturi de mine in momentele acelea grele …k m’atzi ajutat sa depasesc acea perioada cumplita din viatza mea…voua va datorez totul..am cunoscut un baiat la care tin mult si el la mine..mi’am recapatat viatza pe kre o aveam in trecut..prietenii si totul insa ce am trait in acele clipe nu voi uita niciodata..insa acum ma bucur de viatza shi cred k asa ar trebui sa facem cu totzii…ana nu te mai gandi la moarte fiindca poti trece peste toate aceste momente cumplite shi care vor ramane o amintire urata..deci te rog eu mult nu te mai gandi la asa cv eu am ajuns sa regret k ma gandeam la suicid …dar am invatzat ceva ce iti spun shi tie ..dak ai ambitzie shi credintza poti trece peste orice problema…inca odata va multumesc!
Bravo, Deea, bravo, fata frumoasa! Asa te vreau. Iti doresc toata fericirea din lume, pentru ca meritam sa fim fericiti, fiecare dintre noi. Sa auzim de bine! Georgeta.
ana te rog eu mult sa nu te mai gandesti la moarte ..nu face o prostie…o sa vezi ca cu timpul totul se rezolva…deea ma bucur ca ti-ai revenit si ma bucur ana daca ai face si tu ca ea …aveti grija de voi si traiti-va viata!!!
@Deea – Nici nu ai idee cat de mult ma bucura – si ne bucura pe toti – vestile bune pe care ni le dai!
Conteaza mult sa stii ca oamenii alaturi de care incerci sa fii in anumite momente, pe care ii consideri prieteni desi nu ii cunosti, pentru care unii dintre noi chiar ne rugam, au reusit sa treaca prin acele momente dificile si acum sunt BINE!
Cred ca putine sunt lucrurile care te apropie mai mult de cineva, sufleteste vorbind, decat acea intentie potential ultima. Iar daca am reusit sa trecem IMPREUNA peste aceste lucruri, nu ai cum sa nu ramai prieten, atasat emotional, sa nu ramai macar cu sufletul alaturi de cei din grup. Vezi, Deea, tocmai ai descoperit ceea ce ne leaga pe noi, aici, ceea ce ne motiveaza sa le fim alaturi celor care, la fel ca si tine, au traversat astfel de clipe bulversante.
Acum, la randul tau, incerci sa ii ajuti pe altii… Si vei descoperi ca FIECARE cuvant bun pe care il spui cuiva CONTEAZA enorm. Asa cum a contat si pentru tine!
Bine ai revenit, si multumesc pentru ca, la randul tau, ni te-ai alaturat in incercarea noastra de a-i ajuta si pe altii care trec prin astfel de momente de cumpana.
Cu prietenie,
Adrian
@ Anonim – bine ai revenit! Din commentul tau am dedus ca, desi scrii destul de rar aici, esti o parte a acestui grup. Iti multumesc sincer pentru asta, si iti reamintesc ca oricand, contributiile iti sunt binevenite! Un cuvant bun, o incurajare, nu au facut niciodata decat bine celui care le-a primit.
Cu prietenie,
Adrian
PS – ca sa nu iti mai spunem „Anonim” – mie unuia mi se pare ca e prea distant… numele sunt mai personale, mai potrivite pentru niste prieteni, fie ei si virtuali – te-as ruga sa iti alegi un prenume. Nu e musai sa fie cel real… si un pseudonim e foarte bun.
buna sunt dana.is intra 9la bilingv.am nevoie de ajutorul tau pt k mis disperata.am fkt o prostie cand aveam 14 ani shi ceva adik mam culcat k un baiat k care eram de un an.or aflat ai mei shi neam mutat la hunedoara.tatal meu o plecat dinou in italia iar eu am ramas k sora shi mama mea.mama mea numai suporta sa fiu k baieti.dar iio nu pot sa nu am prieten dar nu sa ma culk k el.acum de fiecare dat ma cert k ea imi striga mereu de ce sa intamplat.ce ma fak mai nou ma pedepsit sa numai ies shi nu are incredere in min.iar sora mea are8 anishi baga multe strambe.dar eu fiind leu nu ma pot abtine shi i commentez.defapt imi spun parerea.ce ma fak k numai supot…..vreau sa ma omor pe deopare iar p cealalta nu k ma gandesc k mai sunt atatea de fkt in viata.ma doare cand imi striga.ajutama te rogggg.iar ea p toate prietenele mele le crede curve.ce ma fak?????dami un raspuns cat poti de repede te rogggg
Doamne, ce copil esti!!! Mai intai de toate, ascult-o pe mama ta si, o perioada de timp, fa in asa fel, incat sa nu ii iesi din cuvan. Cu timpul, mama ta va observa acea schimbare, va capata incredere in tine si nu te va mai pedepsi, iar viata ta va fi mult mai linistita. Ai rabdare cu tine si asculta-ti mama. Nici o mama nu te invata de rau. La randul tau vei fi candva mama. Gandeste-te la momentul acela si pune-te in situatia mamei tale, apoi raspunde-ti: ,,Tu ce ai face in locul ei?” Astept vesti bune de la tine, Dana. Cu pretuire, Georgeta.
Dana,
Incerc sa inteleg, dar imi este destul de greu pentru moment. Asa ca am sa te rog sa ma ajuti sa inteleg exact despre ce este vorba. Spui ca esti in clasa a noua si ca ai facut o prostie pe la 14 ani si ceva. Cati ani ai acum?
Apoi, spui “nu pot sa nu am prieten dar nu sa ma culk k el”. Inteleg de aici ca vrei sa ai prieten, dar nu vrei sa te mai culci cu el. Am inteles corect?
Din putinele detalii pe care le am, inteleg ca ai facut o greseala la un moment dat. La fel ca multi alti tineri, sub presiunea prietenului tau si a “gastii”, probabil, a prietenilor care iti spun ca “e normal sa o faci”, ca “toata lumea o face”, probabil ca si din curiozitate, ai cedat si te-ai culcat cu el. Nu vreau sa ai senzatia ca incerc sa “te trag de urechi”. Nu am nici cea mai mica intentie. Insa vreau sa stii ca parerea mea este ca astfel de lucruri nu ar trebui sa se intample la varsta ta. Oricat de mult ti-ar placea sa nu auzi asta, nu cred ca esti pregatita (nici fizic, nici psihologic) pentru a-ti incepe viata sexuala. In fine, faptul este consumat. Trebuie sa te gandesti acum “pe unde scoti camasa”, mai ales ca mama ta, care a aflat, este extrem de suparata.
Pentru inceput, te-as ruga, pentru ca stiu ca poti avea aceasta maturitate, sa privesti lucrurile si din punctul de vedere al mamei tale. Stiu ca e greu, mai ales in contextul in care te-a pedepsit, mai ales in contextul in care ti-a interzis sa iesi afara si iti considera prietenele “curve”. Gandeste-te ca, daca ai fi in locul ei, ai vrea ca fetele tale sa aiba parte de tot ce e mai bun in viata. Sa aiba o casa a lor, sa aiba un rost in viata, sa aiba un serviciu bun si usor, sa nu se mai chinuie cat s-au chinuit ei, sa isi intemeieze o familie… Acum gandeste-te ca ai afla ca fiica ta, care e in clasa a noua la liceu, si-a inceput viata sexuala. Gandeste-te ca fiica ta este intr-o perioada extrem de importanta, din punctul de vedere al dezvoltarii sale psiho-sociale, dar si de vulnerabila. Exista posibilitatea de a ramane insarcinata, nu-i asa? Pentru ca nici o metoda contraceptiva nu este 100% sigura… In plus, te gandesti ca tanarul care s-a culcat cu “fata” ta probabil ca nu este la prima relatie. Chiar daca el pare de treaba, chiar daca pare sanatos, exista o probabilitate ca el sa fi contactat vreo boala venerica. Poate ca nu este una foarte mare, dar aceasta probabilitate exista. Acum, gandeste-te ca este vorba despre fata ta. Nu vrei ca aceste lucruri sa se intample. Cu toate astea, afli ca s-a intamplat. Esti teribil de suparata, si incepi sa cauti vinovatii… Fata ta, anturajul… prietenele, care te-au invatat la rau…
Probabil ca nu este intru totul asa, dar trebuie sa recunosti ca, privind lucrurile din aceasta perspectiva, incepi sa intelegi putin din reactiile ei si din masurile pe care le-a luat (chiar daca, poate, consideri ca a exagerat).
Ceea ce vreau sa subliniez aici este ca adevarul este pe undeva pe la mijloc – intre tine, care crezi ca exagerat cu pedepsele si cu reactiile, si intre mama ta, care crede ca iti poti ruina viitorul datorita unei intamplari pe care tu insati o consideri o greseala.
Ce e de facut?
Pai, in primul rand, inteleg ca te-ai mutat. Asta e un lucru bun, in principiu. O viata noua, prieteni noi, oportunitati noi. Ai posibilitatea de a o lua de la capat.
Deja ti-am spus cat de important este sa incerci sa intelegi reactia mamei tale. Si, probabil, cel putin in parte, sunt sigur ca intelegi. Sau cel putin ca incerci sa intelegi.
Imi dau seama ca nu este deloc usoara situatia ta. Imi dau seama ca te doare cand iti striga ca esti curva, pentru o greseala de moment. Trebuie sa stii insa ca increderea unui om, mai ales a unui parinte, se poate pierde extrem de usor, dar se recastiga foarte greu. Incearca sa vorbesti cu mama ta cat se poate de serios. Roag-o sa iti acorde putin timp si explica-i ce simti. Spune-i ca iti dai seama ca ai gresit si ca nu ai de gand sa mai repeti greseala. Incearca sa faci si tu, la randul tau, o serie de compromisuri – sa accepti ca, pentru o perioada de timp, sa nu mai iesi afara, sa o asculti, sa o ajuti la treaba… STIU ca este foarte greu ceea ce iti cer sa faci. Dar in acelasi timp sunt convins ca un parinte, oricat ar fi de suparat pe copilul lui, nu va ramane la infinit impasibil vazand ca acel copil INCEARCA sa se schimbe, sa ii faca pe plac. Mai devreme sau mai tarziu iti va da din nou voie sa iesi pe afara, mai intai o perioada scurta de timp, “doar pana la ora X… sau Y”, si apoi, incet-incet, iti va acorda din nou increderea de care te-ai bucurat.
Este foarte greu, e adevarat, mai ales ca ai si tu orgoliul tau, ambitia ta, dar, in acelasi timp, este cea mai sigura modalitate de a-ti recapata statutul. Ea vrea sa aiba certitudinea ca nu iti vei irosi viata. De aceea reactioneaza asa. Ajut-o sa poata avea din nou incredere in tine.
In privinta gestului de care vorbeai, te rog sa il scoti din ecuatie. La ce ti-ar ajuta? Te va ajuta sa iesi din nou afara? O va ajuta pe mama ta sa aiba din nou incredere in tine? Te va ajuta sa obtii ceea ce iti doresti de la viitorul care iti sta inainte? In nici un caz! Nu va aduce decat lacrimi si durere pentru cei care te iubesc, iar pentru tine nu va insemna decat SFARSITUL. Sfarsitul tuturor sperantelor, tuturor visurilor, tuturor posibilitatilor de a obtine ceea ce iti doresti de la viata.
Stiu si stim cat este de greu sa rezisti de unul singur in astfel de momente. Tocmai de aceea ma bucur ca mi-ai scris. Acum nu mai esti singura. Sunt si suntem aici pentru a te ajuta sa treci prin toate acestea. Suntem aici pentru a te asculta si ajuta. Capul sus, si bine ai venit!
Cu prietenie,
Adrian
PS Ti-am facut o „categorie” a ta – Dana HD (pentru ca mai era o „Dana”, am adaugat simbolul orasului in care ne-ai scris ca locuiesti).
buna e prima oara and intru pe acest blog,am 37 de ani si de aproape 4 ani nu ma simt bine cu mine insami,e mereu viu gandul sinuciderii in mine…sunt casatorita de 7 ani dar nu mai simt nimic fata de sotul meu care atunci cand am cazut in depresie nu a fost deloc langa mine din contra imi spunea mereu ca,nu am caracter ,,,am vrut mereu sa-l las las dar parca ma sint in culpa ,nu stiu de ce sunt asa de sensibila….as vrea un sfat cum sa fac sa nuu m-ai am ganduru negative mereu…..uitasem sa precizez ca,datorita credintei mele nu am incercat niciodata un gest de suicid dar ma gandesc mereu….va multumesc in anticipat…laura
as vrea sa te intreb daca ai copii. Apoi, oare care este credinta ta?
daca spui ca este credinta cristica tb sa te gandesti la vorba aceea „cere si ti se va da”. Apoi sa stii ca e o pb a zilelor noastre „alienarea” junglei de beton deoarece suntem inconjurati tot timpul de oameni si de agitatie dar ei de fapt se poarta ca niste straini. Daca nu te potrivesti cu sotul tau poate aveti incompatibilitate energetica si atunci chiar nu are rost sa mai irosesti timpul. Un animalut de companie care ti place si care chiar poate sa ti dea dragostea lui in fiecare zi poate schimba viata ta. Apoi inca o vorba pentru tine. Poti fii fericit cu tine insuti daca iti exprimi la maxim potentialul tau…dar nu poti exprima potentialul tau daca nu cunosti complexitatea universului. Apoi unde sa mai punem industria „vanzarilor” care incearca sa ti bage pe gat chestii dragute dar care poate nu ai nevoie, unde sa punem atatia „actori” de pe piata care fac orice sa le cumperi produsele, manipuland fara mila bietii consumatori. Deschide putintel ochii. Si nu incerca sa faci schimbari mari in timp scurt deoarece nu asa se intampla schimbarile mari.
Ma bucur mult ca datorita credintei nu ai incercat sa faci nimic. Lupta in continoare pentru viata. Si eu am avut momente rele si chiar nu ma gandeam c-o s-ajung sa mai vad si zile bune, dar iata. Poate ai nevoie de un specialist, psihiatru etc. si nu in ultimul rand si biserica poate sa ajute, mersul duminica la Liturghie ma alina.
Dragă B1,
Am copiat mesajul tău în „căsuța” Laurei V., pe care o poți găsi în coloana din dreapta. Mulțumim pentru contribuția ta și te mai așteptăm pe aici!
Cu prietenie,
Adrian
Buna. Nu e prima oara cand intru pe acest blog.Recunosc ca deseori am vizitat sa citesc povestile tuturor. Ma numesc Christine . Am 19 ani si cam de ceva mai multi ani ma confrunt cu o depresie severa. INu sunt o fire vorbareata sau prietenoasa. Probabil viata m-a facut sa fiu asa. Sunt in ultimul an de liceu. Destul de greu daca stai sa te gandesti:))..insa nu asta e preocuparea mea. Nu stiu..simt ca nu mai am pentru ce trai..Nu duc o viata tocmai roz,si nu m-am plans de asta niciodata. O singura persoana ma cunoaste exact asa cum sunt. I-am povestit de gandurile mele si a spus ca sunt puternica..Candva am fost.Am si o relatie de 4 ani. Nici nu stiu daca iubesc ,daca simt pareri de rau pentru cineva. In relatia asta s-a intamplat un lucru minunat. Am ramas insarcinata. Insa fortata de mai toata lumea din jurul meu,am facut avort. Nu stiam unde ma duc si ce se va intampla. Stiam ca ma trezesc si scap/Asa gandeam in urma cu fix o luna.Starea mEa s-a agravat brusc. Dar nu las sa se vada:). Chiar pot zice ca ma simt bine in singuratatea mea. Prefer sa discut aici. Catre oameni neconscuti. De ce? Sprijin din partea parintilor nu am avut. Tatal meu a murit cand eram mica,mama s-a recasatorit si a inceput cosmarul. Un jeg de om. Care ma lovea ,a incercat sa ma atingaa. Partea cu violenta am fost in stare sa ii zic mamei. Poate atunci am suferit un soc..nu m-a crezut.In sinea ei ,o femeie merita umilita si pusa la punct. Ca dormeam toti intr-un pat,si a inceput sa ma atinga nu i-am mai zis..La ce? sa zica ca vreau sa ii distrug casnicia????.Asta s-a intamplat in urma cu 8 ani. Acum locuim toti,separat ,mai am si osurioara de 12 ani. Insa inteleasa nu ma simt…Poate nici nu le-am dat voie. nu merita. DEseori am incercat sa discut cu mama . O consider de suflet. Nu reusea sa tina macar un secret. Si am renuntat. Cu baiatul ma inteleg cat de cat. Parinii lui sunt credinciosi si de cand am aparut in viata lui toate au mers rau. Am aflat ca cineva din partea familiei mele se ocuupa cu lucruri necurate care ii afecteaza indeosebi pe ei. Parintii lui mi-au confirmat ca este adevarat,au mers la un preot cu har.. Insa nu mi-au zis persoana =)). Trist ,nu?:| Cu pacatul meu cu tot ,ma simt legata de el si simt ca cineva nu imi vrea binele . Adica stiu. Nu doar din relatarile lor, scoala e varza,visez urat aud zgomote si voci. Fratilor ,nu sunt nebuna!! Am incercat si pe alte site-uri sa vorbesc. Lumea nu crede. Ramane sa intru in biserica abia peste doua saptamani, sa caut intelegere si rezolvare. Dar nu cred ca mai apuc timpul asta..ma simt sfarsita . Si o sa ii pun capat.
Da, mergi la biserica, spovedeste-te si o sa fie foarte bine. E si normal ca starea sa se inrautateasca dupa..e bine sa n-ajungem la astfel de pacate..care ne vor influenta apoi. Numai bine iti doresc.
ms mult pt sfat dar nu e aja km crezi pt ca mama mea dela un timp de vreme num,ai e aceeasi.io nu pot discuta nimik k ea pt k nu ma intelege.iar ceace sa intamplat a fost acum 9 luni de zile.mai intrebat cati ani am15.mama mea nu e la fel km sunt alte mame.iar ku acel baiat a fost altceva eu mam culcat k el nedadandu-mi seama k nu e bine pt ai dovedi k il iubesc.acum miam dat seama k nu am facut bine dar numai pot da timpul inapoi.ea azi ma sunat de dimineata practik nu sar fi intamplat nimic.ea nu ma lasa in park unde obijnuiesc io sa ma duk.iar prietenele mele sunt noi nici nu le cunoaste bine.iar eu mamei mele nu pot sai zic k in park mai sunt shi baieti de varsta mea care stau cu mine si grupul meo pt ca face crize de istericale.ea e constienta k io nu o sa mai repet gresala.iar in legatura k scoala nu e nici o problema eu invat foare bine.am intrat unde miam propus shi am ganduri mari k scoala.adik vreu sa fiu profesor de limba engleza.iti multumesc pt sfat dar ajutama in continuare la fiecare pas numai daca vrei.cu drag dana
@Dana – Dana, ti-am postat raspunsul la Dana HD (2). Acolo am adaugat si raspunsul meu, cu o serie de intrebari si un exercitiu.
Sigur ca vreau – si vrem – sa te ajutam. De aceea suntem aici!
Cu prietenie,
Adrian
Citesc aceste randuri ce le-ati trimis fiecare si stau si ma intreb, oare exista fericire? De fapt ce inseamna fericirea,aceasta o gasim probabil in fiecare dintre noi? Incotro ne indreptam,spre haos? Sunt atat de multe intrebari ca nu gasesc nici un raspuns. La mine poate nu e prea interesanta povestea dar am sa o spun totusi. In urma cu 5 luni am trecut printr-un accident stupid, mi-am rupt mana stanga,am facut operatie,dar fara rezultat. Acum stau cu mana inclinata la 45 de grade. Poate ca unii spun ca e o nimica toata,dar m-a adus in pragul momentului ca nu mai pot munci. Aceasta stare ma framanta si simt ca totul se prabuseste in mine,am intrat clar in depresie. noptile nu mai pot dormi,transpir abundet,si asta din cauza fricii,pentru ca sunt singurul intretinator in casa,tata fiind pensionar. Culmea ironiei este ca atunci cand aveam servici ,nu aveam o iubita si asta de foarte mult timp pentru ca ma concentram asupra serviciului. In acest interval de timp cat am avut liber mi-am dorit pe cineva alaturi,si iata ca s-a intamplat,dar nu a durat decat foarte putin.Iar daca nu am avut o alta preocupare am inceput sa o iubesc,care intr-un final s-a plictisit si ne-am despartit.Am inceput sa sufar,si mi-am dat seama ca viata asta e plina de rahat si stricaciune,pentru ca la un moment dat cand vezi ca iti merge atat de rau,stai si te intrebi oare cu ce ai gresit. Traim intr-o lume dura in care numai cei puternici rezista aici. Sensibilitatea te face sa devii un om slab,iar daca rezisti totul depinde de facultatile tale mintale. DUMNEZEU ne-a dat viata ,totul depinde de noi acum. E atat de bine cand ai pe cineva sa te sprijini atunci cand simti ca nu mai poti,dar neavand prieteni e greu si cu siguranta voi ceda in final.am nevoie de ajutor,am nevoie de cineva sa-mi ofere o viziune mai frumoasa asupra acestei lumi. daca doreste cineva sa vorbim sa-mi trimita un e-mail.
Adryan,
Am citit randurile pe care ni le-ai trimis si m-am grabit sa iti raspund. Vreau sa iti spun inca de la inceput ca ai ajuns intre prieteni. Suntem aici, si suntem dispusi sa ascultam si sa iti fim alaturi in lupta pe care o duci. Pe care TREBUIE sa continui sa o duci, indiferent de cat de greu iti este acum.
Cred ca te-ai diagnosticat corect. Pentru un barbat, obisnuit sa „tina casa”, aproape nimic nu poate fi perceput ca fiind mai tragic decat sa fie nevoit sa stea la pat, mai mult sau mai putin, si sa nu poata munci. Iar daca mai pui la socoteala si faptul ca treburile nu merg chiar atat de bine si in viata amoroasa, atunci ai in fata toate premisele pentru a te simti mizerabil si lipsit de valoare. Atat de mizerabil incat sa afirmi ca viata este plina de rahat. Ca sa fiu extrem de plastic, chiar este multa materie de genul acesta in viata. Doar ca uneori, datorita circumstantelor, ajungem sa fim atat de impovarati incat pur si simplu nu mai intrezarim nici o raza de speranta. Nu mai putem vedea dincolo de mizerii si de „rahat”. Acesta este momentul in care, asa cum spui, ai nevoie de prieteni. Si, daca ma intrebi pe mine, si de Dumnezeu. Pentru ca eu unul sunt ferm convins ca El nu doar ca ne-a dat viata, ci chiar ii pasa de starea noastra si de binele nostru si vrea sa ne ajute. Iar uneori, pentru asta, se foloseste de oameni. De prieteni. Chiar si de unii prieteni noi. Sau virtuali, ca si noi.
Asa ca esti binevenit aici. Suntem gata sa te ascultam. Vrem sa iti aflam povestea, cu detaliile pe care le-ai omis, dar pe care le consideri importante si relevante pentru noi. Iar noi iti vom fi alaturi si vom incerca sa te ajutam, asa cum vom putea noi mai bine si cu ajutorul Lui, sa iesi din starea in care esti acum si sa poti vedea si lucrurile frumoase din viata ta. Ce zici, Adryan b, incercam impreuna?
Cu prietenie,
Adrian
Dragule,
Asista-ma , mon cher , in a fi o mama pentru o fetita de 22 ani, care e angajata mea.
De 3 ani si-a pierdut mama, cancer
Tatal,medic,etilic,s-a imbolnavit de cancer,care se putea trata
N-a vrut
Ii spunea acestei studente la medicina,[singura fiica ]faptul ca viata lui n-are rost
Ca nu vrea ca ea sa fie impovarata cu el
Dupa un an…l-a gasit fata lui spinzurat…
A avut un soc
Si-a pierdut bursa de studii
Acum are doar o pensie de urmas .micuta.
Si o bunica de 87 ani
Incerc sa creez o atmosfera placuta la cabinet
O EXPUN INDIRECT CUVINTULUI VIETII pe aceasta studenta emerita.
Care adora medicina.
O formez in ale medicinii,deoarece am aceasta competenta
De formare a tinerilor medici
invit personalitati teologice la cabinet.
Cam o data pe saptamina
ASA,INTIM ,L;A UN CEAI BACOVIAN SI O CAFEA ABURINDA
FETITA NE PREPARA CEAIUL
Cu lamiie si iubire
NE SERVESTE
Cu zimbetul ei nepamintean
Asa ii zic:fetita
As fi adoptat-o
Dar…sintem si noi tineri,relativ
Barbatii…in genere e…mai tineri
For ever young,dear mens
Fetita asista cu placere la discutii
Dar nu stiu cum sa fac pentru ca ea sa-si verse paharul emotional
Spre a fi vindecata
E de religie ortodoxa,practicanta
Ma mir de seninatatea ei
Nu mai are pe nimeni
Poate un urmas al sinucigasilor ne-ar sfatui ce,cum sa facem
Sa ii mingiiem inimioara ei pustie
Ca nu mai are cine sa-i stearga lacrima ivita-n genele ei lungi
E o minuta de om
,,Un om nacajit”[Agirbiceanu sau Sadoveanu,parca]
Nu exista literatura de specialitate in consilierea postviol,dupa psihotraume,postabuz fizic,verbal,sexual,dupa doliu
Nu am gasit la Libraria Universitatii nimic
Poate in BCU,dar tre sa stii ce sa ceri,pe autori
Doar psihologii,psihiatrii au metoda de recuperare,psihoterapie
Medicii sint total nestiutori,preotii fac doar spovada
Recuperarea e un proces indelungat si costisitor la propriu
Depinde si cit de competent e cine il face
Cit de dedicat
Astept ajutor
,,Pling lacrimile celor care nu au putut sa intilneasca stelele”[Modigliani]
@pedisapostolorum – apreciez foarte mult ceea ce incerci sa faci, sincer. Si cred ca, incet-incet, odata ce se va crea acea relatie de incredere intre voi, atat de necesara pentru a-si putea varsa tot focul inimii inaintea ta, se va produce si lucrul acesta.
Sunt sigur ca stii faptul ca exista mai multe tipuri de temperamente. Clasificari sunt nenumarate, dar una extrem de simpla ne imparte in introvertiti si extravertiti. Daca draga ta prietena este introvertita, asa cum tind sa cred dupa anumite detalii pe care mi le-ai dat (fara a „baga insa mana in foc”, din pricina datelor insuficiente) atunci o modalitate eficienta ar fi sa ii pui in brate ceva carti bune, pe subiectul care sa o intereseze. Se va simti mult mai in largul ei.
In privinta recomandarilor, trebuie sa imi recunosc limitele si sa admit ca nu prea este domeniul meu. As recomanda insa fara nici un fel de rezerva o serie de carti care vorbesc despre suferinta si despre modul in care au reusit unii oameni ai lui Dumnezeu, cu ajutorul Lui, sa le faca fata. Oamenii tind sa fie solidari unii cu altii atunci cand citesc despre probleme mai mari decat ale lor, si li se par mai suportabile poverile lor atunci cand aud povestile adevarate ale antemergatorilor nostri. As recomanda fara sa clipesc cartea lui Richard Wurmbrand, „Cu Dumnezeu in subterana”, ca dealtfel si celelalte carti ale sale; tot fara sa clipesc as recomanda „Tulburatoarele descoperiri ale harului, ale lui Philip Yancey, sau Jurnalul fericirii, semnat de regretatul Nicolae Steinhardt. Nu cred ca as merge neaparat pe literatura de specialitate – consiliere, ghiduri de tip self-help etc. Daca nu vrea sa vorbeasca despre acest lucru si refuza sa se deschida, m-as simti de parca as intra cu cizmele in sufletul ei, ca un intrus. Iar pentru mine sufletul omului in suferinta este ca un taram sacru, unde nu poti intra decat scotandu-ti incaltamintele din picioare, precum Moise. Cred insa ca ar aprecia macar una din cartile acelea.
PS Mi s-a parut interesanta si o carte a unui autor ortodox, desi putin cam filosofica – „Suferinta omului si iubirea lui Dumnezeu”, semnata de George Remete.
In fine, daca crezi ca ar fi suficient de deschisa, sau daca cauta niste raspunsuri la tot felul de intrebari incomode pe care, poate, nu indrazneste sa le puna cu glas tare, poate ca ar fi oportuna si cartea lui Billy Graham, „Moartea si viata viitoare”.
buna sunt noua si vreau sa va zic ca trec printro mare suferinta mam despartit de pr meu in fiecare zi ne intelegeam tot mai rau si eu fiind virgina mam hotarat in speranta ca o sa ne fie mai bine dar nu a fost asa ci din contra mai rau si am ajuns la despartire va rog ajutatima simt ca viata mea nu mai are rost
Raluca,
Te rog sa incerci sa te linistesti putin si sa ne spui mai multe despre tine, pentru a cauta impreuna solutiile potrivite. Dupa cum, probabil, ai vazut deja, majoritatea celor de aici au tr4ecut prin chestiuni oarecum asemanatoare, asa ca stim exact ce vrei sa spui atunci cand zici ca simti ca viata ta nu mai are rost. In acelasi timp insa, noi am descoperit faptul ca poti conta pe experienta celor care au trecut pe acolo inaintea ta, si ca putem invata unii de la altii, din experientele si chiar din greselile altora.
Probabil ca ai vazut deja ca aici exista un grup virtual de suport, cu multi prieteni dispusi sa ajute. Asa ca te asteptam sa ne dai mai multe detalii, si sa incercam impreuna sa te vedem iesita din impas. Ti-am facut o categorie a ta, in coloana din dreapta, si asteptam sa ne scrii acolo!
Cu prietenie,
Adrian
hei..mai si eu am trecut printr.o situatie asemanatoare doar ca pe langa asta nu am o familie asa ca mi.a fost mult mai greu..am incercat sa.mi iau viata dar nuj cum nu am murit ..am multe ganduri negative..nuj cum sa scap de ele
Eu am trecut pe acolo…dar nu singură.
Asta-mi este singura încurajare şi singurul lucru ce mă poate face să uit lacrimi rătăcite în idei, efectiv necugetate 🙂
Da, Viaţa, Însăşi Viaţa m-a îmbrăţişat pe acolo, pe unde am trecut. Ea m-a înviat.
Binecuvântat să fie…colţişorul acesta de adăpost!
@ Bia – multumesc mult pentru cuvintele frumoase, Bia. Si te rog sa nu ne ocolesti nici pe viitor!
Cu prietenie,
Adrian
Deci,am fost cu o fata 4 ani impreuna,au fost si bune si rele,ne-am dorit sa avem copiii,dar nu a fost sa fie am tot incercat si fara rezultate,am fost la doctor sa vad dak marinari mei sunt oki si dupa ce am fost la doctor relatia a inceput sa scartie si dupa vreo 2 luni mia zis k totul sa terminat si ca vrea altceva de la viata,m-am mutat inapoi la ai mei si parca totul sa prabusit asupra mea,nu mai am chef de nimik,de munca nu mai zic,am fost ieri la munca si era sa cad de pe scara de la 5 m,dar am avur noroc,tot am insitat sa imi dea o sansa,sa o luam de la capat,sa ai castig dragostea dar nimik,spune ca nu mai vrea sa fie cu mine,si de cateva zile plang ca un coplil mic,fumez 2 papachete de tigari,cafea la greu,si imi vine sa renunt la tot,sa nu mai traiesc in lumea asta grea,dar ma gandesc la mama care este diabetica si dak as face o prostie ar veni cu mine pe lume cea ……….Nu stiu ce sa fac.totul pt mine sa sfarsit,vroiam sa am o famile si copii sa stiu pt ce muncesc,totul pt mine sa sfarsit la numai 22 de ani,nu stiu am moralul la pamant imi vine sa sar de la etajul 10,sa ma sui in masina sa intru in stalp nu mai pot,
Robert,
Cred ca ti-ai facut deja o idee despre cine suntem si cu ce ne ocupam aici. Daca esti dispus sa iti acorzi o sansa la viata, ai nimerit in locul potrivit! Suntem aici pentru a te ajuta! Ti-am facut o „categorie” a ta, in dreapta, pe care am numit-o „Robert”. Acolo vei gasi un raspuns mai elaborat si tot acolo te voi ruga sa ne scrii in continuare!
Capul sus, Robert! Oricat ti-ar parea de greu sa accepti lucrul acesta acum, cand treci prin ce treci, viata merita traita! Ea aduce cu sine noi oportunitati, vei vedea! Tot ce trebuie sa faci este sa iti ingadui sa traiesti suficient de mult pentru a le descoperi!
Cu prietenie,
Adrian
ba mam saturat de viata asta. nimeni nu ma vrea si ma ignora. toti in afara de mama ma vor mort nu viu. asa ca ce rost mai are? ce motiv as avea sa traiesc.? si la scoala eram ignorat si respins.nici o fata nu a stat de vorba cu mine si acum i la fel.vroiam si eu un viitor asa sarac cum sunt. da nu , numa bani si atat. mai bine mor ca oricum no sa duca lipsa unui nimeni. ma credeti ce gandesc acum? mai bine ma loveste o masina sau un tren si ma scap de toate. oricum numa rele si ghinion am avut toata viata. ai mei cred ca glumesc da o sa vada ca nu ie asa. ba ma si iau la injuraturi daca le spun.
Adambadam,
Nu crezi ca exista posibilitatea de a fi putin prea radical? Poate ca ai avut doar o zi proasta si ca, in ziua respectiva, UNII ti-au spus niste cuvinte care te-au durut sori s-au purtat urat cu tine. Dar imi este foarte greu sa cred ca efectiv NIMENI nu te iubeste asa cum esti si ca TOTI in afara de mama ta te vor mai bine mort decat viu…
Si de ce crezi ca NIMENI nu o sa iti simta lipsa?
De fapt, tu insuti afirmi ca „nimeni in afara de mama” ta…
Poate ca esti demoralizat acum. Atat de demoralizat incat nu mai gasesti nici sensul vietii, nici nu mai poti vedea dragostea celor din jurul tau.
Tu nu esti un nimeni! Si chiar daca, din diverse motive, ai ajuns sa te privesti asa, vreau sa iti spun ca, pentru cei care te iubesc, pentru mama ta (si pentru alte persoane care poate nu stiu sa ti-o arate la fel de mult), tu chiar contezi! Inainte de a face un gest inutil, te rog mult sa te gandesti la suferinta pe care i-ai provoca-o celei pe care o consideri singura persoana pentru care tu nu esti un nimeni… Chiar merita ea sa ii rasplatesti dragostea in felul acesta?
In plus, daca pana acum spui ca ai avut parte NUMAI de lucruri rele si de ghinion, in virtutea unei legi a compensatiei, este foarte posibil ca soarta ta sa se schimbe… Numai ca, daca faci vreun gest necugetat, tu nu vei mai fi acolo sa poti vedea lucrurile bune care ti se intampla… Nu ar fi pacat? Sa ratezi exact ce spui ca ti-a lipsit toata viata? Si pentru ce?
Stii, Adambadam, uneori suntem atat de suparati din unele motive – care pot fi cat se poate de reale, incat pur si simplu mintea noastra ii permite supararii sa actioneze ca un filtru care nu lasa sa se vada decat lucrurile negative… Ca atunci cand tragi jaluzelele intr-o camera… Desi lumina exista afara, ea nu poate patrunde in camera din pricina jaluzelelor trase… Asa este si cu acele filtre mentale… Cu putin ajutor si cu exercitiu, se poate trece relativ usor peste ele… trebuie doar sa incerci!
Scrie-ne povestea ta, Adambadam, si lasa-ne sa te ajutam. Asa cum au fost atatea alte zeci de persoane care au reusit sa treaca peste hopurile din viata lor, sunt sigur ca se va gasi o solutie si pentru tine! Totul este sa incerci!
Ti-am facut deja o categorie a ta – in coloana din dreapta – se numeste „Adambadam”. Am postat si acolo raspunsul tau, si te rog sa ne raspunzi acolo.
Cu prietenie,
Adrian
salut am 20 de ani si am o poveste neplacuta pt mine.in urma cu 4 luni am incercat sa ma sinucid.mam aruncat d la etajul 4 din cauza bauturii si a gandurilor.tot timpul mi se parea k cei din jur in principal prietenii si cei din familie vor sa profite si sa ma faca sa sufar. am zis k dak ma sinucid scap d toate aceste sentimente.k prin minune am supravietuit.in urma accidentului am avut plamanul perforat d o coasta, 2 inele d la coloana sfaramate si laba piciorului rupta,si inca nu mam ridicat p picioare.timp d 4 luni am stat numai in pat iar eu eram un tip caruia ii placea la nebunie sa ies in oras sa ma plimb.am suferit 3 operatii si peste 1 saptamana trebuie sa ma duc la recuperare.am postat acest mesaj pt k alti indivizi care incearca sa s sinucida din cauza k nu e bagat in seama sa k la parasit sau inselat iubita sa alte motive de genul sa incerce sa s duca la un psiholog si sa ceara sfatul acestuia.viatza este data de catre Dumnezeu si nimeni nu are dreptul sa neo ia decat Dumnezeu.
Fabian,
In primul rand te rog sa imi permiti sa iti multumesc pentru contributia ta aici. Cei care cocheteaza cu gandul sinuciderii au mare nevoie sa afle povestile adevarate ale celor care deja au avut astfel de tentative si, mai ales, au nevoie sa afle cum au putut depasi acele momente crunte, motivatia lor de a trai mai departe si de a nu-si repeta experientele.
Cu speranta ca ne vei ingadui sa aflam mai multe detalii (ca ne vei spune povestea ta), ti-am facut o „categorie” in coloana din dreapta, cu numele tau, unde asteptam sa ne scrii. Multumesc anticipat pentru contributia ta aici, si mult succes in recuperarea ta integrala! Esti in rugaciunile mele, Fabian!
Cu prietenie,
Adrian
Buna, nici nu stiu de unde sa incep… o sa incep cu sfarsitul care-l simt atat de aproape. Vreau o moarte usoara,sa nu sufar,sa nu simt,si m-am gandit ca cea mai buna alegere este cu Diazepam. Cate trebuie sa iau? Flaconul presupun ca are 30 de pastile si ar trebui sa-l iau pe tot.Cat dureaza pana mor? Vor exista urme,dureri?Ma gandeam sa le iau seara inainte sa ma pun in pat.Intrebarea e daca omul de langa mine isi va da seama ce se intampla sau nu voi avea nici o reactie.8 ore sunt de ajuns sa-si faca efectul?
Recunosc ca imi este foarte frica,dar nu mai vad nici o solutie,nu vreau sa mai exist,nu am nici un motiv,nici o bucurie,ma trezesc dimineata cu gandul ca incepe o noua zi in care eu trebuie sa ma lupt sa traiesc si nu mai am putere,pe zi ce trece e din ce in ce mai greu.
Cel mai dureros o sa fie sa scriu biletul pt ai mei,nici nu stiu ce sa le scriu…cum sa le alin lor durerea cand eu nu pot sa ma lupt cu a mea?Unde e Dumnezeu acum sa ma ajute?De ce m-a abandonat?Sunt om chiar atat de rau,faptele bune nu se pun la socoteala?De ce ma chinuie pe mine atat de rau si pe altii ii face fericiti?Cum sa mai traiesc cand eu am murit demult?
draga mea sunt in masura sa-ti spun ca daca esti suficient de egoista si nu te gandesti la suferinta ce o lasi in urma , daca nu te gandesi ca poate te vei trezi si tot restul zilelor pana la urmatoarea incercare vei avea halucinatii si gauri in stomac…………..dar tu gandesti si daca gandesti e bine gandeste pozitiv si spuneTIMPUL LE REZOLVA PE TOATE..eu as vrea sa fiu ingerul pazitor ca sa l intorc la viata pe iubitul meu si poate ca daca tu vezi partea buna a vietii va reveni si el in ea . toate iubirile se termina cand el pleaca…dar stii ca e viu si-l vei mai intalni!
sa avem de inceput un pic d haz : ceea c simpti tu este efectul crizei economice mondiale,daca este vorba de bani „ma trezesc dimineata cu gandul ca incepe o noua zi in care eu trebuie sa ma lupt sa traiesc „.norocul trebuie sa il astepti.Dumnezeu nea dat viatza, iar tu nu ai voie sa o iei de la mine dar mai ales de la tine. stii c patesti daca cineva reuseste sa te salveze? nu ai idee.eu am incercat si cineva a reusit sa ma salveze,acela a fost Dumnzezeu pentru ca indiferent de situatii doar el are grija de noi oricat d rai am fi. dak citesti msg de mai sus ai sa vezi ca si eu am vrut sa mor. acuma dak imi zice cineva cea mai usoara solutie tot nu o mai fac.nu cred k o duci asa de rau.banuiesc ca nu traiesti prin canale iar dimineatza t gandesti unde sa t duci sa cersesti ca sa faci rost de un colt de paine.iar la treaba cu luatul pastilelor, daca ajungi vie la spital ti se fac spalaturi si nu e asa bine. iar dumnezeu nu te va lasa sa mori.si spre binele tau e suficient jumatate de diazepan 😀 eu acuma ma deplasez cu carutulnu am avut parte de o aniversare ca orice om cu tort cu o bericica, eu am baut suc k luam pastile si pentru tort nu au fost bani pentru ca banii au ajuns la doctori.dumnezeu nu t va abandona.simpti k el nu e langa tine din cauza ca tu lai abandonat.nu cred k t duci in fiecare duminica la biserica,ci faci ceea ce fac si eu:stau p net.faptele bune se pun la socoteala ddar se pun si cele rele.tine cont ca Iisus Hristos sia dus crucea fara sa aiba pacate,tu daca ai pacate(si sigur ai) de ce nu vrei sa iti duci crucea? teai gandit ca e o incercare si dupa aceasta incercare va fi totul bine?ia si vezi k ai o viatza de trait.nu te apuca sa faci vreo prostie.
Fabian,iti multumesc pentru raspuns.Ti-am citit povestea,eu nu as avea curajul tau,sunt mai fricoasa de fire.Problemele mele nu sunt din cauza banilor,crizei financiare,locului de munca,ci din cauza unei persoane care se joaca tot timpul cu mine si cu sentimentele mele.Am ajuns la capatul rabdarii,deja e prea mult.Solutia ideala e sa-l las,sa-mi vad de viata mea,sa-mi gasesc pe altcineva,dar eu il iubesc.Si vb serios,chiar il iubesc.Cand o sa se intample evenimentul vreau sa fie la el acasa,intr-o seara sa iau pastilele si dimineata cand se trezeste eu sa nu mai exist.Poate asa o sa inteleaga cat de mult am suferit….
Cat despre Dumnezeu…ai dreptate,am si eu pacatele mele,dar niciodata nu am facut pe cineva sa sufere cu intentie,intotdeauna am incercat sa ajut oameni,sa le ofer sprijinul meu.Nu sunt un om rau si El stie asta…am mare nevoie de ajutorul lui acum,ma simt pierduta.Eu niciodata nu am pus pret pe bani,lucruri materiale,cariera sau orice altceva asemanator.Pt mine cea mai importanta a fost familia intotdeauna si prietenii,care sunt putini,dar adevarati.Mereu am incercat sa ajut si sa ma bucur de viata asa cum e.Imi doresc foarte mult o familie si credeam ca o sa am o familie cu el,numai ca el nici nu se gandeste la asta.Oare cer un lucru atat de exagerat?E chiar asa rau sa am si eu parte de o iubire sincera si nu de oameni prefacuti?De ce tocmai mie mi se intampla?
Nu sunt genul care sa se uite la barbati frumosi,la barbati cu bani sau fitosi.El e un om normal,un pic uratel,nu are cine stie ce cariera,dar se descurca,sta cu chirie,e inteligent(asta m-a atras la el).Oare nu era mai bine sa ma uit la unul cu bani chiar daca nu-l iubeam?Incep sa le inteleg pe fetele gen Ramona Gabor,Anna Lesko si tot asa.Intotdeauna mi-a fost scarba de genul asta de fete,dar ele sunt de doua ori castigate:au bani si nu sufera.
eu nu inteleg o chestie la tine : CUM POTI IUBI O PERSOANA CARE NU TE IUBESTE ? a doua chestiune e : BARBATI SUNT TOT INAINTE P FATA PAMANTULUI ( sa nu zici ca el e unicat ca nu cred, ia si mai cunoaste persoane si ai sa vezi ca poti combina cele 2 chestiuni : bani + iubire) . eu tot asa am iubit o persoana care se folosea de mine : tatal ei era coleg cu mn de munca, daca iesea cu mine in oras,o lasa dak nu o lasa 30 minute p afara apoi gata si nu era un om sever deloc , tot timpul o sfatuiam si am ascuns fata d tatal ei cu care eram ff bun prieten ca fiica lui iese cu un gagiu in oras, ca fumeaza, ca sa f**** (restul cuvantului – moderat – n.m.) cu nustiu care,…. lista continua, la un moment dat am realizat ce am de facut, mam dus la tatal ei si iam spus tot, deoarece de la dansa nu aveam nimic de castigat, iar tatal ei daca afla ca il mint ma baga in pamant.chestia asta am realizato sfatuindu-ma cu prietenii adevarati.daca ai prieteni adevarati ia si ii intreaba si te vor sfatui.Legat de ” Cand o sa se intample evenimentul vreau sa fie la el acasa,intr-o seara sa iau pastilele si dimineata cand se trezeste eu sa nu mai exist” esti siguara ca va realiza ca nu mai existi? Iar „Poate asa o sa inteleaga cat de mult am suferit…” e posibil ca el sa stie cat de mult suferi si de aceea t face sa suferi mai mult, si asta stii de ce? pentru ca a fost si el in aceeasi situatie si acum incearca sa se razbune pe cine apuca.Parerea mea parasestel si gaseste alta persoana , o persoana care sa tina la tine.
Fabian,iti multumesc pt raspuns.
Cum il pot iubi?Nici eu nu stiu raspunsul… La inceput se purta super frumos,facea tot felul de gesturi lipsite de egoism,orice sa-mi fie mie bine si tot asa.Ti-am zis ca el e mai uratel si primele dati cand ne-am vazut eram cu mai multi prieteni si mie nu mi-a atras atentia.Numai ca dupa aceea am inceput sa descopar un om minunat,genul de barbat pe care l-as avea langa mine la bine si la greu.Toate bune si frumoase,am ajuns sa fim impreuna si dupa au inceput problemele….Nu ma cauta cate 3 zile,mai se ia de mine si defectele mele „in gluma”,pleaca in weekend la ai lui si nu da nici un semn de viata,etc.Am incercat sa am o discutie serioasa cu el si el mi-a zis ca il sufoc…
Acum sunt mai ok,mi-am mai revenit,incerc sa nu sufar si singurul motiv pt care incerc sa nu ma las doborata e ca nu vreau sa-i fac pe ai mei sa sufere.Saracii cred ca nu si-ar reveni niciodata la cat ma iubesc si nu vreau sa fiu eu cea care le provoaca suferinta,vreau sa le fie bine chiar daca simt ca nu mai pot…Ei nu merita asa ceva,nu merita sa-si piarda fata de 23 de ani din cauza unui om fara suflet,ei merita mult mai mult.Si poate ca aici a intervenit Dumnezeu pt ca am realizat la timp cat rau le-as face.Nu pot sa spun ca am renuntat definitv la gandul de a-mi lua viata,dar acum sunt bine,incerc sa petrec cat mai mult timp alaturi de oameni care ma plac asa cum sunt si ma considera o persoana deosebita.Sper sa trec cu bine si peste incercarea asta,dar intotdeauna o sa ma macine intrebarea:de ce eu trebuie sa sufar si altii nu stiu sa aprecieze lucrurile cu adevarat importante in viata?De ce unii alearga toata viata dupa bani,averi,etc cand toate astea de fapt nu valoreaza nimic?
Am citit ca tu ai incercat sa te sinucizi din cauza bauturii si a gandurilor negative.Eu cred ca tu te-ai apucat in primul rand de bautura pt ca lipsea ceva din viata ta,nu stiu ce anume,tu stii mai bine decat mine.Si de aici a inceput povestea.Mai bine inainte sa te apuci de bautura incercai sa gasesti adevarata problema si sa nu fugi de ea.Orice problema avem raspunsul il gasim in interiorul nostru si tot acolo gasim si puterea sa mergem mai departe chiar daca viata si rautatea celor din jur ne tranteste la pamant.Imi spunea prietenul meu acum ceva timp cand am avut o problema ca „important nu e de cate ori ai castigat,ci de ori ai reusit sa te ridici de la pamant si sa mergi mai departe”.
Arsenie Boca spunea ca secretul fericirii este :sa ne bucuam dar nu prea mult sisa ne intristam dar….sa nu exageram.Deci …sa nu dam o importanta mai mare decat cea reala nici bucuriilor ,nici necazurilor.Si nu avem voie sa judecam un om ca fiind fara suflet,toti avem suflete ….doar ca unul se poate plictisi,se poate razgandi,poate dori la un moment dat altceva decat ne dorim noi,poate sa nu mai iubeasca pe cineva asa cum l a iubit….e dreptul oricarui om sa isi organizeze viata dupa cum doreste,dupa cum simte….Edreptul tau ,dar e si dreptul lui.
Ana,
Incep prin a-ti spune ca este extraordinar faptul ca dai glas framantarilor tale si intrebarilor tale, fie ele oricat de grele si de indraznete.
Stii ce am apreciat in mod deosebit la Dumnezeu? Faptul ca nu se supara atunci cand il intrebi sincer ceea ce te framanta. Mai mult decat atat, El accepta si intrebari pe care unii le-ar putea considera ireverentioase. Ca dovada sta cazul lui Iov (si al multor altora, dar am recitit relativ de curand istoria lui din cartea biblica ce-i poarta numele – apropo, ti-o recomand si tie spre lectura… vei avea parte de multe surprize…), care efectiv s-a „certat” cu Dumnezeu, l-a luat la intrebari, iar El i-a raspuns la toate…
O sa incerc cateva raspunsuri timide la intrebarile tale.
Unde este Dumnezeu cand tu suferi? Cel mai simplu raspuns pe care l-am auzit a fost unul de o profunzime remarcabila: acolo unde era si atunci cand Fiul Sau a suferit pentru noi. Dumnezeu nu este om, ca sa se schimbe, sau sa ii faca placere sa ne vada suferind… oricat de tentati am fi noi sa credem contrariul!
De ce trebuie ca tu sa suferi, in timp ce altii, care sunt si rai pe deasupra, nu au parte decat de lucruri bune? Aici ar exista multe raspunsuri, insa cel mai onest pe care ti-l pot da este un simplu: „nu stiu”. Paradoxul este ca Dumnezeu nu ne-a promis niciodata ca, daca ii vom fi credinciosi, vom fi scutiti de suferinte. Iisus parca pune si mai mult paie pe foc, spunand ca oricine Il va urma si va lasa pentru El, va renunta la diverse lucruri, va primi insutit – atentie – „impreuna cu prigoniri”…
Deci El nu a spus niciodata ca ne va fi numai bine aici… Ce a promis insa, si eu ma bazez pe aceasta promisiune inclusiv (sau mai ales) in cele mai dificile momente din viata mea, este faptul ca El ne va da puterea de a merge mai departe, si ca va purta impreuna cu noi „jugul” pe care trebuie sa il purtam, „crucea”. „Aruncati asupra Lui toate ingrijorarile voastre, pentru ca El Insusi ingrijeste de voi!” – este una din promisiunile Bibliei…
Mai mult decat atat, draga Ana, asa cum vei putea sa te convingi tu insati citind cartea Iov, in toate problemele pe care El le ingaduie in viata noastra, Dumnezeu a fixat o limita, dincolo de care NU se trece.
Iata ce scria sf. Ap. Pavel:
„Nu v-a ajuns nici o ispita care sa nu fi fost potrivita cu puterea omeneasca. Si Dumnezeu, care este credincios, nu va ingadui sa fiti ispititi peste puterile voastre; ci, impreuna cu ispita, a pregatit si mijlocul sa iesiti din ea, ca s-o puteti rabda” (I Corinteni 10:13).
Referitor la raul pe care l-ai face familiei, celor care te iubesc si te apreciaza cu adevarat, in eventualitatea in care ai da curs intentiei tale de a o termina cu viata, ai intuit corect: ranile pe care le-ai provoca ar fi ENORME. Daca ai face-o, din cate inteleg eu, ai face-o pentru a-l invata cumva o lectie pe cel despre care spui ca sta langa tine, dar care nu te merita. Oare nu ti s-ar parea un paradox daca pe el nu l-ar afecta prea mult, daca, intr-adevar, nu ii pasa prea tare, in schimb cei pe care chiar ii iubesti si care, la randul lor, te-au iubit si te iubesc neconditionat ar fi distrusi dupa o asemenea isprava? Oare ei chiar merita sa le faci asta? NU, un NU cat se poate de ferm si de categoric!
In privinta intemeierii unei familii, Ana, nu te multumi cu putin… Stii cum se spune, vine ea si vremea ta. Esti tanara, ai potential, daca iti ingadui si sa traiesti, ai tot viitorul inainte.
Si poti conta pe ajutorul nostru, asa cum sper ca te-ai convins deja. Apropo, ti-am facut o categorie a ta, pe care am numit-o Ana V (avand in vedere ca mai exista deja o Ana, am folosit ceva din adresa de mail pe care ai lasat-o si pe care o pot vedea doar eu, ca moderator al acestui grup). Asteptam acolo noi detalii si noi informatii despre tine, despre cum evolueaza lucrurile si, cu ajutorul Bunului, speram sa auzim de bine.
Cu prietenie,
Adrian
Sunteti niste ipicriti toti, mai ales voi astia crestinii di Dumnezeul vostru.
Dumnezeul vostru nu ajuta niciodata, oricat de mult ai cere ajutorul.
Ma bucur sa aud ca teai gandit sa nu t mai sinucizi.Apropo de cei dragi, sa stii ca parintii tai ar putea face stop cardiac sau sa isi puna capat zilelor asa cum ai fi facuto tu, pentru parinti iti garantez ca oricum ar fi ei ( betivi, ignoranti, severi, etc) tu vei fi mai importanta decat ei.Daca tu mori ei nu mai au la ce sa traiasca.parintii tai care sau chinuit sa te creasca cum au putut,poate ei nu aveau ce manaca si iti dadeau tie, tu sa le faci asemenea surpriza? gandestete cu ar reactiona.eu nu mam mai gandit,credeam ca mor apoi toti uita de mine, si ca pe nimeni nu ii intereseaza de mine.
ai spus bine ca imi lipsea ceva cand mam apucat de bautura, dar si de tigari, imi lipsea o persoana draga care sa imi fie aproape si la bine si la rau,o persoana cu care sa pot discuta, o persoana cu care sa pot glumi. Inca nu am gasit acea persoana dar astept, iar de bautura si tutun mam lasat.Am realizat ca viatza este lunga, frumoasa, dar o poti pierde ff repede dintr-o greseala.Dumnezeu ma ajutat sa inteleg aceste lucruri si mia dat sansa sa vad cat de lunga si frumoasa poate fi viatza.
Si eu am trecut prin aceeasi experienta si e foarte dureros,,,cind ramii singur dupa o anume virsta si concluzionezi ca,,,ai alergat toata viata dupa „”” nimic””””si ai realizat toata viata tot „””” nimic””””cind dai de oameni fara scruoule si care pt.bani sint in stare de orice,,,omul pe care l ai ales sa ti stea alaturi la bine si la rau,,,care n a vazut ca ai stat la capatiiul lui si l ai ingrijit cind toata lumea zicea ca moare eu l am incurajat si l am fortat sa aibe incredere si sa sa ridice din pat ca „DUMNEZEU” nu l va lasa si va trai,,,el m a rasplatit in modul cel mai ordinar si cel mai josnic,pentru interes,nai precis casa,a incercat sa ma omoare prin pastile si am ramas cu sechele,,,asa a stiut sa ma rasplateasca ***yubytul meu sot ghei****
M am desoartit credeam ca asa o sa mi fie bine,,,in schimb m am inselat si mai tare si am avut doua tentative de suicid. dar am plecat deacasa si acum nu pot sa zic ca am trecut dar sper ca ***BUNUL DUMNEZEU****sa mi dea putere sa merg mai departe!!!!
Fabian,
Marturia ta este mai mult decat inspiratoare! Nu pot decat sa ma bucur, sa iti doresc tot binele din lume si sa te asigur din nou ca, atat atunci cand iti va fi bine, cat si atunci cand iti vai fi din nou greu, noi vom fi aici, pentru a-ti fi alaturi si a te sprijini.
Cu prietenie,
Adrian
PS In privinta „persoanei” de care vorbesti, Fabian, mi-a placut foarte mult o vorba inteleapta: „dragostea nu se cauta, ci se gaseste. Si apare atunci cand te astepti mai putin…”
As vrea sa ma sfatuiasca si pe mine cineva cu privinta la urmatorul subiect. stiind ca e o relatie imposibila un barbat in toata firea a facut o ossesie pt mine si nesuportand realitatea ca eu sunt casatorita si nu pot sa continui relatia cu el fara sa-mi periclitez familia s-a sinucis. inca nu a murit e tinut in viata de aparate si se pare ca n vrea sa se mai intoarca la viata . OARE DACA IL VIZITEZ desi este la 3000 km distanta AS AVEA VREO SANSA!? mi-e teama ca va muri in aceeasi masura ca se va trezi si ma va intreba de ce ai venit daca nu ma vrei ! ce sa fac.. mi-e teama sa n-o i-au si eu razna aseptand… si defapt ce astept !
eu sunt de parere ca tu detii o mare parte din vina,de ce? pentru ca daca stiai ca esti casatorita si ca nu voiai sa iti pericliterzi familia nu inceapeai aceasta relatie „eu sunt casatorita si nu pot sa continui relatia cu el ” de ce ai dat sperante acestui om? el avea speranta sa ramana cu tine.ar trebui sa te simti vinovata si sa te duci si la celalalt capat de lume numai k sa stii ca este bine.el acum are nevoie de ajutorul prietenilor nu de ajutorul aparatelor.nu il fac aparatele mai bine decat lar face niste prieteni si bine inteles TU.pentru ca el sa sinucis din cauza ta, si ar fi foarte fericit daca ai fi langa el.eu am trecut prin ce trece el si stiu cum e.are nevoie de prieteni.sfatul meu dute la el chiar daca moare vei fi impacata cu gandul nu k a murit k nu ai vrut sa fii langa el ci din cotra.ai fost langa el cand avea nevoie mai mare de tine.
Nataly,
Imi cer scuze pentru ca raspund de-abia acum. Am fost plecat cateva zile departe de Bucuresti, de internet, de lumea „civilizata”, cum se spune, insa acum m-am intors si incerc sa raspund tuturor mesajelor pe care le-am gasit.
Fabian – chiar nu cred ca este important cine este vinovatul acum, in aceste momente dificile. Daca iti amintesti, una din regulile de baza ale grupului este aceea de a incerca sa ii ajutam pe cei care vin aici, sa le spunem o vorba buna, o incurajare… Sunt convins ca asta a fost si intentia ta insa, uneori, cuvintele noastre pot rani, chiar daca noi insine nu intentionam asta…
Nataly, fiecare dintre noi avem slabiciunile noastre si, uneori, intr-un moment de „neveghere”, cum spune Biblia, clacam, sau cedam unor tentatii pe care nu ar trebui sa le toleram. Important este ce facem mai departe, in momentul in care ne-am dat seama ca drumul pe care am pornit-o este unul gresit…
Poate ca va parea destul de dur ceea ce iti voi spune acum, insa uneori un prieten trebuie sa isi asume acest risc. Contrar celor spuse de Fabian, eu cred ca este o idee neinspirata sa te duci la el acum.
In primul rand te-as ruga sa te gandesti daca vrei sau nu aceasta relatie. Pentru ca pretul pe care l-ai plati in acest caz ar fi familia ta. Si mie mi se pare ca deja ai luat decizia de a indrepta ceea ce ti-ai dat seama ca a fost o greseala, punand capat unei relatii interzise.
Apoi, nu sunt sigur ca inteleg exact ce incerci sa intrebi cand spui: „OARE DACA IL VIZITEZ desi este la 3000 km distanta AS AVEA VREO SANSA!?” Tu sa ai o sansa? El sa aiba o sansa? Sunt mai multe necunoscute, dupa cum vezi, insa prima mea tendinta este aceea de a considera ca vizita nu este tocmai indicata in aceste conditii.
Decizia de a-si pune capat zilelor i-a apartinut LUI, in exclusivitate. Nimeni nu iti poate impune sa faci ceva ce nu vrei sa faci. Dupa cum probabil stii, uneori avem tendinta de a fi manipulativi, iar suicidul nu face nici el exceptie, putand fi folosit fie ca pe o amenintare pentru a obtine ceea ce vrem si ni se refuza, fie ca pe o modalitate de a-i „pedepsi” pe cei care nu ne ofera ceea ce pretindem (desi, fie vorba intre noi, ambele variante suntcel putin ciudate, pentru ca, si intr-un caz si in celalalt, sinucigasul, adica persoana care isi doreste satisfacuta atat de mult o dorinta, nu va mai fi in viata pentru a se bucura sau pentru a savura rezultatele actului sau extrem… Oare nu este asta o ciudatenie extrem de mare, un lucru stupid si ne-necesar?).
Asteptarea, intr-adevar, cred ca este cumplita. La fel ca si incertitudinea. Dar ce vei rezolva daca te vei duce acolo? Vei fi oare cu el? Asa cum intuiesti, probabilitatea ca el sa isi faca anumite sperante este destul de mare, la fel ca si cea ca, ulterior, vazand ca tu ai fost acolo doar pentru a sti ca este bine, fara a avea intentia de a continua acea relatie, dezamagirea sa ii fie si mai mare…
Cred ca tot ce poti face este sa te rogi, sa speri, sa iti oferi ajutorul indirect celor care sunt acum alaturi de el – poate are nevoie de bani sau altceva de felul acesta. Cu cat mai repede va accepta decizia ta, cu atat va fi mai bine si pentru el, si pentru tine…
Oare familia ta ce ar gandi daca te-ai duce acolo? – iata o alta intrebare pe care va trebui sa o ai in minte… Cum s-ar simti sotul tau, copiii tai (daca este cazul)?
Inca o data, imi cer scuze pentru faptul ca aceste lucruri pot parea foarte dure, insa cred ca este important sa ne gandim la toate implicatiile unei probleme, pe termen lung…
Nimeni insa nu poate lua o decizie in locul tau. Tu stii toate datele problemei; noi nu putem decat sa incercam sa ne asiguram ca iei in calcul si anumite aspecte pe care le-ai putea scapa din vedere…
Ti-am facut o „categorie” a ta in coloana din dreapta, unde te voi ruga sa ne dai mai multe detalii si sa ne tii la curent cu decizia ta, oricare ar fi aceasta. Te asigur ca iti suntem alaturi si ca eu unul, cel putin, ma voi ruga atat pentru tine, cat si pentru prietenul tau aflat in stare critica si, nu in ultimul rand, pentru familia ta care, cu siguranta, daca stie de toata povestea, se simte si ea cumplit… Fie ca bunul Dumnezeu sa va intareasca pe toti si sa va dea intelepciunea de a trece cu bine peste toate aceste incercari extreme!
Cu prietenie,
Adrian
nu stiu cum sa incep,mi greu sa povestesc cate putin din viata mea deoarece..nu obisnuiesc sa imparasesc prea mult din ce traiesc celor din jur.
Am niste parinti minunati care ma iubesc(dar care nu ma inteleg de multe ori) si o sora carei pot sa’i spun totul,pe langa asta sunt o fata foarte talentata la muzica…faca vioara de 8,9 ani de zile si imi place foarte mult(asta este o introducere )cu toate astea nu sunt fericita…din cauza faptului ca sunt un copil destept foarte multi profesori se bazeaza pe mine,la vioara la fel..profesoara imi da din ce in ce mai mult si toate asta contribuie la un stres zilnic..cand am concerte sau evenimente de genu ..mi s’a intamplat sa am atacuri de panica..si sa nu mai pot sa ma odihnesc chiar.sfarsitul de an scolar a fost unul foarte solicitant pt mine…a trebuit sa studiez foarte mult ca sa’mi intrec toate colegele la vioara…nu am dormit noptii la randul ori studiind ori din cauza stresului imi pierea somnul si nu’mi ramanea decat sa citesc pana dimineata cand o luam de la capat…asa am ajuns sa fiu obosita la maxim…sa nu mai am putere si sa nu mai dau randament la nimic astfel ca desi am studiat foarte mult pt examenele de sfarsit de an(la scolile cu specialitate se da un examen la fiecare final de semestru) am stricat totul in ultimul moment..in noaptea aceea nu am dormit deloc si nu din cauza stresului ci din cauza faptului ca probabil m’am obiosnuit asa..iar la examen am fost praf de obosita si am luat o nota de trecere cum s’ar spune.toti au fost dezamagiti,nimeni nu se astepta sa cant atat de prost..inclusiv eu am avut o depresie.De cateva luni incoace am trait parca ultima parte din firul vietii mele.eu sunt si o persoana sensibila, ma afecteza cam tot ce se invarte in jurul meu.Odata cu nota primita muzica din mine s’a stins..atata munca fara un rezultat?poate un om sa’si dea sufletul pentru ceva ca la sfarsit sa constate ca a fost degeaba?..si exista o dezamagire mai mare?nush cum sa raspund..(si sigur acum ma cataloghezi ca tipicul de adolescenta..fac din cal armasar!am citit in trecere tot ce au scris ceilalti p’aci.. si is cazuri cu adevarat disperate fata de al meu..ce este o nota mica la un examen?nu? )pentru mine arta este ceva sfant..asta iubesc pentru asta traiesc.daca nu mai sunt buna la ceea ce ma pricep eu mai bine, ce este de facut?acum as vrea sa alerg pe un camp plin de flori,asa imi imaginam vara:libera ,zburdalnica,fara griji doar plete fluturand in adierea ciripitului de pasari.si acum de ce as vrea sa ma sinucid?pt o nota?(nice joke!)nu intocmai…poate doar oarecum.ideea este ca nimic nu ma face fericita,prietenii,parintii,sora..lucrurile materiale nimic..viata mea este seaca cu toate ca sunt si talentata si inteligenta de ce nu pot sa ma bucur..omul poate sa aiba orice daca nu e fericit este ca un copil nascut mort. in ultimul timp ma tot retrag din tot si devind din ce in ce o persoana mai singura.imi pun prea multe intrebari despre viata,ce se intampal cu oamenii? uneori cand merg la scoala in firobuz ma uit la oameni cum alearga dintr’o parte in alta si ma intreb:care;i rostu lor?traiesc..munces unii,isi bat joc de viata si mor..asa si?la urma urmei eu de ce traiesc?de ce sa ma invart si eu pe ici si pe colo?si ce trebe sa faca un om sa fie fericit?sau mai degraba cum arata un om fericit..?(eu n’am vazut nici unul)..nush ce sa zic..atat zarva..si eu am incercat sa fiu fericita si am fost..dar pe moment .. si daca nu esti feiricit de la sine te intrebi care’i rost tau? nu gasesti legatura.si asa devii din ce in ce mai trist( o spun din experienta) si ajungi chiar sa te gandesti daca mor ce?
Draga puff am citit si mai recitesc cea ce ai scris poate nu sunt cel mai in masura in a da sfaturi deorece trec eu insumi printr-o perioada grea dar indraznesc totusi .
Draga puff nu exista probleme mici sau probleme mari exista pur si simplu probleme .Pt fiecare problema lui este cea mai mare si este cit se poate de normal. Poti sa fii sigura ca aici toti iau in serios cea ce ai scris si o trateaza ca pe cea mai seriosa problema .Cauti sa fii fericita si crezi ca nu poti fi din motivele enumerate de tine mai sus as indrazni insa sa iti sugerez un mic exercitiu … Esti talentata la muzica, cinti la vioara din cite am inteles ( UN INSTRUMENT DIVIN CU UN SUNET DIVIN ) -esti bucuroasa atunci cind cinti?- sunt sigur ca da . … si altii sunt bucurosi atunci cind te asculta ? -sunt sigur ca da . … esti bucuroasa ca ai niste parinti minunati ? – tu ai spus ca da . … esti bucuroasa ca ai o sora careia ii poti spune orice? – tu ai spus ca ai . … esti bucuroasa ca esti talentata la muzica … esti bucuroasa ca esti un copil destept … esti bucuroasa atunci cind profesorii se bazeaza pe tine …
Vezi draga mea puff eu am extras doar din cea ce ai scris citeva mici sau mari bucurii sunt convins ca daca privesti adinc in sufeletul tau daca te uiti atenta in jurul tau vei descoperi multe motive sa iti faca mici bucurii si o bucurie acum ,una mai incolo…. si tot asa fericirea este formata din mici bucurii de zi cu zi depinde de noi sa ne facem aceste bucurii cit mai des posibil si ajungem sa fim fericiti ,
Ai spus la un moment dat ca toti oamenii alerga ca intr-un furnicar .. da … asa este dar crede-ma fiecare alerga sa isi faca acele mici bucurii si astfel sa fie fericiti . Prin talentul pe care il ai bunul dumnezeu tea inzestrat cu puterea sa incinti prin muzica ta pe cei din jurul tau deci… eu cred ca este o bucurie pt tine sa ii faci pe altii bucurosi ca te asculta . Fa-ti acesta bucurie …CINTA!!!! … si incinta pe cei din jurul tau !!!
Draga noastra Puff nu-ti refuza nici cea mai mica bucurie , cauta bucuriile in jurul tau , ai sa revii la alt examen unde sunt sigur ca ai sa fii extraordinara nu-ti refuza bucuria succesului pe care il vei avea .
Prin natura ta iti pasa f mult de ce simt cei din jurul tau ,esti apreciata f mult de toti pt ca ai talent , pt ca ii incinti cu muzica ta esti la fel foarte apreciata dar …. daca mori ?…. nu cred ca va fi pt cineva mai bine.
Sper ca am reusit sa fiu un mic ajutor ,te rog sa mai scrii ,sunt persoane care te asculta si sunt alaturi de tine .
I-ti doresc mlte, multe bucurii !!! Ducu .
„Le bonheur n’est pas le fruit de la paix, le bonheur c’est la paix même”
„Fericirea nu este fructul pacii, fericirea este pacea insasi!” ALAIN
„Puff” draga, ai sansa sa fii talentata! Talentul e un dar de la Dumnezeu! Talentul tau iti poate aduce bucurie, da un sens nobil vietii tale, aduce bucurie si la o multime de alte persoane!
Profita! Gindeste-te doar la acest lucru!
Cred ca, in cazul tau, va trebui sa faci un mic efort si sa gasesti pacea care te poate face fericita!
Si pentru a gasi aceasta pace, in primul rind, va trebui poate sa accepti ideea ca nu esti un supra-om. Ca ai limite pe care deocamdata, nu le poti depasi! Impartaseste acelasi lucru si celor care crezi tu ca asteapta foarte mult de la tine! (dar esti sigura ca asteapta foarte mult de la tine, sau iti imaginezi doar, fara a avea certitudinea aceasta?)
Parintilor tai, poti sa le vorbesti, sa le spui ca ai nevoie si de un timp de odihna, ca faptul ca asteapta de la tine mereu rezultate remarcabile, te streseaza, te impiedica sa lucrezi, sa te concentrezi! Ca iti e teama sa nu-i dezamagesti, ca poate nu o sa te mai iubeasca (crezi tu) daca-i dezamagesti…
Si intreaba-i ce asteapta de la tine, ce isi doresc pentru tine?
Sa fii fericita si sa impartasesti cu toti cei dragi un mare talent? sau sa fii nefericita dar violonista secolului???
Raspunsul lor, va fi unul din raspunsurile de care ai nevoie pentru a continua!
Profesorilor tai, trebuie sa le spui adevarul. Ei au fost ca tine si stiu ca nu e usor pentru un tinar sa munceasca cit muncesti tu! Apoi, ei nu au dreptul (ca pedagogi) sa neglijeze faptul ca nu poti munci ca un adult, si ca un ritm nebun de munca aduce surmenare si in final rezultate proaste!
Explica ce s-a intimplat cu stresul tau, de ce aceasta nota proasta, cred ca vor intelege!
Prietenilor? In general, prietenii adevarati ne accepta cum sintem. Poate va fi suficient sa le spui ca nu esti super woman!!!!CA daca nu ai macar o data in viata un esec, nu poti aprecia la justa valoare, reusitele (sic!!!)
Cit despre problemele existentiale ale vietii… Tu ai exact virsta cind aceste intrebari sint foarte importante! Cind asteptam raspunsuri.
Cred ca ar fi bine sa citesti!
Cind eram ca tine, un prieten mai in virsta m-a sfatuit sa citesc „Micul print” si Biblia! Iata doua carti care-ti pot aduce o parte de raspunsuri la intrebarile tale!
Nu te preocupa de ce traiesc altii. Tu traieste pentru tine, caci viata ta poate contribui la fericirea altora! Si daca vrei sa imparti un pic de fericire, poti prin a-mi trimite un morceau interpretat de tine. Allez, curaj! Vei reusi, sint convinsa! Ai atita de oferit! Nu abandona!
Draga Carra,
Multumim mult pentru gandurile tale frumoase si pentru incurajarile care sunt binevenite oricand, iar atunci cand intr-adevar ai nevoie de ele devin inestimabile!
Mi-am permis sa copiez comentariul tau, cu precizarea sursei, la „Puff”, in dreapta, pentru ca atat ea, cat si cei care ii urmaresc povestea sa poata avea acces la toate detaliile.
Cu prietenie,
Adrian
mersi mult.ce ai scris tu mi’a deschis o alta perspectiva de a privii lucrurile si de data asta umpic mai bine..insa nu ti’am spus ce ma doare cel mai tare(cu lacrimi iti scriu) din cauza faptului ca eram buna la muzica si ma straduiam…abia au asteptat sa ma darame sa ma prinda atunci cand sunt intr’o pasa mai proasta si sa ma tacseze..asteapta asta de ani de zile pt ca comisia vede ca le’am intrecut elevii..si ii ajung din urma si pe cei mai buni…abia au asteptat sa ma distruga..oboseala si’a facut efectu asupra mea in ziua respectiva si nu stiu cum nu am putut de nici un fel sa ma concentrez pe moment,pur si simplu nu am mai putut face fata…acum se vor da afara elevii care au note sub 8 la examen eu am luat una nu foarte mica,dar sub 8.. poate voi fi printre aceia pe care ii vor exmatricula..si este pacat ca la toate celalalte materii (muzica de camera,orchestra,istoria muzicii,teoria muzicii am note mari)dar instrumentul principal conteaza.Acum au posibilitatea sa ma inlature..si poate asta o sa faca..si atunci s’a dus totul…totul apune pentru mine..sunt distrusa..sa nu mai pot sa cant inseamna moarte…nu mai am de unde sa primesc aer,nu mai pot sa respir(nush cum sa explic exact senimentul,pentru ca multi nu inteleg o inima de artist cand plange pentru ce i’a fost mai drag)o sa asociez asta cu o dezamagire in dragoste..chiar daca nu prea are legatura,dar este tot asa,m’am indragostit de asta,asta imi place sa fac,ideea ca as putea sa nu termin liceul de muzica si apoi sa dau la conservatorla Starsburg(asa cum imi faceam palnuri) imi spulbera si cele mai frumoase vise,nu pot sa’mi iamginez viata mea fara muzica.si;au atins scopu..si sunt inca un copil si m’a afecteza..nush cui sa cer ajutorul in nici o privinta,parintii sunt dejamagiti..si nush ce sa faca….ce’mi ramane de facut?cand nu te mai poti bucura nici de micile bucurii,(si a mai ramas ceva:iti dau dreptate atunci cand canti esti cel mai fericit om..mai ales pe o scena..cand la final lumea te aplauda,nu;ti pot descrie in cuvinte bucuria aceea si cum te simti atunci..cand toti te felicita)…
de ce oamenii nu apreciaza e este curat si inocent..pe aceeia care incearca sa ajunga la un nivel mai inalt si nu se multumesc cu tarana?..ii deranzeaza sufletul curat,omul care vrea cu adevarat ceva?de ce ridica oamenii care nu au valori si care sunt ca si restu”vorbe in vant”(deaia este Romania asa…tara e frumoasa,dar oamenii nu investesc)si de ce sa sufere si sa nu se mai opreasca din plans un om ca mine din atata,doar ca iubeste dreptatea si curatia sufletului?..nush ce le’am facut sa ma urasca atat toti profesorii de la instrumente(cine ii mai bun ca elevii lor ..ii inlatura..ii dau afara) de ce sa fiu si eu o victima a actelor lor de ura?..cat de mult ma deranjeaza asta…sufar din cauza asta.trec print’o depresie care nu stiu unde o sa se sfarseasca(nu ma gandesc sa’mi iau inca viata)tot timpu am avut nevoie de apreciere..si de dragoste din partea celorlalti..insa am ajuns la concluzia ca muritorii nu ofera dragoste..atunci la ce sa te astepti?cine iti da dragoste neconditionata daca nu dumnezeu singurul care a dovedit ca ne iubeste..fara a cere nimic in schimb..(ca si liviu rebreanu:dragostea este iubire si nimic mai mult)n’ar avea nici un rost sa ma mai si sinucid…(si hamlet se gandea ce este mai greu sa te sinucizi si sa traiesti in iad,in chinuri sau sa traiesti pe mamant si sa chinui alergand dupa fericire)..nu ma sinucid si asta nu pt ca tin la cineva anume ci pt ca nu pot sa’i raspund lui dumnezeu altfel decat mi’a raspuns el…:mi’a dat viata..si;a dat el insusi viata pt mine..iar eu ii arat ca nu’mi trebuie?dar totusi ce sa fac?in lumea asta lipsita de valori..in rimpo ce sciru lacrima dupa lacrima mi se scurge pe obraj…inima mea e trista…cauta un raspuns..
nu ma mai pot opri din plans..o sa am din nou un atac de panica…(deja imi vine rau)…imi pare rau ca n’am rezistat in lumea asta..a fost prea puternica pentru mine influenta ei..m’a devastat…nush ce o sa fac..oricum multumesc pentru sprijin..sunteti niste oameni deosebiti ca faceti asta…va doresc numai bine..sa traiti viata de plin ca altfel nu se merita traita..traiti in puritate 100% si sa aveti sufletul curat,sa nu fiti ca o samanta de floare care merge incotro o trimite vantul…multumesc inca odata.
Draga puff .in rindurile pe care le scrii strabate catre noi un ocean de tristete si stiu ce este…stiu la ce te referi .STIU CA LUMEA ESTE ADESEORI NEDREAPTA .Dar as dori din inima sa privesti acest lucru care tie se intimpla tie dintr-un alt unghi , din pacate cred ca ai dreptate ca fiecare profesor doreste sa isi promoveze elevul ,uni poate merita ,unii poate nu … din citew inteleg tu nu ai un profesor care sa te sustina si sa te intelega si care sa vada talentul tau ,de fapt talentul ei il vad dar tocmai asta ii deranjeaza . draga puf in afara de profesori , in afara de comisii de examinare , in afara de notele obtinute mai este un juriu care este infailibil ( si profesorii stiu asta ) un juriu care nu greseste si nu judeca decit cu inima , un juriu care nu poate fi platit , un juriu care nu are decit un singur interes sa se bucure din plin de muzica pe care o asculta , da cred ca iti dai seam la ce ma refer …. acest juriu este publicul … el ,publicul nu cere diploma ,nu cere carnet de note cere…. numai muzica si atit acesta este juriul pe care de care tu trebuie sa tii cont .nu stiu cum este intr-un liceu de muzica posibil sa fii indepartata posibil sa nu fii tu stii mai bine dar… prin orice mijloace tu trebuie sa continui cea ce ai inceput , cea ce tie iti place si te face fericita trebuie sa ajungi la public . draga puf sunt o sumedenie de exemple de artisti care nu au trecut prin scoli si au reusit cu talentul si ajutorul publicului sa razbata si sa faca cea ce le place . Si tu poti face orice alt liceu si sa continui sa cinti, sa continui sa te pregatesti ,sa continui sa i-ti incinti auditoriul . Stiu ca lumea este nedreapt ,stiu ca avem o tara superba ai foarte mare dreptate si mai stiu ca acum din pacate totul este pe dos in acesta tara dar…. sunt foarte multi oameni care au sufletul curat si sunt alturi de tine poate nu ii stii dar .. nu ramine decit sa ii gasesti si ai un mijloc de ai gasi pe acesti oameni , un mijloc care nu da gres …. muzica … nu sunt priceput la muzica dar imi reamintesc de un film drag mie ,, CIPRIAN PORUMBRSCU ,, si de o scena din acel film atunci cind ciprian porumbescu este intemnitat , e trist , e dezamagit , e singur , si mai ales in temnita nu are vioara atunci cei apropiati lui cei pe care ia desfatat cu sunete divine au venit seara pe o ninsoare abundenta si la geamul celulei i-au cintat BALADA compusa de el si cu muzica a reusit sa treaca peste clipele grele in care se afla , a trecut a reusit prin muzica dupa aceia a ajuns sa isi puna in scena opera CRAI NOU pe o scena din brasov,prin muzica a reusit si etunci eu zic asa . esti trista … cinta , crezi ca vei face un atac de panica … cinta ,esti suparata si dezamagita … cinta . Draga puf detii comoara prin care acest popor a reusuit sa reziste milenii . ce face rominul ??? cind e trist .. cinta ..cind e fericit .. cinta , cind este la restriste… cintatu dispui de acest pansament , de acesta putere de a te proteja de rautatile lumii prin cintec , prin muzica si mai ai putere de a ajuta pe altii sa treaca peste multe neajunsuri prin muzica ta . parintii tai ai spus ca nu stiu ce sa faca si sunt dezamagiti … ajutai tu credema din inima iti spun nimic nu este mai de pret pt un parinte decit copilul lui aratale ca esti puternica ,aratale ca poti sa cinti oriunde si ei vor gasi puterea si intelepciunea sa faca cea ce trebuie se vor uita la tine , te vor asculta cintind , vor prinde puteri pe care nimeni nu isi imagineza ca le au si vor gasi solutii de multe ori si parintii trebuie ajutati …. ajuta-i tu fii puternica si ..,. cainta nu te lasa poti stiu ca poti . din tot cea ce scrii din cea ce citesc razbat versuri , razbate un suflet de artist , lasa acest suflet sa strige… sa se exprime nu il ascunde .
Simti atit de frumos despre aceasta tara ai carei oamenui te dezamagesc cind simti ca oamenii sunt in jurul tau numai oameni rai asculta Rapsodia Romina si ai sa auzi strigatul, tristetea dar mai ales fericirea multor oameni care sunt ca si tine si ve simti ca nu esti singura . Draga noastra puff nu esti singura … singuri sunt cei rai , cei nedrepti , cei care nu vad in interiorul sufletului tau ei sunt singuri , tu nu esti singura ai muzica si cu ea pe toti cei care simt catine si sunt fff multi .
Draga Puff suntem cu tine tu nu trebuie CINTI !!!!!!
Scrie-ne …
Draga puff scuza-mi greselile dar am scris repedesi rectific ultima fraza ,,Draga puff suntem cu tine tu nu trebuie decit sa …. CINTI !!!! ,,
hey..ms pentru tot..iti sunt recunoscatoare ca iti iei din timp ca sa’mi scrii mie.mi’a placut ce am citit chiar daca in unele privinte..si is putine in care nu iti dau intru totul dreptate,dar lasand asta la o parte..am devenit mai optimista intre timp:)..acum ca a venit vara si odata cu ea vacanta mare mi’am propus multe lucruri de care sper sa tin cont in aceste 3 luni,printre care sa cant cu sufletul(nush daca intelegi exact cum zic)…..poate ca nu sunt singura,dar mi’am dat seama ca imi lipsesc oameni care sa emane bucurie in jurul meu si care tot odata sa ma ajute sa fiu si eu mai fericita.am avut momente in care am zis ca mai bine las totul…si devin pur si simplu proasta…nush daca ai citit cartea „m’am hotarat sa devin prost”ii amuzanta dar autorul gandeste foarte realist si isi spune punctul de vedere despre cat de bine o duc prostii,care nu se framanta cu nimic, atat de sincer.acum ceva vreme ii dadeam dreptate..si ma gandeam ca ce’mi trebuie muzica..si concerte..si o viata cu un drum bine construit…cand ei..duc o viata fara griji,libera si fericita..dar acum nu mai vreau sa devin ca ei ( 🙂 ) mi’am dat seama ca ei sunt atat de prosti incat nici nu’si dau seama de ce li se intampla..si abia acum is de acord pe deplin cu tine ca mai intai trebuie sa ne bucuram de micile bucurii(de exemplu pe timpul lui ceausescu ,oamenii se bucurau daca nu stateau la coada pentru niste masline…iar acum asta nu mai este considerata nici o mica bucurie) is multe bucurii mici:)..in orice caz..acum nu mai am timp..(merg la teatru:d)..dar eu oricum nu stiu prea multe la 16 ani…imi fac griji prea deverme..ms inca odata>:D<o sa va mai scriu din cand in cand…dar acum vara …mai mult o sa umblu,in timpu anului mi'a lipsit libertatea:)
Draga noastra Puff,
Citind toate aceste randuri, mi-am dat seama ca avem printre noi un artist adevarat, un om care nu face muzica doar pentru ca ii place, ci pentru ca o simte in interiorul sau, pentru ca e o parte din viata lui…
Asa cum a scris si Ducu, nimeni nu a avut vreodata pretentia ca viata este intotdeauna dreapta si ca toti cei din jurul nostru vor juca cinstit mereu. Atunci cand ai un talent deosebit, o inclinatie deosebita pentru ceva, se vor gasi mereu si “epigoni”, vorba lui Eminescu, care sa te invidieze pentru simplul motiv ca ei nu vor putea ajunge niciodata acolo unde tu esti in mod natural; atunci cand tu faci ceea ce faci pentru ca pur si simplu asa simti, pentru ca razbate ceva din interiorul tau, altii nadusesc din greu sa se catere la acelasi nivel… si cand ajung acolo se straduiesc sa te dea la o parte, sau, mai rau, atunci cand, din diverse motive care nu au prea mult de-a face cu talentul, tu ai alunecat si te straduiesti sa te ridici, au grija sa iti puna talpa pe grumaz, ca nu cumva sa te mai ridici prea curand…
Din fericire insa, Cineva acolo sus priveste… si e drept… Chiar daca nu actioneaza exact atunci si exact asa cum ne-am dori, ajungi la un moment dat, privind in urma, sa spui ca a facut exact ce trebuia, cand trebuia…
Ma bucur mult ca ai reusit sa treci peste acele momente crancene; chiar daca vor mai veni clipe dificile, sper sa iti amintesti mereu ca nu esti singura, si ca merita sa lupti pentru a face ceea ce iti place, pentru a face lucrul pentru care ai fost abilitata in mod nativ. Si cand vei fi din nou jos, adu-ti aminte ca astfel de prilejuri fie te pot dobori, fie te pot ajuta sa devii mai puternica… Depinde doar de tine, daca vei ingadui sa te doboare sau daca, dimpotriva, cu ajutorul Bunului si al prietenilor, vei alege sa lupti pentru a reusi sa devii mai puternica!
Ti-am facut o categorie a ta, in coloana din dreapta – Puff. Asta inseamna ca esti de-a casei…
Cu prietenie,
Adrian
Am ajuns pe site-ul acesta pentru ca sunt intr-o depresie profunda. Imi e rusine de mine, ma simt vinovata, caci am citit multe dintre povestile celor de aici, si problemele mele nu pot fi comparate cu majoritatea problemelor celor de aici care sunt mult mai grave. Am fost o persoana foarte pozitiva, am muncit enorm, am pastrat mereu speranta. Am o familie care ma iubeste, desi in trecut am avut o relatie destul de dificila cu ei, am un sot extraordinar, cu o situatie materiala foarte buna, de o bunatate incredibila, pe care il iubesc. M-am mutat in alta tara de aproape zece ani. Am avut un inceput de cariera minunat in tara. Am renuntat la tot, si am plecat, singura, caci intotdeauna am visat sa traiesc in alta tara. A fost ingrozitor de greu la inceput, pe urma l-am cunoscut pe sotul meu, si, din punct de vedere sentimental si material, totul s-a aranjat. Am ramas aici pentru el. Muncesc foarte mult sa imi fac o cariera, dar e foarte ciudat, pe cat de mult noroc am avut in tara, pe atat de mult ghinion am aici. De fiecare data cand am o raza de speranta, imi fac multe vise, am impresia ca o sa mi se deschida si mie un drum, dar din pacate totul sfarseste foarte prost. Inainte credeam ca ne creeam singuri viata, daca muncim si ne pastram speranta, si Dumnezeu ne va ajuta, ne va calauzi. Dar nu pot intelege de ce, totul imi merge atat de prost, de ani de zile, am ajuns sa cred ca sunt blestemata, ca nu am nici o valoare, nu ma mai pot uita la mine, nu ma mai suport. Ma simt o ratata, simt ca nu imi iese nimic, imi e rusine ca exist. Am fost intotdeauna extrem de muncitoare, am invatat, am fost olimpica, am facut doua facultati. Nu e vorba de ambitie, de ego, e vorba doar de vocatie, de talent, nu vreau sa intru in amanunte, e chemarea sufletului meu. Nu vreau nimic rau, vreau doar sa am sansa sa imi practic meseria. Ma simt vinovata caci nu pot sa ma mai bucur de cei care imi dariuesc atata dragoste, ma simt ca un animal bolnav, ma dor toate. Nu pot sa ii chinui pe cei din jurul meu, asa ca ma prefac, am incercat sa vorbesc cu ei, dar ei nu pot intelege, cred ca am nevoie de o cariera, ca ei trec pe planul doi, dar nu e adevarat. Pur si simplu imi moare sufletul caci nu pot sa profesez, ma ofilesc, ma simt inutila si ma urasc. Nu demult mi s-a intamplat ceva foarte rau, a fost picatura care a umplut paharul. M-am prabusit, fizic, psihic, mi s-a facut groaza cand mi-am dat seama cat de jos pot sa cad, ce limita a durerii si urii de sine pot atinge. Sunt inconjurata de foarte multa dragoste si de oameni extraordinari, si, paradoxal, ma simt legata de maini si de picioare, caci nu vreau sa ii ranesc, desi pentru mine stiu sigur ca ar fi mai bine sa ma sinucid. Din cauza ca nu am libertatea de a ma sinucide, ma simt si mai cumplit, parca sunt trasa pe roata. Imi e atat de rau, ca ma doare totul pe dinauntru, nu mai pot respira. Nu imi vine sa cred ce mult am decazut. Problema e ca am devenit foarte fragila din cauza loviturilor pe care le-am luat de circa 10 ani de zile, nu e o situatie recenta. Intotdeauna am crezut ca in viata bucuria si supararea, ascensiunea si prabusirea, sunt ciclice, dar de atat de timp totul merge prost, ca am ajuns sa imi zic ca poate eu sunt prea idealista si m-am amagit ca Dumnezeu ma poate ajuta, dar e de o cruzime, sau indiferenta fara margini. Sau daca eu creez ceea ce se intampla in viata mea, de unde atata ura fata de mine sa atrag atat de mult rau? Caut o solutie pt a disparea fara sa ranesc pe nimeni. E atat de cumplita durerea, si stiu ca multi dintre voi simt acelasi lucru, ca daca cei dragi ar simti ce e in sufletul vostru, ar intelege cat de important e sa poti pune capat acestei suferinte. Am devenit ceva ce urasc, sunt o ratata depresiva, agatata ca o carpa de un suflet asfixiat, care vrea sa se desprinda…Am inteles ca oricat ai munci, oricat talent (paradoxal) iti da Dumnezeu, daca nu ai noroc, nu se leaga nimic…
.
salutare,
nici nu stiu cum sa incep insa vad ca toata lumea pe aici e destul de sincera si de directa,asa ca voi fi si eu lafe.
Problema mea este ca am un foarte bun prieten caruia in urma cu vreo 6-7 ani i-a murit tatal
Imrepuna cu tatal lui s-au dus toti banii familiei care erau destul de multi atunci.
Imaginativa un baiat care avea totul si dintr-o data nu m-ai are nimic,nici prieteni nici nimic.
Mama lui, a vrut sa-i ascuda lucru asta si a incercat sa ii creeze acelasi stil de viata de pana atunci, insa datoriile cresteau iar mama lui lua foarte multe pastile care in cele din urma au distrus-o,adica e foarte greu sa vorbesti ceva cu ea normal e aproximativ ( ca sa fiu mai draxtic) nebuna :(, nu chiar dar pe aproape.
Sa revin la BOBO(prietenul meu),in momentul in care s-au dus banii a ramas si fara prieteni( cu exceptia mea si inca cineva), mama lui nu a putut acoperii mult timp lipsa banilor iar el a inceput sa se inchida in el sa nu m-ai discute nimic legat de el de familia tot timpul zicea decat bine,si ca nu are nevoie de nimic.
Nu a vrut sa cunoasca pe nimeni nou,nu vrea sa iasa din casa nu vrea sa faca nimic.
a devenit dependent de calmante apoi a inceput cu xanax(nu stiu cum se scrie exact)
in weekendeul trecut am reusit sa-l conving sa stea la mine cam 2-3 ore si sambata si duminica parea ok am vorbit prostii si idiotenii,iar luni seara si-a taiat venele la ambele maine dupa supradoza de xanax
A supravietuit multumita Lui Dumnezeu.
Problema e ca l-au dus la Obreja la psihiatrie unde sta inchis iar acolo(obiectiv fiind) sunt oameni care au probleme cu capul
Primul lucru pe care mi l-a zis a fost sa-l scot de acolo si sa-i dau un pistol ca sa nu m-ai rateze,oricum cand iese de acolo vrea sa incerce iarasi.
cred ca ar trebuii sa m-ai stiti despre el:
1. NU crede in Dumnezeu
2. NU ii place sa vorbeasca cu oameni noi
3. Nu vrea sa auda de fete(nu e gay dar nu il intereseaza nici o relatie de dragoste)
4. NU ii mai place sa iasa din casa.
5. Motivul pentru care a facut-o(zice el, nu e lipsa banilor,datoriile,sau moartea tatalui,sau starea mamei) pur si simplu nu ii mai place viata nu mai vrea sa traiasca
6. Imi zice ca de 6 ani asta la ceva timp dupa moartea tatalui vrea sa se sinucida.
7. Are 24 de ani
Sunt pur si simplu disperat , nu stiu ce sa fac pentru el, nu stiu cum sa gestionez situatia,acolo nu poate sa stea foarte mult fiindca o sa-l distruga si mai rau,insa acum nu poate iesii fiidnca probabil o sa incerce iarasi.
Ajutati-ma cumva, oricum.
Multumesc frumos
Zii ca il rogi frumos ca sa mai amane decizia drastica cu 5 ani sau cu cat este el dispus sa negocieze, si sa o faca pentru tine. Pt ca tu nu esti pregatit sa suporti asa o tragedie, sa i-ti dea timp ce naiba, doar sunteti prieteni pana la urma urmei.
Salutare…stii am intrat pe net sa gasesc o metoda rapida de a-mi lua viata si am dat peste sit-ul acesta. Zilele acestea m-am gandit la morate cat nu m-am gandit toata viata, adica eu intotdeauna cand cineva imi spunea ca vrea sa moara, ii spuneam sa termine cu prostiile, sa mearga mai departe ca va veni si soarele pe strada lui. Insa zilele aceste am cazut si nu ma pot ridica. Sa va spun ce s-a intamplat (este pentru prima oara in care postez ceva pe un blog:). Acum 5 ani am dat la facultate, am intrat si acolo am cunoscut o fata mai mare ca mine cu 8 ani (eu fac 25 ani in septembrie, ea 33). Pana in anul 4, am fost cei mai buni prieteni, ne intelegeam super bine…in anul 4 mi-a facut o marturisire: ca decand m-a vazut ii place foarte mult de mine…eu la inceput m-am speriat, ca nu ma incurc cu cea mai buna pritena de-a mea (adevarul ste ca si mie imi placea foarte mult, si acum sunt innebunit dupa ea)…pana la urma am inceput sa avem o relatie, care cat a tinut 3 luni a fost foarte frumoasa (ea mai avea pe cineva, care la randul lui era casatorit si tot asa)…am terminat-o noi…vreo luna nu am mai dat de a….dupa care am inceput de prin noiembrrie sa iesim in fiecare zi si uite asa s-a ajuns sa ne apropiem iar foarte mult si prin martie, am reluat relatia si iarasi a fost frumos….dar din pacate au intervenit iarasi principalele probleme: ca este mai mare ca mine, ca va ajunge la 40 ani si eu imi voi dori ceva mai tanar, ca nu am planuri de viitor, ca vrea ptr mine ceva mai tanar, ca este si respectivul cu care este implicata)…si uite asa acum cateva zile cand a venit de unde a fost plecat, am vazut ca a venit schimbata si am intrebat-o ce are. Mi-a raspuns ca nu stie ce are..si am inceput eu sa-i zic ca stiu ca nu sunt cel cu care ar vrea sa fie, ca nu am bani, ca nu sunt pregatit si i-am zis ca voi face eu 1 pas si nu voi mai fi asa de „lipicios”. A doua zi la munca am fost afectat, o iubesc si ma iubeste, iar la status la munca am pus anesteziat (eram marcat de discutia din seara precedenta). Seara ne-am intalnit la ea acasa, si printre altele m-a intrebat de statusul meu..i-am zis ca am vb cu o persoana care m-a vazut suparat, ca altcineva mi-a zis ca orice er fi sa merg inainte, ca imi place cum gandeste o tipa mai mare ca mine. Iar dupa ce m-a dus acasa, mi-a dat un mesaj in care ma intepat: ceva de genul: „ma hotarasem sa fac altceva in seara asta (banuiesc se referea sa mergem inainte).pe de alta parte ma bucur ca ai parte de sprijin si ca te-ai hotarat sa te resemnezi. sper sa ramane buni amici”.. STUPOARE iti dai seama….si 4 zile nu am putu sa vb cuea ca era plecat cu cel cu care vb..SI DE AICI INCEPE CALVARUL MEU: a venit acasa, am sunat-o de 3 ori nu mi-a raspuns nici la telefon, nici la mesaje..a doua zi am sunat-o din nou nu mi-a raspuns la mesaje, la telefon, nici la mail…la 00.00 noaptea i-am dat mesaj cu l multi ani…si surprinzator mi-a raspuns..am fost la ziua ei si nu prea ne-am vb…EU NU VREAU DECAT SA-MI VORBEASCA..nu ne-am intalnit sa lamurim ce s-a intamplat atunci, de ce s-a suparat, de ce ma evita..asta ma roade…nu vreau sa-mi pierd cel mai bun prieten..da este prietenul meu de suflet..cea cu care puteam sa vb tot si vb deschis cu ea…ma cunaoste ca pe buzunarul ei….m-am atasat mult de ea…si atitudnea asta a ei m-a facut sa ma gandesc la mai rau…la mine in familie este o debandada: nu vb cu taica-miu de vreo 4 ani,ira cu maica-mea ma inteleg 1 saptamana, vreo 2 ne certam….ei nu-si vb de vreo 6 ani sitot asa..va dati seama ca prietena de care va vb are un rol esential in viata mea..e ca un far dupa care ma ghidez..si m-a sprijinit in viata..si vreau sa o faca in continuare….deja cred ca v-am cam plictisit..sper sa-mi raspundeti, macar 2 randuri…ceva care sa ma faca sa nu ma mai gandesc la ce rau….o zi buna!
fata asta nu merita atentia ta, daca ea prefera locul 2 pe care i-l ofera tipul ala in loc sa aiba locul pe care l oferi tu, este clar ca nu are ce cauta langa tine. ea nu-si poate asuma responsabilitatea unei relatii simple (2 persone, comunicare deschisa, implicare totala si directa) este clar ca ea insasi este o persoana superficiala, preferand sa se piarda in hatisul unei triunghiulari amoroase care ii permite sa se ascunda de propriile sentimente si sa gaseasca scuze de fiecare data cand nu ii convine ceva. sunt sigura ca iti este foarte greu dar nu imposibil. vei cunoaste pe altcineva care va fi pregatit sa iti fie si confident, si iubita si amica si orice, pana la urma (nu vreau sa suneaiurea) dar fiecare balarie are umbra ei. curaj!!!! ai o varsta frumoasa si nu este tarziu… niciodata nu este tarziu, speranta moare ultima asa ca nu te opri, cauta in continuare. gandestte doar ca „nu este farul tau” si daca ea nu vrea? ce ai sa faci? – intr-o relatie este nevoie de doi fluxul a tot ceea ce presupune o rela tie (dragoste, atentie, respect,SINCERITATE, suport, intelegere, toleranta.. etc.) trebuie sa fie tur – retur; flux si reflux. daca tui ii oferi toate acestea fara ca fiinta care beneficiaza de toata atentia ta sa iti intoarca macar o mica parte din ele este ca si cand… mai bine ai iubi o matura…. crede-ma am patit-o pe propri piele, m-am impiedicat de aceLASI BOLOVAN DE DOUA ORI asa ca stiu ce simti. nu merita sa suferi…. merita sa continui sa incerci
toate cele bune si nu renunta 🙂
Hitman cum zice si nexia dragoste cu dea sila nu se poate, daca nu m-ai vrea asta e la varsta ta sunt o pusderie de fete in lumea asta libere dornice sa cunoasca lume.
Iesi mai mult din casa , sa nu faci prostia sa ramai inchis acolo si sa te uiti la messenger poate poate zice ceva,iesi cunoaste lume o sa vazi trece usor cand cunosti pe altcineva care te poate aprecia intelege si in special sa fie doar cu tine doar a ta.
pe partea cealalta de buni prieteni la varsta ta ar trebui sa te astepti ca daca te bagi intr-o relatia cu cea mai buna prietena si aceasta deveninduti iubita , niciodata nu o sa ajunga din nou cea mai buna prietene ori ramane iubita pana la capat ori nimic va m-ai vrobiti oficial asa din cand in cand nu te m-ai poti intoarce de pe calea aleasa.
Oricum nu ai nevoie de ca cel mai bun prieten sa fie o fata , ai nevoie de o iubita care sa te aprecieze si sa simnta ce simnti tu si sa fie numai pt tine si de prieteni
si de departe fata asta nu te merita la cum o vad eu de aici din ce zici tu,raspundei cu aceeasi moneda ignor-o si iesi cat mai mult parcuri cluburi oriunde cu amicii tai pana la urma o sa cunosti pe cineva sigur
numai bine iti doresc ai grija de tine
P.S. lasa prostiile alea cu sinuciderea pentru o fata sunt atateaaaaaaaaaaaaaa
P.S. astept un raspuns la problema cu amicul meu va rog
Draga Alex,
Din cate imi spui, problema lui Bobo este extrem de delicata. Sunt foarte multe de discutat aici, insa cred ca trebuie sa intelegi anumite lucruri si voi incerca sa le sintetizez pe cele pe care le consider mai importante.
1. Cred ca iti aduci aminte de celebra intrebare: de cati psihologi este nevoie ca sa schimbi un bec? De unul singur, insa becul trebuie sa isi doreasca sa fie schimbat sau ajutat sa se schimbe. Dincolo de comicul sau de ridicolul situatiei sta insa un mare adevar. Poti ajuta un om atata vreme cat el insusi este dispus sa iti permita sa il ajuti. Ori, in situatia de fata, inteleg ca singurul lui scop este acela de a muri, lucru pe care, ca prieten, este normal sa il consideri inacceptabil.
2. Cea mai mare preocupare a ta acum trebuie sa fie aceea de a-l sti in siguranta. Asta presupune multe lucruri, desigur. Cred ca vei fi de acord cu mine cand spun ca Bobo traverseaza acum o perioada de criza profunda si ca, daca ar fi din nou in mediul lui, primul lucru pe care ar incerca sa il faca ar fi sa isi puna capat zilelor. Acolo insa este sub un control medical strict si sever si, cel mai important lucru, este sub observatie permanenta. Ca prieten, cel mai bun lucru pe care il poti face acum este sa incerci sa il incurajezi, sa ii fii alaturi pentru a suporta mai bine perioada de spitalizare. In nici un caz nu ti-as recomanda sa incerci sa il ajuti sa iasa mai repede sau sa ii alimentezi ideea ca acolo sunt numai nebuni. Asa cum nu este nimic anormal in a fi intr-un spital atunci cand te doare ficatul, sau cand ai probleme cu rinichii ori cu stomacul, nu este nimic anormal sa fii intr-o clinica de psihiatrie. Pur si simplu, uneori exista anumite dezechilibre la nivelul chimiei creierului care se cer tratate. Sau exista anumite probleme de raportare la mediul social inconjurator care trebuie corijate. Iar lucrul acesta se rezolva cu putin ajutor specializat!
3. Cred sincer ca prietenul tau este intr-un real pericol si ca ingrijorarea ta este pe deplin justificata, data fiind si tendinta lui depresiva, si tentativa anterioara de suicid, si dependenta de antidepresive. Date fiind circumstantele, afirm cu tarie faptul ca are nevoie de ajutor specializat. Nu inseamna ca este nebun sau ca va innebuni, dupa cum nu inseamna ca toti cei care ajung la Obregia sunt nebuni. Acolo ajung, de exemplu, si dependentii de substanta – de droguri, de alcool etc. pentru dezintoxicare. Multi dintre ei s-au pus astfel pe picioare.
4. In nici un caz sa nu cedezi la rugaminti ciudate sau la santaje de genul „daca imi esti prieten cu adevarat atunci imi poti aduce cutare lucru”, sau „daca imi esti prieten adevarat trebuie sa ma ajuti sa ies de aici” etc. Repet, cel mai important lucru acum este sa il stim in siguranta. Iar acolo, momentan, pana reuseste sa depaseasca aceasta perioada crunta, este locul care ii ofera cel mai ridicat grad de siguranta. Alex, te rog sa ma crezi pe cuvant, mai bine faci acum lucrurile acestea pentru care poate te va uri, decat sa iti reprosezi toata viata ca ai cedat unui impuls de moment si sa ii duci flori la mormant. Exista un proverb biblic care spune ca „ranile facute de un prieten dovedesc credinciosia lui, faptul ca iti este cu adevarat prieten”. Cred ca in situatia asta se aplica extrem de bine. Fii un prieten adevarat si urmareste binele lui!
5. Secretele ACUM nu mai reprezinta cel mai important lucru. Daca el iti spune ca vrea sa isi ia viata, principala ta indatorire este sa faci tot posibilul pentru a-l ajuta sa traiasca. Iar asta implica si o discutie onesta cu medicul lui psihiatru care se ocupa acum de el. Si sa ii spui toate aceste detalii – precum si orice alte lucruri care l-ar putea ajuta sa il ajute pe Bobo. Si, extrem de important, daca el iti va marturisi ca vrea din nou sa se sinucida, nu o tine doar pentru tine. ACUM asta chiar nu inseamna ca ii esti prieten, ci dimpotriva! ACUM CEL MAI IMPORTANT lucru este sa il stii in viata! Si mai tarziu, cu ajutorul si prin mila Bunului Dumnezeu, el iti va fi recunoscator pentru asta!
Probabil ca nu era tocmai raspunsul pe care il asteptai, insa te asigur ca este lucrul cel mai bun pe care il poti face tu pentru prietenul tau. Sa ii fii alaturi, sa incerci sa il sprijinesti moral, sa il vizitezi, sa petreci timp cu el si, mai ales, sa te asiguri ca primeste ajutor specializat!
Inca ceva: chiar daca el nu crede in Dumnezeu, te poti ruga pentru el. Niciodata nu strica rugaciunile cuiva si nu vor prisosi!
Ti-am facut o categorie a ta – „Alex pentru Bobo”, si te astept din nou acolo ori de cate ori vei simti nevoia sa vorbim, sa asculti si o alta parere sau pur si simplu sa te descarci, sa iti versi sufletul. Astfel de poveri sunt mai suportabile atunci cand le imparti cu cineva.
Cu prietenie,
Adrian
Dragul meu Hitman,
Incerc sa inteleg tot contextul in care te afli si imi dau seama ca iti este extrem de greu. Parca ai gasit sufletul tau pereche, care intelege ce vrei sa spui chiar si fara sa fie nevoie de cuvinte si, cand ti-era lumea mai draga, parca totul s-a naruit, ca un vis prea frumos ca sa fie adevarat…
Am citit ce a scris si Nexia si, din pacate, chiar daca poate suna cam dur, ma tem ca are dreptate.
Stii, o alta latura a problemei ar putea fi urmatoarea: daca intr-adevar te intelege atat de bine, inseamna ca stie cum trebuie sa te simti acum. Si daca stie si nu intervine, inseamna ca poate nu merita implicarea ta sentimentala. Sau, dimpotriva, daca nu stie ce simti tu acum, poate ca nu te cunoaste chiar atat de bine cum ai fost tentat sa crezi…
Si intr-un caz si in celalalt, sunt constient de faptul ca este extrem de greu sa o tai dintr-o data, mai ales dat fiind mediul tau familial. Insa, pe de alta parte, daca ea ridica atatea bariere – criteriul „varsta”, care practic nu a deranjat-o atat de mult atunci cand a venit la tine si ti-a propus sa abordati si o alta latura a relatiei voastre… Apoi faptul ca este implicata si intr-o alta relatie… Toate acestea ar trebui sa iti ridice anumite semne de intrebare. Da, este greu sa o tai acum, insa cu cat o vei face mai tarziu sa stii ca nu iti va fi mai usor, ci dimpotriva… Uneori, atunci cand ai o rana infectata care iti provoaca o durere imensa la cea mai mica atingere, cel mai bun lucru pe care il poti face este sa scoti afara puroiul din ea. Da, va duurea ingrozitor de tare, insa daca o lasi asa a la long, durerea nu va fi mai mica, ci mai mare si pe un interval de timp mai indelungat.
Desigur, pentru ca tranzitia sa iti fie mai usoara, ideal ar fi sa incerci sa iesi din mediul tau pentru o bucata de timp si sa te detasezi – de exemplu sa pleci din localitate undeva, departe de ea si de amintirile dureroase, pentru minimum trei saptamani – o luna. Incearca sa calatoresti, sa vezi lucruri noi, sa faci lucruri noi, care sa te tin ain priza si sa iti tina mintea, trupul si timpul incarcate la maximum. Sau apuca-te de un sport – sa iti versi acolo energia, frustrarile, nervii, supararea… Sportul oricum te va ajuta sa te simti mai bine, datorita faptului ca exercitiile fizice ajuta la eliberarea endorfinelor, acei hormoni ai fericirii…
Ai, desigur, si alte variante – sa iti renovezi apartamentul, sa te implici in campanii de voluntariat pentru diverse organizatii social-umanitare… Ideea este sa fii mereu in priza, sa iti umpli timpul si sa iti gasesti preocupari. Cu siguranta ai o groaza de lucruri pe care ai tot amanat sa le faci… Planifica-ti sa le faci acum… Fixeaza-ti dead-line-uri si tine-te de ele!
In fine… daca, cu toate astea, te mai apuca din cand in cand melancolia si ai nevoie sa vorbesti cu cineva, te rog sa nu eziti sa o faci! Vei descoperi ca scrisul, mai ales acest gen de scris terapeutic – chiar ajuta…
Ti-am facut o categorie a ta – Hitman – asa ca stii unde poti scrie din nou!
Capul sus, prietene! Timpul si Bunul le vindeca pe toate!
Inchei cu o vorba de duh, care mie unul mi-a prins tare bine in momentele grele: „Dumnezeu nu te lipseste NICIODATA de o binecuvantare, decat pentru a face loc unei alte binecuvantari mai mari!”
Cu prietenie,
Adrian
Multumesc foarte mult pentru raspunsurile pe care mi le-ati dat si am sa ma gandesc serios la ce mi-ati spus…inca o data va multumesc si am mai scriu..:)
Hitman,
Aceasta este menirea noastra, a mea, a acestui spatiu virtual. Te astept din nou, atunci cand vei dori sa revii, in „categoria” care iti poarta pseudonimul pe care ti l-ai ales – Hitman.
Cu prietenie,
Adrian
salutare din nou….hitman sunt…acum mi-am pus numele…da Catalin ma cheama si sunt din Galati…am intrat sa mai comunicam…sincer imi place mult sit-ul vostru, chiar daca pare unul simplu, esential este sa ai cu cine sa vb , de la cine sa obtii un sfat, si inca o data va multumesc pentru ca mi-ati raspuns…cat despre gandul la moarte, am renuntat la ea..asta este un prim pas…cat despre ea, tot nu reusesc sa ma detasez, chiar inca nu reusesc sa o fac, imi este asa de greu…decand nu v-am mai scris ne-am mai vazut de vreo cateva ori, am iesit la plimbare, dar parca nu era ce era inainte, abia vb cu mine, raspunsuri monosilabice….am luat initiativa intr-o zi sa o intreb ce se intampla si nu mi-a dat nici un raspuns…atunci eu am luat hotararea sa nu ne mai vedem macar 1 saptamana, ca nu mai este ceea ce a fost…acum in week-end am fost plecati la mare, acolo am vb normal, am dormit in acelasi pat, dar tot eu i-am zis sa nu ne mai vedem, tot eu am intrebatt0o daca vrea saptamana asta sa ne vedem, sa mearga cu mine sa-mi iau ceva si mi-a zis ca m-as putea descurca singur. Am inteles aluzia…dar in masina spre casa a vnit in bratele mele, fara sa-i zic nimic, a inceput sa ma mangaie, sa o mangai, sa-mi spuna ca se simte foarte bine la mine in brate, ca nu o sa uite momentele astea…ma bulversaase…la coborare din masina, am intreabat-o daca sa vin al ea in seara respectiva sai in alta zi, si mi-a zis ca daca nu vin atunci nu voi avea ocazia sa o vada deact peste 1 luna…mi-a cazut cerul….saptamana asta ne-am vazut totusi ptr ca a amanat acea luna…dar cand am inchiriat un apartament la mare, l-am luat prin cineva..asta este cu un an mai mare ca mine…si vad ca se da la ea…si eiri trebuia sa ne vedem si-mi spune ca se duce sa se vada cu asta, ca vrea sa vada ce vrea..si eu si ea stim ce vrea…ii place ca este un tip volubil, care vb mult dar cica nu-l pace…si am devenit gelos si i-am spus lucrul asta…nu stiu daca am procedat bine…si mi-e frica sa nu se implice, ptr ca m-as simti ffff nasol, mai ales ca e cu 1 an mai mare, si-mi aduc aminte de conceptiile despre varsta, ca sunt mai mic…adica este ca un razboi…adica pe mine ma iubeste si vine unu nu stiu de unde…aseara cica asta este timid si nu i -a zis nimic…nu stiu…nu reusesc sa scap deloc..ea mi-a zis sa facem pauza ca sa ne revenim , sa se detaseze ne mine…ca ma iubeste si ma uraste in acelasi timp….si plus de asta i-am intalnit o fost aiubita care vad ca ii place de mine,,,,dar ce sa fac, are si ea prieten de 2 ani…eu numai „noroc” d-asta am …nu reusesc sa gasesc ceva ca lumea…si plus de asta o vad pe ea in toate femeile….as vrea ceva clonat…cu bine…si astept nca un raspuns…o zi buna
Buna Catalin
eu din cate vad aici tu trebuie sa preiei initiativa si sa decizi clar ce vrei sa faci ori vorbesti cu ea clar ce are de cand daca vrea sa stea cu tine sau nu dar clar sa nu zica peste 2 zile ca iese cu altcineva sau…
Pur si simplu iei decizia sa nu o mai vezi sa nu mai faci nimic cu ea sa nu o mai suni sa nu-i mai raspunzi la telefon si gata.
Cu timpul trec toate ranile dar daca la un anumit timp le tot redeschizi niciodata nu o sa se inchida de tot.
Parearea mea e ca ea se cam joaca cu toate ca are o varsta la care nu ar trebuii sa faca asta azi vrea ceva peste 2 zile altceva.
Pierzi timpul sa-ti zica clar ce are de gand ori cu tine ori fara tine.
Te rog asculta-ma iti faci rau singur pentru o fata,asta e doar parerea mea nu vreau sa te supar sau sa fiu prea dur, dar pare o fata care poate nu stie ce vrea, dar eu zic ca ii place mai mult sa se joace nu vrea nimic serios.
numai bine ai grija ce decizi ei
si fi putin mai egoist gandeste-te ca tu esti persoana care conteaza cel mai mult in relatia dintre voi doi acum
da alex merci pentru raspuns…noi acum incercam doar sa fim amici..dar nu stiu cat ne iese…poate ca ai dreptate si eu ar trebui sa iau initiativa pentru ca ma simt fff nasol…azi nu am avut chef de nimic, sunt irascibil si multe altele..de fapt intotdeauna certurile cu ea mi-au dat o stare nu tocmai buna…oare sa se joace si eu sa nu observ? cu toate ca m-as simti ca ultimul om…cred ca are dreptate mai am multe de invatat, sunt inca naiv…dar stau cateodata si ma uit la ea si este atat de frumoasa, de inteligenta, de pargmatica si imi este ciuda ca cel cu care este, nu apreciaza asta, pe cand altii…
Draga Catalin – Hitman,
In primul rand, incantat de „cunostinta”. Vreau sa iti spun ca aici este important nu numele sau pseudonimul, ci persoana din spatele lui. Numele chiar conteaza mai putin… Acesta este, dealtfel, motivul pentru care chiar si atunci cand diversi alti amici virtuali decid sa isi dea numele complet aici, eu imi permit sa le moderez, lasand doar un prenume sau un pseudonim al lor. Important este, repet, faptul ca cineva are nevoie de ajutor. Iar ajutorul se poate oferi si fara a cunoaste un nume real.
In fine, destul cu „teoria batului de chibrit”. Eu unul, recunosc, sunt mai de moda veche, si preceptele crestine vor continua sa aiba o influenta covarsitoare asupra filosofiei mele de viata. Vezi tu, dragul meu Catalin, exista o carte biblica in care se repeta de foarte multe ori, aproape obsesiv, cateva cuvinte magistrale: „nu starniti, nu treziti dragostea, pana nu vine ea”… Cred ca dincolo de cuvintele acestea simple, cu o vechime multimilenara (conform traditiei, ele i-ar apartine insusi inteleptului Solomon) se afla mai multe adevaruri din care putem invata si noi cate ceva. Dragostea nu se cauta, ci se gaseste… Da, stiu ca este ciudat, insa ideea este ca nu cautarea si chiar „fortarea” ei in diverse moduri iti vor aduce dragostea. Da, te implici intr-o relatie, te implici poate chiar prea mult, dupa parerea mea, si asta o spun din toate punctele de vedere, insa ceea ce cauti constati ca ramane totusi departe de tine. Tanjesti dupa afectiune, dupa o relatie, insa in strafundul tau stii ca exista ceva mai mult – DRAGOSTEA. Nu vrei doar o fata alaturi de care sa-ti omori timpul, careia sa ii oferi – si care sa iti ofere, la randul ei, afectiune, ci vrei DRAGOSTE, vrei sa iubesti si sa fii iubit la randul tau. Ei bine, da, trebuie sa iti spun deschis ca nu cred ca ratiunea ta te inseala de data aceasta. Mai mult decat atat, cred ca nici tu, nici prietena ta nu stiti exact ce vreti de la relatia voastra. Cred ca, daca tu ai fi sigur ca ea este „aleasa”, ea ar fi singura ta preocupare. Ori, daca ochii tai se uita si dupa „fosta”, daca mintea ta iti permite scenarii de genul „cum ar fi daca…”, cred ca in adancul tau stii ca nu este ea „aceea”. Chiar daca, poate, din diverse motive, te agati de ideea ca „nu se poate, ea trebuie sa fie”. Cred ca in inconstientul nostru exista aceasta teama de singuratate… Daca nu e ea, atunci va trebui sa o iau de la capat cu cautarile, pentru ca nu vreau sa fiu singur… pentru ca vreau sa fiu iubit, sa am parte de DRAGOSTE, de cineva care sa imi fie alaturi, in toate sensurile posibile, „la bine si la rau”… Si cred ca acesta este motivul pentru care de multe ori ne agatam de niste relatii in care nu credem cu toata fiinta noastra, cu toata ratiunea, cu tot sufletul nostru…
Referitor la prietena ta, imi permit sa iti spun la fel de deschis ca ma indoiesc ca si ea ar sti ce vrea de la relatia voastra. Din moment ce „tatoneaza” si alte „variante”, este clar ca inca nu s-a fixat pe una dintre ele, nu crezi?
Din pacate, nu exista solutii brevetate si universal valabile. Cred insa ca tu esti cel care va trebui sa ia o pauza pentru o anumita perioada de timp, in care sa incerci sa iti pui ordine in ganduri. Incearca sa vezi ce anume vrei de la o relatie, ce cauti cu adevarat, si in ce masura „Ea” se inscrie in acele asteptari… Vrei un sfat sincer si dezinteresat? Nu te implica intr-o relatie doar de teama de a nu fi singur… S-ar putea ca acest „surogat” sa iti distraga atentia de la momentul in care vei intalni „adevarata” ta Dulcinee…
Stiu ca e greu, insa cred ca este important sa iti faci ordine in ganduri, Catalin, si sa iei o decizie pe care sa o respecti ulterior… Si, cel mai important, „nu trezi, nu starni dragostea, pana nu vine ea…”
Cu prietenie,
Adrian
PS Am postat comentariile tale si raspunsul meu si in categoria ta – „Hitman”, unde te voi ruga sa ne tii la curent cu noutatile…
salut,
lucrurile care merg prost nu se termina niciodata!!!pana acuma asta am simntit….astazi citesc in libetatea „Şi-a lăsat fiica să moară, crezând că o va salva Dumnezeu”o fetita de 11 ani a murit pentru ca parinti au preferat sa se roage la Dumnezeu in loc sa mearga la doctorii…de ce ?”Dumnezeu promite în Biblie că îi va vindeca pe cei credinciosi”tatal a declarat ca „Dacă aş fi mers cu ea la spital, e ca şi cum aş fi considerat că medicii şi cuvântul lor sunt mai importante decât Dumnezeu şi aş fi păcătuit” o credinta oarba acuma daca acesti parinti care sigur se rugau ora de ora si vb cu dumnezeu cum de a permis asa ceva ??pe mine fiind pacatos de ce sa ma ajute?ce sa mai credem unde sunt urmele domnului??
Dale,
Oricat ar parea de ciudat unora, cuvintele regretatului Steinhardt sunt mai actuale decat oricand: „nu trebuie sa confundam crestinismul cu cretinismul”! Si, as adauga eu, nu trebuie sa confundam nici habotnicia cu credinta!
Dumnezeu lucreaza prin oameni si, uneori, atunci cand efectiv este nevoie, El poate face si minuni. Dar a-i forta mana si a risca viata cuiva in felul acesta, nu te supara pe mine, dar nu este o atitudine care sa fie incurajata nicaieri in Biblie! Dimpotriva, uneori, atunci cand oamenii au vrut cu orice pret o minune si au insistat sa o aiba, i-au „fortat” parca mana lui Dumnezeu, ni se spune in Biblie ca atitudinea lor a fost considerata o „ispitire a lui Dumnezeu”.
Stiu ca pare ciudat, insa te poti convinge si singur citind Biblia.
In privinta lui „pe mine pacatos de ce sa ma ajute”, cred ca ti-ar fi de un real folos sa (re)citesti cu atentie evangheliile, primele patru carti ale Noului Testament. Vei vedea ca Iisus a spus ca „nu cei sanatosi au nevoie de doctor, ci cei bolnavi” (asta apropo si de cazul de care mentionai… dupa cum vezi, daca ar fi fost credinciosi, nu doar habotnici, ar fi stiut aceste cuvinte ale Mantuitorului…); vei vedea ca El a spus ca nu a venit sa ii cheme la pocainta pe cei neprihaniti, ci pe cei pacatosi… Si vei descoperi, de asemenea, cu surprindere faptul ca El a petrecut foarte mult timp in preajma unor oameni pe care noi astazi nu am da doi bani… vamesi (considerati pe atunci oamenii de cea mai joasa speta, intrucat, desi erau evrei, strangeau impozitele si taxele de la ai lor pentru romanii cotropitori), pacatosi, femei usoare…
Inca o data, „sa nu confundam crestinismul cu cretinismul”, si nici habotnicia cu credinta…
Cu prietenie,
Adrian
Ma scuzati ca revin asa tarziu dar sunt in concediu si acum am intrat pe site sa vad ce m-ai faceti.
Este dimineata aici imi cam fug ochii pe monitor fiindca datorita obisnuintei de a matrezi dimineata sa merg la munca nu pot dormi mult nici in concediu.
Buna Dale, fara suparare dar de ce citesti libertatea?
Avand in vedere ca e o stire din libertatea in prima instanta cred ca e fabricata insa…
Sunt foarte multi oameni care il percep total gresit pe Dumnezeu, ma rog nu e vin lor e vina societatii si a unor oamenii care nu m-ai sunt pintre noi de mult timp si care au facut din religie,din credinta,din biserica un mod de manimulare.
Nu vreau sa zic ca preotii sau biserica de acum ne manipuleaza insa in trecut s-au vandut poporului foarte multi prostii despre religie.
Din pacate in zilele trecute un copil a murit datoria acestor prostii vandute de niste oamenii demonici pentru bunastarea lor si pentru puterea lor.
Cu tristeze observ, se pare(repet nu cred ca stirea respectiva este reala) ca sunt oameni care se tem asa de mult de Dumnezeu incat nu pot fi rationali
Problema noastra este ca noi nu suntem sa credem in Dumnezeu pentru ca Il iubim noi credem de frica in Dumnezeu,
Noi nu suntem in stare sa ne dam seama ca nu e normal sa injuri sa ravnesti la femei sa iti iubesti aproapele etc, noi facem toatea astea din frica,
nu injur ca ajung in iad nu ravnesc ca ajung in iad nu omor ca a ajung in iad
niciodata nu am auzit pe cineva sa creada in Dumnezeu din iubire sa nu faca lucrurile alea ca pur si simplu stie ca nu sunt bune frumoase numai cu frica.
Oamenii nu si-au dus copilul din frica de Dumnezeu la spital ca ar fi pacatuit ei au preferat sa moara copilul decat sa pacatuiasca ei Doamne cat e de trist daca e reala stirea
E trista lumea in care traim, trista e biserica care promoveaza aceasta frica de Dumnezeu nu iubirea tristi sunt oamenii care nu stiu sa iubeasca care stiu decat sa fie indvidiosi.
Hai ca m-am pierdut putin in frustrarile mele despre lume.
Ce incercam sa spun este ca tu ca om trebuie sa il iubesti pe Dumnezeu nu sa iti fie frica de El.
Iar noi ca oameni si ca Biserica trebuie sa aceptam tehnologia pintre noi si ca ea ajuta ne-a trimis-o Dumnezeu prin mintile geniale ale unor oameni.
Buna iarasi ieri nu am m-ai putut scrie si nu am scris concluzia.
Ideea e ca acei oameni sunt niste oameni carora daca le zici sa iti dea casa tie si sa se duca sa traiasca in padure pana mor ca asa vrea Dumnezeu si ca asa o sa li se ierte toate pacatele…….
Sau daca le zici sa sara in put ca asa vrea…..
Sau daca le ceri orice in numele ……
Ei o sa o fac nu din iubire cin din frica o frica prosteasca care ne-a condus sute de ani.
Ma intreb cateodata aceasta gandire a fost impusa de la inceput?
Doamne fereste nu vreau sa stiu
Alex,
Nu pot sa iti schimb avatarul. Acesta este generat in mod automat de portalul WordPress.com.
In privinta rugamintii tale de a sterge ultimul tau comment, m-am conformat rapid.
Cu prietenie,
Adrian
PS Nu stiu daca este vorba despre frica, cum spui, sau despre o indoctrinare excesiva si prost inteleasa. Ceva de genul „crede si nu cerceta”, adica exact invers fata de ce invata Biblia – „CERCETATI toate lucrurile, si pastrati ce este bun” (1 Tesaloniceni 5:21). In fine, eu unul raman la parerea ca s-a confundat crestinismul (daca a fost vorba despre crestinism…) cu cretinismul…
Nu vreau sa cred ca nu ai auzit niciodata: Daca injuri daca furi daca daca daca daca cele 10 porunci si inca cateva daca faci aia ajungi acolo jos.
P.S. Eu sunt un tip care nu prea a citit prea mult la viata lui fiidnca in copilarie dupa cum sti am avut alte ocupatii iar acum sunt destul de ocupat si strans cu timpul(stiu as avea timp insa…. ) insa nu stiu care e diferenta intre protestanti(scuza-ma daca gresesc) si crestiniortodoxi.
Din cate stiu eu prin Biblie a fost cineva Toma necredinciosul caruia i se zicea sa creada fara sa vada? asta ca replica la ce ai zis tu cu cercetatul?
P.S. NU am nici o problema cu credinta sau insa sunt foarte manios pe preoti pe biserica pe profesorii de religie si in general cu cei care zic ca fac legatura dintre noi(oamenii de rand) cu Dumnezeu
Dar cu ce e un preot in fata mea in fata Lui Dumnezeu?
De ce sa ascult ce zic ei de ce sa urmez niste lideri care fac atatea pacate?
Refuz sa cred ca nu au fost la un momendat doar niste profitori.
salut ,cred ca toti incercam sa respectam cele 10 porunci , 2 -3 dn ele multi nu le facem ..acuma toti vedem acelasi lucru ca inalti parohiei noastre a devazut total …ca pentu ei e doar un simplu job si putini foarte putini au harul divin…e foarte trist si stigator la cer cum e posibil asa ceva, pe unde merg tot aceleasi barfe ca: vai ce a facut popa x …
nu avem ce face ..nu putem schimba mai nimic..o mare putere acuma a ajuns:(
multi isi pierd increderea in dumnezeu din cauza lor…..biblia a fost scrisa de om si cu timpu au mai fost adaugate unele chesti sa ne incurajeze putin …cred ca dumnzeu a incetat sa ne mai ajute din clipa cand noi oameni l-am crucificat pe iisus hristos …si cred ca daca mai il trimite odata tot la fel facem….
Salut!
sunt in stare sa spun ,,salut,, este ceva sper sa fiu mereu in stare sa fac asta .
Am citit ce a scris Alex si Lost si am si eu versiunea mea proprie cum de fapt cred ca are toata lumea , fiecare are o versiune a lui dar a mea …. am mai scris mai inainte intr-un comentarieu o parte din parerea mea despre credinta , si cred ca eu am incercat sa fac cea ce spune biblia si cele 10 porunci am incercat si in parte am reusit dar nu stiu si acum, chiar mai mult ca oricind nu stiu daca asta mi-a ajutat la ceva . Ce pot sa spun este ca intradevar Adrian mi-a trimis Psalmul 91 si l-am citit si recitit si pot spune ca ma ajutat , nu stiu daca este real… daca nu este real… dar este un refugiu emotional care mi sa oferit si m-am folosit de el . A fost bine ma ajutat asa ca acum imi este greu sa spun daca este bine sau este rau cea ce fac preotii nostrii … daca este mai buna sau mai rea o confesiune sau alta ,eu personal cred ca fiecare este la fel de buna sau de rea in functie de cel ce o foloseste si la ce o foloseste ,, cu un ciocan poti bate un cui … asta e bine sau … poti strivi un deget ..,. asta e rau deci dupa parerea mea raul daca exista este in noi insine si in modul cum folosim credinta si ce destinatie ii dam mai rea sau mai buna .
Preotii sunt si ei oameni, e drept le cerem o conduita morala pe care trebuie sa o respecte, unii o respecta altii nu dar tot noi de acesta data mergem in biserica si de regula nu vedem omul in acel preot care slujeste … eu cred ca vedem de fapt o poarta catre divinitate chiar daca acesta poarta este plina de flori ,,, un preot bun ,, sau chair daca este plina de spini ,, un preot mai putin bun ,, tot o poarta este, personal la biserica eu la un moment dat nu mai vad figura preotului care se estompeza undeva in fundal ,dar nici nu stiu ce vad de fapt nu pot sa imi explic chiar daca as vrea , dar simt ca cea ce se intimpla acolo este bine si ma incarca cu energie . Stiu si eu poate asta se intimpla in subconstientul meu . Nu vreau sa judec preotii , nu vreau sa judec pe nimeni , nu cred ca sunt cel mai curat om pt a putea da indicatii sau a emite aprecieri .
Cea ce stiu este un lucru… ca noi toti avem nevoie de asta … avem nevoie de credinta pt ca suntem foarte mici si avem nevoie sa stim ca cineva … undeva … are grija de noi . Ma gindesc uneori la imensitatea univesului dar ce spun … imensitate … insemna ca as sti ca are niste limite .. poate are … poate nu are
dar stiu un lucru am o minte forte mica care nu poate sa cuprinda si sa inteleaga astfel de ……. nici nu stiu cum sa ii zic …. poate …. entitati ? imensitati ? spatii infinite pt mine , si , cind ma gindesc la asta mi se face frica de micimea mea si atunci simt nevoia sa ma mint poate …. singur .. si sa imi spun ,, dar este cineva care vegheza acolo sus,, si asta ma linisteste
deci eu cred ca am nevoie sa cred in divinitate , las omul din preot deoparte si… vad poarta imaginara care ma apropie de cea ce eu imi impun sa cred ca este dincolo de acea poarata … stiu si eu poate intr-o a patra dimensiune pe care eu nu o pot vedea dar parca ii simt totusi influenta
buna,
eu sunt un muncitor si eu muncesc
eu sunt un producator si produc
eu sunt un scritor si scriu
eu sunt un maturator si matur
eu sunt un etc si fac etc
eu sunt un preot si cred in Dumnezeu si raspandesc cuvantul Domnului
PAI FA ASTA
daca un maturator matura daa un muncitor munceste sunt meserii pe care ei le-au ales si le fac daca ai ales sa fi preot pai fi preot
Nu este vorbda de ce fac ei ca oameni
eu personal cand intru in firma pentru care lucrez sunt un muncitor trup si suflet pentru firma aceea imi dau toata silinta pt ca firma aia sa mearga
Nu am pretentia ca toti sa faca la fel
dar nu fur nu pacalesc nu insel firma aceea
daca nu imi place slujba o schimb
Daca preoti vor sa faca ce fac ok dar sa nu fie preoti ei au uitat si ce e Dumnezeu
Ok asta e sunt oameni pot gresii
Dar sa greseasca pentru ei sa nu influenteze pe alti folosindu-se de Dumnezeu sau am uitat cati au ars pe rug in numele LUI
Nume pe care l-au folosit fara nici un drept
Cine????????????????????????????????????????????????? le da lor dreptul de a raspandii cuvantul Domnului CINE DOAMNE CINE????????????????????????????????????????
De ce???????????????????????????????????????????????????
Cred in Dumnezeu, ma rog zilnic pentru prieteni niciodata pentru mine
Dar nu cred in biserica si in preoti sunt pentru mine niste fiinte care pacatuiesc care nu cred ce zic,
eu nu vorbesc acum de aia pe care ii vedeti la televizor ca au facut nu stiu ce cu un tanar sau care au molestat un copil(asta e mai des la catolici)
Vorbesc de cei care folosesc „cuvantul Domnului” pentru manipulare
De ce bisericile sunt pline de batrani de ce se spovedesc si impartasesc toti la batranete cand pot murii oricand
Ca sa nu moara cu pacate de ce vor sa le fie iertate pacatele
Din frica
De ce ne botezam copii de mici???????????????
Ca sa nu avem NOI pacatul stramosesc
Adica nu pentru copii ci pentru noi din frica
De ce nu ne crestem copiii pana la o varsta can au descernamant, de ce in scoala nu se studiaza, se prezinta toate religiile
Si apoi la o varsta cand avem descernamant sa ne alegem singuri religia?
de ce ne aleg alti religia adica parinti si nu noi????
Si totusi exista un SINGUR DUMNEZEU
Adica orice religie aleg tot acelasi Dumnezeu aleg deci nu e gresit sa aleg sa fiu ortodox catolic protestant musulman etc etc etc
Dar vreau sa aleg eu
Nu-mi zice ca la botez se iarta toate pacatele ca ma botezez catolic la 80 de ani si ajung in rai ca nu am pacate
Ni s-a vandut pe maine ceva ce nu intelegem
Si nu nu vreau sa inteleg fiindca prin definitie nu putem insa vreau sa aleg vreau ca viata sa fie cinstita cu mine
Eu acum sun ortodox fara voia mea si de ce?
Ca asa e obiceiul ca asa am fost invatat la scoala ca asa e bine?
Nu fiindca parintilor mei le-a fost frica sa mor fara sa fiu botezat si sa mor cu pacatul stramosesc
Ca om Dumnezeu m-a lasat sa aleg vreau sa aleg
Poate acum multi ani ardeam pe rug
Cine a ars pe rug vrajitoare care prin credinta nu exista dar prin faptul ca le-au ars le-au recunoscut existenta
Biserica?
De ce sa sa ascult si sa merg intr-o institutie patata de atat sange de atatea fapte rusinoase?
Ce fac preotii acum e un nimic pe langa ce s-a facut in trecut.
Ajung sa faca ce fac din lipsa si din curiozitate, de ce merg pe acest drum daca nu il pot respecta
Da pt banii asa e am uitat baniiiiiiiiii
si nu uita fiule Dumnezeu e sus si vede ce faci si daca nu esti cuminte ajungi jos asta tin minte de la ultimul preot
Vorbea asa frumos e si asta un har sa poti mintii sa poti sa te prefaci sa vezi atatia oameni si sa zici ceva in care nu crezi
vreau doar ca toti ce au mintit sa le vada chipurile acelor oameni pt eternitate
Sau poate oameni ca ei pot mintii o eternitate
Problema e ca oamenii diabolici pot sa o fac deja sa conduca aceasta institutie care biserica.
Stiti cati ani biserica a fost cea mai importanta institutie in stat?
Daca suntem asa credinciosi de ce folosim acest internet acest PC care este o inventie draconica
A scuze era acum 500-1000 de ani atunci am fi fost pe rug
Sau pe timpul comunistilor eram arestati.
hopa cred ca vad o asemanare cred ca ambele vroiau sa ne manipulze sa ne controleze?
Cred doar in Dumnezeu
lost ca raspuns la cele 10 porunci:
ce cred eu despre ele si faptul ca incalcam cum zici tu 2-3.
uite cum vad eu lucurile cand moise a scirsc cele 10 porunci sau cand Dumnezeu i le-a dictat cum vrei tu sa vezi lucrurile.
Atunci nu exista evaziunea fiscala.
Daca ar fi existat ar fi fost 11 porunci si ultima ar fi fost sa nu faci evaziune fiscala
Ideea e ca eu le vad ca niste legi moise a fost pur si simplu un om mult prea inteligent pentru vremea lui si si-a dat seama ca trebuie sa faca ceva ca sa opresaca acele lucruri(adica cela 10 porunci)
Adica s-a folosit de divinitate ca sa controleze masa(intr-un scop bun) ca sa nu ajungem sa ne dam in cap pe pastra adica sa nu ajungem ” fara nici un Dumnezeu”
pe vreamea aceea 10 au fost suficiente acum ne mai fiind suficiente alt om la fel de destept ca moise sau alti oameni au creat legile.
De ce legi si nu s-au dus pe un munte si au pretins ca li sa zis din ceruri, fiindca nimeni nu ar mai fi crezut asta.
Asa ca acum nu avem doar 10 porunci ci ceva mai multe adica legile da stiu ca o sa imi zici si evaziunea fiscala e tot un furt dar……..
iar ce zici tu mai sus ca „nu avem ce face” reflecta perfect starea noastra actuala.
Adica gandestete daca cei care au iesit in strada in 89 ziceau NU AVEM CE FACE. nu era revolutie si etc.
La unguri la un momendat a fost filmat primul ministru dupa alegeri beat zicandui cuiva ceva de genul : i-amprostit ne-au ales acum 4 ani facem ce vrem cu ei
Sti ce s-a intamplat au iesit oamenii in strada cu cocteiluri molotov(nu stiu daca asa se scrie dar nu asta conteaza) au incediat magazine au facut o revolta si rezultatul care a fost au demis prim ministrul
La noi ce se intampla pai simplu scria libertatea si cancan si click 2 saptamani SHOCK SI GROAZA inregistrare incredibila si apoi se uita si noi ziceam NU AVEM CE FACE.
Daca nu luam atitudine chiar NU AVEM CE FACE
eu sincer m-as simnti mai bine daca ar luar toti preoti din tara asta i-ar pune la detectorul de minciuni si le-ar pune 11 intrebari
cele 10 porunci + crezi in Dumnezeu
au picat una?
rugul ai zice ca e medieval dar si inschisoare pe viata ar fi ok.
Si totusi, da ar fi o problema sa avem mai multe biserici decat preoti in ele.
Si daca imi zici ca sti preoti care chiar cred in ceea ce fac , da vreau ca numai ei sa ramana
Sti ca preotii sunt bugetarii, sunt platiti din banii publici.
si totusi oamenii pun banii la acatiste si cred ca cu cat pun mai multi cu atat ii ajuta dumnezeu mai intai pe ei, oare cine le-a bagat asta in cap.
Sunt din Curtea de Arges acolo e o manastire de pe la 1300 nu cred ca iti imaginezi cati banii se fac acolo a fost renovata candva.
Sti cata ( nu stiu cum sa expilc acest sentiment) dar cum te-ai simnti ca la un monument(la casa Domnului) ca acela(aceia) sa vezi usa din termopan ca cea originala era prea grea?
Sa se ia taxa de vizitare.
Am un amic care a ajuns SA LUCREZE ACOLO nu iti poti imagina cati bani invart.
Prefer sa ma rog acasa decat sa fac parte din acest sistem.
aaaaaaa
Parinte am si eu icoana aceasta mi-o sfintiti si mie
Sigur 10 lei(dau exeplu)
dar cu ce drept o poti tu sfintii?
Si sunt oameni care din frica se duc la ei si cred in ei.
Cand te spovedesti,impartasesti,cand te rogi la icoane(asa e in manastire la curtea de arges), la moaste cuiva(sunt moastelefe sfintei Filofteia la arges parca) se lasa bani ca fara bani nu se iarta nu se aud rugaciunile si cu cat pui mai mult cu atat ajung mai sus.
Si nu imi ziceti ca nu e asa ca asa se implementeaza in mintea copiilor.
Nu judec pe nimeni dar nici nu vreau sa pretinda cineva ca ma poate ierta pe mine sau pe oricine altcineva in numele Domnului contra cost.
Alex,
Diferentele dintre protestanti si alte culte (catolici, ortodocsi etc.) sunt multe si nu vreau sa insist pe ele, pentru diferentele separa, insa asemanarile unesc. Asemanarile – pentru ca tot am ajuns aici – sunt si mai multe. Crezul este comun, istoria este comuna cel putin pana la momentul Marii Schisme de la 1054, Biblia este una singura, chiar daca traducerile si numarul cartilor poate fi diferit (protestantii au pastrat doar cartile din canonul evreiesc, altii au ales sa introduca si cartile „deutero-canonice”, carti care, desi nu sunt considerate neaparat inspirate de Dumnezeu, sunt considerate folositoare pentru suflet). In fine, e o discutie mult prea lunga si nepotrivita acestui spatiu, dedicat unui anumit subiect delicat.
In privinta lui Toma, atentie, lui nu i s-a cerut sa creada fara sa vada sau fara sa cerceteze. Citatul exact este, intr-o reproducere aproximativa, ceva de genul „Toma, pentru ca ai vazut, ai crezut. Ferice de cine nu a vazut, si a crezut!” Atentie, nu cred ca asta poate fi considerata neaparat o critica…
Ideea de a cerceta, de a te documenta mereu, de a fi deschis, este prezenta pretutindeni. In epistolele pauline, mereu sunt laudati sau scosi in evidenta oamenii care verificau mereu veridicitatea unor informatii – de exemplu, crestinii din orasul Bereea, carora le predica apostolul Pavel, si care verificau mereu in Scripturi sa vada daca ce li se spunea era intr-adevar asa sau nu…
In fine, in ultima instanta tine si de optiunea individuala. Ca protestant, cred ca Autoritatea finala in materie de dogme si de credinta este doar Dumnezeu. Si poti afla lucrurile esentiale din Cuvantul Sau scris, Biblia. Dar, asa cum spuneam, asta este convingerea mea personala. Sunt mult mai multe lucrurile care apropie diferitele ramuri ale crestinatatii decat cele care le separa… si, in plus, nu face obiectul acestui site.
Cu prietenie,
Adrian
Lost,
Eu cred exact opusul… Cred ca Dumnezeu, tocmai, a aratat ca nu a incetat sa ne ajute prin faptul ca L-a trimis pe Fiul Lui sa moara pentru noi si sa plateasca cu viata Lui pretul pentru viata noastra eterna si impacarea noastra cu Tatal. Iar faptul ca a inviat din morti arata ca sacrificiul sau suprem a fost primit, si ca nimeni nu mai trebuie sa moara, pentru ca jertfa Lui a fost suficienta si deplina!
Cu prietenie,
Adrian
Ducu,
De acord cu tine ca fiecare padure isi are uscaturile ei si ca, atata vreme cat vei cauta sa vezi uscaturile, nu vei putea admira frumusetea padurii, a naturii inconjuratoare, care este deosebita si frumoasa, dincolo de aceste imperfectiuni.
Ceea ce spuneai imi aminteste de Augustin care, atunci cand incerca sa priceapa tainele Trinitatii, a vazut un copilas care incerca sa verse marea in gropita pe care si-o sapase in nisip… si si-a dat seama ca exact asta incerca sa faca si el… Sa „indese” infinitul in finit, sa inteleaga si sa „compartimenteze” cu mintea lui finita un Adevar Infinit…
Cu prietenie,
Adrian
Alex,
Iti inteleg revolta. Richard Wurmbrand a relatat odata o povestioara interesanta, cu mult talc. Se spune ca un evreu voia sa se converteasca la crestinism si tot vorbea cu un amic crestin catolic. La un moment dat, evreul i-a spus catolicului ca vrea sa mearga la Roma si ca va lua o decizie dupa ce se va intoarce de acolo. Disperat, catolicul s-a gandit ca va vedea toate exemplele negative, toata coruptia de care nici o confesiune, din pacate, nu este scutita, si ca va fugi mancand pamantul.
La un moment dat a aflat ca s-a intors de la Roma si ca tot mai voia sa devina crestin si sa se boteze. Asa ca s-a intalnit si au discutat. Asa l-a intrebat daca i-a placut ce a vazut, la care evreu i-a raspuns ca a vazut intr-adevar multa coruptie si oameni cu caractere slabe, care nu merita sa se numeasca preoti si slujitori ai lui Christos.
Intrigat, catolicul l-a intrebat de ce vrea totusi, in conditiile date, sa se mai boteze, la care evreu i-a raspuns ceva care pe mine a reusit sa ma surprinda: „coruptia exista in Biserica de secole. Daca totusi, in ciuda acestor probleme atat de mari, a coruptiei imense, a preotilor lacomi si incorecti, a sistemului care poate fi considerat oricum, numai perfect nu, daca deci, in ciuda tuturor acestor lucruri si a tuturor sciziunilor si schismelor Biserica a continuat sa existe si rezista de 2000 de ani, atunci inseamna ca Dumnezeul vostru este unul viu, adevarat, autentic si Atotputernic!
Cu prietenie,
Adrian
salut…stau si mai intreb de ce trebuie sa cautam atat de mult ca sa fim fericiti?de ce atunci cand gasim ceva foarte frumos sau ne simtim bine, nu are viata foarte lunga?de ce trebuie sa ne lovim de un zid?de ce trebuie sa fie intotdeauna ceva care sa strice tot, un obstacol peste care nu se poate trece?ma simt atat de bine, dar cand imi aminteste de problema varstei ma termina…fataa asta are ceva fermecator in ea, ca o vraja, este ca un „basm” pentru mine…chiar daca imi spune ca relatia asta nu are nici un viitor nu vreau sa renunt nici in ruptul capului:ne simtim prea bine, suntem prea indragostiti unul de celalalt…si totusi de ce?sincer sunt dependent de ea, este ca un „drog”, nu pot sta departe de ea, o vreau in preajma mea, sa o simt aproape, sa o sorb din priviri, sa o iubesc…sincer daca mi-ar aparea pestisorul de aur, nu i-as cere decat o dorinta:sa scapam de impedimnet: sa am varsta ei, as renunta la astia 8 ani din viata, fara niciun fel de ezitare…nu stiu sincer ce o a fac, cand se va termina….sevrajul va fi prea mare pentru mine, nu stiu cum voi rezista…cand v-am scris data trecuta nu am vazut-o 1 zi si jumate si eram leguma, irascibil, nu aveam chef de nimic, toate mi se pareau lipsite de viata…e greu…oare va fi bine…o zi excelenta.astept un raspuns.
Buna, Catalin
Ultima data cand ne-ai scris erati plecati la mare unde , parerea mea a fost,
ca ea s-a cam jugat cu tine. SI voi nu erati impreuna
Acum imi zici ca sunteti indragostiti unul de altul, sa inteleg ca v-ati impacat sunteti impreuna sau este tot asa un joc cand da cand nu.
Te rog sa te gandesti de ce iti zice ca relatia nu are nici un viitor ,
este vorba numai de aceia 8 ani fiindca sincer nu sunt sigur de asta fiindca o femeie la 33 de ani ar trebuii sa se gandeasca la casatorie la faptul ca imbatraneste si nu vad tocmai ok faptul ca ea refuza un tip cu 8 ani mai tanar. Adica da daca ar fi fost mai tanara ea cu 8 ani intelegeam,dar asa
Ce vreau sa zic e ca s-ar putea sa fie alte motive la mijloc nu varsta incearca sa analizezi vorbeste cu ea.
Gandeste-te ca tu vrei sa renunti la poate cei mai frumosi ani din viata iar ea nu vede nici un viitor alaturi de tine,nu este deloc echilibrata relatia aceasta.
Dragostea nu poate fii doar dintr-o directie.
Despre ce ziduri vorbesti ce despre ce obstacole,poate sunt doar scuzele ei,varsta este dupa parerea mea doar un alibiu de-al ei pentru a te respinge pe moment.
Lucru pe care nu vrea sa il faca total fiindca repet eu cred ca ii place sa se joace si din cand in cand sa mai treaca si prin viata ta.
In momentul cand se intoarce la tine cand sunteti impreuna atunci nu se pune problema varstei se pune doar 2 zile mai tarziu?
Ai grija catalin eu raman la pozitia ca trebuie sa discutii serios cu ea ori alba ori neagra .
Stiu ca e greu dar asa te chinui incet mai bine suferi o singura data si gata si o treci usor usor peste.
Tu acum esti intr-un moment in care nu vrei sa cunosti pe altcineva daca se termina cu ea o sa privesti lumea cu alti ochii o sa iti dai seama ca sunt si alte fete acolo undeva.
Numai bine
salut..astazi am intrat pe sit sa vada daca am primit vreun raspuns la framantarile mele si sa va scriu inca un episod care s-a cosnumat aseara si in care de data asta cred ca sunt de vina, as vrea sa-mi spuneti si mie parerea: aseara cand m-am dus la ea si mi-a zis ca a sunat-o un vechi iubit si a invitat-o la o intalnire de motocicclisti iar ea i-a zis ca-i va da raspunsul astazi…eu sunt un tip mai gelos si nu m vrut sa mi-o arat, asa ca i-am zis sa se duca, ca mai ales acum poate ca cel cu care este se duce cu nevasta-sa…pur si simplu i-am dat scenari cum sa se duca…dar in sufletul meu numai eu stiu ce era…ma doare sufletul sa vad cum o suna unul altul, cum se tin dupa ea…nici nu stiam ce ma asteapta…la un momentdat am vzut-o cam suparata si ea fiind o tipa mai directa mi-a zis cauza: ca am dezamagit-o enorm trimitand-o la intalnirea de moto, se astepta sa lupt, sa-i zic ca nu vrea sa se duca, mai ales ca vb ca e weekendul nostru in care putem sta linistiti si putem sa facem ce vrem, asa ne propusesem…mi-a zis ca altul lua foc, nu permitea, pe cand eu am trimis-o in bratele altuia si drept urmare se va duce la intalnirea cu tipul…iar apoi m incercat sa ma explic…mi-a zis ca nu are rost…i-am zis ca de fapt am gandit altceva iar ea mi-a zis ca sunt prefacut…ca vrea sa-i spun in fata decat sa zic una si sa gandesc alta…m-a durut sa-mi zica ca sunt prefacut…i-am explicat cum e gelozia la mine…iar dimineata a plecat pana in capitala si eu am reluat un pic discutia si mi-a zis ca de acum regreta ca mi-a zis, ca trebuia sa se duca la intalnire si gata…ca fac acum o tragedie, ca am cazut in depresie, ca ma gandesc la altceva si ca timpul le va rezolva pe toate, ca mai mult s-ar apropia de mine daca m-ar vedea zambind, ca arat ca sunt puternic, ca pot trece…astazi ii va da raspunsul lu asta cu moto:zice ca ar vrea sa plece dimineata si sa se intoarca seara….i-am zis ca nu vreau sa plece si mi-a zis ca asta trebuia sa o zic atunci nu acum…inca nu stie ce va face…sunt trist…nu-mi iese deloc…mai ales ca mi-a zis ca ce poate sa ceara de ;la mine:doart am 25 ani…as vrea sa ma sune si sa-mi spuna ca nu pleaca nicaieri…adevarul e ca am gresit:odata ce stiam ca i-am zis ca asta e weekendul nostru iar eu o trimit cu altul nu am scuza si-mi merit soarta.poate ca asteptam ca sa-i zica dinstart ca nu merge, mai ales ca si ea stia ca vom sta impreuna.nu stiu, chiar nu stiu.voi ce ziceti?ce naiba sa fac?maine va veni din deplasare..astazi o voi suna sa vad ce mai zice…ieri pe la pranz imi zicea sa o „stresez” cu telefoanele, astazi dimineata ca sun daca vreau….ieri imi zicea ca nu vrea sa plece fara mine…aseara zicea ca isi face bagajul cu zambetul pe buze ptr ca vrea sa fie 2 zile cu ea insasi…sa analizeze…astept inca un raspuns.
Buna Catalin,
Intrebarea mea ar fi voi sunteti sau nu impreuna? Adica oficial ?
Ideea e ca daca aveti o relatie nu trebuia sa te duci fara sa ii zici ca tu esti ok sa se duca daca ea chiar asta vrea dar ai prefera sa te duci si tu dar daca ea vrea neaparat o intelegi, adica femeiile sunt mai sensibile si de multe ori interpreteaza ce vor ele si odata ce au inteles ceva nu le mai convingii contrariu sau sa le explici ce vroiai sa zici de fapt(ma rog si barbatii sunt la fel)
Dar ideea e ca trebuie sa fi atnet ce zici si sa incerci sa explici ce vrei sa zici sa fi sigur ca esti inteles corect
De multe ori in ultima relatie eu incepeam cu explicatia apoi ziceam ce vroiam sa zic,si da daca o ziceam direct sa-r fi inteles gresit,adica faceam ceva de genul
„nu vreau sa te verific adica nu sunt gelos adica imi fac griji pentru tine, ADICA VREAU SA VIN CU TINE” daca ziceam vin cu tine nu te duci singura se interpreta altceva
Acum faptul e consumat nu zic ca esti tu de vina insa pur si simplu s-a inteles gresit(sau cum vrei tu sa vezi lucrurile a inteles ce a vrut) de fapt adevarul e ca tu te-ai exprimat gresit(adica nu explicit) si ea a dedus ce a vrut(adica n ce ai vrut tu sa zici)
Acum serios o femei vrea tot timpul sa fie cucerita sa vada cum te zbati pentru ea daca tu ii zici da dute la intalnire cu altul fara explicatii asta se intelege.
Ideea e ca daca relatia merge inspre bine si ea vrea sa aiba o relatie cu tine SERIOASA cere-ti scuze orbeste calm cat se poate de calm explica-i exact ce vroiai sa zici si spunei ca vreai sa te rvansezi fata de ea prin acest week-end sau daca vrea neaparat sa plece incearca sa te duci cu ea , nu fi insa foarte insistent.
Astea sunt sfaturi de la un barbat care nu stie exact cum gandesc femeile sau ce vor exact(nu vreau sa jignesc nici o femeie, de fapt vreau sa zic ca ma depaseste gandirea lor :P)
insa pot sa stiu ca sunt sensibile la vorbe si tot timpul trebuie sa le arati cat de importante sunt si tu prin faptul ca ia-i zis sa se duca i-ai aratat o indiferenta inexplicabila asa ca incearca sa te ravansezi fata de ea,tu stii cel mai bine cum.
Spunei cat de mult vrei sa fii cu ea adica adevarul,cat de mult sti ca ai gresit si incearca sa te ravansezi.
Numai bine iti doresc ai grija
P.S nu esti mic la 25 de ani poate ne-experimentat in relatiile cu fetele insa e greu sa simnti ce simnte o femeie si sa o intelegi perfect insa unele lucruri se invata
Catalin,
Eu as miza intotdeauna pentru deschidere si pentru sinceritate. Cel putin intr-o relatie de la care ai anumite asteptari. Da, sunt de acord cu Alex cand spune ca o discutie onesta – de genul ori e alba, ori e neagra, e cea mai buna solutie in situatia de fata. Adica, vorba aia, sa stiti amandoi cum stati si pe ce va bazati, daca aveti un viitor impreuna sau nu.
Poate o sa iti para ciudat ceea ce iti spun, insa cred ca gelozia, pana la un punct, este perfect normala intr-un cuplu. Atentie mare insa, nu ma refer la acea gelozie patologica, bolnava si bolnavicioasa, ci la acel sentiment de a nu dori sa o imparti cu nimeni… Adica nu cred ca este o problema in a-i spune ca nu te simti deloc confortabil sa o stii plecata cu altcineva in nu stiu ce excursie, sau ca ai prefera sa petreci TU acele zile libere cu ea, sau, de ce nu, ca iti este indiferent unde sunteti, la nu stiu ce concurs de motociclisti sau in Ghana, atata vreme cat sunteti IMPREUNA.
Inteleg ca esti indragostit de ea, si ca ei ii place situatia asta, insa nu atat de mult incat sa se hotarasca sa ia o decizie in ceea ce te priveste. Vrei o parere sincera? Cred ca Alex are dreptate, si ca se cam joaca cu tine. Si mie imi este greu sa cred ca la 33 de ani ii este atat de dificil sa ia o decizie si sa isi dea seama daca te vrea in viata ei sau nu.
In ceea ce priveste viitorul relatiei voastre, cred ca numai tu poti lua o decizie, dupa ce pui in balanta toate datele problemei. Va trebui insa sa te hotarasti daca te vei putea acomoda cu genul acesta de relatie, in care sa simti – daca nu permanent, atunci macar ocazional – ca este nevoie sa o imparti cu altcineva – indiferent daca este vorba despre un „fost” sau despre altcineva. Pentru ca – si sa dea Bunul sa ma insel! – punand cap la cap tot ceea ce ne-ai scris, tare imi este ca nu iti poate oferi acea stabilitate in relatie si acea siguranta ca este a ta si numai a ta. Asa cum ar trebui, de fapt, sa si fie o relatie. Asa cum ne dorim fiecare dintre noi.
Daca nu va fi sa fie, trebuie sa fii barbat. Da, va durea, da, vor fi rani adanci, insa cu timpul ele se vor cicatriza si vor durea din ce in ce mai putin. Si vei iesi din aceste „chingi” mai puternic si, sa speram, mai intelept si mai experimentat. Pentru ca, atunci cand o vei intalni pe aceea care iti va putea darui inima ei INTREAGA, sa ii poti raspunde pe masura.
In fine… ai prins ideea… Incearca sa discuti cu ea si sa clarificati incotro se indreapta relatia voastra. Pentru ca, daca nu se indreapta nicaieri, mai bine va opriti acum si nu va mai irositi nici unul dintre voi anii acestia buni si frumosi din viata, ci incercati sa va refaceti emotional si sa va indreptati intr-o alta directie, mai buna.
Cu prietenie,
Adrian
PS Te rog sa folosesti rubrica ta – Hitman – Catalin. Va fi mai usor de urmarit si de catre ceilalti membri ai grupului. Multumesc anticipat, si iti tinem pumnii – ba, mai mult, eu unul chiar ma voi ruga pentru tine!
va rog sami raspundeti cat mai repede chiar am nevoie de ajutorul vostru vad ca sunteti foarte uniti si chiar am nevoie de niste sfaturi
va multumesc
Raluca,
Asteptam detaliile pe care te-am rugat sa ni le scrii, sa putem intelege mai multe, si iti promit ca vei primi un raspuns cat de repede posibil. Te rog sa ne scrii la „Raluca”, in categoria ta, ca sa poata citi toti si sa poata urmari mai usor dialogurile dintre noi.
Cu prietenie,
Adrian
da eu dupa cum am mai zis eram virgina si el facea presiuni asupra mea sa ma culc cu el relatia noastra mergea din ce in ce mai rau si mam hotarat sa ma culc cu el in speranta ca o sa ne fie mai bn dar a fost mai rau pt ca neam despartit si numi mai raspunde la telefon nici la mesaje si cand ma intalnesc cu el imi zice sal las in pace sa nul mai caut ca are alta relatie sa schimbat foarte mult si simt ca nu pot trai fara el
va multumesc pentru sprijin
Raluca,
Tot nu esti linistita… Incearca sa privesti putin problema si prin ochii nostri. Noi de-abia acum te-am cunoscut, nu stim absolut nimic despre tine, despre mediul in care traiesti, despre relatiile tale, varsta pe care o ai… Stiu ca pare greu in aceste momente dificile pentru tine si ca ti-ai dori o solutie rapida, cu efecte imediate. Asa suntem fiecare dintre noi…. Insa trebuie sa ne ajuti putin sa intelegem mai bine despre ce este vorba.
Am inteles ca te-a presat sa te culci cu el, dupa care nu a mai vrut sa stie de tine, si ca acum te ocoleste. Am inteles corect?
Uite ce te rog sa faci: sa iti tragi putin sufletul, sa mergi la bucatarie si sa iti faci un ceai de plante – de exemplu tei, sunatoare (sau de fructe, daca nu ai de plante). Apoi sa incerci sa il bei, caldut, si abia dupa aceea sa revii la calculator si sa incerci sa ne scrii toate aceste detalii… Cum v-ati cunoscut, cam cum a decurs relatia voastra, ce te-a facut sa crezi ca te evita, cand crezi ca s-a rupt totul, eventual si varsta pe care o ai, cum iti vezi viitorul – atat alaturi de el, cat si fara el…
De ce crezi ca viitorul tau fara el ar fi chiar atat de sumbru? Crezi ca este posibil sa fi vrut doar sa se foloseasca de tine? Sa obtina ceea ce vrea – respectiv sa se culce cu tine?
Stiu ca par neimportante ACUM, pentru tine, lucrurile pe care te rog sa le faci – si ma refer aici, de exemplu, la ceaiul de care ti-am spus. Te rog sa ai insa incredere si sa faci acest exercitiu – te va ajuta sa te mai relaxezi putin si sa iesi din starea asta, pentru a ne putea relata ce s-a intamplat si acele detalii care sa ne ajute sa intelegem mai bine starea ta si modul tau de a privi lucrurile.
Cu prietenie,
Adrian
PS – am postat acest raspuns si in „Raluca”, acolo unde te rog sa ne scrii si tu – pentru ca esti „membru cu drepturi depline” al grupului nostru, nu?
va multumesc mult si sper ca daca o sa vrea sa se intoarca intro zi la mine sa am suficienta putere sal resping
dar nu e usor mai ales ca ma simt folosita si mie greu sa cred ca am fost doar un joc pentru el
raluca daca ne-ai da mai multe detalii cu privire la ceea ce s-a intamplat , la relatia voastra, daca pe parcursul ei au mai existat probleme suntem siguri ca te-am putea ajuta mai bine…asa din ce ne-ai scris putem sa gandim un sungur lucru: ca tipul a profitat de tine si acum a disparut din viata ta si te si respinge…daca era suficient de barbat, nu te respingea, stateati de vorba si rezolvati problema…poate ca a urmatit doar sa se culce cu tine si atat…repet astea sunt doar niste teorii…daca ne-ai spune mai multe poate altfel am gandi…succes in continuare si te mai asteptam aici, unde sa stii ca primesti sfaturi bune….
salut….a trecut ceva timp de cand nu am mai scris aici?ce mai faceti?eu nu fac in momentul de fata, deloc bine…au aparut din nou probleme intre mine si iubita mea….acum este cred ca definitiv…mi-a zis ca nu vrea sa-i mai dau mesaje, sa o mai sun, sa incerc sa uit de ea, sa mi-o scot din minte….zice ca problema este la ea…ca ratiunea ei se lupta cu inima si sentimentele, in ea se da o batalie mare…ca ii vine greu acum sa rupa relatia, dar mai incolo…nu stiu ce sa fac….sunt cu moralul la pamant…o iubesc la nebunie…eu nu ma dau batut si i-am zis si ei…ma voi lupta ptr ea…si toate astea au inceput fara un motiv real, sau cel putin asa cred eu…am intrebat- ce are si mi-a zis ca nu vrea sa vb despre asta…am incercat sa o trag de limba si mi-a zis ca nu vrea sa mai stie de mine o perioada, in care sa-si aseze gandurile si sa vada ce vrea…dar eu nu pot sta departe de ea…este totul ptr mine…O IUBESC la nebunie si am facut sa trecem peste tot….dar acum este diferit…sunt terminat…ce sa fac?starea asta a ei ma innebuneste, ma face sa ma dau cu capul de pereti…ma simt pustiu fara ea, fara busola, nu am chef de nimic…sunt ca un vapor in deriva in plina furtuna…in fata ochilor imi trece chipul ei angelic in momentul in care imi deschidea usa si ma lua in brate si-mi spunea cuvinte dulci…imi trec prin fata toate clipele frumoase petrecute impreuna…toate visele noastre…toate nebuniile facute impreuna…este viata mea..este totul ptr mine!ce ma fac acum?i-am zis sa se gandeasca bine…spunea ca se va bucura ca in viitorul apropiat este foarte ocupata, poate va uita de mine….ma simt tare rau…astept un raspuns…o zi excelenta
Draga Hitman – Catalin,
Bine ai revenit. Chiar daca motivul nu este unul dintre cele mai fericite, si chiar daca starea ta de acum nu este cea mai buna pe care ai traversat-o, ma bucur ca stii ca esti intre prieteni. Am postat raspunsul pentru tine in categoria ta.
Cu prietenie,
Adrian
salutare prieteni….vis a vis de problema pe care am avut-o ultima data va spun ca s-a rezolvat….nu a fost decat o stare de-a ei mai putin buna, insa toate au trecut…va multumesc ptr sprijin si voi apela in continuare la acest sit ptr a ma descarca….o zi excelenta.
salut!m-am intors….nu am lipsit mult, nu?:)daca acum doua-trei zile va spuneam ca este bine, chiar in ziua aceeaa, a venit o noua stare din partea ei,pe care ea spune ca este din cauza vremii…la noi a nins de a rupt si a fost frig….est influentata de vreme…a fost stresata in ultimul timp si cu curatenia generala, investitiii in casa si vremea….dar dintre toti eu sunt singurul care o trage, eu sunt singurul care nu primeste clipe de tandrete…este asa rece cu mine, incat ar iesi pingunii….in afara de faptul ca vb cu mine, altceva nimic, se comporta casi cum am fi amici….si nu i-am facut nimic….cealalta persoana primeste in schimb….:(mi-a reprosat ca zilele astea cand am iesit din casa, am mers cu maxi taxi si pe jos prin frig….ca isi da seama ca niciodata sau crede ca nu voi avea masina…daca ati stii ce rau este sa fii tratat rece, sa o intrebi de ce se comporta asa si sa-ti raspunda ca asta e,daca nu-ti place….astept un raspuns.o zi excelenta.
Hitman,
Am citit cu atentie ce mi-ai scris si am postat deja raspunsul in „categoria” ta – „Hitman-Catalin”.
Cu prietenie,
Adrian
Nu vreau sa para o stupizenie ceea ce vreau sa fac dar anumite motive sa va spun din suflet ca am un motiv bine intemeiat.De curand iubita mi-a marturisit faptul ca ma iubeste dar nu ca iubit ci mai mult ca pe un prieten.Pt mine a venit ca un ciocan in moalele capului,pt ea eu am facut unele sacrificii cum ar fi de exemplu am divortat de sotia mea(ei nu i-am reprosat chestia asta,va spun doar voua ca exemplu),o iubesc enorm si in nici un caz nu-i pot fi prieten asa cum vrea ea.Acum sunt sarbatorile si m-a lasat acasa iar ea a plecat la un var sa petreaca o minivacanta,sa se linisteasca,sa-si puna ordine in ganduri nedandu-mi sperante de reintoarcere la mine pt a relua ce am inceput in urma cu 3 ani si 3 luni.Multe lucruri frumoase sau intamplat intre noi dar pe parcurs au intervenit si anumite probleme,vb de cele cotidiene care apar la orsicine.Ea m-a sustinut foarte mult si ne-am ajutat unul pe celalalt asa fiind si firesc dar la un moment dat mi-a spus pur si simplu ca sentimentele si dragostea pt mine sau diminuat in timp.Acum ce trebuie sa fac ca imi umbla fel si fel de ganduri nu tocmai bune prin cap.Dati-mi un sfat va rog
Fie ca Steaua Sfanta a Craciunului, sa va calauzeasca pasii pe un drum plin de impliniri, succese si realizari. Craciun fericit! …printre cei dragi…sa iertati… sa daruiti… sa primiti…sa iubiti… sa va bucurati de tot ce este in jur si sa aveti tot ce va doriti,iar anul nou sa fie plin de impliniri…
SARBATORI FERICITE! !
Draga Galaxy10,
In primul rand bine ai venit. Stiu ca aceasta urare, desi este cat se poate de sincera si este facuta din adancul sufletului, suna oarecum ciudat in contextul in care te gasesti, insa cred ca este binevenit totusi oricand sa stii ca te afli printre prieteni… fie ei si virtuali…
Da-mi voie te rog sa vad daca am inteles exact care este problema. Ai inceput o relatie cu EA in urma cu 3 ani si trei luni (apropo, faptul ca ai spus si numarul de luni e un mic detaliu care arata cat de mult tii la ea intr-adevar), in timp ce erai casatorit cu o alta femeie. Tu esti indragostit de EA si nici un sacrificiu nu ti s-a parut a fi prea mult, insa acum, cand tu esti liber, sa zicem, EA ti-a marturisit ca te iubeste doar ca pe un prieten, si nu ca pe barbatul vietii ei, asa cum ti-ai fi dorit. Mai mult decat atat, acum este in alta parte si nu stii daca relatia voastra va continua sau nu, dat fiind faptul ca sentimentele ei pentru tine s-au diminuat in timp.
As indrazni sa te intreb cati ani ai tu si cati ani are ea. Nu vreau nume, insa unele detalii (si aici tu esti cel care va trebui sa aleaga intre cele importante si cele nesemnificative) m-ar ajuta sa inteleg mai bine despre ce este vorba, pentru ca nu as vrea sa ma hazardez in a spune ceva pripit.
Apoi, te-as ruga sa te gandesti, intrucat, iarasi spun, momentan tu ai toate datele problemei, iar noi nu putem decat sa presupunem anumite detalii, daca este posibil ca ea sa nu isi doreasca acea relatie serioasa pe care ti-o doresti tu, si sa fie destul de multumita cu ceea ce are acum si cu statutul ei de acum… Ce vreau sa spun este: i-ai vorbit in ultimul timp despre casatorie, despre o oficializare a relatiei voastre? Pentru ca exista persoane care se sperie la gandul casatoriei si bat in retragere…
In fine, imi este destul de greu sa intreb asta, insa va trebui sa o fac totusi: crezi ca exista posibilitatea ca altcineva sa fi aparut in viata ei? Iarasi, varsta este importanta… Daca intre voi este o anumita diferenta de varsta, e posibil sa fi aparut un alt barbat? Imi cer iertare anticipat, insa trebuie sa eliminam din ecuatie mai multe variante, pentru a vedea incotro putem sa o apucam pentru a o scoate la liman…
Te-as intreba apoi de ce crezi ca exista posibilitatea ca ea sa nu se mai intoarca la tine? Cu siguranta ca ati avut o discutie pe aceasta tema… Ne poti da cateva detalii?
In fine, as mai indrazni sa intreb de ce crezi ca este un motiv intemeiat sa iti pui capat zilelor pentru ea, daca ea nu te iubeste asa cum o iubesti tu, daca tu ai investit atat in relatia voastra, iarr ea nu crede in viitorul vostru? De ce sa te sacrifici TOT TU? Nu ti se pare un nonsens?
Stiu ca sunt multe intrebari, insa te rog sa incerci sa privesti lucrurile si din perspectiva noastra… Avem in fata un fel de puzzle care, cu siguranta, poate fi rezolvat, insa ne-ar prinde bine o mana de ajutor din partea ta, ca sa putem aseza anumite piese la locul lor, pentru a putea capata acea imagine de ansamblu care sa ne ajute sa vedem imaginea intreaga…
Orice ar fi, te rog sa nu iti faci rau. Nu te gandi la variante radicale si permanente, pentru ca ceea ce traversezi este o problema TEMPORARA. Gandeste-te te rog ca singura sansa de a nu obtine in nici un caz si NICIODATA ceea ce acum iti doresti cu disperare este tocmai suicidul… Pentru ca, rational vorbind, cum ai putea obtine ceva daca esti mort? Cata vreme esti in viata, tot cauti solutii si variante… Poate nu merge din prima, nici din a doua, dar la un moment dat trebuie sa gasim cheia… Hai, capul sus, scrie-ne ce te-am rugat, si incercam sa ii dam de cap cumva…
Ti-am facut o „categorie” a ta – „Galaxy 10”, unde astept sa ne scrii ce te-am rugat si unde vei gasi si raspunsurile noastre. Dupa cum vezi, esti „de-al casei”… Majoritatea membrilor acestui grup au trecut prin lucruri asemanatoare, deci pot intelege exact, fara teama de a te judeca pripit, si cu siguranta ca vei gasi aici un sprijin pe care sa poti conta!
Cu prietenie,
Adrian
Draga Lost,
Iti multumesc in numele tuturor membrilor acestui extraordinar grup de suport virtual pentru frumoasele urari si, la randul meu, iti doresc – si va doresc tuturor -, din tot sufletul, sa fiti fericiti, sa TRAITI (nu mult, ci vesnic!) si sa va vedeti visurile bune, frumoase, implinite. Si fie ca Pruncul nascut in Betleem, a carui nastere o celebram in aceasta zi, sa isi reverse din plin binecuvantarile Sale asupra noastra, a tuturor!
Cu prietenie,
Adrian
E greu sa explic in cuvinte ceea ce simt. Acum 2 saptamani logodnica mea a murit intr-un tragic accident de circulatie petrecut pe calea Floreasca. Mi-e cumplit de greu fara ea. Eram impreuna de aproape 10 ani si eram nedespartiti. Lucram in aceasi loc, mergeam peste tot impreuna, practic eram impreuna 24/24 si nu ne plictiseam, nu ne lipsea nimic, eram tot unul pentru celalalt. Dar se pare ca Dumnezeu a avut alte planuri si ne-a despartit. Sincer, singura mea dorinta e sa fiu din nou cu ea, sa fim din nou impreuna. As vrea sa mor in fiecare clipa, as face orice sa fim din nou impreuna…
Buna Dragos
Imi pare nespus de rau pentru pierderea ta incerc sa-mi imaginez tot ce simnti acum si realizez ca iti este deosebit de greu sa mai vezi vreu rost aici in lumea asta imi schimb apreciez ca esti inca aici
si Dragos te rog sa nu ai ganduri negre si sa incerci sa te gandesti limpede la situatie un gest nesabuit ca acesta din care nu m-ai ai nici o cale de intoarcere nu cred ca o sa-tti aduca iubita inapoi(sa ajungi langa ea) ci din potriva o vei pierde pe vecie iar dragos uite totusi poate daa lasi lucrueile sa isi urmeze cursul firesc poate DUmnezeu intr-o buna zi va va aduce impreuna pe vecie.
si apoi gandeste-te la ce si-ar dorii ea pentru tine, eu cred ca dupa atata timp isi dorea doar fericirea ta , cred ca isi doreste sa te vada ridicandu-te in picioare si emrgand mai departe cu speranta ca o sa va intalniti din nou
inteleg ca nu e usor Dragos insa incet incet trebuie sa te reculegi sa te ridici si sa mergi mai departe fa asta pentru tine si pentru logodnica ta
nu iti zic sa sari in bratele altei fete fiindca inteleg ca asta e de neconceput insa inceraca sa traiesti mai departe dragos
sfarsitul nu-i aici nici pentru tine nici pentru ea tu ai o viata inainte pe care rtrebuie sa o traiesti iar ea a trecut mai departe sper din toata inima acolo undeva sa fie si sa te astepte, poate suna copilaresc insa daca exista o sansa catusi de mica sa fie asa nu o irosii printr-un gest nesabuit care iti poate lua si aceasta sansa.
fiie ca Dumnezeu sa aiba grija de logodnica ta dragos imi doresc sa fie intr-un loc minunat din care te poate privi si proteja.
iar tie dragos iti doresc sa ai vointa necesara sa astepti poate ziua cand veti fi impreuna dinn nou insa te rog nu grabi lucrurile cu nimic
te rog lupta cu aceste ganduri
numai bine iti doresc dragos te rog ai grija de tine
Dragul nostru Dragos,
Din pacate, oricat as vrea sa iti spun ca inteleg drama din sufletul tau, adevarul este ca nu pot decat sa incerc sa imi imaginez… La randul meu am parte de o femeie minunata si, in urma cu aproape 7 ani, am fost cat pe ce sa o pierd pentru totdeauna si, odata cu ea, si pe baietelul nostru cu care era insarcinata…
Nu pot decat sa imi imaginez ca sufletul tau este bucati acum, ca practic nimic nu mai este si nu mai poate fi la fel, ca tot ceea ce te inconjoara, tot ceea ce iubesti, tot ceea ce reprezinta mediul tau iti aminteste de ea, de clipele extraordinare petrecute impreuna… Si in acelasi timp iti apasa ca o bucata de sare pe rana zdrobitor de dureroasa a sufletului tau…
Nu pot decat sa iti spun, de asemenea, ca iti inteleg revolta la adresa lui Dumnezeu, si sunt convins ca El insusi intelege, mai ales ca a fost nevoit sa treaca prin ce treci tu acum atunci cand altii i-au ucis Fiul venit, culmea, sa ii si sa ne impace cu Tatal… Insa in acelasi timp nu pot sa nu cred cu tarie ca nu El este autorul relelor care ni se intampla… Da, stiu, El le ingaduie… si nu am un raspuns la intrebarea „de ce”… desi altii au incercat sa aduca ca argument liberul nostru arbitru, posibilitatea de a alege calea pe care sa umblam…
In schimb, iti pot aduce nenumarate exemple in care El a reusit sa foloseasca situatii dramatice spre binele multora… Uneori spre binele celor care au trecut prin acea situatie, iar alteori spre binele altora…
Insa asta nu iti va aduce iubita sufletului tau inapoi, din pacate… Asa cum nu ti-o va aduce nici suicidul… Stiu ca iti este teribil de greu fara ea si ca, asa cum spui, ai incerca sa faci tot ceea ce tine de tine pentru a fi din nou impreuna… Vezi tu, Dragos, crestinismul se deosebeste de multe alte religii prin insusi faptul ca este o religie a invierii… Daca iubita ta a fost intr-adevar asa cum spui, atunci sunt sigur ca ai si o idee in ce parte a vesniciei s-ar afla… Esti absolut sigur ca, sinucigandu-te si facand astfel un gest pe care majoritatea bisericilor crestine il considera a fi un pacat grav, ajungi in acelasi loc cu ea? Ce te faci daca, in loc sa fii alaturi de ea pentru vecie, te vei trezi in situatia si mai dramatica ca vei fi despartit de ea pentru totdeauna?
Acum ti se pare greu… Insa acum ai macar speranta vesniciei… a unei vesnicii in care o vei revedea… Daca pierzi si lucrul acesta, ce-ti mai ramane, dragul nostru Dragos??? Merita oare sa iti asumi o asemenea decizie, un asemenea risc?
Apoi, te rog mult sa iti imaginezi cum ar fi fost daca lucrurile ar fi fost inversate, si tu ai fi fost cel decedat, iar ea ar fi cea ramasa in urma… Si ai putea-o vedea plangand, fiind devastata si facand tot posibilul sa se distruga, sa moara… Care ar fi reactia ta? Ce i-ai spune? Ce ti-ai dori ca ea sa faca? Oare nu ti-ai dori sa faca tot posibilul sa treaca peste asta? Oare nu ti-ai dori sa nu faca un gest care ti-ar putea aduce despartirea pentru eternitate, care ti-ar ucide si acea farama de speranta ca va veti revedea odata???
Daca tu ai fi procedat in felul acesta, cum crezi ca ar proceda iubita ta, femeia care te-a iubit atat de mult, care ti-a daruit atat de multe lucruri in timpul pe care l-ati petrecut impreuna? Oare nu ar suferi teribil vazandu-te cum te chinui, cum iti doresti sa mori? Oare nu ar face tot ce tine de ea pentru a te incuraja, pentru a-ti fi bine???
Si tu, daca o iubesti – si sunt sigur ca o iubesti din tot sufletul tau! – nu poti face altceva decat ceea ce ai facut si cat era in viata – sa incerci sa o faci fericita… sa ii daruiesti bucurie… si sa astepti clipa cand va veti revedea, nu sa dai cu piciorul singurei tale sanse de a fi din nou impreuna…
Dragos, ti-am facut o categorie a ta, in coloana din partea dreapta. Nu o putem aduce inapoi, insa iti putem fi alaturi si suntem gata sa plangem alaturi de tine, sa mergem impreuna pe acest drum teribil…
Cu prietenie (si lacrimi in ochi),
Adrian
salut….. ma scuzati ca nu v-am mai scris insa am fost ocupat cu recuperarea.daca mai tineti minte … mam aruncat de la etajul 4. mam gandit sa actualizez ceea ce am mai facut: am stat mobilizat 3 luni la pat, nu puteam decat sa ma misc decat de pe o parte pe alta, si asta cu ajutor, apoi am mers in carucior timp de 3 luni iar din iunie am inceput sa merg in carje, insa greu, in iulie am fost intro tabara facuta de fundatia Motivation( pentru cei care sunt in carut… contactatii, veti avea multe avantaje) la cabane in Varatec timp de 1 saptamana. acolo a fost super, am cunoscut multe persoane cu dezabilitati, atat parapeblici( persoane care nu isi pot folosi picioarele) dar si tetraplebici( care nu isi pot folosi nici mainile).; pana in octombrie mam deplasat in 2 carje, de atunci ma deplasez doar in 1 carja si cat de curand scap si de aceasta… doctorii spun ca sunt „copilul minune” pt ca sunt copilul spitatlului si ma recuper foarte repede, asta numai cu ajutorul lui Dumnezeu. am muncit mult ca sa pot merge din nou iar acum am posibilitatea de a merge, insa mai am mult de munca. ceea ce am facut eu va rog din tot sufletul sa nu mai faceti niciunul dintre voi… sa incercati sa va sinucideti, pt ca Dumnezeu ne iubeste poe toti si vrea ca noi sa traim aici pe pamant, daca noi credem ca nu ne este bine asa cum este viata noastra… ne arata cum este mai greu. va salut cu stima si respect
Fabian, dragul de tine, cum sa nu te mai tinem minte… Si chiar daca sunt unii membri mai noi ai grupului, care nu te cunosc, pot afla imediat povestea fiecaruia dintre cei de aici cu un singur click, in coloana din dreapta, unde incerc sa actualizez mereu, postand acolo inclusiv comentariile care apar in alte parti, dar care se refera la acele persoane.
Ii stiu pe cei de la Motivation, colegi de-ai mei colaboreaza foarte bine cu ei si, din fericire, nu sunt singurii ONG-isti cu suflet mare care fac intr-adevar o treaba buna…
Iti multumesc din suflet pentru contributia pe care ai adus-o aici pana in acest moment, pentru ca ne-ai impartasit experienta ta nefericita si, mai ales, pentru ca ne-ai impartasit invatamintele pe care le-ai tras in urma acelei alegeri neinspirate dar care, iata, din pacate, ce efecte a putut avea. Insa, in acelasi timp, sunt onorat sa cunosc, fie si doar virtual, oameni care, ca si tine, nu s-au lasat doborati ci, dimpotriva, au folosit acele intamplari si circumstante dificile pentru a deveni mai puternici!
Iti doresc din tot sufletul sa te recuperezi complet sau, cel putin, sa faci mereu un pas mai departe in recuperarea ta, chiar daca nu pot decat sa imi imaginez suferinta care apare in timpul exercitiilor si perseverenta de care trebuie sa dai dovada mereu… Insa te asigur ca merita… Si ma bucur mult ca acum ai ajuns la concluzia ca merita sa traiesti!
Fie ca si pe viitor exemplul tau sa ii inspire pe multi, dragul nostru Fabian, si hotararea ta, dorinta ta de a trai si intelepciunea la care ai ajuns acum, in urma a ceea ce ai suferit, sa fie mereu un ajutor si o sursa de inspiratie pentru altii! Iti doresc un viitor stralucit si, inca o data, ai tot respectul si aprecierea mea si, sunt convins, si pe cele ale altor membri ai grupului!
Cu prietenie,
Adrian
PS Am postat acest comentariu in „categoria” ta – „Fabian”, in coloana din dreapta.
salut.voi ce credeti?daca de 8 martie nu i-ai zis verbal iubitei tale „la multi ani” si i-i dat mesaj, ar trebui sa se supere asa de tare, incat sa-ti mai raspunda la telefon?mi-am caerut nenumarate scuze, mesaje.eu nu mai stiu ce sa cred…vad ca tot nu-mi da niciun semn, parca nici nu as exista ptr ea si stie ca lucrul asta ma distruge…inca nu am invatat sa ma „apar” de lucrurile astea, nu am invatat sa le privesc altfel…ma macina sa fiu ignorat…inteleg si i-am zis am gresit ca nu i-am zis verbal (desi eu i-am zis in dimineata zilei de duminica spre luni),i-am dat doar un mesaj de 8 martie,cum poate i-am dat altii zeci…i-am adus si un ghiveci mic cu o floricica….dar nu cred ca am facut ceva foarte grav…cadou nu am avut de unde.mi-a zis ca nici nu avea nevoi de ceva, doar de un la multi ani spus de mine.si daca mi-ar fi zis din start, de ce este suparata…dar nu, ea nu vroia sa-mi zica…si cand i-am spus asa pe ocolite ca as vrea sa-i iau un parfum care ii place,mi-a zis cu o rautate mare ca daca-i aduc ceva il arunca direct in cosul de gunoi, si lucurul asta m-a suparat si i-am reprosat ca putea sa mi-o zica mai elegant…si am avut numai discutii contradictorii, am ridicat si un pic tonul…si intr-un final mi-a zis ce era de zis.dar repet?sunt oare asa de vinovat?i-am dat mesaje de iertare, mi-am cerut scuze si la telefon, i-am scris si pe la status…nimic, ieri a preferat sa ma ignore!:(zau ca o inteleg pana la un anumit punct…sau poate nu sunt eu in stare sa o inteleg, e si asta adevarat!in ultimul timp au fost multe framantari si ieri toata ziua nu mi-a raspuns la mesaje,la telefon… are toane?cand altcinava a facut-o sa planga, ine a fost langa ea?am venit in 5 minute la ea..iar a doua zi imi reprosa ca sa nu o supar, ca a avut o zi minunata si nu vreau sa i-o stric, din ce cauza?ca a bagat-o acum in seama…bineinteles ca nu a mai tipat la ea…si eu?m-am ales doar cu prezenta ei…nu mai stiu ce sa cred..astept un raspuns de la voi.o zi buna1
ai incercat sa ii duci un buchet mare si minunat de flori PERSONAL si sa ii ceri iertare fata in fata? daca nu… ar trebui, pt k e destul de grav sa ii trimiti unei fete sms in loc sa t duci la ea cu un buchetel cat d mic d flori si sa ii zici La Multi Ani…. parerea mea.
ce bine ar fi sa pot face asta…dar la noi este un pic mai greu…ea mai este angrenata intr-o relatie si nu este asa de usor…si mai ales ca am vb cu ea aseara latelefon si nu am ajuns la nici un numitor comun si nici nu vad luminita de la capatul tunelului.mi-a vb cu raceala, in care si pinguinii aringheta…mi-a zis sa-mi vad de viata mea, sa-mi imaginez viata fara ea…ca acum ii reprosez, ca ii cer socoteala, ca am trecut de la umil la aroganta…nu stiu ce sa zic, este un pic greu…chiar nu vad lumina…sunt cu moralul la pamant…o zi buna
atunci exista o singura solutie…. dai papucii ( parasesteo) zii asta si dak nu reactioneaza in nici un mod atunci sa stii k e cea mai buna decizie.si daka reactioneaza in vreun fel …. nu o baga in seama , fii ignorant… fete sunt destule( nici eu nu am vazut prea multe in fata ochilor dar sa stii ca sunt o multime, mai ales cand nu le dai importanta desi arata k zanele din povesti, asta le dispera cel mai tare … credema k de cand nu le mai bag in seama p niste tipe care treceau p langa mn cu nasu p sus.. miau dat ele nr de tel si id d mess 😀 .. acuma nu k ma laud dar iti dau un sfat…. LASOOOOO.. mai sunt destule k ea, sau chiar mai bune, sa nu tio ia ea inainte si sa faci vreo greseala.
t salut cu respect
Draga Catalin,
Ca de obicei, am sa incerc sa fiu cat se poate de franc si de direct, pentru ca, dupa cum stii, asta este rolul prietenilor… Nu sa te menajeze, ci sa te asculte, dar sa iti si spuna lucrurile care cred ca te-ar ajuta sa faci fata acelei situatii.
Stii deja ca fetele sunt altfel construite decat suntem noi. Practic, suntem ca doua specii diferite totalmente… Pentru noi, important este faptul ca nu am uitat sa vorbim sau sa comunicam cu ele (chiar si prin sms), pe cand pentru ele important este faptul ca nu le-ai sunat… nu le-ai vazut, nu le-ai pupat, nu le-ai luat o floare…
Stii bine ca sunt greu de impacat, insa la fel de bine stii ca nu este imposibil sa o faci. Inteleg ca este important pentru tine sa faci lucrul acesta, motiv pentru care cel putin momentan eu as indrazni sa nu fiu chiar atat de radical ca Fabian, desi ii inteleg si lui punctul de vedere. Pentru tine insa imi dau seama ca este foarte greu sa faci asta acum, pentru ca o iubesti sincer…
As indrazni totusi sa te rog ca, atunci cand revii, sa incerci sa ne dai mai multe detalii referitoare la ideea pe care ai strecurat-o la un moment dat: „ea mai este implicata intr-o relatie”… Ce vrei sa spui, exact? Si, daca este asa cum banuiesc, merita oare sa te consumi, din moment ce inima ei nu este la fel de deschisa pentru tine cum este inima ta pentru ea? Oare este loc in sufletul cuiva pentru doua persoane, oare le poate iubi pe amandoua la fel? Oare nu o va iubi pe una mai mult decat pe celalalta? Si, daca da, oare ai putea merge mai departe alaturi de ea stiind sau macar banuind ca nu esti pe primul loc in viata ei, ci pe locul al doilea?… Sunt lucruri dureroase, la care trebuie insa sa te gandesti, macar uneori, in momentele tale de intimitate, de liniste sufleteasca…
Insa haide sa revenim la modul in care o poti impaca acum…
Trebuie sa gasesti variante romantice, care sa nu implice insa eforturi financiare foarte mari nici pentru tine… Ideea ta cu parfumul inteleg de ce a fost refuzata categoric… Te-ai gandit vreodata la faptul ca s-a simtit ca si cum ai incerca sa o cumperi cu un parfum? Adica, ea iti spune ca este suparata ca nu ai sunat-o atunci, ca nu te-a auzit la un telefon, iar tu ii spui ca vrei sa ii cumperi un parfum sa ii treaca… Intelegi unde bat? Ea vorbeste de sentimente, tu vorbeai de bani… Trebuie sa „dregem busuiocul” cumva…
Ma gandesc la un lucru… de exemplu, ce-ar fi daca nu ai suna-o o saptamana, sa zicem, sau cateva zile, insa ea ar gasi in fiecare zi cand se intoarce acasa un trandafir rosu la usa? Eventual si cu un biletel pe care sa scrie „imi pare rau ca te-am suparat”…
Poate ca pe primul il va arunca… poate ca si pe al doilea… Dar nu ii va arunca pe toti, vei vedea…
Hai, capul sus, incearca, si spune-ne daca a mers sau nu… Eu sunt convins ca, daca perseverezi si daca vede ca ai inteles motivele supararii ei, te va ierta in cele din urma…
Oricum, revenind la problema despre care iti spuneam si la spusele lui Fabian, cred si eu ca ar fi util sa va reevaluati amandoi relatia… Vreti sa mergeti mai departe impreuna, sa faceti eforturi pentru ca lucrurile sa mearga? Si sa va acordati unul altuia exclusivitate in viata voastra? Atunci stiti ce aveti de facut… Nu vreti? Iarasi, stiti ce aveti de facut… Insa toate la timpul lor… Momentan, hai sa vedem ce facem cu trandafirii aia… Ai identificat deja o florareasa de la care sa ii poti cumpara? Fugi atunci, nu mai sta… Si fii creativ… De exemplu, i-l poti lipi pe usa, cu un scotch, impreuna cu plicul in care sa se afle acel card cu „iarta-ma”… sau „imi pare rau ca te-am suparat”…
Cu prietenie,
Adrian
ma bucur sa vad ca mai exista oameni care se pun la dispozitia altora in a-i ajuta in momente dificile. as vrea sa colaboram. cu deosebit respect, george
Draga George,
Bine ai venit si multumesc pentru cuvintele frumoase! Te gandesti la ceva concret? Gasesti adresa mea de mail la rubrica „contact”… Scrie-mi cateva randuri…
Cu prietenie,
Adrian
Nu am apucat sa citesc toate comentariile, dar am apucat sa vad ca sunt multi oameni care sufera din diverse motive, si apoi stai sa te gandesti daca problemele tale sunt cu adevarat spinoas sau e doar in inchipuirea ta?
Nu stiu exact cum sa incep. Dar mi-e foarte greu, si asta nu de ieri, alaltaieri, ci de cativa ani. Cred ca sunt in depresie profunda. La un moemnt dat am luat si medicamente pentru depresie, dar ma faceau letargica.
Nici nu cred ca sunt coerenta in acest moment. Ideea e ca de la o varsta mult prea frageda ma gandesc in continuare ca ar fi tare bine daca as muri. daca nu as fi crestina, sau daca mama nu ar avea nevoie de prezenta mea, cu placere mi-as pune capat zileleor. Si cand te gandesti ca totul a inceput din cauza unui tata violent (fizic si psihic), mama plangand, certuri, urlete, fratele care ma desconsidera si imi zicea ca nu sunt buna de nimic, ca sunt proasta, chiar am ajuns sa cred asta. Nu merit sa traiesc, nu mai VREAU sa traiesc. Te gandesti ca daca lupti vei trece peste greutati, dar lupta pare infinita. problema actuala este ca am 25 de ani, am studii superioare, dar nimeni nu ma angajeaza. Si sunt o fata muncitoare, dedicata, si vai….de cate ori nu am ajutat pe cei din jurul meu, si am intins o mana fara sa astept ceva in schimb, doar din motive ca daca eu sunt buna poate ma ajuta Dumnezeu sa am parte si eu de ceva bun, dar pe zi ce trece este tot mai greu, sunt tot mai deprimata, am palpitatii foarte tari la inima, ma doare pieptul, si acestea sunt doar dureri fizice, sufletul meu simt ca-l pierd, nu mai am speranta, nu mai cred ca mi se poate intampla ceva bun, …si da, imi doresc tare mult sa dispar, sa mor, sa nu mai exist, sa nu mai fiu, sa nu mai simt. Ma tot gandesc ca cel mai fain ar fi sa mor din greseala, ca asa macar nu ar trebui sa ma sinucid…nu stiu, sa ma calce masina, sa-mi cada ceva in cap, sa ma bata cineva pana sa mor, sa ma impuste cineva….Aceasta nu e lupta, e un chin continuu…
Simt ca nu mai pot lupta, si chiar daca am prieteni si iubit, nu pot discuta asemenea chestii cu ei…se uita ciudat la tine, crede ca treci printr-o pasa proasta, dar nu e asa…”pasa proasta” e o depresie profunda care dateaza de cativa ani.
Am avut episoade de bucurie in viata, dar mi-am dat seama ca dupa ce te bucuri de ceve urmeaza o suferinta crunta, intotdeauna apare ceva, iar in durata o suferinta tine inmiit mai mult decat o bucurie.
Nu mai stiu ce sa fac, cu sa continuu, de unde sa imi iau energie, putere, vointa pentru inca o perioada de supravietuire…simt ca nu mai am si simt ca in curand…mda…in curand…nu imi voi mai pune asemenea probleme…
Ce usor ar fi…ce bine ar fi…
Draga „Un nimeni”,
Trebuie sa recunosc ca imi este teribil de greu sa ma adresez astfel, cu atat mai mult cu cat de dincolo de cuvintele tale, chiar din alegerea acestui pseudonim se pot vedea lucruri extrem de dureroase. Iar relatarea ta confirma din plin aceasta prima impresie…
Sunt multe de spus, insa in primul rand tin sa iti spun ca sunt foarte ingrijorat de depresia de care imi spui ca dureaza de ani de zile. Vezi tu, astfel de lucruri nu trebuie lasate netratate. Pentru ca, desi suntem astfel construiti incat multe dintre afectiuni sa se remedieze de la sine in timp, ai putea fi scutita categoric de multe dintre aceste suferinte daca ai beneficia de un tratament adecvat. Inteleg ca ai urmat un tratament la un moment dat, insa l-ai intrerupt pentru ca te faceau sa te simti letargica. Ce-ar fi sa incerci un alt medic, un alt diagnostic? Vezi cum te simti in timp, dupa care, daca tot nu da roade, cere o alta opinie. In nici un caz nu te-as sfatui sa lasi netratata aceasta depresie care, din cate se pare, este una destul de severa. Probabil ca te va inmuia din nou putin, posibil doar la inceput, insa nu poti continua nici a la long cu a o duce pe picioare.
Asta ar fi prima mea recomandare. Apoi, te-as ruga sa te gandesti ca, desi poate trecutul tau nu a fost cel mai fericit, tu ai posibilitatea acum de a intrerupe acel sir generational in care lucrurile merg prost. Spui ca te gandesti la mama ta, si bine faci ca faci lucrul acesta. Imi imaginez ca, daca tu ai avut de suferit atat in trecut, cu siguranta si ea a resimtit acele lucruri… Si sunt sigur ca nu ai vrea sa ii indurerezi batranetile pana-ntr-atat incat sa isi vada propriul copil disparut din lumea celor vii atat de devreme…
Apoi mai sunt si ceilalti dragi de care vorbeai, insa inteleg ca mama ta este cea cu care ai relatie emotionala speciala. Si, repet, este de inteles, dat fiind trecutul in care ati impartit atat de multe lucruri…
Nu cred ca o moarte accidentala ar imbunatati cu mult lucrurile pentru cei dragi tie de acum. Oricat ar suna de ciudat, vremurile in care ti s-a spus ca esti cum esti, in care ti-au fost accentuate prea mult greselile s-au dus… Acum esti alaturi de oameni care te considera minunata, altfel nu ar fi langa tine, nu crezi?
In privinta energiei si a puterii, indraznesc sa iti spun asta intrucat mi-ai scris ca esti crestina. Eu unul imi incarc bateriile, daca pot spune asa, din Dumnezeu. Incerc sa citesc, fie din Biblie fie din cartile extraordinare scrise de oameni care I-au cunoscut puterea providentiala in vietile lor (cartile lui Richard Wurmbrand vor fi intotdeauna una dintre primele recomandari care mi-ar veni in minte! Si te incurajez sa le citesti!), incerc sa ma rog, sa imi vars sufletul inaintea Lui, sa merg la biserica in mod regulat… Si toate acestea ma ajuta! Sunt toate testate!
Ti-am facut o „categorie” a ta in coloana din dreapta – pentru moment, am numit-o „Un nimeni”, insa indraznesc sa te rog sa te gandesti la un pseudonim care sa te ajute sa speri mai mult… care sa te duca cu gandul la ce vrei sa devii, incotro vrei sa ajungi… Sau macar unul care sa nu ma doara atat de mult atunci cand il rostesc… Chiar nu ti se potriveste „Un nimeni”… Nu i se potriveste nimanui care stie ca Christos nu ar muri pentru „un nimeni” si ca, din moment ce El a decis ca suntem atat de valorosi incat sa merite platit acel pret suprem, cu siguranta suntem mai mult decat „un nimeni”…
Astept sa revii. Te asteptam sa ne scrii din nou la „categoria” ta, in dreapta.
Cu prietenie,
Adrian
Azi am facut un avort.Azi mi-am omorat copilul.Un copil care, de cand am aflat de existenta lui am sarit in sus de bucurie.Un copil pe care nu l-am cautat, ba chiar am avut o grija exagerata sa nu apara, dar el, mititelul, voia pe Pamant.Numai ca eu, criminala, n-am vrut.Si l-am ucis.Azi.Intr-o clinica din Bucuresti.Singura, fara nimeni.Si-am venit acasa si-am plans.Si ma simt o nemernica, dar la ce ajuta? Ce sa ma ajute acum, cand merit toata suferinta din lume?Eu de ce traiesc?
Draga Ana,
Imi pare teribil de rau pentru suferinta ta interioara. Din pacate insa, nu ne putem schimba trecutul. Indiferent de natura deciziilor pe care le-am luat, ele au fost facute asa cum au fost facute. Daca insa nu ne putem schimba trecutul, viitorul ne apartine intr-o anumita masura si depinde si de noi. Noi suntem cei care putem ingadui trecutului sa ne doboare sau sa ne faca mai puternici, invatand din greselile noastre, asumandu-ni-le si incercand sa le evitam…
Sa stii ca ajuta daca vorbesti. Daca esti dispusa sa faci asta, te asigur ca vei gasi aici in permanenta pe cineva dispus sa te asculte fara sa te judece si sa incerce sa iti fie alaturi.
Cu prietenie,
Adrian
Anna ceea ce ai facut tu e un mare pacat …. si imi pare sincer rau pt acel copilas , insa daca tu ai avut curajul sa intri pe acest site si sa ne spui ceea ce ai facut inseamna ca iti pare extrem de rau si acel bebelus sigur te va ierta . ceea ce e facut nu mai putem schimba … insa putem schimba ceea ce urmeaza sa facem … si ii putem sfatui pe altii sa nu faca ceea ce gresim noi. nici eu nu am un trecut prea placut … dar mam schimbat si spun la toti sa nu faca ce am facut eu… ai grija de tine si….. fa un copil pe care sa il cresti , desi cu avortul … nush dak se mai poate .. eu iti urez succes
nu am citit tot ce scrie pe aici dar cred ca e locul in care pot spune si eu ce simt..pt ca in casa nu imi permit intimitatea de a’mi tine un jurnal…nici macar in pc nu pot lasa anumite documente pt ca imi sunt citite ulterior [mentionez ca ma ajuta sa scriu despre ce ma doare…]
am 17 ani si am o relatie de un an cu ‘baiatul perfect pt mine’… omul asta m’a iubit si ma iubeste enorm dar am ajuns sa ne macinam, din gelozie, unul pe altul. am ajuns sa ne batem.. am vrut sa’l parasesc de foarte multe ori si el nu m’a lasat. m’a obligat sa fac niste poze cu mine in lenjerie intima..si m’a filmat in timpul unor momente intime doar ca atunci cand plec de langa el, sa stie ca vin inapoi macar de frica postarii ulterioare a acestor chestii…
am aflat acum o luna ca m’a inselat…. in momentul ala am avut niste convulsii ingrozitoare si am lesinat. am incercat sa ma arunc de la 10 si el m’a prins exact atunci si m’a tras si m’am izbit de pat si mi’am fracturat o coasta.
acum ne intelegem foarte bine dar in fiecare noapte il visez cu altcineva si nu pot dormi..am slabit si am mereu caderi de calciu..tin foarte mult la el si nu il pot parasi..i’am explicat ca daca posteaza ceva, ma omor..si nu e doar o amenintare, dar n’as putea sa dau ochii cu lumea.. stiu ca suna foarte pueril…
dar am luat situatia asta si dintr’o alta perspectiva. in viata asta, am atins ce mi’am dorit: am avut grija de familia mea [care, apropo, se poarta cu mine ca si cum as fi o carpa…si poate de aia m’am agatat de el..el era constanta intre atatea variabile din viata mea], am avut multi prieteni care m’au iubit si pe care i’am facut fericiti….am avut numai rezultate excelente scolar si in mai tot ce mi’am propus…am fost iubita si am iubit sincer…si nu o zic in febra asta adolescentina… dar e mare lucru sa cunosti lucrul asta dincolo de aparenta lui siropoasa. am avut cam tot ce si’ar fi putut dori un om modest ca mine… deja, daca mai continui, exagerez. e ca atunci cand tooot repeti ceva si vezi ca iti iese din ce in ce mai prost si tot continui..eh, eu nu vreau sa cad in penibil..
ah, si inca ceva. nu cred in dumnezeu…sau daca exista…e un papusar foarte nasol ca si’a batut rau de tot joc de mine…
si adrian, imi cer iertare ca te’am facut sa citesti atat dar doar tie iti puteam scrie scrisoarea mea de adio pt ca altfel, mi’as fi impacientat prietenii si nu merita sa ii supar…
have a nice life!
draga mea anonim 🙂 sper sa nu te superi eu nu inteleg ceva …. zici citez: „am o relatie de un an cu ‘baiatul perfect pt mine’… omul asta m’a iubit si ma iubeste enorm” – spune si mie draga mea cum poate sa te iubeasca cineva care te santajeaza si te inseala? cum? apoi daca asta mai este iubire adevarata poi lumea asta e de tot intoarsa cu josu in sus.
sa lamurim un lucru … indiferent de motiv nimic nu poate fi asa de important incat sa renuntam la viata. Esti inca tanara in puterea varstei can nimic nu trebuie sa te doboare si daca se mai intampla sa cazi nu uita ca si pana aceste esecuri au rolul lor bine stabilit pentru ca asa ne construim caramida cu caramida.
Si nu uita: „Daca gasesti un drum fara obstacole, probabil ca drumul acela nu duce nicaieri.” asa ca capul sus si mergi pe drumul tau.
Aci e un loc unde putem cuminica si destainui unul altuia insa trebuie sa stim cu totii ca nu putem oferi neaparat solutii ci poate doar niste pareri de care fiecare e liber sa tina cont sau nu.
Daca as fi in locul tau mi-as lua o pauza din tot si m-as concentra doar pe cariera si pe pasiuni , as comunica mai mult as cauta sa discut si sa ma inconjor de oameni maiinteligenti si pozitivi ca mine, as face un blog chiar si anomim unde mi-as scrie gandurile ca sa nu se tot acumuleze in interior ca intr-o cutie care sa ma tot roada zi de zi dar mai ales i-as zice acelui baiat care il crezi tu barbatul perfect sa isi vada de drum ca orice ar zice sau ar face el nu iti pasa … ai nevoie de liniste si de cineva care sa stie cum sa te aprecieze dar mai ales respecte asa cum meriti.
Capul sus! […link moderat…]
Dragii mei, ajutati-ma cu un sfat, indrumati-ma, caci nu mai stiu ce sa fac. Sunt mama unai fete de 13 ani, care are deja cateva tentative de sinucidere. De cateva ori si-a taiat venele, iar in ultima vreme a luat de cateva ori mai multe pastile de paracetamol. Problemele ei sunt de natura materiala, dar si sentimentala. In permanenta e nemultumita de cum arata, desi a slabit mult si arata f. bine, de faptul ca nu avem mai multi bani, desi muncesc si eu si sotul meu, adevarat ca pe salarii destul de mici. Are in clasa multi colegi de bani gata, si cred ca are un complex de iunferioritate fata de ei, desi este printre primii la invatatura.
Isi doreste mult sa aiba camera ei, dar eu mai am o fata de 11 ani si stau amandoua, pt. ca avem apartament cu doua camere .Am incercat sa o inteleg, sa o fac sa se descarce in fata mea, si uneori am si reusit. Desi stiu ca nu e corect, i-am citit jurnalul, si de aici am aflat ca incearca sa fumeze, chipurile ca sa treaca peste probleme. Normal ca ea nu si-a dat seama, dar eu nu stiu ce sa mai fac. Are un grad destul de mare de „maturitate”, din cate spune si dirigintele, si profesorii ceilalti si alti cunoscuti, dar eu cred ca doar mascheaza tristetea din sufletul ei.
Sotul meu a fost mai dur in timp cu ea, dar i-am spus si lui cate ceva si s-a schimbat. Nu vreau sa inceapa sa fumeze, dar mai ales nu vreau sa o pierd. In ultima vreme nu mai accepta decat putina lume in jurul ei, este violenta in raspunsuri, tipa cand nu-i convine ceva. Ce sfaturi imi dati? Cum sa o ajut?
Este important sa aibe camera ei, solutia care o vad eu este sa se imparta camera cu un perete de rigips. Asa i-si va cladii spatiul ei propiu si libertatea de care are nevoie inainte ca vre-un fite cine sa fie ales de ea ca si cel care o salveaza de la inchisoarea casei parintesti.
Draga Aurelia,
Bine ai venit! Inca de la inceput iti spun ca ti-am facut o „categorie” a ta, pentru a putea citi mai usor comentariile care vor urma.
Ne-ai putea spune mai multe despre ea? De ce a incercat sa isi taie venele de mai multe ori? Cand a inceput totul? Cum a motivat (sau sa te intreb mai bine daca a motivat cumva?) gesturile ei repetate?
M-ar interesa toate detaliile pe care ti le amintesti, legate de fiecare tentativa in parte. Poate reusim sa descoperim un trigger, un asa-numit factor declansator, acel „butonel” care o face sa creada ca nu mai merita sa traiasca.
Varsta ei este una critica, dupa cum probabil stii. De aici si o mare parte din instabilitatea ei emotionala.
A consultat-o vreun psihiatru dupa tentativele ei de suicid? A urmat vreo forma de terapie? Daca da, ce diagnostic i-a fost pus?
Cu cat mai multe detalii ne dai, cu atat mai usor ne va fi sa intelegem si sa cautam variante de abordare. Sincer, varsta ei si, mai ales, combinatia dintre varsta ei si istoricul ei suicidar ma ingrijoreaza. Nu vreau in nici un caz sa te sperii, insa trebuie sa fii in alerta pentru ca este foarte posibil sa mai aiba tentative.
Te asteptam sa revii.
Cu prietenie,
Adrian
ai dreptate adrian …. la varsta de 13 ani daca are deja cateva tentative d suicid …. trebuie avut mare grija …. dar sa nu o tii din scurt , poate chiar asta o deranjeaza iesitul afara cu program e un mare factor , parerea mea , acum asteptam sa ne zici tu mai multe detalii , mergeti intro vacanta sa o indepartezi de anturajul ei cateva saptamani , sau trimiteo la bunici, pt a cunoaste alte persoane inafara de cele cunoscute. si am o intrebare …..ati facut vreodata tu sau sotul tau diferenta intre cele 2 fete ? sa ziceti ca cea de 11 ani e mai buna?
De consultat nu a consultat-o nimeni, acum sunt in cautarea unui psihiatru. De cand s-a intamplat nenorocirea cu Madalina Manole nu mai am liniste, sunt disperata pt. ca am aflat ca de regula incearca sa-si duca „treaba” pana la capat. Tentativele ei s-au petrecut anul acesta, si la prima vedere as putea spune ca nu a vrut cu adevarata sa moara, pentru ca ranile au fost oarecum superficiale, dar nu mai stiu ce sa cred. La inceput cred ca a vrut sa experimenteze, „sa vada cum e” daca pot spune asa. Avea colegi care incercasera acelasi lucru, ceea ce este f. grav. Am discutat mult cu ea, atunci cand am putut,sau cand am prins-o intr-o pasa buna. O perioada de vreo luna de zile nu am putut relationa deloc cu ea. Apoi a inceput sa se destainuie cate putin. Nu puteam sa scot prea mult de la ea, trebuia sa-i dau impresia ca-mi spune ea de buna voie, desi eu directionam discutia catre ce doream sa aflu. Acum imi spune mai multe, dar nu suficient.
De mica ea a fost o fata sensibila, putin mai grasuta, fapt pentru care a suferit mult. A suferit si din cauza colegelor rautacioase si nu a reusit sa-si gaseasca o prietrna adevarata. Ea era mult prea serioasa fata de ceilalti,si de aceea acestia nu prea o preferau. In ultima vreme s-a schimbat mult, in sensul ca a slabit, a devenit mai „dura”, si-a impus sa fie astfel incat sa o placa mai mult cei din jur, dar a cazut in cealalta extrema. Spune multe lucruri pe care cred ca le gandeste f. bine inainte, prin care ataca pe cei din jur, tipa cand i se cer anumite explicatii(de orice natura ), spune ca este independenta si face ce vrea. Nu vrea sa accepte „sa dea raportul”.
Ce spune ea acum: ca nu e suficient de slaba, desi isi da seama ca a slabit; ca nu are nici o prietena dupa sufletul ei, desi recunoaste ca are cel putin doua care o plac asa cum e;ca si-ar dori un „parieten” asa cum sunt cei din multele carti pe care le citeste; si ceea ce ma doare poate cel mai mult, ca nu avem mai multi bani si, dupa cum am mai spus, ca nu are camera ei( sta in camera cu sora ei mai mica), ca nu are haine ca si prietenele ei desi recunoaste ca am facut mari eforturi in sensul acesta.
Noi am fost genul de parinti care am vrut ca ai nostri copii sa fie seriosi, cu bun simt, sa stea in banca lor cum se spune, si poate am gresit. Si, peste toate, sotul meu este un om mai dur care a jignit-o de multe ori (ca de altfel pe toata lumea din jurul lui). Dar nu-l invinovatesc in totalitate, pt. ca si el a suferit de o hipertiroidie severa care i-a dat viata peste cap. Insa au fost perioade cand fata mea imi tot spunea sa divortez, ca ma injosesc si ma umilesc stand in continuare cu el.
Mai este un aspect care cred ca a influentat-o: citeste carti in care sunt multe elemente supranaturale, vampiri ,fantome etc….Asculta muzica mai dura, care pt. mine nu are nici o logica. De citit a citit mult de mica, dar muzica o asculta de multe ori cu colegii. In lipsa noastra a cautat pe internet multe filme horor(stiu de la fata cea mica) si cred ca a cautat si metode de a se droga(nu sunt sigura). Mai stiu ca a incercat sa fumeze, desi eu i-am cautat prin lucruri si nu am gasit nimic suspect.
S-a discutat mult zilele astea despre Madalina Manole, si ea a spus ceva de genul „e treaba ei, e numai problema ei, daca ea asa a simtit asa a facut”. Mi-a dat de inteles ca este de acord cu gestul ei.
Cum v-am mai spus, a luat mai multe pastile de paracetamol, dar nu stiu daca sa se omoare sau sa se drogheze(tot de la cea mica am aflat).
Poate am fost incoerenta, dar am incercat sa spun cat mai multe in cat mai putine cuvinte. Daca mai aveti nevoie de lamuriri o sa vi le dau. Ajutati-ma!!!
fata ta isi cauta un loc unde sa fie cat mai libera din cauza k acasa e tinuta din scurt si tot timpul trebuie sa fie duca cum zici tu si sotul tau ….. insa ea a vazut la altii ca daca nu este asa cum o vreti voi nu se simte bine precum cei care au voie sa faca ce vor ei (colegii) asculta muzica rock sigur in care se simte libera , a vrut sa isi faca anumiti prieteni dar a esuat si de aceea a incercat sa se sinucida. dansa e afectata psihic. sfatul meu … schimbai mediul de viata duo in vacanta undeva unde sa cunoasca alte persoane de varsta ei …. sa vada si alte tipuri de copii de varsta ei.
„insa ea a vazut la altii ca daca nu este asa cum o vreti voi nu se simte bine precum cei care au voie sa faca ce vor ei (colegii) „am gresit
„insa ea a vazut la altii, ca daca nu este asa cum o vreti voi se simte bine precum, cei care au voie sa faca ce vor ei (colegii)
Eu nu am facut niciodata diferenta intre cele doua fete ale mele, dar poate cei din jur da. Sunt foarte diferite dpdv al temperamentului, cea mica fiind f deschisa fata de cei din jur si placuta de prieteni, iar ea e timida, retinuta si am dat mai multe detalii in mesajul anterior in legatura cu acest lucru, poate ai citit Fabian. Acum se afla intradevar la bunici, si i-am pus si pe ei in garda oarecum.
Azi i-am facut programare la un psiholog pentru saptamana viitoare, dar va fi greu sa o conving sa mearga.
Fabian, iti multumesc pentru implicare! Ai scris un lucru care mi-a dat mult de gandit.
Oare credeti ca i-ar fi mai bine daca m-as separa o vreme de sotul meu?
Draga Aurelia,
Multe dintre reactiile ei sunt specifice varstei. Dorinta de independenta, de a nu fi criticata, de a fi „perfecta” (asa cum isi defineste ea perfectiunea, in raport cu ceilalti), dorinta de a avea prieteni buni, care sa o accepte intru totul… nu cred ca exista vreun adolescent care sa fie strain de asta.
Tentativele de suicid s-ar putea sa fie doar un mod imitativ, doar o incercare de a se integra intr-un colectiv care poate braveaza cu astfel de experiente. Daca spui ca prietenele sau colegele ei au incercat, este posibil ca nici ea sa nu fi vrut sa se lase mai prejos si sa le fi demonstrat ca a incercat, desi poate ca nu in necunostinta de cauza nu a ales variante mai eficiente… Poate ca a fost felul ei de a incerca sa impace, cum se spune, si capra si varza – pe de o parte sa braveze in fata colegelor, pentru ca a incercat si ea, pentru ca este la fel ca si ele, si pe de alta parte sa nici nu riste prea tare…
Oricum, ideea este ca nu trebuie neglijat acest tip de comportament, pentru ca, asa cum spune vorba veche romaneasca, ulciorul nu merge de multe ori la apa, si daca tot incerci, este posibil ca la un moment dat, dintr-o joaca stupida sau dintr-o dorinta de a experimenta ceva, sa te pomenesti ca ai mers mult prea departe pentru a te putea intoarce…
Te-ai gandit vreodata ca este posibil ca toate aceste tentative ale ei sa nu fie altceva decat un strigat de ajutor? O modalitate de a atrage atentia, de a striga fara cuvinte ca are nevoie disperata de intelegere, de apreciere, insa nu intr-un fel in care sa perceapa mila din partea ta sau a celor din jur, ci apreciere reala, o valorizare a ceea ce are ea bun si frumos…
Este bine ca a schimbat mediul, insa cred ca este doar o solutie temporara. Eu ti-as sugera o discutie onesta, cu cartile pe masa, in care sa vorbiti efectiv pe sleau, doar voi doua, sa identificati problemele pe care le considera ea importante si sa incercati sa gasiti amandoua posibilitati de rezolvare a lor. Vede o problema in faptul ca este mai plinuta decat si-ar dori? Nu trebuie sa ii spui ca nu este, daca tu consideri ca este putin mai plinuta, insa mai degraba incurajeaz-o, aratandu-i ca, daca a reusit sa slabeasca intr-o perioada de timp de nu stiu cate luni atatea kilograme, cu siguranta, daca se va stradui, va reusi sa mai slabeasca si sa ajunga la greutatea pe care si-o doreste…
Vede o problema in faptul ca nu are camera ei? O poti provoca sa te ajute sau sa se gandeasca la solutii de redecorare a camerei asa cum ii place. Eu stiu un caz similar in care parintii a doi baieti care nu se intelegeau din aceleasi motive, pentru ca fiecare isi dorea camera lui, in care sa aiba intimitate, au rezolvat problema intr-o maniera extrem de simpla si de ingenioasa: avand in vedere faptul ca paturile lor erau asezate fata in fata, pe doi pereti diferiti, au cumparat doua sine pentru perdele pe care le-au prins de tavan si au pus o draperie lunga pana jos in dreptul fiecarui pat… Tin sa iti spun ca s-a facut liniste… fiecare statea in coltisorul lui, cu castile in urechi, isi asculta muzica lui si s-a facut pace… Ma rog, mai erau anumite probleme atunci cand trebuiau sa isi faca curat in camera si ajungeau la partile comune… la birou, la calculator, la aspirat mocheta… Dar solutii exista, trebuie doar sa fim suficient de deschisi si sa ne folosim imaginatia…
Nu cred ca despartirea ta trebuie sa aiba in vedere doar criteriul „copii” sau „copil”. Este o decizie care te priveste in primul rand pe tine. Este normal ca un copil la varsta adolescentei sa isi priveasca uneori parintii ca fiind mai severi, mai cu seama daca este vorba despre tata (pentru ca tatal este cel care, de multe ori, impune o anumita disciplina). Gandeste-te ca adolescentul se afla cumva prins intre doua lumi, si nu se regaseste momentan in nici una din ele – pe de o parte se afla copilaria, pe care a depasit-o ca perioada, si pe de alta parte se afla perioada adulta, in care momentan nu se integreaza… De aici si criza emotionala, de aici si dorinta lor de a nu mai fi priviti ca niste copii, si revola fata de parintii care ii privesc in continuare ca pe copilasii care au fost…
Oricum, vizita la psiholog ar trebui sa lamureasca daca are comportament suicidar iminent, cum se numeste in limbajul de specialitate, sau daca nu este cazul sa te ingrijorezi. Sincer, eu unul nu cred ca este cazul sa te relaxezi prea mult, dar nici sa te impacientezi peste masura. Cauta sa fii alaturi de ea, sa te perceapa ca atare, fara sa fii prea critica, ci mai degraba sa vada ca te straduiesti sa o intelegi. In acelasi timp, cauta sa o faci sa inteleaga ce ar fi insemnat pentru tine daca ea s-ar fi sinucis, daca vreuna din tentativele ei ar fi reusit. Nu te sfiii sa vorbesti despre asta! Chiar daca la prima vedere ai fi tentata sa eviti sa discuti despre asta, gandeste-te ca, daca Doamne-fereste ar face-o din nou, ti-ai reprosa-o poate ca nu ai facut-o… Cuvintele sincere, oneste, din suflet, ale unei mame au efect, crede-ma! Chiar daca poate nu va vrea sa te asculte pana la capat, fii ferma de data asta, spune-i ce ai de spus, ajut-o sa inteleaga efectiv cat de sfasiata ar fi inima ta daca si-ar pune capat zilelor… Si te asigur ca se va gandi la ceea ce i-ai spus si ca va ezita inainte de a o face din nou!
Hai, capul sus, Aurelia, si curaj! Suntem aici, ok?
Cu prietenie,
Adrian
PS – Am postat comentariile voastre si la „Aurelia”, pentru ca si ceilalti sa poata urmari, in timp, mai usor toata povestea, si va voi ruga sa le postati pe cele ulterioare direct acolo. Multumesc pentru intelegere!
legat de camera ….. se pot face foarte simplu 2 camere dintr-una cu niste placi de rigips(am lucrat in domeniu si stiu multe pers care au facut la fel) apoi le amenajezi camerele la fiecare dupa plac.
in legatura cu slabitul ….. daca teai implica si ati iesi seara sau dimineata la alergat impreuna cred ca ar aprecia foarte mult pentru ca te implici si vrei sa o ajuti sa slabeasca
sa te separi de sotul tau …. nu cred ca e solutie buna. mai bine vorbesti cu el si ii spui sa ii vorbeasca calm si sa nu o mai critice ci sa o incurajeze chiar daca face ceva gresit ….. sa fie ajutata in ceea ce doreste sa faca si datii de inteles ca inseamna mult pentru voi si explicatii ca nu e bine sa se sinucida, sa se gandeasca la persoanele care tin la dansa cat de mult ar suferi daca ea ar muri.
buna, m-am gandit si eu sa scriu poate ma ajutati si pe mine sa gasesc o solutie si sa reusesc sa nu ma mai gandesc ca daca as muri ar fi mai bine. Cateodata imi doresc sa mor ca chiar nu gasesc nici o solutie, cateodata ma gandesc trebuie sa fie si pt mine o solutie dar incep sa nu mai am rabdare…Toate gandurile astea din cauza ca intotdeauna mi-am dorit o persoana langa mine sa ma iubeasca, si cand am crezut ca am gasit-o, am pierdut-o. Deci, am avut o relatie de un an jumate. La inceput nu l-am vrut, dar atat a umblat dupa mine pana am vrut, si a inceput sa imi placa si simteam ca nu are rost sa raman cu el ca nu o sa am vreuun viitor, si in acelasi timp simteam ca nu ma pot desprinde de el.Eu nu l-am vrut din cauza ca a baut mult, si mi-a fost frica sa nu ajunga ca tatal meu. Chiar o data m-am despartit eu de el din cauza asta, dar m-am reintors pt ca mi-am dat seama ca il plac asa cum e si ca chiar tin la el, si el a acceptat. Am ajuns sa ne intelegem foarte bine, zicea ca sunt fata lui speciala, ca sunt numai a lui, ca sunt singurul lucru bun din viata lui, ca pt el familia lui nu conta ( nu se intelege bine cu familia lui).Eu cred ca inceputul sfarsitului a fost cand a plecat in italia, prima data pt 3 luni, a venit acasa ne-am vazut a fost foarte bine simteam ca o sa am cu el un final de drum si atunci i-am spus si eu ca il iubesc dar intr-un biletel, el imi spusese prima data cand era beat si nu a mai vrut sa recunoasca, si i-am zis ca nu o sa mai recunoasca si asa a fost. Apoi a plecat din nou pt o luna si i-ar a venit, a fost atunci o neintelegere ca avea ceva probleme si nu mi-a spus si eu m-am suparat ca nu mi-a spus ca poate il puteam ajuta, dar ne-am impacat si atunci a fost pt ultima data cand l-am vazut si a fost din nou foarte frumos, si chiar i-am zis ca parca simt ca te vad pt ultima data…Dar nu pot sa uit ce mi-a zis( asta inainte sa i zic ca simt ca il vad pt ultima data), ca poate era mai bine sa nu ne impacam ca sa nu aiba pe nimeni in urma, ca mai bine sa stie ca nu il asteapta nimeni.Ei bine s-a dus peste cateva zile inapoi in italia, m-a sunat un timp , am vorbit pe mes , cum am putut ca nu avea bani, asa mi-a zis. Dupa un timp am vb pe mes si mi-a spus ca si daca ne-am desparti tot la mine o sa tina, si ca vrea sa fie langa mine, ca astepta sa imi dau licenta, (am dat-o in februarie) si mi-a spus ca dupa 20 februarie o sa fiu langa el o sa lucrez si nu o sa ne mai pese numai de noi 2 si o sa pot face ce vreau ca o sa fiu langa el, trebuia sa se intample dupa 20 februarie cand imi dadeam licenta. dar s-a amanat pana mai la vara ca atunci tot o sa imi gaseasca ceva. Problema e ca deabia si-a gasit lui, si-a tot schimbat locul de munca, si pana la urma a zis ca nu ma mai duc ca nu se poate. Eu eram tare suparata ca nimic nu poate face sa fim impreuna. si el a zis o data ca ma intelege. Dar lucrurile s-au foarte schimbat. A inceput sa zica ca el cu mine in chirie nu sta sa isi dea toti bani acolo , la al lui nu vrea la ai mei nu vrea… in italia nu se poate…si ca sa astept pana in septembrie. nu eram prea deacord. si a venit o veste bomba. imi tot zicea cand vorbeam ca iese la plimbare cu o fata Adina pe malul marii, la inceput nu i-am dat importanta ca stiam ca doar a mai avut el in rom prietene si nu fost nimic intre ei, dar ceva am simtit de data asta si s-a adeverit.i=am zis ca e sigur ca numai se plimba cu fata aia, atunci a zis ca sa nu incep cu gelozii, si ca ma condamna ca nul inteleg ca nu se poate sa ma duc acolo ca nu am unde sta. apoi am vorbit la telefon din nou pe zilele urmatoare si a zis ca i pare rau ca sunt asa si ca sufar si ca totusi ma intelege si sa nu mai fiu suparata ca poate o sa ma duc cateva zile la el. si eu i-am trimis dupa cateva zile un euro pe telefonul de romania, ca sa putem vorbi.i-am mai fost trimis eu si imi trimitea inapoi ca sa am rabdare ca o sa fie bine… dar de data asta nu mi-a mai raspuns nimeni…. si am zis sa il sun sa vad ce se intampla. am sunat si mi-a raspuns ca nu e suparat pe mine ca e bine, dar e ocupat, sii ca pa, mi s-a parut ciudat, nu trece un minut si primesc mesaj ca sa terminat si sa -i respect decizia, sa nu insist. am sunat sa sa primesc niste explicatii.Prima explicatie a fost ca si-a gasit pe altcineva pe fata aia cu care se plimba, ca o stie de 2 sapt si ca se intelege super bine, si ca o iubeste. AM intrebat ca de ce , pt ca nu sunt acolo, a zis ca nu, pt ca ea e langa el a zis ca nu, si ca nu am gresit cu nimic si ca i pare rau ca nu mi-a putut spune in fata. a zis ca nu ma mai iubeste ca o iubeste pe ea, am zis ca cum o iubeste dupa cateva zile decat erau impreuna, si ca sa nu il mai deranjez. IL vad pe mes dupa cateva zile, i scriu ca unde ai plecat, iar eel mi-a zis am venit inapoi, am crezut ca se impaca cu mine, dar de fapt era fata aia pe adreasa lui, ciudat ca pe mine in atata timp nu ma lasat, si nici nu m-am bagat. Respectiva mi-a zis ca i pare rau ca il iubesc si ca eu nu pot iubi pt amandoi, si ca stie ca inca il iubesc si am avut o relatie lunga cu el, ca nu are nimic impotriva sa vb cu el, dar sa nu insist sa ma impac cu el, sau sa-i fac sa ii fie mila de mine, eu i-am zis ca sa il faca fericit, ca eu nu am reusit, acum i-as da in cap ca s-a bagat intre noi pe motiv ca lucrurile nu erau roz intre noi, faza e ca eu cu el trebuia sa ne rozolvam lucrurile, si daca nu puteau fi rezolvate era altfel, dar si el ia permis ei sa se bage.dar aflu peste cateva zile ca s-au despartit pe motiv ca totul s-a petrecut prea repede intre ei, si ca a fost frumos cat a fost, si atunci mi-a spus ca de fapt nu din cauza ei m-a lasat ca cica s-a gandit mai bine si stie ce vrea, desi cand ne-am despartit a spus ca din cauza ei. Dupa ce ne-am despartit eu am cazut la pat nu am mai mancat nimic o saptamana si am facut o criza de spasmofile si am fost dusa la urgenta, mi-au facut perfuzi apoi am facut un tratament ca eram subnutrita, si toate astea au fost scumpe… I-AM SCRIS intr-un mesaj ca ce am patit din cauza lui si cum ma simteam de rau , m-a sunat sa ma intrebe ca ce este cu mine, si sa manac sa imi vad de viata sa mi-o refac , iar am picat la pat…. si m-am chinut eram sub tratament cu vitamine, ca cred ca iar ajungeam la urgenta.au trecut 4 luni de cand m-am despartit si decand ma chinui. am uitat sa zic ca a venit si factura la telefon mult, dar mama mea nu m-a certat cum am asteptam doar a spus ca nu a meritat, nu de mult tot ea mi-a zis ca nu poate muri pana nu il vede, si ca nu uita ziua de 8 mai ca s-a temut ca mor…IN timpul acestor luni am mai vb cu el la telefon si chiar mi-a spus ca i pare rau ca s-a dus ca i-a mers tare rau acolo, si-a pierdut multe, ca nu mai stie ce vrea , desi cand ne-am despartit a sustinut ca stie ce vrea,l-am tot incurajat ca o sa fie bine, el mi-a zis ca sa ne intalnim la o cafea daca vine in tara, mi-a zis ca e suparat pe prieteni ca nu -i pasa de el, eu i=am zis ca mi-e imi pasa, dar nu vreau sa incurc, ma asteptam sa zica refati viata, dar nu a zis numai ca nu incurc. a mai zis ca ii dor de un chef din tara, am zis ca si mie, si atunci a spus ca ma cheama si pe mine daca face. cu asta mi-am facut sperante, dar am fost dejamagita, si chiar mi-a trimis mesaj ca se plimba singur pe plaja m-am mirat de ce imi da explicati ca e singur, si ca poate viine acasa,il sun si il intreb cum de s-a gandit sa vina acasa, si mi-a raspuns ca nustie ce sa faca, ca poate nu mai vine ca si asa nu a mai fost de mult si pt ce sa vina, i-am spus atunci ca : tu ai zis ca sa ne intalnim daca vi, a zis bine dar oricum nu va fi nimic.iar m-am suparat ca imi da sperante , si prin mesajul ala si cum a vorbit, poate am avut doar eu impresia….Am uitat sa spun ca inainte sa ne despartim, ma tot chema varamea in italia, si i-am spus si era foarte nerabdator sa afle daca ma duc ca a zis ca ar fi mai bine pt amandoi, si dupa ce i-am zis ca numai in august ma duce varamea, nu a durat mult si ne-am despartit…eu acum sunt in italia, si inainte sa vin l-am sunat sa-i zic ca vin , a zis ca bine ca o sa ne vedem, ca daca pleaca acasa trece pe la mine si apoi se duce acasa si ca ma pupa… ajung in italia ma si suna ca daca am ajuns ca daca sunt bine, apoi pe ziua urmatoare i dau apel si ma si suna si ca mai vb mai tarziu, dar nu a mai sunat l-am sunat eu pe ziua urmatoare si-a zis ca a uitat ca vb maine, si mi-a dat bep ziua urmatoare, si am vorbit asta fiind azi. mi-a spus ca trebuie sa se gandeasca ce face intai el ca daca ramane in italia sau pleaca in rom, ca sa ma gandesc si eu ce fac ca apoi ne vedem ceva de genu, la ce il intereseaza pe el ce fac daca nu ma mai vrea? ca chiar a zis ca sa vina pt 2 zile? i-am zis ca eu nu il oblig ca daca vrea sa vina ca asta e dorinta mea sa il mai vad o data, mi-a mai spus ca cu ce scop am venit eu in italia i-am spus ca eu de fapt nu voiam sa vin si i-am mai fost spus asta, dar daca tot am venit vreau sa il mai vad o data. si mi-e frica pt cand o sa il vad, ca e foarte posibil sa ne vedem, ca dupa aceea chiar o sa vreau sa mor, dar nu ma pot abtine sa nu il vad, o sa fie dureros sa vad cum ma respinge live, desi nu stiu de ce am impresia sau nu stiu ce sa zic ca imi da sperante, si apoi mi le taie, parca se joaca sau ar mai vrea ceva…nustiu daca are vreo importanta dar eu am fost cea mai lunga relatie a lui, a mai iubit pe una tot raluca , dar care a murit intr-un accident de masina , si mi-a spus el o data ca de asta e uneori asa, nu am inteles prea bine ce a vrut sa spuna, si a zis ca se simte vinovat de moartea ei, si ca dupa ea , eu am reusit sa il fac sa ii pese de lumea asta si sa se gandeasca sa isi faca un viitor, si chiar s-a schimbat , a zis ca i-am facut mult bine intelegandu-l asa cum e,,,,,, si uite ca acum nu mai are nevoie de mine, am fost asa importanta candva si acum… parca sunt un gunoi pe el asa simt uneori,,,pe langa faptul ca cum am zis ca parca imi da sperante. v-am scris povestea mea ca sa intelegeti de ce ma gandesc uneori ca sa mor, chiar azi m-am hotarat ca sa nu mai manc iar ca poate de data asta o sa mor, dar pana la urma am mancat ……ca am citit aici si am zis ca poate gasesc o ultima solutie, m-am gandit sa ma duc la psihiatru dar mama nu m-a lasat ca a zis ca e gata cu profesia mea , eu am facut asistenta sociala, mentionez ca ea e diagnosticata cu depresie distimica si tulburare bipolara si idei interpretative nustiu exact cum se numesc, poate si de aici am atitudinea asta depresiva si mereu cad in depresie. E rau asa ca ma chinui.si inainte sa ma despart de fostul sufeream dar nu asa rau ca acum stiu ca nu mai vine inapoi. Sunt in italia ca sa lucrez, dar inca nustiu daca sa raman ca nu imi place nici aici nici acasa. DACA el m-ar vrea inapoi parca toate s-ar rezolva, dar stiu ca nu e posibil si probabil numai se joaca cu mine si mi-e groaza cand ma gandesc ca poate intr-un moment de disparare chiar o sa fac deabinelea. am mai incercat cand m-a suparat el, sa iau pastile dar m-am oprit si le-am vomitat asa mi-a fost de rau…. de la atatea pastile, de asta nu stie nimeni. am zis atunci ca nu mai fac ca e chin si asta, mai ales ca dupa mi-am dat seama ca doar nu l-am pierdut si ca doar e bine, dar acum nu il mai am….stiu poate ar fi mai bine sa il uit dar nu pot….si toate astea imi alimenteaza depresia, nu mai scap de ea , nu ma simt in stare sa lucrez, tot caut solutii, dar ajung la aceasi solutie ca poate ar fi mai bine sa nu fiu. dar ma impiedica si faptul ca sunt credincioasa ca e un pacat si ca eu nu am dreptul sa fac asta, si i cer iertare lui Dumnezeu sa ma ierte si sa ma ajute ca sunt bolnava si ca poate de asta gandesc asa si sa nu ma lase sa mor asa….si ma gandeam sa ma vad cu el sa imi iau ramas bun ca si cum as pleca pt totdeauna….
Draga Ralu,
In primul rand bine ai venit aici, si multumim pentru ca ne-ai impartasit povestea ta. O poveste trista, intr-adevar, asa cum sunt mai toate… Cred ca durerea cea mai mare a unui om este aceea cand simte ca cineva parca se joaca cu sentimentele lui. Daca stii ca cineva nu te iubeste, da, doare enorm, insa daca cineva ba iti spune ca te iubeste sau iti da sperante, ba iti spune sa iti refaci viata si te darama din nou… parca asta e mai dureros…
Sincer, la prima vedere as fi tentat sa iti spun ca poate ar fi mai bine sa il lasi tu in pace. Da, ti-ar fi enorm de greu si te-ar durea foarte mult, insa in acelasi timp ar fi ca si cum ai avea o rana mai veche si te-ai duce la spital sa te coasa… Doare, e adevarat, insa doar acum si mai tarziu iti va fi mai bine… A ramane in continuare in aceeasi situaite este ca si cum ai lasa rama aceea sa se vindece de una singura si, cum vezi ca s-a facut putin coaja, imediat o rupi si o zgandari… Cred ca in timp s-ar putea agrava mai mult… “Coase-o”, Ralu… Strange din dinti si spune-ti tie insati ca ai suferit destul si ca nu ii vei mai permite sa se joace cu sentimentele tale, iar lui spune-i de asemenea acelasi lucru… Sa te caute atunci cand va stii ce vrea si, daca nu va fi prea tarziu, daca vei mai simti TU ceva pentru el, atunci POATE ca ii vei mai da o sansa. Incepe sa te gandesti si la tine, Ralu… E important…
Sincer, si eu cred ca ar fi bine sa vezi un specialist pentru problema ta, mai ales ca ai antecedente in familie si, deci, o posibila predispozitie genetica spre depresii. Nu trebuie sa te sperii in nici un caz sau sa iti faci probleme ca ti-ar afecta cariera, ba dimpotriva, eu as zice chiar ca sunt sanse mai mari ca acea cariera sa iti fie afectata daca nu incerci sa rezolvi din pripa problemele, decat daca le tratezi cu indiferenta… Deci mergi la psihiatru fara probleme; este cel mai bine. El iti va face un consult de specialitate, isi va putea da seama daca nu cumva depresiile de care spui nu sunt cauzate de anumite carente de vitamine sau minerale din organismul tau, situatie posibila din ce ai scris chiar tu; oricum, parerea mea sincera este ca iti va prescrie un tratament usor, care te va ajuta sa treci mai repede peste asta si sa iti vezi de drum mai departe.
Hai, capul sus, nu dispera si, mai ales, nu pune in nici un caz in aplicare gandurile acelea negre! Suntem aici, ok? Cu ajutorul Bunului si al prietenilor, nici o problema nu este de nedepasit!
Cu prietenie,
Adrian
PS Ti-am facut o „casuta” a ta in coloana din dreapta, unde asteptam sa ne scrii in continuare, ori de cate ori vei simti nevoia sa o faci. Tot acolo vei gasi si raspunsurile sau comentariile celorlalti membri ai grupului.
Salut, Adrian si tuturor celor care intra si scriu pe acest blog minunat. Mai intai as vrea sa va precizez ca nu intru neaparat sa ma plang, nu sunt un plangacios, ci scriu aici pentru a-mi gasi alinare si liniste, simt ca trebuie sa scriu cuiva, sa sa vb cu cineva total strain fata de mine. Nu am mai intrat de foarte mult timp pe sit, chiar daca poate am mai avut motiv sa o fac, dar am preferat sa tin in mine si amm reusit sa filtrez tot si pana l urma toate s-au rezolvat. Anul trecut pe vremea asta, daca mai tii minte aveam ganduri nu foarte pozitive, ma batea asa un gand cum ca fac urma degeaba pamantului. Am gasit acest blog si ati reusit sa-mi deschideti ochii si sa-mi alungaceste ganduri negre si acum sunt vindecat, nu m-am mai gandit la sinucidere. Eu am o relatie, dupa cum bine stii din celelalte interventii ale mele, cu o persoana mai mare ca mine, cu care vorbesc de 1 si jumatate. De ceva vreme, am inceput sa ne certam din ce in ce mai des, in marea majoritate din cauza mea. Au fost unele lucruri ce tin de logica, cum sa fac unele lucruri, pe care le-am cam facut stangaci, dar in fine le-am facut mai mult sau mai putin bine. De aici a iesit o intrega tevatura pe aceasta tema, ca vrea langa ea un barbat cu logica pe care sa se bazeze, desi de la inceputul relatiei s-a tot bazat pe mine, de oricate ori a fost nevoie, nu am dat deloc inapoi. Mi-a spus ca nu are nicio siguranta de la mine, in afara de faptul ca intr-adevar o iubesc, si va spun O IUBESC LA NEBUNIE, cum nu am iubit pe nimeni. Apoi saptamana trecuta m-am dus la dentist, am iesit, am vrut sa-i dau mesaj ptr ai spune ce am facut, dar mai erau 15 minute oana iesea de la munca si am asteptat ptr a ma suna, deoarece eu nu o puteam suna. Nu a sunat, asa ca am plecat acasa. Seara m-a sunat si mi-a reprosat faptul ca nu am dat siu eu un mesaj, in care a-i zic ce am facut,; i-am explicat ca am asteptat de la ea sa ma sune, ca eu nu pot suna cand vreau si ca vroiam sa-i zic la telefon nu prin mesaj, aiesit un scandal monstru, cum ca nu ma intereseaza persoana ei, in fine m iesit cu bine. Totul a culminat cu o gafa, de-a mea, aseara cand am fost din nou la dentist. Am iesit, i-am dat mesaj sa numai scandal, dupa care m-a sunat, ne-am intalinit si i-am zis ce am facut. La un moment dat, i-am zis ca acolo am vazut-o pe Violeta, clipa in care am vazut grimasa de pe fata ei….de fapt pe tipa aceea o chema Georgeta…va imaginati ce a iesit, scandal monstru din nou, care s-a extins si degenerat. I-am eplicat ca nu cunsoc nicio Violeta si ca nu are de ce sa-si faca griji, si chiar nu are, si ca pana la urma nu i-am zis ei si ca nu ar trebui sa fie suparata…ea mi-a zis ca atunci cand gresesti un nume este ceva….i era asa de nervoasa, am inceract eu sa vb ., a spus sa nu mai debitez ineptii, ca nu o intereseaza ce spun….i-am propus sa mergem sa bem ceva, ea m-a dus acasa, si in masina i-am zis sa gandeasca la rece nu la cald, sa analizeze situatia, dar nu a vrut sa inteleaga si i-am zis ca atunci cand indirect m-a facut prost, retardat ar fi trebuit sa ma supar?In momentul ala m-a intrebat ca daca m-au afectat spusele ei, de ce mai stau cu ea. I-am raspuns:ptr ca te iubesc. IN sfarsit dupa vreo 2 ore de parlamentari, la coborarea din masina mi-a zis ca se duce acasa si am rugat-o sa-mi dea un bep sa stiu ca a ajuns cu bine. Mi-a zis ca asa va face…la coborarae am intrebat-o daca ne vom vedea a 2-a zi si mi-a zis ca nu, nici maine, nici poimaine, niciodata…am facut o fata, va dati seama si mi-a zis ca glumeste..apoi mi-a zis din nou….si iar ca glumeste…era asa plictisita…dupa aceea nu mi-a dat bep deloc, am sunat-o o gramada nu mi-a raspuns…azi am sunat-o din nou, i-am dat mesaje, dar nu mi-a raspuns deloc si nu cred ca-mi va mai raspunde…eu o sa o sun si diseara si voi incerca sa comunic cu ea, ptr mine comunicarea este mama unei relatii. Mi-e teama ca de data asta am pierdut-o definitiv, ca nu mai vrea sa auda de mine, desi ea a mai facut asa. Nu stiu ce sa fac, sunt asa de trist, nu vad lumea mea asta mica si fara logica fara ea, sunt innebunit dupa ea…eu sper ca si de data asta voi trece de problema asta. Astept un raspuns d la voi…o zi excelenta….sunteti tari
….sunt crestina, lumea ma percepe ca pe o persoana puternica, atat de puternica incat multi asteapta sprijinul meu, dar in realitate ma lupt din rasputeri ca sa pot sa trec fiecare zi. Uneori ma gandesc ca poate mai am 40 de ani de trait pe pamantul asta si asta ma ingrozeste, mi se pare enorm de mult si realizez ca nu stiu daca voi mai putea sa fac fata atat de mult timp. Nu am cu cine sa vorbesc si nici nu m-ar intelege nimeni, ca doar eu „pot orice” . Stiu ca ceva este rau cu mine, este ceva blocat undeva dar nu reusesc sa descopar despre ce este vorba. Daca nu aveam rugaciunea si pe Dumnezeu probabil ca mi se ducea mintea de mult timp sau cine stie ce altceva se intampla. Probelma este ca oricat m-as lupta in rugaciune tot nu reusesc sa ies definitiv din starea asta. Stiu ca as avea nevoie de un psiholog insa nu am avut niciodata banii necesari.
pana la un psiholog ai nev d o prietena ft buna careia sa ii spui tot c ai p suflet …. problema la tine e ca ai tinut totul in tn … d aceea teai blocat ….. nu mai e loc… elibereazate, parerea mea e ca un psiholog nu ar face mai multe decat o buna prietena careia sa ii spui tot c ai p suflet si sa t asculte ….daca iti da si un sfat deja e prea mult …
..stiu ca e urat ce spun acum, insa raspunsul asta imi suna ca orice am auzit de fiecare data cand am incercat sa spun ca am nevoie de ajutor…” poti si singura, nu ai nevoie nici macar de sfatul unei prietene, pentru tine e prea mult si daca primesti un sfat”…
Draga Coca,
Cu scuzele de rigoare pentru intarziere tin sa iti spun si oficial bun venit si sa te anunt ca ti-am facut o „casuta” a ta in coloana din partea dreapta. Acolo vei gasi comentariile deja postate, plus unul nou, de la mine.
Cu prietenie,
Adrian
coca …. crezi ca nu ai prieteni cui spune ceea ce ai pe suflet? aici suntem toti dispusi sa iti fim prieteni, sa te ascultam, si sa iti dam un sfat pentru ca toti am avut suferinte. eu am trecut prin suferinte si o sa mai trec … pt ca asa e omul …. insa daca ai un prieten adevarat t va asculta si iti va da un sfat, chiar daca nu e cel mai bun. daca ne consideri prietenii tai cred ca ai putea sa ne dai cateva detalii despre tine
Buna tuturor, in primul rand!
Care ar fi cea mai potrivita introducere? Faptul ca deviza care ma calauzeste in ultima perioada este : mai bine mor pentru ceva, decat sa traiesc pentru nimic, cred ca spune totul despre starea in care ma gasesc. Am avut doua tentative pana acum. Am momente cand mi-e atat de frica, insa sunt din ce in ce mai dese starile in care imi dau seama ca trebuie sa duc la bun sfarsit ce am inceput. Efectiv nu ma intereseaza ce ramane sau cum ramane dupa mine, nu ma intereseaza nici faptul ca exista probabilitatea sa nu gasesc linistea dupa care tanjesc. De fapt, adevarata moarte consider ca este ignoranta. E cumplita si sunt inumani cei care recurg la aceasta metoda. Insa, fiind atat de diferiti e firesc ca fiecare sa percem cu alta intensitate momentele pe care ni le ofera viata. Toti imi repeta ca sunt puternica, frumoasa, ma rog, plina de calitati… eu de ce nu vad aceste lucruri? de ce in fiecare dimineata sunt ingrozita de faptul ca m-am trezit? de faptul ca trebuie sa-mi pun din nou masca si sa arat cat de bine e si cat de usor trec prin viata… Si imi dau seama ca nimeni nu poate sa inteleaga si nici nu am niciun drept sa cer cuiva sa ma inteleaga. Vad in oglinda tot ce e mai urat si mai rau… iertati-mi incoerenta. Ideea e ca am scris…nici nu stiu de ce am scris si ce exact vroiam sa expun. Speranta mea este ca exista un Iad si pentru cei buni.
Va multumesc!
buna …. am sa incep cu sfarsitul k mia atras atentia …. „speranta mea este ca exista un iad si pentru cei buni” sa te sinucizi e un pacat de care nu t mai poti cai deci ajungi in iad … in iad nu ajung cei buni deci nu exista iad pt cei buni.
” mai bine mor pentru ceva, decat sa traiesc pentru nimic” daca mori nu obtii nimic … nici alta viata, deci nu mori pentru ceva. traiesti pentru nimic? :)) nu stii sa iti traiesti viata, sa te distrezi si nici alaturi de tine. dak ai avut 2 tentative si nu ti-a mers inseamna k nu trebuie sa mai incerci … inca nu esti pe lista neagra… asteaptati randul.
„nu ma intereseaza nici faptul ca exista probabilitatea sa nu gasesc linistea dupa care tanjesc” daca te sinucizi ce liniste crezi ca vei avea????
Toti imi repeta ca sunt puternica, frumoasa, ma rog, plina de calitati… eu de ce nu vad aceste lucruri?” dc? simplu …. pentru ca te uiti la o bucata de sticla si nu t mai vezi p tine …. sau vezi doar o imagine reflectata a unui corp fara suflet…. intro oglinda nu ai cum sa vezi sufletul ci doar infatisarea.
„nici nu stiu de ce am scris si ce exact vroiam sa expun” ai vrut sa ne povestesti despre tine (dar nu ai spus prea multe despre tine : varsta si motivul concret pt care vrei sa t sinucizi), si ai sperat sa apara cineva care sa te inteleaga si sa iti dea un sfat…. 😛 sper ca acum vei fi mai fericita cand vei vedea ca sunt si persoane care te inteleg
buna nici nu stiu cum sa incep,nici nu stiu ce doare mai tare,dar incerc sa iti spun cat mai clar pt ca am nevoie de cineva care sa ma inteleaga.am avut un frate,in varsta de 30 de ani,care l-am iubit enorm,dar din pacate cred viata nu l-a iubit pe el.cand avea 14 ani,dintr-o prostie facuta in gasca lui a ajuns l-a inchisoare nevinovat,luand totul asupra lui.a stat acolo cam un an,poate mai mult,eu eram mica pe atunci,cert este ca dupa ce s-a intors acasa a fost alt om.nu se mai putea integra in societate,nu mai potea dormi noaptea,avea cosmaruri oribile despre care nu ne-a povestit detalii.am incercat sa il ajut si eu si alti membrii al familiei dar ne indeparta mereu.dupa o vreme a inceput sa ne dezamageasca.ne dispareau lucruri din casa,practic ne fura.in timp am ajuns sa nu mai vorbim deloc.cateodata cedam si iar ma dezamagea si tot asa.in ultimii doi ani aveam senzatia ca incerca sa se schimbe,chiar acum doi ani l-am ajutat sa plece in franta,era o relatie intre noi,apoi iar m-a dezamagit….si tot asa
apoi tata a murit si iar ne-am apropiat.ultima despartire care m-a durut extrem a furat vioara lui tata,care nu mai era printre noi.intre tim eu m-am mutat in germania si nu mai vroiam sa stiu de el.faptul ca nu i-a pasat de sentimentele care ne legau de acel instrument[tata era violonist]m-a durut extrem.dar incepea sa imi treaca.faptul ca nu eram aproape de el imi usura situatia.acum cateva luni imi scria pe mess ca vrea sa se schimbe si ma ruga sa-l iert.i-am zis ok,insa nu aveam incredere si nu am dat prea mare atentie.pur si simplu i-am zis bafta.si o vreme nu m-am gandit la asta.apoi cei de acasa imi povesteau ca este ft schimbat,extrem.gatea,spala vase…nu imi venea sa cred.apoi spre surprinderea mea ma cuprindea dorul de el,nu putem sa imi explic,acestea erau sentimente de mult stinse pt el.mama imi tot spunea ca el este ddisperat in cautare de lucru…la un moment dat i-am promis ca anul viitor am sa-l ajut,platindu-i un contract is srainatate,insa el nu mi-a raspuns.era ciudat,alta data cand ii oferem ajutor de genul accepta.dupa trei saptamani mama l-a gasit spanzurat in casa.a fost un soc.ne-a lasat un bilet in care ne scria doar ca el acum simte ca trebuie sa plece,ca nu intelege,se simte incapabil sa inteleaga ce este cu el,ca de o vreme tot incearca.a scris ca a incercat sa se schimbe si nu a reusit,ca nu mai vrea sa faca rau si ca bine nu poate.acum nu mai pot sa scriu …..sant o gramada de sentimente si intrebari….nu stiu.multumesc
mda….. in primul si primul rand Dumnezeu sa il ierte si sa il aiba in paza …. legatura intre frati e unica …. oricat rau tiar face e fratele tau si trebuie sa il ierti pt ca simti nevoia de a vorbi cu el….a incercat sa se schimbe, insa ceea ce ti se ofera la iesirea din penitenciar, in romania nu se mai poate numi viata…… mai mult decat sa nu il uiti niciodata k tia fost frate asa cum a fost bun sau rau si sa t sfatui sa t rogi pentru iertarea pacatelor lui, nu pot zice mai mult, mie greu sa ma pun in pielea ta, esti o persoana care sufera prea mult ….
Cautati muzica formatiei Muse si ascultati-o! Va va ajuta sa va simtiti mult mai bine si sa fiti mai optimisti! Proiectati-va in lumea lor si lasati problemele deoparte.
Love is our resistance.
buna…sunt anna, am 17 ani si sunt daramata. acum 1 an si aproape 4 luni am inceput sa am o relatie cu un baiat mai are ca mine cu aproape 10 ani. problema mea, nu este diferenta de varsta, este ca eu sunt amanta lui. el este cu o alta fata pe care nu stie nici el daca o mai iubeste sau nu, asa imi spune el mereu…dupa 2 luni de la inceputul relatiei am ramas insarcinata, dar abia am aflat cand bebelusul meu a murit in urma avortului spontan. totul a fost ok, eu am trecut repede peste acea „problema” la momentul respectiv, dar cu catve zile inainte de Craciun, iubitul lui de drept a venit in tara(a fost plecata 3 luni). am inceput sa ne vedem la el la lucru, fiindca acasa era cealalta. in martie o femeie m-a intrebat daca am curajul sa calatoresc insarcinata( el lucra la o agentie de turism). acea femeia m-a facut sa-mi dau seama ca lipseste ceva. din acel moment am inceput sa am sensatia ca lipseste ceva, ca trebuia sa am burtica, sa simt copilul meu. i-am zis si prietenului meu, dar el a devenit foarte rece. au trecut multe luni asa, el era tot mai distant de mine, desi imi dadea sperante ca vom fi impreuna, ca se va desparti de ea. ea a plecat anul acesta in septembrie si am ramas singuri iar. sentimentul meu ca nu am copilul langa mine era tot mai puternic, durerea tot mai mare, m-am alaturat unui grup de suport pt mamele de ingeri, organizatiai Biancai Brad. acel lucru m-a ajutat sa accept pierderea copilului. intre timp, el a devenit mai apropiat de mine, ma saruta, ma mangaia si era foarte atent cu mine. vazand ca e langa mine, am inceput sa-i spun ce sentimente ma incearca in legatura cu copilul nostru. ceea ce mi-a zis m-a indurerat…mi-a spus sa nu ma mai gandesc, ca o sa ma lase insarcinata iar, dupa ce voi aveu un loc de munca si voi fi majora. acum cateva saptamani a inceput sa-mi spuna ca isi doreste un copil cu cealalta, si ca vor face cununia civila in curand. in acel moment am simtit ca ma prabusesc, ca raman fara aer. pana atunci imi dadea speranta ca totul va fi bine, ca vom fi impreuna si deodata s-a schimbat. acum 3 zile i-am zis ca in momentul in care se va insura ne vom desparti si m-a intrebat de ce. raspunsul i l-am dat dupa multe ore…i-am zis ca pe el il vreau tot, fara sa-l impart cu alta si raspunsul lui FATA TU CU CE GANDESTI? CU CAPUL SAU CU PSTERIORUL? scuzati-mi expresia dar sunt exact cuvintele lui. de atunci numai mananc, numai am pofta de nimic, tot ce imi doresc este sa mor, sa devin si eu mireasa, cum va fi cealalta…dar eu vreu sa fiu mireasa in sicriu. am inceput sa am crezi de furie si sa ma tai cu lama. nu adanc, dar sa se vada semnele. simt ca am pierdut totul, si copilul si pe el, si prietenii mi i-am pierdut fiindca nu erau deacord cu el. cu parintii m-am certat pt el, i-am convins sa nu ii faca nimic fiindca s-a culcat cu mine. dar tot ce imi pare rau este ca i-am dat lui totul! a fost primul barbat din viata mea…prima mea iubire. imi doresc acum sa mor, sa uit de tot, sa merg la copilul meu. el a inceput sa se poarte frumos cu mine, a simtit ca m-am schimbat. pana acum era iubitoare, zambeam, desi era un zambet fals. zilele trecute mi-a vazut zambetul adevarat, un zambet plin de amaraciune, de durere si tristete. ieri am incercat sa ma sufoc de 3 ori, dar…m-a impiedicat ceva, nu stiu ce…dar numai pot trai cu durerea asta in suflet, e mult prea coplesitoare…
Buna Anna,
Si bine ai venit! Esti de-a casei de-acum, ti-am facut o categorie a ta in coloana din dreapta (se numeste „Anna T”)! Acolo vei gasi raspunsurile si comentariile membrilor acestui grup de suport si tot acolo iti voi scrie si eu. Intre timp, te rog sa nu faci nimic necugetat! Capul sus, iti suntem alaturi, ok?
Cu prietenie,
Adrian
Buna anna
eu pot spune k am fost aprox in aceeasi situatie ….. am iubit pe cineva si acea cineva ma lasat balta ….. am incercat sa ma sinucid si nu am reusit , multumesc lui Dumnezeu ca inca sunt in viata, nu te mai gandi la sinucidere …. la varsta de 17 ani e cea mai frumoasa parte din viata, baieti vei gasi care sa te placa si care sa te iubeasca din inima pentru cum esti tu , nu pentru cum arati. Eu de exemplu de la tentativa mea esuata nu am mai avut nici o prietena ….. si nu ma refer la amica ….. si am 2 ani impliniti de atunci , dar nu am mai incercat a 2-a oara pentu ca am reusit sa pretuiesc viata si astept sa apara persoana care stiu k mar iubi cu inima …. nu cu alte parti …. si sa imi dau seama ca cineva ma iubeste si vrea sa fiu aici viu … nu in pamant mort. deci scoateti gandul de sinucidere din cap si traiesteti viata …. impacate cu toata lumea cu care teai certat din cauza acelui ” prieten” (desi nu se poate numi prieten cineva care te face sa suferi atat de mult cum ai suferit tu)
va multumesc mult pt sfaturi. azi m-am trezit bine dispusa, adica, cu ganduri mai bune. mi-am dat seama ca nu merita nici macar sa ma gandesc a renunta la viata pentru cineva care ma doreste doar cu trupul. cred ca cel mai bine e sa ma folosesc si eu de trupul lui…poate nu e o decizie corecta dar asa simt acum, ca cel mai bine e doar sa avem o relatie fizica…incetul cu incetul o sa ma vindec…as vrea sa va spun ce m-a determinat sa renunt la gandul meu sinucigas. am visat aceasi fetita pe care o visez de cand am pierdut copilul de aceea cred ca acea fetita e fata mea. ma intrebat cu ochii tristi DE CE VREI MAMI ASA CEVA? nu am stiu ce sa-i raspund…acest vis m-a pus pe ganduri si am realizat ca nu merita efortul…
Fabian, Anna,
Am copiat mesajele voastre in „categoria” Annei – „Anna T”, pe care o gasiti in coloana din dreapta. Tot acolo am postat si eu unul, pentru a putea fi gasite mai usor de cei care vor dori sa citeasca ulterior povestea.
Cu prietenie,
Adrian
nici nu stiu cum sa incep…..iubesc din suflet india..nu pot sa fac altceva decat sa ma gandesc la india in fiecare zi,de fapt nu exista ZI SA NU CANT IN HINDI SAU SA NU VAD UN FILM INDIAN.cred k sunt obsedata de INDIA,si mai mult sunt indragostita de un actor din tara asta.cu toate k sunt majora parintii nu ma inteleg,nu pot sa ies,sa imi fac si eu prieteni noi..si nu ma simt bine asa…simt k inebunesc asa si mi-as dori k lucrurile sa se schimbe..pe deasupra am facu un lucru rau,m-am certat cu fratele meu rau de tot,ba chiar l-am amenintat k il omor.ma simt foarte rau din cauza asta,si gandul asta nu imi da pace…..va rog sa imi dati un sfat…multumesc
Draga LonleysoulS,
Nu e neaparat ceva rau sa ai o pasiune, chiar daca aceasta este mai neobisnuita sau, in cazul tau, chiar putin exotica… Uneori chiar te ajuta sa treci mai usor peste acele momente in care, cum spui, simti ca innebunesti…
In privinta certei cu fratele tau, problema este cat se poate de usor de rezolvat: spune-i cum te simti dupa ce ai facut asta, si cere-i sa te ierte. Sunt sigur ca va aprecia asta si ca, oricat ar fi de afectat, incet-incet iti va oferi iertarea lui… Vorba ceea, sangele apa nu se face… La urma-urmei, sunteti frati si va iubiti, chiar daca uneori va mai si certati serios…
Curaj deci si… cere-ti iertare… Vei vedea cat de mult fac aceste cuvinte: iarta-ma!…
Cu prietenie,
Adrian
multumesc foarte mult pentru sfat…o sa il pun in aplicare…all the best…
Am citit pe aici povestile voastre de viata si observ tot mai des tendintele sinucigase la tineri de liceu.Eu am 26 de ani acum,dar nu am avut vreodata ganduri sinucigase in liceu.De ce? Pt ca mi-am pastrat virginitatea.Fetelor ,odata ce cadeti in ispita si gustati din fructul interzis (pana la casatorie) exista riscul ca din cauza acestui pacat si din cauza infantilitatii voastre sa va ganditi la sinucidere,ceea ce va adanceste caderea in ispite si suparari(depresii).REcunosc ca atunci cand in facultate am avut un prieten si nu ma intelegeam nici cu el,nici cu mama,am fost si eu cuprinsa de disperare intr-un moment si m-am gandit ca moartea ar fi o eliberare.DAR oameni buni,viata este miere si lapte pe langa iadul care va asteapta daca va sinucideti.Viata este sansa spre mantuire,ceea ce pt multi dintre voi sensul acestui cuvant este necunoscut.Va recomand sa cititi Biblia,sa mergeti la liturghie duminica (la biserica) si veti vedea altfel viata.
Copii si dragi adulti,exista o reteta a fericirii,ca sa evitati sa ajungeti in astfel de situatii si eu va voi revela reteta universal valabila :
-cantitate considerabila zilnica de RUGACIUNE
-incredere completa in voia Domnului ca El stie mai bine decat noi (fiinte limitate) ce este bine pt noi
-acceptarea conditiei in care ne aflam,caci stie Dumnezeu de ce ne-a adus aici,deci pe moment nu ne dam seama,ci simtim doar suferinta.
HAideti sa va dau niste exemple:
-un om pierde un avion,este furios,suparat,dar avionul s-a prabusit,ce bine pt el ca a pierdut avionul,nu?
-o fata isi doreste sa fie cu un baiat anume,dar el nu e interesat de ea.Ea sufera,plange,spune ca viata este nedreapta,la fel si Dumnezeu.Baiatul este un narcoman si moare intr-un accident de masina impreuna cu prietena lui.Ce bine ca nu a vrut ca fata asta cuminte sa fie prietena lui,nu credeti?
Oameni buni,fiecare om are un sens pe pamant,putem influenta in bine vietile altora,nu va ancorati in dorinte care va creeaza ideea iluzorie ca indeplinirea acelor dorinte lumesti v-ar aduce fericirea.
Nu sunt bogata,nu am masina,nu sunt casatorita,nu am copil,dar sunt fericita,pt ca Dumnezeu imi ofera aceasta viata ca sa fac ceva cu ea.Cea mai mare implinire o ai CAND FACI CEVA PT CINEVA,CAND AJUTI.
Asadar uitati-va la oameni in jurul vostru,si in loc sa plangeti dupa vreun baiat/o fata ,ganditi-va cum va puteti ajuta parintii la batranete,cum va puteti ajuta cersetorii batrani si dezbracati …….
Dumnezeu sa va lumineze mintile!
@LonleysoulS
Spovedeste-te sincer in fata Domnului,mergi la un duhovnic sa te elibereze .
Bineinteles ca si sa iti ceri iertare in fata fratelui ajuta,dar constiinta ta nu se linisti,tot te vei simti apasata de vorbele spuse,pana cand vei cere iertare Domnului!
In ceea ce priveste India si faptul ca iti place un actor de acolo,iti recomand sa iti faci prieteni aici in Romania(prieteni adica amici cu care sa iesi) si sa te uiti in jurul tau la cineva palpabil .Bineinteles ca daca tu te simti fericita singura,atunci vezi-ti in continuare de ceea ce te face fericita,sa visezi la cineva intangibil.
Succes!
VREAU SA MOR!
VA ROG ASJUTATI-MA NU STIU CE SA MAI FAC…SUNT DISPERAT…
NU PERCEP VIATZA FARA EA…O IUBESC ENORM..IAR EA…AZI MA IUBESTE MAINE NU..SI TOT ASA:(
Draga „Fara Sperantza”,
In lipsa unui alt nume sau pseudonim iti voi spune – cel putin momentan – asa cum ai ales. Bine ai venit pe aici. Probabil ca ti-ai putut da seama deja, pana in acest moment, ca nu esti nicidecum singurul care a fost nevoit sa dea piept cu acest sentiment.
„Vreau sa mor” – sunt probabil cuvintele cele mai frecvente pe care le-a „auzit” acest spatiu. Deci, ai nimerit intre oameni care pot intelege aceste lucruri. La fel, foarte multi dintre cei care speram sa iti devina si tie prieteni stiu exact ce inseamna suferinta din dragoste si cat de cumplit te poti simti in anumite momente. Da, incertitudinea te poate ucide, mai ales atunci cand tu iubesti enorm iar persoana pe care o iubesti pare a se juca cu sentimentele tale… Azi se poarta ca si cum te-ar iubi, iar a doua zi ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat… Iti inteleg disperarea din suflet, insa trebuie sa fac apel la ratiunea ta – stiu ca este greu, dar incearca te rog sa te linistesti putin si sa ne povestesti mai multe despre ce s-a intamplat, sau ce se intampla intre voi. Ce te face sa spui asta? Ce te-a adus in starea asta? Suntem aici, suntem alaturi de tine, dar trebuie sa ne ajuti sa intelegem despre ce este vorba. Imagineaza-ti te rog ca nu stim absolut nimic despre tine, in afara de cele cateva randuri pe care ni le-ai scris. Pot fi un milion de variante posibile, sunt atatea elemente lipsa incat ne putem imagina orice, si ideea pe care sa ne-o facem sa nu se dovedeasca a fi una corecta. Iata de ce este important sa revii cu mai multe detalii, pe langa faptul ca, vei descoperi asa cum am descoperit toti de aici, scriind iti ordonezi altfel gandurile si te mai descarci putin, stiind ca tot ceea ce vei scrie va fi citit de oameni gata sa te asculte si sa iti fie alaturi, sa incerce sa caute solutiile cele mai bune impreuna cu tine.
Iar intre timp incearca te rog sa te gandesti la faptul ca, daca intr-adevar o iubesti atat de mult cum spui, singura sansa de a fi impreuna cu ea este sa ramai in viata, nu crezi? La ce bun sa afli ca te iubeste daca tu ai fi mort? Sau daca, prin absurd, vei descoperi ca nu te iubeste, iarasi, nu ar fi absurd sa iti pui capat zilelor pentru cineva care nu da doi bani pe dragostea ta, pe sentimentele tale curate si sincere?
Hai, capul sus si, pana cand vom afla mai multe si noi, si tu, nu dispera, ok? Suntem aici pentru tine! Daca s-au putut gasi solutii pentru atatia dintre noi, sunt sigur ca exista una si pentru tine… Trebuie doar sa o cautam mai atent, pentru ca moartea nu a fost si nu va fi niciodata o solutie… ci doar o mare minciuna, singura cale de a fi absolut siguri ca nu vom obtine ceea ce dorim…
Ti-am facut o categorie in coloana din partea dreapta, pe care am numit-o, momentan, „Fara Sperantza”. Asteptam sa ne scrii acolo cat de curand posibil.
Cu prietenie,
Adrian
Pai..In primul rand vreau sa stiti ca imi este foarte ciudat ca am ajuns sa impartasesc gandurile mele pe care nu le-am transmis nimanui pe un site si nu vreau sa fiu „trasa de urechi” acolo unde este cazul.Poveste mea incepe ca a multor adolescente naive,care au cazut in mreajele iubirii.Baiatul aceste il cunoasteam de la 5 ani ,iar cand dupa 11 ani mi-a propus sa fim impreuna a fost pentru mine ca un vis implinit,pentru ca il cunoasteam de mic copil.Stiam ca nu este o fire statornica,stiam ca isi insela prietenele dar atunci cand am fost eu pusa in postura asta a fost foarte dramatic pentru mine.Dupa cateva zile in care am avut o „relatie” ca 2 oameni indragostit ci nu ca prieteni ne-am despartit.Nu m-a afectat prea tare la inceput,dar el fusese primul si a inceput sa devina destul de aiurea,dureros chiar.Natura relatiei noastre face in asa fel incat sunt conectata in permanenta la viata lui,iar el dupa atatea lucruri spuse fals si jigniri aduse doar pentru ca il hraneste ideea ca cineva este trist pentru el, au inceput sa ma ajunga.Am trecut prin diferite faze.Prima a fost cea cunoscuta.Gata!Vreau sa mor:)),dupa a urmat faza in care doream sa imi fac rau ,pentru ca si asa nu mai conta si am inceput sa fumez.Daca am vazut ca nici asa nu am rezolvat nimic am inceput sa imi pierd orice speranta si toate asteptarile mele s-au naruit.Nu mai cred in vise,in noroc.Nu cred ca am vreo sansa la un viitor intr-o lume in care ;”zeul la care se inchina toti este banul”(Balzac).In acesti 2 ani,de la o silueta draguta am ajuns sa cantaresc foarte mult,acum m-am apucat de sala si sper sa revin la normal.M-am tuns scurt desi aveam un par foarte lung:))Am incercat sa schimb si cel mai nesemnificativ detaliu din viata mea,crezand ca poate asa imi schimb si starea de spirit,ca poate lui ii va pasa sau ca eu voi trece mai departe.Nu stie nimeni despre acest lucru,pentru unii doar m-am schimbat odata cu trecerea anilor,pentru altii poate sunt o ciudata..dar nici nu m-am obosit sa explic cuiva felul in care ma simt pentru ca cei din jurul meu nu ar intelege,ei stiu doar sa catalogheze.Constat ca majoritatea oamenilor sunt mai rau ca hienele si nu ma supara atat faptul ca nu am putut sa trec peste o idila,de care la urma urmei s-a lovit oricine in aceasta viata.Dar cand ma uit in jurul meu ma speri.Atati oameni ‘homeless’,cu diverse handicapuri fara absolut nici o sansa in viata si unii vin si afirma ca „viata si-o face omul”.Pai unul in caruciorul cu rotile nu ar fi vrut sa aiba si el o viata mai buna.Oricat se zbate acel om,tot nu va avea o viata mai buna.
Acum cateva seri ma uitam la o emisiune si vedeam cu stupoare cum o mama era foarte bulversata ca se vor impune uniforme ,pentru ca ea.”draga,si-a luat haine din Dubai pentru fetita ei ,si sunt de firma si nu vrea sa puna fata ei pe ea niste carpe ieftine.Da?!”si acel domn care o sunase era” un inapt pentru ca nu a muncit ca ea sa ajunga un dr neurolog”.Acum,sa fim seriosi,oricat de snobi ar fi dr,totusi au o cultura genereala foarte dezvoltata si nu ar fi vorbit in acest mod cu un profesormcare nu a venit din Cuca Macaii sa le predea odraselor si au trecut si ei printr-o facultate..Daaar asta este lumea in care traim.Si ma dezgusta.La mine in liceu sunt numai copii de bani gata,de mici,iar daca altul nu are bani sa isi ia o geanta LV sau sa se imbrace de la Chanel,e foarte „kitschos” si nu e in grupul lui de prieteni si clar,nu-l suporta.Il resping precum globulele albe resping corpurile straine din organism.Si cum ramane atunci cu porunca aia cu „Nu pofti la nimic din ce este al aproapelui tau”.Ehee!
Pai cu dragostea stau infect,din punct de vedere financiar si social implicit sunt paralela..Cum sa nu devi pe zi ce trece mai antipatic,letargic si sociopat.Sa nu urati tot si sa nu iti doresti sa vina mai repede 2012?:)
Ce sa fac cu acei 2 ani pe care i-am pierdut regretand cat am fost de fraiera si plangandu-mi de mila.Ciudat e ca desi se spune ca timpul vindeca tot,nu e asa.Poate eu sunt exceptia care confirma regula,dar pe zi ce trece stau din ce in ce mai prost cu moralul.Va multumesc, pentru ca mi-ati citit aberatiile:))!
Ai perioade si perioade pe parcursul vietii…si eu in acest moment ma simt oribil,ideea e ca toate trec si totul revine doar ca numai atunci realizam ca ne e greu. Pentru cei care sufera atat am sa va zic ca nu trebuie sa va ganditi sa incheiati aceasta etapa trebuie sa va ganditi ca mai sunt multi ani pe viitor de trait si multe zile de suferinta si pentru asta trebuie sa ne tinem bine. Cat despre viata nu stiu ce sa zic probabil e cea mai mare pedeapsa pe care o poti primi si asta este trebuie parcursa. Suicid? prea multa mizerie…raman oameni care te plang si niciodata nu sti ce iti rezerva viitorul, multa lume nu sa nascut cu soarele in fata. Cat despre iubire e o chestie relativa hormonala as putea spune si este o parte buna la fiecare final de poveste de dragoste, te intareste si te face sa treci peste viitoarele relatii mult mai usor..sau pur si simplu te fac sa renunti si ramai impacat cu gandul ca tu esti unul dintre nefericiti (asta in cazul meu cand dupa 2 ani de asteptari dupa a 2 a mea dragoste, iubitul meu sa gandit sa ma lase pentru vecina de la mine de pe scara, da…e frumos adeseori ii vad masina parcata in fata blocului) Asa ca dintre toti pamantenii Terrei UNUL nu e in totalitate fericit. Sincer? ma dezgusta faptul ca ajung acasa si aceiasi rutina de fiecare zi care ma seaca, acesta este unul dintre problemele care ma va urmari multi ani de acum incolo, aceliasi povesti mediocre intre parinti si copil care de generatii tot bantuie aceiasi problema: „Nu inveti! Ce viitor vrei sa ai? Noi pentru ce depunem atat efort?” sunt aceleasi povesti ca in fiecare familie cateodata ma intreb daca se imita intre ele….apropo suicidul nu e o chestie de lasitate cum multa lume zice ci sublineaza povara de a trai !
Am nevoie de o persoana care sa ma ajute care sa fie langa mine.am pierdut tot e era mai frumos in viata mea.trec printr un dezechilibru psihic si imi doresc din suflet sa nu mai simt nimik..prietenul meu mi a adresat niste cuvinte groaznice …poate am meritat dar acum sunt singura si nu stiu ce sa fac
Draga All,
Pentru asta suntem aici, pentru asta am creat acest grup virtual de suport. Nu stiu daca ai meritat sau nu ceea ce s-a intamplat si, sincer vorbind, nici nu cred ca mai conteaza acum. Important este ca acum te simti cum te simti si ca suntem aici pentru tine. Prin urmare, te rog sa te uiti cu atentie in coloana din partea dreapta, unde ti-am creat o „casuta” cu numele tau („All”), si sa ne scrii acolo mai multe detalii. Aceasta te va ajuta in primul rand sa te descarci si, in al doilea rand, vom putea intelege impreuna ce s-a intamplat si sa vedem ce este de facut in continuare.
Prin urmare, te rog sa iti stergi lacrimile si sa nu faci nici un lucru necugetat, ci sa iti acorzi timpul necesar pentru a ne scrie cat mai multe detalii pe care le consideri importante pentru noi. Te asteptam sa revii.
Cu prietenie,
Adrian
google mi-a aruncat mai mereu în ogradă persoane care scriau … pastile pentru ca să mă sinucid. culmea culmilor… mi-i arunca mie, deşi la mine totul este despre bucuria de-a trăi.
descoperind acest blog m-am bucurat pentru că, după descoperirea aceea cumplită (că mulţi caută metode de sinucidere!), m-am speriat că nu pot face prea mult pentru cei în situaţia aceasta.
eu pot doar să le dau pastile ca să trăiască, lucru pe care-l faci şi tu.
e bine să fim mai mulţi, pentru că e păcat să se piardă oamenii sensibili!
zile frumoase.
Traiesc acelasi sentiment de bucurie si de usurare de fiecare data cand constat ca se implica si altii. In acest domeniu, cu cat sunt mai multi cei care se implica, cu atat este mai bine!
Cu prietenie,
Adrian
Salut! Ma numesc Claudiu si eu ma tot gandesc sa-mi pun capat zilelor, dar n-am curajul. Am avut o copilarie foarte frumoasa, nu mi-a lipsit nimic, am facut liceul militar si am terminat si acadsemia tehnica militara la Bucuresti. Aici am inceput sa ma stric, sa ma indepartez de ai mei tot mai mult fara sa-mi dau seama si n-am mai prea invatat. Acum lucrez la armata, de luni tre sa ma duc iar la lucru si am o groaza de nedescris. Nu prea am mai fost atent la nimeni si la nimic in ultima perioada, n-am facut nimic, nu ma simt in stare de nimic si doar caut o scapare si vad ca nu este alta, ma tot uit cum trece timpu, fara sa fac nimic si ma dispera, as vrea fosta mea viata inapoi. Asta nu se poate si astfel stiu care e singura cale: am incercat sa ma spanzur odata, in baie insa am avut noroc ca s-a bara de deasupra vamii era prinsa cu ventuze in perete si a cedat. Stau la et 9 si ma tot apropii de fereastra si ma aplec puternic in faa insa mi-e frica. M-am izolat foarte tare de prieteni, si nici nu mai pot vorbi cum trebuie. Ma gandesc la ai mei , si ei sunt terminati de ceva vreme incoace, ei chiar nu merita asta, da’ io tot doar la sinucere ma gandesc de vreo 2-3 sapt incoace.
Sunt un las, un egoist si stiu ca o sa sufar mult pt asta si mi-e frica si de aia vreau sa-mi pun capat zilelor.
Claudiu … problema ta se numeste maturizare … tre sa iti iei viata in maini si sa tio traiesti … toata viata ai primit ce tiai dorit si parintii teau ocrotit …. acum tu esti ca un pui de pasare … te tine mama sub aripa ei … insa la un moment dat tre sa mai si zbori … adik invata sa iti traiesti singur viata nu indrumat de altii …. de la et 9 exista un procent ft mic de supravietuire … posibil chiar sa mori in aer …. dar dak acel procent va fi procentul tau norocos k nu ai murit … iti imaginezi k viata ta va fi total distrusa? nu t mai gandi la sinucidere … traiesteti viata ….
Uneori moartea e singura scapare.
da … moartea e singura scapare … de viata … de probleme sunt destule moduri de a scapa …. doar ca ne este frica sa le alegem pentru a nu esua … si daca te sinucizi problemele tale cad pe capul altora … respectivii se vor sinucide si ei … si vor cadea problemele pe capul altora … si uite asa se duce omenirea de pe fata pamantului
Draga Silvia,
Niciodata moartea nu este SINGURA scapare. Ni se poate parea seducatoare si chiar tentanta in anumite momente, insa sunt sigur ca, daca am avea chiar si o singura alternativa care sa ne ofere refugiul pe care il cautam in acele imprejurari impovaratoare, am alege bucurosi acea varianta.
De fapt, moartea nu reprezinta altceva decat o despartire finala de TOT si de TOATE. Nu doar de lucrurile de care cautam sa fugim sau sa scapam, ci si de acelea (oricat de putine ar fi ele) care ne-au facut placere, pe care le iubim, pe care le dorim in viata noastra… De prieteni, de parintii care ar suferi enorm, poate pana acolo incat ne-ar urma in moarte, de animalutul preferat…
Ce-ar fi sa ne spui ce ai pe suflet? Poate gasim impreuna acea ALTERNATIVA de care ziceam. Nu ai de unde sa stii pana nu incerci, nu crezi? Iar faptul ca multi din prietenii nostri, care fac parte acum din micul nostru grup de suport, au reusit sa o gaseasca, desi nu e o garantie, poate fi totusi un semn ca se poate, si ca totusi moartea nu este singura scapare…
Ti-am facut o „casuta” in coloana din dreapta, care iti poarta numele – „Silvia”. Te asteptam acolo sa ne spui mai multe si sa cautam impreuna o varianta de a scapa din problema cu care te confrunti.
Cu prietenie,
Adrian
e cineva aici si pentru mine?
sigur ca este cineva …. suntem destui …..
Ma simt ca un gunoi…proprii mei parinti nu ma iubesc…ma simt ca o povara..de fapt sunt o povara…
As vrea sa am pe cineva destul de matur de deschis cu care sa pot vorbii despre problemele mele…am doar 17 ani…suna funny nu?ati auzit de alte sinucigase la varsta mea…haha..atat de banal pe cat suna mi se pare si mie…dar cand nu iti suporti viata ta e si mai greu…!
Propria mea mama a ajuns sa vorbeasca urat de mine …sa ma faca in toate felurile fara sa stea macar o data in viata ei de vorba cu mine…fara sa incerce sa ma cunosca…uneori ma gandesc dc trebuie sa am asemenea oameni langa mine?chiar o merit?Tata are alta familie ..nici macar nu stiu unde e….de 10 ani nu mai stiu nimic de el…Nu mai suport situatia in care sunt …si da moartea e cel mai usor mod in care pot scapa de toate astea…
De 2 ani m-am mutat in alta tara…e foarte greu …e greu sa ma acomodez…e greu sa traiesc langa o persoana care crede ca te cumpara numai cu bani..(langa mama) ..mai greu e sa stiu ca „noul ei barbat” tipa la mine…ma injura …..si cel mai greu e sa te trezesti dimineata auzind`o pe mama ta…persoana care ti-a dat viata spunand ca nu te mai suporta…si injurandu-te ..blestemandu-si momentul in care a facut marea greseala sa ramana insarcinata…!Dc trebuie sa platesc eu pentru „greselile ” ei …dc trebuie sa ma simt ca un esec….cum pot sa imi traiesc viata cand nu pot face nimic bun?
OMG …. deci viata ta e destul de grea …. dar cum am zis si altor amice de ale mele …. oricand se poate mai greu … sunt persoane care o duc de o mie de ori mai greu si isi traiesc viata in continuare sperand la mai bine…. exemplu sunt persoanele care stau pe strazi si isi traiesc viata de pe o zi pe alta … sperand k va veni si pe strada lor soarele …. in general la varsta de 16-20 de ani majoritatea fetelor au acest gand din cauza ca au nevoie de cineva langa ele ….. dar daca nu te poti baza pe parinti bazeazate pe amici ft buni si un iubit care sa te inteleaga si sa te protejeze …. viata e grea dar trebuie sa o traim asa cum e … si eu am o viata foarte grea ,,,, am incercat sa ma sinucid … nu am reusit … si am decis ca viata e mult prea pretioasa ca sa o pierd …… tu te simti ca un esec ? de ce? asteapta sa faci 18 ani … sa cunosti un baiat care sa tina la tine …. si sa te inteleaga …. apoi pleaca cu el si traiesteti viata din plin
multumesc pentru raspuns…idea e ca implinesc 18 ani peste putin timp…si nu stiu ce o sa fac…am persoane care tin la mine…iubitul meu imi e alaturi…dar nu cred ca pot pleca cu el ..cu toate ca el mi-a propus sa ne mutam impreuna….cum ai spus viata e grea…dar trebuie sa inveti sa lupti…
as fi vrut sa am alti parintii…sa am un sprijin…dar nu am parte de asa ceva…
o sa incerc sa privesc viata din alta perspectiva….mersi ca m-ai facut sa inteleg ca exista persoane care iti pot da un sfat necunoscandu-te…persoane care merita…persoane care te fac sa iti deschizi ochii..
ma bucur ca putem gasi sprijin aici si sa ne putem lamuri gandurile alinandu-ne suferinta.cu multumiri.Alice
Ajutati-ma…Am fost impreuna cu un baiat 1 an si 4 luni…vara 2010 au fost cele mai minunate clipe din viata mea…simteam ca lumea era a noastra,si ma simteam fericita linga el,am 17 ani la fel shi el….aveam mereu despre ce discuta,ieseam mereu in doi sau cu prietenii….pina la un moment cind am vazut schimbarea..in ultimile luni in urma certurilor numai eu practic il sunam..pentru ca nevazind acest lucru devenisem dependenta de el…(tsin sa mentionez ca sunt o fata careia ii place sa primeasca atentie,shi la inceputul relatiei aveam niste amici cu care mai ieseam…evident lui nui placea kestia asta…dar eu ii luam pe ei la nivel de amici..pe cind din partea lor altfel de sentimente….de multe ori il lasam balta..si stiu ca nu se simtea deloc bine..pt ca din partea lui erau sentimente mai puternice decit din partea mea…acum inteleg lucrul asta si imi pare enorm de rau k lam facut…asta la determinat sa se schimbe..sa fie mai inchis in sine…)
Chiar si acum nu inteleg de ce sunt dependenta de el sau de momentele unice ce ma leaga de el…deci la 31.05.2011..sa incheiat relatia noastra..mult timp nu am acceptat aceasta idee…il sunam,nu puteam fara el o zi,mai ales cind il vedeam ca flirteaza cu cineva inima mea parka se rupea in multe parti…doream cu orice pret sa fim iarasi impreuna…
Intr-o seara am baut prea mult..shi am rugato pe o prietena sa il sune si sa ii zica ca ma simt rau sa vina dupa mine…Nushtiu ce a mai zis,dar a venit..nu eram atit de beata pe cit credea el…dar am jucat putin teatru…shi iarasi eram impreuna pina a doua zi…
Motivul despartirii era ca el vrea libertate sa iasa cu cine vrea,cind vrea shi sa faca ce vrea…eu eram mai severa ca mama lui…la ora 12 noaptea trebuia sa fie acasa…si alte kestii
Pina atunci nu-mi spusese ca nu ma iubeste…Cind am auzit ca”nu ma mai atrage la tine” nu fizik…sufleteste ceva de gen asta…imi parea ca a cazut jumate de cer pe capul meu…am inceput sa fac o isterie,singura nu-mi dadeam seama ce fac,am luat o ramura si am inceput sa ma zghirii la miina ca sa curga singe…el a inceput a plinge shi a imi izce ca nu vrea sa ma faca sa sufar…
Au urmat alte tentative lame(pe care mi le-a luat si aruncat)…pastile(nu am luat o doza mare…dar oricum au avut cv efect…m-am simtit foarte rau)..nimic nu a ajutat..el nu sa intors la mine…cu timpul spiritele s-au calmat..la fel si noptile nedormite in lacrimi…am inceput sa iesit ca prieteni,dar eu mereu doream ceva mai mult..pina ultima data icnd mi-a zis k nu poate s fie nimik…am plins multe nopti dupa care m-am calmat shi mi-am zis ka gata..sa terminat…
Dupa 2 luni imi era indiferent cu cine este,ce face…dar mereu il vedeam shi ochii ceea…uff…am plecat la mare pe o saptamina…am inceput a primi mesaje de la el pe retelele de socializare…cind am revenit a inceput sa ma sune…a zis k vrea sa ne vedem…ca ii este dor…ne-am vazut a doua seara shi a zis k iar vrea sa fim impreuna..nu i-am zis nici da nici ba dar inimioara mea din primele secunde acceptase…mi-a promis ca nu va mai face asa niciodata,ca nu ma va mai face sa sufar…
iar astazi la exact 2 sapt de cind ne impacasem am vazut ca ceva nu e bun…in genere de cind ne impacasem nu vb mult la tel,nu imi povestea despre el(imi spunea ce iti trebuie tie sa stii),ma gindeam ca poate se va schimba…dar mi-a zis k nu vrea sa ma faca sa sufar,ca isi cere iertare,ca ii pare rau…in momentul ala i-am zis k fara el viata mea nu are sens,shi ca daca relatia noastra se termina eu ma sinucid (eram pregatita moral pt asa cv )…i-am zis k e ultima oara cind ma vede…a inceput sa plinga shi sa-mi zica sa nu fac asta…k lui ii pare rau..
acum nushtiu ce sa fac ..ma simt singura pieduta…cu vise distruse…
Draga Mika,
Bine ai venit aici si multumim pentru deschiderea ta. Trebuie sa recunosc inca de la inceput ca ideea mea de relatie nu se impaca foarte bine cu afirmatii de genul „vrea libertate deplina, sa fie cand vrea, cu cine vrea”. In astfel de cazuri este clar ca ceva „scartaie”.
Din cate inteleg tu ai avut anumite tentative de suicid, insa scopul lor era unul singur: sa il determini cumva sa se razgandeasca. Te rog din suflet sa fii atenta la o astfel de abordare, pentru ca in nici un caz nu vei reusi sa il faci sa te iubeasca in felul acesta. Cel mult, asa cum s-a mai intamplat, va fi alaturi de tine o perioada, dupa care se va indeparta din nou…
Dragostea, draga noastra Mika, nu se obtine prin santaj (pentru ca, idiferent daca ne place sau nu, de multe ori noi asta facem, recurgem la diverse forme de santaj emotional). Chiar daca, asa cum iti spuneam, ar ramane o vreme alaturi de tine in urma unei amenintari ca te vei sinucide sau chiar a unei tentative, nu ar face-o pentru ca te-ar considera fata alaturi de care chiar ar vrea sa fie, ci pentru a nu-ti face tu rau… Ori, este intr-adevar acesta genul de relatie care sa iti aduca multumire sufleteasca, care sa iti placa? In nici un caz sau, cel putin, nu pe termen lung…
Uite ce iti propun: avand in vedere preocuparea lui pentru tine, este clar ca nu ii esti indiferenta. La fel de clar este si faptul ca a fost ceva intre voi. Din cate ne-ai scris inteleg ca tu insati realizezi cam pe unde au fost probleme in trecut si, de asemenea, cam cand au inceput sa scartaie lucrurile intre voi doi… Deci stii deja cam ce ar trebui evitat si ce nu. Este un mare pas inainte, dar nu este in nici un caz suficient…
Ce ar trebui sa faci? In primul rand, sa iti scoti din vocabular si, mai ales, din viata ideea de suicid. Alung-o pur si simplu! Tu nu vrei de fapt sa te sinucizi. Tu il vrei pe el in viata ta. Corect? Pai atunci fii constienta de faptul ca exista un singur lucru care iti poate garanta faptul ca el nu poate face parte din nou din viata ta: sinuciderea… Daca te sinucizi, logic, mori. Iar daca mori nu poti fi impreuna cu el… Deci, sinuciderea chiar nu este o solutie… Renunta la orice ar fi legat de lucrul acesta, si vezi cum il poti recuceri, recastiga…
Nimeni nu vrea alaturi pe cineva care ameninta mereu ca se omoara… Tu ai vrea o astfel de persoana? Dimpotriva, ai vrea pe cineva care sa te aprecieze, pe cineva care sa se aranjeze, sa arate bine… Nu?
Hai, capul sus, ok? Incearca sa faci ce ti-am spus, si spune-ne cum merge…
Cu prietenie,
Adrian
PS Ti-am facut o categorie a ta in coloana din dreapta – se numeste „Mika”.
din cate am citit … mika cam ai o parte din vina ….. un baiat la 17 ani are nevoie de libertate ….. elibereazal … si daca te iubeste se va intoarce ….. daca tu nu il lasi sa iasa nicaieri fara sa stii tu si multe alte chestii… normal sa il pierzi … va iesi pe ascuns fara sa stii si il vei pierde de tot …. dak vrei sa il recuceresti ia in seama ce a scris adrian ….. dar schimbate si tu …. lasal sa se si distreze cu alte persoane, daca tot timpul tu trebuie sa fii in centrul atentiei … el unde se afla? dak il ameninti ca te sinucizi il sperii mai mult … precum a zis si adrian … daca te sinucizi … mori … si tot pierdut este … daca traiesti … exista o mica speranta oricand, dar aratai ca il iubesti prin sentimente de dragoste nu de sinucidere
sper sa te impaci cu el si sa fie totul bine …. daca nu … mai sunt destui baieti pe pamantul asta 😉
salut…Adrian..scopul tentativelor mele de suicid nu era numai sa il fac cumva sa se razgindeasca dar sa amintesc ca exist…vroiam sa se simta vinovat intr-un mod sau altul..
Iar acum vreau sa-mi scot din minte orice scinteie de speranta ca va reveni la mine…sau orice tentativa de a-l recuceri…pentru ca sincer deja nu-mi mai doresc asta…(da tin la el,il iubesc enorm de mult,il visez deja a 3 noapte la rind..unde tot e bine shi el are grija de mine)dar ceva ma opreste,posibil ca ratiunea caci mi-am zis-o mie ca nu mai vreau sa sufar din cauza lui…
Fiindca ma doare…ma doare…zilele trecute stateam cu o prietena totul era bine pina cind nu l-am vazut cu niste fete,facea poze cu ele,flirta….aveam impresia ca sunt de pe o alta planeta…ma durea..shi iarasi am inceput a plinge..pentru ca nu pot intelege cum se poate simti bine o persoana cind fosta sa jumatate sufera…sau asa doar vrea sa para…de multe ori am stat shi mam intrebat oare a suferit shi el citushi de putin?shi de tot atitea ori imi gasesc argumente sa-l justific sau din contra…in seara cind l-am vazut prietena mea mi-a zis ca era baut…iar pe fetele respective le numea cu cuvinte de genul „fa” sau altceva…ceea ce mie nu mi-a zis niciodata…era fericit,bucuros,risul li se auzea la un kilomentru cred ca…
Pentru un moment ii doream sa treaca si el prin momentele prin care am trecut eu sau kiar mai rau..sau ma linistea ideea ca oricum o sa plateasca pt tot odata si odata…daca nu o sa fiu eu,va fi alta care il va rani…(sau l-am ranit eu in trecut…si asta este continuarea faptelor mele)..oricum contientizez lucrul ca nu vreau sa doresc la nimeni niciun rau…din contra vreau sa aleaga un drum corect in viata(dar se pare ca deja calca strimb)
Nu vreau sa mai traiesc cu speranta ca se va intoarce…POATE..dar va fi prea tirziu..poate el nu e contient inca de faptele sale…LA SIGUR..ce poate intelege un baiat la 17 ani…sper ca va intelege ce fata a pierdut…caci la sigur nimeni nu il va iubi la fel ca mine…sau mai mult…
Dar una nu inteleg de ce a varsat lacrimi la in ziua despartirii noastre cind i-am spus „ca mi-a distrus toate sperantele…ca rea unicul baiat la care am tinut si cu care vreau sa fiu..cind i-am zis de ce m-a kiniut shi sa folosit de mine” poate se simtea vinovat..da mi-a zis sa-l iert dar…oare au fost sincere lacrimile?
ms Fabian ptr sustinere..
ok…. ai 17 ani … terminati liceul bagate la o facultate traiesteti viata …. nu tio pierde incercand sa iti gasesti sufletul pereche …. te va gasi el ….. tu doar trebuie sa iti urmezi drumul …. adica uital pe fostul … traiesteti viata ca esti tanara …
Da, am trecut prin asta, de doua ori. Nu pentru ca m-a parasit iubitul, nu pentru ca s-a intamplat cine stie ce tragedie, ci pentru ca am avut un episod depresiv major, si am fost diagnosticata cu borderline personality disorder, cu episoade psihotice. la 18 ani, am supravietuit. La 21 de ani, am ajuns in coma de gradul 4, insa am fost gasita la timp. Ce-am facut dupa? Am inceput sa traiesc. Am invins boala, nici nu mai stiu cum e sa te simti rau.
Povestea mea e lunga, e complicata, si e plina de durere. Cicatricile imi amintesc mereu de durere, de disperare, de acea dorinta de auto-distrugere, acea ura fata de mine.
Te paraseste iubitul/iubita, asta e, este cea mai mica tragedie care ti se poate intampla. Observ ca multi dintre voi sunteti tineri..Treziti-va si realizati ca nu sunteti dependenti de dragostea niciunei persoane. La 17 ani credeam ca voi fi cu cineva pt tot restul vietii, acum am 22 si s-au intamplat atat de multe intre timp. Durerea trece, insa trebuie sa stiti sa cereti ajutor. Psihologul va va ajuta, si daca este ceva serios, va va recomanda unui psihiatru. Nu este absolut nicio rusine daca ai, intr-adevar, o tulburare de personalitate. Fiti puternici, luptati-va cu ea. Iubitul meu m-a salvat, la propriu, m-a gasit. Nu vreti sa stiti in ce haos m-am trezit, ce impact a avut tentativa mea asupra lor. Acum sunt toti langa mine, si totul este atat de bine.Durerea stiti unde a ramas, nu la mine, eu nu-mi amintesc nimic, ci in sufletele lor, ale parintilor, ale fratelui, ale iubitului.
este egoist. da, este egoist, pentru ca EI tin la voi mai mult decat credeti. si lucrurile evolueaza, se schimba tot timpul, ati pierde atat de mult. Nu stiti ce sa faceti? Cereti ajutor, e singurul lucru posibil. Comunicati, nu pe site-uri, ci cu cineva care va poate lua in brate si consola.
Mai spun o data: durerea trece. Starile se schimba, si daca nu cu ajutorul tratamentelor si ale psihologului, atunci cu timpul.
Capul sus, nu trebuie sa treceti prin ce-am trecut eu, nu trebuie sa vedeti moartea cu ochii ca sa realizati cat de simplu este sa traiesti.
Ah, si fericirea? Nu va amagiti, fericirea e o stare. Tristetea e o stare. Nimic nu este permanent, fericirea e un concept tratat gresit. Bucurati-va de momentele frumoase, obisnuiti-va cu momentele grele si veti reusi.
A.
Draga A,
Multumim mult pentru gandurile pe care ni le-ai impartasit aici. Si te mai asteptam, ori de cate ori ai timp si cateva cuvinte frumoase de daruit cuiva care are maaaaare nevoie de ele.
Cu prietenie,
Adrian
Nu am crezut niciodata ca voi ajunge aici…si cand spun aici nu ma refer numai la gandul de sinucidere! Este f frumos ce faceti voi aici, am citit ceva, atat cat am avut rabdare. Povestea mea e simpla…am fost dezamagita de o persoana apropiata si anume prietenul meu! nu ca ar fi singura persoana, dar asta a durut cel mai mult si a reusit sa umple paharul. Sunt o persoana care pune mult suflet in tot ceea ce face, ma consum din orice, cateodata ma gandesc ca sunt prea slaba pt lumea asta…sunt prea multi oameni falsi, infatuati si lista continua. Am ajuns asa intr o stare de solitudine si sunt satula de tot mai abitir ca niciodata. Am ajuns in stadiul ala cand nici nu ma mai pot preface ca totul e bine. Da, stiu ca timpul le rezolva pe toate 😦 dar asta nu poate sa astepte. Nici pofta de mancare nu mai am 😦 ce trist! Nu vad nicio imbunatatire. Nici cel mai tare psiholog nu cred ca ma va scoate din depresia asta avansata! Sunt un caz pierdut cu siguranta…din pacate!
Draga Denisa,
Chiar daca imprjurarile nu sunt printre cele mai fericite, permite-mi sa iti spun oficial ”bun venit aici”.
Ai mare dreptate. Lumea este plina de oameni falsi, infatuati, nu prea inteligenti si care nu raspund intotdeauna la bine cu bine si la iubire cu iubire.
Cu toate acestea, din fericire, exista si oameni sensibili, care fac ceea ce pot pentru a transforma lumea in care traiesc intr-una mai buna. Daca ar ”iesi din viata” mult mai curand decat ar fi cazul, cu siguranta viata ar fi mult mai monotona si mai insipida…
Da, asa este, uneori singuratatea ne devine cel mai mare dusman. Este insa acesta un motiv suficient pentru a iti face iesirea din aceasta viata? Eu cred ca nu, mai ales daca iei in calcul faptul ca moartea este, intr-un fel sau altul, solitudinea prin excelenta… La urma-urmei, poate ca nu degeaba crestinismul, dar si alte mari religii, afirma ca dupa moarte fiecare va sta singur n fata Creatorului si va da socoteala pentru alegerile facute aici…
Sincer, eu cred ca AICI poti lupta impotriva singuratatii, a lipsei de sens, a lehamitei si a suficientei mult mai eficient decat dincolo. AICI poti schimba realmente aceste lucruri, pe cand dincolo totul are dimensiuni eterne si neschimbabile. Oare nu ar fi aberant sa crezi ca prin a alege singuratatea absoluta si neschimbabila, eterna, vei scapa de aceasta solitudine temporara?
Orice dezamagire poate fi urmata, aici, de o schimbare in bine. Dincolo insa, nimic nu te va mai surprinde dupa ce vei fi facut pasul decisiv… SI, mai rau, nu vei mai putea schimba nimic.
Poate ca aici prietenul tau te-a dezamagit, insa daca te-a iubit si te iubeste, nu cred ca exista lucruri peste care sa nu puteti trece. Sau, daca exista, atunci nu inseamna ca viata trebuie sa se termine doar pentru ca, la un moment dat, cineva (foarte important, e drept), te-a dezamagit… Viata, AICI, are suisuri si coborasuri. Dupa orice lacrima poate urma, oricat ar fi de greu de crezut, un zambet, o clipa de fericire. Dincolo insa, starea in care vei ajunge va fi de neschimbat…
Uite ce iti propun: eu iti fac o categorie a ta (Denisa), pe care o vei gasi in coloana din dreapta. Tu ne spui mai multe despre tine, cautam impreuna solutii reale si eficiente pentru a iesi din starea in care te afli. Astfel, cum se spune, incercam sa impartim povara pe care o duci de una singura. Impartim solitudinea ta. Va fi mai usor de suportat!
Cum iti suna?
Cu prietenie,
Adrian
Buna seara tuturor! Am citit comentariile lasate aici de voi, multa lume cu probleme care sunt pe punctul de a pierde lupta cu viata. Am observat ca cei mai multi sunt adolescenti, am trecut de aceasta perioada si totusi ceva s-a rupt in mine iar lupta mea cu viata e aproape de final iar invingatoare pare a fi moartea. Sunt intr-o situatie destul de ciudata, nu duc lipsa de nimic, masina, casa, servici, sit financiara si totusi gandurile sinicigase nu tin cont de toate aceste aspecte. Pe scurt logodnica ma parasit, parinti niciodata nu au fost de acord cu ea, eu am apecat urechea la gura lumi si am ajuns unde am ajuns. Azi am cumparat diazepam si fenobarbital, aceasta depresie fiind acutizata si de faptul ca in urma cu trei luni mi-am pierdut mobilitatea mainii drepte intr-un accident. Poate voi fi considerat las dar e un risc pe care mi-l asum si ma voi razbuna si pe cei dragi, cat am fost in viata si am ajutat nu am fost bun poate voi fi mai bun mort….
Andy, sunt sotia unui om care a ales sa moara acum un an 6 luni si o saptamana.
Un om care si-a distrus prin gestul sau : baiatul ( clasa a XII ), mama, sotia, fratele, rudele, prietenii, colegii…
Copilul nostru nu-si iarta tatal pentru gestul facut.
Mai ales ca am fost nevoiti sa-l vedem 3 zile asa cum l-am vazut !
Era ofiter.
Vesnic il voi vedea asa, cand inchid ochii .
Cutremurator si pentru o piatra , daramite pentru un copil de 19 ani sau pentru mama care l-a crescut singura cu atata dragoste.
Mai tin sa-ti spun ca tinea cu dintii la demnitatea si imaginea lui.
Si era un om la superlativ, pentru absolut toata lumea din jurul lui.
Baiatul nostru a spus :
„Toate calitatile lui tata s-au spulberat cand el a facut asta !”.
Fraza :
„Poate voi fi considerat las dar e un risc pe care mi-l asum si ma voi razbuna si pe cei dragi, cat am fost in viata si am ajutat nu am fost bun poate voi fi mai bun mort…”,
m-a determinat sa postez pentru prima data aici .
Macar daca ai sti ca-ti poti savura VICTORIA DE A-I VEDEA SUFERIND PE CEI PE CARE-I URASTI ATAT DE MULT, INCAT SA LE DISTRUGI VIETILE PRIN GESTUL TAU !
Si-apoi, la ce ti-ar mai folosi ?!
Vei fi mai fericit dincolo ?!
S-ar putea sa mori degeaba !
De murit murim oricum, dar…cine stie ?
Poate maine va fi altfel…sau poimaine…sau saptamana viitoare…sau luna viitoare !!!
M-am gandit de mii de ori la viata mea distrusa intr-o secunda, si,citindu-te pe tine, am abia acum confirmarea ca am inteles ce l-a motivat, probabil printre altele, si pe sotul meu .
RAZBUNAREA.
Ca nu-i apreciat, ca nu-i sustinut, ca nu-i inteles ,ca nu-i iertat, s.a.m.d.
RAZBUNAREA.
Cel mai crunt si plin de cruzime adevar in ceea ce ii priveste pe sinucigasi .
Modul cel mai cumplit de a-i pedepsi, pentru tot restul vietii lor, pe cei care, din punctul tau de vedere, ori ti-au gresit prin vorbe, ori nu te-au sprijinit prin fapte, ori nu te-au iertat sau nu te-au mangaiat cand poate TU le-ai gresit lor in anumite momente.
Incearca sa-ti faci o evaluare si vezi daca nu cumva si altii au suferit in urma unor vorbe sau fapte ale tale…
Poate logodnica ta, poate parintii tai…
Sigur nu esti fara pata, sigur nu esti perfect !
Probabil ca asa a gandit, printre altele, si sotul meu :
„Cu pretul vietii mele ma voi razbuna pe toti ! ”
DE CE ?
Plang in fiecare zi, merg in fiecare zi, sa nu i se stinga lumina la mormant si il intreb in fiecare zi de ce nu ne-a lasat sa ne traim restul zilelor noastre ca niste oameni normali. De ce ne-a pacalit pe toti si ne-a lovit miseleste, nedandu-ne nici o clipa de gandit ca ar putea face asa ceva.
Nici un gest ( baiatul si-a atins mainile de ale lui in dimineata aia, cand i-a dat sandvisul pe care-l uitase acasa, si pe care i l-am trimis prin baiat, ca invata la liceul de vis-a-vis de unitatea lui ), nici o privire, asa…ca fiind ultima…nu l-a tradat. Privire de duiosie, ca-si lasa baiatul marcat pe VECI distrus !
Nici un telefon, nici un cuvant…de parca nu meritam niciunul din noi un ultim cuvant !!! Eu, mama lui, fratele lui…
OARE CHIAR ASA DE REA SA FI FOST TOATA LUMEA PENTRU EL de n-am meritat un ultim gest din partea lui ?
Baiatul nostru nu mai poate rade din tot sufletul la nici un eveniment, pentru ca-si aduce aminte de cosmarul vietii noastre.
Si oricat de tare uraste gestul nenorocit al tatalui sau, vreau sa-ti spun ca atunci cand a implinit 20 de ani si i-am fost aproape ( e student in alt oras si m-am invoit de la serviciu sa ajung la el ), a plans seara ca „tata nu-i aici sa-mi spuna – la multi ani -„.
Toate evenimentele care au urmat in viata noastra au fost cu lacrimi de jale, dor, deznadejde, ura ( nu ascund ca am simtit si inca mai simt asta ).
Bacalaureatul, inscrierea la facultate ( cand mi-am amintit ravasitor de anii mei si ai lui de studentie, si cand am vazut facultatea lui am plans ca nu e si el acolo ), plecarea la facultate, ziua lui taica-su (la mormant, unde am aprins 47 de lumanari), Craciunul, revelionul, ziua baiatului, ziua mea, Pastele…
Ca sa nu mai vorbim de comemorarile pe care le-am facut.
Despre mama lui ( soacra mea ) ce sa-ti spun ?
Sa-ti spun ca plange neincetat ?!
Sa-ti spun ca se roaga si vorbeste cu poza fiului ei in fata ?!
Sa-ti spun ca nu crede, in ruptul capului ca el a facut-o, ci ca …altcineva…
MA CREZI CA DE FIECARE DATA CAND MA TREZESC AM SENZATIA CA AM VISAT URAT SI SIGUR E PE-ACOLO, PRIN BUCATARIE, LUANDU-SI MICUL DEJUN ???
Eu zic asa :
Cel care se sinucide atata timp cat parintii si copii lui sunt in viata, este in primul rand criminalul parintilor si copiilor sai, si abia apoi propriul lui criminal.
Si ar trebui sa-si puna intrebarea daca el ar putea supravietui mortii atat de nemiloase a cuiva apropiat din familie : copil, parinte, frate, sot.
NU CRED CA TI-A GRESIT NIMENI ATAT DE GRAV CA TU SA TE RAZBUNI OMORANDU-TE SI ARUNCAND, PE VIATA, IN CARCA CONSTIINTEI LOR, MOARTEA TA .
NIMIC NU JUSTIFICA CRUZIMEA ACESTUI FAPT.
Eu ma uit la noi.
Doar noi mai suferim, familia.
Ceilalti l-au si uitat.
Cu ce i-a gresit copilul nostru ?!
Cu ce i-a gresit mama lui ?!
Sa stii ca tot ce-am scris aici, am scris plangand !!!
Soarta noastra, a celor care ramanem in urma celor care s-au sinucis, este infioratoare.
De ce-ti doresti sa le faci asta parintilor tai ?
TU AI PUTEA TRAI CU DUREREA ASTA ?
De ce? Asta e se pare intrebarea care macina pe toata lumea! Ei bine ajungi intr-un punct in care pur si simplu cedezi, psihicul numai lucreaza. Stai si te gandesti pt ce atata amaraciune, ai inteles pe toata lumea, ai acceptat alegerile facute de ei, nu ai comentat deloc dar mereu tu esti cel apostrofat. Da, razbunarea e cel mai plauzibil raspuns la aceasta intrebare, dar de ce? Pt ca ceilalti sa suporte si sa simta durerea si ura acumulata de cei ce aleg aceasta cale.
Draga Andy,
Asa este, ajungi uneori in punctul de a nu iti mai dori nimic de la viata (cu exceptia razbunarii, poate), in care sa nu mai vezi rostul nici unui alt lucru, in care nu mai vezi nici un motiv pentru a continua sa traiesti. Si totusi… nu crezi ca este putin aberant sa speri ca te vei simti razbunat daca tu… mori? Cum te-ai mai putea bucura de orice daca, mort fiind, nu vei mai simti absolut nimic?
Poate ca abordarea nu este cea mai potrivita. Eu unul am ajuns la aceasta concluzie de multe ori, in ceea ce ma priveste, dupa ce am vorbit despre lucrurile cu care ma confruntam cu prietenii dispusi sa ma asculte fara sa ma judece. Desigur, stiu foarte bine ca este greu sa gasesti astfel de oameni, insa aici, dupa cum vezi, sunt suficienti necunoscuti gata sa o faca. Acesta este paradoxul prieteniei noastre: desi nu ne cunoastem, suntem dispusi sa ascultam, fara sa judecam, sa incercam sa intelegem cat mai corect cu putinta si, mai mult, sa incercam in felul acesta sa purtam impreuna povara suferintei celorlalti. Si sa cautam impreuna, treptat, solutia pe care uneori nu o putem gasi individual… La urma urmei, mai multi ochi si mai multe urechi o pot identifica mai usor, nu crezi?
Uite ce iti propun, Andy – eu iti fac o ”categorie” in partea dreapta, si tu incerci sa ne relatezi cat mai multe detalii din povestea ta. Ajuta-ne sa intelegem, si haide sa vedem impreuna ce este de facut!
Cu prietenie,
Adrian
Inseamna ca n-ai inteles nimic din tot ce ti-am povestit.
Eu nu am incercat sa te opresc, ci am vrut sa-ti arat ce dezastru a produs un om , probabil, din razbunare, si spun „probabil” pentru ca nu a avut nici macar responsabilitatea de a-si asuma gestul final cu o explicatie.A lasat o nebuloasa totala in jur !
Grozav gest, grozava victorie !
Tot ceea ce stiu este ca si-a distrus copilul, pentru tot restul vietii lui !
Si pe mama lui la fel !
Si viata mea e un cosmar continuu !
Si pentru asta nu-l voi ierta NICIODATA !
E lasitate, egoism, rautate !
Ar trebui ca cei care se lamenteaza pentru orice esec, in conditiile in care sunt sanatosi tun, sa viziteze un centru de oncologie .
Si sa vada speranta, teama, durerea unor oameni CU ADEVARAT RAPUSI DE VIATA !
Ca o comparatie , vreau sa-ti spun ca tatal meu, in momentul sinuciderii sotului meu, era de un an bolnav de cancer la colon.
Si a resimtit sinuciderea ginerelui sau drept o mare rusine aruncata in carca familiei noastre.
Sotul meu era perfect sanatos.
Si la exact un an si trei luni a murit si tatal meu( care a refuzat operatia salvatoare ).
Dar stii cum a murit ?
Cu pumnii stransi de durere.
A infruntat durerea barbateste, pana la capat, desi de multe ori ameninta ca decat sa moara de cancer mai bine se duce in garaj si se otraveste.
N-a facut asta !
A murit demn !
A suferit pana in ultimul moment.
N-a fost las, desi ii era la indemana totul.
Eu atata am avut sa-ti spun.
esti extrem de dura : „si pentru asta nu-l voi ierta niciodata”
ignori, constient sau nu ,” perfecta” sanatate psihica a sotului tau.
si mai consider ca faci parte din categoria celor care au o toleranta minima pentru ceea ce nu pot,nu vor sau nu stiu sa inteleaga !
Buna tuturor,
A trecut o vreme de cand nu am mai scris aici, s-au intamplat multe…dar azi cred ca am debasit linia aceea sensibila dintre extreme si sper ca voi putea sa va inspir macar putin din puterea mea de a lupta, din vointa de a trai. Poate ca va intrebati cum poate cineva sa depaseasca acele momente groaznice.
Tot ce va pot spune este ca da si eu sunt o persoana sensibila si ca la un moment dat am pierdut orice speranta de a mai iesi in aceea stare, voiam sa rup orice legatura cu lumea acesta, dar se pare ca a fost cineva care a dorit sa raman.
Au fost cele mai tulburi momente din viata mea, momente in care pur si simplu am renuntat sa mai sper ca totul va fi bine, ca ceva se va schimba, dar nu a fost asa. Daca eu nu aveam sa lupt sa ies din aceea stare depresiva in care intrasem, atunci nimeni nu ar fi putut sa o faca. Am avut 4 tentative de suicid, si am foarte multe cicatrici care imi amintesc de perioada aceea, care imi amintesc de persoana in care ma transformasem. Intr-adevar sunt momente in vietile fiecaruia dintre noi in care simtim ca la un moment dat pur si simplu nu mai putem face fata, asa ca recurgem la gesturi disperate.
Nu spun ca am depasit situatia, ca m-am vindecat, ranile inca se mai vindeca, mai ales cele sufletesti, inca ma lupt sa nu cad mai jos decat eram, dar pentru asta am apelat la ajutor, la ajutorul celor care m-au inteles sau cel putin m-au tinut de mana atunci cand imi era mai greu. Astazi le multumesc pentru ca au luptat sa ma faca sa vad lumea in alte culori, mult mai vii, mult mai vesele.
Asta trebuie sa faceti si voi, sa nu renuntati la dreptul de a trai, la dreptul de a avea un viitor frumos . Oricat de greu ar fi de crezut, gestul nostru va provoca durere, vom lasa in urma noastra pe cei dragi sfasiati de durere, dandu-si parca si ultima farama de putere pe care ar mai avea-o pentru a ne putea adduce inapoi. Nu cred ca vreti sa va imaginati, chiar si pentru o secunda acea imagine. Eu intr-un fel am vazut-o si asta m-a determinat sa lupt si sa ma ridic, doar de dragul lor.
Sper doar ca veti gasi intelepciunea de a alege drumul cel bun. Aveti grija de voi.
Buna, ma numesc Claudiu, am mai postat odata prin iulie cand am zis ca voiam sa ma sinucid. Ei pe 1 septembrie am cedat si am incercat. Am incercat sa ma spanzur de 2ori si s-a rupt siretul de fiecare data. Am inghitit 2 pumni de antidepresive si vazand ca nu au efectul scontat, mi-am taiat venele la ambele maini. Norocul meu ca m-a gasit tata si m-a dus la spital. Acum la aproape 2luni dela operatie, mai am cale lunga de recuperare, mai ales la mana st unde nu-mi pot indrepta degetele si nu am sensibiitate la ele. Acum atat regret gestul pe care l-am facut, am adus atata suferinta parintilor mei si mie. Singura justificare este,din punctul meu de vedere, e diavolul, a carui prezenta i-am simtit-o foarte clar in acele momente. Asa ca fiti tari, nu va vinddti sufletul, si comunicati cu pers apropiate ce ganduri negre aveti ca sa puteti cere ajtor. Nu faceti ca mine. Va doresc toate cele bune tuturor de pe acest site minunat.
se pare ca dumnezeu te.a vrut langa el 🙂 adica in viata….pe pamantul asta care e plin de minciuna si nedreptate…si totusi pamantul nostru al tuturor
Se pare ca asa e, Valentina:) Nu murim cand vrem noi. Oricume groaznic, nu trece zi sa nu-mi aducx aminte ce-am facut. Cred ca din aceasta cauza nu pot sa fiu la fel cum eram inainte: vesel, glumet,cu pofta de viata. Iti multumesc pt comentariu:)
Am citit pe aici si e minunat.Ma bucur ca oamenii se deschid si printr-o indrumare corecta lucrurile se schimba si cel care e sincer primeste SALVARE…
Viata e un dar si Domnul Dumnezeu e minunat.
Eu am experimentat asta de multe ori si mai ales cand nu am gasit rostul vietii….
Am trecut prin f multe si Dumnezeu mi-a aratat ca ma iubeste si prin persoane necunoscute de pe net m-a ajutat si am facut un blog
unde adun mereu mesaje de incurajare de care am nevoie zilnic atat eu cat si fiecare suflet care e sincer…
Unul dintre articole cuprinde marturiile unor suflete care au fost salvate si binecuvantate de Domnul […moderat…]
Nu stiu de ce e moderat comentariu caci nu adun vizitori pe blog dar stiu ca prin citirea sau vizionarea unor marturii oamenii se intaresc mult si pot fi adusi la viata caci CHRISTOS DOMNUL E VIATA ´si fara EL NIMIC NU ARE VALOARE…Sunt oameni care cred ca nu mai pot fi iertati ,sunt oameni care vor sa-si puna capat zilelor chiar din cauza aceasta ca nu stiu ca Dumnezeu ii iubeste si are un viitor binecuvantat pentru ei.Acestea nu sunt povesti.Am vazut cum lucreaza Dumnezeu si de aceea spun la toti.O zi faina sa ai Adrian !
Angela,
Scopul meu primordial este sa asigur aici un cadru prietenos, in care oamenii sa se poata exprima liber. Si ma straduiesc sa il pastrez cat mai ”curat” de linkuri, de orice natura ar fi acestea. No offence, dar asta e politica acestui spatiu virtual. Esti binevenita aici oricand, dar nu iti pot lasa nemoderate linkurile. Multumesc pentru intelegere.
Cu prietenie,
Adrian
Multumesc Adrian !
Sa sti ca te inteleg caci si eu ma confrunt mereu cu problema asta care e foarte complexa….Intr-o zi un baiat”dragut” a lasat un anunt pe blog meu ca s-a deschis un nou blog crestin.I-am postat comentariu si apoi cand am verificat link-ul numai crestin nu era ,adica era ceva amestecat cu vise,proorocii…(binenteles ca apoi l-am sters…).
Acum a aparut foarte multe lucruri „crestine” ca ciuperciile dupa ploaie dar problema e ca multe sunt otravite 😦
Si pentru mine e foarte greu cateodata sa selectez totul caci incerc sa pastrez linia Bibliei ,fara religii,fara traditii….Am un singur principiu care mi s-a zidit adanc in sufletul meu si pentru care lupt mereu
Sola Scriptura. Sola fide. Sola gratia. Solus Christus. Soli Deo gloria
sa spun drept, imi este si rusine sa spun ca am 34 de ani si trec prin aceste momente dificile,la care ma face sa ajung la „sinucidere”.Ar fi cazul sa trec direc la subect.Eu sunt isurat cu o sotie pe care o iubesc enorm iar in problema asta sentimentala nusi da seama,cu toate ca are si 30 ani,si pe linga asta mai avem si un copil de 9 ani,eu sunt o pers.foarte simpla,si zic asta pt.ca mie imi place sa glumesc cu toti,amici,sora mai putin cu fratemiu etc.Ma in viata asta nenorocita,mereu imi pune cite o pedica in familie,zis „FERICIREA”.eu la sotie intodeauna am zis cemi doresc de la viata,(SA FIU FERICIT CU FAMILIA PINA OI MURI),dar ea asta nu vrea sa o inteleaga,traeste numai prin imaginati,mie numi place pe zi ce trece ca azi sa rid iar miine sa fiu trist,si sa ajung sa ma gindesc la sinucidere pt. aceste motive:Intr-o zi stind inpreuna la conpiuter inpreuna uitindune la imagini haioase ,la un momendat imi apare un mesaj de la o persoana de la un program ca sa fac amicitia,dar pt.mine acel sms.imi era idiferent,nici nul bagam in seama pt.ca nu ma interesa,invece sotiei,sa ridicat brusc de linga mine si aplecat nervoasa fara sa zica nimic,eu atunci am plecat dupa ea nervos pt.ca stiu comportamentul ei,ca daca se supara numi vorbeste o saptamina ,chiar sio luna fara sa gindeasca ca prin motivu in care a facuta suparata,are dreptate sau nu.Eu m-am dus la ea si iam spus carei motivu,ia mia zis cum demi trimite una mesaj,de amicitie.eu iam zis adevaru,ca nu stiu ,nu o cunosc ca poate a vazut profilu meu ia placut pozele,si mia trimis sms.de amicitia,si cu toate ca pe profilu meu e scrs ca-s insurat,iar ea nu ma crede,cai adevarat crede cas un mincinos,cu toate ca eu iam zis de o mie de ori ca eu no insel si catin la ea si sa aiba incredere in mine,dar pt ea cuvintelemele sunt indiferente,si mai sunt si mai multe proble pe cre u vreu sa le zic pt.ca fac o carte daca le scriu si va obosesc i pe voi…….Euatita vreu sa zic ca eu o iubesc si ca m-am saturat sa traesc in modul asta.eu vreau sa fiu fericit si nu pot cind sunt in starea asta si es afara ,sau ma duc la munca totu mi se pare schhimbat ,ceru intunecat,nu mai am chef nici sa mai vorbesc cu nimeni,cind imi vorbeste cineva ma enervez,dar nu pt.ca am cu acea per. ci pe viata asta nenorocita,fara sens. scuzati greselele mele de ortografie,sim cer scuze ca vam deranjat cam mult,dar eu vreu macar un sfat,ca sa nu ajung unde trebuie,am imaginatia ca toti ma cred nebun prin ceia ce am zis stiu asta,dar va jur nu ma inereseaza ce ginditi despre asta,important ceia ce simt eu in sufetul meu,si nu stiu pentru cit timp.VA MULTUMESC PT.ACORDAREA MEA ,SIVA SALUT,CU BINE.sper sa ma intelegeti.
buna numele meu este elena pana acum 7 luni am avut o familie cat se poate de normala atunci am aflat k sotul meu are o amanta si nu stie cum sa ma indeparteze am incercat sa ma sinucid dar el nu ia pasat acum sa vrea sa mor dar nu stiu ce sa mai cred oare are sai para rau ca mia provocat moartea dar foarte curand am sa fac pt simplul fapt k nu pot accepta sal impart cu nimenie el ecum e plecat pin tara eu disper cu sms si el nici nu ne cauta o cauta pe ea
ma numesc verra si simt ca numai pot si numai vreau sa traiesc
Draga Verra 13,
Iti multumim pentru ca ne-ai scris. Stim cat de mult curaj iti trebuie uneori pentru a cere ajutor! Ne-ar fi de folos mai multe detalii despre problema cu care te confrunti, pentru a putea, la randul nostru, sa incercam sa gasim impreuna cu tine cea mai buna solutie pentru a iesi cu bine din aceasta incercare dificila cu care te confrunti.
Ti-am facut o „categorie” a ta, pe care o gasesti in coloana din partea dreapta, unde asteptam acele detalii absolut necesare. Capul sus, ok? Te poti convinge de faptul ca nu este imposibil sa mergi mai departe citind macar o parte din numeroasele relatari ale membrilor acestui grup de suport! Te asteptam si pe tine!
Cu prietenie,
Adrian
vb si cu mn si ajutati-ma sa-mi scot ideea asta din cap
Buna verra! Cum te mai simti? Daca mai persista gandurile negre, du-te cat mai rpd la psihiatru! NU AMANA! Cred ca suferi de depresie, forma destul de grava:( Asa am fost si eu, acum mi-e mult mai bine. NU TE IZOLA!!! Iti agravezi starea si mai mult, mult mai mult! Crede-ma! Astept un rasp de la tine, cum te mai simti, ce-ai facut. Iti doresc sa te faci bini cat mai rpd!:)
salut verra
Poti sa-mi spui de ce nu mai vrei sa traiesti? ce te doare? sau e un gand vechi care te apasa? Suntem aici pentru tine am fost si noi in postura ta si am reusit cat de cat sa ne mentinem pe linie sa nu ne risipim.Uneori ma intreb de ce ne lasa Dumnezeu intr-o mizerie care sufletul nostru deja recurge la plecare se satura la un momet dat ii plictisit de viata nul mai impresioneaza nimic. Nu pot decat sa stiu ca natura noastra umana nu e asa cum e acuma in momentul asta aici in ziua de azi,suntem fiinte calde de lumina prietenosi iubitori dornici unul fata de celalalt suntem in contact cu natura suntem cea mai fericita fiinta daca am fi noi insine si cu aproapele si cu sinele.Doar ca uneori ajungi sa te intrebi ce se intampla? Nu stiu de ce ai vrea sa faci lucrul asta,ai nevoie de bani? ideea de bani e o urata din punctul meu de vedere dar ca asa traim acuma in momentul asta aici va fi un timp in care nu o sa avem nevoie de materie de lucruri materiale o sa avem capacitatea de a ne crea propria hrana de a ne vindeca prin natura nu o sa mai existe boli pentru ca la infinit nu o sa traim asa in mediul asta ar fi prea la limita imposibilului si pamantul sar distruge singur cum ne distrugem si noi si e pacat caci suntem o fiinta perfecta si frumoasa,dar asta nu se va intampla ci din contra se regleaza totul noi trebuie sa ne iubim pe noi insine si sa facem cat putem sa ne fie usor nou.Sper ca esti bine si esti printre noi noi te iubim si ma bucur ca ai cerut ajutor aici poti sa vb cu noi cand vrei! Cu drag scris catre tine:*:*:**:*:
Buna.Numele meu e elena.Acum am 26 de ani si va pot spune ca in cei 26 de ani ai mei am trecut prin 3 tentative de suicid.Primele 2 au fost in iarna anului 2008 iar ultima si cea mai dificila pt mine a fost anul acesta in vara. Zic ca ultima a fost cea mai dificila pt ca acum a trebuit sa recladesc totul de sub nivelul marii ca sa zicem asa.Inca nu am reusit.Inca ideeile suicidare nu au trecut.De multe ori nici nu stiu cum de mai traiesc.Am multe momente cand imi vine sa inghit cate un tub de somnifere dar ma abtin. Da iau tratament insa nu stiu cat ajuta.Ce e drept acum nu mai am probleme cu somnul dar cam atat.Tot sunt agitata si uneori ma gandesc la alte metode de suicid.Stiu ca nu e normal insa nu prea stiu ce sa fac.
Oricum poate voi trece peste poate nu insa culmea e ca imi doresc sa traiesc dar ma vad fara vlaga,fara energie si totul e esuat in viata mea.Nimic nu mai merge cum trebuie,nu stiu ce sa fac.Nu imi mai doresc nimic de la viata,dar pe de alta parte imi doresc multe.Poate lipsa de iubire sa fie problema? Nu stiu poate da poate nu. Oricum sunt innabunita ca ma gandesc atat de des la suicid nici nu mai stiu ce sa fac,imi doresc sa trec peste.Intr-o perioada in 2008-2009 am facut terapie insa acum nu,na probleme financiar.Da lucxrez dar abia ma ytin si de job.Uneori imi vine sa nu ma mai trezesc sa nu mai merg la munca efectiv sa stau intr-un somn continu. Simt ca innebunesc. Nu am cum sa le zic celor din jur ceea ce simt.Mama oricum e innebunita de grija mea,nu stiu ce sa fac.As da orice sa imi dispara gandurile suicidare.Lupt aproape zii de zi cu ele insa nu vor sa imi dea pace. Le urasc din tot sufletul. Vreau si nu vreau sa traiesc e un sentiment pe care greu il pot descrie.
AM SI EU ASA CEVA DE MULTA VREME.TREBUIE SA GASESTI UN DUHOVNIC BUN SI SA LE SPOVEDESTI FARA PIC DE RETINERE !DUPA CATEVA SPOVEDANII AI SA VEZI MINUNE MARE
Draga,elena in primul rand tind sa-ti spun ca esti foarte frumoasa la varsta ta.:) Esti o feme simpla si e cel mai minunat sa fi simplu.Nu stiu sigur daca te pot ajuta cu vreun sfat din ce am citit e cam complicat cu gandurile de sinucidere si e cam greu pentru o schimbare.Trebuie o schimbare interioara,probabil ai incercat in minte sa alungi gandurile care te apasa dar fortat nu prea reusesti asa din prima.Cert e ca ai incercat sa te sinucizi dar totusi vrei sa traiesti.Cum spui tu poate lipsa de iubire te afecteaza uneori,sau singuratatea.Dar esti o femeie frumoasa,si cred eu sufletista,nu cred ca nu ai avea sansa sa fi iubita.In primul rand iubita de tine insuti de lucrurile tale si de cei dragi,un sfat bun ar fi sa cauti in interiorul tau linistea curajul forta interioara si sa vrei cu adevarat sa nu te mai gandesti la suicid ai reusi cu adevarat sa depasesti momentele cand te pasa alungad gandurile negative care nu-ti fac bine.Calmand starile din tine si lucrurile din jur incepi pe un nou drum doar trebuie sa-ti doresti sa elimini ce-ti face rau,incearca sincera sa fi tu insuti cand spui o rugaciune nu trebuie sa te inchini sau sa faci efort spunand o rugaciune pur si simplu sa fi tu insuti si daca vrei sa depasesti grelele spune din inima ta o rugaciune catre Iisus Hristos si te asigur ca te va ajuta gandul tau si sentimentul Il trsansmiti Lui si iti va raspunde dar trebuie sa nu grabesti lucrurile sa fi blanda cu tine si mai ales sa spui o rugaciune dea ta nu citita sau invatata o rugaciune izvorata din sufletul tau si inima ta.O rugaciune adevarata este o rugaciune de recunoastere.Pur si simplu sa fi sincera cu sufletul tau sa fi tu insuti.Nu stiu cum pot sa te ajut altfel deobicei cand te gandesti la sinucidere de foarte multe ori e ca ti-ai pierdut credinta in tine.Credinta nu e aceea ca trebuie sa mergi la biserica ca trebuie sa faci ce zice popa si altii sa faci ce scrie in multe carti bisericesti si multe altele multe au fost inventate.Credinta adevarata este aceea sa crezi in tine cu adevarat sa crezi ce-ti spune sufletul cu cat crezi mai mult in tine cu atata esti mai puternic.Probabil si de la medicamente te simti fara vlaga,nu vrea sa iti spun ce sa faci doar sugerez pentru un pas nou.Sper sa reusesti.Cu drag scris catre tine!
Multumesc pt raspuns boyzboy12,apreciez gestul.Da poate nu sunt eu cea mai credincioasa persoana din lume caci mi-am pierdut credinta sau pt moment e ratacita.Insa cred in divinitate in D-zeu insa nu vad cum ma poate ajuta el acum aici in lumea aceasta.
Da poate medicatie ma face sa ma simt fara vlaga,dar medicatia tine sub control starile de agitatie.Si e greu de suportat. Acele stari care apar si nu reusesc sa le depasesc. Am ajuns la stadiu in care iau tratament pt schizo-chiar daca diagosticul meu e un episod psihotic cu tulburare borderline. Asta pt ca nu dormeam nopti intregi si plangeam. Acum macar sunt mai linistita,pot macar sa ma mai gandesc si la mine. Nu zic ca sunt cel mai bine caci nu sunt insa e mai bine. Oricum multumesc pt gandurile bune 🙂
Draga Elena,
Ti-am facut o „categorie” a ta – Elena 26 se numeste -, ceea ce inseamna ca, de acum, esti „de-a casei”. Toate comentariile de aici le-am postat si in categoria ta.
Am banuit, din randurile pe care ni le-ai scris, ca este vorba ori de un borderline, ori despre celalalt diagnostic. Ai mare dreptate, medicatia este EXTREM de importanta in situatia in care te gasesti acum! Sunt foarte uimit ori de cate ori intalnesc oameni care nu au nimic impotriva medicamentelor pentru afectiunile fizice, iau pastile cu pumnul pentru orice raceala DAR, atunci cand vine vorba despre afectiunile psihice, sunt extrem de reticenti. Medicina a progresat foarte mult, iar lucrul acesta este doar in avantajul nostru, Elena!
Te incurajez sa discuti cu medicul tau curant (psihiatrul care ti-a prescris medicatia si care te are in observatie) despre gandurile tale suicidare. I-ai spus?
Sunt etape, in evolutia bolilor, in care cel mai indicat lucru pe care il poti face este sa iti iei tratamentul, sa te odihnesti si sa incerci sa iti tii mintea si timpul ocupate cu lucruri frumoase (poti, de exemplu, sa citesti, sa faci activitati de voluntariat, sa faci sport… Toate acestea sunt lucruri despre care vei descoperi ca te ajuta).
Apoi, in timp, cand psihiatrul iti va recomanda si psihoterapie, vei putea merge in paralel cu cele doua.
Vindecarea este un proces care dureaza, uneori, mai mult decat ne-am dori. Importanta este perseverenta! Si sa discuti cu cei apropiati tie despre gandurile suicidare! Daca stiu si ei, vei fi mai in siguranta atunci cand vei simti ca iti pierzi controlul!
Suntem aici pentru tine, ok?
Cu prietenie,
Adrian
Salutari tuturor. Va scriu pentru ca imi caut niste raspunsuri, la intrebari care nu sunt usor de raspuns. Sunt constienta ca aceste raspunsuri trebuie sa le gasesc in mine, pentru mine, insa nu le gasesc si am obosit. Totusi as vrea sa va spun povestea mea, un gest egoist din partea mea, stiu… dar nu se stie niciodata…
Iata povestea mea…
In primii ani de viata, pana ce am inceput scoala, fiecare vara am fost abuzata de verisoare mai in varsta, toate fete, ma refer la abuz sexual. Nu prea intelegeam ce se intampla cu mine si nu am trait-o ca o tragedie atunci. Am realizat cat de mult si-a pus amprenta pe relatia mea cu oameni mult mult mai tarziu.
Am crescut intr-o familie unde partintii m-au iubit si ma iubesc enorm. Mama m-a iubit in asa hal, incat ma sufoca. La doar 10 ani ma gandeam sa fug de acasa, pentru ca nu suportam faptul ca nu sunt lasata sa devin independenta, ca nu exista loc pentru greseli si fiecare greseala este pedepsita prin metode de teroare psihica. (De exemplu daca intarziam 5 minute, mama nu vorbea cu mine o saptamana). Nu aveam voie sa plec nicaieri, desi faceam sport si eram buna, nici macar la meciuri in alte orase sau localitati nu eram lasata. Pana la urma m-au dat afara din echipa, pe considerentul ca nu sunt de incredere. Desi imi iubesc parintii si ei ma iubesc foarte mult, am vrut mereu sa scap de acasa. Am trait doar pentru a ajunge la varsta in care sunt indeajuns de independenta sa ma mut.
Intr-un anturaj unde nu ai voie sa gresesti inveti incredibil de rapid sa te macini cand totusi faci o greseala. Nu am reusit sa renunt de atunci la acest obicei. Pentru o greseala, oricat de mica o fi ea, ma autopedepsesc pentru un timp indelungat, si nu reusesc sa scap de aceasta atitudine.
In liceu am realizat ca nu reusesc sa dezvolt relatii cu colegi, si ca estimarea mea de sine este sub nivelul oricarei critici.
Cand imi era greu, invatam, cand ceva nu mergea lucram si invatam si mai mult. Asa am ajuns sa fac 3 facultati, sa ma mut d-acasa, m-am mutat intr-un oras indepartat fata de orasul natal, mi-am gasit o slujba buna si m-am intalnit cu un om cu care am reusit sa dezvolt o relatie, azi sotul meu.
Pana aici suna ca o poveste de succes. Povestile se termina de obicei cu „au trait in fericire, pana la batranete”. Dar povestile niciodata nu iti spun ce se intampla intre fericitul eveniment si moartea.
Iata-ma, la 28 de ani, epuizata, lipsita de orice obiectiv, cu un gol in suflet…simt ca am luptat atat de mult ca sa ajung unde sunt si in pofida faptului ca am reusit, nu ma mai satisface nimic. Au murit multi in jurul meu in acest an, oameni foarte apropiati, vad cum mi se deterioreaza cu incetul si mie corpul, cum nu ma mai satisface cariera, cum imi pierd increderea in oameni („Toti mint”- spune Dr. House, si ce adevarat e), si cum s-a golit relatia mea cu sotul in doar un an de casnicie.
Ceea ce a ramas constant, este dorinta mea de munca, de invatare si de neimplinire pe niciun plan. Vreau mereu altceva, vreau mereu mai mult. In cariera acest lucru m-a impins spre avansare, dar pe plan personal m-am indepartat de singurul om care m-a inteles vreodata, si care ma iubeste. Am reusit sa il si ranesc profund, datorita unei aventuri pe care l-am avut recent. De ce? Pentru ca mereu imi doresc ceva mai mult… si pentru ca ceva, odata obtinut, nu ma mai satisface. Am fost onest cu sotul meu si i-am spus ce s-a intamplat… inca nu stim cum va evolua situatia… poate divortam, poate ramanem impreuna. Dar cea ce ma supara in mine, este nihilismul, aceasta senzatie de nepasare. Nu ma mai intereseaza cum evoluiaza nimic, cea ce nu cred ca este normal.
Nu reusesc sa inteleg de ce sunt asa… sunt si altii care se confrunta cu neimplinirea asta cronica? Am inceput sa ma gandesc la sinucidere. Gand, care mi-a mai trecut prin cap, dar mereu am crezut ca am pentru ce sa ma lupt, si daca tot ma lupt, macar merita sa vad cum se termina batalia. Asta a fost resursa mea. Insa nu si de data asta. Simt ca tot ce am vrut, am obtinut, si totusi n-am obtinut nimic. Sunt aproape 30 si nu am facut nimic cu viata mea ce ar conta. Nu-mi place ce vad, nu-mi place ce simt. Paulo Coelho pune foarte bine problema in Veronica vrea sa moara. Gandurile pe care la are Veronica reflecta perfect gandurile mele. Ma trezesc si trec peste zi, fara motiv, fara simtul de implinire. Nici nu stiu cand am ras ultima oara din suflet, ca un copil. Habar n-am ce este cu mine.
De ce nu pot sa ma bucur pentru rezultate obtinute, de ce?
Mereu am crezut ca viata noastra are acel rost pe care noi i le dam. Eu nu imi mai vad niciun rost, din pacate. Habar n-am care ar putea fi rostul vietii mele, sunt doar o picatura de apa in marele ocean, o picatura care daca evapora, nu se schimba nimic, trece neobservat din punctul de vedere al marelui ocean…
Deocamdata ma concentrez asupra muncii, pentru ca nu prea imi mai ramas nimic, dar si acolo, fac ceva ce nu prea conteaza la nimic…
As vrea ca viata mea sa conteze, si sa ma simt implinita… altfel nu vad de ce as mai trai. De acum incolo vin doar bolile si mai multa suferinta..
Scuze, am fost cam lunga.. nu stiu daca se intelege care e problema mea, nici eu nu stiu sa-l numesc doar il conturez, si sper ca intr-o zi in viitorul apropiat ma trezesc cu niste raspunsuri, altfel nu stiu ce mai are rost… merita pentru inca cateva clipe de fericire pe care sigur le voi avea? Merita de trait doar pentru asta?
fa-ti un nou obiectiv in viata. Din ce povestesti aici pare ca tu te ghidezi dupa obiective si atunci simti implinire.Fa unul nou. E greu dar cred ca merita.
Apoi nu sunt specialista insa starea mea ma duce cu gandul la un episod depresiv sever. Nu lasa lucrurile asa,ia masuri mergi la un terapeut.Realmente te ajuta. Gandurile de suicid nu vor disparea din contra se vor intesifica,vor fi din ce in ce mai greu de suportat. Vei ramane fara resurse emotionale. Si vb din proprie experienta.Da poate nu va fi la fel insa de-al lungul vietii mele am stat sa analizez lucrurile si avand mai multe tentative de suicid pe baza de episod de[resiov plus altele am observat cum evolueaza lucrurile.Nu e bine sa cazi pe partea depresiei insa ne loveste cum nu te=ai pomenit o depresie.
Plus ca am observat ca exista la tine anxietatea de performanta,si asta din cauza mamei sau a mediului.Nu vreau sa te ingrijorez dar acum in acest moment la felul in care te simti ai nevoie de un ajutor de la cineva specializat.Apeleaza cu mare incredere la un terapeut.
RUGATIVA DOMNULUI SI O SA VEDETI ADEVARUL IN FATA MINCIUNII IN CARE VA AFLATI !URATORUL BINELUI SEAMANA ASA CEVA SI NE FACE SA CREDEM CA NOI SUNTEM DE VINA DAR DE FAPT VINA ASTA ESTE TOT O MINCIUNA DE A LUI !
CITITI VIETILE SFINTILOR SI O SA VEDETI ADEVARATA LUPTA PE LANGA CARE ALE NOASTRE SUNT FLEACURI !NOI CU BURTA PLINA SI CU TIGARA IN GURA VREM MINUNI !EI CARE MANCAU O DATA LA 40 DE ZILE SE SMEREAU SI ZICEAU DESPRE EI CA SUNT PACATOSI SI NU VROIAU DECAT MILA DOMNULUI!
AM SUFERIT SI EU MULT SI INCA MAI SUFAR TOT FELUL DE GANDURI SI ISPITE DAR MA GANDESC CA DUMNEZEU FIE CA EU CRED S-AU NU: EL TOT MA IUBESTE !
MINTEA OMULUI ESTE CA O MOARA CARE DACA AI BAGI GANDURI NEGRE AIA MACINA !DACA AI BAGI GANDURI BUNE MACINA CELE BUNE !CAND NOI NU BAGAM NIMIC SI ELE VIN CONTRA VOII NOASTRE AI SEMN CA ALEA SANT DE LA DRACI SI NOI TREBUIE SA LE SCHIMBAM SA NU POVESTIM CU ELE !
Draga misu
Tind sa-ti spun ca nu exista drac si nici iad sunt entitati inventate!!! si despre sfintii care ai citit tu da cred ca erau fiinte foarte evoluate care cunosteau adevarul,si pedeasupra oamenii ii idolatrizeaza.Dar ti-ai pus intrebarea: Daca ei sunt sfinti noi ce suntem? Practic toti suntem sfinti pentru ca toti suntem fiii Creatie CO-Creatorii lui Dumnezeu suntem fiii lui Dumnezeu si am fost creati din pulsul universului din respiratia lui Dumnezeu si din voia SA.Continem toate elementele matriciale din univers!!Practic suntem facuti din acelasi aluat!
Oamenii ajung in starea de suicid din cauza nefericirii din cauza nelibertatii,din cauza neadevarului si adevarul putini il stiu. Majoritatea nici macar nu sunt curiosi sau interesati de adevar.Ajung foarte multi oameni mai ales in ultimul timp in starea de sinucidere majoritatea sunt oameni extinsi care nu vor sa stea intr-un loc,deaceea uneori te simti ca intr-o cutie impachetat si pregatit.Nu ai drepturi morale sunt incalcate chiar si drepturile omului sunt incalcate prin legiile care ti se dau.Majoritatea oameniilor au ajuns intr-o ipocrizie si multi sunt speriati ca va venii sfarsitul lumii.Dar nu exista nici un sfarsit,decat un nou inceput cu o energie noua .Ai dreptate cand spui sa transmitem rugaciuni catre Iisus Hristos,catre Dumnezeul Creator pentru ca doar El ne poate ajuta impreuna cu noi insine fiecare toti avem capacitatea de a ne ajuta singuri Lumea o luat o intorsatura totala,pentru ca incepe un proces de reglare intre bine si rau adevar si minciuna de milenii traim intr-o minciuna de milenii cei rai sau invartit printre noi.Matricea Universala regleaza totul din Matrice izvoreste Creatia toti avem elemente matriciale din voia lui Dumnezeu!Experienta vietii!
Sper ca nu am deranjat cu acest mesaj!
pana acum m-am gandit la suicid mai mult ca o forma de amenintare………….dar acum ……..cred ca voi recurge la el.am 29 ani insa ma simt mult mai batrana. relatia mea cu sotul s-a terminat, mi-a spus clar ca vrea sa divortam, dupa cel el a fost infidel. ma simt atat de umilita……nu s-a intamplat doar o data………..au fost atate discutii pe net pe care le-am gasit………..le-am spus alor mei de situatia in care sunt, ei m-au inteles. insa cand le vad durerea in ochi si disperarea in suflet, cand ii vad ca incearca sa fie tari pentru mine, insa inima lor urla de durere…….nu mai pot continua. voi pierde tot ce am avut pana mai ieri: casa in care am investit bani, dar mai ales sentimente, imi voi pierde visele, sperantele. nu ma mai pot proiecta in viitor……..nu mai vad niciun viitor pentru mine, voi ramane eterna matusa, niciodata mama…………acum 3 ani am facut o intrerupere de sarcina…..si de atunci nu am mai ramas insarcinata. cred ca este pedeapsa divina. cam la un an dupa avort sotul a inceput relatiile paralele. nu mai stiu ce sa cred. nu ma vad continuand, cautandu-mi un alt suflet pereche, sau mai rau, ramanad singura………intotdeauna m-am temut de singuratate.
pana in ultima clipa am sperat ca vom salva casnicia….desi acum inteleg ca de fapt doar eu am vrut asta, doar eu am luptat. el a abandonat de mult, insa nu a avut curajul sa recunoasca. in ziua de craciun am fost singura….de revelion voi fi tot singura. parintii si bunicii ma invita la ei, ins anu mai pot da fata cu ei………….ma doare ca ii fac sa sufere.
asa ca dupa revelion cred ca voi renunta de tot la lupta. am obosit, nu mai pot. nu mai stiu ce sa fac.
sper ca nu va deranjez daca postez si eu aici…..insa simt nevoia sa ma eliberez putin. s-a strans prea multa durere in mine.
va doresc tuturor sa fiti fericiti, linistiti si impacati cu voi in noul an.
Misu, stiu ca esti nerabdator, dar asteapta si tu sa iti revina gramatica din vacanta. Fara ea, comunicarea e cam ciudata „s-au” cel putin dificila 😦 .
Dragilor,
Va rog din suflet sa nu uitati care este scopul acestui site. Nu sa dezbatem cestiuni care tin de convingerile fiecaruia, ci sa incercam, sa facem tot posibilul sa ii ajutam pe cei care solicita ajutorul aici.
Multumesc si cu acest prilej fiecaruia dintre cei de pe grup pentru ajutorul oferit, pentru timpul investit si pentru cuvintele frumoase izvorate din suflet, adresate cu generozitate celor care au nevoie de noi!
Draga Misu, te rog sa incerci, pe viitor, sa ai grija sa nu mai fie apasata tasta „Caps”. Scrisul cu majuscule este obositor si da un aer certaret, chiar daca poate nu ai intentionat asta.
Draga Doll, ti-am facut o „categorie” a ta in coloana din partea dreapta. Vei gasi cu siguranta cel putin un raspuns acolo. Si te asteptam sa revii, sa ne tii la curent. Esti binevenita aici, intre oameni care au experimentat ce inseamna suferinta si care, cel putin o data in viata, au considerat ca suicidul ar putea fi o varianta de luat in calcul. Noi insa am descoperit ca nu este asa, ca suicidul nu este in nici un caz o solutie! De aceea suntem aici, ca marturie a acestui fapt! Si pentru ca am experimentat cat de mult conteaza sa ai alaturi un prieten, in momente precum cel despre care scrii.
Cu prietenie,
Adrian
@Misu
Nu stiu cum sa iti explic eu tie,da exista un d-zeu exista ceva poate dupa moarte insa faza cu dracu si ce-o mai fi nu e ea prea reala.
Gandurile negative sau negre nu apar pt ca ni le dorim noi,apar pt ca trecem prin multe lucruri dificile in viata,din cauza stresului ,ca ne consumam prea mult,poate pt ca uitam sa mai iubim sau am fost feriti de iubire si acum nu stim cum sa facem fata,nu stim sa mai iubim.EU nu stiu sa iubesc,nu am fost invatata,am fost privata sau mi s-a oferit iubirea intr-un mod gresit si acum sunt cum sunt.Nu inseamna ca nu iubesc viata,ba din contra o iubesc mai mult decat orice insa nu stiu cum sa ma descurc.
@DOLLE dificil,stiu cat de greu iti poate fi,te inteleg cel putin din punctul de vedere al faptului ca au aparut ganduri de suicid.Stiu ca nu e usor,stiu cat de rau si greu poate fi.Urasc cand cineva este nevoit sa se simta asa epuizat . Si mai stiu ca gandurile despre suicid nu dispar asa usor si ca e nevoie de ajutor. Daca ai putea apela la un specilist ar fi super,eu asa vad lucrurile. STii eu nici celui mai mare dusman nu ii doresc sa ajunga la stadiu in care suicidul ar fi singura alternativa.Din contra nu este o alternativa insa ea apare a fi una reala.Si eu ma simt epuizita am gandurile care le am insa incerc sa lupt si lupt chiar din rasputeri cu mine insumi.Doamne cat de greu poate fi insa sper sa reusesc.
Draga erena21, dragi prieteni sper sa nu fim uitati sa nu uitam unul de celalalt!!!!
Incerc sa ma mentin printre voi dar mie greu,vad nesiguranta multora care sunt aici si eu sunt aici poate dintr-o cauza ca am trecut la o faza in care nu mai vroiam sa traiesc simteam ca nu mai am pentru ce pur si simplu nu mai era strop de fericire in viata mea si nici acuma nu pot sa zic ca ma simt atata de bine sunt nesigur si nu am siguranta cea mai mare siguranta care o am este sinuciderea , ma gandesc ca intr-o zi o sa aleg drumul asta daca va mai continua viata care o avem eu pur si simplu nu mai vreau sa traiesc nu mai pot sa ma lupt sunt la capat dar inca astept poate va fi mai bine asta este siguranta care o mai am.Insa singuratatea,si gandul ca nu te iubeste nimeni si viata in care sunt acuma sunt singurele cu care ma confrunt mereu,astea ma dobboara nimic altceva nu vad bine nici daca ai foarte multi bani insa scapi de una ,siguranta iti este mai buna esti mai sigur dar nu tot timpul apar altele.Deci,daca viata asta care ne este oferita de cei ce ne conduc mai continua asa,eu nu vad binele care ne este dat de Dumnezeu si mai bine de atata nu o sa fie.Dar dupa 2012 totul se va schimba adica in 2013,campul vibrational al pamantului se va schimba va face un salt vibrational spre o alta dimensiune si multe se vor abate asupra pamantului.Am vazut intr-un filmullet pe youtube cand faceau reportaj din elicopter in Japonia cand a fost cutremurul recent,un ozn a intrat din plin in tsunami-ul care o maturat orasul Kesennuma,ce motiv ar avea.Din cat am studiat si carti citite esoterice multi messageri ne-au spus ca pamantul la ora actuala este supravegheat de mai multe fiinte care ne ajuta sa facem saltul prin meditatie si armonie care neo transmit catre noi! Si multi sunt printre noi eu sper ca va fi mai bine eu sper ca trecem la un nivel mai inalt spiritual,eu sper si imi doresc ca viata asta sa se schimbe eu sper ca noi toti sa mergem intr-o lume mai buna intr-o lume mult mai buna si mai firava sensibila si plina de dragoste unde sa nu avem nici o conditie pentru a trai decat capacitatea de a ne face hrana si armonia dintre noi!! VA DORESC UN NOU AN 2012 CU O SCHIMBARE IN SUFLETELE VOASTRE,IUBIRE FERICIRE DE SINE,CALDURA IN FIECARE SA TOPEASCA GHEATA DIN JURUL NOSTRU,SANATATE FAMILIIILOR VOASTRE SI VOUA SI SA NE VEDEM MAI BUNI SPRE UN ALT NIVEL !!
VA IUBESC PE TOTI!!!!!
EU NU O SA VA UIT NICIODATA!
erena21, iti multumesc pentru incurajare.
din pacate atunci cand lupti, dar nu ai nicio victorie………….e greu de continuat. ieir am fost la ai mei pt revelion. au venit si bunicii si fratele meu si cumnata mea. dar nu a venit sotul meu. el a plecat pe 21 si nu a mai dat niciun semn de viata. azi am aflat ca nu a stat la ai lui de revelion. a plecat undeva, cu cineva.
si atunci ma intreb: cat sa mai lupt eu cu durerea aceasta care imi sufoca viata, cand el nu da doi bani pe mine? ma simt ca un obicet aruncat.
cine nu a avut ganduri de suicid poate spune ca ceea ce scriu eu sunt prostii……….. cea mai dureroasa clipa este atunci cand suicidul devine singura solutie. pana atunci mai vezi portite, mai ai speranta…..insa din momentul in care ti-ai acceptat soarta si ideea suicidului nu mai este o chestiune de ,,daca” ci de ,,cand”……atunci vezi lucrurile cu totul altfel.
imi este teama sa apelez la cineva. inca la exterior pastrez aparenta unei femei puternice, cand sunt cu prietenii chiar ma simt asa………insa in singuratate………..e greu.
daca as cere ajutor as recunoaste de fapt in fata mea ca sunt slaba si mi-e teama ca as recurge mai usor la suicid. stiu ca suna contradictoriu…..insa asta simt.
de cand stiu ce urmeaza sa fac traiesc altfel. stiu ziua, stiu ce am de facut pana atunci…………..poate de aceea nu ne este ingaduit sa stim cand vom muri. devenim obsedati sa lasam totul in ordine
ciudat este totusi ca acum nu imi mai este teama……….acum m-am impacat, acum nu mai sper.
VA PUP.
Draga Laura,
Cred sincer ca esti in mare pericol! Te rog din suflet sa mergi la un medic psihiatru! Cred ca ai mare nevoie de cateva pilule in momentele acestea!
Ma rog pentru tine, sa stii! Sinuciderea nu iti va rezolva in nici un caz problema!!! Te rog din suflet, incearca sa te mobilizezi si haide sa gasim impreuna o solutie viabila!!!! Sinuciderea nu este o solutie!
Suntem aici pentru tine!!!! Ti-am facut o categorie a ta in coloana din dreapta, sub primul pseudonim pe care ti l-ai ales – „Doll”. Te rog mult, citeste raspunsurile de acolo si nu face nici un gest pe care sa il regretam cu totii!!! Macar acum, te rog din suflet, acorda-ti si tie o sansa! Ai dreptul la ea, sa stii!
Cu prietenie, dar si cu reala ingrijorare,
Adrian
Buna…numele meu este Anca si trec printr-o situatie dificila de mult timp.. Am 18 ani si cand eram mica am fost molestata in repetate randuri de catre tatal meu; tin sa precizez ca nu m-a violat.. ci doar atins si chestii d genu ..mama era plecata in strainatate si eu am ramas acasa cu fratii mei, cu el si cu bunica mea.
Totul a inceput cand aveam 10-11 ani..si a continuat pana acum 2-3 ani cred.. la inceput nu eram constienta de ceea ce se intampla, pentru ca aveam ft mare incredere in el si nu eram prea informata. Apoi, cu timpul am inceput sa realizez ca e gresit ceea ce face, dar ma simteam vinovata si nu am putut sa spun nimanui..cu cat trecea timpul, cu atat mai vinovata si mai rau ma simteam.. am inceput sa plang noaptea, cand nu ma vedea nimeni.. am intrat din ce in ce mai mult in depresie.. dar nu am spus nimic.. nici nu aveam cui ( mama era plecata si bunica mea cand eram mai mica ma jignea destul de mult asa ca nu prea aveam/am incredere in ea).. abuzurile lui au continuat.. dar s-au rarit pentru ca uneori cand incerca il refuzzam in felul meu..
intr-un final a venit si mama acasa.. insa chiar si asa… atunci cand ea era plecata, el incerca..
apoi pt ca mama a ramas insarcinata a stat p acasa tot timpul si atunci totul a incetat/..dar am ramas cu secchele si probleme..
pana acum un an imi reprimam emotiile si amintirile.. nu voiam s imi aduc aminte.. ma purtam cu el normal, desi aveam instinctiv cateva restrangeri.. dar nu voiam s admit ce mi se intamplase, desi plangeam aproape zilnic din cauza asta..
insa nu stiu ce s-a intamplat.. dar am inceput s imi recunosc problema si sa il invinovatesc tot mai mult..m-am detasat de el.. din toate punctele de vedere..nu il mai vad tatal meu..il consider si il numesc ‘bou’..
la un moment dat nu am mai putut tine totul in mine si i-am spus bunicii mele de la sat. ( nu e vb de cea care sta cu mine si care m-a jignit).. i-am spus numai ca m-a molestat o data. nu in repetate randuri si nu i-am explicat cum.. dar m-a crezut..
mama a observat ca sunt rece cu tata..si i-am spus si ei exact ce i-am spus bunicii (care e mama ei)… dar a refuzat s ma creada… s-a facut ca nu stie nimic sI ca totul e bine.. nici macar nu si-a intrebat mama daca e adevarat.. stie ca i-am spus si bunicii..
am avut multe conflicte cu tata si mama mi-a luat apararea.. dar cand ii pomenesc de ce mi-a facut el imi spune sa tac..asa ca am incetat sa aduc vorba..
in momentul de fata, nu vorbesc cu el..pentru ca e un bou si face lucruri inimaginabile.. acum ctv luni, pt ca mama mi-a luat apararea intr-o situatie banala a mai avut 2 cm pana sa o loveasca..e ditamai animalul… de atunci nu ne-am vorbit..surprinzator mama i-a luat apararea si s-a facut ca animalul nu a incercat nimic..
am inceput sa imi fie frica de propria casa. sa imi urasc familia.. abia astept sa plec la facultate..mai am 7 luni.. de-a lungul anilor astia am avut de multe ori ganduri sinucigase dar nu am incercat niciodata nimic.. depresia continua.. numai cand m gandesc la cele intamplate incep s plang..
nu stiu ce sa fac.. sunt vazuta ca oaia neagra a familiei tocmai pt ca reactionez la ceea ce ma raneste..ca nu tac asa cum o faceam odata..
si mai nou, boul a inceput sa indruge prostii fratelui meu care e in anul 2 la facultate si rareori vine acasa…
simt ca incep s cedez psihic.. nu mai suport familia asta.. vreau sa imi gasesc linistea.. sa inceteze totul..sa nu mai simt durere..dar nu stiu cum..
partea cea mai proasta e ca urmeaza o perioada dificila dat fiind apropierea bacalaureatului, pregatirea pt acesta si pentru admiterea la medicina.. deci stresul va creste considerabil asa ca imi va fi mult mai greu sa supravietuiesc..
Draga Irina il numesti pe buna dreptate bou. E mai jos ca cel din urma. In leg cu depresia, du-te la biserica, o sa te ajute sa-ti gasesti linistea. Daca o sa-ti revina gandurile sinucigase, te sfatuiesc sa apelezi cu toata increderea la un psihiatru. Crede-ma am trecut recent prin asa ceva si e groaznic. A, si te rog NU fa ca mine: eu nu le-am spus alor mei despre intentiile mele astfel ca am ajuns la tenetiva esuata de suicid, tentative de fapt. M-a salvat bunul Dumnezeu de fiecare data. Tie nu-ti sunt dragi ai tai, dar tot tre sa ai o pers apropiata careia sa-i impartasesti gandurile tale. Nu te autopedepsi, nu esti vinovata cu nimic, ba dimpotriva tatal tau e cel care tb sa fie pedepsit. De asemenea acum in perioada asta stresanta, ai gj de tine: alimentatie, programul de somn, miscare, invatat etc. Fii puternica! Ia atitudine in continuare fata de tatal tau si toti care-i iau apararea. Te pup!
Sunt disperat , SUNT CU SOTUL MEU DE 13 ANI, in urma cu doi ani mi-am inselat sotul, el a fost primul si singurul barbat din viata mea, asta pana la incident el a aflat acum 9 luni, ma intrebat iar eu am recunoscut. el este inca cu mine fizic dar sufleteste nu, nu stiu ce sa fac sa ma ierte, sa-mi dea o sansa. vreau sa-mi pun capat zilelor, viata mea nu mai are sens
cichirina –
Am citit mesajul tau si m-am rugat pt tine ca sa primesti lumina , ca pasi tai sa se abata de pe cararile mortii,catre adevarata lumina unde soarele va straluci peste inima ta franta..Cred ca imaginea ta despre tine insuti ,este acum una negativa,o imagine pe care nu o iubesti,si despre care nu ai crezut ca o vei avea in fata vreodata.Amaraciunea ti-a umplut inima ,ea fiind sursa emotiilor tale negative…aceasta este un mediu prielnic unde diavoulu isi samana samanta in ogorul inimi tale frante si destramate..seminte care atunci cand rasar, incoltesc in tine cele mai triste ganduri…moartea este ”solutia”…..ea ma va scapa,mai bine sa nu fiu,ce sens mai am?nimeni nu ma mai iubeste,nici chiar eu insumi….
Vezi acestea sunt gandurile care lovesc in inima ta,precum valurile plaja pustie….In aceste conditii vointa slabeste mult sistemul defensiv de auto protectie al omului,el devenind o victima lipsita de vointa..Daca doresti o schimbare incepe cu a privi dincolo de tine ,si anume la El,Isus care este solutia ta.Nu cauta dragostea sotului tau pana ce nu cauti dragostea Lui Isus.Cheama-l in inima ta si vei fi eliberata de pacat,si puterea pacatului.Sentimentul de vinovatie va disparea si speranta va reinvia in inima ta zdrobita..moartea nu este o solutie,daca mori fizic tu vei continua sa traiesti in perfecta luciditate si in lumea cealalata ,iar realitatea de acolo va fi mult mai crunta ca cea de acuma,deoarece cea de acuma are sanse de schimbare pe cand dincolo nu mai poti schimba nimica.Aici poti primi dragostea Lui Hristos.El iti va restaura sufletul,spiritul,si chiar viata de casnicie desi pt aceasta este nevoie de timp.Nu sta noaptea si plange departe de Isus si inima sotului tau…Cand Isus intra in inima ta ,tu iti vei recastiga identitatea,si capacitatea sa iubesti,si sa fi iubita.Isus te iubeste asa cum esti,si noi te iubim…
Nu stiu cui s astrig parca am innecat totul.Nu mai am cui sa strig dar bine nu ma simt,Parca sunt lasat deoparte stiu ca am incercat sa ajut dar pe mine de ce nu ma pot ajuta am nevoie de tine Adrian sa vorbesti cu mine poti?
Ma simt singur si mai ales in prapastie nu stiu cum sa-ti zic sa ma intelegi dar am nevoie de comunicare simt ca ma prabusesc Adrian scriemi te rog si nu ma lasa sunt prea slab acuma.Parca nu mai am sens ce se intampla cu mine ma intorc aici la tine caci nu mai am scapare ma afund rau in jos nus ceea ce pare parca totul se intoarce impotriva mea de ce? fac rau sau mai bine tac?
Ma simt singur acuma vad si eu diferenta macar nus neghiob sa nu recunosc sunt daramat singurul prieten imi esti tu.
boyzboy:sper ca nu te superi daca indraznesc sa-ti scriu cateva randuri.Am citit cateva postari de ale tale de mai sus,si apreciez ca ai avut dorinta sincera de a ajuta si pe altii.insa acum se pare ca tu insuti esti in aceasi vagauna obscura…
Nu este de mirare acest fapt tinind cont ca tu ai absorbit in tinde tot felul de ”cunostinte”care au origine oculte desi nu par..
Tu spuneai mai sus cuiva sa se roage Lui Isus,apoi spuneai ca trebuie sa creada in ea insasi…vezi este un amestec periculos dintre bine si rau.Un amestec ce aduce multa inselaciune si orbire spirituala.Daca doresti sincer sa exp.o schimbare reala in viata ta ,trebuie sa renunti la a te mai increde in tine insuti,si trebuie sa crezi numa in Isus!Isus este Dumnezeu.El este creatorul a tot universului. si al tau..
Coloseni 1:15 El este chipul Dumnezeului celui nevãzut, cel întâi-nãscut din toatã zidirea.
16 Pentru cã prin El au fost fãcute toate lucrurile care Sunt în ceruri si pe pãmânt, cele vãzute si cele nevãzute: fie scaune de domnii, fie dregãtorii, fie domnii, fie stãpâniri. Toate au fost fãcute prin El si pentru El.
17 El este mai înainte de toate lucrurile, si toate se þin prin El.
Tu vezi bine ca toata cunostinta ta despre supranatural a esuat in a fi un raspuns pt nevoile tale.Adevarul este ca amestecul intineaza sufletul omului.
Acum daca sincer doresti un tip superior de viata,si ai ajuns in stagiul acela ca abandonezi tot ce ai crezut ca sti,poti sa ramai cu Isus.El este atotsuficient pt tine.El te iubeste.El stie care este durerea inimii tale,si el te-a creat ca sa existi pt todeauna,dar nu in conditiile astea in care esti acum.Cititnd biblia si mai ales Noul testament vei descoperi cine este El cu adevarat.Dar daca nu renunti la conceptiile tale ,care sunt produsul amestecului cu care ti-ai hranit creierul si sufletul,este ca si cum ai da cu zarurile pt viata ta…Nu te lasa acaparat de ceea ce este in tine….Nu te mai increde in tine,incepe sa privesti la El.Cerei iertare pt faptul ca ai stat departe de El si ai baut din izvoare straine,care ti-au otravit sufletul…Incepe sa bei din Isus care este apa vieti si lumnina diminetii tale …Fi binecuvantat fiule..te iubim..
Buna un alt om dintr-un colt,sa dezvalui unui om ce simt pe care nu il cunosc doar pretind ca il cunosc,care este in alta parte aici pe pamat dar cum as putea sai spun ce simt cand nu ma poate intelege?Mie greu sa cred ca totusi suntem fiinte firave si lasam recele sa patrunda in noi atunci cand chiar nu e nevoie.Mie greu din nou sa cred ca nu ai parte de o legatura sufleteasca atunci cand ai nevoie si viceversa,un ajutor reciproc de simturi.Mie greu sa ies afara printe lume caci simt acea infumurare ce ma invaluie.Mie greu sa cred ca am apelat la aceasta sensibilitate.Dar asta sunt, asta este omul o fiinta firava si sensibila usor influentata.Mie greu ca nu se intampla sa-mi doresc din aceste cuvinte partea ce o dezvalui.Mie greu sa stiu ca nu se pune nimeni in locul altuia sa simta ce simte fiecare defapt.Mie greu caci stiu ca toti suntem Acelasi si ne vedem separati.Mie greu cand vrei sa fi inteles si nu poti,caci pana la urma pare ignoranta separarii.Mie greu sa vad acei copii sarmani din Africa,care sunt discriminati si sclaviti,acei oameni care traiesc peacest pamant ca si noi si fac parte dintr-un intreg.Mie greu sa stiu ca-mi pasa.Mie greu ca stiu oameni luptatori de pace omorati.Omeni care au spus adevarul asupriti.Ma doare si nu mie greu ci ma doare ca traim intru-un intreg nevrut inteles.Mie greu sa stiu ca sufletul aproape il inlocuim cu fizicul,materialul,si mie greu sa stiu ca iluzia este un joc si are un mare rol in jocurile sufletelor plapande.Mie greu sa lupt singur.Sunt constient ca fiecare se gandeste la UNUL,dar care nu exista inteles.Mie greu sa nu vad vointa si cautare.Sunt constient ca fiecare isi are adevarul lui si doar unii se apropie de UNUL.Nu mie logic sa cred ca sunt mai multe adevaruri cand totul este UNUL.Mie greu sa mai strig.Mie greu sa stiu ca natura este inlocuita artificial, deocamdata nu in totalitate ,dar cam aici se rezuma risipa, la artificial.Mie greu de toate indepartarile de Mine.Putini vor crede ca am scris eu,dar eu sunt neintelesul.Mie greu toata ziua asta!!
Boyzboy ca sa ai prieteni trebuie sa stii sa fi si tu un prieten…ca sa primesti ceva invata intai sa daruiesti….Nu-i respinge pe oameni numai ca nu cred asa ca tine .Iubeste pe fiecare asa cum e cu cu bune si rele cu credinta si fara credinta,cu religie si fara religie ….Nu trebuie sa te simti singur …caci sunt atatia langa tine care abia astepta sa le intinzi o mana de prietenie ….Fii binecuvantat si continua sa incurajezi caci un cuvant la timpul potrivit este ca o piesa importanta din marele puzzle a vietii ….
Cu prietenie
Angela
Va multumesc ca imi sunteti alaturi toti avem nevoie de noi mai repede sau mai tarziu,multumesc Angela pentru sfat ,,Nu-i respinge pe oameni numai ca nu cred asa ca tine” .Multumesc Ben pentru efortul tau apreciez mult.
Sa aveti o zi buna!
Cind intram in aceasta lume din cauza pacatului Adamic noi ne nastem cu o natura pacatoasa care se transmite pe linie spiritual in duhul sau in spiritul nostru,de la parintii nostri….1 Pet 1/18;19.
Astfel intram in aceasta lume fiind impregnati adinc in sufletul nostru cu o natura stricacioasa,supusa degradari..Ef 4/22.
Trecind prin viata omul cauta un lucru care sa-i afirme existenta,care sa-i dea valoare si nu-l gaseste.
Undeva in adincul inimi sale tinjeste dupa ceva care sa-l inalte ,sa-i dea identitate,
Omul a fost creat ca sa traiasca la nivele inalte,la cote inalte,insa există forţe invizibile care determină destinul fiecărei persoane, fie spre bine, fie spre rău. Biblia le numeşte binecuvântare şi blestem.
Blestemul poate fi asemănat cu un braţ lung şi rău, care porneşte din trecut şi se aşează peste un om cu o forţă întunecată şi apăsătoare, împiedicând manifestarea deplină a personalităţii acestuia, care nu se simte niciodată liber să fie el însuşi.
Blestemul blochează înaintarea respectivului om. Acesta trăieşte tot felul de evenimente şi situaţii pentru care nu are o explicaţie logică sau naturală. Această forţă nu se supune legilor obişnuite ale naturii.
Efectele blestemului sunt: frustrare, sau complex de frustrări, boală, apăsare.
Deşi omul are toate calificările pentru succes, ceva merge rău. Toate încercările lui de a atinge un anumit nivel eşuează, totuşi nu poate vedea nici un motiv evident pentru aceasta.
Domeniile în care se manifestă blestemul sunt diferite: carieră, afaceri, sănătate, finanţe. Aproape întotdeauna are influenţă asupra relaţiilor personale, în special în căsnicie şi în familie. Cel mai frecvent blestemul afectează un grup mai larg: familia, comunitatea, naţiunea.
Isus a venit în lume pentru aceasta: ca eu şi tu să fim liberi! Să fim eliberaţi de blestem, de păcat, boală, sărăcie, slăbiciuni. Acolo, pe cruce, El a isprăvit lucrarea de eliberare pentru noi toţi. Ioan 19:30, 1 Ioan 3:8, Faptele apostolilor 10:38, Coloseni 1:13, Coloseni 2:15.
Când a murit El, cel neprihănit, pentru noi păcătoşii, El a satisfăcut Romani 4:25 dreapta justiţie cerească a lui Dumnezeu care cerea ca păcatul să fie pedepsit cu moartea; Romani 6:23, Romani 5:18… Astfel, deci, după cum printr-o singură greşeală a venit o osândă, care a lovit pe toţi oamenii tot aşa, printr-o singură hotărâre de iertare a venit pentru toţi oamenii o hotărâre de neprihănire care dă viaţa.
19: Căci, după cum prin neascultarea unui singur om, cei mulţi au fost făcuti păcătoşi tot aşa, prin ascultarea unui singur om, cei mulţi vor fi făcuţi neprihăniţi.
1 Petru 2:24: El a purtat păcatele noastre în trupul Său pe lemn pentru ca noi, fiind morţi faţă de păcate, să trăim pentru neprihănire; prin rănile Lui aţi fost vindecaţi.
Ben,foarte bine ai expus …Uite l-am pus si aici – link moderat –
.Sper ca nu e nici o problema GBY
am furat lucruri din casa si leam vandut sa am bani se i cumpar la prietena de toate ai mei au aflat tata nu e acasa so jurat cum e mai rau cand vine imi tae mainile sa nu mai fur frati nu ma suporta mama plange intruna ce sa fac ca nu stiu ajutatima va rog
buna seara ma numesc sergiu p sunt aceasi persona cu sergiu p a trecut tinp de can nu am mai scris a trecut mai bine de 2 ani de cand viata mea nu are rost ,dar ca un prost dar continu sa ma incapatanez sa cred ca viata mea va veni la normal de si cand am luat pastilele sa mor tot traesc ,am mai
baut diluant si tot traesc,dumnezeu de ce nu ma lasa sal parasesc sa plec acolo unde mie locul ,mam saturat sa plang ,ar fi o rautate din partea mea sa pun povara mea pe umeri altora pe zi ce trece simt cum imi fuge pamantul de sub piciare daca canva aveam un post bun si eram cautam pentru cea ce faceam azi nimeni numai da da doi bani pe mine ,chiar ma vorbesc cas n… ,un mam descurajat conplect numi casesc linistea ,intrebarea mea e cesa ma fac cat sa mai continui asa ??
Draga Sergiu,
Sta in puterea si in vointa ta ca viata sa revina pe fagasul normal, trebuie sa vrei sa iesi din acesta stare, sa incepi sa faci lucrurile care iti plac si care te fac fericit, axeaza-te pe lucrurile marunte pentru inceput. Stii ce
te-ar ajuta foarte mult (pe mine ma ajuta intotdeauna), iti poti lua un animalut (pisicuta sau catelus) sau orice alt animal care iti place, ai fi surprins cat de mult bine iti pot face, chiar daca nu le vei acorda tu atentie iti vor acorda ele atentie.
Spui ca vrei sa pleci acolo unde iti e locul, dar stii ceva eu cred ca locul tau e aici langa persoanele care inca tin la tine, persoanele pentru care tu contezi, familia care intotdeauna iti va vrea bine, vor fi mereu langa tine cand iti va fi mai greu. Ei vor sa te stie bine, fericit si cred ca si tu vrei asta, doar ca acum e mai dificil, inca nu poti vedea luminita de la capatul tunelulul, dar daca te ridici cu siguranta vei vedea ca viitorul e chiar in fata ta, ca lucruri bune vor veni in viata ta si ca vei reusi sa te ridici si sa mergi mai departe.
Ai grija de tine si ridica-te! Curaj!
Buna seara . Din fericire nu trec eu prin momente grele dar din pacate o prietena apropiata mie trece prin monente foarte grele numele ei e Lorena , de curand a aflat ca e insarcinata si are aproape 2 luni au fost momente de fericire pt ea dar a mai primit o veste proasta si anume mama ei e bonlava ,are o tumoare la inima . Iubitul ei nu a sprijinito deloc in aceste monente si a dato afara din casa si ia zis sa renunte si la copil. Lorena la ascultat si a renuntat la copil cu toate ca si l a dorit foarte mult dar a zis ca nu l poate forta pe iubitul ei si el are un cuvant de spus . Il iubeste foarte mult si ar vrea sa se intoarca la el dar am inteles ca el a pus punct relatiei si Lrena nu stie ce sa faca e deprimata trebue sa fie alaturi si de mama ei o sperie doar gandul ca o sa o piarda ,isi venereaza mama . Nu pot scrie in cuvinte prin ce trece si cat de mult sufera ,as vrea sa o pot ajuta dar nu stiu cum nu am trecut prin asa ceva nu am asa multa experienta de viata ca ea . Lole cum ii zic eu e o femeie bine crescuta si foarte educata dar in primul rand o prietena foarte bune si o respect foarte mult . Are 33 de ani si crede ca tineretea ei sa sfarsit si ca nu mai are timp de o noua relatie . Cum o pot ajuta nu stiu va rog din suflet sa ma ajutati. Va multumesc
mersi ramona dar numai am curaju sa ma ridic ca toate incercarile mele dea ma ridica au esuat locuesc singur spe bucuria mea ca cel putin nu ma vad cum sufar ,am un mare gol inima care nul va unple nimeni totimi aduce aminte de trecut pana si mancare care mio fac imi merge cu noduri in gat
dezamagit cel mai tare sunt pe mine ca nu pot sa ma ridic cas sunt lovit cu pietri din toate partile ,sentiment ala de nesiguranta il am tot tinpu in coste infip,spre exenplu azi am catat ceva cu un coleg eu eram cu spatele nu am vazut ce amun spatele meu cel care a prins cu mine si vedea terenul din spatele me ma in pingea si era sa dau peste ceva o zis toti ca eu eram de vina iar ca in tot deauna nu pot sa nu pun la suflet astea cand vad ce urat vorbesc cu mine toti cum se conporta ca un gunoi ,daca vrei sa faci un lucru si vezi ca tot tinpu te ia la urat de tot mao poti realiza ceva intrebarea mea e?cand stai tot tinpu in sah? oare dumnezeu decemi da astea sa in dur le merit asta e intrebarea care tot tinpumio pun
am citi mesul cred ca te-ar putea ajuta cartea iubeste ceea ce este de byron katie sau http://www.thework.org
buna tuturor,sunt andreea si in aceste momente simt k nu mai am putere sa merg mai departe.am citit cate ceva pe aici si am vazut k multi au probleme poate mai grave decat ale mele.si acum sa va zic ce mi s-a intamplat.luni l-am prin pe iubitul meu in pat cu alta,este un semtiment oribil ceea ce simt chiar si in momentul de fata.mi-a ramas intiparita in cap fata acelei fete in pat cu iubitul meu,cel care il consider inca a fi totul pentru mine.fara el nu vreau sa traiesc,a fost primul si singurul baiat din viata mea din toate punctele de vedere.nu m-am gandit niciodata cum ar fi viata mea fara el,nu concep asa ceva.dupa ce s-a intamplat tragedia,am vb cu el si mi-a spus k el cu acea fata sta din interes doar si ca va trebui sa mai stea cu ea un timp,si eu sa accept asa ceva.imi este foarte greu sa accept dar nici sa o termin cu el nu pot.nu mai aduc vorba de sinucidere,k ma veti certa 😛 dar nu stiu ce sa mai fac cum sa trec peste aceasta durere.ma simt ingrozitor acum el e departe de mine,pentru k eu trebuie sa muncesc si stau in alt oras.poate kiar acum e cu ea,si pe mine ma omoara acest gand.va rog ajutati-ma :((:((
Draga Andreea, cunosc sentimentul, si durerea imensa care ti-o poate provoca pers pe care o iubesti, o iubesti cu patima si nu-ti vezi viatza fara ea. Cea mai mare alinare care o poti avea, e sa mergi la biserica, sa te rogi, ca sa-ti linistesti sufletul. Simti ca ti-i sfasiat in bucati si un gol de necuprins parca o patruns in el, incat incepe sa te doara fizic pieptul de la starea aia. Daca incepi sa te simti anxioasa si mai rau, sa ai ganduri negre, nu ezita si vb cu ai tai sa mergi la un psihiatru. Iti doresc sa-ti gasesti alinarea si sa ai curajul/forta sa treci peste aceasta etapa.
Andreea chiar azi am citit ceva interesant:
” Ai 1001 lucruri pe care ai dori sa le schimbi in viata ta? Nu te mai gandi al ele ci incredinteaza-le in mana Domnului! El va purta de grija cu privire la fiecare, la timpul potrivit! Primeste toate circumstantele vietii tale ca venind din mana lui Dumnezeu si ai incredere in planul Lui minunat cu privire la viata ta! El stie de ce e asa! El stie ce face!
Ia viata ca atare!! Nu mai incerca sa o schimbi si vei fi mai fericita!! Ma rog ca Dumnezeu sa ne ajute pe toate la aceasta!!!
E groaznic dar gandeste-te daca erai casatorita si poate aveai si copii ….intotdeauna gandeste-te bine ca nu a fost mai rau nu ca ar fi bine asa dar in viata asa cum ai amintit mai sus ca ai citit cazuri mai grave deci uitanda-te la problemele altora vei putea obserca ca ale tale nu sunt chiar asa de grave cum par la prima vedere….
Multe din noi credem ca nu putem traii fara el „barbatul vietii noastre ” dar in esenta nu e chiar asa caci chiar unele gesturi de ale lui dovedesc ca nu te merita si ca tu meriti ceva mai bun ,mult mai bun….ar fi multe de zis …hai fii tare si mai gandeste-te!!!!!!
Precizez încă de la început că mă consider un caz straniu – sper să mă pot face înțeleasă, căci la cât sunt de confuză și la cât de eratice-mi sunt gândurile, exprimarea într-un mod accesibil, clar și logic ar putea fi o problemă.
Dintotdeauna am avut ceea ce cu drag numesc „fascinații morbide” și în același timp o obsesie sănătoasă pentru psihologie – acestea se numără printre puținele pasiuni constante din cadrul existenței mele.
Despre etichetele atașate integrității mele mentale? Mi s-a spus de către personal avizat că este foarte probabil să „sufăr” de tulburare de comportament antisocială, dar nu mi se poate pune un diagnostic concret, deoarece sunt încă minoră. Pentru mai mult de 3 ani am suferit de anxietate socială, peste care am trecut singură folosindu-mă de autosugestie și înfruntându-mi temerile nefondate. Nu știu dacă as mai fi în stare să o fac din nou. Cât despre antecedente în familie, cu excepția unei singure mătuși, fiecare membru a suferit, de fapt suferă de o tulburare mentală [la modul serios, cu medicamente/terapie].
Acum, problema: probabil are de-a face cu tulburarea antisocială, această desensibilizare și accentuare a stărilor de agresivitate și melancolie dar în ultima vreme am episoade în care mă simt sătulă de propria-mi viata. În unele zile, chiar un pic scârbită de aceasta patetică „existență”, atunci când îmi pare că doar vegetez și nu trăiesc. Și cred că totul se trage de la faptul că tot timpul vreau „mai mult”: libertate totală de la părinți dar în același timp dependență financiară, rezultate foarte bune la cursuri pentru minim de efort, să-mi păstrez partenera dar să mă întâlnesc și cu alte fete etc. Nu este simplă imaturitate, e ceva mai mult.
Când nu îmi pot atinge scopurile, indiferent de cât de mici ar putea părea, mă simt nefolositoare. Aici intervine probabil combinația dintre fascinația legată de moarte și plictiseală: moartea ar fi ceva nou, urmarea sinuciderii prezentându-mi o vastă gamă de posibile scenarii. Și asa încep să mă gândesc din ce în ce mai serios la a o pune în practică. Sunt plictisită și vreau sa mor. Cum sună, nu? Nu o discreditați pentru că sună pueril, e cât se poate de serios și mă chinui cu acest sentiment aproape zilnic.
Nu am nici cea mai vagă idee despre cum as putea să mă bucur din nou că nu am murit încă și sunt totuși în viata.
P.S. Am observat că abundă sfaturile binevoitorilor referitoare la îndrumarea spirituală, cererea ajutorului divin… eu nu sunt creștină, aparțin unei alte religii și pot spune sincer că pe plan religios nu am nesatisfacții.
Mulțumesc.
Buna seara…ma numesc Alex si am trecut printr o experienta foarte neplacuta! In urma cu 2 ani treceam printr o periaoda mai grea pe toate planurile iar ai mei in speta tatal si bunica cu care locuiesc mi au ingreunat mult mai mult situatia in care ma aflam, bine eu acum ma refer in general nu neaparat in momentul acela si am luat proasta decizie sa mi pun capat vietii! Pur si simplu imi doream un nou inceput o noua sansa, o noua viata! Drept urmare intr o dimineata la ora 6 dupa o noapte alba si in care am reflectat asupra intregii mele vieti am luat cumplita dezicie! Mi am lasat telefonul mobil deconectat in casa si fara sa las vreun bilet de adio sau macar o justificare de orice fel m am dus sa ma arunc de la etaj, asta in conditiile in care locuiesc la curte. In cele din urma am facut o si m am aruncat de la etajul 10 al unui bloc din apropiere! In momentul de fata sunt in continuare in reconstructie la nivelul membrelor inferioare acestea fiind singurele afectate in urma infactului, mentionez ca am avut si nesansa de a contacta o infectie intraspitaliceasca in momentul primei interventii chirurgicale in urma careia la un moment dat doctorii incetasera sa mai spere in refacere si imi recomandau amputarea membrului drept pentru a nu face septicemie. In cele din urma am schimbat doctoru si implicit spitalul de unde am luat „minunea” si mi a fost salvat si piciorul drept! Mentionez ca in momentul de fata sunt inca intr o perioada de tranzitie care e foarte probabil sa mai dureze vreo 2 ani operatiile fiind complicate si necesita recuperare pe termen lung! Ideea este ca am sanse de reusita mari din momentul in care infectia a cedat! Cu psihicul trebuie sa recunosc ca nu am probleme iar parerea celor din jur nu ma intereseaza cat de putin ci mai mult procentul in care ma pot recuperara! Desi ma lovesc de o problema mai iesita din comun pentru ca eu inainte de incident consumam canabis de o perioada de mai bine de un an, asta intr un mod regulat! Ma detensionam astfel de problemele cotidiene si gaseam un mod de relaxare si distractie prin asta, greseala a fost ca pe parcursul acestei perioade am incercat si de vreo 3 ori niste prafuri etnobotanice! Specific intr un mod cat de se poate de clar ca s a intamplat de vreo 3 ori iar in perioada incidentului nu mai consumasem nici macar canabis sau alcool gestul fiid in totalitate unul constient eu fiind cat se poate de lucid! Problema cea grava este ca tatal meu si inclusiv bunica imi creaza in continuare probleme pentru ca in momentul in care am fost adus la urgente pentru intervemtiile de salvare mi s au facut analize si mi s a gasit sibutramina in sange, aceasta fiid absolut normal sa existe din moment ce din momentul consumarii intr o cantitate cat se poate de nesemnificativa ramane in sange timp de 6 luni! Ideea este ca ai mei ma condamna si in momentul respectiv ca consumul de etnobotanice m a determinat sa fac gestul disperat asta in urma discutiilor nenumarate pe care le am purtat cu ei explicandu le ca nu este posibil din moment ce eu doar incercasem de cateva ori acele substante si nu o facusem in perioada incidentului si explicandu mi gestul si exprimasem nemultumirile pe care le aveam! Eu imi asum ce am facut si le am marturisit ca ei au fost singurii factori externi care au contribuit la gestul meu. In momentul de fata tatal meu la toate cunostintele a spus ca consumam etnobotanice si ca asta a fost motivul deciziei mele si ma confrunt cu aceste discutii nu numai cu el cat si cu cei din anturaj cu care el are contact si le a introdus aceasta idee in minte, desi trebuie sa mentionez ca am mai avut o tentativa in urma cu vreo 5 ani in care lasasem bilet de adio si in acea periaoda nu consumam nici macar canabis! Multumesc anticipat pentru atentie acordata si astept niste sfaturi privitoare la situatia in care ma aflu! Mentionez ca pe viitor mi am propus sa dau si spitalul in judecata pentru infectia contactata acolo!
Am citit cam toate relatarile de aici, in speranta ca voi putea gasi o similaritate. Dar, voi, oameni, voi aveti probleme mult mai mari, peste care treceti.
Eu nu pot face asta, pentru ca sunt defect. Sufletul mi-e defect, vointa mi-e defecta…totul e stricat in mine.
Ma simt ca o ramura putreda, care trebuie indepartata pentru a nu imbolnavi si restul pomului.
Am incercat in seara asta sa scriu o scrisoare de adio, si m-am adancit mai mult in gandurile negre, cand mi-am dat seama ca nu am fost aproape nimic in aceasta viata, daca tot ce am putut spune a incaput in patru randuri.
Vreau…vreau doar sa stie cineva ca sunt si eu aici. Am incercat sa le spun multora ce se zbate in mine, mai in gluma, mai in serios. Dar parerile mi-au oprit elanul. Simt ca e mai bine sa mor si sa ii scap pe toti de necazurile pe care le aduc, decat sa traiesc cu stigmatul ca sunt un las.
Ma macina, si mi-e rusine ca vin aici sa ma plang. Dar ma simt atat de singur, chiar daca pe de alta parte stiu ca merit asta.
Iertati-ma pentru felul in care m-am plans, dar…am vrut doar sa stie cineva, oricine.
Pentru ca nu e cel mai rau sa nu te asculte nimeni, ci sa-ti dai seama ca nu ai ce probleme sa-i spui, sau cele pe care le ai ti le-ai cauzat singur, ca totul e in tine, in faptul ca nu esti in stare de nimic.
Poate pare ciudat venind din partea unui om ca mine, dar eu va rog sa traiti.
Pentru ca spre deosebire de mine, voi aveti puterea de a trece peste.
Nu mai fi asa aspru cu tine! Am trecut prin ceea ce treci tu acum, tot asa credeam ca voi avea puterea sa trec peste si tot ca tine eram constient ca problemele mi le-am cauzat singur. Am si trecut la fapte si i-am daramat pe ai mei! NU FA ACEST GEST!!! Lupta cu gandurile negre, du-te la biserica spovedeste-te, roaga-te! Trebuie sa ceri ajutorul lui Dumnezeu, nu poti trece singur peste asta, si nu trebuie sa treci singur peste, cere ajutor si ti se va da! Insa ai rabdare, nu te astepta la o minune instant! Du-te si la un psihiatru! Banuiesc ca si tu ai parinti, nu-i ingenunchea peste puterile lor! Trebuie sa te gandesti si la ei, nu doar la tine, cum stiu prea bine ca nu vrei sa faci asta! Hai, capu’ sus si lupta-te, roaga-te!
Buna dimineata ! Nu stiu daca am nimerit bine dar orice sfat este binevenit.
Povestea in linii mari este urmatoarea: locuiesc de 2 saptamani cu un barbat de 30 de ani care sufera de depresie. Un barbat pe care nu-l cunosteam. O sa incerc sa punctez ce cred ca o sa ajute sa va afaceti o parere.
El si-a pierdut tatal cand era inca destul de mic insa isi aminteste bataile repetate pe care trebuia sa le suporte mama lui si unul dintre frati. Cred ca il batea si pe el..dar e numai o banuiala.
Din spusele lui „acasa” nu e un loc in care revine cu placere nici chiar acum.
Dupa facultate a avut o depresie lunga in care a avut ganduri sucidale aproape zilnic. A mers la terapie insa nu l-a ajutat foarte mult. Apoi a plecat din orasul natal pentru a-si face un rost in altul. A avut o reatie „dubioasa” cum o claseaza cu o domnisoara pe care a iubit-o dar care nu l-a iubit la randul ei. Atunci banuiesc ca s-au decansat minciunile. Asa cum singur recunoaste o mintea in diverse aspecte doar pentru a-i fi pe plac, pentru a se integra in societate. Nu are sens sa intru foarte mult in detalii. Apoi a cunoscut o alta domnisoara cu care a avut o relatie bazate pe multe minciuni generate de neincrederea in sine, de nesiguranta. S-au despartit de curand si este foarte afectat si incearca sa-si gaseasca refugiul in alte relatii pentru ca nu cunoaste o alta normalitate.Sunt multe lucruri pe care refuza sa le povesteasca insa realizeaza ca sufera de depresie.Realizeaza ca are nevoie de ajutor insa amana oarecum un ajutor specializat.
Intrebarea e cum si daca pot fi de folos. Vorbim destul de mult insa realizez ca oricat de bineintentionata as fi nu-l pot scoate din starea asta. Acesta este si motivul pentru care am ales sa scriu. Daca ma puteti ajuta cu sugestii, va multumesc.
Draga Mira,
Ti-am facut o „categorie” a ta in coloana din partea dreapta, pentru a evidentia faptul ca e o solicitare noua. Acolo vei gasi raspunsurile membrilor grupului de suport.
Cu prietenie,
Adrian
Am si eu probleme :mama e bolnava de cancer tata bea aproape in fiecare zi si se ia de mn si de mama pt nimicuri sora mea este la facultate si ii e foarte greu insa nu avem o situatie financiara buna ca sa o putem ajuta infine,eu am 16 ani si am intalnit o fata speciala mai mica ca mine care la randu ei are si ea probleme ..tatal meu ma certa ma loveste atat pe mine cat si in trecut pe mama nu stiu ce vrea sa demonstreze dar eu il iert dar nu uit de multe ori mam gandi sa plek de akas dar o sa fie mai rau pt ca ma va gasi …si am ales sinuciderea ceea ce ma opreste este Bunul Dumnezeu care a fost mereu aproape de mine …gandul acesta il am de mult si chiar sunt din ce in ce mai aproape de reusita…si stiu ca nu voi ajunge in rai dar acolo in iad sunt dispus sa imi aceept pedeapsa indiferent care va fi aceeasta prefer sa fiu vesnic chinuit acolo decat aici unde fam nu mai am oameni ma privesc cu ochii rai prieteni nu am avut niciodata ….
Felicitari pntru initiativa blogului !
Am si eu cateva cuvinte de incurajare si un sfat din inima pentru cei care sufera.
Am trecut si eu prin multe si cred ca pot incuraja pe oricine sa isi ia viata in mainile lui si sa mearga mai departe in viata.
http://viatainmainiletale.blogspot.ro
Minunat blog….Multumim de incurajari Lica Nemes .
Asta chiar este un site al carui motto ar trebui sa fie ”A fi sau a nu fi” ”Nu-i calator sa se fi-ntors vreodata,
Si care zdruncina vointa noastra,
Facandu-ne sa suferim mai lesne
Urgiile de-aici decat sa tindem
Spre altele pe care nu le stim.”
Povestea mea…poate o poveste trista trista pentru mine,poate o mana de ajutor pentru altii…
Am 26 de ani.La 22 de ani,mi’am pierdut mama.Acest lucru mi’a marcat viata intr’un mod ce nu poate fi exprimat in cuvinte…se poate vedea cel mult in privirea mea.Au urmat insomnii..depresii..esecuri la facultate,si multe altele.Am avut prieteni buni,care mi’au fost alaturi,am avut prieteni care mi’au intors spatele.Dar am continuat sa traiesc,fara un mare elan.Am trait doar.In urma cu 11 luni insa..a urmat o alta intamplare nefericita…mi’a explodat garsonier.Ma pregateam sa ma duc la examen si s’a intamplat nenorocirea.O scurgere de gaze..buimaceala de dimineata,am aprins lumina si totul a fost in flacari.Am avut arsuri pe 80% din corp..am scapat doar cu fata curata,ca sa spun asa..Am fost internata 2 luni in spital.Durerile si ce am simtit in perioada aia…nu vreau sa le descriu..e de prisos.Acum…cicatricile ,fiind arsuri de gr.2 si 3,avand grefe pe suprafete intinse,sunt foarte inestetice..Urate chiar.Ce simt?ce fac?Zambesc..cat pot…cand pot si incerc sa nu ma gandesc la impactul -pe care l’a avut.Ganduri de sinucidere…nu pot sa spun ca nu m avut,sau nu am..dar respir…citesc ceva frumos…vorbesc cu mine si’mi dau argumente si contra argumente.Ce ma face sa nu clacez si sa nu renunt la viata…este privirea tatalui si fratelui meu din spital…cand eram aproape moarta si am reusit sa’i vad putin…nu’mi pot imagina ce suferinta au afut ei.Durerea mea fizica nu se putea compara cu ce simteau ei.Nu stiu daca vorbele reusesc sa convingaa pe cineva ca viata merita traita…nici eu nu cred asta foarte mult…pentru ca la urma urmei viata e o mlastina…e plina de noroi si lucruri urate…dar sunt momente cand gasesti un petec de ninip,o plaja,unn copil mic,un iubit…un zambet…si atunci uitam ca am gandit asa..poate sa fie doar o data’n viata…dar presupun ca merita…si daca nu o facem pentru noi…ar trebui sa o facem poate doar pentru a pastra stralucirea din ochii parintilor sau a celor ce ne iubesc.
Sunt de acord cu tine in mare dar imi pun si eu intrebarea mereu daca viata asta tot nu e nimic,o mlastina vorba ta atunci de ce sa nu ma lupt pentru cealalta viata ,sa sper si sa privesc spre cer caci la urma urmei ce am de pierdut…nimic ci chiar s-ar putea sa castig si inca ceva minunat 🙂
Nu o sa sustin contrariul…ca o alta viata ne poate oferi ceva minunat…si nici sa vin cu argumene ca Dumnezeu o sa ne pedepseasca sau ceva….dar tot cred ca existenta asta mizerabila sau mai putin mizerabila nu este doar pentru noi…poate trebuie sa o traim doar pentru existenta celor din jur…nu mai caut motive sa traiesc…si nici sa ma sinucid…traiesc pur si simplu.. incerc sa invat ca nu exista maine…ca nu exista ieri…si doar traiesc…iar momentele fericite…care poate exista in alta viata…nu vreau sa cred ca se obtin asa usor…renuntand la ce avem…asta e un motiv pentru care nu fug…suntem atat de mici si de manipulati incat as vrea sa cred ca daca traiesc…o sa se descopere cat de cat misterul universului si a tot ce e ” frumos”
buna. vreau sa ma ajutati nu pe mn ci o persoana f draga mie care este minora. Totul incepe asa: ea este o d-soara frumoasa si a fost curtata de un barbat mai mare ca ea, cu 10 ani. Au iesit de cateva ori la suc, s-au imbratisat, sarutat, pana cand intr-o zi ea afla ca el este insurat si ii cere ca sa o lase in pace. El ameninta ca va arata tatalui ei un videoclip in care se sarutau iar continuarea o va intrerupe pentru a-l face sa creada ca s-au culcat .Ea fiind virgina si speriata ca tatal(fiind unul sever cu fiica lui) sa nu afle cele intamplate accepta sa se intalneasca cu el pentru a vedea cele spuse de el. Dupa ce a urcat in masina ii arata video iar el ii propune ca sa o lase in pace pt totdeauna sa se culce cu el, prostuta accepta si a fost din nou filmata( spune el, ea nu a vazut video pt ca ii este frica sa se mai intalneasca cu el) acum barbatul o ameninta ca daca nu va accepta ce-a de-a doua intalnire amoroasa cu el o sa-i arate tatalui sau videoclipul, nu numai lui ci si apropiatilor ei.Tind sa afirm faptul ca el o urmarestepeste tot, ba chiar a fost si la scoala prezentandu-se drept unchiul ei sa-i vada notele si absentele. Acum cautam o solutie pentru a scapa de acest barbat malefic dar fara sa afle parintii sau apropiatii. Voi ce ne sfatuiti? Va rugam sa ne ajutati!
am apelat aici pentru ca ea este distrusa,ii este greata, scarba de corpul ei vrea sa se sinucida , nu stiu cum sa o ajut:( va rog mult dati-ne un sfat, multumesc
Draga Offff,
Permite-mi sa iti urez bun venit aici. Ti-am facut o „categorie” a ta in coloana din dreapta, unde te voi ruga sa postezi comentariile viitoare, pentru ca acestea sa poata fi urmarite mai usor de membrii grupului de suport.
Inca de la inceput iti spun ca nu are de ce sa ii fie scarba de corpul ei, cum scrii. Daca acel individ s-a simtit atat de atras de ea incat insista sa o vada si recurge la gesturi atat de josnice, nu inseamna decat ca are un corp frumos, atragator. Probabil insa ca ea acum se simte astfel pentru ca a cazut in capcana acelui individ. Iar sentimentele ei s-au transformat intr-un soi de furie care, in loc sa se rasfranga asupra adevaratului vinovat – individul cu pricina – s-au oprit asupra propriului sau trup.
Daca tii la ea, invat-o sa tina la randul ei la ea insasi. Sa se iubeasca si sa accepte ca a gresit, dar ca nu trebuie sa mai persevereze in greseala ei!
Rezolvarea nu este deloc simpla, insa trebuie abordata cu multa maturitate si intelepciune. Stiu ca pare greu de acceptat ce iti voi scrie acum insa, daca intr-adevar vrei sa imi stii opinia, atunci iata ce cred ca ar trebui facut. Tatal ei, care „o tine din scurt”, cum spui, ar trebui sa afle ca un barbat insurat o santajeaza. Si sa i-l arate atunci cand se tine dupa ea. Restul se va rezolva de la sine.
Nu iti face probleme ca va arata filmarea cuiva. Daca este asa cum cred, si daca prietena ta este inca MINORA (spuneai ceva de o scoala, asa ca presupun ca e inca minora), atunci individul poate face ani buni de puscarie pentru corupere de minori. Ba, mai mult, chiar pentru viol, avand in vedere ca actul sexual nu doar ca s-a consumat cu o minora, ci s-a consumat si sub amenintare, ca urmare a unui santaj. Deci, nu-ti fie teama sa abordezi problema in felul acesta!
Apoi, avand in vedere varsta ei, faptul ca este minora, ii poti spune ca se poate adresa Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului din orasul in care locuiti. Sa discute cu cineva de la Protectia Copilului si sa ii explice situatia, iar ei vor sti ce trebuie sa faca!
In nici un caz insa nu trebuie sa ii cedeze din nou nemernicului ala! Raul a fost facut, acum trebuie indreptat, nu trebuie marit si mai mult, culcandu-se din nou cu el!
Suntem alaturi de voi, ok? Te rog sa ne scrii din nou dupa ce ai discutat cu ea, si sa ne spui ce hotarare ati luat! Chiar nu are rost sa se gandeasca la un lucru atat de grav cum ar fi sinuciderea pentru o problema care SE REZOLVA! Da, se rezolva, crede-ma pe cuvant, chiar daca poate acum ti se pare foarte greu (si nu-i usor, intr-adevar, dar nici de nerezolvat nu este!).
Lucrurile sunt in avantajul ei, nu al lui! Santaj, corupere de minori, intretinerea de relatii sexuale sub amenintare… sunt doar cateva dintre lucrurile pentru care individul poate infunda puscaria! El are numai de pierdut daca nu se opreste aici! In schimb, prietena ta nu are absolut nimic de pierdut daca nu ii mai cedeaza, daca nu mai repeta greseala!
Iar daca totusi individul nu se potoleste, ea poate merge mai departe si ii poate face o plangere la politie. Ei vor sti ce trebuie sa faca, il vor putea potoli pe nemernic si vor putea dispune chiar scoaterea de pe orice site a eventualelor materiale compromitatoare.
Ea are tot viitorul in fata! Chiar daca, prin absurd, individul ar fi atat de imbecil incat sa dea si altora acele posibile filmari (nici macar nu stie cu siguranta DACA le are si DACA sunt intr-adevar compromitatoare), riscand astfel ca prostul sa infunde puscaria, ea isi poate schimba culoarea parului, coafura, lookul in general. In cateva luni oamenii nici nu ar mai recunoaste-o. Chiar nu merita ca, pentru O GRESEALA, sa se culce cu jegul acela uman ori de cate ori va vrea. Chiar crezi ca se va opri aici, chiar daca ii va ceda din nou? Nu, te asigur ca NU! Ii va cere din nou si din nou acelasi lucru. Ea trebuie sa spuna STOP! Destul! Si sa se transforme din victima in vanator. El este in culpa, nu ea! Ea il poate ameninta ca va face plangere la Politie, ca ii va spune tatalui sau, si ca el va avea de suferit toate urmarile – nu doar ca tatal ei il va urmari, ci si ca va infunda puscaria pentru toate acele lucruri odioase de care mi-ai scris!
Capul sus, ok? Suntem aici!
Cu prietenie,
Adrian
Buna.As dori sa incep prin a va felicita pentru initiativa blogului.Am citit multe dintre comentariile de aici si cu siguranta multe dintre situatii sunt si au fost mult mai dificile decat a mea,insa trec si eu prin niste momente de durere cumplita.In urma cu 2 ani si jumatate am inceput o relatie cu un om despre care stiam ca este „rau”, ca sa spun asa.Am crezut ca va fi ceva trecator insa ne-am indragostit unul de altul si am continuat asa pana acum.Am trecut prin niste situatile de neimaginat din pricina geloziei,posesivitatii ce il domina pe acel baiat si am reusit ca acum, dupa 2 ani si jumatate sa il schimb.Ideea este ca el a vrut sa stie sigur daca vreau sa raman cu el pentru totdeauna iar eu nefiind sigura i-am cerut timp de gandire deoarece nu imi pot decide viitorul atat de usor,trecutul fiind prezent peste tot.Ma iubeste enorm si ar face orice pentru mine si stiu ca nu o sa mai intalnesc pe nimeni ca el insa ma ameninta continuu ca se va sinucide din cauza mea pentru ca el fara mine nu isi poate imagina viata si ca nu o va mai trai.In urma cu un an si eu am facut unele gesturi,incercand sa ma sinucid din cauza certurilor insa am avut incredere in Dumnezeu si am reusit sa depasesc momentele.Nimeni nu ar trebui sa fie mai important decat Dumnezeu insa el nu intelege asta si chiar in urma cu jumatate de ora mi-a spus adio urmand ca in curand sa se sinucida.Asa imi face de 1 an si ceva si nu mai suport.M-am impacat cu el mereu,pentru ca nu sunt o criminala,sa ii spun:”omoara-te,ca nu ma intereseaza” dar nu mai pot si nu stiu ce sa mai fac.Sunt sigura ca va face asta pentru ca a mai incercat si inainte si cand spune ca nu va trai fara mine,vorbeste serios.Nu stiu ce sa fac,sa ma impac cu el,sa il opresc?Eu cu ce sunt vinovata daca el isi ia viata si eu nu l-am oprit?Nu vreau sa pateasca nimic,il iubesc dar sunt disperata!!Va rog din tot sufletul sa imi scrieti cateva randuri si sa ma sfatuiti cam ce ar trebui sa fac.Multumesc!!
În primul rînd vreau să vă spun că am momente în kare mă urăsc,mi-e rușine,mă simt un nimic în fața celorlalți kare bănuiesk d relația pe kare o am eu.Acum 6 ani am cun.un bărbat,a fost dragoste la prima vedere,din partea amîndorula,nu am știut asta pînă akum 6 luni kă și el simţea la fel (de apr. 7 luni suntem împreună)din klipa kînd l-am întâlnit mă gîndeam mereu la el,dar nu știam d k,cu timpul am realizat k îl iubesc,în februarie ne-am reîntîlnit,eram într-un loc amîndoi timp de 14 zile,el akolo lukra,îl vedeam poate doar 10/20 de min.pe zi,întro zi mi-a dat nr.lui era în interes de serviciu,după venise la mine să-i dau niște chei,kînd i le-am dat mă prinse-se de mînă si uitase să îmi dea drumul,am rămas blokati uitîndu-ne unul în ochii celuilalt fără să skoatem un cuv.eu am zis:trebuie să pleci,si a plekat,după 5 min.mi-a tr sms,mi-a sp.k el sa îndrăgostit din prima klipă kînd ma văz.prima oară d mine,i-am sp.k la fel și eu,a urmat un sărut,si după o poveste mai puțin plăkută d dragoste,sp.mai puțin pt.k el este însurat și era sigur kă știam asta,dar si după o săpt.kînd am aflat parkă nu îmi păsa,deoareke eram si sunt orbită d iubire,akum 3 luni a aflat sotia lui d noi,el a vr.să divorteze pt.k a zis k mă iubește,dar au un kopil d 4 anisori si pt.el sa răzgîndit,și eu am o fetiță d 5 anisori,dar sunt singură,doar ka să stea tot timpul lîngă kopil i-a jurat k nu o va mai înșela niciodată,mi-a dat sms k se termină totul,după 3 zile ma sunat și mi-a sp.k știe k greșește,dar nu poate să se țină d akel jurămînt pt.k mă iubește,akum el e plekat la munte ku ea și kopilul,nu mai știu ke să fak,sufăr prea mult,simt k înebunesk,tot timpul plîng,și kînd poate să mă sune mă prefak k sunt bine,dar nu e așa,uneori sunt așa d disperată înkît zik,gata nu îl mai vreau,și după nici un min,plîng k nu pot trăii fără el,mă gînd.chear la o sinucidere,si sincer,dak nu aveam fetița,nu mai eram nici eu,nu știu ke vrea el d l mine,nu știu ke să îi zik,aș vrea să-l uit,aş vrea să-l am,dar kred k asta e imposibil,poate greșesk spunînd asta,dar kred k dak nu se iubesk ar trb.să se despartă,dak o fi adevărat ke zice el,pt.k un kopil se poate krește și așa
buna. am si eu o mare problema… st insarcinata si iubitul meu imi zice k dk nu avortez imi voi kreste kopilul singura… ai mei nici unul nu stiu, dar mie si frika s le spun deoarece simt o raceala, nici ei makar nu m iubesk, park nu as fi fiika lor. suntem 2 fete la parinti, sora mea e iubita si apreciata in toate, dar eu st ”oaia neagra” a familiei, kyteodata m gandesk k my bn muream si eu la nastere(k a murit o sora de a mea) si poate si de asta ai mei m urask asa… am incerkat de 2 ori s m sinucid…m simt parasita de toti
Draga ”Fara nume”,
Din pacate, povestea ta trista este povestea multor tinere care vad in persoana de langa ele Fat-Frumosul calare pe un cal alb care sa le scape din inchisoarea in care simteau ca se aflau pana atunci. Si totul merge bine si frumos pana cand apar primele evenimente neprevazute si neplanificate, cum este vorba, in cazul tau, despre aceasta sarcina nedorita.
Nu pot sa nu te intreb daca poti avea vreo garantie ca el, barbatul pe care il iubesti, va ramane alaturi de tine daca tu vei face ceea ce iti spune. Cu siguranta ca va pune din nou in discutie lucrul acesta atunci cand va aparea o alta problema – rezolva TU problema in care ati intrat AMANDOI sau, daca nu, eu te parasesc!
Sincer, este extrem de urat din partea lui sa puna problema in felul acesta! Foarte, foarte urat!
Problema este intr-adevar delicata, mai ales ca tu ai situatia pe care o ai in familie si nu te poti astepta la cine stie ce ajutor din partea lor.Pe de alta parte insa, iti pot confirma faptul ca un avort te poate lasa cu numeroase traume si sechele nu doar psihice, cat si fizice. Sunt femei care nu au mai putut avea niciodata copii in urma unui avort! Nu iti poti imagina sentimentele de vinovatie, depresia, gandul ca daca ar fi procedat altfel lucrurile nu ar fi fost atat de dramatice pentru ele!
Avand in vedere insa istoricul tau (spui ca ai doua tentative de suicid), eu sincer nu iti pot recomanda decat sa pastrezi copilul! Da, iti va fi cu siguranta greu, insa te asigur ca iti va fi cu mult mai greu daca avortezi! Mica faptura pe care o porti in pantecul tau nu are nici o vina! A luat fiinta in urma unei iubiri pe care o credea curate, iar acum viata sa depinde de tine! Da, ai gresit, insa te rog din suflet sa te gandesti BINE inainte de a adauga acestor greseli si o crima. Da, va fi greu, insa te asigur ca Dumnezeu nu te va lasa si ca iti va onora decizia, nu va ingadui sa mori de foame, ci te va ajuta sa treci cu bine peste toate aceste lucruri, chiar daca poate nu in felul in care iti imaginezi tu acum. Ce iti pot spune este ca acum ai doar lucruri si persoane pe ale caror sentimente sau intentii nu esti sigura, pentru care nu poti garanta in nici un fel. Deci, nu e ca si cum ai renunta la cine stie ce! Daca vei avorta insa ma tem pentru viata ta, ca nu vei face fata nici depresiei, nici sentimentelor de vinovatie!
Ce iti pot spune este ca viata unui copil te schimba radical! Oricat as fi fost de obosit si de stresat peste zi, cand veneam acasa si il vedeam pe piciul meu zambind, gangurind, jucandu-se, ma simteam implinit si uitam de tot restul!Capul sus, fa ceea ce trebuie, roaga-te si ai incredere in Dumnezeu! Iar El a promis ca nu ne va lasa daca avem incredere in El!
Cu prietenie,
Adrian
Adrian,nu stiu daca folosesti facebook dar eu il folosesc doar pentru a pune mesaje ziditoare sau diferite lectii de viata,cateodata si documentare,lectii de gramatica,articole de sanatate etc….
Azi am citit pe email acest raspuns al tau si l-am pus pe facebook specificand autorul si blog-ul .Sper ca nu e nici o problema 🙂
O zi frumoasa sa ai si multa binecuvantare in familia ta !
Ori de câte ori îmi trece prin minte posibilitatea de-a renunţa la toată mizeria care mă înconjoară, mă gândesc la următorul lucru: că pot să muncesc şi să trăiesc pentru alţii. Acest lucru mă ţine în viaţă. Mă gândesc că totuşi merită să mă trezesc, să merg la lucru, să-mi fac munca cu ambiţie, să fiu corectă când alţii nu sunt şi să încerc să îmbunătăţesc ceva din jurul meu. E o luptă în care nu pot să ies învingătoare pentru că şi cei pentru care încerc să fac ceva (şi cine ştie dacă chiar reuşesc) la urma urmei se vor stinge. Dar măcar există posibilitatea de a lăsa în urma mea o pată mică de bucurie… atâta tot.
Nu s-a schimbat spre bine nimic în viaţa mea de când am scris ultima oară aici. Sunt zile mai bune şi rele. Am renunţat să mai trec pe aici, pentru că am fost sfătuită de cineva să văd un psicholog sau psihiatru, fără ca persoana în cauză să ştie ceva despre mine. Azi totuşi am decis să mă întorc şi să vă împărtăşesc acest lucru… poate va trece cineva căruia îi va fi de ajutor acest gând radical de simplu, dar complet contrar celor transmise de către mulţime.
Am înfiinţat un ONG prin care încerc să ajut pe cei care sunt în nevoie… dar poate tu ai un copil, o părinte, un prieten pentru care merită să trăieşti. Dacă nu mai ai pentru ce să trăieşti dă-ţi o şansă şi încearcă să faci un bine cuiva din jur azi. Nu din considerent religios, pur şi simplu fă asta pentru tine. Pe mine mă ajută şi dă şi un rost vieţii mele…
cuym ai infiintat ong? ca si pe mine ma bate gandu sa fac unu in bv pt persoanele cu depresie
In primul rand se depune o cerere de rezervare a denumirii la Ministerul Justitiei. Dureaza 5 zile sa emite dovada de disponibilitate. Trebuie sa existe minim 3 persoane membri fondatori. In timpul in care s-a eliberat rezervarea de denumire eu am facut statutul si actul constitutiv pe baza Ordonantei 26/2000. Dupa toate acestea se intocmeste dosarul care se depune la Judecatoria in raza caruia se va inscrie ONGul. Dosarul trebuie sa contina obligatoriu cazierele fiscale ale membrilor fondatori, dovada disponibilitatii de denumire, timbru fiscal, cerere de autentificare al statutului si actului constitutiv, dovada sediului social, dovada patrimoniului initial. Dupa primirea incheierii civile de la Judecatorie, urmeaza inscrierea la registrul asociatiilor si fundatiilor. Cateva copii din incheiere se legalizeaza si se merge la biroul special al Judecatoriei pentru legalizare. Sunt de platit parca ceva taxe de timbru, daca tin bine minte. Ultimul pas este la finante, de unde se elibereaza si certificatul de inscriere fiscala. Se depun copiile dupa incheiere, copia actului constitutiv si al statutului, copia dupa dovada de inregistrare la Registrul Asociatiilor si Fundatiilor si dovada platii timbrului fiscal. Cam asta sunt pasii in mare, e ceva de umblat dar se poate rezolva. Sper ca am fost clara. 🙂 Spor!
am nevoie urgent de o parere….am 23 de ani si acum 3 ani am fost diagnosticat de Leucemie acuta limfoblastica stadiu final, dupa 3 ani de zile de tratemente, injectii in coloana, biopsii, citotstatice, am fost o perioada de 3 luni mobilizat la pat moment in care m’a pus sa semnez ca nu e vina lor daca nu reuseste tratementul ca eu am 3% sanse de vindecare dar spre uimirea tuturor am reusit sa ma refac complet, acum sunt bine, singurul lucru care mi’a mai ramas e sa fac transplantul luna viitoare si sunt din nou eu, dar, in astia 3 ani s’au intamplat mult prea multe, am avut accident de masina : un TIR aflat in fata mea a facut o manevra bursca m am speriat si am intrat pe contrasens si am lovit 2 masini frontal, am bagat in spital 9 persoane in ziua aia. eu unu am scapat fara nici o zgarietura, atunci mi’am dat seama ca nu mai am sentiment, nu mai simt nimic, vedeam oamenii prinsi intre masini plini de sange, eu ma uitam la ei si nu aveam nici un sentiment , de frica, de nimic…. i am ajutat sa iasa din masini alaturi de alti paricipanti la trafic, de atunci mi am pus niste semne de intrebare. Dupa o scurta perioada de timp a ramas prietena mea insarcinata, eram cu ea de 2 ani, am stat si ne am gandit bine, eu unu cel putin, am considerat ca nu il putem pastra ca si eu si ea suntem studenti nu avem un venit, nu suntem pregatiti,la mine se aproprie perioada de transplant si asta ar insemna sa o las singura sa faca fata perioadei, si am hotarat sa avort, ea nu era dispusa de lucrul asta, nu vroia, si am convinso. Eu in primul an am iubit o nebuneste, i am oferit tot si de toate ea provenind dintr o familie nu tocmai instarita iar eu aveam tot ce isi dorea cineva si ii faceam cele mai mari placeri, ii ofeream tot, asta in primul an pt ca dupa aia a inceput certurile, reprosurile, geloziile, crizele din partea ei, pentru ca eu eram din ce in ce mai rece, nu stiu de ce, probabil din cauza ca ea s’a schimbat, eu incepeam sa nu mi mai faca placere sa o am langa mine, sa ma simt sufocat, sa ma enerveze tot la ea, dupa ce a facut avortul, a devenit sub orice critica, plansete in fiecare seara, reprosuri, nemultumiri, devenise obsedata de mine, ma suna din 10 in 10 min daca eram plecat, imi suna toti prietenii sa vada daca sunt cu ei si dak toti spun acelas lucru, nu accepta sa fac ceva fara ea, nu accepta sa ma duc la facultate fara sa mearga cu mine sa vada cu cine stau, si am hotarat sa pun capat relatiei. Acum ea a intrat intr o depresie si face totul sa ma tina langa ea, am fost plecat sa fac analize pentru transplant ea a 2 a zi era acolo, a ajuns sa’mi sune doctorii sa ii intrebe cand m’au programat pentru transplant si cat tine ca sa vada daca nu o mint. Am cautat sa fim prieteni, sa nu fie despartirea asa brusc, sa o luam treptat, nu a avut nici un rezultat. Acum de 2 zile imi spune ca se sinucide, ca ma uraste, ca nu poate dormi, ca ii e frica de ea de ce poate sa faca, ca ii e frica sa stea singura,ca i’am distrus sufetul, ca a pierdut tot ce avea.M am dus la ea si am stat cu ea, cum am plecat iar a inceput, imi spune „ori incercam din nou ori nu mai auzi niciodata de mine , NIMENI”.
Nu stiu ce sa mai fac, cum sa fac, i am zis k ii spun parintilor ei ce are de gand, a inceput sa ma jigneasca. nu stiu ce sa fac….si ma simt ametit ca eu unu si cand aud lucrurile astea nu am nici un sentiment, „cand imi spunea ce are de gand eu ma gandeam k ar fi bine, as scapa de ea, de toate certurile ce urmeaza, am si eu parte de liniste”. dar realizez ca nu e normal, am puso mai presus de tot, mai presus de familie, mi am calcat familia in picioare din cauza ei, parintii mei se despart din cauza mea ca de fiecare data cand ma certam cu prietena mea ma descarcam pe ei ii jigneam bagam raca intre ei, surorile mele nu mai vorbesc cu mine, persoane care erau cele mai importante pentru mine odata, si totusi nu’mi pasa…. cum ar trebui sa procedez cu prietena mea? vreau o solutie.
Bogdan,nu te pripii cu hotararile adica ia-o mai incet ….In primul rand stai de vorba cu ea deschis,incurajeaz-o si vorbeste-i frumos apoi fa pe rand pas cu pas …Incearca sa te indepartezi de ea incet daca nu o mai vrei in viata ta dar nu cu duritate si nici cu rautate…gandeste-te ca e si ea un suflet care are nevoie de intelegere,de iubire ….Bogdan,citeste o carte buna si relaxeaza-te….
Bogdan,
Esti doar un pachet,in care se intra si se iasa,nimic altceva…daca ai fii femeie,si ai scoate un bebelus pe fund,ai simti durerea?acuma poti simti?
Gustarea unei mese,are un gust,dar are si un simtamant,fierbinte sau rece,sau caldut.Dar nu poti savura o mancare inghetata.Sunt sigur ca simti gustul.Asta sunt cei care traiesc in lumea materiala,nu mai au simturi decat gusturi.Scriu in esenta…nu poti forta un om sa te iubeasca,dar nici sa-l vindeci nu ai cum.Nu poti intelege un om daca nu traiesti tu in locul lui,sa vezi ce simte.Nu ai nici o sugestie pentru ea,decat ea stie unde mai vede un drum cu lanterna.Insa ar schimba-o o perceptie asupra a ceea ce o inconjoara,dar acuma in cazul disperarii sa nu te astepti sa-si revina,cand esti disperat faci lucruri disperate.
Informatia toata,care exista intr-un robot si transpusa in material,niste roboti,masinarii care odata informati,aplica informatia prin comanda unui program,si comanda unui comandament,expusi sa aplice noiile informatii,noiile ordine de munca,noiile reguli prin care ne desfasuram activitatea,noiile servicii de invatamant,si un nou comportament,strict social.Asta este omul,roboti pentru a dezvolta materia,si cate-o data deconectati de la informatie,alea fiind wekend-uri si vacante.Construim ziduri,si scoatem din noi ceea ce am fost invatati.Insa nu poti construi un suflet,si nici o natura plina de viata.Poti vindeca un suflet dand din al tau,dar nu-l poti face in afara de ceea ce este.
NISTE PACHETE,IMPACHETATE SI TRIMISE DE PE PAMANT,DESPACHETATE SI ADUSE DIN NOU PE PAMANT,RAR PACHETE CARE SA FIE LA FEL DE PLINE.TOATE-S GOALE:))))))))))))))))))))))))))
:((((((((((
Bogdan,
Esti doar un pachet,in care se baga si se scoate,nimic altceva…daca ai fii femeie,si ai scoate un bebelus pe fund,ai simti durerea?…acuma poti simtii?
Gustarea unei mese,are un gust,dar are si un simtamant,fierbinte sau rece,sau caldut.Dar nu poti savura o mancare inghetata.Sunt sigur ca simti gustul.Asta sunt cei care traiesc in lumea materiala,nu mai au simturi decat gusturi.
Scriu in esenta…nu poti forta un om,sa te iubeasca,dar nici sa-l vindeci,nu ai cum.Nu poti intelege un om,daca nu traiesti tu in locul lui,sa vezi ce simte.Nu ai nici o sugestie pentru ea,decat ea stie unde mai vede un drum luminat de lanterna.Insa ar schimba-o o viziune asupra a ceea ce o inconjoara,dar acuma in cazul disperarii ,sa nu te astepti sa-si revina,cand esti disperat faci lucruri disperate.Omul ucide,inchide,tace si indura….doar pentru lucruri materiale,vietatea dispare in cenusa.
Informatia toata,care exista intr-un robot si transpusa in material,niste roboti,masinarii care odata informati,aplica informatia prin comanda unui program,si comanda unui comandament,expusi sa aplice noiile informatii,noiile ordine de munca,noiile reguli prin care ne desfasuram activitatea,noiile servicii de invatamant,si un nou comportament,strict social.Acesta este omul,robot pentru a dezvolta materia,si cate-o data deconectat de la informatie,alea fiind wekend-uri si vacante.Construim ziduri,si scoatem din noi ceea ce am fost invatati.Insa nu poti construi un suflet,si nici o natura plina de viata.Poti vindeca un suflet dand din al tau,dar nu-l poti face in afara de ceea ce este.
Poti proteja un suflet daca ai putere,daca nu acela va trai in frica,iar din frica de a nu pierde,din frica de nereusita,din frica de a nu mai avea,se pierde pe el.Lasi un suflet sa dispere,doar pentru ca poate te iubeste prea mult,sau obisnuinta excesiva a ajuns disperare.
Omul este doar un bagaj,cand acesta devine greu,incepi sa lasi din el pachete,dar poate acele pachete sunt cele mai grele care te pot intari si care mai tarziu pot sa-ti foloseasca cel mai mult in drumul tau.
Niste pachete, trimise pe Pamant.Des-pachetate cand pleaca de pe Pamant.Si tot asa,iti vei lua bagajul de fiecare data…
Dar rare,care sa se intoarca cu pachetul plin.TOATE-S GOALE:(
Imi cer scuze pentru ca am vrut sa corectez dupa recitire,ceea ce am vrut sa spun….Numai bine,am pierdut din timpul meu,dar incet pot sa invat lectia sa fiu sigur pe mine,ca la urmatoarea sa o pot retine si pe cea anterioara.
Back…la studiu:D
De ce imi pare rau,ca scriu…pentru ca mintea mea vorbeste incontinuu,iar sufletul meu simte incontinuu.traiesc si adun,dar asa mi-as dori sa ma sting pentru toti..sa nu mai exist.Oricum nu simte nimeni ca traiesc.Ma sting incet cu fiecare zi.As trai degeaba,probabil e pierdere de timp.
Ma scuz singur,si-mi raspund singur.Probabil ar trebui sa simt tacere.
Sunt doar un bolnav,care scrie singur de asta imi pare rau.
Astept sa plec sa ma retrag.
Ei, hai… Uite, eu unul iti citesc cu placere comentariile! Ba chiar ma si amuza contrele tale haioase cu Bogdan, si exemplele pline de miez pe care le dai! Avem treaba multa impreuna! Asa ca lasa prostiile, treci la invatat, cum spui, si inapoi la scris pe aici cand poti! Ok? Dar fara Annunaki, daaaaa?
Iti multumesc Adrian ca tu esti singurul care mi-ai raspuns in ultimul timp.Am nevoie de forta sa trec aceasta perioada,pentru ca am de invatat mult.
Ma simt si eu uneori ratacit,dar daca mi-ar mai raspunde si Bogdan as fii incantat.Nu mai scriu despre Annunaki:))))) cred ca am luat fictiunea asta dintr-o carte despre Reptilianul din mine…:))) dar m-a ajutat sa-mi dai seama despre organizatiile secrete,mi-am facut o viziune logica despre ceea ce se intampla.Asta e bine ca pot sa merg fara frica:))
Am sa scriu cand pot,si sa stii ca transmit rugaciune catre toata lumea.
Iti doresc numai bine:)
Fara anunaki, viata e pustie 😦
Azi este Duminica,o zi ca oricare…nu vad sa scrie pe ziua,SUNT DUMINICA:))
Asta sunt Annunaki,ei sunt Duminica,dar nu-i vedem:))
O pauza o poti lua oricand vrei tu.Dar acuma intreb si eu asa… cand vrei sa-ti iei pauza,oare poti?
:)))
Deci nu tu iti iei pauza,ci ei ne dau pauza:))Nu decid eu ce-mi doresc,pentru ca trebuie sa fiu ceea ce decid ei.
Ai sa-i lasam de-oparte…Vreau sa spun ceva..
Mai bine e sa te retragi,oricum in ziua de azi nimeni nu-ti cunoaste adevarata valoare.Asa ca am invatat,sa-mi vad de funduletul meu.Cel care piere din dragoste,este un erou din dragoste.Cel care piere din frica,piere de ceea ce i-a fost frica.Ne este frica de dragoste si suferim de ea.:(
Peste un an,plec in Venetia unde s-a stabilit mama.Am sa vad ceea ce pot sa-mi realizez…insa nu sper la bogatii…sper la o reusita,in schimb am si planurile mele ca orice om..Insa voi avea privilegiul sa vad asa dragute animale,cu un caracter atata de inteligent precum sunt meduzele,niste pulsive marunte si frumoase….Ma refer la o meduza mama lor:))
Nu vreau sa traiesc in bataia vantului,sa beau alcool sa fumez si sa f..t catele:”< sa vad jeg si sa nu pot face ceva,pentru cat de putini dar sa simt ca am facut ceva pamantesc.
Astfel nu am nici un regret,sa mor din iubire,sa fac baie cu o meduza si sa o admir,macar nu m-am atins nici de-un fir de par de-al meu…
Nu mai imi este frica de viata,imi este frica sa nu raman pentru nimic..
Azi este Dumnica,am stat singur fara annunaki:)))) am studiat de dimineata de la cafea,dar nu m-a intrebat nimeni,vad ca tot spun:)))
Va doresc o saptamana usoara,de munca de studii,de devotament..
As dori sa iti scriu in privat. Ai vreo adresa de email unde ti’as putea scrie?
Draga Anca,
Imi poti scrie pe adresa scrisorica [at] gmail [punct] com.
Cu prietenie,
Adrian
numai rezist la atatea lovituriii primite de la viata …daca as pune capat la tot nu as mai simnti nimic..dc eu ?dc asa?dc ea?cum sa trec peste tot..cum sa sper ca o sa fie mai bine?….daca nu i-as iubi pe cei din jurul meu…as fii fost de mult printre ingeri :(..as fi avut grija de ei de acolo de sus…acolo o sa fie si mama daca cancerul o sa ne invinga..cum sa acept asta?am 21 de ani…cu toate loviturile de la viata imi gasisem putere speranta sa merg mai departe…acum simnt ca nu ma mai pot ridica 😦
Draga Larisa,
Ti-am facut o „categorie” a ta in coloana din partea dreapta, cu numele tau. Te asteapta deja un raspuns acolo!
Cu prietenie,
Adrian
Buna a toti, eu ma aflu intr-o depresie profunda.Sa va povestesc…
Pt mn este extrem de greu sa va povestesc,deoarece imi amintesc continuu de ceea ce mi sa intamplat.
Acum 4 luni trei diavoli caci altfel nu ma pot exprima. tre figlii di putana pt cei ce vb italiana, mau luat cu forta de pe strada in timp ce mergeam spre casa.
Mau dus intrun loc foarte retras, si punandumi un cutit la gat mau amenintat ca daca nu ma voi culca cu ei imi vor lua gatul.Asa sau exprimat.Eu eram virgina,o copila de doar 15 ani inca pasionata de desene animate si papusi.Nici nu aveam idee de ceea ce urma,in mintea mea imi imaginam doar ca au chef de glume si ma vor lasa sa plec,dar nu a fost asa.Au rupt hainele de pe mine in tipetele mele de jale si lacrimi varsate ca o ploaie de parca nici nu auzeau,si au inceput sa traga de mine.Plangeam si urlam in disperare dar niciunul nu ma auzea,nimeni nu auzea tipetele mele de jale si de durere.Mau obligat sa le fac sex oral.Ma scuzati de expresie dar nici macar nu aveam idee de asa ceva.Cu toate ca mai toate copilele din ziua de azi stiu de asa cv.Apoi doi au inceput sa imi penetreze vaginul,si anusul simultan. tipam si plangeam dar nimeni nu ma putea auzi. au continuat mau agresat si fizic.Mau distrus pe viata.Cred ca in curand ma voi sinucide, nu mai pot continua.Viata mea este un calvar,infern,nu am cuvinte sa va explic,nici nu stiu daca este cineva care ma intelege aici.Ma gandesc la sinucidere imediat dupa sa intamplat acest lucru. fiind de 4 luni. Dar am asteptat cu speranta ca voi trece peste acest lucru.Plang noapte de noapte si zi de zi.Nu pot nici macar suporta sa fiu atinsa de vreun barbat.Sunt distrusa,ma aflu intr-o depresie extrem de grava.Nici nu mai am cuvinte sa pot explica durerea ce simt. IN CURAND MA VOI SINUCIDE. ASTA SE VA INTAMPLA DE SIGUR.
va urez sanatate si o viata plina de bucurii la toti care au ,si vor vizita acest site. Domnul sa va fereasca de asa ceva.
Alexandra ,e groaznic cum pot exista astfel de oameni si crede-ma ca de multe ori sunt foarte suparata pe Dumnezeu de ce ingaduie asa ceva desi Il iubesc si stiu ca e cel mai puternic si ne poate pazii de orice rau dar in acelas timp ma bucur cand vad lucrarile Lui cum da viata oamenilor,cum schimba vieti si situatii si da tarie celui care trece prin situatii grele si crede-ma ca sunt cazuri mult mai grave ca si ale tale si totusi binele a invins intotdeauna raul….
Stiu ca iti este greu ,chiar foarte greu dar de dragul nostru celor care citim si scriem pe aici si suntem alaturi de atatea suflete disperate ,te-as ruga sa mai lupti asa cum ai rezistat 4 luni cred ca vei rezista in continuare…
Si noi care scriem si citim ´pe aici avem problemele noastre si totusi ne facem timp sa fim alaturi de suferintele oamenilor astfel trecem mai usor si noi prin incercarile vietii care totusi are si bucurii si momente frumoase 🙂
Alexandra ,fii tare si da-ne vesti bune 🙂
ceao draga mea ma numesc andrea si sunt din satu mare ,acuma tiam citit povestea..iti inteleg suferinta si eu am trecut prin asa ceva dar trebuie ca tu sa ai puterea sa treci peste acest calvar…e foarte greu te inteleg perfect dar trebuie ca tu sa iti revi..iar sa te sinucizi nu e o solutie..gandestete la familia ta…draga mea alexandra ca sa ai sufletul linistit parerea mea e sa vorbesti cu un preot..iti las […moderat…] in caz daca ai nevoie sa vorbesti cu cineva…[…moderat…]…linistita ma poti contacta….ai incredere in tine si capul sus..pupici
nu tre sa faci asa ceva trebuie sa te duci la un psiholog si sa te descarci el te va ajuta tu inca esti mica ai toata viata inainte acei nemernici ca nu pot sa le spun alcumva ar trebui sa stea la mititica pe viatatu incearca sa uti ce sa intamplat nu uita ai toata viata inainte 😉
Copila, scumpa, NU te sinucide!!
Tu locuiesti in Italia? Stai cu parintii? Care este situatia ta?
Agresorii tai au fost prinsi? Judecati?/
Copila, draga, imi pare fff rau sa aud ce ti s-a intamplat, dar da-ti seama ca daca tu te sinucizi, iti faci si tu insati un f mare rau!! Da-ti sansa sa te vindeci fizic si psihic si sa-ti vezi agresorii la puscarie!!
Copila draga, in conditiile date, sa te poti reface, ai putea chiar un an sa te retragi de la scoala; nu cunosc situatia familiei tale, dar ti-ar face bine sa mergi intr-o statiune de recuperare emotionala; sa faci psihoterapie de cateva ori pe saptamana si un timp sa nu mai mergi nicaieri neinsotita!!
Te rog, da mai multe detalii despre situatia ta si a familiei tale si mai ales NU te sinucide din cauza faptului ca niste monstri traiesc printre noi si ti-au facut atata rau!!
O sa ma rog pentru tine!! miss
buna… ma numesc marina.. sunt noua pe aici… am 15 ani. am citit in mare povestile de aici si am constat ca ceea ce am eu pe suflet nu se compara cu ceea ce scrie mai sus… problemele voastre sunt sau au fost mai grave… dar simt nevoia sa scriu aici despre ce e vorba,.. si va rog din tot sufl;etul meu sa nu radeti de mine…. asta-vara m-am uitat la filmul ”the vampire diaries” impreuna cu 2 prietene de ale mele.printre care una fata de preot… pot spune ca m-a fascinat filmul… il ador.. am ajuns la sezonul 3 ep9… dar nu m-am uitat pt ca nu am timp fiind ocupata cu scoala….. pot spune ca ma facnineaza VAMPIRII!!!!!!!! ii ador… si am cautat informatii despre ei pe net …si de undeva am citit ca au existat… din alta parte ca sunt personaje mitologice…… va rog daca cititi asta si ati trecut prin acelasi lucru sau stiti despre ce e vorba sa imi dati un sfat… sa inteleg ce e cu mine… in cateva nopti visam baieti-vampiri care erau superbi absolut magnifici de o frumusete rara.. si simteam ca imi doream sa fiu si eu transformata in vampir…. suna total ridicol.. stiu asta. nu vreau sa ii zic mamei despre asta… mi-e rusine… sper sa nu credeti ca sunt nebuna :D… intrebarea mea e :E PACAT DACA DORESC SA VAD VAMPIRI,SA FIU TRANSFORMATA IN UNUL SI SPER DIN TOT SUFLETUL MEU SA EXISTE VAMPIRI?? chiar daca stiu ca pot fi considerata nebuna … am uitat sa mentionez: sunt crestina-ortodoxa… si cred in Dumnezeu…. thanks…:)
va rog sa imi raspundeti !!!!
Draga Marina Ioana,
Cred ca, uneori, este dificil sa facem o distinctie clara intre realitate si fictiune. Mai ales atunci cand ne simtim atrasi de anumite elemente din lumea fantastica ori mitologica. Am vazut, de exemplu, ca exista un adevarat curent StarTrek; exista oameni care au fost atat de fascinati de serialul SF, incat au invatat limba klingoniana, o limba inventata de producatorii seriei, care nu exista in realitate…
Este hobby-ul lor… Ce poti sa spui…
Problemele apar insa atunci cand nu mai suntem constienti dintre limitele dintre real si imaginar.
Sincer sa iti spun (si sper sa nu te superi pe mine pentru ca sunt atat de direct), eu nu cred ca exista vampiri sau varcolaci. Cel putin nu in sensul in care sunt ei zugraviti de Hollywood. Nu cred ca, daca esti muscat de un vampir, devii la randul tau vampir, nemuritor… asa cum nu cred ca un vampir poate fi ucis doar cu un tarus din lemn de trandafir sau cu un glonte de argint… La fel, nu cred ca daca esti muscat de un lup sau de un caine ajungi sa te transformi intr-unul… Poate, cel mult, sa iei vreo forma de rabie, de turbare sau de te miri ce altceva…
Nu, nu cred ca esti nebuna! Cred, in schimb, ca ai acordat o atentie mai mare decat consider eu ca ar trebui acordata acestui gen de filme. Atat si nimic mai mult…
Daca este pacat sau nu, iarasi, cred ca depinde de foarte multi factori… In ce ma priveste, iarasi, repet, e doar opinia mea personala si atat! -, cred ca poate fi o problema daca iei in calcul modalitatile de a deveni vampir, conform mitologiei promovate de hollywood, respectiv daca prin asta respectivului i se trage tot sangele din trup si, implicit, i se provoaca moartea… Vorbim, direct sau indirect, despre o crima, ceea ce, in toate teologiile crestine, este considerat un act nepermis, un pacat.
Iti sugerez o varianta care sa iti poata consuma si setea de cunoastere, si pasiunea mai putin obisnuita pentru acest subiect: de ce nu ai incerca sa citesti mai mult pe marginea temei cu pricina?
Exista cu siguranta o literatura destul de diversa, in care poti afla multe detalii pe care nu le stii si, mai mult, daca o abordezi intr-o maniera stiintifica, academica (de exemplu in cadrul unei teme pentru lucrarea de licenta, daca esti studenta – sau, daca nu, poti deveni!), poti gasi multe raspunsuri care sa te elucideze…
Nu stiu in ce masura ti-am raspuns la intrebari, dar sper sa iti fi oferit macar o perspectiva…
Cu prietenie,
Adrian
PS Scuze pentru raspunsul tarziu, dar este un subiect off-topic si, implicit, atentia ne este canalizata indeosebi inspre problemele de viata si de moarte, astfel ca subiectele adiacente sunt abordate mai tarziu decat ne-am dori uneori…
Cred in el si ma Cutremur/Dar nu-L mai pot iubi !Asta mi s-a intanplat mie si acum sant impacata cu mine.Da,cu mine, nu cu eL,cu lumea sau asa in general. Adrian studiezi sau ai terminat teologia?mare curaj sa-ti pierzi vremea,este doar parerea mea,nu da cu pietre/arunca cu paine:)si nu considera parerea asta un afront personal.Poate am motive,poate am dreptate sa gandesc asa.Am trecut si eu pe aici,adica pe drumul spre iad sau sinucidere,in aproape toate culturile religioase sinuciderea este considerata un pacat abominabil,eu personal consider ca avem liberul arbitru,adica permisiunea de a alege/decide singuri cand,in ce mod,cum sa plecam.La 22 de ani am taiat adinc in vene,ambele maini cu sectionare transversala si o dorinta de a muri la fel de adanca .Nu stiu de ce am supravietuit.La 24 am avut un accident de masina,fracturi multiple,traumatisme etc,10% speranta de viata si pariu pe 10$(erau dolari la vremea aceia) la capul meu,pariu auzit cu urechile mele desi eram in soc,ca nu voi trai pana dimineata.Scriu,deci traiesc,nu stiu de ce.Nu o sa detaliez motivele care m-au indemnat spre sinucidere atunci,dar au fost intemeiate,dureroase si retrospectiv privind,ma inteleg,ma compatimesc si pentru ca imi amintesc durerea care m-a indemnat spre acel gest,as face-o din nou daca ar fi sa ma intorc in timp la varsta de atunci cu mintea de acum.E drept ca odata cu trecerea timpului durerea de atunci s-a estompat,dar nu a disparut si au venit altele,la fel de durerose,doar ca eu intre timp m-am calit ca un otel ars in foc udat cu apa,ars din nou si racit.Asa au trecut anii peste mine, am ajuns la 37 cu rele si foarte rele si singura din ce in ce mai singura intr-o lume frenetica in care ma integrez,relationez,zambesc si imi pun in frunte avatarul unei persoane normale.Doar adinc in sufletul meu stiu ca sant altfel,ca durerile pe care le car dupa mine ca pe un bagaj de mana de care nu pot scapa(inchipuiti-va cum e sa mergi prin viata cu o geanta grea lipita de mana)durerile astea sub forma de bagaj ma vor face sa cedez intr-o zi.Ca sa inchei in tonul de inceput,cu divinitatea am terminat relativ tarziu,pe la 28 de ani asa..ma saturasem si ma scarbisem de povestile mitologice si pildele unora care nu au trecut in viata lor prin ploaie,darmite uragan,dar imi repetau ca papagalii o fraza invatata pe de rost:D-zeu te va ajuta,va avea grija si de tine:)),i-am exclus din cercul meu pt ca obosisem sa ii contrazic cu argumente gen:dupa ce imi rupe gatul,crezi imi va intinde mana?e o anatema,de ce ti-ai ucide copilul in bataie dupa care il asezi in pat,il invelesti si eventual ii canti un cantec de leagan?contradictii epice,tipc dumnezeiesti adica))si sa nu-mi dati pilda:necunoscute bla bla caile etc,ca va dau si 2 palme in scris…sant ca o bomba cu ceas si probabil nici eu nu stiu cat timp a mai ramas,e un ceas personal pe care il voi porni cu o secunda inainte de a ma decide.Cei care au incercat cu adevarat,nu dintr-un moft,capriciu gen- m-a parasit iubitul,nu mi-a cumparat mama papusa si declansez tragedia-,ei bine,ascund cu dibacie acest lucru dar vor recidiva.Tac,asteapta,pregatesc terenul ani de zile si in final se vor retrage,de obicei a 2-oara le iese.Sant impacata cu mine si cu decizia luata,NU astept un raspuns dar pt cei ce au in familie un astfel de caz am vrut sa detaliez,fara a face cunoscute motivele care sant diferite de la pers la pers,ceia ce simte un sinucigas.Traiesc dual deci nu va invinovatiti pt decizia lor,nu aveati cum sti si nu puteati schimba nimic.Petrec cu voi onomastica,fac aceleasi glume isi iau la revedere,poate subtil le tremura vocea si va treziti imbratisati fara motiv,dupa care primiti vestea.Derulati inspaimantati firul evenimentelor incercand sa pricepeti si in durerea voastra va amintiti ca parca…m-a imbratisat ! si va spuneti tristi ca trebuia sa stiti sau ca ati avut o presimtire,dar..ei bine,va inselati.Presimtirea/sentimentul vag,instinctiv de raceala pe care il percepeti este pt ca va v-ati aflat pt o secunda in contact cu un corp aflat in preajma mortii,nu detaliez procesul chimic care se declanseaza ,iar de stiut nu aveti cum sti,v-am explicat mai sus despre viata duala pe care o traiesc cei decisi.Fara regrete,acolo mergem toti.
nume :)),
Da, ce sa zic, poate ca la tine este deja patologic, nu stiu, zic si eu asa in vant. Simti inradacinata aceasta decizie de parca ar fi crescut pe dinauntru o data cu viata. O spui asa argumentata si solida de parca ai spune”da, stiu ca am sa ma razbun , va veni ziua aceea, dar nu acum, la momentul potrivit!”. Si crezi ca ascunzi atat de bine acest gand. Depinde. Poate daca l-ai fi ascuns atat de adanc, nu ar mai fi iesit. Traiesti cu el asa, intr-un fel lejer, conformata, acceptand ideea ca atunci cand va fi prea greau asta ai sa faci. Intelegi acest gand ca pe „nu pote fi rau, pt ca am solutie” Ce sa zic, asta este solutia ta, nu ti-o poate lua nimeni si nici nu cred ca si-ar dori sa ti-o ia. Poate nu i-ai surprinde atat de tare pe cei apropiati, cunoscuti, cu gestul tau suicidal…cine stie, oricum tu nu vei stii cu siguranta ! Poate doar asa…este placut sa-ti imaginezi ca vor fi socati,nu? Ai o doza de sadism, doar sinuciderea trebuie sa aiba un pret, nu o faci degeaba. Macar sa socheze sau sa surprinda.
Cred ca important este daca acel moment, al deciziei, va aparea vreodata. Daca tu esti atat de cnvinsa ca va aparea, probabil ca-l si astepti. Asta mie imi spune ca nu doresti sa-ti fixezi teluri inalte in viata sau poate nu le mai vezi sensul, sa obtii ceva in aceasta viata, sa fii cineva pt tine, sa valorezi pt tine….Probabil ca iti este indiferent cine esti, ce faci, cum existi si probabil banuiesti ca nu valorezi prea mult, nu stiu. Doar presupun. Si spun asta pt a obtine mai multe raspunsuri. Este asa sau nu este? Gresesc in supozitiile mele sau nu si de ce. Este interesant mecanismul acesta de aparare al sinucigasului, fortareata sa, sistemul sau de a se raporta la el insusi sila lume. Si toate acestea nu se intampla din vina ta sau pt ca asa alegi, ci pt ca aici te-a adus viata…..Este clar ca nu ai recurs la un gest suicidal in trecut fara sa fi avut o trauma, o depresie…..Eu te iau in serios,nu iti pot coontesta deciziile si mai mult ca sigur tensiunea a fost de nesuportat.
Im iplace cum scrii, imi place cum descrii starile tale si poate ai dori sa detaliezi mai mult, mai in profunzime. Poate in acest fel voi intelege si eu daca iti doresti sa faci ceva pt a scapa de acest gand. Si daca nu iti doresti sa scapi de gand….ce te-a facut sa-l integrezi? Te simti mai bine cu gandul ca iti vei pune capat zilelor sau te simti mai bine cu tine acceptand aceasta idee?
Sunt multeipoteze. Poti fi un om chiarechilibrat, vazut din exterior, un om chiar realizat pe un anumit plan, insa este clar ca trauma a ramas sau au venit altele asa cum spui. In mecanismul tau exista o bresa. stii si tu, ca ceva nu poti gestiona asa cum ti-ai dori sau poate te-ai conformat….Nu stiu, dar m-as bucura daca ai descrie mai mult aceasta stare, acest gand, nu putini pot vorbi despre asta intr-un mod rational.
Buna si eu sint noua pe aici si am o gramada de probleme,vreau sa ma ajute cineva si pe mine
ma amuzi:))acum e randul meu sa te distrez:nu o sa ma atragi in grupul tau de terapie online,pt ca nu am nevoie!Am citit mai sus intrebarile unora care au in familie sinucigasi,sotul sau sotia etc.Am incercat in putine cuvinte sa ii fac sa inteleaga,in mare,ca nu au nici o vina si nici un raspuns indiferent cat il cauta/doresc.Santem o specie aparte,eu cel putin am luat decizia din mai multe motive unul dintre ele fiind destul de ..dark,ambiguu:nu-mi gasesc locul aici.Nu are nici o legatura cu respectul de sine,teluri inalte,valoare,sens al vietii,razbunare si orice altceva iti trece prin cap incercand sa pricepi:)Oamenii se impart in 2 categorii:cei care se simt in elementul lor in cloaca de aici si cei „rataciti”,cu sentimentul ca au ajuns din greseala pe aici .De obicei,acestei ultime categorii nu ii iese nimic,toate ii merg anapoda sau nu ii multumeste nimic din ceia ce au.De unde si intrebarile celor din jur:de ce a facut asa ceva?avea tot ce ii trebuia,nu ii lipsea nimic,etc..Si ai sa razi,dar am teluri,de exemplu pana la 40 de ani vreau sa-mi public cartea,eventual si o ecranizare ceva,dar asta nu inseamna ca le amestec.Poate ca santem defecti,nu stiu sincer,am renuntat sa imi mai pun intrebari.Nu ma intreba nici tu,nu o sa primesti chiar ceia ce astepti ca raspuns.Am studiat din panica religiile,ocultism,mitologie,povesti nemuritoare(biblia este una din cele mai amuzante povesti ce mi-au trecut prin sita mintii)si concluzia e una singura:nu e nimic dupa,doar fantasmagorie,imaginatie si multa spaima!in teama lui de necunoscut omul si-a format propriul univers de credinte care mai de care mai bizare:unii cred in viata dupa moarte,altii in tinerete fara batranete in bau-bau,gnomi,zane,pitici,zei.Toate aceste credinte au un singur punct comun,teama de moarte.Deocamdata,singura certitudine e ca va veni pt fiecare,indiferent ce teluri ai si cat de mare e respectul de sine:))si indiferent ce vei lasa dupa,cam la a 3-a generatie vei fi uitat.Nu vad sensul vietii,iar cei ce vor spune ca boracii dau sens vietii,si-au gasit cu adevarat calea,vocatia:))si un motiv plauzibil pt ei de a continua aici.Pt mine a avea un copil(am un copil,culmea)nu e o minune.E un fapt o stare naturala a lucrurilor,o rezultanta in urma unui act.Nasterea nu e o minune,e ceva dureros si nu poate nici o femeie sa sustina ca a avut un orgasm nascand,da stiu,adevarul spus brutal,fara imbarligaturi artistice de stil literar este scarbos si deprimant.A fi mama nu este nici o „minune”este ceva firesc si natural,orice femela indiferent de regn se divide si inmulteste specia,aceasta ipoteza(minunea nasterii)a fost elaborata si este sustinuta de femeile mai putin active,cele care nu au o ocupatie dar doresc sa isi justifice existenta.Care e cel mai simplu,mai uzual si la indemana mod?nascand,binenteles si trambitand asta.In incheiere,pot sa spun doar atat:daca aveti motve sa traiti,indiferent care sant acestea:nasterea,credinta,stima de sine:)) traiti !amanati cat puteti momentul, nu sant sadica,rautaciosa,depresiva.Sant doar realista si mi-as dori sa nu fiu asa,sincer cateodata mi-as dori sa fiu Dorina,vecina mea care are 3 copii,minte cat o vrabiuta si sta cu poalele-n cap in fiecare seara scremandu-se sa mai faca un plod pt a nu se intoarce la munca.Cam asta e definitia Vietii.
Nu mai gandi asa. NU pune in aplicare acele ganduri negre. Eu am facut asta si am trecut printr-o groaza de nedescris. Am incercat sa ma spanzur, am inghitit un pumn de pastile si mi-am taiat venele. Dumnezeu m-a salvat de fiecare data. Dupa ce m-am intors din spital tot nu eram mai bine dpdv sufleteste. Apoi am inceput sa merg la biserica, m-am spovedit, am inceput sa ma rog. Rugaciunea inimii, „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul Lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul” sa o zici intr-una, cand mananci, cand lucrezi, cand te plimbi, cand stai. Am inceput sa ma simt din ce in ce mai bine. Am reinceput lucrul, sunt administrator de retea de calculatoare. Tot asa ma credeam inutil, bun de nimic insa am inceput sa-nvat si Dumnezeu m-a ajutat si am retinut din ce in ce mai multe si cu muult mai mult drag ca inainte. Toate au inceput sa mearga din ce in ce mai bine, pe toate planurile. Multumesc lui Dumnezeu de cate ori am ocazia pentru ca m-a salvat si pentru toate cate am facut si cate mi-a daruit. Eu anul trecut nu mai credeam ca o sa ma mai intorc la lucru, sa mai ies cu prietenii in oras si sa ma simt bine, sa fac ceva, orice. Eram CONVINS ca nu ma voi mai bucura niciodata de nimic. Chiar daca imi spuneau ai mei, si un unchi si unii prieteni ca nu-i asa, eu NU ii credeam defel. Si uite ca m-am inselat!:D Ideea e ca noi suntem neputinciosi, pacatosi si Dumnezeu ne mai pedepseste pentru greselile noastre, dar NU ca se ne faca vreun rau ci ca sa ne intoarcem fata inapoi catre El. Fara El nimic nu putem realiza. El ne-a dat viata si tot El ne va lua-o exact atunci cand se va implini vremea. TE ROG, NU FA vreun gest necugetat si du-te la biserica si roaga-te, spovedeste-te. Spunei duhovnicului ce intentii ai, nu ascunde NIMIC. El te va sfatui mai bine ca si mine ce ai de facut. Capu’ sus, nu renunta! Ma voi ruga pentru tine! Ai putina rabdare si vei vedea ceea ce acum nu crezi.
Am 17 ani..acum 2 ani am cunoscut un baiat (tot de atat timp suntem impreuna ) , pe placul meu ..singurul baiat care l.am prezentat parintilor , care mi.a dat destule dovezi de iubire (cred eu..acum nu mai stiu ce sa cred defapt) Toti tin la el , e un baiat de nota zece in fata lor , a intregii mele familii..si asa a fost si pentru mine pana acum ceva timp..de mai bine de jumata-te de an si-a schimbat comportamentul..dar asta doar in fata mea.
Avea ceva apucaturi si un prieten depravat ce il indemna sa bage la aparate (jocuri de noroc) ..apucaturi pe care le.a reluat de ceva timp..de obicei pierdea banii ce nu erau ai lui..si de multe ori am facut greseala de a.l ajuta..doar pentru a.l scoate din impas si pentru ca am crezut in promisiunile lui de ” nu mai fac”..A ajuns sa fie si violent..ba chiar a dat in mine de cateva ori..in ciuda faptului ca eu nu i.am gresit cu nimic..
Datorita lui mi.am pierdut si prietenii/prietenele..nu mai am cu cine sa discut si sa vorbesc..mamei mi.e rusine sa ii spun..pentru ca nimeni nu stie de partea asta a lui..si de care eu sper cu tot sufletul sa scape..
Astazi mi.a spus ca eu i.am creat numai neplaceri , ca minciunile lui sunt pentru a ma proteja , din cauza mea se intampla totul pentru ca il enervez , ca nu imi vad de viata mea ( si cateva jigniri ) …apoi ca de obicei s.a purtat ca si cum nu s.a intamplat nimic..Problema e ca tin la el nebuneste…i.as ierta orice ..iar el ma face sa ma simt vinovataaa CHIAR DACA NU SUNT ! Asta ma innebunestee ..
Nu am ganduri sinuigase..desi uneori gandeam ca ar fi o solutie de scapare…mi.am pierdut acum o luna o prietena din copilarie..si chiar imi imaginez durerea prin care a trecut pentru ca nu a avut cu cine sa vorbeasca..si cat de usor i.a fost sa faca acel gest influentata de problemele vietii..
Ma simt folosita , dispretuita , umilita , si ne luata in seama..e o durere destul de urata atunci cand iti pui sufletul pe tava..am nevoie de un sfat..simt ca nu mai gasescc nici o metoda sa ma descarc , doresc sa ma inchid undeva sa uit de tot , amintiri , promisiuni , obligatii..vreau sa ma inteleg pe mine ..sa reusesc sa scap si sa nu imi mai fac si sa nu imi mai faca nimeni rau !
Eram cu un picior peste pervaz, am stat o jumatate de ora pe balcon cantarind variantele. Nu mai vad niciuna. Doar rugamintile fetitei mele m-au intors in casa, la o viata pe care o urasc, la o viata in care sunt batjocorita si terorizata sistematic. Nu mai suport, odata si odata se va termina. Sper sa fie mai curand si sa nu innebunesc pana atunci.
Draga Miruna,
Singurul cuvant care imi poate veni in minte citind aceste randuri este: „Dumnezeule!”… Nu pot decat sa imi imaginez figura ingrozita a fetitei tale si disperarea care trebuie sa fi fost in sufletul ei la gandul ca te-ar putea pierde pentru totdeauna!
Te rog, pentru Numele Lui, sa te gandesti DOAR la aceasta imagine… Sa ai permanent inaintea ochilor tai figura fetitei tale dragi si cat de mult inseamna pentru ea viata ta…
Gandeste-te in ce fel ai putea sa o traumatizezi pentru tot restul vietii ei sau, mai mult, gandeste-te ca in astfel de momente s-ar putea sa isi piarda orice bruma de ratiune si sa faca acelasi lucru pe care te-ar putea vedea pe tine facandu-l… Esti gata sa iti asumi moartea fetitei tale?
Gandeste-te DOAR la asta, Miruna… Agata-te de aceste imagini si ganduri si ALUNGA ORICE alt gand din mintea ta…
Tu nu poti gandi acum limpede, este clar, esti mult prea prinsa de valtoarea gandurilor tale… Este ca si cand un vant puternic ti-ar bate in ochi, fortandu-te sa ii tii inchisi si sa nu mai poti vedea absolut nimic in jurul tau… Nu inseamna ca nu mai este nimic acolo, ci doar ca tu, in ACEL moment, nu poti vedea si altceva… Trebuie doar sa astepti si sa cauti sa te indepartezi putin de sursa problemelor tale, pentru a putea gandi macar putin mai limpede…
Dar toate la vremea lor… Acum, in acest moment, nu vreau sa faci altceva decat sa te gandesti la ce ti-am scris: la chipul fetitei tale, cumplit de ingrozita de ceea ce te vedea incercand sa faci, si de perspectiva extrem de sumbra ca , zdrobita de durere, s-ar putea sa iti urmeze gestul si sa se arunce in gol, dupa tine… Permanent, cand iti vine in minte gandul de a o termina cu viata, oricat de imputita ar fi ea, cum spui, gandeste-te ca exista in viata asta lucruri pe cae le pretuim mai mult decat insasi viata noastra… In cazul tau, este vorba despre viata fetitei tale, cate te iubeste mai mult decat ai putea banui in aceste clipe…
Vorbim din nou maine, scrie-ne ce te-a determinat sa faci asta, sa cautam impreuna o solutie, cu cat mai mult detalii posibil… Dar, repet, MAINE! Iar daca simti ca efectiv nu mai rezisti si ca nu te poti controla sa nu te arunci in gol, gandeste-te iarasi la ce ti-am scris si suna de urgenta la 112! Este extrem de important, te rog sa te gandesti DOAR la fetita ta, sa o stii in siguranta! Nu ii risca viata! Esti MAMA ei!
Ti-am facut o categorie a ta in coloana din partea dreapta, te astept din nou acolo, sa ne scrii cat mai multe, sa iti versi sufletul, amarul acolo!
Cu prietenie,
Adrian
PS Ma rog pentru tine, Miruna! Ma rog ca Cel care a fost El insusi tentat sa se arunce de pe streasina Templului, Iisus Hristos, sa iti dea puterea de a depasi si Tu, asa cum a putut si El, aceste clipe crunte din viata ta!
ADDSALU eu sant Adrian te rog daca poti sa-mi trimiti adresa sau indicatii unde pot sa ma informez despte RELATARILE UNOR REINTORSI LA VIATA A UNOR FOSTI SUICIZI . Am cautat pe net si nu stiu de ce nu am gasit aproape nimic . Exista tot felul de explicatii a chipurile cunoscatorilor din alte reletari . Fie ele religioase sau sau culturale, dar nimic autentic. Oare D.C.? Cumva nu sant importante? sau mai degraba ar deranja unele prejudecati asupra actului suicidar? Parerea mea ca suicidul este dispus si pe trepte de constiinta. Adica una este sa te sinucizi pt o iubire, pierdere, vanitate, orgoliu. Alta este ca o vezi ca pe un sacrificiu. Alta ca o fuga lasa din fata greutatilor vietii si cu totul alta cand simti ca pe ac pamant Rostul tau sa terminat , ai primit atat din astral cat si in concret viata cotidiana intelegerea situatiei si chiar un fel de chemare de dincolo . Acea chemare care te indeamna sa pleci cu sufletul linistit ,impacat si nu in extaz mistic . Aceea chemare pe care o simti si prin prisma unor invataturi ezzoterice studiate de tine personal de 10 -20 de ani . Ma refer la acel act in care chiar spiritul tau nu mai poate suporta incorsetarea in trupul tau oricat de sanatos esti fizic sau psihic . Desigur ca un raspuns corect din partea ta .ar da posibilitatea de intelegere sau interpretare gresita a unui segment de cititori . Dar te rog raspunde-mi si in privat asa cum ti-am cerut. fa-o in timp util daca se poate adica pana de FLorii 28 aprilie 2013. Multumesc
Am vrut sa ma sinucid de multe ori in viata mea si m-am gandit foarte des la sinucidere,dar mi-a fost frica de fiecare data si nici n-am trait nici n-am murit,ci mi-am petrecut viata asta in iad,singura si disperata mai tot timpul.Dumnezeu a fost bun cu mine si mi-a dat tot ce am cerut,dar eu n-am intins mana sa iau darurile lui,am fost nerecunoscatoare de fiecare data si am pierdut tot ce mi-am dorit mai mult si as fi putut avea daca i-as fi spus pur si simplu :multumesc!lui Dumnezeu si m-as fi bucurat de darurile lui.Recent,m-am suparat atat de tare pe mine incat am decis ca nu mai vreau sa traiesc,pentru ca repet mereu aceleasi greseli si nu mai voiam sa stau in iadul asta pe care eu il cream.Am crezut ca singura iesire din acest iad e moartea,dar n-am mai vrut sa fiu rea,egoista si lipsita de iubire cum am fost intotdeauna,n-am mai vrut sa ranesc pe nimeni,asta ar fi insemnat sa mai repet greselile trecutului si nu mai voiam asta pentru nimic in lume.Dar de murit,trebuia sa mor,nu-mi mai suportam viata nici macar o secunda.Asa ca intr-un fel,m-am sinucis.Era necesar,aveam nevoie de moarte,nu se putea fara ea.I-am cerut lui Iisus Hristos sa-mi ia crucea si s-o poarte El,sa-mi ia toate necazurile,durerile ,pacatele,tot raul,toata viata mea,tot iadul din mine,sa le poarte El,sa sufere si sa traiasca El in locul meu.Am facut actul suprem de lasitate pe care am vrut sa-l fac de multa vreme.Am renuntat la mine si la viata mea.I-am cerut lui Iisus sa sufere si sa regrete si sa simta rusine El in locul meu daca nu voi fi cu barbatul pe care il iubesc,ba chiar,i-am cerut lui Iisus sa-l iubesca El in locul meu asa cum eu nu mai eram in stare sa-l iubesc pentru ca trebuia sa mor.Am actionat cu cel mai mare egoism si lasitate posibile si am profitat de dragostea infinita si neconditionata a lui Dumnezeu si inca profit de El pentru ca de asta traiesc si scriu acum.Stiu ca Iisus a spus sa ne luam crucea si sa-l urmam,dar asta sunt eu,prea slaba,prea lasa,prea mandra ca sa fiu in stare sa sufar.Nu ma pricep la suferinta,nu stiu si nu pot s-o indur deloc.Iisus Hristos e expertul expertilor in suferinta,El s-a sacrificat pentru noi toti,Lui ii place sa faca asa ceva pentru ca atat de mare e dragostea Lui pentru noi.Foarte bine,mi-am zis eu,atunci sa sufere pentru mine pentru ca eu nu mai sunt in stare de asa ceva.Si Iisus mi-a luat aproape instantaneu crucea si toate poverile si acum le cara El,ca doar El e destul de puternic pentru asa o treaba.Dar trebuie in fiecare clipa sa i le dau,caci vedeti,ego-ul meu se identifica cu toate durerile mele,cu iadul pe care l-a creat si nu-i place sa fie mort,din cand in cand mai ia crucea de pe umerii lui Iisus,doar ca sa se simta „viu”,dar eu nu mai suport viata asta,asa ca ma „sinucid”din nou si iarasi ii dau crucea lui Iisus s-o poarte El si tot asa ,in fiecare clipa.Procesul asta cere renuntarea la mandrie si mare smerenie,greu de obtinut,trebuie sa fii mort pentru tine insuti si sa-l lasi pe Dumnezeu sa traiasca in tine.Procesul asta trebuie reinoit clipa de clipa.Mi-ar placea ca oamenii care vor sa se sinucida sa citeasca povestea mea si sa inteleaga ca daca vor sa moara e […moderat…] mai bine sa moara fara sa faca rau nimanui,sa moara in felul in care am murirt eu si inca mai mor asa. […moderat…] Lasati-l pe Iisus sa sufere in locul vostru,ca vrea!
Draga Lili,
Nu stiu daca ai observat, dar ai o categorie a ta, in coloana din dreapta. Pentru ca mai era o „Lili”, categoria ta poate fi regasita la numele „Lili ro”.
Tot acolo am incercat sa grupez si comentariile tale mai vechi.
Cu prietenie,
Adrian
Candva,doream sa ma sinucid…Aveam niste probleme psihice,pe care le am si acum,dar ameliorate ,pentru ca m-au ajutat niste prieteni buni,niste sfaturi bune si putina,foarte putina credinta in Dumnezeu ..Medicul psihiatru a zis ca poti sa-ti revii cu trei prieteni aproape si un hobby(adevarat!)…Sfantului Siluan Athonitul i s-a aratat Domnul Iisus si i-a zis:”TINE-TI MINTEA IN IAD SI NU DEZNADAJDUI!” Cat de socant si divin e acest indemn ,nu?Deznadejdea ucide sufletesi mai apoi si trupul,din pacate.Traiti viata fara prejudecati!
Mmm,
Ma bucur ca ai acceptat ceea ce esti, ca ai apelat la ajutor specializat.
Ar fi excelent daca ai vorbi despre asta si le-ai explica si celor care inca sunt in faza in care nu recunosc ca au probleme de ordin psihic. Nu este nici o rusine, este un deficit organic care trebuie tratat ca atare !
Ma bucur ca iti ti sub control starea si ca te bucuri de viata si ca ai un hobby care te poate duce catre multe realizari si impliniri sufletesti !
Adrian, am uitat sa iti spun ca m-am mutat aici […moderat…]
Deasemenea te-am trecut la recomandari si daca poti sa mai imi dai numarul acela de urgenta unde pot suna oamenii in caz de urgente. Iti multumesc mult . Cu respect si prietenie Angela
Draga Angela,
Multumesc mult – si pentru informatii, si pentru recomandari, si pentru contributiile tale aici. Linkul a trebuit sa il moderez, din motive pe care le cunosti – trebuie sa aplic aceeasi unitate de masura tuturor, altminteri deschid o cutie a Pandorei…
Telverdele de urgenta este 116 123 (mai este inca valabil si 0800 080 100, insa acesta va mai exista doar pana in toamna, deci ar fi bine sa il retii direct pe cel actual – 116 123).
Cu prietenie,
Adrian
Multumesc mult Adrian.
Sigur ca regulile se aplica la fel tuturor 🙂
Oricum sunt foarte usor de gasit caci Angela…salvata prin HAR […moderat…] e unica in toata lumea 🙂
O zi frumoasa!
Nu stiu de unde sa incep pentru ca mi-am facut un obicei sa sufar in tacere, sa ma izolez, sa-mi ascund suferinta care ma face si mai respingatoare. Vreau sa fiu puternica, invulnerabila dar degeaba pentru ca am nevoie de iubire si nu pot trai fara.
Tata ne-a terorizat in continuu, facea scandal beat zi de zi cate 3-10 ore fara incetare sau in mai multe ture. Ne trezea noaptea din somn si ne lua la rost sa-i raspundem lui la intrebari repetitive si retorice. O batea pe mama si vecinii radeau de vanataile ei si de noi. Mi-am dorit cu disperare sa cresc, sa ies de sub custodia lor, am vrut la camin unde am auzit ca este tot un mediu tiranic. Anii au trecut si eu nu m-am bucurat de viata, am avut parte numai de obstacole si cat m-am straduit nu mi-am permis niciodata sa ma intretin singura, si am avut episoade de caderi nervoase mai ales dupa deceptii in dragoste.
Acum, recunosc,sunt o persoana enervanta cu ticuri nervoase, sufocanta, exagerat de emotiva si nu reusesc sa obtin un job ok, sa ma fac iubita, sa-mi gasesc parteneri de afaceri, sa-mi controlez emotiile la examenul auto pe care nu mi-l mai permit. Simt ca sunt condamnata la o viata mediocra. Sunt prea multi ani de cand vreau sa realizez ceva, orice si imi merge din ce in ce mai prost. Am citit sute de carti, am platit psihoterapie pana cand nu mi-am mai permis, nu razbat si sunt convinsa ca nu am pentru ce trai, vreau pur si simplu sa intru in pamant.
Noi,cei atat de frustrati,de nefericiti,de suparati, TREBUIE sa dam un switch la mentalitatile gresite.Ne afundam in nemultumiri,plansete,compatimiri la adresa propriei persoane,pana ne pierdem….Sa ne multumim cu viata cu care traim ,buna sau rea si sa credem in ceva:in noi,in bine,intr-un viitor mai bun,in Dumnezeu….Toata viata am fost nemultumita de tot,frustrata,fara sa vad micile detalii ale vietii,fara sa invat nimic din greseli si sa nu le mai repet…Dar m-am gandit la persoane dragi:la o prietena careia i-a murit tatal si pe care l-a iubit enorm si care si-a continuat viata cu zambetul pe buze spunand ca e multumita de tot si ca ea crede in Dumnezeu orice-ar fi, ,la mama ,care la fel i-a murit mama cand avea doar 14 ani si care a trait frumos in continuare,nesmintita,mereu pusa pe treaba(fizica sau intelectuala) …la bunicul ,care a facut puscarie pt ca a lasat paralizat un barbat,dupa o bataie crancena si care a ingropat trei sotii bolnave de cancer si care acum,la 81 de ani e vesel,sanatos fizic si mental….Iar eu,dupa ani de frustrari,de inhibitie, de emotivitate am ajuns sa ma smintesc,sa iau tratament ani de zile ,sa am ganduri groaznice….Nu se merita! Trebuie sa devenim puternici daca nu suntem structurati genetic asa….Cei slabi au intr-adevar o munca asidua ,colosala in a razbate in viata….dar nu avem de ales.Din slabi va trebui sa devenim puternici! Cateva recomandari:uita-te la filmele urmatoare:”Departe de Africa”,”Secretul” si citeste poezii ale lui Cosbuc(ex:Moartea lui Fulger) Pe mine m-au ajutat! FII TARE!
Been there, done that. Am facut-o pentru ca in acel moment mi se parea singura optiune,desi nu realizam intr adevar gravitatea gestului. Eu personal nu am tinut nicio secunda cont de privirile sau susoterile celor din jur, fapta in sine face parte din mine, mi am asumat o pe de a ntregul si chiar pot sustine sus si tare faptul ca eu am inteles destule din asta,sa nu uit de faptul ca acum imi iubesc viata mai mult ca niciodata si apreciez orice lucru si detaliu cat de mic. Regret ce am facut, dar probabil ca daca nu o faceam ramaneam cu un alt regret. Ii multumesc lui Dzeu ca sunt aici astazi si pot oferi un umar celor care vor sa planga!!
stau si ma intreb ce cauta Dumnezeu in ecuatia asta ..sunt suparata in momentul asta pe el , pe mine , pe parintii mei , pe viata mea , pe mine insami ..in momentul asta ma urasc si ma detest pentru ceea ce sunt ce am devenit ..ma gandesc oare cine ghideaza legile astea nenorocite in universul asta ..stateam zilele trecute si ma uitam la stele , le vedeam asa de clare dupa ploaie , la tara fiind , incat am avut impresia ca am vazut calea lactee..si ma gandeam la dorintele mele neimpllinite si cata importanta dau faptului ca nimic din ceea ce imi propun nu-mi reuseste ..chiar nu-mi reuseste ..am ramas suspendata intre dorinta de a fiinta sau de a am desfiinta ..suspendata intre cerul instelat si pamantul cu atatea probleme nenorocite , cu atatea idealuri zadarnicite , cu atatea vise zdruncinate si nevisate ..toate cosmaruri …mi-am zis ca poate ar fi mai bine sa mor ..de fapt gandul asta l-am avut de cand picasem la facultate prima data ..si mi-am zis ca a doua oara , daca nu scap de nenorocitul de examen , fug si ma arunc in mare ..adica ma sinucid …am intrat ..dar acum ma incearca iar tendinta de ma arunca in mare ..dupa o viata zadarnicita ..un job cu bani putini , o chirie mare , un sot care ma dezgusta , si pe care il dezgust , doar copilul ne mai tine uniti , si saracia ..pentru ca vorba aia ..mai rau cu rau decat fara rau …insa acum nu mai pot , senzatia de sufocare ma cuprinde , deznadejdea la fel , gandurile sumbre m-au facut sa caut exact locurile in care pot citi si despre altii ..despre alte drame , istorii personale ..ma uit uneori pe poze vechi , de prin anii 1900 atat de vechi sunt problemele acelor persoane , incat nimic nu mai conteaza acum ..si -atunci de ce sunt condamnata la nefericire …de ce nu pot intelege ca nu mai vreau viata asta ..unde este dumnezeu sa ma ajute sa-mi limpezesc creierul si sa ma faca sa vad altfel problemele mele ..as vrea sa pot sa judec mai clar mai limpede , si sa gasesc o solutie ..chiar as avea curajul sa ma sinucid ? chiar atat de mare ar fi suferinta mea incat nu pot rezista dorintei mele , idealului meu ? ma gandesc ca poate nu sunt pregatita inca si ar trebui sa urmez o alta cale , ca sa pot sa-mi indeplinesc visul …dar totul se leaga de faptul ca nimeni nu ma spriina ..nu am aliati , nu am persoane care sa ma iubeasca , nu am pe nimeni ..doar copilul ..si acum eterna replica ..merita sa traiesti pentru copil si bla bla ..da ..insa este oare indeajuns ? poate pentru moment ..dar momentul este important pentru ca amana clipa nefasta ..deci orice moment este bun ..insa pana cand pot sa merg asa pe pilot automat …daca am sa mor , oare ce-as simti ..abolirea constiintei deci nu mai simt nimic ..da, poate nu mai simt nimic rau , insa nici nu pot sa mai simt ceva bun ..deci atunci ma voi lipsi de amandoua …nu este o solutie ..cred ca pot face ceva ..am sa mai incerc..poate chiar exista dumnezeu ..si-mi va lumina mintea ..
Carmen draga,
Totul in lumea aceasta se bazeaza pe schimburi. Schimburi de energii, de sentimente, de…sprijin. Pentru a fi sprijinita este necesar sa sprijini, pentru a fi ajutata este necesar sa ajuti. Vorbesti despre Dumnezeu….crezi ca toti putem fi fericiti ? Ce s-ar intampla daca tuturor ni s-ar indeplini dorintele ? Oare nu tu ai ales casnicia aceasta care acum, din pacate te dezgusta ? Oare nu te-ai casatorit de buna voie si nesilita de nimeni si poate, mai mult de atat, in fata lui Dumnezeu ? Oare nu tu ai decis cand si cum sa faci un compromis, cand sa renunti, cand sa rabzi si cand sa mergi pe alt drum ? Nu ii putem invinovati pe ceilalti pentru nerealizarile celorlalti. Stiu si vad ca esti frurioasa pe cei din jurul tau, poate ca te simti nevazuta….oamneii au vietile lor, problemele lor, chiar si aceia care par ca nu au, chiar si cei veseli, chiar si cei bogati…Viata este scurta, oamenii o traiesc, nu se va opri nimeni sa te duca in spate, dar cu siguranta iti va intinde o mana. Daca esti capabila, harnica si zistenta te vei prinde de mana acelui om un timp, un timp poate prea scurt pentru a realiza ceva dar suficient cat sa te ridici si sa iti iei avant.
Uite o mana intinsa aici !
Iti propun sa luam lucrurile pe rand si sa nu analizam ceea ce ai facut sau nu ai facut ci sa identifici piedicile ce stau in calea realizarilor tale. Ce anume iti doresti si nu poti obtine. Toti ne dorim lucruri pe care nu le putem obtine si daca le obtinem ne dorim altceva si tot asa. Insa este cu adevarat important ceea ce iti doresti acum deoarece nerealizarea visului iti aduce multe frustrari in suflet.
Ce zici ? Le expui intr-o ordine ? Intotdeauna exista solutii si asteapta-te ca acestea sa presupuna eforturi !
Numai bine !
am ajutat si ajut in continuare pentru ca asta e natura profesiei mele ..insa in familie in afara de intelegerea fiicei mele , nu pot spune ca gasesc . Am dusmani in persoana sotului meu care pe langa faptul ca este las este si prost in relatiile cu oamenii ..poate iubirea nu s-a stins si cred ca totdeauna am sa am un sentiment pentru el , insa este un mincinos patologic iar el nu-si da seama , Nu e cazul sa expun faptic de ce este un mincinos ..M-a jignit si nu numai pe mine prin minciunile lui ..Nu se poate opri . Fabuleaza permanent si se autovictimizeaza ..Cand sunt fara el ma simt singura , cand sunt cu el ma simt la supraplin ..Nicicum nu e bine . Gresesc , si eu , normal , si-mi dau seama cand apas pedala , si m-as putea opri oricand insa dorinta sa-l vad ca sufera la vorbele mele taioase este mult mai mare ..el ma minte eu il jignesc prin desconspirare ..mi-a placut si am rezonat cu ‘…..nimeni nu ma va duce in spate ..” Da poate am acceptat usor acest lucru , si atata timp cat el a putut s ama duca in spate i-a fost bine , iar acum cand nu mai e capabil a devenit un mincinos patologic …pozeaza in victima , trece drept cel mai candid si suav finut barbat ..iar in spate cloceste cele mai perfide planuri …si da ma gandeam sa ma sinucid , poate ar fi mai usor , insa sunt prea egoista ca sa o fac ..poate sunt si invidioasa dar si invidia poate fi o forta , cei drept nu prea frumoasa si pozitiva , insa e totusi ceva decat nimic ..nerecunostinta si tradarea le condamn cel mai tare ..asta inseamna lipsa aprecierii mele ..adica acel multumesc , din recunostiinta ,fata de toata lumea ..e o tampenie sa depinda starea mea, de un multumesc , insa daca ranile sunt adanci iar lipsa de apreciere vine din copilarie , asta o face sa ramana plaga sufleteasca permanent deschisa .. cum as putea sa o inchid ..? ma gandesc ca daca tot sunt o fiinta egoista sa fac si acest lucru …
in viata mea ploua ..insa ploaia imi place ..doar ca atunci cand e prea multa deja ies ramele ..si devine scarboasa ..si vreau sa rasara soarele , insa pe el nu poti sa-l aduci cand vrei ..iese doar cand se risipesc norii …multumesc de mana intinsa ..e buna ptr toata lumea ..chiar daca e doar un salut si nu neaparat o salvare de la inec ..
Draga Carmen,
Probabil ca nu ai observat ca, intre timp, ai deja o „categorie” a ta, in coloana din partea dreapta, unde te asteapta mai multe raspunsuri de la membrii grupului de suport. Am intitulat-o CarmenJ, pentru ca mai exista persoane cu acest nume si, implicit, pentru a elimina confuzia. Daca nu iti place pseudonimul, te rog sa imi scrii si il modificam.
Rolul acestor „categorii” este acela de a ne ajuta pe toti sa putem urmari o poveste de viata a cuiva intr-o anumita ordine, pentru a gasi adunate intr-un loc toate comentariile, toate interventiile si raspunsurile. Ori, lucrul acesta este imposibil intr-o rubrica unde vei gasi mii de comentarii ale diferitilor participanti la aceste eforturi pentru viata. Tocmai de aceea am creat „categoriile”, coloana din dreapta, acolo unde te vei regasi si tu. Ne pasa de tine si vrem sa stim cum evolueaza povestea ta, cu atat mai mult cu cat ne plac enorm finalurile fericite! Credem ca in viata la orice problema exista o solutie si ca, daca nu am gasit-o inca, de cele mai multe ori asta nu inseamna decat ca nu am cautat suficient. Te imbratisam cu drag si asteptam vesti de la tine, in „categoria” sau in „casuta” ta, daca vrei, din coloana din dreapta.
Cu prietenie,
Adrian
„Nimic fara Dumnezeu sau acelasi lucru in latina NIHIL SINE DEO ”
O poezie minunata din care se pot afla multe raspunsuri pentru Viata acesta asa de scurta care merita traita chiar si in clipe grele pentru ca dupa nor vine iarasi soarele si dupa noapte dimineata si pentru ca acolo sus Cineva ne iubeste si ne va ajuta sa o traim cu demnitate de Om.De fapt viata e o Lupta si avem multi dusmani dar cel mai mare si mai periculos este Eul nostru care nestapinit nesupus lui Dumnezeu prin Credinta poate distruge cele doua parti din noi care au valoare Eterna adica sufletul si duhul omului.care sint vesnice aici apare conflictul oamenii cauta Fericirea absoluta aici pe pamint si mai ales fugind de Suferinta dar tocmai Suferinta si RABDAREA ne formeza Caracterul si ne maresc Credinta in Cel ATOTPUTERNIC la care exista solutia pentru problemele noastre chiar si cele IMPOSIBILE. Si nu uitati prietenii adevarati sint ca Diamantele ei au mare valoare la fel si familia nu renuntati la ei si la CRedinta in Dumnezeu si va veni sigur Solutia ptr orice problema grea sau chiar foarte grea. Cu dragoste o bunicuta ! NU UITATI -ZIMBETUL este Cintecul sufletului!
DE CE?
De ce te plingi cind toti lovesc in tine?
Rämäi mereu o stanca de granit
Un pom sadit chiar langa drum, stii bine
Cand are rod, de toti este lovit
De ce te plângi când ai căzut pe cale?
Eroii cad și se ridică iar.
Căderea de e parte a vieții tale
De te ridici, atunci devii un far.
De ce te plângi când ești în suferință?
Tu ești chemat să fii biruitor
Și-un murmur doar în drum spre biruinta
Te face laș și îngrozitor.
De ce te plângi când lumea se frământă?
Când barca ta curând va fi la mal;
Dar noi vâslim spre patria cea sfântă
Lovind mereu pe înfuriatul val.
De ce te plangi cand toti te-au dat uitarii?
Tu esti chemat lumina sa ramai
Dar nu uita de n-ai raspuns chemarii
Tu esti infrant si-atuncea poti sa plangi
De ce te plangi cand bolta e pustie?
Si norii grei umbresc cararea ta
Mai sus de nori e marea vesniciei
E numai zi… curaj nu dispera!
De ce te plangi cand marea se framanta?
Si barca ta purtata e de val
Iar noi vaslim spre patria cea sfanta
Plutim mereu spre marea de cristal
De ce te plangi cand nu mai ai lumina?
Si-n viata ta o clipa esti invins
Esti obosit si calea ti-e straina
Priveste sus in port e un far aprins
De ce te plângi când frații tăi de cruce
Te-au părăsit și nu te mai iubesc?
Când azi un glas duios și dulce
Îți spune clar: “Eu nu te părăsesc!”
Emotie calda plina de tarie,ma-ti surprins extraordinar doamna orely..Eu va multumesc pt tot,nici nu-mi gasesc cuvintele cat de mult inseamna ceea ce ati scris.Sa aveti o zi minunata!
Cum as putea sa iau legatura cu dumneavoastra?am nevoie de niste raspunsuri…am lasat adresa mea de mail
Draga Lavi,
Exista doua posibilitati: fie scrii aici, asa cum ai procedat dejja, si membrii grupului de suport iti vor raspunde cu siguranta, fie trimiti un mail pe adresa „scrisorica[at]gmail[punct]com” (am notat-o asa din pricina spamului). In cel de-al doilea caz voi vedea doar eu ce ai scris, insa exista posibilitatea ca raspunsul sa vina mai greu, pentru ca primesc foarte multe mailuri si trebuie sa prioritizez. Te asigur insa ca, indiferent de modalitatea pe care ai alege-o, vei primi un raspuns cu siguranta!
Mai exista o posibilitate: exista un telverde, la a carui infiiintare am avut privilegiul sa pot contribui si eu. Poti suna la 116123 – si ti se va raspunde imediat. Vei fi ascultata acolo de cineva care te poate ajuta si cu o programare la un specialist, daca doresti lucrul acesta.
Orice ai decide, iti suntem alaturi!
Cu prietenie,
Adrian
Buna ziua,
Am si eu o problema similara,ma confrunt cu demonii mei interiori de foarte mult timp cred ca de vreo 6 ani daca nu mai mult, acum am 19 ani si totusi nu mai simt realitatea nu mai simt nimic,cel mai mare blestem pe care il poate avea un baiat este acela de a fi timid si sensibil,cred ca asta am avut si eu,oricum ce sa vorbim de prieteni,nu am asa ceva,nu am avut ,simt ca ma trezesc degeaba dimineata ,mananc degeaba,nu mai pot face un lucru pana la capat,vreau o renastere sa ii spunem si asta eu unu o vedeam prin sinucidere sau poate inca o mai vad? nustiu oricum persoanele ca mine nu mai au ce cauta printre cei normali,de altfel cand ma aflu in mijlocul societatii ma simt inferior,vad pe chipul celorlalti o oarecare stare de bine care eu ajung la ea in momente foarte rare,stiu,stiu ca viata si-o face omul,si mai stiu ca gandurile se reflecta in viata ,ce gandesti prinde forma in viata ta,dar imi scapa ceva,sunt sigur,oricum abia astept sa se termine odata toate astea.
Succes la toti.
Esti plictisit, cauta sa te distrezi, frecventeaza cercuri de persoane pe internet sau oriunde altundeva. Noi asta timizi si sensibili trebuie sa ne cautam mai mult ca sa ne gasim prieteni pe masura. Eu consider ca 19 este cea mai frumoasa varsta.
Da sunt plictisit de viata nu caut prieteni pentru ca simt ca nu sunt pe frecventa lor sa spunem in plus sunt niste lucruri care nu le-am facut cand trebuia si asta ma apasa,19 e o varsta frumoasa pentru cei care au trageri pentru pasiunile secolului asta,ei bine eu nu am astfel de pasiuni oricum din ce am vazut tu intr-adevar tu ai trecut printr-o drama serioasa,eu in schimb am fost un las dezarmat pentru ca nu am avut un scop stabil in viata,nu ma atrage nimic doar sunt spectator in infernul creat in mine fara sa pot sa imi ies din rol
Buna tuturor.Am 22 ani si sufar de depresie.Am incercat o data sa ma sinucid acum cativa ani,am ingerat pastile si s’a finalizat cu spitalizare(incercare de suicid sa dau dovada de teribilism probabil si criza adolescentei-abia acum realizez ca nu aveam intradevar motive sa fac asta) in schimb acum am intradevar motive si in fiecare zi ma lupt cu gandurile astea negre si incerc sa ma agat de o speranta cat de mica,dar nu mai pot!Am pierdut tot iubit,prieteni,facultate,iar mama si tata ma detesta,imi repeta aproape zilnic sa plec ,dar nu am unde,m’am izolat in casa de luni de zile,abia ma mai tin pe picioare,detest sa ma vad in halul asta,detest sa ma vada ai mei cum ma degradez pe zi ce trece tot mai rau si sa nu gasesc in ei nici un sprijin,decat reprosuri si sa ma alunge,nu mai am demnitate nimic!Demnitatea era totul pentru mine!Nu am putere de munca,am atacuri de panica,probleme cu memoria de scurta durata simptome tipice depresiei!Am ajuns in halul asta din cauza felului in care arat,care treptat mi’a afectat psihicul,chinuitor este ca am probleme financiare si nu pot merge la medici,sufar de mai multe probleme dermatologice,nu am cu cine vorbi,vreau sa mor!Ma rog la Dumnezeu in fiecare zi sa aibe mila de mine,in fata Lui niciodata nu am tinut cont de demnitate,Il implor sa ma ia pe mine si sa salveze alta viata,sunt atatia oameni care mor in accidente,sufera de boli incurabile si care isi doresc viata si eu vreau sa mor,de cee?!:(((nedrept!viata e nedreapta,dar pentru multi suportabila ,eu sunt in iad!Nu mai am pe nimeni si cand spun asta inseamna ca nu exista nici macar 1 singura persoana careia i pot adresa macar un cuvant,dar sa pot intretine o discutie decenta.Trist este ca eu imi doresc viata,sa ma bucur de lucruri simple,de soare,de flori,de un zambet,acum ceva timp sufeream,plangeam si ma puneam sa dorm linistita stiind ca a doua zi ma simt mai bine si ca o sa zambesc din nou,acum am insomnii si stiu ca atunci cand ma trezesc ma simt mai rau,din ce in ce mai rau!M’as fi sinucis demult daca aveam curaj,dar mi’e frica,planuiesc ca la noapte sa merg sa innot pana obosesc si restul vine de la sine.Si probabil va intrebati de ce mai imi exprim gandurile,daca deja am un plan!O fac pentru ca simt nevoia sa ma descarc si probabil sper la ceva sa ma impiedice sa fac asta,cu toate ca problemele mele nu au prea multe solutii!Va multumesc ca ati avut rabdare sa cititi tot ceea ce am scris si stiu ca nu sunt cea mai in masura sa dau sfaturi,dar oameni buni nu se merita sa muriti pentru o dezamagire in dragoste!Atata timp cat sunteti sanatosi fizic cautati’va echilibrul psihic si sigur il veti gasi,cei cu posibilitati financiare va recomand […moderat / un lacas de cult…],sigur o sa va intoarceti cu o alta viziune asupra vietii,castigandu’va echilibrul si apreciind lucrurile care acum vi se par banale.
Nu te lasa amagita de cel viclean! Stiu ca prin asta crezi ca o sa se termine chinul si iti vei gasi linistea! Ii cea mai mare inselare si zic asta ca am trecut si io prin dperesie si multiple tentative de suicid (am inghitit pastile, am incercat sa ma spanzur si mi-am taiat si venele) si de multe ori nu-mi vine sa cred ca am scapat, ba mai mult mi-am reluat si serviciul si prieteni si acum e chiar mai bine ca inainte. Imi imaginam ccum o sa fie situatia pe-aici dupa ce nu voi mai fi si mintea mea, la vremea respectiva imi nascocea tot felul de argumente ca intr-adevar o sa fie mai bine pt toata lumea. In primul rand dupa ce nu mai existi n-ai cum sa stii ce si cum sau sa mai poti influenta in vreun fel situatia de aici. PT CA NU MAI EXISTI! Ii logic nu?! Ii dureros , ii crud, ii cum ii dar ii logic! Si pt mine a fost logic in momentele alea dar am ajuns atat de deznadajduit incat am dat ascultare argumentelor care se revarsau neincetat din mintea mea ca e mai bine totusi sa o fac si vad io dupa aia:)) Am ras si sper sa te fac si pe tine sa zambesti un pic, cat de absurd mi se pare acum modul cum gandeam atunci, dar asa a fost.
In fine, incep sa o lungesc, insa ideea e ca E INSELARE, CEA MAI VICLEANA INSELARE DIN PARTEA CELUI VICLEAN! Nu degeaba biserica il numeste tatal minciunii si ucigas de oameni.
Lupta Mariana cu acele ganduri, te rog din suflet, nu ceda ispitei! Roaga-te neincetat Lui Dumnezeu! Du-te la un preot spovedeste-te, spune-i tot! Nu o face! Fii mai „incapatanata” in credinta si daca toate argumentele tot nu reusesc sa te convinga, nu o face de ciuda!;)
Nu ceda! Nu ceda! Nu ceda! Lupta, fruntea sus! Nu uita ca dragostea lui Dumnezeu pentru cel mai mare pacatos e mai mare decat dragostea celui mai mare sfant fata de Dumnezeu!:)
Dumnezeu sa te binecuvinteze pe tine si pe toti de pe acest site!
Doamne ajuta!
Buna Mariana, eu sunt Anca si eu am 21 de ani ! Pot sa iti spun ca nu de mult timp eram in aproape aceiasi situatie ca tine. La fel ca si tine am incercat sa ma sinucid acuma cativa ani, a trecut acea perioada dupaia gandurile acelea tot reveneau atunci cand aveam unele probleme. M’am luptat o perioada de timp cu aceste ganduri dar au fost persoane cu care puteam vorbi si o perioada am fost bine din nou pentru ca am avut suport. Dupa un timp am pierdut si eu multe, iubit, prieteni, familie, nu pot sa zic ca a fost neaparat din vina lor ci pentru ca si eu m’am departat de ei. Nu gaseam un scop in viata si am incercat mult timp sa caut acel scop, in cariera, in prieteni, in familie, pot zice ca si acuma caut acel scop. Iti spun toate astea pentru ca intr’un fel sau altul te inteleg. Ceea ce ma ajuta pe mine sa trec in fiecare zi este Dumnezeu. Doar Lui ii pot povesti tot ce am pe inima, la nimeni alcineva nu pot. Uneori ma gandesc ca poate vorbesc singura, ca nu este nimeni acolo si ma simt complet singura dar dupa un timp simt o pace pe care nu ti’o pot explica. Daca nu as fi simtit tot acestea nu ti’as fi povestit dar cand am citit povestea ta m’am regasit pe mine. Eu cred ca voi gasi acel scop si cred ca si tu il vei gasi, iar atunci vei simti cat de valoroasa esti in lumea aceasta chiar daca acuma nu vezi o cale! Sunt oameni care le pasa de tine desi acuma totul pare negru. Mai da sanse vietii si mai lupta pentru ca se va merita si stiu ca acolo undeva se afla o femeie puternica! Ai grija de tine si sa sti ca ma voi ruga pentru tine ca sa faci alegerea corecta.
Draga Anca ma bucur sa intalnesc oameni care iau decizii corecte si bune in viata.Mergi inainte, cerul e deschis, Dumnezeu nu a mintit si dezamagit pe nimeni niciodata.Duminica placuta
Buna-ziua.
Pe 28 mai 2013 mi-a murit mama. Eu sunt fata ei. Eu si cu ea nu eram pe aceeasi ungime de unda, desi ea a incercat sa se aproprie de mine eu am dispretuit tentativele ei de a reface relatia cu mine. Ea s-a purtat impecabil cu mine. Nu am ce sa-i reprosez. Nu mi-a vorbit urat vreodata, nu m-a jignit, in schimb eu am fost foarte nesabuita si am scos vorbe pe gura de genul „sa mori tu fir-ai a dracu'” (si altele pe care nu as vrea sa le mai reproduc, cred ca va faceti o parere si singuri).
Istoria mea este urmatoarea: m-am nascut intr-o familie cu probleme. Cand esti mic, problemele le pui la dos ca si asa nu le intelegi, dar vine o perioada cand daca aceste probleme nu sunt depasite de cei care le-au produs, incepi sa coci in tine si tu ca parte din familie si tii in tine pana nu mai poti. Asa si eu. De la 0 la 5 ani m-a crescut bunica cu mama. Mama se ducea la serviciu (perviș obisnuiam sa ii spun in loc de serviciu = cuvantul meu copilaresc inventat pentru serviciu) iar bunica statea cu copii. Mentionez ca mai am un frate cu 3 ani mai in varsta ca mine. Astia eram copiii. Eu de mica eram zburdalnica, energica, santajista, rea. Cand bunica facea baie, pe mine ma tinea cu ea in baie dar cu fata intoarsa spre perete (logic din motive de puditate) iar eu o santajam ca „uite acum ma uit la tine, bunico!!”. Odata cand a fost un cutremur, in timpul zilei, m-a deranjat „faptul” asa de tare ca mi-am pus mainile in sold si m-am ofuscat pe „cine” a generat cutremurul ca a deranjat toate cartile din biblioteca, si ca il voi pârâ la mama cand se va intoarce de la „pervis” ca sa-l pedepseasca. Bunica, credincioasa si speriata, i-a trecut teama imediat cand am pronuntat aceste cuvinte si a zambit in sinea ei. A trecut timpul si la 5 ani am facut cunostinta cu tatal. Nu mi-a placut din prima de el. M-a speriat. PE mine! care nu ma speria cutremurul, m-a speriat tatal! A mai trecut un timp, a murit bunica. Am ramas eu cu mama cu fratele si cu tatal (care cand era acolo, cand nu era). Parintii mei s-au certat tot timpul. Tot timpul au fost scandaluri, iar eu si fratele copiii care ciulesc urechile la scandaluri si asculta. Mama mea era constienta ca asta nu ne face bine, dar pe atunci eram copii si nu era asa grav. Oricum, de multe ori s-au despartit, s-au impacat, iar s-au despartit, iar s-au impacat etc. Cu schimbat yala de la usa imediat ce tatal iesea din casa. Tatal foarte violent, nu ceda nici el, incerca cu forta sa intre in casa desi casa era a mamei (ea a platit rata 30 de ani la casa fara nici un ajutor din partea nimanui). Cand au divortat (pe vremea cand bunica era inca in viata) ea i-a dat 50% din valoarea casei lui (desi nu merita) si el a plecat cu o suma frumusica. Ultima data (cred) cand s-a intamplat scandal intre ei, mama a schimbat yala de la usa, a pus lacatul si a proptit usa de la intrare cu ceva greu. El a incercat sa intre cu forta, spart usa, iar mama cu cutitul de bucatarie incerca sa il opreasca sa bage mana sa scoata lantul de la zavor. Eu si fratele o sustineam. Motivul: lasase banii pe care ii adunase in casa si ii vroia pe aceia. Mama i-a dat pana la urma banii prin usa dar nu a cedat. Chemat politie, el a amenintat ca se spanzura la usa de la baie, fratele a rams inauntru, eu si mama am plecat la vecina in asteptarea politiei. Pana la urma el a plecat din casa. Si dus a fost. A incercat de nenumarate ori sa se impace cu mama si nu i-a mai mers. Eu intrasem in clasa I intre timp. Mergeam la scoala. Mama ma lasa cu vecina de la etajul 2 care avea 3 nepoate dimineata. Ele mergeau la aceeasi scoala ca si mine. Mama mi-a povestit ca pe fratele meu l-a furat odata cand era mai mic si l-a dus la tara. Eram pusa sub preaviz sa nu ma urc in masina tatalui de frica sa nu ma fure. Si a incercat odata cand era zi ploioasa sa ma duca la scoala, dar nu m-am urcat si vecina de la 2 mi-a zis ca bine am facut ca ma fura si ma ducea si ma ducea si pe mine. Si s-au scurs anii, mama repeta din timp in timp de tatal, prin ce a trecut. Mai dadea el raita pe acolo sa nu uitam nici noi ca el exista. Isi facea prezenta simtita. Nu zilnic, nu ingrijorat daca am mancat, nu ingrijorat cu ce ne imbracam. El a venit odata cand am crescut mai mare si m-a intrebat daca avea el dreptate sau mama pentru discutiile LOR. Eu i-am zis ca mama si el m-a scuipat. Oricum, eu mi-am trait copilaria (asa cum am putut), cu nepoatele vecinei de la 2. Si nu m-a afectat prea tare ca nu era tatal. Daca nu era el, poate cresteam sieu cu un set de valori morale bine impamantenite. Asa am ajuns un adult confuz, care nu mai stie ce e bine ce e rau, doar asteapta sa moara si doreste doar sa ajunga langa mama ei in Ceruri, doar ca sa vada ca e bine acolo, pentru ca nu ma pot linisti. Dar tatal nu si nu si nu! Venea cand imi era lumea mai draga si imi mai deranja universul existential . Mama era la serviciu. Si fratelui ii facea la fel. Tatal nu e construit sa se streseze cu copiii prea tare. El a fost un fustangiu, Mama auzise ca tatal se incurcase cu o femeie pe care o lasase insarcinata si apoi i-a platit avortul. Ne-a spus si noua ca sa nu ne trezim cu vreun frate/sora vitreg/a pe ici si colo. Intr-un timp sesizasem ca ne facea rau discutia despre el si facusem in casa o regula sa punem bani daca il mentionam intr-un recipient (ca amenda/taxa), Ca sa ne dezobisnuim. Timpul a trecut, eu am intrat la liceu, iar la liceu eu am inceput sa dau gres si in plan scolar, incepusem sa iau note din ce in ce mai mici. Devenisem tacuta, suparata, ingandurata, nemultumita. Nu stiu daca acasa am incetat sa vorbim despre el. Nu cred. Oricum subiectul el a fost ca un venin. Ne-a inveninat. S-au ma inveninat ca eu l-am urat (acum nu-mi mai pasa, ca stiu ca orice mi s-ar intampla mie, el o sa fie bine, lui si-a purtat de grija intotdeauna), Si au inceput discutiile intre mine si mama. Eu nu ascultam de ea, nu stiu daca pentru ca nu mai puteam face fata ca era el, el si iar el in casa, sau nu-mi mergea bine la scoala, sau mergeam cu hainele rupte pe mine la scoala, pe jos, iar tatal ma mai perturba si el din cand in cand ca nu puteam uita nici ca el exista. Sincer nu mi-as fi dorit sa il cunosc niciodata. Bine nu mi-a facut. Nici nu stiu daca ii pasa de mine. O sa mor si nu am sa stiu lucrul acesta. El si-a refacut viata cu o alta femeie. Are o alta casa. Mergeam cu fratele la el in casa din cand in cand, pana cand i-am spart un pahar si eu m-am certat cu ea si i-am zis off-ul de pe suflet (asta si ca sa ii i-am apararea mamei, care suferea acasa, sa-i fac ei dreptate) spunandu-i ca nu era loc si de ea in aceasta relatie, ca ea nu e binevenita. Si de atunci nu m-am mai dus, sau parca am mai fost odata, dar doar odata si atat. Cand am intrat la facultate nu am intrat din prima, am stat 1 an sa invat sa intru la fara taxa. Am intrat urmatorul an cu sacrificii din partea mamei. Discutii, scandaluri cu mama (nu-mi mai aduc aminte de ce, cred ca din orice, orice prostie posibila si imposibila). Penultimul an de facultate m-a internat la psihiatrie pentru ca facusem scandal cu fratele , ii luasem o carte din biblioteca fara sa ii spun, iar el venise peste mine in camera, eu eram cu cutitul si chiar am incercat sa ii bag cutitul (am esuat, il uram si pe el din diverse motive prostesti, nu stiu daca fratele m-a iubit/ ma iubeste vreodata; dupa moartea mamei el mi-a zis ca din cauza mea a murit, acum toata lumea e pe cont propriu sa ne descurcam ). Mi s-a pus diagnosticul de schizofrenie paranoida. Eu disperata ca nu se poate asa ceva, eu nu sufar de asa ceva, suparata ca mama ma internase ca nu meritam (putea fratele sa fie mort, am constientizat, dar nici nu am apasat pe cutit prea tare, vroiam sa il sperii sa il fac sa creada ca eu puteam sa ma apar ca nu sunt fara aparare, ca el mai dadea in mine din cand in cand si nu prea mi-a convenit; incepusem sa cred ca eram sacul lui de box; si el dadea in mine din diverse motive; eram eu agitata, nemultumita,dar avea si el momentele lui cand era agitat nu sarea nimeni sa-l bata). Mama imi spunea ca eu il intarat, il mai jigneam si eu ( ii aratam apararea mea fabuloasa!) iar el ma jignea si el si ma lovea. Fratele a terminat facultatea a intrat la munca, la patron. Acesta dupa cativa ani de munca nu i-a mai platit salariul, cateva luni, a plecat de acolo cu credinta ca se va angaja repede undeva unde ii promisese altcineva. Fiind operat la cap, nu l-au mai angajat iar el a ramas pe drumuri. A mai lucrat pe ici pe colo, mama fiind in domeniu i-a gasit la o firma ceva, patroni dificili si acolo ca peste tot. A mers la hypermarket-uri a lucrat si acolo. Eu suparata ca de ce nu munceste! Adevarul e ca nimeni nu mi-a spus daca el a muncit, unde a muncit, daca ajuta la venitul casei. Mama si el tineau pentru ei toate acestea. La facultate am vazut colegi mai aranjati ca mine si am vrut si eu sa fiu ca ei. Mama imi explica ca nu se poate ca venit mic. Nu am dat din pinteni sa-mi ia din banii ei. Am luat bursa o vreme, mi-am luat de acolo. Mama mi-a spus ca sunt cheltuitoare, cheltuiesc pe prostii banii. Imi luasem niste haine cum mi-a placut mie de la Carrefour, ca frumos este sentimentul sa ai bani sa iti alegi ce vrei tu si nu ce vrea altul din raft. Am fost odata si cu mama care mi-a luat niste tricouri si blugi baietesti. Am purtat ce mi-a cumparat ea o vreme, nu i-am spus ca nu mi-au placut, dar nici un capat de tara nu era. Apoi mi-am luat din bursa haine mai feminine, mai cum vazusem eu la o colega pe care o invidiam si eu sa fiu ca ea. Dupa o perioada, mama a spus ca eu consumam apa cam multa, prea multi metri cubi de apa platiti, sa facem economie. Adevarul e ca imi placea sa ma destresez sa stau sub apa. Plecam nemancata dimineata, stateam pe la cursuri ma intorceam seara, tb sa fac ceva sa scap de probleme. Mama a spus ca normal e sa consumam cate 1 mc de persoana. Poate e asa normal nu zic nu, dar eu consumam mai mult. Si discutii, scandaluri de la apa. Hrana scumpa, imi mai cumparam din bursa si mancam si acasa nu mai mancam de la mama. Mama ca de ce nu mananc de la ea, ca ce am mancat eu pe ziua aceea?! Poate nu-mi placea mancarea ei, poate i-am zis si asta cateodata, ea a pus la suflet. Mi se parea agasant ca pune orice dar orice la suflet. Ca am tacut. Taceam majoritatea timpului. Cand aveam probleme spuneam dar pe un ton rastit, nu linistit. Nu cred sa fi fost copil linistit vreodata.Pe masura ce am inaintat in varsta, viata a devenit mai complicata, mai sa nu o vrei sa o traiesti ca nu ai solutii la probleme. Am incercat in gimnaziu sau liceu sa ma sinucid odata cu supradoza de […moderat…], nu am murit, m-am trezit in miezul noptii si am facut pipi care mirosea tot a medicamente. Nu a stiut nimeni. Aceea a fost prima mea tentativa. Mama s-a imbolnavit de diabet zaharat, tensiune arteriala, cardiomegalie in 50 si ceva de ani de viata. A suferit ca stia ca sunt boli incurabile. Bunica a avut si ea diabet zaharat. Cred ca a murit ca s-a inecat cu mancare, nu cred ca de diabet. Mi-am pierdut blandetea de om si am devenit suparata, cruda, cinica permanent. Scoala ma mai indulcea. Mama a spus ca asta ma va scapa de saracie, o sa fiu cineva. Am dus scoala in spinare. In ultimul an de facultate tot de la un scandal m-am reintors la psihiatrie cu politia si ambulanta, psihiatrul si-a revizuit diagnosticul dupa ce i-am povestit mai multe despre mine, stia ca nu sunt de acord cu schizofrenie (in pana mea! suferisem ca un caine in subconstient ca sa vina cineva sa-mi spuna ca nu am constiinta! ce stia ea despre viata mea, de cate ori am plans singura in camera ca nu gaseam solutii la problemele mele sa nu stie mama ca ma certa sa ma descurc singura? ca am primit amenda pe transportul public odata ca ma urcam fara bilet, patram banii pentru mancare, si atunci aveam eu economisiti 50 ron din bursa din care visam sa imi iam un set de stilouri ca imi placeau stilourile si am platit cu ei amenda, i le-am stricat pe toate mamei care le mostenise de la bunicul si bunica). Dar probabil a ramas acelasi diagnostic pe foaia de observatie, dar mi-a spus ca am o depresie. M-am imbolnavit de tiroida (nu stiu in ce moment, poate mostenire de familie, poate de la prea mult plans). I-am spus mamei ca am nodul de tiroida, sa mearga si ea cu mine la endocrinolog si pe ea o strangea gatul din cand in cand poate si ea avea. Ea nu ca nu vroia sa ia pastile si pentru aia. Nu vroia sa stie daca tiroida ei e in neregula. Eu am luat pastile de hormoni. Nu e un capat de tara. Nu am luat de schizofrenie, dar luam de tiroida. Am luat de depresie 1 luna, dupa care nu am mai luat. Nu cred ca mai raspundeam la aceleasi pastile. 1 luna am functionat bine. Am dat restante, le-am luat, medie de bursa. a fost ok. […moderat…]. Astea erau. Imi era rusine sa spun ca am fost la psihiatrie. Am dat vina pe mama. Ii reprosam ca nu eram cu antecedente daca nu ma interna ea. Ea a murit cu offul asta. Azi revizuiesc, poate am aceasta boala, am mai citit, dar nu sunt oricum obisnuita sa las de la mine in nici un conflict de mica, si nici acum la varsta adulta. Eu am dreptate. Acum imi suna ingamfat mie, dar si lumea e mai rea si eu cedez. M-am angajat in ianuarie 2013. Eram avida de Internet. Stateam si noaptea si ma jucam […moderat…]. Imi placea sa fac misto de comunitatea […moderat…]. Devenisem dependenta. Am vrut cont, mi-am cumparat jocul, o avere am cheltuit in facultate pe acest joc si am avut perioade cand nu ma duceam la cursuri ca dormeam, noaptea statusem sa joc (ma duceam in raid-uri). M-am angajat in ianuarie 2013. Mi-a scos internetul in ianuarie desi ma lasasem de o perioada buna de joc. Scandal ca de ce netul scos?? Nu eram de acord, netul era pentru mine precum cablul pentru mama, devenisem dependenta de filme. Nu mai vorbeam cu ei. Dar nu am putut trece. Cablul taiat mamei. Chemat politia. Fratele dobandise o casa cumparat de tatal cu niste conditii nu intru in amanunte. M-am mutat in casa, sa stau separata de ei. Ma saturasem si eu de atatea scandaluri. Imi ajunsese cutitul la os. M-am mutat. Tatal m-a dus cu masina. Si in mai a murit mama. Am mai fost la psiholog cu ea prin februarie sa refacem ceva.. eu am plans ca ajunsesem singura, izolata, nu mai eram protejata. Tatal nu are calitatea mamei de a rabda. Te repede imediat. Nu apreciasem suficient pe mama. Mama ca nu mai poate trai asa cu mine. Nici nu stiu daca mai reparam ceva. Psihologul sa stau o perioada departa sa vad cum este. In timp, slujba a mers, mi-a mai atenuat caderea, dar mama se consuma acasa. Am sunat insistent la inceput, apoi deloc si am asteptat. Am racit, i-am trimis mesaj ca sunt bolnava, am vrut sa vad daca este bine, sa-i spun ca mai exist si eu. M-a sunat de 2 ori inapoi dupa 4 ore, nu i-am returnat niciodata telefoanele. Si nici nu o sa mia pot vreodata. Ultima data am vazut-o in statie, nu stiu daca si ea m-a vazut, dar nu ne-am vorbit. A trecut prin fata mea. Iar urmatoarea data am vazut-o la morga si eu alaturi de targa tipand de durere si plangand disperata nu poate fi adevarat. Nici azi nu cred ca a murit, plang si simt o durere in inima, o strangere, si ma rog la Dumnezeu sa ma ierte ca am fost copil prost la viata mea. M-am intors la antidepresive, tot […moderat…], dar fara efect… nu stiu daca o sa mai rezist mult. Poate voi muri cumva si eu in curand, ca nu merit sa traiesc, nu stiu cat o mai duc, v-am spus povestea mea.
Privesc la mama
Privesc la mama….e batrâna
Si tânara nu sunt nici eu…
Tot ce facea usor odata
Acum îi pare-atât de greu.
Vad ochii dragi,plini de iubire
Privind la mine osteniti,
Simt pasii ei odata sprinteri
Cum calca greu si obositi.
Înerc ades s-o tin cu bratul
Si-n mesul ei s-o sprijinesc,
Căci stiu…sosi-va ziua-n care
Pe drum ne-ntors o s-o-nsotesc…
Neputincioasa-ntreaba adesea
Despre nimic…despre ceva…
Râspunde-i fără sovăire,
Dă-i tot ce vrea si n-o certa.
Si daca totusi nu-ntelege
Repeta-i iar, nu te-ntreba…
Gîndeste-te ce-aproape-i clipa
Când nu te va mai întreba!!!!
Draga mea acesta poveste face parte din trecut, un episod care nu-si mai are rostul. Incearca sa reglezi ceasul vietii tale la zero adica sa incepi de la zero fara sa mai lasi amintirile sa te rascoleasca, sa te afecteze. Tocmai acum citesc Scopul esecului de Zac Poonen O poti citii gratis aici http://www.scribd.com/doc/155080059/Scopul-esecului-de-Zac-Poonen Cred ca te-ar ajuta si pe tine.O zi frumoasa 🙂
M-a exterminat mama cu moartea ei.
Buna, sunt ale, pe ziua de azi este a treia oara cand ma chinui sa scriu si ma tot razgandesc . Intre timp am mai citit cateva povesti de pe acest site si mi am gasit cumva curajul. Am gasit site-ul intamplator pentru ca si eu am avut cateva episoade in care singura solutie era sa-mi iau viata. Ce pot sa spun este o poveste lunga si incarcata de detalii … asa ca o sa incerc sa spun lucurile pe scurt. Parintii mei au divortat cand eu aveam varsta de 6 ani iar fratele meu10 . Intre parinti a inceput un fel de lupta cine ramane cu copiii si asa dupa numeroase „lupte”, eu am ramas cu mama si fratele meu cu tata. Ce pot sa zic este ca ne au despartit si nici pana in ziua de azi nu simt ca am frate, desi vb cu el destul de des. Ma rog am ramas cu mama , bunica mea a rupt legaturile cu ea pentru ca era rusinos sa divortezi in acea perioada . Si asa mama s-a chinuit sa ma creasca , pana in clasa a 4- a am avut vreo 2,3 „tati vitregi” care nu se comportau tocmai frumos cu mine. Mama a cunoscut pe viitorul si ultimul meu tata vitreg si ne am mutat la el acasa , in orasul lui , bunica a reluat relatiile cu mama .Eram in clasa a5-a dar eram un copil din acela timid , nu aveam voie sa ma joc cu ceilalti copii din cartier , nu aveam voie sa am prieteni , nu aveam voie sa ascult muzica in casa etc. Inclusiv daca foloseam un pahar si nu il puneam la locul lui se tipa pe mine. Si asa incetul cu incetul am crescut cu scandaluri ca fiica ta e asa, ca fiica ta …niciodata nu am fost indeajuns de buna. La inceput mama imi lua apararea da incetul cu incetul am vazut cum era convinsa de catre noul meu tata ca copiii treb educati altfel .Doar cand veneau ceva rude la noi in vizita „tatal meu ” devenea instant un om perfect se juca cu mine, evident in fata neamurilor ca sa se vada ca e el un tata bun si grijuliu.Desi aveam note bune nu era de ajuns orice as fi facut eram , cea vinovata sau ” pe ce pui mana strici” incetul cu incetul auzeam de la mama esti ca si matusa ta ( sora tatei care la crescut pe fratele meu ) , esti prosta ca si tata tau ca numai ala era fraier ca tine etc.Daca primeam bani sau ceva de la tatal meu adevarat imi lua tot . Si asa incetul am ajuns in liceu moment in care tatal meu vitreg a devenit si mai psycho. Racnea la mine daca nu i convenea ceva , aa si sa nu uit sa mentionez ca de cand am intrat in casa lui altceva in afara de asta e casa mea nu am auzit, mereu daca era o problema spunea asta e casa mea faci cum zic eu si asa mai departe, inclusiv cand spalam vasele trebuiau facute ,cum era el invatat de mama lui ca daca nu facea crize. in liceu am fost premianta dar orice faceam nu era bine, nu am auzit odata bravo de a lungul anilor sau foarte bine sau o incurajare.Si prin clasa a 12-a am avut un prieten in care pot sa zic ca mi am gasit refugiul , acum cand stau si ma gandesc imi dau seama ca de fapt cautam un loc al meu , un loc in care sa ma simt acasa.Paintii mei au fost dintodeauna reci cu mine, mama nu a purtat niciodata conversatii cu mine despre adolescenta sau despre scoala . Si asa la un moment dat mama mea care incerca sa mi fie „prietena” ma intrebat despre anumite evenimente iar eu care ma m gandit ca e mama , ma-m confesat si i am spus ca s-au intamplat anumite lucruri si ca nu mai sunt „fata mare”. In acel moment ma traumatizat reactia ei, ma palmuit , ma tras de par, ma batut cu cureaua , mi a adus un cutit sa ma omor , mi a zis sa ma arunc in fata trenului si mi a zis ca nu mai sunt fiica ei,multe alte lucruri de genul acesta.Nu pot sa va zic ca nu am mai avut incredere in ea de atunci si nici nu o sa am vreodata. Nu a vorbit cu mine vreo 3 , 4 luni locuiam cu ea in casa dar trecea pe langa mine , vreo doua saptamani am stat inchisa in casa plangeam incontinuu nu puteam sa ma abtin , am incercat sa ma omor, vroiam sa nu mai exist , vroiam sa dispar sa nu mai fiu pe pamant sa nu mai vad pe nimeni. Dar nu aveam pe nimeni exact cand aveam cea mai mare nevoie de un sfat ,de un umar pe care sa plang nu aveam pe nimeni. Si dupa cateva luni bune a venit alta drama peste mine prietenul meu a fost nevoie sa aleaga intre mine si bani,parintii lui i-au spus scurt pe doi ori te insori cu fata care vrem noi ori te dezmostenim. Evident ca am ramas singura si disperata, cu inima in bucatele si parintii mei pe deasupra care ma faceau in toate felurile, mergeam pe strazi plangand numai sa nu fiu acasa. Am vrut sa merg si eu in vacanta cu colegii tatal meu vitreg mi-a imprumutat bani si pana in ziua de azi tipa dupa mine ca ti am dat bani sa mergi in excursie.Si am terminat liceul premianta toti 4 ani dar orice as fi facut nu eram indeajuns de buna. Asa ca ma m concentrat pe alte lucruri am inceput sa vin din ce in ce mai rar pe acasa, am inceput sa beau ,sa merg prin discoteci cu colegii de faculta sa traiesc ca majoritatea studentilor de varsta mea , mi am spus ca oricum orice as face nu voi fi buna pentru parintii mei. La faculta am intrat la fara taxa primul an, dupa care a trebuit sa platesc iar dragii mei de parinti mi au zis stii ce noi am avut obligatia sa te crestem pana la 18 ani , descurcate si fa cum stii tu noua sa nu ne ceri bani. Si cu ajutorul fratelui meu si a tatalui meu adevarat mi am platit facultatea pe ascuns fara sa stie nimeni. Am lucrat in weekenduri , am lucrat aproape zi de zi timp de 3 luni la un call center , ma m descurcat cum am putut si singurul moment in care eram copil bun era atunci cand le imprumutam bani pe care nu ii mai vedeam niciodata, am facut greseala de a cere bani inapoi si mi s-a spus din scurt ca” eu cate ti am dat de cand te ai nascut nesimtit-o” . Mi am luat o geanta rosie tatal meu vitreg care era penticostal ma facut curva . Deci va dati seama ca dupa atatia ani nu am putut nici eu sa tac incontinuu si sa inghit atatea insulte critici, umiliri etc. Si am avut un nou prieten care , ma sprijinit foarte mult , dar pentru tatal meu v ,eu am fost un fel de nesimtita care le cere bani si de mancare. Si din alte scandaluri gen asta e casa mea ma si tu nu mi spui mie ce sa fac ma mucoaso si fraze de acest gen , mi am facut bagajele si am iesit in strada , nu va zic ca a iesit dupa mine si ma lovit in plina strada se uita lumea la noi ca la circ. Ma m mutat am stat 3 luni cu prietenul meu , in prima saptamana mama ma suna si tipa pe mine ca de ce nu i am facut curatenie acasa, ca daca tot am plecat macar sa i fac curat , au vazut ca nu merge si pentru prima oara in viata lui tatal meu v, mi a trimis un mesaj in care isi cerea scuze ca a tipat pe mine ( nu recunoaste nici pana in ziua de azi ca ma lovit , fara sa mai zic ca el nu e un prost sa si ceara scuze de la o mucoasa si o nesimtita) si ca de dragul mamei sa ma intorc acasa ca mama se simte rau , de fapt mama se certase cu el si cand a vazut ca nu are incotro atunci a incercat sa si ceara scuze sa mi promita ca se va comporta frumos etc. Mama lucra si ea si s-a ingropat din ce in ce mai mult in lucru nu i pasa ca pe mine maniacu asta ma certa zi de zi si tipa pe mine ca un bezmetic, cand venea acasa si ii spuneam tatal meu vitreg spunea ca sunt o ordinaa ca eu mint ca el nici macar nu a ridicat vocea pe mine , asta pana l am inregistrat intr o zi si i am dat mamei sa asculte, efectul o spatamana de cearta intre ei si atat. Evident ca a mintit cat a putut dupa vreo doua trei luni era aceeiasi situatie. Am inceput din nou sa evit lucrurile , ma- m despartit de prietenul meu si dupa cateva luni mi am reintalnit amicul din adolescenta, am avut lungi conversatii si dupa vreo 7,8 luni a venit in romania sa ma vada . In acest timp tatal meu v a inceput sa se comporte mai frumos a auzit ca baiatul asta e de familie buna si bogat si ma periau cand el cand mama. Fata mamei bine etc, sincer erau lucruri care ma uimeau nu mi venea sa cred… A venit prietenul meu ne am logodit si era nunta fratelui meu la care participau toate neamurile , logodnicul meu a trebuit sa plece din romania si nu va vine sa credeti in momentul in care a plecat ma u intrebat ca ce bani mi a lasat ,cand vine inapoi si in momentul in care am refuzat sa le dau raportul au inceput , sa ma faca in toate felurile sa mi spuna ca toti baietii isi bat joc de mine si tot felul de lucruri . Nu am spus nimic era nunta fratelui meu nu am vrut sa stric nimic si evident dupa nunta mama ma acuzat ca am stat langa neamurile tatalui meu adevarat si ca de ce am stat acolo ca , sunt ca matusa mea , nesimtita si un scandal monstru si ma scos din casa mi a zis ca sa ma iau si sa plec din casa ei. Deci asta era ceva nou pana acum ma scotea numai tatal v din casa acum a inceput si mama . Si asa am mai stat cateva luni acolo, le cumparam una alta si taceau. Toamna trecuta am parasit romania am facut nunta aici in strainatate. Parintii mei nu mi au dat nimic ( desi mama detine doua case plus cateva terenuri) vorbesc cu ei aproape in fiecare zi , ca sa vina la nunta mea, tatal meu v ,a facu un scandal ca el nu imprumuta bani sa vina la nunta mea ca daca vreau sa vina sa i trimit bani , ca sa nu ma fac de rusine in fata familiei logodnicului meu le am trimis bani au venit , primul lucru cand a intrat mama in casa mea a fost asta nu mi place , nu e curat , etc numai critici , pana ma enervat si i -am spus frumos sa inceteze si cu 2 zile inainte de nunta a facut un show la mine acasa cu lacrimi ca sunt o nerecunoascatoare ca uit de unde am plecat. Dar ei uuita ca tot ceea ce am azi nu se datoreaza lor . Tatal meu v sustine ca el ma tinut in facultate si lui i se cuvin multe lucruri, acum sunt fata lui ,inainte eram o curva nesimtita… de fiecare data cand vorbesc cu ei pe internet mi se bat apropo-uri ca nu au telefoane bune, ca nu au bani de benzina , poate gresesc dar nu intentionez sa i ajut pentru ca ma m saturat. Nici macar acuma cand vorbesc cu mama nu vad un gand bun , un lucru sincer, aud doar si cat a costat aia , ce haine ti ai mai luat , si asa mai departe. Motivul scriu aici, este pentru ca nu pot sa discut cu sotul meu aceste lucruri si nu am prieteni . Familia sotului meu este intr-adevar o familie , cateodata sunt invidioasa pe sotul meu cand vad cum il alinta mama lui ,( o femeie extraordinara care ma iubeste ca pe fiica ei) si cum ii ofera tot pe tava , eu nu am avut parte de asa ceva . Sunt recunoscatoare si ii multumesc lui Dumnezeu ca nu ma lasat sa decad si sa o iau pe cai gresite, era atat de simplu. Si nu au fost putine momentele in care simteam ca vreau sa ma sinucid am avut de multe ori cutite in mana cu acest gand , pastile, dar cumva nu am putut. Acum ma bucur ca am o viata fericita, sunt gravida si singurul lucru de care imi este teama este sa nu devin ca parintii mei , sa nu cumva fara sa mi dau seama ca ma comport ca ei cu viitorul meu copil. De cand sunt aici sunt mai linistita cu toate acestea simt cum parintii mei si de la distanta ma afecteaza cateodata. Eu nu stiu cum sunteti voi dar nu ma simt bine cand vorbesc cu cineva sa mi se planga mereu , eu inteleg ca viata e grea dar cand am avut eu nevoie de ei unde au fost?? Mi au intors spatele si acum ,profita de orice ocazie , inclusiv mi au propus sa se mute aici cu noi si eu sa le gasesc un job . Eu pot sa iert dar nu pot sa uit , nu pot azi sa tip pe cineva si maine sa zambesc ca si cum nu s-a intamplat nimic. Deci incerc sa mi dau seama probabil ca am gresit si eu in multe cazuri , dar oare e numai vina mea?
La inceput zero inseamna o cafea,la sfarsit zero inseamna un 10.Deoarece acuma te vezi zero in fata la toate,zero semnfica mai mult decat iti inchipui,fara zero celelalte numere pe care le vezi tu mari,nu ar avea valoare de “mare”.Asa ca,apreciaza numarul zero,el poate fii neutru,si poate face un numar mic,unul mare.Alege linia aceea melodica,care se ridica prin suferinta,peste celelalte.
E greu sa te zbati singur,atunci cand ai nevoie de viata,te zbati ca pestele pe uscat si tanjesti sa fi printre ceilalti,sa respiri usor,evident ca sunt riscuri ca pradatorii sa te ucida chiar si atunci.Uita de momentul asta,de momentele urate,de zilele cumplite,sunt doar clipe care nu ar mai trebui sa le consideri un prezent,si ce daca vine un meteorit,sau viata ta se prabuseste,mai jos de atata nu poate sa se duca.Poti incepe o viata noua,facand,de astfel,lucruri noi,din prima zi cand te trezesti si spui-de astazi o sa schimb ceva,incet,o sa contez eu mai mult decat oamenii din jur,decat ceea ce ma face sa ma simt prost,decat ceea ce ma descurajeaza si ma copleseste sa fiu in acelasi cerc si in aceasi natura cu judecatile pe care le port.Oricum oamenii nu au nevoie de altceva,in afara de bani,pt ca altceva in locul bunurilor materiale,pot obtine singuri.Conceptul de Dumnezeu este constiinta iar locul in care traiesti este trupul ce alcatuieste intreg universul.Undeva,si aproape tot ce determina dependenta,ce disturba sufletul,viata unui om,momentele ce aduc depresia,sensul in jurul caruia ne rotim si uneori il regasim greu,sunt comparatiile dintre noi,ubiciceitatea si diferenta de acceptare,nu ne place de noi si asta determina stabilitatea de sine,lipsa de pasiune.Judecam lucrurile exact asa cum sunt,pentru a ne creea o acalmie totala.Nu le judeca nimeni corect,ci mereu in favoare si in defavoare.In afara judecatilor noi traim altfel.Daca nu ne-am mai judeca intre noi ar disparea un gram de rautate,iar tu daca nu ai mai judeca,viata ta ar avea un alt contur,pentru ca nici Dumnezeu nu te-ar judeca pe tine.Judecata are un mare rol in viata noastra,un rol negativ.Am comparat aceasta afirmatie cu doi oameni care traiesc si se inteleg doar prin gesturi,doi colegi,doi prieteni,doi iubiti,doi oameni, categoric diferiti (absolut toti suntem diferiti)-nu e nevoie sa-l desconsider pe celalalt,automat este diferit,oricum si orice am face, toti suntem diferiti,nu e nevoie ca sa aduc judecati,sa fie considerabile din postura mea,drepte.Consider ca rautatea vine din suprematia bunurilor,uneltelor de care ne folosim pentru a supravietui.Ne lasam greu de depasit,de multe ori fara sa ne dam seama.Atunci cand suferim,avem tendinta sa facem si persoanele dragi sa sufere,deoarece nu e nimeni care sa ne ia greutatea din suflet,suntem doar noi cu noi,insine.In zilele cele mai grele,ale tale,traieste ca si cum nu s-a intamplat nimic,stiu ca e iremarcabil atunci cand ai in cap doar imagini care-ti starnesc suferinta,dar totusi e remarcabil pentru cei care stiu ce inseamna,si sunt oameni buni,chiar daca ii vei gasi greu, pe acestia ar trebui sa-i cautam;uneori ne incomodeaza dorinta noastra in realitate,dar ma intreb…de ce am avea dorinte daca realitatea este cea adevarata,extravaganta,cea in care traim? Sunt multe bariere inguste pentru fiecare dintre noi.Singurul mod in care poti supravietui este acela de a te iubi mai presus de orisice,pentru ca doar tu esti viata ta si doar din universul tau poti sa-ti alegi lumea. Tu contezi mult pentru lumea aceasta,astfel inchipuieti-de ce te-ar mai fi adus Dumnezeu pe lume?Am scris acesta tuturor persoanelor care au trecut prin greu,si s-au lasat purtati de suferinta;nu stiu cati dintre oameni stiu sau au simtit macar senzatia de mangaiere deasupra capului,atunci cand a fost prea mult pentru ei.
Ce schimbare a fost cu toate cunostintele,care pana in deceniul acesta nu le stiam,majoritatea? Nici una,continuam in acelasi ritm,deoarece si daca judecam binele,decurge la fel cum judecam raul.Nu conteaza ceea ce ni se pare corect si adevarat,conteaza ceea ce simtim noi si ceea ce traim.
Iesi la o plimbare,nu trebuie sa ai companie,ridicati moralul cu un redbul,fa o baie fierbinte si lasa-ti mintea sa mearga inainte,nu o mai du inapoi,lasa-ti sentimentele sa curga,cu timpul vei simti ca te iubesti mai mult decat te-ai iubit pana acum.
Anotimpul din suflet nu este intotdeauna in concordanta cu anotimpul din natura,putem trai iarna tristetii in cea mai exuberanta vara sau primavara bucuriei in cea mai posomorata iarna.Suferinta si bucuria fac parte din viata,important este sa gasim un echilibru interior care sa nu ne lase sa zabovim prea mult in depresie,atunci cand,fara sa vrem,aceasta ne prinde in capcanele ei.
Maaya draga nu cumva sa-i duci acolo la tine …o sa-reinceapa calvarul in viata ta,,,zici ca acum esti linistita..te rog nu strica linistea de care ai avut nevoie toata viata,,,zici ca si de la distanta te afecteaza …..lasa-i in pace i-ai iertat vb cu ei la telefon si atat nu merita mai mult….asta e parerea mea !! iti doresc sa ai parte de multa liniste sufleteasca !!
Am 26 de ani si deja nu-mi mai doresc sa traiesc,am trecut prin foarte multe,nu mai rezist ,imi doresc sa mor si asi fi facut-o pana acum dar nu m’am indurat de cele doua fetite ale mele pentru care sunt inca astazi aici.Dar nu mai pot imi doresc sa mor cum isi doreste un om bolnav sa traiasca ,cum isi doreste un orb sa vada .M-am rugat la Dumneze sa ma ajute,i-am cerut cu disperare ajutorul dar lucrurile nu se indreapta,i-am cerut sa ma ia,dar se pare ca nu sunt un om bun,ce sa faca cu mine.i-am cerut sa dea sanatatea mea altcuiva care are nevoie,nici nu-mi mai pasa de mine.Intelegeti cat de disperata sunt sa mor si nu stiu ce sa fac ,nu suport gandul ca imi las fetitele(doua fetite superbe,gemene)dar eu nu mai rezist am gandul asta de mai bine de 1 an
Ajutati-ma!
fratilor fiti tari Diavolul vrea sa puna stapanire pe sufletul nostru noi tb sa ii fim impotriva Dumnzeu nu ne da cruci mai mult decat putem duce fii puternica Daria lupta te pt fetele tale gandeste te bine Dumnzeu ne vrea puternici nu mamaligi eu am 25 si eu is la fel ca tine de un an si ceva ma lupt cu depresia asta nenorocita si uneori simt ca pierd batalia dat tb sa ne luptam satana vrea sa ne castige prin mod perfid dar tb sa ne luam inima in dinti si sa mergem mai departe viata e grea dar nu avem ce face crede ma lupta cum poti nu renunta la lupta cazi si te ridici ce vor face fetele tale gandeste te bine inainte de a face vreun gest necugetat !!!!Domnul fie cu tine roaga te mai mult mergi la biserica o sa ne ajute Dumnezeu ai sa vezi !!!!!mai vb […moderat…] daca vrei […moderat…]…
Vreau sa mor usor si fara dureri..stie cineva cum as putea face asta?
Nu am niciun rost pe lumea asta..sunt degeaba.
Am foarte multe probleme..pe plan sentimental cat si financiar.
Nimic nu ma poate opri..totul este pus la punct.
Imi trebuie doar o metoda fara dureri..
va rog sunt disperat!!!!acum scriu acest comentariu dupa ce am venit de la liceu cls a 9-a.Nu ma integrez printr-e alti oameni si copii deoarece eu am petrecut mai mult timp cu familia si stau la tara ori asa m-am nascut si nu e vina mea.toti se i-au de mine sau rad pe seama mea si eu sunt extrem de fricos si nu l-e raspund nimic!chiar astazi ca un exemplu s-a luat un cretin de mine si nu ma lasa in pace…iar un coleg de clasa mi-a cerut telefonul ca sa se uite cum arata si nu stiu ce si imi citea mesajele cu o verisoara in care ii spuneam ca in clasa am numai repetenti care se i-au de toti si imi este frica sa nu spuna si la altii.Maine iar merg la scoala si imi este groaza!as vrea sa merg la un psiholog dar imi este rusine sa l-e spun parintilor!sunt o fire foarte fricoasa si nu cred ca ma voi acomoda vreodata in acest liceu sa oricare altul.Imi este frica sa raspund si la ore ca sa nu rada copii de mine ca sunt tocilar!ma gandesc ori sa abandonez scoala chiar daca nu ma mai angajeaza nimeni sau sa m-a sinucid
dragul meu(ma adresez asa pt ca e mai placut decat sa ma adresez ..unui anonim:),vreau sa-ti spun prima oara ca DRAMATIZEZI SI EXAGEREZI TERIBIL.esti doar un adolescent, dintre miile de adolescenti,care trece printr-o criza de personalitate pe care o resimte la un nivel exagerat…treci prin ce-am trecut si inca mai trec ,sincer,si acum cand sunt studenta in anul 4….esti un baiat introvertit,o fire melancolica, si nu un sangvinic cum ,probabil,ti-ai fi dorit sa fii(asa sunt si eu si alte cateva miliarde de oameni)…te adaptezi mai greu,esti ca un speriat de bombe ,oamenii ti se par un chin greu de suportat…ce trebuie sa faci este sa renunti sa porti eticheta pe care tot scrii :uitati-va la mine cat de ciudat sunt,ma tem de voi,sunteti mai buni decat mine…da-ti un zoom out(adica urca-te pe luna si incearca sa te vezi in multimea de oameni din jurul tau)..:D…o sa vezi ca nu esti decat un baiat care face din tantar armasar…TU ESTI TU, ORICE S-AR INTAMPLA,CU BUNE SI CU RELE!!!,..incearca sa te dai cu lumea…tine si tu la glume,mai da si tu o replica din cand in cand,spune o gluma buna sau proasta din cand in cand ,detensioneaza-te…sunt toti in jurul tau oameni ,copii ca si tine,toti cu personalitati diferite…NU TE IZOLA…fii activ la ore…iti spun din propria experienta ca educatia ,studiul sunt cele mai importante,nu gura lumii,gura unor pustani care nu stiu cate urechi au…aprecierea parintilor,a profesorilor e o satisfactie mult prea mare ca sa renunti la ea in favoarea unor tampenii spuse de unii…uite ,eu spre exemplu la fel am avut experiente neplacute la inceputul liceului pt ca ma sicanau toti,eram mai ciudatica,izolata si le vorbeam urat colegilor …am inceput sa las de la mine,sa ies cu ei ,sa comunic cu ei, sa invat fff bine la scoala ,fara sa-mi pese ca ma fac tocilara s… acum sunt in anul 4 la facultate si tin sa-ti spun ca si acum tin legatura cu colegii de liceu ,ies cu ei,petrecem revelioanele impreuna…culmea,cu fata cu care am avut cele mai mari probleme sunt cea mai buna prietena acum …dar firea asta a noastra mereu va intampina probleme..mereu vom fi mai timizi,mai retrasi ,mai ciudatei daca vrei…insa e nevoie si de noi(mai ales de noi)pt ca mereu vom fi seriosi,buni ascultatori,buni prieteni….SA NU TE MAI GANDESTI NICIODATA LA SINUCIDERE,INDIFERENT DE MOTIV…gandeste-te ca vor muri si parintii de atata suparare dupa moartea ta…vor fi niste zombie care nu vor mai avea o noapte linistita,o clipa de mangaiere…tu sa pleci si sa-i lasi pe ai tai nenorociti pe viata? nu iti va fi mai bine dincolo,te asigur… AICI SI ACUM E MOMENTUL TAU…DA-TE CU LUMEA,RAZI ,BUCURA-TE DE VIATA,ADAPTEAZA-TE,STUDIAZA,INVATA DIN GRESELI ,FII MAI OPTIMIST…urmareste filmul POTI SA-TI VINDECI VIATA si filmul SECRETUL….te pup si astept noutati de la viata ta de tanar care a inceput un nou capitol al vietii
de 7 ani m-am despartit de cineva si de atunci nu trece o zi fara sa sper si totodata fara sa ma gandesc la feluri nedureroase in care sa termin disperarea; sau nopti, aproape in fiecare noapte vise, cosmaruri,transpiratie, nu prea dorm de ceva ani mai mult de cateva ore…ea stie, mai vorbim, cateodata incearca sa ajute, cateodata ignora… nu stiu nici eu ce sa fac, e o lupta intre speranta,vointa si amintiri cu durerea, lipsa de sens si oboseala…scriu din curiozitate.
Draga Nimeni,
Profit de curiozitatea ta si iti spun ca, la randul nostru, suntem curiosi sa aflam mai multe detalii. Cred ca esti constient(a?) de faptul ca informatiile pe care ni le-ai dat aici sunt muuuult prea putine pentru a ne putea face o idee si, mai ales, pentru a intelege exact care este povestea ta, cu intregul ei context.
Ti-am facut o categorie a ta, in coloana din dreapta, unde te asteptam sa revii. Intrucat numele „Nimeni” era deja luat, am facut o combinatie intre pseudonimul ales de tine si un nume frecvent romanesc, Ion. Prin urmare, iti vei regasi comentariul si raspunsurile celorlalti la rubrica „Nimenion”.
Cu prietenie,
Adrian
Aseara am vrut sa pun punct , sa termin odata mizeria asta de viata ep care o traiesc. Sunt un om jalnic, o distrusa, mi-e rusine sa ma uit in oglinda. As vrea sa am curajul sa pun punct odata nu doar sa-mi zgarii venele cu o lama de cutit. Esuez in tot ce fac, ma simt nefericita in fiecare zi, iar el…ma da afara din casa la fiecare cearta , si plec , si-mi promit ca nu-l mai caut, iar cand ajung la mine , singura si in frig, incep sa-l sun si sa-l rog sa ma primeasca inapoi. Am o viata mizerabila, mi-e rusine cu ce fel de om sunt, o terminata, o distrusa. As vrea sa dispar, sa nu mai exist, sa nu fi stiut nimeni ca am existat vreodata, si nici eu sa nu mai stiu nimic. vreau doar sa incetez sa mai exist. N-am tarie, n-am putere, mi-e greu sa fac orice. Sunt un om slab, distrus, terminat, si nu merit nimic. Vreau sa incetez sa mai exist.
Te rog sa nu faci asta! Stiu si te inteleg perfect, am fost si eu prin asta, ca nu mai crezi nici in ruptul capului ca mai are vreun sens sa traiesti. Dar nu e decat amagire de la cel rau, poate cea mai mare si puternica dintre ele. Nu mai incerca asa ceva ceva, daca nu din alt motiv, atunci numai de ciuda sa n-o faci. Vezi ce poate sa se intample a doua zi. Si a doua zi tot asa. Roaga-te, stiu ca nu-ti vine nici in ruptul capului si esti convinsa ca n-o sa te ajute cu nimic, dar fa-o! Ai parinti? Prieteni, sau cunostinte care ii stii tu cat de cat ca-s ok. Spune-le ce-ti trece prin gand, stiu ca nu vrei sa zici la nimeni, in asta consta si puterea amagirii asteia, ca devii mut si surd. Du-te la biserica, spovedeste-te, vb cu careva cat de cat apropiat si spune-i gandul asta care te sfarma pe dinauntru. Hai te rog, capu’ sus!!! Mai scrie-ne aici, scrie-ti toata povestea ta, de cand te-ai nascut si pana azi. Te rog nu mai fa ce-ai facut! Esti intr-o mare amagire, dar poti iesi, atat timp cat nu faci ceva necugetat si un pic de rabdare. Hai fii tare! Doamne ajuta!
Draga Claudiu,din punctul asta al tau de vedere,omul de acum,intr-o era viitoare,daca va mai exista,se va numi legenda spirituala,nu ma intereseaza din nici un punct de vedere vizionarile sau vizionarii…care astia doar isi dau cu parerea despre viitor,si fac ca conceptiile realitaitii sa dispara din perspectiva tineretului.Nu-ti contracarez sfaturile,nu contacarez pe nimeni…fiecare cu el,insa sunt prea demodate…..
Ma aflu intr-un moment in care iar ma simt iar pe culmile deznadejdii …..simt ca nu am pt ce sa mai lupt …ma simt singur , parasit abandonat ,trist ,mic …ma lupt de mult timp cu astfel de sentimente insa se pare ca pierd batalia ma afund tot mai mult in disperare si vad solutii in gesturi extreme …Daca nu cer prea mult as vrea sa discut cu cineva care poate sa ma ajute ,…nu am bani …nu am aproape nimic de oferit …daca cineva simte ca poate sa faca un gest crestinesc fara obligatii il rog sa nu se sfiasca si sa imi intinda o mana
Draga :-(,
Bine ai venit aici! Nu stiu daca ai aruncat o privire atenta pentru a te edifica referitor la ceea ce putem oferi aici. Totul porneste de la detaliile pe care ni le scrii tu; pe baza lor iti putem oferi alte perspective si tot ajutorul posibil. Daca vrei sa discuti personal sau fata in fata cu cineva, poti suna la colegii nostri de la 116 123 (un telverde gratuit) si, eventual, iti poti face o programare pentru o consultatie.
Optiuni exista, cu siguranta! Depinde doar de tine! Noi suntem aici, ok?
Cu prietenie,
Adrian
Daca este nevoie de detalii atunci le voi pune la dispozitie , nu am un picior , mi-am pierdut auzul la o ureche pentru a nu-mi pierde viata , insa cel mai rau este ca sunt dependent de jocurile de noroc asta m-a distrus am 30 de ani in care nu am realizat nimic , sunt dator vandut , obosit sa traiesc intr-o minciuna , am facut un ultim efort si 6 luni nu am mai fost acolo insa ieri parca am fost posedat am intrat intr-un casino si am pierdut tot ce aveam plus bani care nu erau ai mei , am avut 3 job-uri ca sa faca fata datoriilor insa m-am imbolnavit si ma rau am facut ulcer am inceput sa am insomnii , nu mai vad bine …am renuntat la acel stil de viata si am decis sa reduc cheltuielile la maxim insa ieri mi-am batut joc de tot ce am reusit sa fac in ultimele 6 luni ….Nu banii pierduti sunt problema desi am ~50000 ron datorii si un salariu de 900 ron problema cea mare este ca nu am control asupra vieti mele ,Am investit mult timp si bani in terapie insa fara nici un rezultat , comportamentul meu a recidivat de atatea ori incat nu potsa apelez la nimeni apropiat deoarece il voi pierde ..si asa nu mi-au mai ramas multi oameni alaturi .As dori sa comunic cu dumneavoastra in privat .
Va multumesc foarte mult ca mi-ati raspuns
uite nu stiu cum te cheama dar si eu am stari ca ale tale si simt ca nu mai pot pierd batalia dar iar imi aduc aminte de Dumnzeu ca nu ne da cruci mai mult decat putem duce increde te in El roaga te mai mult plangi in fata icoanei Domnului cel care ne vrea raul e Diavolul tatal minciunii el vrea sa puna stapanire pe sufletul nostru dar noi tb sa ii stam impotriva el ne sufla astfel de ganduri de sinucidere dar nu tb sa le acceptam noi il avem pe Dumnezeu lui sa ii daruim viata noastra asa ca ia o de la capat cazi si te ridici eu am un an de cand sunt asa disperata dar singura tb sa ma ridic si ma merg mai departe asa tb sa faci si tu fii mai viteaz si mai intelept decat vrajmasul mantuirii noastre dute la un preot spovedeste te tine legatura cu Dumnezeu !!!!!! […moderat…] daca vrei sa vb oricand poti numai bine !!!
Buna, Anee. Gasesti povestea lui si comentariile ulterioare la categoria „Zeu al suferintei”.
Te rog sa imi lasi un nume pe care sa il pot folosi pentru a-ti face o categorie in coloana din partea dreapta. Nu este nevoie sa fie cel real, poate fi orice pseudonim doresti. Eu as insista pentru o discutie pe site, intrucat timpul meu este extrem de limitat si am senzatia ca ai nevoie de mai mult decat iti pot oferi eu. Pe site poate interveni in discutie ORICE membru al grupului de suport, experientele lor sunt extrem de diferite si iti pot fi de folos mai mult decat daca astepti raspunsurile mele. Eu permanent sunt nevoit sa prioritizez raspunsurile la mailuri; prin urmare, daca apar alte solicitari mai urgente, raspund intai la acelea si, implicit, un raspuns in privat, de la mine, poate intarzia uneori destul de mult.
CU prietenie,
Adrian
Am murit de atatea ori doar ca sa pot sa traiesc mai departe. Un om vechi moare si devine unul nou. Un om vechi fericit, un om nou trist. Tristetea devine, dupa lupte grele, fericire. Si omul devine vechi si moare, si iarasi un om nou trist se ridica. Dintr-un cadavru se rasare o floare si floarea infloreste si floarea moare, si din ea se hraneste o alta floare, care mai apoi infloreste…
Sangele curge si devine suferinta. Suferinta e renastere si scutul impotriva suferintei.
Sange pentru sange. Singura lege divina… si singurul care are motive sa ma omoare sunt eu… Zeu al suferintei da-mi puterea sa fiu milos cu mine insumi…
cred ca mi se potriveste ZEU AL SUFERINTEI nu am vrut niciodata sa ma consider un om care a suferit insa se pare ca am strans prea multa suferinta ca sa im mai pot controla viata
buna am 14 ani….eu la 12 ani am vrut sa ma sinucid pt ca simteam ca nimeni nu ma intelege ma certam cu parinti uneori fugeam de acasa..intro seara mam certat foarte tare cu parintii mei si am luat o mana de antibiotice si am fugit de acasa.mergeam pe strada si am cazut jos. dar cineva ma vazut si a sunat la salvare cand mam trezit,langa mine era un doctor,si mia zis ca am fost in coma 3 saptamani. aceasta intamplare a avut consecinte grave asupra mea.am devenit foarte temperamental si violet.
Salut , am si eu o poveste care ma macina si nu imi mai gasesc linistea tot timpul ma gandesc sa ma omor si am terminat, eram cu vitoarea mea sotie in tara in rom si ne hotararam sa plecam la londra sa putem strange bani pt o casa si multe alte .. am ajuns am stat la fratele ei vreo 3,4 luni in acest timp neam cautat de munca intrun final am gasit eu intrun service auto ca voositor ea nu isi gasise asta se intampla undeva prin sep 2012 incet incet neam mutat de la fratesu in ideea de asi gasi si ea de munca neam mutat la sefu meu in casa pt ca avea o camera libera , a trecut anu nou am inceout munca duoa care am vb cu sefu daca poate sa o ia si pe ea la munca sa faca acte una alta pe la masinu sa le vanda etc a aprobat a angajato in tot acest timp sa dat la ea sounandui cai cumpara ce vrea ea daca ramane cu el de pasti neam nespartit bine inteles ca a invins eu an pierdut el are 40 ani si fam dar este la el in tara in india ea are 25 , vreau sa zic ca de atunci sunt in stare de soc si acm pt ca nu neam certat si neam inteles foarte bine timo de 4 ani planuiam sa ne castaroim aici in ang , am fost acasa mam intirs de nenumarate ori dat nu imi gasesc linistea am tot vorbit cu ea in acest timp plus ca tipu ala a lasati si gravuda fara sa vrea ea sa intors in tara sa faca avort de platit iam platit ieu pt ca defapt tipu nu era cine sa dovetit a fi era un angajat la servus care desxhidea si inchidea garaju si lua platile de la client el a luato ot acte pt ca nu are drept sa stea in tara asta doar c student este o pov lunga cu toate accestea ea tot continua sa stea cu el spera ca isi va reveni si poate asa o aa aiba bani , pe mine insa ma facut de imi vine sa ma omor pt ca tot imi spune ca o sa revina la mine ca a gresit dar sunt zile cand spune ca nu stie ce sa faca eu o iubesc mai mult ca viata mea pot spune pt ca numa la ea ma gandesc cand ies in oras si ma intalnesc cu alte fete o vad tot pe ea nush ce sa fac am disperat nu mai pot o vreau inaooi cu ori ce pret ,acm sunt singur in anglia si lucrez in alt garaj cu ea vb aproape zi de zi cand nu esre fraieru ala prin preazma ei ce sa fac imi vine […moderat…] si sa mor
Draga Alexzzzandru,
Bine ai venit aici! In partea dreapta a paginii vei gasi o coloana cu diverse categorii. Una dintre aceste categorii poarta numele (pseudonimul) pe care ti l-ai ales. Foarte probabil, cat de curand vor sosi acolo diversele comentarii ale membrilor grupului de suport.
Cu prietenie,
Adrian
fratilor is disperata nu ma pot bucura de nimic simt ca traiesc degeaba am ganduri negre nu stiu ce ma fac simt ca nu mai pot face fata problemelor vietii ajutati ma ca simt ca imi pierd mintile is disperata nu mai am chef de viata is deprimata total !!!!!
inainte eram o persoana optimista plina de viata si de Dumnezeu iar acum mi s a taiat pofta de viata simt ca nu mai am pentru ce trai va rog ajutati ma sau rugati va pt mine !!!!
Buna Anee! Lupta cu gandurile alea negre, orice ar fi. Sa nu treci la fapte ca nu se merita sub nicio forma. Du-te la biserica, spovedeste-te unui duhovnic, zi-i prietenului/ prietenei tale cele mai apropiate cum te simti. Nu te izola. Spune-ne ce probleme ai, vorbeste, nu sta inchisa. S-ar putea sa ai un inceput de depresie, dar nu te speria, ci cauta ajutor la un medic psihiatru. Nu te lasa prada acelor ganduri! Stiu cca e foarte greu, am trecut si io prin asta, insa trebuie sa rezisti! Cu ajutorul lui Dumnezeu o sa te faci bine! Hai capu’sus! Dumnezeu sa te binecuvanteze!
Buna,ma numesc Anca si am 17 ani,am si eu nevoie de niste sfaturi…de multe ori cand sunt trista ma gandesc la moarte..sunt o persoana sensibila,plangacioasa,si care pune suflet la orice prostie,cel mai des ma gandesc la moarte atunci cand ma cert cu prietenul meu,in momentu ila ma simt atat de slaba si nu imi vine altceva in minte..imi e frica ca intru-un moment de tristete sa ajung sa ma sinucid…in ultimul timp ma gandesc din ce in ce mai des la acest lucru…vreau sa mentionez ca parinti mei sunt despartiti…iar pe tata nu il suport deloc…uneori simt ca il urasc…stiu ca nu e bine sa urasti..dar simt ca sentimentul asta mi s-a intiparit in suflet si numai din cauza lui…de felul meu sunt o persoana vesela,sau cel putin asa ma stiu toti prietenii si colegii..de multe ori ma chinui sa par ceea ce nu sunt…si sa nu vada ceilalti cat sunt de slaba si de sensibila..:(
buna,trec printr-o perioada mai grea…ma tot gandesc sa ma sinucid…nu pot sa ma gandesc la alcevaa..:( am nevoie de niste sfaturi…
Draga Bianca, draga Anca, draga Ioana…
Intrucat este vorba despre unul si acelasi IP, am presupus ca este vorba despre una si aceeasi persoana. Intrucat Ioana nu a scris decat un „buna” si atat, am comasat comentariul Biancai si pe cel al Ancai intr-o singura categorie, in coloana din dreapta, pe care am numit-o Bi_Anca. Daca ne poti oferi mai multe detalii decat cele pe care le-ai scris deja, te asteptam acolo! Tot acolo vei gasi comentariile membrilor grupului virtual de suport.
Cu prietenie,
Adrian
Desi mi se pare ciudat a trece in nefiinta,deoarece am credinta in Dumnezeu , gandul trecerii in lumea aialalta are si o parte buna !
Visez la lumea de dincolo ca si o zi de vara , o zi in natura , o zi in care soarele incalzeste si lumineaza peste tot cu putere , totul straluceste , … o zi simpla a secerisului , in care natura prinde viata ,o zi care nu se mai termina niciodata … o zi in care muncesti cu greu in canicula , iar apoi gasesti un izvor cu apa rece , te intintzi la umbra unui salcam si visezi la eternitate .
Iar seara te intinzi pe iarba , asculti cantecul greierilor …si privesti stelele pe cer .
Pt. mine acesta e sensul vietii !
in prezent , student la calculatoare . Viata niciodata nu mi-a oferit mai nimic ! A trebuit sa muncesc pt tot , fara a fi apreciat … fara a primi o vorba buna sau ceva …
nu am nici un prieten , nu am avut nici macar o prietena ( motiv sau am fost ocupat cu munca sau nu mergeam in cluburi etc …)
ziua de nastere, 18 ani ,am sarbatorit-o muncind de la 6 dimineata pana la 23 !
craciunul si revelionul sunt cele mai oribile zile din viata mea ,pt ca vad atata bucurie in inimile altora , dar la mine … nimic .
Parintii niciodata nu mi-au dat vreo importanta , ba chiar m-au privat de libertate … au trecut anii , fara sa-i cunosc .
Acum sunt departe de toti si de toate … totul in lumea aceasta mi se pare strain !
PANA ACUMA VIATA SI LUMEA A TRECUT PE LANGA MINE , fara sa lasa o amintire placuta sau o urma de fericire. Tot timpul prins in SINGURATATE !
Nimeni nu mi-a a fost alaturi in viata aceasta … si cei care au fost , ori au intors spartele ori viata m-a dus departe si am pierdut totul ; toate lucrurile importante si frumoase din tinerete …nu m-am bucurat o clipa de ele ! ! !
Cand le aduni pe toate acestea unde voi ajunge …?
Draga Hugo,
Bine ai venit! Ti-am facut o categorie cu pseudonimul-ai ales. O gasesti in coloana din partea dreapta. Acolo te asteapta deja cateva raspunsuri ale membrilor grupului de suport.
Cu prietenie,
Adrian
Hugo,
Vorbesti despre lucrurile netraite in tinerete? Uite-te la tine, tineretea abia a inceput. Ai sa realizezi asta pe la 40 de ani cand te vei simti la fel de tanar!
Hugo, copilaria ta nu a fist amara ci seaca. La tine viata nu are gust pt ca nu ai muscat din ea! Corect! Ceea ce spui are perfecta logica.
Dar ai povestit despre visul acesta cu o zi la seceris si o seara in care stai intins pe iarba….. Este legat de o amintire sau este rodul pur a imaginatiei?
Muncesti mult. Alreciez oamenii care muncesc pentru ceea ce au. Tu ai un atuu. Iti lipseste lenea, esti perseverent. Studiezi dar ai si un job. Vei rade in barba mai tarziu caci acum nu risipesti timpul. Te pot compara cu un sportiv de performanta a carui copilarie inseamna munca. Dar….satisfactia de a urca pe podium este mare! Satisfactia de a fi cu oscut este mare. Tu auzi despre un medaliat inainte ca acesta sa urce pe podium ? Stii de dinainte cate eforturi depune pentru a castiga o medalie, cat amar indura? Nu, insa il aplauzi atunci cand devine cunoscut. Cam acesta esti tu. Depui mari efirturi si nu neaparat pt a urca pe vreun podium. Asa este?
Singuratatea este trista, este grea, insa ea te dezvolta. Imagineaza-ti un cocon. Tu esti coconul. Stai singur si inchis in invelis. Dar nu stai degeaba acolo, in tot acest timp aripile tale iau nastere iar tu te metamorfozezi. Atunci cand vei putea zbura……
Bun, acum sa fim practici. Ce crezi tu ca poti face pentru a socializa mai mult, pt a avea prieteni si pt a avea o prietena? Doar nu tiate fetele se gasesc in cluburi…:))). Stii doar ca sunt fete exact ca tine. Fete care studiaza si muncesc, fete care se ascund in spatele vreunui calculator si se simt singure si se gandesc la trecerea dincolo. Ele nu au prietene si nici vreun iubit si se intreaba unde ar putea gasi unul?!
In acest caz, in care ne dam seama ca cei ca tine in loc sa caute sa se adune, sa se cunoasca…se indeparteaza si mai mult prin izolare. Exista grupuri de interese comune, exista retele si site-uri, exista intalniri si conferinte. Totul este sa gasesti un timp minim in care sa le abordeZi. Cauta oameni cu aceleasi interese ca tine pt a te simti inteles.
Crezi ca ai putea face asta? Sau ce crezi tu ca ai putea face mai mult in acest sens?
Numai bine, Hugo. Daca viata a trecut pe langa tine noi ne laudam cu o vedere mai clara, aici esti vizibil! :)) cred ca avem dioptrii mai mari!
Stef ! imi place ce ai scris , suna foarte frumos .Nu am ce comenta.
E greu sa cauti , cum ai specificat prieteni si lucuri asemanatoare chiar daca intr-un fel ne surade tuturor aceasta idee. Dar fiecare poate ca am dori ca lucurile sa se intample pe cale naturala …problema este cand nu se intampla si asteptarea se termina !
buna ma numesc gabi am 17 ani si trec prin niste grutati care ma apasa forte tre sufar de singuratae si 2 prieteni cei mai buni de ai mei sau cel putin asa credeam ca sunt , sunt niste falsi mama im tot reproseaza intot deauna ca nu obtin note mai mari la scoala , ca nu fac nimic bine si ca no sa fiu nimic in viata n ma sustine niciodata cu nimic toata lumea din jurul meu imi spune ca nu fac nimic bine mam saturat de toate si numi pot reveni din starea asta de singuratate , simt in fiecare zi o apasare sufletesca nu prea am cu cine sa vorbesc asa ca am decis sa scriu pe acest site , si sper ca cineva sami dea si mie un sfat util
Buna Gabi,ai o stare interioara de singuratate.Sa iesi din starea asta,nu vad solutii momenta,dat fiind faptul ca,mediul in care traiesti,favorizeaza asta.Si nu ai independenta ceruta de a putea sa schimbi ceva.Tre sa astepti.Reprosul mamei tale,vine din frustrarea ei personala.Se revolta pe tine,caci tu o lipsesti de de sansa de a se simti mai fericita intre cei din jurul ei,evidentiind rezultatele tale bune la scoala.Si tu nu i le oferi.Daca poti sa o faci sa inteleaga asta (ma indoiesc) relatia ta cu ea se va imbunatatii.Totodata,e important sa sti ca,in functie de de rezultatele tale de la scoala,depinde in ce masura iti vei putea implinii dorintele in viitor.Un mod de a scapa de apasarea singuratatii,povara sufletului tau,poate fi pus in practica prin spovedanie.Nu neaparat la cineva calificat (preot/duhovnic) ci pur si simplu,alaturi de cineva care este dispus sa te asculte,un prieten,o prietena,care prezinta aceleasi similitudini.Ceia ce se intelege prin termenul de confident(a).Sau integrarea intr-un grup,cerc de amici cu inclinatii asemanatoare (vezi ce inclinatii ai tu,natura,yoga,pictura,sportul,etc,etc).Daca nu,cauta sa creezi unul.
Am trecut prin asa ceva si nu e bine un prieten de al meu foarte bun ma ajutat casa nu ami iau viata, viata este un dar de la dumnezeu si trebui trait din plin la maxim asa ca nu e bine sa te lasi asa repede ……. Nu e bine gandestete bine la ce faci si cere sfaturi celor din jur sau cel mai simplu celu-i mai bun prieten\prietena a ta …….
Ceea ce ai tu nevoie , cred , este un sprijin !
Cineva care sa-ti fie alaturi , sa-ti dea un imbold , sa te faca sa crezi in
tine , sa-ti dea speranta , sa treci de la gandurile negative la cele pozitive !
perioada prin care treci e foarte grea ! (am avut si eu 17 ani , si am fost in aceeasi situatie , si eram mereu tipu ciudat , baiatu cuminte care sta in banca si nu are treaba cu nimeni )
problema se rezolva cu un sprijin , niste fiinte care sa-ti fie alaturi !
NU sport , nu activitati nu orice alte chestii pt ca o sa observi ca tot singur o sa participi si la ele , si tot mai rau ai sa te simti !
sper sa-ti fie de ajutor in rezolvarea problemei
bafta 🙂
Draga Gabi,
Ai o „categorie” cu numele tau in coloana din dreapta. Se numeste „Gabi M”. Am copiat deja acolo si comentariile lui Archangel, Cristi si Hugo, pentru ca oricine sa le poata citi in ordine.
Cu prietenie,
Adrian
Binenteles ca am aterizat in acest loc cautand o solutie cat mai „facila” pentru a-mi rezolva starea. O stare care persista de la o varsta frageda. Am incercat a-mi ocupa timpul si focaliza atentia catre lucruri comune…studii, cariera profesionala, job, dar dintodeauna in adancul fiintei mele a existat o nemultumire profunda. M-am nascut impotriva vointei mele! Si trebuie sa duc aceasta povara…De ce?…Religia pur si simplu ma reneaga pentru gandurile de a-mi incheiea singur socoteala cu viata…De ce? Parca Dumnezeu ne iarta TUTUROR pacatele, Suicidul este blamat imediat de societate si religie….Noi cei cu aceste stari trebuie intodeauna sa ne „gandim” le cata durere vom lasa in urma noastra….Deci, pentru a nu-i afecta si a nu-i aduce in suferinta pe cei apropiati trebuie sa „mergem NOI mai departe” in suferiinta noastra. Cat egoism din partea societatii!
Oare de ce nu pot intelege cei din jurul meu ca nu am ce sa le ofer si nu astept nimic din partea nimanui?!?
Draga Myself (suna ciudat sa iti spun asa, e ca si cum m-as adresa unui alter-ego),
Indiferent cum ai venit, Bine ai venit! Ti-am facut o „categorie” cu pseudonimul pe care ti l-ai ales (Myself), in coloana din dreapta. Acolo vei gasi grupate toate comentariile care iti vor fi adresate, de-a lungul timpului, de membrii grupului de suport.
Cu prietenie,
Adrian
Draga Angela,
Iata raspunsul meu pt tine. Dumnezeu sa te intareasca!
Din inimi Impietrite in inimi Vii
Lucruri pe care le-ai crezut a fi precum pietrele PRETIOASE, s-au dovedit a fi DOAR PIETRE. Inimi pentru care te-ai daruit in virtutea ideii ca trebuie sa te porti cu ele cu o grija PRETIOASA, s-au dovedit a fi inimi DE PIATRA. DAR, cati oameni cunosc ca nu e necesar ca viata sa aiba un astfel de sfarsit, de impietrire a inimii??Lucrurile, ideile vor ramane intotdeauna lucruri, idei, dar pentru inimile omenesti, Dumnezeu are o veste buna! Inimile omenesti au libertatea de a primi darul pretios si FARA PRET al puterii de mantuire a lui Hristos! Se numeste HARUL LUI DUMNEZEU.De TINE sau de MINE depinde daca vrem sa primim Harul lui Dumnezeu sau nu.Daca cineva te raneste atat de tare cu bucatile intarite, impietrite ale inimii lor, lasa-i sa o faca…Nu te opune…Nu te da inapoi…Stai ferm si credincios pe campul de batalie al Domnului.Daca tu crezi cu adevarat in puterea mantuitoare a lui Hristos, stii deja ca Hristos este viu si ca El traieste in tine.El poate sa schimbe in carne si sa aduca la viata inima impietrita a celor ce scrijelesc durere in inima ta, pentru ca EL TRAIESTE IN TINE si in El este Adevar in concordanta cu Noul Legamant al lui Dumnezeu:” Ci iată legământul pe care-l voi face cu casa lui Israel după zilele acelea, zice Domnul: Voi pune Legea Mea înăuntrul lor, o voi scrie în inima lor; şi Eu voi fi Dumnezeul lor, iar ei vor fi poporul Meu. Niciunul nu va mai învăţa pe aproapele sau pe fratele său zicând: „Cunoaşte pe Domnul!”, ci toţi Mă vor cunoaşte, de la cel mai mic până la cel mai mare, zice Domnul; căci le voi ierta nelegiuirea şi nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatul lor.” ( Ieremia 31:33.34)Domnul Hristos a spus:” Cine crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apă vie, cum zice Scriptura.” ( Ioan7:38)Lasati Harul lui Dumnezeu sa curga din inimile voastre chiar cu pretul vietii.Hristos a spus:”Si precum voiti sa va faca voua oamenii, faceti-le si voi asemenea.” ( Luca 6:31)
Buna Seara! Numele meu este Ana si an 17 ani. De 1 an de zile iubesc un singur barbat in varsta de 22 ani care ma cerut de sotie, mi-a oferit si un inel dar de cateva luni de zile nu ne mai intelegem, nu mai suntem sinceri unul cu celalalt. Multe greseli am facut pana sa fiu cu el, am fost o fata din lumea rea, acea fata ce dorea sa-si traiasca viata fara sa judece, dar el m-a schimbat si ma intors pe calea cea buna, dorea din tot sufletul sama schimb. M-a inteles, m-a iertat si a crezut ca poate face ceva bun din mine…pana acum 2,3 luni de cand sa inselat. Nu i-am demonstrat inca, in totalitate ca pot fi cum isi doreste el. Provin dintr-o familie dezorganizata, fara educatie si fara scoala iar el le are pe toate…parinti ce nu au lipsit viata intreaga de la biserica, sau luptat pentru copii lor si singuri si-au castigat respectul. Dupa cum va spuneam am facut multe greseli, doar ca acum nu realizez ce a fost in mintea mea, iar socrii mei nu ma accepta, de 1 luna de zile ma ascund de ei, de familia sotului meu. Cu parintii nu ma inteleg, nu accepta relatia mea desii nu au de ales decat sa imi faca mie zile amare prin faptele lor. Sotul meu nu ma mai suporta, spune ca sunt foarte rautacioasa, incapatanata si trec peste cuvantul lui. Asa este, dar uneori nici el nu poate sa se abtina sa nu ne certam…nu mai poate sa ma intelega spune ca este prea mult. Il iubesc, nu vreau sa mai gresesc, ma rog la dumnezeu sa ma scape de ce am mostenit din familie. Acum 4, 5 zile am fost despartiti, dar dumnezeu i-a vorbit in vis si a spus ultima sansa sa mi-o mai ofer, el i-a pus conditia ca la al 5-lea apel daca nu-i raspund sa creada ca a fost un vis si sa ca inselat, era ora 00:00. Acele zile cat am fost despartiti mi-a vorbit exact asa cum meritam sa fiu tratata. Ma facut sa fiu deacord cu decizia luata chear daca eu meritam, am fost incapatanata. De fiecare data am trecut peste fazele lui. Este acel barbat ce are nevoie de o familie, nu de aventuri sau curve. Cu mine si-a pus mintea cand tocmai ce se terminase o relatie de 3 ani de zile cu o fata. Vrea sa-i fiu supusa, sa nu comentez si sa ma schimb complet sa ma vindec de rauatea din suflet si de trecutul meu. Nu vrea sa ma creada ca dupa trecutul meu regret si incerc sa ma dezleg de cel mai mic esec. Dar cel mai tare ma doare faptul ca, a inceput sa se prefaca. Vorbeste de foarte mult timp cu fostele iubite, e foarte mare diferenta de comportament cand vine vorba de ele. Am reusit sa citesc comvorbirea cu cateva din ele. Pe majoritatea el le cauta…duhuri rele ma face sa ma cert cu el, sa nu-l mai suport si nici dragoste sa nu mai pot face cu el desi nu ce vreau eu fac, el este capul familiei, dar tot tin mult la el. Vreau sa devin sotia lui cu adevarat si sa ma vada doar pe mine in fata ochilor lui, sa fie lafel ca si mine, sa nu poata vorbi cu alta fata. Nu il pot intelege deloc, suntem diferiti, eu nu as putea face asta, cat de mult la-s ura nu as putea…intr-o seara am ramas impreunapeste noapte dar am adormit zamandoi in masina, era vara, si am reusit sa citesc comvorbirea care a avut-o langa mine fara sai pese ca aveam nevoie de imbratisarile lui ,ma respinsese se uita la filme porno pana sa adoarma cand i-am intorsspatele si nu am mai vorbit iar in acea convorbire cu fosta iubita care inca vorbeste nespus de desc si nu doar cu ea, si-au dat intalnire la ea acasa fara ca parintii ei sa stie. Cand am vorbit despre asta mi-a spus ca fac pe victima si ca sunt prea stresanta si a ales sa renuntela mine desi eu lam cautat si mi-amcerut iertare ca am intrecut masura, si mult mai tarziu a spus ca ea a avut mai multa grija de el in acele 6 luni de relatie. Altora le spunea despre mine ca nu le inghit ca a fost cu el si le invitala suc. Nu vrea sa ma despart de el…vreau sa-mi fac inima de gheata daca este nevoie…nu ma pot preface recunosc ca merit toate acestea, acum platesc pentru toate greselile facute, si acesta e doar inceputul dar vreau sa pot trecemai usor peste. Cu el nu pot vorbi nimic nu vrea sa ma asculte vrea sa fac doar ce vrea el si sa tac mereu sa suport si sa astept ca dumenzeu sa intervina pentru ca eu nu pot schimba cu nimic sunt prea cicalitoare, asta e parerea lui. Multumesc tuturor celor ce citesc acest mesaj. L-am publicat pentru ca nu am idee ce sa fac in privinta aceasta pentru capana acum ceea ce am facut a dat gres si nici indurare nu am. Ma rog la dumnezeu sa se ingaduie de mine si sa intervina in familia noastra si a lui sa ne fie viata mai usoara ca nici eu sa nu-i mai fiu o povara. Multumesc inca o data pentru atentia Dumneavoastra FITI BINECUVANTATI !
Draga Ana,
Bine ai venit! Gasesti povestea ta si eventualele comentarii ale membrilor grupului de suport in coloana din dreapta, sub denumirea „Ana D.”.
Cu prietenie,
Adrian
Buna Ana,nu te judeca prea tare pentru cum te vezi tu ca esti,Esti asa cum esti,deoarece asa te-ai nascut,nu ai dobindit acest fel de a fi prin experienta ta de pina la 17 ani.Sentimentul de posesivitate te domina,in mod inconstient.Pentru contrabalansarea lui,si el foloseste o metoda/metode,care apar asa cum descri tu.Ca sa obti o schimbare la el,nu e posibil prin incercarea de a…forta,sau sa impui tu.Calea pentru realizarea a ceia ce doresti este o schimbare interioara in tine insuti.Schimbarea ta interioara,o determina pe a lui insusi.Dar e nevoie de muuulta vointa sa lupti cu impulsurile tale,carora le cedezi,ajungind in situatia descrisa de tine mai sus.Caz in care,reusita ta interioara,va determina schimbarea dorita asupra lui.Daca si el,are dorinta sincera catre tine.Motivatiile sale,vor…cadea de la sine.Altceva nu e nevoie.Situatiile particulare,descrise detaliat,dintre voi,reprezinta doar perceptia ta asupra lor.Interpretarile tale,fiind personale,nu reprezinta realitatea,sau o reprezinta ca fiind doar realitatea ta.Ea poate fi foarte diferita de perceptia lui,implicit ce intelege el ca fiind realitate pentru el.Asta inseamna sa renunti la …presupuneri,caci nu sint altceva,si sa te concentrezi pe cele ce ti-am scris mai sus.Sigur nu vei intelege din prima cele scrise.Reciteste de mai multe ori,pina cind intelegi ce inseamna asta.Apoi,go it.
Nota:nu exista nu PREA TARZIU.
Oameni buni, ce fac? M-am despartit de prietenul meu dupa 1 an chinuit de relatie, violenta si agresiva iar acum ma ameninta cu sinuciderea. Nu mai pot accepta o viata de caine dar nici sa-l vad mort nu vreau, pur si simplu nu accepta nimic decat moartea.A mai incercat in trecut….ma rog la Divinitate sa intervina, altceva nu stiu.
Draga Maia,
Bine ai venit aici! Ti-am lasat un raspuns in categoria care iti poarta numele! Capul sus, nu dispera, ok?
Cu prietenie,
Adrian
Draga Maia,amenintarea de suicid,este o incercare de constringere asupra ta.Daca a mai incercat,are aceste inclinatii in subconstientul sau.Relatia voastra violenta si agresiva,este determinat de un egoism pe masura,combinat cu instinctul sau de posesiune si supravietuire.Daca ai puterea,faciliteaza-i o cale de a face alt atasament/legatura cu cineva.Nu te lasa constrinsa sau manipulata prin aceste metode.(nici el nu e constient de ele).El proiecteaza asupra ta,o valoare exagerat de mare,de unde si cele descrise sumar de tine.Iubeste-l,dar nu fizic,ca o sora si fi inflexibila sub acest aspect.Apoi,gindeste-te ca,nevoia ta fizica,instinctuala,finalizata sau nu,cu actul sexual,este cea care determina reactiile lui violente.Sa iesi cu bine,fara a face rau celuilalt,e o cale delicata si grea.Dar trebuia sa te gindesti si la el.Fi inflexibila pe o linie si iubitoare pe cealalta.Sprijina-l sa scape,chiar daca,vei simtii si tu un regret,atunci cind si el va fi aproape de sentimentul de implinire cu altcineva.In partea ta,va fi redus.Divinitatea INTERVINE (te sprijina) doar atunci cind mergi in directia ..iubirii pentru celalalt (foarte atenta si amabila cu el,servind)
Salut,ma numesc Andrei,am 16 ani.De foarte multa vreme simt o stare de singuratate,mai bine spus depresie.Simt ca vreau sa mor,sa dispar.Pe toata lumea vad cu cineva.Ma simt foarte singur de multa vreme.Ma tai pe vene din cand in cand.Vreau doar pe cineva care sa ma iubesca,si sa iubesc si eu(nu ma refer la sex,vreau doar o persoana „speciala”).Ies cu prietenii mult mai rar acum,si,abea daca scot cateva cuvinte.Peste tot sunt suparat,nu mai zic nimic,gandindu-ma incontinuu de ce sunt singur,sunt oare prea prost,prea urat,nustiu ce e cu mine.Poate considerati ca acesta nu e cinestie ce motiv pentru a te sinucide,dar eu asta simt,singuratate si neputinta(abea ma abtin sa nu plang in timp ce scriu asta).Caut de mult un site ca acesta sau pe cineva sa ii spun aceste lucrcuri.M-am inchis in mine,nu mai vreau nimic,pur si simplu ma gandesc ce ar fi daca as apasa mai tare si gata,nu as mai simti toate aceste lucruri…Asta vreau,sa am pe cineva care sa ma inteleaga,si sa ma iubeasca.Daca se poate sa imi dati un sfat sau ceva,ar fi minunat.
Draga Andreii,
Bine ai venit! Stii deja cum stau lucrurile pe aici – ti-am facut categoria ta – „Andreii”, in coloana din dreapta, unde, cat de curand, vei gasi comentariile membrilor grupului de suport si unde, de asemenea, poti adauga orice detalii consideri ca sunt necesare pentru a ne ajuta sa te intelegem mai bine.
Cu prietenie,
Adrian
Mai Andrei,eu am 24 si nu m-a iubit niciun baiat niciodata..Doar vrajeli au fost…Si tot nu ma grabesc ca fata la maritat ,cum faci tu! Fratele meu e de aceeasi varsta cu tine si e inca UN COPIL..Asa cum esti SI TU!M-as soca sa aud ca s-a indragostit la 16 ani..Prietena mea cea mai buna a inceput o relatie la 16 ani si acum dupa 7 ani isi uraste prietenul..Asta pt ca s-au legat la cap prea repede…La 16 ani se credea o printesa indragostita ,acum e o fata dezamagita si singura…Esti adolescent si na,ai niste puseuri de personalitate ..Stapaneste-le! si pun pariu ca o sa te tii de burta de ras cand o sa citesti comentariul tau pe site peste cativa ani,cand o sa fii un barbatel matur ,vesel,cu o fata faina langa tine..Iar lama sa o folosesti doar ca sa-ti razi puful de pe fata,da?
Hei, ma numes Adina si am 14 ani. Acum aproximativ un an jumate am inceput sa ma mutilez la inceput pe maini acum si pe picioare si burta.
Stau la un internat asa ca acolo am putut sa ma tai in fiecare zi fara ca cineva sa observe. Pana la urma o colega de-a mea de camera cu care ma inteleg foarte bine a aflat ca mma tai si a luat una din lamele mele si a inceput sa se taie si ea pe maini.
Regret emorm de mult asta. Ea s-a oprit intr-o vreme.
Purta o vandana peste taieturi iar tatal ei a depistat ca ceva nu e in regula cu ea. Mi-a spus si apoi a inceput sa se taie pe picioare. Mi-am ascuns toate lamele. Nu am vrut sa le mai foloseasca niciodata. Faza asta a trecut, o noua fata s-a mutat la noi in camera. Si ea adora sa se mutileze.
Urma sa aiba un spectacol si nu putea sa apara cu taieturi pe maini asa ca s-a oprit din taiatul pe maini si a inceput sa se taie pe burta, nu la fel de adanc cum o fac eu. S-a intamplat sa afle cineva ca se taie pe burta si vestea a ajuns la supraveghetoare si in tot internatul cum ca unele din camera noastra se taie. Eram foarte disperata, nu vroiam ca parintii mei sa stie.[Nu au aflat.]
Mi-e frica ca ar afla si m-ar perchezitiona de fiecare data cand vin acasa si ca ar crede ca sunt o ciudata.
Supravechetoare a facut unele faze iau eu avand o camera la dispozitie am filmat asa ca a fost data afara [Sa nu credeti ca a fost numai din cauza mea. Si-a facuto cu m ana ei. ]
In internat am o „cunostinta”. Mama ei e prietena cu mama. Am mers la masa intr-o zi cu ea si cat am stat la masa ma intrebat daca m-am taiat, mai era si tipul care depistase ca una din colegele mele de camera se taie pe burta, asa ca nu am putut sa o mint. Mi-a spus ca daca ma mai tai ii va spune mamei ei si faptul ca ma tai va ajunge la mama. Asa ca am nu ma mai tai cam de o luna.
Acum 3 saptamani o alta colega de camera [ stam 6 intr-o camera] a incercat sa se sinucida. A luat in jur de 27 de pastile, a golit o cutie. S-a pus in pat si a inceput sa planga. Mi-a spus ce a facut iar eu am mers la pedagoga si am duso la spital. Acum e bine.
[…moderat…]
Mda. Acept asta dar mi-e frica ca cei din jur nu o vor face si ma vor crede mai ciudata decat ma cred acum.
La un moment dat nu mai simtit nimic. Doar durerea, asa ca mi-o provoci singur si de la un timp nu mai simti acea durere ci o placere, incepe sa iti placa sa te mutilezi. [Mda. Stiu ca asta pare a fi o nebunie dar eu asta simt.] Sa vezi sangele cum ti se prelinge pe mana. Si veri sa te tai si mai adanc, si mai adanc. Mda, par o masochista. Stiu asta.
Foarte interesant e faptul ca in patul meu acum un an sau doi a stat tot o sinucigasa. Ea s-a spanzurat si a murit mai tarziu la spital.
Eu nu vreau inca sa ajung la asa ceva, nu vreau o moarte de genu. Mi-ar fi frica sa ma sinucid […moderat…]. Mi-e frica sa raman fara aer, poate si din cautza astmului.
Nu cred in dumenezu. Nu ma ajutat cu nimic niciodata. Tot timpul mi-a dat puni pe la spate. Asa ca nu mi-e frica ca voi ajunge in iad pentru ca m-am sinucis. Totusi, inca nu o voi face, am intrat la un liceu pe profil de arta plastica. Asa ca vreau sa ajung la sectia de grafica. Poate sa termin liceul.
Mda. Acum sa va zic cum as vrea sa ma sinucid?
Mainc voi hide intr-o camera apoi taia prima data pe maini si pe piscioare…
Apoi voi […moderat…] si ma voi baga la somn. Oricum asta nu se va intampla prea curand.
Multumesc ca ai citit pana la final.
Sper ca nu credeti ca sunt o ciudato-masochisto-sinucigasa. :))
[…moderat…]
Draga Adina,
Bine ai venit aici! In categoria pe care ti-am facut-o, „Adina F.”, din coloana din dreapta, te asteapta deja un raspuns.
Acolo te voi ruga si pe tine sa postezi in continuare.
Cu prietenie,
Adrian
Buna seara! Numele meu este Mirabela si caut un sprijin sau un sfat la problema mea. In urma cu un an, un baiat pe care il stiam doar in vedere s-a sinucis. Am fost mai marcata decat ma asteptam . Am plans in jur de 2 saptamani aproape non-stop . Doar pentru ca ma simteam vinovata ca nu am putut face nimic sa il salvez. De-as fi stiut ce e in sufletul lui .. Se apropie incet anul iar eu nu ma pot opri , nu pot sa nu ma gandesc la el . Mai ales in ultima perioada . Mi-e dor de un om pe care nu l-am cunoscut niciodata . E normal ?
eu as vrea sa vorbesc cu cineva incat sa mi stapanesc acesta dorinta dar nu vreau s aajung la un psiholog ptr ca e doar o meserie daca nu gasesti unul bun intr-adevar sa te inteleaga
multumesc anticipat
adresa meade mail […moderat…]
daca cineva poate sa mi raspuda va rog
Draga Miky,
Sunt doua variante, oricare iti e mai la indemana. Sau amandoua la un loc. Prima ar fi sa suni la 116 123. Iti va raspunde un voluntar de la Asociatia de Suicidologie. Fiind voluntar, poti sa fii sigura ca nu face asta pentru ca e platit, ci pentru ca VREA. A doua varianta ar fi sa scrii aici, unde iti vor raspunde tot voluntari din diverse colturi ale lumii, care fie au trecut prin asta deja, fie chiar vor sa se implice, sa te asculte, sa te inteleaga si sa te ajute. Tu decizi ce si cum. Daca te hotarasti sa scrii aici, posteaza mai multe detalii despre problema cu care to confrunti, iar eu iti voi face o categorie a ta, in coloana din dreapta, unde vei gasi comentariile membrilor grupului de suport.
Cu prietenie,
Adrian
nu mia placutttttt
fratilor ajutati ma traiesc un chin de neuitat de un an si 6 luni sufar de depresie severa nu ma gandesc decat la moarte la sinucidere nu mai vreau sa vorbesc cu nimeni plang intr una nu mai gasesc nici o bucurie in nimic ,ma simt f singura !!!nu mai stiu ce sa fac iau multe antidpresive fara rezultate !!!nu mai pot sunt disperata !!!
anita moartea nu ete un raspuns, chiar daca si eu ma gandesc ca uneori ar fi mai bine sa incheiem socotelile cu viata asta.trebiue sa ramai tare asa cum o fac si eu . Si mie mi se pare scutul greu si armura grea dar tre sa mergem inainte, asta e unii au dreptul la fericire si altii nu . tot ce putem face este sa ne rugam la dumnezeu ca poate o sa ne dea si noua intr-o buna zi acest drept, pana atunci tre sa induram.ai grija de tine
Am trecut si eu pe aici….astazi se implinesc doua luni de cind sora mea draga s-a sinucis…DE CE????….nu stiu , as dori sa aflu….dar stiu ca niciodata nu voi afla raspuns…ma simt ca un om schiop…fara sprijin….imi este greu….dar si mai greu stiu ca le este parintilor….mai ales ca ei au gasit-o ….as dori sa ma pot aduna si sa continui viata ….dar este atit de greu….rezist pentru ca trebuie sa imi sustin parintii….dar fiecare zi de atunci este un chin….
Salut prieteni! ca majoritatea dintre voi am ajuns aici din disperare sau din nevoia de a ma descarca cumva.Acum voi incerca sa va arat o mica parte din viata mea…Eu de mic am fost mai sensibil sau mai sentimental ,chiar daca nu am aratat asta nimanui.tatal meu a fost ucis cand eu aveam vreo 8 ani, de atunci parca lumea mea sa prabusit….inca imi vin in minte amintirile cu mine ,mama si tatal meu ,doamne ce fericiti eram.dupa moartea tatalui am inceput sa avem probleme cu banii asa ca a trebuit sa ne intoarcem la tara ,acasa la bunicii din partea tatalui insa acestia nu ne-au primit asa ca din banii luati pe apartament ne-am cumparat o casuta mica aproape de bunicii din partea mamei,acestia sprijinindune din plin…chiar daca nu am fost crescut in puf am avut o copilarie frumoasa mama mea si bunicii mei(doar cei din partea mamei)facand tot posibilul sa imi fie mie bine,eu la randul meu tratandui cu iubire si respect, am fost un copil si un adolescent relativ cuminte .prin clasa a 11-a bunicul meu a murit,asa ca bunica sa mutat la mine acasa, oricum imi placea sa o am prim preajma chiar daca mai ma certa sau imi tinea morala la fel ca si mama se dadea peste cap sa imi fie bine sa ,am tot ce imi trebuie .in urma cu 3 ani a murit si bunica:( mi-a murit in brate practic.Eu nu mi-am permis sa fac o facultate asa ca a trebuit sa am tot felul de joburi prost platite si cu sefi de cacat, am aproape 28 de ani muncesc si 13-14 ore pe zi uneori inclusiv sambata pe un salariu mizerabil 850ron pe luna, desi trag cat pot eu de mult tot nu sunt apreciat de sefi ba chiar sunt desconsiderat.Astea sunt chestii care ma deranjeaza dar nu ma intristeaza , eu nefiind genul care sa sufere din chestii de natura materiala…ma multumesc cu putin:) drama mea este alta, nu imi pot gasi sufletul pereche:( si nu inteleg de ce sau ce imi lipseste?! nu cred ca sunt un baiat urat pt ca am avut o multime de iubite de toate genurile , mai frumusele , mai uratele , mai destepte sau mai putin inzestrate cu materie cenusie…nu sunt nici genul ala de baiat frumos care sa intoarca fetele capul dupa el, sunt un baiat normal .,nu sunt posesiv,alcolic,gelos sau puturos. cel putin pentru prietenele pe care le-am iubit am oferit tot ce este mai bun din mine , loial ca un ciobanesc mioritic, bland ca un porumbel.NU reusesc sa gasesc o fata pe care sa o iubesc si care sa ma iubeasca cu adevarat .si culmea de ceva timp iubesc nebuneste o tipa care nu da o flegma pe mine, si ca sa fiu penibil pana la capat nici nu am vazuto in realitate vreodata.cum sa va explic ea este o fata superba , desteapta, amuzanta ,eleganta, si of doamne…are ceva in privire nu stiu ce dar are, cand o vad ma topesc pur si simplu.Noi ne-am intalnit din greseala pe un site de socializare si de atunci vorbim.Chestia este ca ia ma priveste ca pe o mica distractie, cum sa va explic eu pentru ia sunt un fel de animalut cu care se mai joaca atunci cand este plictisita sau chiar nu are ce face.in schimb ea pentru mine este totul , as face orice pentru ea.Sunt realist stiu ca intre noi nu poate fi mai mult decat o „dragoste”virtuala si in plus chiar daca si ia m-ar vrea diferenta de clasa sociala si-ar spune cuvantul,ea find o tipa destul de bogata.Acum tot ce imi doresc este ca dumnezeu sa imi scoata in cale o fata pe care sa o plac si sa ma placa sa o iubesc si sa ma iubeasca, asa as uitao si pe fata aceea superba si as scapa si de singuratatea asta care ma macina de atatia ani.am ajuns sa imi dores sa fac infarct sau sa dea o masina peste mine, simt ca nu mai pot!!mor de oftica cand vad ca altii au iubite care ii iubesc iar eu sunt singur si iubesc cu toata forta omeneasca pe una care nici nu am vazuto in realitate! incerc sa vad partea plina a paharului, am o mama care ma iubeste enorm si vreo 3 prieteni foarte buni.am ajuns sa ma gandesc la sinucidere din cauza ca nu imi pot gasi jumatatea.tot ce vreau este sa iubesc o fata si sa ma iubeasca la randul ei!!Doamne cer chiar atat de mult?!!lasta a fost povestea mea sper ca nu v-am plictisit, aveti grija de voi.Sper ca Dumnezeu o sa ne ajute si pe noi.
Buna,
Ma numesc Nicoleta si scriu aici intr-un moment de disperare…
Iubesc un baiat de 5 ani….ne-am mutat impreuna la propunerea lui din luna mai 2013. La inceput a fost foarte bine dar cu timpul am inceput sa ne certam din toate prostiile si reprosurile venite din ambele parti. La o cearta la nervi , in data de 4 ianuarie si-a luat hainele sic ateva lucruri …nu toate …si a plecat la ai lui cu gandul sa ne despartim pentru totdeauna. Apoi dupa o zi a spus ca totusi se mai gandeste dar nu se poate intoarce inapoi pana nu va simti asta….Eu de atunci abea dorm si abea mananc abea functionez la servici si in viata de zi cu zi. Mi-am creat intreaga viata in jurul lui in astia cinci ani. Prietenele mele sunt toate casatorite la casa lor…Cu gasca lui de prieteni petreceam timpul. Am mai iesit cu el la un suc la o poveste dar spune ca daca cumva va simti sa se intoarca se va intoarce daca nu nu….
Eu fara el simt ca nu mai exist ..ma simt atata de singura …nu am alaturi de mine pe nimeni …am ramas singura in garsoniera unde stateam in gazda . Mama mea nu ma intelege si e pasiva. Prietenii din partea lui …spun ca degeaba vorbesc cu el ca e decizia lui…
Ma simt o persoana slaba si inutila pe acest pamant si in ultimul timp ma gandesc ca mi-as dori ca Dumnezeu sa ma ia ca sa nu mai simt atata suferinta. Consider ca nu sunt importanta pentru nimeni si mi-am daruit inima cu totul asa incat acum nu mai am nimic. Nu mai mai pot bucura de viata si de nimic.Ma simt foarte singura si chiar sunt. Imi doresc sa mor!!!!
daca ai citit comentariul meu,o sa iti dai seama ca si eu iubesc din tot sufletul.multi oameni iau multe decizii gresite in viata…unii sunt dependenti de droguri,altii isi fac un mod de viata din jocurile de noroc sau cele pe pc,altii sunt disperati dupa pornografie,altii fura sau fac alte chestii ilegale.greseala majora pe care noi am facuto a fost ca ne-am oferit inima pe tava cui nu trebuia.stiu foarte bine cum este sa traiesti din amintiri,sa te oftici maxim de faptul ca el/ea are pe altcineva care poate nu il iubeste nici pe jumatate pe cum o faci tu.stiu cum e sa te trezesti dimineata trist si dezamagit.Draga nicoleta tine capul sus si roaga-te la Iisus sa te ajute,si daca esti dragutza ,roaga-te si pt amaratul de mine:):):)ai grija de tine!
Draga Nicoleta, draga Nimeni altu’,
I-am facut „Nicoletei SB” categoria ei, cu acest pseudonim. Am copiat deja acolo si comentariul tau; tot acolo, draga Nicoleta, vei mai gasi inca un comentariu (momentan) de la un alt membru al grupului de suport.
Pentru operativitate, va voi ruga pe viitor sa postati direct acolo, pentru ca totul sa poata fi citit in context.
Cu prietenie,
Adrian
Pai cum sa-ti spun, acum 18 ani am inghitit multe pastile; nu stiu cate, de […moderat…].Am stat 3 zile in coma, doar pt ca am avut norocul sa ma gaseasca cineva la timp.Mi-am dorit din tot sufletul sa plec din lumea asta, dar, nu stiu pt care motiv nu a fost asa.Sunt inca aici, cu probleme si putine bucurii.Sa fiu sincera, de fiecare data cand am probleme, gandul de sinucidere imi vine in cap.Mereu, fara oprire! Ce ma impiedica sa fac asta e familia, nu as vrea sa ai vad suferind.Dar sincer, nu-mi e frica, vad o eliberare in asta.Daca maine mor nu-mi pare rau ,si nu ma intereseaza
Draga Cristina,
Ti-am facut „categoria” ta, in coloana din dreapta. Din lipsa de inspiratie, intrucat mai era deja o „Cristina”, ti-am mai adaugat o litera, aleator – astfel, a ta se numeste „Cristina M.”.
Cu prietenie,
Adrian
Se spune sa nu regreti ca imbatranesti, este un PRIVILEGIU refuzat multora.
din pacate diavolul fiind printre noi tot ceea ce ni se intimpla sint incercari pe care doar prin rugaciuni si posturi le putem depasi sa cititi in fiecare zi psalmul 26 si veti simti o usurare este cel mai puternic psalm.
Vreau din tot sufletul ca sa îl readuc pe soțul meu asa cum a fost el cu mine timp de șapte ani atent iubitor și fără sa ma însele.suntem împreună de opt ani și anul trecut a avut prima aventura eu am aflat și am vrut sa ne despărțim după care anul acesta în decembrie care a trecut din nou am aflat ca este cu cineva numai ca dr data asta l-a-și ierta și nu ași mai zice nimic numai ca sa ne salvam căsătoria Pt ca îl iubesc sincer și nu vreau sa se ajungă la divorț îmi pare rău că.nu am știut sa îl țin lângă mine și ca am fost rece cu el și nu îl băgăm în seama ca îl jigneam dar cum sa îl mai fac sa ma vrea Pt ca de o luna zice mereu ca.nu ma mai iubește ca e fericit cu ea și ca vrea sa ne despărțim cum se poate asa ceva Pt ca a fost cu mine pana la jumatea. Lunii decembrie și îl simțeam aproape și îmi zicea ca ma iubește. Va rog frumos aștept un răspuns mulțumesc
Draga Cristina, am vazut un caz cand el avea vreo 52 si se indragostise de o junioara de 18 ani si nu mai puteai sa ii desparti.Sotia lui era foarte disperata dar nu se arata.El ii zicea ca o ia de nevasta si ca ea trebuie sa taca ca are de toate si de ce ar fi impotriva ca el sa aibe 2 neveste…
Sotia lui inghitea in sec zi de zic cand el isi scria mesaje si se telefona cu fata care era in alta tara.
A inceput sa se roage caci el era schimbat si nu mai putea vorbii cu el sa renunte la idee.
Prin credinta si rugaciune Dumnezeu le-a incurcat planurile si el a ramas cu sotia lui si ea l-a iertat dar se lupta sa nu ii zica nimic…
Fii tare 🙂
Buna ziua,
Am citit mult pana sa ma decid daca sa ma „vait” sau nu. Sunt constienta ca problemele mele sunt nimicuri in comparatie cu problemele altora, insa durerea ma face sa cer ajutor. M-am casatorit in 2005, din dragoste. Totul a fost cat se poate de frumos, bineinteles cu mici nemultumiri(nu exista casnicie perfecta) pana in 2012 septembrie. Ne-am hotarat sa ne facem amandoi o firma. Firma s-a dovedit pana in clipa de fata ca a fost cea mai mare greseala pe care am facut-o. Am acumulat datorii de peste 30.000 euro, nu ne-am mai permis sa stam undeva decent si ne-am mutat la bunica sotului. Si de aici a inceput calvarul: nu avem conditii( apa curenta, toaleta si caldura), grija zilnica de bunica care nu ne face viata prea usoara, firma care e si mai paguboasa. Am inghitit vreo 4 luni de zile mizeria asta de viata pana cand intr-o seara m-am decis sa ma sinucid pentru ca nu mai vad scapare de acolo si achitarea datoriilor care ne preseaza zilnic. Ajutor familiei mele nu pot cere pentru ca nu stiu unde sunt, prieteni nu am, sotul ma intelege partial. Nu stiu incotro s-o apuc sa pot trece peste gandul de suicid. Am incercat si un tratament naturist, mi-am impus sa fiu vesela, sa caut clienti pentru firma si rezultatul este egal cu zero. Nicio schimbare, din contra, viata s-a inrautatit si mai tare, iar eu sunt pe punctul de a face pasul. Asa nu mai pot sa mai traiesc, nu am nicio solutie sa scap din cercul asta vicios. Cum sa fac fata situatiei cand nu pot sa ma conving nici pe mine ca e o perioada care poate in cele din urma va trece.
Multumesc ca ma asculta cineva!
Draga Lea,
Bine ai venit! Probabil ca stii deja cum functioneaza acest grup de suport. Ti-am facut o categorie a ta, in coloana din partea dreapta – se numeste Lea, conform pseudonimului pe care ti l-ai ales. Acolo vei gasi deja un prim raspuns!
Multumim pentru increderea pe care ne-o arati!
Cu prietenie,
Adrian
Buna.
Ma numesc Patrick si am dat peste aceasta pagina din pura disperare. In urma cu 6 luni si 5 zile mama mea a murit. La 2 saptamani dupa cele intamplate am incercat sa ma sinucid. Nu am actionat fara sa ma gandesc. Am cautat o saptamana intreaga cele mai eficiente, mai curate si mai putin dureroase cai de a te sinucide. Am ales […moderat…]. Dupa cum vedeti nu am reusit. Eram hotarat sa merg mai departe dar viata mi-a fost salvata in ghilimele de o fata de 19 ani, eu avand 20. Am luat decizia de a incerca a avea o relatie cu fata respectiva. Timp de 6 luni am ajuns sa ne apropriem unul de celalalt tot mai mult pana cand am luat decizia de a merge si a sta cu ea din acest sfarsit de saptamana. Eu sunt din Bihor, ea din Bucuresti. In urma cu o saptama am pierdut complet legatura cu ea doar pentru a afla acum 2 zile de la niste colegi de-al ei de la academia de politie ca si ea a murit din cauza unei hemoragii interne. Cum a ajuns in acea situatie e o poveste lunga. Pe scurt era luptatoare UFC si nu a avut grija de ea cum trebuia. S-a fortat peste limita. Ceva tipic ei. In acelasi timp in aceasta saptamana am aflat si ca voi pierde casa. In legatura cu aceasta problema prefer sa nu intru in detalii.
Acum ca am pierdut ultima cea mai draga persoana din viata mea, cea care la randul a salvat-o pe a mea si cu care planuiam sa am un viitor, ma simt din nou sufocat si nu gasesc alta cale de a face fata decat prin sinucidere. Ea mi-a fost energia, punctul de sprijin si incredere. Ma simt de parca ranile de acum ar fi deschis si pe cele de acum 6 luni din nou si deja este mult prea mult.
Va rog…
Draga Patrick,
Bine ai venit aici! Ti-am facut o categorie a ta, in coloana din dreapta, unde vei gasi deja un prim raspuns. Mi-am permis sa iti moderez numele complet, lasandu-ti doar pseudonimul – Patrick, sub care, dealtfel, iti vei regasi si „casuta” din coloana din dreapta.
Cu prietenie,
Adrian
Tot din intamplare am ajuns si eu aici,cand eram si eu o disperata…Parem sa avem toti motive serioase sa ne sinucidem,dar nu avem ,sincer! Daca ai iubit pe cineva cu adevarat ,el traieste cu siguranta in sufletul tau..N-ai nevoie de partea fizica a acelei persoane .Telul acestei vieti este sa devii mai puternic,indiferent de greutati…Orice religie,idee filozofica ,concept de viata,asta promoveaza…Nu ai trait,daca nu ai suferit…Gnadeste-te la bunicii tai si stramosii tai care si-au vazut frati,copii,parinti macelariti in razboaie,in lagare sau au omorat oameni fara voia lor.. S-au sinucis ei in masa ? Au innebunit? Da,cei slabi asta au facut..,Cei puternici ne-au lasat noua intelepciunea,modele de viata si ne-au dat viata,sa facem la fel ca ei! Si crede-ma ,cea mai mare vina pt gandurile astea pervertite e LENEA…Munca ne face sa uitam de orice dezamagire! Asta n-am zis-o eu ,ci marii oameni ai lumii…Neglijenta fata de propria persoana e o mare plaga a zilelor noastre.Fa treaba si inlocuieste gandurile astea ACUM!Si citeste „Moartea lui Fulger” ,a lui Cosbuc!
buna ziua, sunt o femeie care s-a saturat de viata am fost casatorita de 2 ori.primul sot stunci cand am nascut o fetita si-a cautat alta femeie,si apoi a plecat in Austria.al doilea cat am fost plecata in strainatate iar sotul meu mi-a cheltuit toti banii trimisi in tara fara sa-mi de-a nicio explicatie lasandu-mi baietii fara mancare .acum in2009 m-am indragostit de un barbat care este si tatal celui de al 4 lea copil.nu inteleg cu ce am gresit nu am pe nimeni,spal gatesc am grija de copii .tot ce fac nu e bine,trebui sa-i dau bonurile de cumparaturi pt ca nu mai retin tot ce cumpar,nu -mi cumpare din proprie initiativa nimic,am nascut si nu mi-a luat o floare dar el are grija sa-si ia tigari si fetei ceva.nu se culca cu mine pe motiv ca sunt geloasa ca-l acuz ca are pe cineva.oare nu am motive daca se culca cu mine odata la 21 zile? ca nu poate daca se cearta cu mine.nu sunt casatorita cu el dar stam impreuna.Va rog sa-mi spuneti ce sa fac canu mai ot avem datorii si zice ca nu plec pana nu-i platesc jumatate.ma ameninta ca pierd fata daca plec.Ce sa fac mai bine ma omor si cred ca scap de toate.
Draga Cristina L.,
Gasesti deja cateva raspunsuri in „categoria” ta, pe care am numit-o „Cristina L.”, vizibila in coloana din partea dreapta.
Cu prietenie,
Adrian
Doi copii , casnicie in care nu comunic , iminenta unui faliment azi imi concediez ultimii doi angajati, datorii (micute dar presante),viitor sumbru etc….De unde Dumnezeu pot gasi forta de a merge mai departe????
Draga Ioan,
Bine ai venit! Vei gasi, cat de curand, raspunsurile membrilor grupului de suport in categoria ta – „Ioan P.”, din coloana din partea dreapta. Am numit-o asa pentru ca mai era deja un Ioan; daca vrei un alt pseudonim, e suficient sa imi spui.
Te asteptam si pe tine acolo cu mai multe detalii.
Cu prietenie,
Adrian
Trist,deznadajduit,umilit,fara speranta,fara forta si vointa,fara gandire sanatoasa si pozitiva,fara ambitie si indemanare,fara incredere in mine,cu mintea afectata de ganduri urate,de tulburarea mea obsesiv compulsiva(tulburare psihica caracterizata prin ganduri urate,negre,false obsesive si stari de depresie,fobie sociala),de depresie si ganduri de deznadejde ,neputandu-ma concentra la scoala,neputandu-ma simti bine si fara tensiune si emotii maxime,frici,lentoare,timiditate,inchidere in mine,minte mecanizata,fara orientare,directie,memorie pe deplin functionala ,simtind mintea ca intr-un vid,fixata pe anumite ganduri,stari,directii,obsesii,simt ca pentru mine viata incepe sa se sfarseasca.Tocmai si credinta in Dumnezeu mi-a fost slabita puternic devenind un pacatos si certandu-ma si comportandu-ma foarte urat cu parintii .N-am luptat deloc pentru sanatatea mea,n-am stiut ce sa fac si cum sa ma descurc in aceasta privinta dar si in viata in general.Mama,tata,bunicii sunt cu un moral si o inima la pamant iar Dumnezeu probabil este foarte suparat si departat de mine.Eu prin toate starile prin care am trecut neluptand nicio clipa caci debusolat fiind habar nu aveam cum,mi-am agravat starea si mai mult.Sunt zdrobit ,tulburat,trist,nemotivat pentru nimic,dezamagit de mine,de viata mea,de neimplinirile mele..
Candva mai speram la binele meu dar acum nu mai sper..
La scoala o sa am cele mai proaste rezultate pentru ca gandirea e afectata ,nu mai sunt motivat si starile mele de acolo la scoala(avand si fobie sociala)..Sunt tipul tacut..prostanac..neindemanatic..supraponderal,fara perspective,teluri,rosturi..Toate s-au pierdut:(.O viata de 19 ani risipita ,distrusa si fara vlaga.Cine a mai auzit de viata fara vlaga?Ei bine asta am eu.Traiesc doar prin faptul ca mananc ,dorm,beau apa,respir,imi bate inima,ma trezesc,ma culc dar de viata nu ma bucur deloc.Rudele mele inafara de bunici nici nu-i intereseaza deloc daca mai clipesc,sunt imatur si prea copilaros,nu am deloc scoala vietii si desi am invatat bine in scoala generala si in clasa a IX-a si a X-a nu imi foloseste la nimic asta daca acum ma chinuie tulburarea asta pe care cu tratamente in nr de 6,7 schimbate cand unul cand altul nu si-au facut efectul sau si-au facut efectul momentan,timp de 2 luni si apoi iar am devenit iritabil psihic si mai ales emotional..Ma simt inutil si parca mi-e rusine mie de rusinea mamei ca ma are pe mine si nu pe altcineva,ma doare ca sufera si sufar.
Am scris aceste randuri doar ca sa ma descarc si sa-mi ocup timpul dar stiu ca raul a fost facut.Trist.
Iarta-ma Doamne.Iertati-ma.Sunt intre a-mi trai viata asta trista si banala si apatica in continuare si a ma sinucide.Dar cu siguranta sunt prea fricos pentru ultima varianta.Asa ca ramane totul in dodii.Si asta ,si viata mea…asa cum e ea..trista..:(
Poate voi puteti sa ma ajutati doar rugandu-va pentru mine lui Dumnezeu ,poate poate,o sa se mai schimbe macar 1%-5 % viata mea..Multumesc
Draga Alin ,si eu sunt o tanara cu acelasi diagnostic ca si tine.Imi dau seama chiar si dupa enumerarile , repetitiile in scris a starilor tale sufletesti ,ca suferi de TOC….Eu am fost diagnosticata anul trecut ,la varsta de 22 de ani ,asta dupa niste stari de disperare groaznice ,ganduri la suicid,apatie,fobii sociale,toate fiind de natura obsesiva,cu compulsiile aferente..Atat doamna psiholog cat si doamna psihiatru m-au sfatuit sa nu mai lamentez atat si sa afirm despre mine insami ca sunt o bolnva psihic ,pentru ca nu e asa..Din moment ce avem discernamant sa stam printre oameni si nu ne-a inchis nimeni in vreun ospiciu inseamna ca e de bine..Adica avem o problema de personalitate ,mai degraba ,decat o problema psihica.. Cu rationalitatea pe care o ai poti sa faci o o schimbare drastica..Esti constient ca gandurile tale sunt nelalocul lor ,ca ii distrugi pe ceilalti ,pe tine ceea ce inseamna ca esti rational si ff lucid.Poti sa fii managerul propriilor ganduri..Cand acestea iti apar ,asa cum esti constient ca iti fac rau si esti constient ca nu sunt ok,poti sa le contracarezi cu un gand bun,sau mai bine cu o fapta buna.Mai exact: „Vai,sunt super tampit,am fobie sociala,mi-e frica de oameni,sigur ma vad toti ca sunt un ciudat,vai,sunt super tampit,am fobie sociala,mi-e frica de oameni,sigur ma vad toti ca sunt un ciudat” CAND ITI APARE UN ASTFEL DE GAND CONTRACAREAZA-L CU O FAPTA: uita-te in ochii celor de care te temi,zambeste-le ,saluta-i ,vorbeste-le …MAI EXACT, AI CURAJ! Cand iti apar ganduri :”sunt un ratat,nu pot invata,sunt un ratat,nu pot invata,sunt un nebun,n-am niciun tel,n-am niciun tel,,n-am niciun tel:APUCA-TE DE INVATAT ,DE FACUT TREABA SI PROPUNE-TI GANDURI MARI: ;sa inveti bine,sa citesti o carte pe saptamana,sa slabesti (FA SPORT,CRESTE NIVELUL DE SEROTONINA CONSIDERABIL)..Cand simti ca iti dezamagesti fam vb cu parintii tai,DAR IN NICIUN CAZ DE TOC,ci zi-le si tu o gluma,curata un cartof,spala un vas..Satisfactia e mare si pt tine si pt ei..Omul gandeste non-stop,chiar si in somn gandeste subconstientul sau prin vise…Daca tu te limitezi la gandurile tale obsesive total neproductive,in loc sa te gandesti la ceva bun si productiv,atunci normal ca esti ca o leguma..Eu am primit tratament cu Prozac ,dar m-am hotarat sa-l opresc si sa folosesc pe post de tratament gandurile mele BUNE(nudoar ganduri pozitive,cum tot vezi prin filmele motivationale,ci MAI ALES ganduri realiste ,obiective) ..Dupa ce am oprit tratamentul brusc,au aparut efecte de tip rebound,adica agravarea starii mele,dar stiam ca asta se va intampla si am luptat in continuare,,,Cand imi apareau ganduri,,invatam,ma uitam la un film,vb cu un prieten,mergeam la teatru,desenam portrete,invatam sa cantla chitara…mereu incercam sa fac ceva.Normal ca nu mi-au disparut gandurile,ca ele si acum mai sunt,dar acum le iau ca pe un stimulent de a fi mai BUNA PE ZI CE TRECE,Imi apar,ma framanta rau,imediat ma apuc de treaba.intelegi? lumea tot ma vede ca pe o ciudata,dar nu-mi pasa asa cum imi pasa…asta este ,am o problema care se exterorizeaza social…e ca un simptom de boala ,care se vede si doar incerc sa-l ameliorez..E ca la un canceros ,care are dureri pe care le „vad” si ceilalti,nu doar le simte bolnavul,doar ca in loc de morfina ,eu dau ganduri mai bune…Ma prefac ca sunt bine,ca sunt un om normal,mai ales ca asa ar trebui sa fiu avand in vedere ca o sa termin fac de farmacie…Sincer,gandul asta de a fi un farmacist bun ,care da sfaturi rationale,care are un comportament dragut cu pacientii ,m-a ajutat mult,,Sunt printre primii pe fac si toti care stiu de problema mea sunt uimiti si ma considera un om puternic ,din moment ce am reusit acest lucru…Am si un simt al umorului si mai rad de prostia mea,din cand in cand,…Mama mea a avut multe necazuri la viata ei si mereu e cu zambetul pe buze..Am intrebat-o daca a avut depresii.A spus ca nu, PT CA N-A AVUT TIMP…mereu face treaba,fizica sau intelectuala..mereu vrea sa fie pe placul tuturor ,,sa se adapteze,sa ajute ,sa-si termine obiectivele stabilite dimineata.Normal,are si zile proaste,dar nu face ani din ele ca noi ,fiind fff dinamica ,spontana,cu dorinta de viata.Incearca sa fii PUTERNIC,asta sa-ti fie scopul vietii,pentru ca poti!Citeste rugaciuni cand iti apar ganduri…Iti dau si un sfat de viitoare farmacista:nu lua medicamente aiurea si astepta sa fie de ajuns asta pt problema ta…In orice problema de sanatate,conduita mintala este o alternativa de succes pt tratamentul medicamentos.Gandeste-te numai la efectul placebo,….A,si nici nu intrerupe un tratament de ani de zile brusc pt ca apar efecte rebound GRAVE(eu am intrerupt dupa o luna si a fost destul de naspa)Continua tratamentul medicamentos si mai ales pe cel cu pilule de „ganduri bune”.Si un citat bun:Anthony Hopkins > Quotes > Quotable Quote
“My philosophy is: It’s none of my business what people say of me and think of me. I am what I am and I do what I do. I expect nothing and accept everything. And it makes life so much easier.”
Draga Alyn Pa, draga Mmm,
Am copiat comentariile de aici in casuta lui Alyn Pa. Deja, acolo, draga Alyn Pa, te asteapta mai multe comentarii.
Cu prietenie,
Adrian
Buna ziua! Numele meu (cel putin cel pe care il aleg aici) este Elena. Este atat de greu, nici macar nu stiu cum sa incep. Imi doresc sa fie totul un vis urat, sa ma trezesc si sa fiu doar un copil obisnuit, fara probleme, fara griji. Din pacate nu mai sunt de mult asa. Povestea mea incepe acum 23 de ani. M-am nascut intr-o familie in care am fost dorita, am primit toata dragostea de care are nevoie orice copil. Am primit gija, respect, afectiune, sprijin. Dar cum sunt 2 lucruri pe care familia nu poate sa ti le ofere ( sanatatea si norocul), am ajuns sa fiu cum sunt acum( in urma cu doar cateva zile eram cu cutitul pus pe vene). O imagine trista. Cum am ajuns aici? Pe la 14 ani am cunoscut un baiat de care m-am indragostit nebuneste. Din pacate am iubit doar eu. Timpul a lasat amprente adanci, pentru ca el a sfarsit prin a viola o fata, a face inchisoare. Au urmat ani in care m-a cautat. Chiar pana acum cateva saptamani o facea. Dupa episodul acesta, am iubit iar. De data aceasta la 17 ani. Tinerete, off ce vremuri. Cum s-a terminat? Mai tragic. Prietena mea cea mai buna s-a culcat cu el. Trebuie sa specific faptul ca niciodata nu am fost tocmai fata pentru care baieti alergau. Eram putin grasuta, lucru de care am fost complexata mereu. Sau mai bine spus eram tinta glumelor tuturor colegilor. Cred ca mereu am fost frustrata de lucrul acesta. Numai cine a fost gras/a si a trecut prin jigniri sau glume proaste poate sa inteleaga tot ce spun acum. O sa deviez putin si o sa spun ca acum cand sunt slaba, nu sunt nici macar cu putin mai fericita, din contra chiar mai rau. Ce ironie, trist adevar. Ca sa revin, pe la 19 ani am cunoscut un alt baiat. Imi placea sa ii spun „Minunea mea”. Intradevar asa l-am privit. A fost primul din toate punctele de vedere. Off Doamne, ce frumos a fost. A durat aproape 4 ani. Am facut tot ce a fost omeneste posibil. O sa detaliez putin, poate asa veti intelege ce fel de persoana am fost. Noi am locuit impreuna cu parintii mei, am inceput in situati grele. Eu nu aveam servici, nici el. Erau zile in care eu nu mancat mai nimic, doar ca sa aibe el ce sa manance. Incet, incet lucrurile s-au aranjat. Am terminat facultatea, mi-am gasit un loc de munca, la fel si el. Eu insa, continuam sa pun binele lui pe primul loc. Mergeam la munca cu o singura sticla cu apa, pe care o umpleam in fiecare zi, sa nu cheltui bani, nu mancam nimic la servici. Tot ce aveam ii dadeam lui. Pana si carnea din ciorba o marunteam ca sa poata sa manance mai uosr, avand probleme cu dintii. Sigur veti spune, „ce proasta”. Nu, este vorba despre o dragoste infinita. Sau era vorba. Cum nici o stare nu este permanenta, la un moment dat, s-a racit. Nu mai vorbeam ca inainte, tot timpul suparati. Am dat vina pe mine, am incercat in fel si chip un an de zile sa refac totul. M-am chinuit. Trebuia sa ma prefac in fata prietenilor, in fata parintilor, la servici. Noaptea plangeam, ziua incercam sa rad. Si cat am rugat, cat am implorat sa gasim o solutie. Cat am iubit, cate vise. Imi doream o familie, o casuta. Nimic mai mult. La sfarsit am primit ca raspuns, inainte sa plece ” nu am cunoscut pe nimeni sa faca atat de multe lucruri pentru mine, pe nimeni care sa ma iubeasca la fel ca tine, esti prea buna”. Am fost devastata. Am murit. Nu mai stiam ce este cu mine. Peste tot vedeam doar amintirile noastrea. Aveam atacuri de panica. Nu puteam sa mai respir. Au fos momente grele. Pentru ca eu rabdasem. La inceput mama lui se purta mai rau cu mine. Eu am tacut, am trecut peste. Am tinut in mine totul, asa cum si in anul ce a trecut am tinut in mine. Nu stiu cat de bine pot sa explic cat am putut sa iubesc. Mult prea mult. A fost inuman ce mi-am facut. Iar apoi am primit numai ” Eu nu am avut nevoie de o femeie care sa calce si sa imi spele, daca vroiam angajam una” sau ” Te-am inselat din vina ta, intr-un moment de rabufnire, aveam cheia de la apartamentul ei doar sa ma odihnesc”. Pe scurt, totul s-a incheiat pe 30 Septembrie. In 2010 pe 30 Martie incepuse totul. Anul acesta am cunoscut un alt baiat. Nu planuiam sa am nimic serios, vroiam doar o gura de aer. Destinul a facut ca el sa imi distruga viata, sau ce a mai ramas din ea. Nu stiu in ce moment i-am povestit toata viata mea, eram atat de fragila in momentul acela. A stiut tot despre mine. A fost a doua persoana din viata mea fizic vorbind dar si sufleteste. In aproape 2 luni, am fost numita curva, inapta mintal, nenorocita, gunoi. Pentru ca am promis ca renunt la fumat (lucru pe care il fac de aproape 7 ani) si nu am putut. Omul acesta, m-a jignit cum nu a facut-o nimeni altcineva. De ce am acceptat? Pentru ca am crezut ca merit. O imagine trista este cand i-am dus ceva de mancare pentru ca nu se simtea bine. A aruncat tot la gunoi. De ce? Pentru ca grija mea a fost comparata cu prostia. Incredibil de proasta, au fost cuvintele mai exact. Pentru ca nu ii placea acea mancare, pentru ca nu ii placea mila. Am renuntat, m-am intors. De cateva ori. Imaginile sunt triste de zugravit aici. Imbranceli, jigniri si restul. Desi in toate lucrurile rele, motivul pentru care m-am intors mereu a fost ca, au fost zile in care imi doream o familie cu el. Se purta extraordinar, ma linistea, ma asculta, ma sprijinea. Dar toate lucrurile acestea nu pot schimba nimic in fata unui lucru atat de rau ca ” esti o javra nenorocita, sper sa iti distrugi viata, o sa iti distrug familia”. In sfarsit totul s-a terminat. Cum? El s-a razbunat asa cum a vrut. Le-a spus parintilor ca sunt inapta, ca fumez. A destramat tot. Mai mult decat atat. Intr-o seara, cand faceam dragoste, ( imi cer scuze pentru expresie), si-a dar drumul in mine, fara ca eu sa stiu sau sa fiu de acord. Urmeaza sa fac un test peste 14 zile sa vad cum o sa fie viata mea. M-a nenorocit. Cum poate spune ca ma iubeste, cum poate sa faca lucruri frumoase pentru mine, iar apoi sa arunce cuvinte atat de grele? Mi-a spus ca nu poate sa ma ierte. Parintii mei sunt devastati, prietenii mei nu ma inteleg, eu tin tot in mine. Si nu mai vad o solutie. Cum sa le spun de un copil, daca o sa fie? Cum o sa fie viata mea. I-am spus ” bucura-te nu mai am nimic”. Iar el mi-a spus ca ultima speranta este sa se fi intamplat o minune in seara aceea. Tot ce simt acum cand ma gandesc la el este frica. Eu nu mai am nimic. Nu mai simt nimic. Ma simt rusinata de tot. Am scris aici, in speranta ca ma asculta cineva, ca ma intelege cineva. Dar nu mai vad nici o solutie:(. Va multumesc pentr ca imi cititi randurile. Va rog ajutati-ma.
Imi cer scuze pentru greselile gramaticale. De obicei reusesc sa ma exprim mult mai bine, din pacate starea mea psihica este la pamant. Va multumesc pentru ce faceti si pentru ca existati si sper sa ma primiti si pe mine in grupul vostru.
Draga Elena,
Bine ai venit aici! Ti-am facut o „casuta” a ta in coloana din dreapta, se numeste „Elena E.”.
Momentan ti-am lasat eu un raspuns extrem de scurt, sunt sigur ca vei gasi altele mai complexe, cat de curand, in „casuta ta”.
Cu prietenie,
Adrian
Salutare.ma numesc andrei am 27 de ani.kiar as vrea sa va spun povestea mea,dar mai pe scurt tata este alcolist,am tras ceva ku el prin spitale,mam este prea iubitoare, adik nici o fata nu este buna pt baiatul ei.fratele este si el foarte protector,si il iubesc mai nult dekat parinti mei.
akum 6 luni mam despartit de pritena mea, dupa o relatie de 4 ani,mereu am avut un sentumemt k sunt singur,si kiar asa este de kand mam despartit de ea am tot incercat sa imi gasesg si eu „jumatatea” toate comvorbirile pe kare leam avut sau intalniri nu au durat mai mult de 3 zile, kik sunt dragut si k siar fi dorit sa ma kunoask mai de mult.
de 2 saptanani ma sint foarte singur,in fiekare zi sunt ku o lakrima in koltul okiului,kiar nu imi mai gasesc lokul….si imi kam trec ceva gandurii prin kap kum sa skap.
sunt foarte comfuz,speriat nu mai pot dormi, nus ce sa mai fak.
Si asta este doar o partucik din durerea mea.
Scuze pt deranj si pt greselile punxtuale dar scriu de pe tel pt k nu vreau sa stie ai meii.
Draga Andrei,
Bine ai venit aici! Ti-am facut o „casuta” a ta, in coloana din dreapta. Se numeste „Andrei 27” si acolo vei regasi in cel mai scurt timp mesajele de sustinere ale membrilor grupului de aici.
Cu prietenie,
Adrian
Dactilografiere : ,,CAZUL NUMĂRUL _______ 😦 (HABAR N-AM )
Ce trist, să devii conștient de faptul că rata sinuciderilor, sau măcar a gândurilor sinucigașe ia o așa mare amploare.. Oh Doamne, ai grijă de copilașii tăi, trimite-le un colț de Rai care să-i facă să-și uite offurile)
PFff, aș vrea să trec cât mai rapid la povestirea mea, dar îmi place așa mult să scriu, să fiu observatorul no. 1, dar actantul nr 0… 😦
Adrian, tocmai am descoperit acest blog, și poate fi salvarea mea, sau nu. Dat am un gând optimist cu privire la tot ce privește aceasta!
Cum l-am descoperit? Fără doar și poate printr-o minune, și nu printr-o simplă întâmplare. Într-un moment de cumpănă și după o străfulgerare: ,,poate că dacă aș avea prieteni ca mine, cu lupte interioare asemenea alor mele, poate că aș iubi mai mult viața!” Astfel că m-am și năpustit pe google și am scris cuvânt cu cuvânt: „lumea celor care nu mai vad nimic bun la viata asta”, și v-am găsit!
O durere interioară m-a făcut să-mi doresc să scriu și eu! Poate fi greșit să scriu, poate nu… dar e o posibilă soluție de care știu doar că trebuie să profit! Și te rog, dragă moderatorule, mi-aș dori să am și eu căsuța mea! Gândește-te că Domnul m-a trimis aici, e planul lui… Gata, o să încep să scriu!
Nu, nu mă numesc Victoria, dar aș vrea să fiu așa! Spre rușinea mea.. studiez teologie și nu fac altceva să mă gândesc cum ar fi să termin odată cu toate! Am 20 de ani și cred în minuni la tot pasul!
Sâmburele îl găsesc în depresia mea avută în urmă cu 5 ani! Părinții au diivorțat, dar depresia a survenit în urma unor evenimente ciudate, comportamente ciudate ale tatălui meu (el a fost cauza divorțului), reacționa foarte ciudat la orice mică întârziere de la școală! N-aveam cui să povestesc toate sentimentele ce mă încercau, singura prietenă pe care o aveam îmi părea de multe ori superficială și o consideram incapabilă să înțeleagă aceste adâncuri ale sufletului! … În urma acestui aproape un an de conviețuire ciudată cu tata (mama era în depărtări) am avut primele gânduri de sinucidere! Trebuie să recunosc, au fost mereu o alinare, niciodată n-am ajuns departe – la a-mi imagina, gândi posibile acte… Am fost crescută în sânul credinței, de aceea, obișnuiam în acel răstimp să merg și să plâng în Biserică, în fața Preasfântului Sacrament! Îmi amintesc și acum – țineam un jurnal în care am păstrat unul din primele șervețelele umezite din gândurile sinuciderii. Mă alinam că tot ce trăiam eu atunci putea lua sfârșit o dată cu moartea și mă rugam lui Isus să nu mă lase să mă sinucid totuși! Dar îmi plăcea atât de tare să mă gândesc ce bine ar fi – aș muri și totul ar lua sfârșit! A trecut acea perioadă, a venit mama acasă, nu am mai locuit cu tata, divorțul a fost definitivat și cu mici excepții a fost un happy end!
Dar, vedeți voi… nu am realizat prea mult consecințele acelor gânduri… Nu am povestit nimănui acele dorințe sinucigașe avute, decât eventual – cred- 2 ani mai târziu, când am făcut-o fericită, ca o amintire urâtă și căreia nu-i bănuiam nicio consecință. Numai că studiile o arată – cine a avut vreodată vreun fel de depresie… are mult mai multe șanse ca ea să apară, decât la cei care nu au suferit niciodată de așa ceva! Astfel că am continuat mereu după aceea să-mi alin toate răbufnirile tuturor necazurilor laolaltă cu gânduri de tipul – ,,ce bine ar fi să nu mai exist, cum ar fi să nu mai am nicio problemă, ooh, ce bine!” Și n-am făcut decât să păstrez linia gândurilor sinucigașe ani de-a rândul! Până vara trecută, când am început parcă să am spasme de frică, de monstrul ce îl creasem din mintea mea! Vara trecută am avut de înfruntat probleme mai mari pentru mine personal, nu toate sticluțele sparte – astfel că gândurile sinucigașe începură să devină mai mult decât praf… parcă se închegau în închipuri de acte… ,,aș putea pur și simplu să mă înec în mare” (mă despărțeau 5 minute de apă) (. Mărturisesc, imediat ce am avut gândul ăsta, n-am mai avut liniște, m-am speriat puternic de mine însămi și n-am vrut decât sa vorbesc cât mai rapid posibil cu un preot! Să spovedesc toate acele plăceri create de gândurile că sinuciderea era un mod de a ,,scăpa de toate problemuțele”.
Eu recunosc, nu am o încredere în mine scăzută, sau stimă, nimeni nu m-a făcut să mă simt ca o non -valoare, și niciun alt tip de necaz mai grav – în afară de evenimentele ce au precedat divorțul părinților, nu m-a făcut să îmi doresc cu ardoare dispariția de pe Pământul acesta! Și totuși… cred că e chiar cu mult mai grav.. dorința mea de sinucidere e de acolo că e creată mental, e un plan individual, e ceva ce îmi doresc în pofida succeselor personale și persoanelor care îmi sunt alături…Factorii exteriori au o amprentă asupra acestor gânduri murdare, dar… e ceva pornit mai mult dintr-o nu știu ce insatisfacție interioară… simt că e grav, tocmai pentru că nu faptul că simt că lumea ar fi la fel / mai bine fără mine, nu pentru nu știu ce eșecuri consecutive avute în această viață… Ohh, mi-e teamă uneori să nu acționez din impuls și să se ducă totul… Vreau să trăiesc, nu am dreptul să refuz acest dar al lui Dumnezeu. El vrea ceva de la mine aici, pe Pământ și nu dincolo- de la un suflet neîmplinit! E un strigăt de ajutor, e un țipăt asurzitor de a vedea o mână întinsă undeva!
În plus…! Sunt o persoană extrem de închisă, ok am colegi, câțiva doar numiți de mine ,,prieteni” dar din toți aceștia doar unul știe de gândurile mele… Cât de superficiale îmi sunt toate conversațiile! În plus întâmpin așa mari dificultăți în a stabili o conversație cu o persoană față în față – pe net le am pe toate! Putere, stăpânire de sine, cuvinte la îndemână… M-am închis așa tare în mine!! Și dau vina doar pe acel eveniment de la 15 ani, totul survine de acolo… simt asta! Mereu am fost timidă și la locul meu, dar simt că atunci am decis să mă închid în mine – în mod involuntar am decis că nimeni nu m-ar putea ajuta în dureri de tipul celor sinucigașe, ori că pur și simplu nu se merită să vorbești despre tot felul de gânduri prostești în viața de zi cu zi…
Azi observ cât de tare m-am blocat pe dinăuntru, cu câte zăvoare am închis porțile sufletului meu, și de multe ori mă gândesc că e o minune că atâta răstimp am trăit doar cu gânduri de sinucidere și nu am încercat mai mult – să pun în practică. Parcă ori de câte ori aveam astfel de gânduri Domnul se lupta cu Diavolul, astfel încât eu nu ajungeam niciodată la a gândi acte! Azi refuz să fac față provocărilor, să mă joc, să merg la petreceri; nicăieri nu mă simt mai bine decât în LUMEA MEA…
Dacă tu crezi că ai avea o posibilă explicație pentru toată dorința mea sinucigașă… te rog scrie-mi. Dacă tu crezi că poți fi prietenul meu după toate porcăriile și gândurile sadice pe care le am în căpșorul meu, te rog fă-mă cumva conștientă de asta. Dacă tu mă deplângi în vreun fel în sinea ta și nu vrei să îmi scrii nimic, roagă-L totuși timp de o secundă pe Dumnezeu să mă ajute mai departe să fiu puternică, roagă-L să te asculte….
Tăticule, îți mulțumesc! ( E fraza cu care îmi încheiam unele pagini din jurnal, simt atâta iubire – TĂTICULE…. În plus cine mulțumește, primește dreptul de a primi și alte daruri).
Acum tu poți gândi ce vrei despre cuvintele mele nebunești și atât de multe scrise fără rost -dar sunt pe net – cumva îmi simt identitatea protejată, și mă simt mai puțin intimidată de ceea ce ai putea gândi tu – critic cititor!
Cumva mi-e frică de respingere, și că nimeni nu o să îmi scrie nimic, dar frica asta în procentaj de 1% care face reversul de atâtea ori, dar trebuie să o elimin, poate fi șansa mea să mai supraviețuiesc măcar pentru următorii 5 ani!
Vă mulțumesc pentru timpul acordat lecturii, știu cât îmi place să mă lungeesc!
Facă-se voia Domului!
Înainte să încep, vă rog să îi faceţi şi poveştii mele un loc în dreapta, astfel încât să le pot răspunde celor care doresc să mă ajute. Şi vreau să vă mai spun că vă mulţumesc enorm celor care citesc absolut tot ce scrie aici.
Salut tuturor de pe acest blog, am 15 ani, sunt un băiat retras şi mă consider ciudat. Mă urăsc din tot sufletul, sunt gras şi urât. În prezent, visul meu este să ajung la Facultatea de Jurnalism sau la Facultatea de Psihologie. Sunt pasionat de amândouă, mereu mi-am dorit să fiu operator cameră sau psiholog. Am intrat pe acest forum să aflu ce este cu mine, să primesc un ajutor, deoarece simt că nu există rezolvare pentru ce probleme am. Deşi sunt nişte probleme minore, sunt o persoană slabă care va ceda. Am să vă spun pe scurt povestea vieţii mele.
Păi, totul a început acum 3 ani când mi-am dat seama că nu are rost să trăiesc. Fiecare zi devenea tot mai aiurea, deoarece găseam câte un motiv care să mă facă să-mi pun capăt vieţii. Părinţii mei s-au despărţit când eram mic (pe la vreo 4 ani). Nu am să uit niciodată momentul în care a plecat mama mea, iar eu plângeam fără să mă pot opri. A plecat…
Am intrat în casă plângând şi timp de o lună am plâns întruna. Nu mai ştiu exact cum şi în ce ordine s-au întâmplat toate astea, însă ştiu că peste câţiva ani, de fapt câteva zile, a venit într-o seară tatăl meu cu o femeie care urma să-mi fie mamă vitregă.
Au trecut zile în care dorul de mama mea era tot mai accentuat. Ştiu că peste câţiva ani, într-o dimineaţă m-am trezit pentru că se certau, apoi, peste o oră ea îşi făcea deja bagajele, pregătindu-se să plece. Problema era că m-am ataşat de ea, voiam să am şi eu o mamă, dacă nu cea reală, măcar una vitregă. Într-adevăr, am plâns, însă mi-a trecut.
Ei bine, după câteva zile s-a întors mama mea naturală. Nu pot să descriu ce aveam în suflet în momentul ăla. Simţeam că vom fi din nou o familie fericită, dar din păcate nu a fost aşa.
Zilele treceau, iar ei doi se tot certau pentru un motiv banal.
Mama a încercat să treacă peste asta şi să înghită, dar nu a putut pentru că situaţia devenea tot mai gravă şi mai ciudată. Aşa că s-au despărţit.
A fost o nouă lovitură pentru mine, când îmi era mai bine şi când începusem să iubesc viaţa, a trebuit să plece mama din nou. Până acum 3 ani am trăit cu impresia că mama adevărată a plecat a doua oară de lângă mine din cauza mea. Nu doresc să intru în detalii.
Au trecut multe zile, până într-o seară în care s-a reîntors mama vitregă. Totul era schimbat, ceva o schimbase. Ea a devenit foarte rea. Se comporta urât cu mine. Nu înţelegeam de ce s-a schimbat brusc. Ţipa la mine foarte des, începusem s-o urăsc. Tot timpul când făceam temele cu ea, ţipa la mine, mă făcea prost, iar eu plângeam. Şi cum spuneam mai sus, sunt gras. Dar asta nu pentru că sunt un nesimţit şi mănânc mult. M-am îngrăşat pe bază nervoasă. Mai exact, tot timpul când sunt supărat sau nervos mă duc să mănânc, mâncarea depunându-se dublu. Mi-a povestit mama reală că înainte să plece, eram slab, iar după o lună când m-a revăzut, mă îngrăşasem.
Nu am avut o copilărie fericită, deşi nu-mi lipsea absolut nimic financiar. Îmi lipsea mama mea. Îmi lipsea afecţiunea din partea ei. O copilărie fericită nu înseamnă doar bani, înseamnă şi afecţiunea din partea părinţilor.
Al doilea început al vieţii a fost acum 4 ani când am început să ascult dubstep.Pur şi simplu m-am ataşat de acest gen. Nu mai sunt cel care era înainte, m-am maturizat. Nu mai zâmbesc din inimă, ci zâmbetul meu e în general fals. Încerc cât pot să maschez durerea din sufletul meu. Nu mai sunt copilul care aştepta cu nerăbdare să vină ziua de mâine. Nu mai sunt cel optimist. Sunt altul.
Nu mai suport viaţa asta, nu mai suport oamenii şi nu în ultimul rând, nu mă mai suport pe mine. Ce sunt eu? Sunt un băiat foarte urât, foarte prost şi foarte pesimist. Am început să caut defectele şi să le strâng ca să am motive pentru sinucidere. Ca să nu mai spun că mi-am pierdut şi credinţa în Dumnezeu. Nu mai cred în el pur şi simplu, au fost perioade în care m-am rugat să mă ajute să scap de tot ce e rău, să fiu măcar o zi fericit, dar nu s-a schimbat nimic. Nu pot să cred în ceva ce nu am văzut niciodată, deci vă rog să nu încercaţi să-mi schimbaţi părerea.
Acum să spun şi câteva despre lucrurile recente din viaţa mea. În urmă cu un an, m-am hotărât să slăbesc. Am respectat regimul până la sânge, astfel că am pierdut 12 kilograme în 9 luni. Dar uite că în prezent am pus kilogramele înapoi, şi s-a dus naibii tot. Norocul meu este că am ambiţie.
Sunt un băiat care preferă să stea în camera lui, uitându-se la televizor sau jucându-se pe calculator. Mi-e frică pur şi simplu să ies afară, în lume. Mi-e frică de oameni, de părerile lor. Mi-e frică să privesc un om în ochi, cu teama că o să eşuez. Zilele mele trec cam aşa. Mă trezesc dimineaţa să merg la şcoală, vin la ora 14, mă pun în pat şi mă uit la televizor sau mă joc pe calculator, fac nişte teme, apoi mă pun să mă culc la ora 21, maxim 22, deoarece mă trezesc la ora 4 dimineaţa ca să mă joc pe calculator. Îmi place noaptea pur şi simplu, e linişte şi mă simt bine. Asta fac în ultimele 2 luni, că înainte mă culcam minim la ora 3 dimineaţa, astfel încât dormeam doar 3-4 ore pe noapte, ziua următoare având şcoala. Să nu mai spun de week-end, când mă culc pe la ora 5, 6 dimineaţa. M-am ataşat de lumea virtuală, e locul în care mă simt cel mai bine, nimeni nu mă poate judeca.
În urmă cu 3-4 săptămâni, a fost un moment ciudat (pentru mine doar) în care a venit mama în cameră să vorbească cu mine. M-a întrebat dacă am mai făcut sport, iar eu i-am răspuns că nu-mi pasă. Apoi a stins televizorul şi a început să-mi spună că mă urmăreşte de ceva timp şi mă vede numai trist, vrând să afle ce se întâmplă cu mine. De ce stau toată ziua în cameră, închis, departe de lume. Cu ocazia asta am aflat şi că în clasa a 8-a a pus-o pe dirigintă să mă urmărească, aceasta spunându-i că stau în colţ trist. A fost ceva nou pentru mine, nu ştiam că îi pasă chiar aşa mult. Ei bine, a început să plângă, rugându-mă să o las ca să mă ajute şi întrebându-mă ce problemă am. Dar eu îi răspundeam indiferent că nu am nicio problemă şi că nu vreau să fiu ajutat. Cel puţin, nu mai pot fi ajutat. Dar poate reuşesc cu voi, dacă doriţi să-mi acordaţi ajutorul.
Îmi amintesc că anul 2013 a fost cel mai greu an pentru mine. După cum am mai spus, eram în clasa a 8-a şi trebuia să susţin examenul de promovare. Mama îmi spunea întruna înainte de examen cu 6-7 luni, să învăţ. Eu mă supăram pe ea că mă stresa atât, aveam timp să învăţ, nu trebuia să mă împingă atât de la spate. După câteva luni, mi-a luat meditatoare, care era uneori rea cu mine, ţipa şi nu înţelegeam nimic. Ajungeam acasă, îmi făceam temele la meditaţii cam în 7 ore. Bineînţeles că mă uitam şi la tv, dar faza e că stăteam numai în pat, acesta fiind plin cu caiete şi cărţi de matematică. Şi ea tot timpul când intra în cameră, mă vedea învăţând, deşi eu în mare parte stăteam şi mă uitam pe telefon pe net, dedicându-mi foarte puţin timp învăţând. Chestia e că m-a afectat foarte mult perioada aia din viaţă, când veneam cu stresul de la meditaţii, apoi mama care mă certa că nu ştiam acolo. Urăsc matematica din tot sufletul.
Ştiu că strângeam bani ca să-mi cumpăr […moderat…], voiam să mă sinucid. După ce strânsesem bani, mergeam la farmacii şi ceream […moderat…], însă aceştia nu mi le dădeau fără reţetă, uitându-se urât la mine. Apoi am încercat să iau […moderat…] (da, ştiu, eram mai prostuţ, e imposibil să mori doar de la atâtea […moderat…]). Am început să mă tai şi să-mi ascund tăieturile. Îmi era frică să nu afle cineva de gândurile mele. În perioada respectivă aveam şi o prietenă foarte bună cu care vorbeam zilnic, ea ştia de toate gândurile mele, era la fel ca mine. Singura ce mă înţelegea, singura mea prietenă bună. Şi ea a avut tentative de suicid, bea foarte multe […moderat…], pastile, a vrut să […moderat…], dar noroc că am sunat-o fix în momentul acela. A fost ceva întâmplător.
Dar acum sunt din nou un tip singur, trist, chiar dacă la şcoala zâmbesc, încerc să uit măcar cât sunt la şcoală de gândurile mele negre. Şi chiar de e zâmbet fals, măcar pot zâmbi. Cu respectiva prietenă vorbesc acum foarte rar, dacă înainte nu exista o zi în care să nu vorbim minim 1 oră, acum vorbim o dată la 2-3 luni, şi mă doare tare că m-a lăsat în urmă. Ea s-a schimbat puţin, e mai optimistă, a mai scăpat de gândurile astea. Eu am rămâs în urmă, situaţia mea s-a agravat, am început să-mi fie frică să ies din casă, ca nu cumva omul pe care-l întâlnesc, să mă judece. Sunt foarte diferit, am gânduri ciudate, nu vreau decât să mor.
Mai nou a început şi tata să mă streseze. Când eram mic, îmi plăcea foarte mult stilul emo (eram mai prostuţ), însă acum nu sunt şi nici nu vreau să fiu niciodată emo. Nu am nimic cu ei, pur şi simplu nu consider că sunt emo. Tata mă face emo, el neştiind ce înseamnă să fii emo. Nu fumez, nu am părul mare, nu mă tai. Adevărul e că mă îmbrac numai în negru, dar aşa sunt. Mă doare că vorbeşte fără să mă cunoască. Sunt doar un timp căruia îi place singurătatea, de fapt o iubeşte şi trăieşte în ea. Vreau să înţeleg ce e cu mine. De ce sunt aşa? Nu ştiu ce se întâmplă cu mine, aş vrea să mă schimb şi să fiu optimist, să cred din nou în Dumnezeu, dar simt că aş trăda singurătatea, iar ea s-ar putea supăra pe mine. NU pot să descriu sentimentul, aş vrea din toata inima să îmi recapăt încrederea şi să trec peste, dar pe altă parte aş prefera să rămân aşa cum sunt, deşi ştiu că nu e bine să stau închis, singur, departe de lume.
Am să pun aici o conversaţie dintre mine şi adâncul sufletului meu, poate vă faceţi o părere şi mă puteţi ajuta mai uşor.
„De ce nu avem dreptul nici de a muri, şi-atunci când îţi faci rău, parcă toţi dintr-o dată încep să te iubească şi nu te lasă s-ajungi unde-ţi doreşti şi să scapi de-această lume?!
Dacă unele persoane au numai fericiri în viaţă, şi o iubesc, nu înseamnă că toţi sunt aşa. Nu înseamnă că toţi au o viaţă atât de minunată. Sunt unele persoane care nu-şi doresc decât să moară şi să scape de toţi. Chiar ar da orice să fie lăsaţi în pace. Sunt oameni a căror speranţă că viaţa va fi mai bună, s-a dus. Ei văd doar negru în faţă ochilor, nimic altceva. Dacă ei trăiesc, trăiesc pentru că nu au de-ales, pentru că nu au ocazia de a-şi pune punct vieţii. Trăiesc obligaţi şi se axează pe lucruri virtuale neimportante pentru alţii, dar importante pentru ei. Cu ajutorul ălora, ei uită de viaţa reală şi trăiesc o nouă viaţă în care sunt fericiţi şi se simt bine, deoarece acolo sunt cu totul şi cu totul alţi oameni. Încearcă să se ferească de viaţa reală, să o ocolească, dar mai apoi să se lovească din nou de ea, de lucurile rele din ea, urmând ca gândurile negre, gândurile de a încheia orice socoteală cu viaţa, să revină. Apoi să plece, dar mai apoi să revină, exact ca un deja vu.
„Pentru că te iubesc!” – Oare ce-o însemna asta?! Ce relevanţă ar avea în textul ăsta? Este un răspuns la tot ce am scris aici? Serios? Atunci e rândul meu…
Dacă mă iubeşti, de ce nu mă laşi să-mi îndeplinesc visul? A, stai! De fapt nu ştii despre ce vis vorbesc, şi oricât de mult aş încerca să vorbesc şi să te lămuresc, nu m-ai asculta. Dacă ţi-aş explica, bineînţeles, nu m-ai înţelege şi ai începe să mă judeci. Şi dacă eu aş începe să dau frâu sentimentelor şi să-ţi spun absolut tot ce mă frământă, tu mi-ai răspunde sec cu un răspuns de genul »poţi să treci peste«. Aha, e clar că nu mă înţelegi şi nu ştii nimic despre mine. Cum poţi să-mi spui că mă iubeşti?!
Îmi ceri să trec peste, când eu am încercat de atâtea ori, dar am fost doborât la pământ, şi am căzut ca un ratat, şi-am încercat din nou să trec, dar uite că sunt din nou pe jos, şi nimeni nu mă ridică. Şi nimeni nu mă poate ajuta. De ce? „Pentru că mă iubeşti.”, nu?
Şi-atunci ce să mai faci? Să mai ceri ajutorul cuiva? Să mai dai frâu sentimentelor? De ce? Ce rost are să-ţi spună cei de la care ceri ajutorul lucruri pe care tu le-ai auzit şi de pe care te-ai săturat să le tot auzi? De ce încerci să cauţi idei ca să treci peste, când ştii că le-ai încercat pe toate?
Şi-atunci când vine momentul să pleci, atunci când simţi că e timpul şi că nu mai poţi, anunţi pe cineva apropiat, iar el te va reţine cu nişte vorbe de care deja te-ai plictisit.
De ce îl anunţi? Vrei sau nu?!
Când eşti aproape s-o faci şi nimeni nu ştie, bineînţeles, în mintea ta auzi cum te strigă familia şi prietenii, te vezi în viitor într-o cutie în formă de dreptunghi, fabricată din lemn, şi uite aşa se amână şi de data asta. De ce nu te lasă nici acum? „Pentru că te iubesc!”
Şi-atunci începi să te-ntrebi dacă e vina minţii tale sau e vina apropiaţilor. Ce înseamnă „Pentru că te iubesc!”? Înseamnă că ei chiar ţin la tine şi nu vor ca tu să păţeşti ceva? Nu! Înseamnă că acelor oameni le este frică de ce se va întâmpla după moartea ta: de nopţile în care nu vor mai dormi, de singurătatea pe care o vei lăsa, de anii pe care şi i-au pierdut pentru a te creşte. De asta le este teamă, nu pentru că pleci tu. Deci se gândesc la răul pe care îl vor avea ei, în niciun caz la tine. De ce ar ţine la un om ca tine? Un om care arată groaznic, gândeşte groaznic. Un om care nu are viitor şi care îi dezamăgeşte de fiecare dată când are ocazia să demonstreze că e altul. De ce te-ar iubi cineva, având defectele astea?
Şi uite aşa tu continui să trăieşti cu scârbă, blestemându-ţi ziua în care te-ai născut, şi plângând în întuneric pentru ceea ce eşti. De ce?
PENTRU CĂ EI TE IUBESC…”
Acum cred că ar fi cazul sa închei şi să aştept ajutorul din partea voastră. Sper că am oferit destule detalii, am fost foarte sincer, vreau să scap de gândurile astea. Vreau să mă schimb şi vreau un semn de la Dumnezeu, să ştiu că există, că eu nu mai am deloc credinţă în el. Vă mulţumesc din suflet dacă aţi citit tot ce am scris aici, mă închin în faţa voastră!
Domnule addsalu, dacă dumneavoastră sunteţi creatorul acestui blog, vreau să vă mulţumesc din tot sufletul pentru realizarea aceasta. Am urmărit multe poveşti de pe acest blog, şi în fiecare v-am văzut postările dumneavoastră. Aveţi un respect foarte mare din partea mea că le acordaţi atât de mult timp celor care au nevoie de ajutor. Sunteţi un om incredibil, am numai cuvinte de laudă pentru dumneavoastră. Şi nu numai dumneavoastră, ci şi întreg staff-ului care le stă la dispoziţie user-ilor de pe acest blog. Vă mulţumim pentru acest site!
Draga 15MiculX,
Ai „casuta” ta in coloana din dreapta, cu pseudonimul pe care ti l-ai ales.
In ceea ce ma priveste, iti multumesc pentru cuvintele frumoase, dar nu am facut nimic altceva decat sa fiu acolo atunci cand unii sau altii aveau nevoie de o mana de ajutor, pentru ca nu mai puteau merge mai departe de unii singuri. In rest, sunt la fel de recunoscator sutelor de anonimi care contribuie aici! Fara ei nu ar exista acest grup de suport!
Cu prietenie,
Adrian
Ti-am citit povestea..as vrea sa iti scriu si eu cateva cuvinte, dat fiind faptul, ca eu sunt mai mare ca tine si am 25 de ani 😛 Ideea e ca am trecut si eu prin intamplari asemanatoare. Uite ce as avea sa-ti zic:
Eu nu te judec, iar daca eu nu te judec, asta inseamna ca Dumnezeu cu atat mai putin.
Daca ti-ai pierdut credinta..inseamna ca trebuie sa inveti sa Il cauti pe Dumnezeu mai bine..si sti unde? In inima ta!
Iar daca ai inceput sa-L cauti..inseamna ca El te-a gasit primul! 😉
O imbratisare si zile mai bune.
Buna ziua , ma numesc Daniel am 30 ani …exact in momentul de fata trec prin niste kkturi care imi afecteaza viata mea si a familiei …VA ROG CITITI CARTEA ASTA :http://www.totulpentrunoi.com/carti/Eckhart-Tolle-Puterea-prezentului.pdf / O SA VA SCHIMBE VIATA!
Da, poate o s-o schimbe, dar nu in bine. Eu l-as recomanda pe Parintele Paisie Aghioritul, eu l-am citit si sper sa va fie de folos si voua. Cel putin, e crestin.
Imi pare rau ca trec prin toate astea dar am gresit foarte mult in trecut atat si acum in prezent de cand sunt maritata,mi-am parasit copiii mi-am inselat sotul de 4 ori si acum nu mai vreau sa raman cu el. Vreau sa renunt la tot si sa o iau de la cap fara ajutorul nimanui sa nu mi se mai faca reprosuri,sa nu ne mai adresam injurii vorbe urate este cel mai bine asa .
Eh eu am un gand sa ma omor dar nu am so fac stiu ca o sa fie o prostie si daca o fac o distrug pe ea mai rau de cat ii acum am si eu o cerinta am o problema mama unei fete nu o lasa cu mine .. sau in general cu baieti si nustiu cum sa fac sa fiu cu ea si ca a ei sa nu spuna nimic si sa ne ascundem nu e o solutie am incercat…. nu merge vreau ca ei sa stie dar sa ne lase
Am 15 ani si consinder ca am si multe hopuri pe care nu le pot trece in viata.Stiu ca la varsta mea nu este normal sa cantaresc 100 de kilograme,dar sinvera sa fiu nu mereu ma afecteaza.Stiam multa lume care era in situatia mea si asta ma ajuta,ma simteam bine ca nu eram singura.Dar dupa o bucata de timp am vazut ca toti au putut sa slabeasca,iar eu am ramas asa.Multi s-au oferit sa ma ajute,dar odata ce incepeam acel drum spre bine,ma opream,nu mai puteam sa continui.N-am destula ambintie,chiar nu pot sau pur si simplu nu am ceva care sa ma motiveze asa de tare incat sa reusesc? …Fiind in situatia aceasta am impresia ca orice ma jigneste chiar si o privire.Aveam prietene,dar viata mi-a jucat feste si parca mi le-a luat.Oamenii mereu pleaca,putini ramani,conceptul acesta mi l-am creiat.Nici cu familia nu e bine.Ne lingusim unii pe altii,dar tot timpul cand avem ocazia si daca vrem si daca nu vrem ne demonstram ca nu avem incredere unii in altii.Ma simt singura,nu am niciun prieten care sa-i pese cu aderat de problemele mele si care sa ma ascute.Celor care le-am spus,mi-au zis ca toate trec in viata,mi-au spus ca va fii ok,dar nu e ok.Nu mai pot sa mint ca exista magie in lume si bucurie atata timp cat nu le simt,nu le vad. Nu vreau sa par nici ipocrita,am avut si momente bune,dar parca de o bucata mai lunga de timp simt doar greutati.Ce sa fac sa fie chiar bine,cum pot sa fac sa fiu sau sa incerc macar sa fiu o persoana intradevar buna si cum pot sa trec peste dificultatiile astea.Un sfat,o parere,orice are rost pt. mine si conteaza.Multumesc!
Consider ca viata mea nu a inceput nici acum…Incepand cu varsta de 12 ani , am intalnit in viata multe hopuri de care nici acum nu am trecut…Cand am intrat in clasa a 5-a eram foarte entuziasmata ca intru in ”lumea celor mari” dar acum urasc asta…Am probleme la scoala , cu prietenii , cu haterii , in familie, si nu le pot face fata. Sunt criticata zi de zi la scoala sau pentru cea mai mica greseala. Multi se fac ca le pasa , dar pe la spate rad de mine in ultimul hal..Nu sunt placuta de profesori , nu sunt placuta de anumiti colegi de la scoala , pe scurt, toata lumea ma uraste, bunici mei se cearta mereu comenteaza de mine mereu , ma mai injura , dau vina pe mine pentru ceea ce nu le-as face niciodata , cu parintii mei…Abia stau cu mama care si ea are niste momente in care se simte super bine dar se trezeste sa ma faca proasta si nesimtita doar pentru simplul fapt ca nu am facut curat in camera sau chestii de acest gen, cu tata nici sa nu mai zic , il vad foarte rar si de cate ori ii zic sa ma lase sau ”o sa fac ordine mai tarziu acum lasa-ma” , da in mine , imi da o palma de imi ramane urma 5 zile…. Ei muncesc mereu din greu sa-mi fie mie bine dar degeaba..Nu-mi voi reveni niciodata. M-am saturat sa aud mereu tipete…Intr-o zi am realizat tot ce mi s-a intamplat si mi se intampla, am realizat ca sunt niste chestii traumatizante…Colegii carora le pasa , ma cred cea mai ok tipa din grupul nostru , dar nu este asa, niciodata nu am vrut sa le arat durerea mea pentru ca nu vreau mila…Dupa ce am fost judecata de toti si batjocorita de toti, am intrat intr-o lume doar a mea. Am inceput sa devin mai izolata si am inceput sa ma tai…De cate ori faceam asta si fac asta ma gandeam si ma gandesc la tot sangele pe care il vars, si uit intr-un fel de problemele mele, pe care nimeni nu le-ar putea intelege , la scurt timp , am tras un fum din tigarea unei prietene , la inceput nu mi-a placut dar apoi am inceput sa fumez din ce in ce mai mult si acum fac asta , dar nu mereu. In timpul saptamanii rar , dar in weekend , fumez pentru toata saptamana…Mama mi-a vazut incheieturile mainilor si picioarele dar nu mi-a zis nimic , s-a uitat la mine de parca as fi fost scapata de la nebuni , nu fiica ei..As vrea sa ma inchid singura intr-o camera unde sa pot face ce vreau , pentru ca de aproximativ 2 luni ma consider o jigodie…Ma autocaracterizez , si imi zic aceleasi lucruri pe care le aud zilnic din gura haterilor…Am ajuns ca in fiecare seara dupa ce vin de la scoala sa ma inchid cu cheia in camera si sa plang ore in sir , sa nu pot sa adorm noaptea…Sunt bipolara(imi schimb in 2 secunde starea de spirtit. De exeplu acum o secunda eram fericita si acum sunt trista) , ceea ce ma afecteaza grav , pentru ca starile de bipolaritate se petrec si in viata de zi cu zi , viata sociala pe care , nu as vrea sa o m ai folosesc.. Si din cauza asta multi ma cred ciudata…La un an de la toate chestiile astea , au fost multe si rele , insuportabile pentru mine , m-am gandit la sinucidere. Prietenii mei au aflat treptat despre asta de la cea mai buna prietena , nu m-a deranjat chestia asta pentru ca nu ar mai fi contat daca urmatoarea zi aveam sa nu mai exist pe acest pamant , nu?! Am ajuns de foarte multe ori la spital din cauza prostiilor facute de mine, mereu cu speranta sa fiu internata pentru ceva grav ca apoi sa ma pot omori mai usor…Si acum dupa 3 luni de ganduri sinucigase , inca mai incerc asta […moderat…]. M-ati ajuta mult daca mi-ati spune cum sa mor mai usor…
Un singur lucru : Eu sunt Rebeca , am 13 ani si sufar de depresie din cauza haterilor…
am ascultat multe comentari multe dureri si suferinta se pare ca asata e pagina sfarsitului sau iadului , nevazut nesimtit ce pot sa zic,mias dori sa ma salvez dar e prea tarziu ,pana la urma toti murim eu prefer mai repede ,si asa sper sa ard an iad , pentru ce am gresit pe pamant si unde o sa ma duc ,un singur drum ,fara nici un ban ,nu vreau sa ma mai nasc niciodata ,acuma ami pare rau ,ca sant viu antre morti ,
Eu astazi implinesc 35 de ani si nu mai am putere sa-mi doresc ceva. As vrea doar sa nu fi fost. Sa nu fi existat deloc. Nu fac parte din lumea asta, sufletul meu nu-si gaseste locul aici. Din pacate, trupul meu e aici, viu si imi este ca o temnita. Toti cei de aici isi spun suferintele pentru ca noi, cei care suferim, avem cea mai mare nevoie de o alinare, de o vorba buna, de o imbratisare. Dar tot noi, cei care suferim, gasim cel mai greu aceste lucruri. Bucuria si realizarile in viata atrag bucurie, dragoste, prieteni si o intreaga retea sociala de sprijin (de parca ar mai fi nevoie), iar suferinta atrage… nimic, doar singuratate si mai multa suferinta. Fiecare poveste scrisa aici e un strigat de ajutor, dar cine sa ne ajute? Poate un simplu comentariu sa salveze viata cuiva? Nu cred, poate doar sa amane decizia finala pentru alta data. Luam fiecare vorba buna ca pe o pastila antidepresiva, dar, ca orice medicament, si acestea isi vor pierde efectul. Dupa cate administrari? Depinde de fiecare in parte. Si dupa aceea ce facem? Eu sunt de-abia la inceputul tratamentului cu vorbe de alinare venite din mediul online. Am trecut pe la psihiatri, pe la prozac, calmepame si psihologi. Si n-am obtinut nimic. Doar tot o amanare…
Imaginati-va ca sunteti pe fundul unei gropi adanci si intunecoase, singuri si tristi. Nu aveti nici o posibilitate de a iesi de acolo. Trebuie sa va ajute cineva. La suprafata se afla un psihiatru, un psiholog si un prieten. Ce face fiecare? Psihiatrul va arunca un tub cu pastile: va ajuta? Da, sa uitati pe moment ca sunteti acolo. Psihologul va da niste sfaturi despre cum sa va construiti o scara, doar ca dvs nu aveti nici lemne, nici cuie, nici ciocan. Prietenul insa va aduce el o scara si va scoate de acolo.
Eu nu am prieteni, nu am putut sa-mi fac, desi mi-am dorit enorm. Singuratatea m-a dus la depresie severa, anxietate si fobie sociala. Stiu insa ca doar un prieten m-ar putea ajuta sa ies din groapa. As vrea sa am 2-3 prieteni adevarati, in carne si oase, cu care sa vorbesc, sa rad, sa ma plimb, sa simt ca existenta mea are un sens. As vrea atat de mult sa am o viata normala, plina de sens, incat as renunta la toata viata pentru numai o zi in care sa nu fiu eu. Numai o zi in care sa nu mai simt durerea asta, disperarea, furia, inutilitatea…
o,vai,eu te inteleg perfect! trebuie sa te imprietenesti cu singuratatea sau sa te lupti sa-ti faci o relatie de prietenie(baga-te intr-o organizatie,impriteneste-te cu cineva de la lucru).Lenea si frica ne-au adus in situatia asta..Hai sa le invingem impreuna ! sa fim mai puternici,altfel vom duce viata asta mizerabila in continuare!
Te inteleg. Eu si singuratatea suntem parteneri de multi ani.
Oricat de stupid iti va parea ce scriu si stiu ca nu te va ajuta cu absolut nimic, o fac pentru mine. Fiindca cei ca noi, intotdeauna vom fi singuri, chiar daca vom avea familie si prieteni in jur. Toti suntem singuri. E foarte greu de inteles pentru cineva, cine, nu a simtit ce simtim noi.
Acea groapa de care vorbesti tu eu il numesc put sau abis…. este tu. Da, tu ai creat realitatea din jurul tau, Nimeni si nimic nu te poate ajuta sa iesi de acolo fiindca nu exista real, chiar si eu ti-as duce o scara, dar stiim amandoi ca tu faci alegerea de a urca pe ea sau nu. Vrei sa nu? La asta se rezuma tot, da sau nu? Nu exista zane si spiridusi si ingeri care sa vina dupa tine daca nu crezi in existenta lor. Nici un comentariu lasat pe un forum nu te poate convinge sa faci sau nu, ceva, fiindca decizia este a ta. Vrei sa scapi de acest abis pe care am putea sa il numim depresie sau nu? Gandeste-te ce iti doresti de la tine, nu de la altii. Tu te iubesti? Te respecti? Te incurajezi? Esti prieten cu tine? De ce sa o faca altcineva pentru tine, atat cat tu refuzi sa o faci pentru tine? Da, bine atrage bine, rau atrage rau… solutia ai scris-o tu singur. Dezinvata-te de modul gresit de gandire care duce la esec. Gandeste bine si asta va atrage bine. Nu mai ai nimic de pierdut fiindca ce a fost cel mai important ai pierdut deja, undeva…. Regaseste-te! Ai numai de castigat din asta!
Si sa stii ca ai 2-3 prieteni 🙂
Sfintele Sărbători de Paste să vă aducă linişte în suflet, multă bucurie, sănătate, fericire şi puterea de a dărui şi ajuta semenii. Paste Fericit! cu drag Lucia!
Nimeni nu stie prin ce a trecut un om care s-a sinucis sau care inca traieste dupa acest gest….Adevarul este ca viata e oribila si sunt zeci de motive sa nu te mai trezesti de dimineata si sa zambesti dar e ok.E ok sa te simti oribil si singur.Eu am o varsta frageda si credeti-ma ca tot ce a tinut de copilaria mea si tot ce inca tine ma face sa mai adaug un gand negru in cap.Familie,prieteni si chiar si cel/cea la care tii te vor lasa candva si vei ajunge singur …si ce?Am fost acolo..am gustat din singuratate si pot sa zic ca singur ai timp sa reflectezi asupra vietii tale.Eu sunt contra actelor de suicid dar…cand ma gandesc ca si eu am avut ganduri ca acesta..ce as putea sa zic?Nu am de ce sa ii judec pe cei ce fac asta….De aceea..cand o sa fiu un adult in toata firea as vrea sa ma specializez ori in meseria de legist ori medic la un departament unde cei care inca traiesc dupa tentative de suicid sunt tratati.Chiar mi-as dori sa ascult mai multe povesti.Cert ca ma voi regasi in multe.
Hristos A Inviat!
Ma numesc Georgiana,,,si am 17 ani…:)
Navigand pe net..din intamplare,am dat peste aces site,care m-a impresionat foarte mlt,citind majoritatea comentariilor lasate de diferiti oameni…
SI eu am o problema…din care nu stiu cum sa ies,ce sa fac,ca totul sa fie bine…In urma cu un an si ceva,am cunoscut un baiat…ne-am intalnit,ne-am cunoscut,ne-am placut…si am format o relatie..o relatie frumoasa,plina de iubire..am ajuns sa ne iubim la maxim…Dar,au intervenit parintii mei…care nu il vor nici in ruptul capului…si nu pot sa-mi dau seama de ce…Peste 9 luni de relatie cu el…parintii mei „l-au acceptat”…cica…din cauza ca am fugit de acasa..bineinteles la insistentele lor m-am intors acasa spunandu–mi ca ma vor lasa sa vorbesc cu el..Bun…..am acceptat,sperand ca totul va fi bine..in sfarsit..dar nu a fost!La inceput totul bine si frumos,ma lasau sa ies cu el sa fac sa dreg…dar totul cu o limita si bineinteles ca noi acceptam tot ce ne spuneau ei numai ca totul sa fie bine…Daca ne ii spunea la ora X sa ma aduca acasa,pai atunci ma aducea acasa nu mai devreme sau mai tarziu…in fine..Noi incercam sa-i intelegem si sa facem cum spun ei ca sa nu ne mai ferim si sa ne mai ascundem relatia,pt ca era obositor si urat sa stam tot timpul cu stres si frica…Ma duceam la el venea la mine….Dar cand era vorba de o petreceere la mine el venea tot timpul..Dar cand era la el…parintii mei nu ma lasau,spunand ca consum alcool…si cine stie ce fac eu….dar eu stiam ca nu fac nimic rau,pentru ca nu ma lasa el,ca totul timpul a avut grija de mine si nu m-a lasat sa fac de capul meu..fiind un pic mai mare m-a ajutat sa ma maturizez treptat..si cu timpul am ajuns sa vad lucrurile altfel si sa gandesc altfel….Dar pana la urma nu stiu ce vor parintii mei de la noi?..I-am ascultat tot timpul,i-am respectat ,am facut totul numai cum au vrut ei,m-am tinut de scoala indiferent de situatie…deci..Am facut tot ce spun ei numai ca totul sa fie bine…si cand spun ca am facut…ma refer la amandoi….Amandoi i-am respectat si am facut cum au vrut ei numai ca sa fie multumiti si sa nu mai fie nevoie sa ne ascundem…Nu le-am cerut marea cu sarea..decat sa ma lasa sa fiu cu el atat..nimic mai mult..si nici nu vreau mai mult..nu vreau..pt ca daca il am pe el..am TOTUL!…Am indurate multe pt el..bataie,nu mai zic…stiti cum ma bate tatal meu?…golaneste..daca ma intelegeti..cum se bat baietii intre ei asa ma bate el pe mine..nu se lasa pana nu imi da sangele..iar mama de frica nu spune nimmic…Am fost batuta,injurata,scuipata,data afara din casa nici nu mai stiu de cate ori…..dar cu toate acestea tot nu am renuntat la el..pt ca il iubesc din toata inima mea…si nu pot renunta la el..asa cum nici el nu poate renunta la mine orice ar fi si orice s-ar intampla..Ce sa fac?ce sa fac?…acum nu ma mai lasa sa ma mai vad cu el…CE sa fac?..cand noi am facut totul ca sa fie multumiti,si tot nu au fost?….Vaa rog ajutati-ma….Simt ca innebunesc ,o iau razna cu parintii care ii am..ce sa mai fac…. ce?….
Buna ziua . Simt ca am ajuns la capătul puterilor mele . Simt ca am nevoie de ajutor dar nu stiu unde sa îl găsesc . Cu patru ani in urma am avut o tentativa de sinucidere, dar din păcate doctorii m au salvat . De atunci sunt mereu intr-o depresie. Am facut terapie la psiholog , am luat antidepresive , am citit toate cărțile posibile de dezvoltare personală , am încercat sa fac lucruri noi , poate asa ma pot vindeca . Nimic nu a dat rezultate , iar acum singurul lucru pe care mi l doresc este sa nu mai exist . Trăiesc de pe o zi pe alta , dar încerc cât de mult posibil sa nu le o arat celor din jur . Nu am avut deloc parte de iubire in viața mea .Imi doream atât de mult ca mama sa ma iubeasca . Imi doream sa nu fiu atât de sensibilă si imi doream sa pot lua viata asa cum e ea . Dar nu pot, deși încerc din rasputeri. Am doar 20 de ani dar ma simt ca o persoana de 50 . Gândesc prea mult si nu pot opri asta . Vreau sa stiu tot : de ce sunt aici , de ce sunt aa cum sunt , de ce .. De ce …cred ca Dumnezeu nu exista , dar as vrea sa existe poate asa ar avea sens toate. Nu mai rezist !!
Am trecut pe acolo. Stiu cum e cand e hotararea luata, circuland prin sangele meu. Stiu cum e cand simti ca solutiile problemelor zilnice sau de durata nu mai pot fi aplicate, iar altele nu mai gasesti. Este ca o stramtoare ce se inchide in fata ta, in stanga, in dreapta si mai ales te impinge din spate, strivindu-te.
Am distrus viata fostei mele sotii, cand am plecat dupa cea care credeam ca va fi sufletul alaturi de care voi imbatrini frumos. Era sufletul pe care-l cautam de mult si pe care-l simteam intrat adanc in inima mea. Nu a fost asa. Am gresit si eu, dar tind sa cred ca nu determinant. S-a rupt relatia si, odata cu ea, s-a rupt si firul firesc al vietii mele. A fost momentul in care am luat hotararea. M-am lasat convins sa ma intorc din drum, doar pentru a nu rani, la acel moment, pe altii. Ma bucur mult pentru asta, pentru ca altfel nu as fi avut ocazia sa vad si sa inteleg darul Domnului Nu am luat-o pe calea religiei, ci doar cred cu adevarat.
Acum traiesc, asa cum mi-a dat Domnul. Nu incerc sa fac alegeri, stiu ca lucrurile sunt deja stabilite.
Mati putea ajuta si pe mine sunt singur mau parasit parinti la 18 acum doi ani mam dat afara din casa finca nu le dadiam tot salarul meu acuma femeia pe care o iubesc vrea ma ma parasraseascanu mai am nimik sunt plin de suferinta chiar imi tot vin ganduri sa ma sinucid nu cred ca sunt sin depresi ce as putea sa mai fac nu stiu totul e gol acuma in sufletul mei
Bună ziua,
Am o mare problemă, soția mea în vârstă de 44 ani, de la o vreme a început să bea, mai ales când rămâne singură acasă. După ce bea, are chef de ceartă cu toată familia, am omis să spun că am și doi copii destul de mari.
Când s-a luat de băutură s-a apucat și de fumat, totul face pe ascuns.
Când se ceartă cu noi începe să țipe și să ne facă în tot felul.
De multe ori îmi vine să divorțez dar mă gândesc că cine știe ce o să facă că de multe ori ne amenință că o să se omoare. Nu știu ce să fac, vă rog să mă ajutați cu niște sfaturi.
Vă mulțumesc!
Am scris aici experienta mea de a-l cunoaste pe Dumnezeu cand m-am aflat fata in fata cu moartea, o sa va ajute.
Eu nu prea credeam in Dumnezeu, nu citisem niciodata biblia, nu credeam deloc in Rai, iad pana acum 2 ani, la 33 de ani. Am suferit 12 ani de boala psihica tulburare obsesiv-compulsiva, adica venirea involuntara de ganduri groaznice si incercarea de a le opri pentru a nu se intampla in realitate acele ganduri prin efectuarea unor ritualuri, la mine si la majoritatea obsesiv-compulsivilor ritualul a fost prin spalarea pe maini de zeci de ori pe zi ca sa dispara gandurile, era de fapt o incercare de curatare de rau. Si acum 1 an, cand m-am mutat cu chirie intr-un apartament de langa cimitirul bellu, brusc gandurile urate n-au mai fost doar ganduri ci o prezenta fizica in mine care imi stia cele mai mari frici si in doar 3 luni am ajuns sa-mi spal aceleasi haine de cateva ori pe zi sau le aruncam la gunoi ca sa ma decontaminez de rau, nu-mi mai dadeam sa mai mananc ca sa ma pedepsesc, ma loveam peste fata si in final am ajuns la gandul de sinucidere ca sa opresc fiinta rea care era in mine si ca sa ma pedepsesc. Si simteam o durere foarte mare, o durere a unui loc, era o simtire a putin din iad, era durerea oamenilor care murisera inecati in mlastina pe care se construise cartierul in care stateam eu cu chirie. Nu mai aveam memorie, dar aveam luciditate stiam ca ce mi se intampla era real, era o realitate dubla in care blocurile cu apartamente aratau ca niste stanci cu cripte, cu familiile moarte in ele, era o senzatie de moarte peste tot. Simteam numai ganduri groaznice, fiinte langa mine care imi faceau rau, durere, moarte si nu ma mai gandeam decat la sinucidere ca pedepsire si ca oprire a tot raul din jurul meu.
Si atunci cu ultima speranta am ascultat chemarea lui Dumnezeu in care nu prea credeam si m-am dus la biserica chiar daca il injuram incontinuu pe Dumnezeu in biserica, Dumnezeu m-a linistit ca nu era de la mine, am fost la zeci de slujbe de Maslu pentru alungarea demonilor, am citit pentru prima data in viata mea Noul Testament dar mai presus de toate am inceput sa-mi spovedesc pacatele din cei 33 de ani pentru prima data in viata mea si am vazut cum ma schimbasera pacatele in rau. Asa vin diavolii, prin pacatele proprii si in final intra efectiv in oameni si ii chinuie cum vor ei cu toate manifestarile urate din bolile psihice.
Majoritatea bolnavilor psihici sfarsesc intr-o viata de spitalizare continua o data la cateva luni, medicamente psihiatrice care sa ii amorteasca pana nu mai simt nimic si in final multi isi iau si viata asa as fi ajuns si eu. Dar eu in acel moment maxim al posedarii prin aceasta psihoza a bolii pe care o purtam de 12 ani am raspuns chemarii lui Dumnezeu de a ma salva, nu am raspuns indemnului diavolului de a ma sinucide si nici nu m-am abandonat in psihiatria care mintea ca era „delir religios”, eu nu avusesem legatura cu Dumnezeu pana la „psihoza” si ce mi se intampla era real, intrasem in alta lume. Si Dumnezeu m-a scapat si de diavolul pe care il simteam langa mine deci si de „boala psihica” cu toate gandurile urate involuntare care mi-au venit in toti 12 ani nenorociti si m-a scapat de toate ritualurile si de toate spalarile astea pe maini care imi luau ore zilnic si Dumnezeu a facut mai mult de atat mi-a schimbat viata in bine, am scapt de frica de boala, de frica de oameni, de frica de moarte pentru ca exact in fata mortii ajunsesem si in final mi-a dat si siguranta vietii vesnice. Mi-am cerut iertare de la oamenii cu care ma certasem si ei m-au iertat si am reinceput sa ajut oamenii, mi-am recapatat si personalitatea modificata de acest moment de criza, si asa am redevenit si omul deschis dinainte de acesti ani de ratacire. A fost momentul in care l-am cunoscut si eu pe Dumnezeu, asa tarziu la 33 de ani si intr-un mod urat, dar l-am cunoscut pentru totdeauna!
Acest moment nenorocit din viata mea a fost un motiv sa ma intorc la Dumnezeu sa-mi marturisesc greselile din viata si sa o iau iarasi de la capat cu o viata noua schimbata in bine pentru ca Dumnezeu mi-a aratat unde gresisem. Pentru ca departarea de Dumnezeu aduce boala psihica, desi in realitate boala psihica este de fapt o boala sufleteasca, este o departare de Dumnezeu prin care omul pleaca de la dezorientare in viata, manie, depresie, sila de viata si in final multi ajung chiar la sinucidere. Asta inseamna sa stai departe de Dumnezeu si asta am inteles si eu prin propria mea experienta de viata. Asa am trait eu ce a spus Iisus: „Eu sunt Lumina lumii; cel ce Imi urmeaza Mie nu va umbla in intuneric, ci va avea lumina vietii”!
Apoi m-a ajutat medicina naturista, plimbari multe in natura, mersul la sala si mai ales m-a ajutat reintegrarea printre oameni, am redevenit receptiva si am inceput sa ajut concret oamenii.
Acum cand ma uit in urma cand acum 1 an ca nu mai puteam sa mai stau in picioare mai mult decat cateva zeci de minute dar acum merg si cate 4 ore continuu pe jos, cand imi aduc aminte ca nu mai aveam memorie deloc iar acum imi aduc aminte intamplari uitate de zeci de ani din copilarie, cand imi aduc aminte ca timp de 12 ani nu vorbeam niciodata cu oameni care aveau pe cineva mort in familie ca sa nu mor si eu sau nu vorbeam niciodata cu oameni care aveau pe cineva bolnav de cancer ca sa nu ma imbolnavesc si eu iar acum scriu pe forumuri oamenilor care vor sa se sinucida, copiilor loviti acasa, bolnavilor de cancer despre vindecarea mea cu ajutorul lui Dumnezeu, cand imi aduc aminte ca timp de 12 ani ma spalam pe maini de zeci de ori pe zi ca sa opresc gandurile urate care veneau involuntar in cap si acum nu mai fac asa, cand imi aduc aminte de ore intregi de injuraturi de Dumnezeu in biserica si acum nu mai este asa, acum inteleg ca Dumnezeu a fost bun si m-a primit inapoi si ii multumesc pentru ajutorul lui, mi-a salvat nu doar viata ci m-a si eliberat de toate fricile nenorocite de moarte, boala, frica de oameni, mi-a vindecat si modul de viata, acum cred cu adevarat in Dumnezeu!
Si daca eu am putut sa inving acel moment nenorocit din viata mea de acum 1 an si sa ma vindec si de o boala care de 12 ani ma chinuia asta poate sa faca orice om care se intoarce la Dumnezeu, isi marturiseste pacatele, greselile, deciziile gresite luate in viata, viciile, gandurile si actiunile urate ascunse, de aici incepe vindecarea de la autojudecata noastra in fata lui Dumnezeu. Si se continua cu incercarea de a indrepta raul din viata noastra, tot ceea ce am gresit sa indreptam concret, sa nu mai facem erorile pe care le-am facut in trecut, sa iertam si sa ajutam. Iesirea din egoism este esenta crestinismului, iubirea de Dumnezeu inseamna de fapt iubirea aproapelui asa cum este scris in Noul Testament si asa cum este ceea ce simtim atunci cand facem bine cuiva!
Si nu exista om care sa il cunoasca pe Dumnezeu si sa spuna ca se simte rau, cunoastere adevarata nu formala, cunoastere care schimba viata si care nu se rezuma la efectuarea mecanica a unor ritualuri fara sens si a acceptarii a orice neadevar din biblie. Si acum stiu ca schimbarea in bine este nu doar a vietii aici pe pamant ci se continua si mai departe, dupa moarte, intr-o viata vesnica intr-o lume buna!
mie foarte greu in aceste luni.mam indragostit de un baiat din tro alta clasa si el nu ma observat deloc ba chiar ma jigneste.am intrat intro depresie puternica si acum planuiesc sa ma spanzur dar nu pot gandinduma la mama.va rog datimi un sfat
Suntem foarte multi care am trecut prin asta dar gandestete ca poate el nu este pentru tine si eu in momentul acestama gandesc sami […moderat…] sau sami […moderat…] dar dintrodata mia trecut prin gand ca nu e o alternativa sa fug de probleme si sa le intrunt am parinti de 10 ani plecati si dupa ce ca dabia da un telefon o data sau de 2 ori pe an se gaseste sa tipe sau sa ne certam ma gandesc ca peste 3 zile fac 17 ani si nu cred ca va plange cineva dupa mine daca mas sinucide gadestete la o a doa sansa creazati propile reguli si cautati Dumnezeul tau in care sa crezi si totul va fi bine
Buna!
Eu sunt Lucia si cu doar cateva luni in urma, lasam aici un comentariu ( destul de lung, pentru care va multumesc ca a-ti avut bunavointa sa il cititi ), in care explicam „motivele” pentru care nu mai avea rost sa exist pe lume. Trist, rusinos dar adevarat. Am fost si eu atat de aproape, poate mult prea aproape.
Acum nu vreau sa vorbesc despre mine. Vreau sa iti spun TIE si TIE si LOR ca INEVITABIL TOATE TREC. Stiu, suna ca un cliseu banal. Este un lucru pe care toti il auzim des de la persoanele drage, atunci cand avem probleme. Ironic, este ca, indiferent daca vorbele lor sunt destinate pentru a ne face sa ne simtim mai bine, chiar daca, poate, nici ei insisi nu vad o rezolvare a problemelor noastre, tot ce spun este cat se poate de adevarat.
Timpul este la fel pentru toti. Iata vestea buna si in acelasi timp vestea rea: TOATE AU UN SFARSIT, nimic nu este pentru totdeauna, pe acest Pamant.
Nu imi doresc sa dau un sfat, sa ma „prefac” ca stiu prin ce treci, tot ce vreau este sa stii ca TOATE AU UN MOTIV, indiferent daca noi il intelegema cum sau mai tarziu. De preferat este sa il vedem „acum” dar hei, fiecare dintre noi este diferit, fiecare traieste durerea, fericirea, deznadesjdea, in felul lui, personal. Si nimeni nu are dreptul sa te judece, sa ma judece, pentru ca nimeni nu este fara pacat. Am pornit spre „CALATORIA” vietii mele. „Am pornit” spre mine insumi. Unul din lucrurile pe care le-am invatat, a fost, ca „piatra pe care o arunci azi in cineva, este aceeasi de care te vei impiedica maine”.
Poate o sa spuneti „saraca, e linistita, pentru ca s-a resemnat, cu problemele, cu neajunsurile, cu totul in general si in particular”. Ei, nu-i asa!
Fiecare dintre noi, are in sinea lui PUTEREA DE A SCHIMBA LUMEA, de a fi CINEVA, de a face CEVA! NU azi, NU maine, ACUM! Nu vorbesc de pesimism, de optimism, de ajunsuri, de neajunsuri, ci de NOI. Exista in viata fiecaruia, un moment in care, ne intrebam, cine suntem, ce vrem sa fim, de ce asa si nu altfel. Tot ce pot sa spun este ca raspunsul acestor intrebari, ca si al multor altele, le-am gasit adanac in sufletul meu. Parerea mea, este ca este gresita,
sintagma, potrivit careia ” VEI TRECE PESTE”. O sa spuneti ca ma contrazic singura. Ei bine, nu! Spuneam la inceput ca toate trec, ceea ce este adevarat. Dar tu, nu vei trece peste. Eu, m-am incapatanat atat de mult sa trec peste, imi imaginam ca il „voi simti” precum un pas spre o noua „Lucia”, uneori ma gandeam ca este precum un pod si ca trebuie sa il trec. Alteori, ma imaginam facand pasul asta. Si am incercat, o, cat de mult am incercat. Vroiam sa trec „dincolo” unde eram o noua eu. Desi niciodata nu am fost o fire egoista, trebuie sa recunosc, ca, am dat dovada de vanitate si pur egoism. Hello! Nu era vorba numai de mine, pentru ca traiesc intre oameni, Si nu poti sa inchizi ochii, pur si simplu, iar cand ii deschizi sa te prefaci ca esti o noua persoana. Nu merge asa, te chinui si te minti singur.
Am dat un pas in spate, mi-am ridicat privirea, am lasat lucrurile sa treaca, fericirea, durerea, regretul, egoismul, rautatea, duiosia. Si au trecut! Prin „fata mea” au trecut toate. Atunci am inteles cat de important a fost sa las lucrurile sa treaca. Toti aveam un DESTIN, o soarta de la BUNUL DUMNEZEU, suntem datori sa o onoram. Doare? Ei bine si durerea face parte din Viata. Regreti? Stiu! Suferi ca si cand crezi ca nimeni vreodata nu a experimentat durerea ta? Te inseli! Zi de zi se intampla ca o pesoana sa sufere. As vrea doar sa am cuvintele potrivite, prin care sa exprim multumirea mea fata de Adrian, moderatorul site-ului, fata de prietenii si oamenii deosebiti pe care ii intalnesc aici. O secunda conteaza atat de mult in viata noastra. Intr-o secunda, poti fi bine sau rau. O secunda, nu mai mult. Am pierdut destul timp, in care nu am intrat „aici” si nu am scris. Dar nu pentru ca am uitat. Dar nu puteam. Nicicand nu as fi crezut la inceput, cand am scris aici, ca voi ajunge sa parcurg calatoria vietii mele. Ca o sa ma descopar cu orice pret. Si ca lupta dintre mine si eu va fi pe viata si pe moarte. Si a curs sange, la propriu si la figurat. Dar totusi, sunt AICI! PENTRU A MULTUMII DIN INIMA OAMENILOR ca exist. Fara VOI, nu as fi putut sa fac asta. Sunteti o parte importanta din mine, voi, oamenii in general si cred cu tarie ca ar trebui sa ne iubim unii pe altii. Pentru ca din iubirea pentru oameni, s-a infiintat site-ul acesta.
Imi pare rau daca felul meu de a privi lucrurile, nu este la fel ca „al tau”, insa eu am incredere in mine, dar tu?
Nu iti irosii timpul. Avem multe de facut in viata. Si nu uita. Totul este DOAR PRIN DUMNEZEU!
Sper ca nu am deranjat pe nimeni cu acest comentariu si daca am facut-o, imi pare rau. dar aveam nevoie sa spun ca MERITA SA TRAIESTI! IN ORICE SITUATIE!
Draga Lucia,
Ma bucur din tot sufletul pentru ca esti ok! Si pentru ca ai ajuns sa vezi lucrurile in felul acesta! Niciodata, pentru NICI o problema, suicidul NU va fi o solutie, ba dimpotriva! Cu ajutorul Lui, al Bunului Dumnezeu, si, uneori, si cu putin, foarte putin sprijin din partea prietenilor, fie ei si virtuali, TOTUL este posibil!
Te imbratisam cu drag!
Cu prietenie,
Adrian
Dragul meu priten,
IUBIREA POATE ORICE. Asta am vrut sa transmit oamenilor. Ca indiferent de situatie, nu suntem singuri. Oricat de rau poate parea un lucru, inevitabil va trece. Pentru ca timpul este indiferent cu noi toti. El ramane acelasi, in schimb noi trecem prin el. Stiu ca stii toate astea dar ma bucur ca am avut ocazia sa le invat aici.
Cu mult respect,
Lucia
Am citit comentariile voastre si m-au impresionat profund. Am ajuns pe pagina aceasta nu intamplator, ci eram in cautarea celei mai simple cai de a gasi linistea eterna… desi am 24 de ani m-am decis sa ma eliberez. Trec printr-o perioada foarte dificila a vietii mele, mi-am pierdut speranta si teama ma insoteste pretutindeni, visele mele nu s-au indeplinit. Stiu, suna penibil si stupid. Poate chiar sunt penibila, dar am ajuns la capatul puterilor. Am sa va spun povestea mea, poate gasesc o vorba buna si intelegere. M-am nascut intr-o familie care de fapt nu exista, a fost iluzia si dorinta mea suprema de a avea o familie. Tatal meu un om foarte complicat, cel putin dificil, agresiv si violent, pe care il iubeam enorm, il adoram, Mama mea mi se parea cea mai desteapta, cea care se pricepea la tot si stia de toate, iubitoare, extrem de ingaduitoare. Mama mai fusese caasatorita inainte de tatal meu, deci mai am un frate. Ii iubeam enorm, ii divinizam nu exista nimic mai presus de ei. Eram mic copil, 4 ani aveam cand l-am vazut pe tatal meu lovindu-l pe fratele meu copil de 10 ani… l-a taiat pe barbie cu cutitul si l-a dat afara din casa. E prima mea amintire dintr-o lunga serie de amintiri asemanatoare, extrem de dureroase transformate in cosmaruri. Nu am inteles prea bine ce s-a intamplat. Putin dupa aceea au inceput episoadele de violenta verbala si fizica asupra mamei, asupra mea. Mama ma ducea mereu la bunici, venea si ma vizita in fiecare saptamana, tata niciodata, decat cand veneam acasa aveam ocazia sa il vad. Pe la vartsa de 7 ani am inceput sa inteleg cum stau lucrurile. Si m-am decis: aveam sa fiu buna si iubtoare ca mama, aveam sa fac lucrurile bine, perfect, sa spun mereu adevarul. Nu aveam sa renunt la tatal meu, speram ca daca sunt un copil bun si fac totul perfect avea sa ma iubeasca. Dar nu a fost asa. Familia mea s-a destramat dupa ani lungi de suferinta, violenta psihica si fizica, infometare si alte inca cateva. Tatal meu, extremist credincios orthodox ne obliga sa tinem post, sa stam la manastiri si in biserici, plus cartile de rugaciuni pe care le citeam zilnic obligatoriu pt ca altfel… De aici nu cred in niciun dumnezeu, cel putin nu acela ortodox care nu si-a facut niciodata simtita prezenta cu ceva bun in viata mea. Credeam ca divortul alor mei avea sa fie finalul si de acolo aveam sa fiu libera si fericita. Dar nu a fost asa, am fost tarata intr-o mizerie care nu imi apartinea, am descoperit la 15 ani ca tatal meu, omul acela care mi-a dat viata, de fapt mai avea o familie pe care s-a decis sa o urmeze. Ne mintise in toti anii aceia. Am descoperit-o pe mama asa cum este: o femeie neputincioasa, cu o vinovatie de sine prea mare si prea aspra pt esecurile sale, o femeie prea buna si prea ingaduitoare pt lumea aceasta si m-a dezamagit total, am inteles ca ea ar fi putut sa plece in loc sa stea, ar fi putut sa incerce sa ne apere, sa faca ceva, sa schimbe situatia. Tatal meu nu m-a vrut, doar a plecat. Dar de aici cosmarul a continuat. Se mutase cu amanta lui care de altfel era si ea religioasa. Amanta casatorita si ea, dar cu aprobarea sotului avea o relatie cu tata de 20 de ani si evident… o fiica a tatalui meu plus inca alti 3 copii cu sotul oficial. Scrantiti cu totii: ea si-a dat fiica afara din casa sa se mute cu tata… fiica ei s-a sinucis inainte sa paraseasca casa, s-a aruncat de la etaj.. Mai departe haosul si la noi: au inceput amandoi sa ma / ne urmeasca, amentintari cu moartea, telefoane cu anonim, etc. Aceiasi presiune si tortura emotional cu toate ca nu mai locuia cu noi. Eu si mama am ramas sarace, dar cu sufletul curat cum se spune. Eu mi-am pastrat promisiunea p care mi-am facut-o: am dat tot ceea ce am avut mai bun, sa fac din mine un om respectabil, cu prinicipii. As fi putut face multe lucruri oribile, multe tentatii dar am ales binele mai presus de toate, Ar fi fost mult mai usor sa-mi gasesc vreun barbat care sa ma intretina sau orice alta cale simpla. Toti cei din jur spun ca sunt o fata foarte frumoasa, asa blonda, inalta cu ochi verzi, multi ma admira pentru calitatile mele fizice dar eu nu reusesc sa ma vad asa niciodata nu am putut, ma vad urata fizic, de multe ori si sufleteste. Mi se pare ca viata dura m-a facut sa fiu dura si neiubitoare, nu pot sa iubesc, mi-e teama de dezamagire. Fara nici unsprijin financiar sau moral am reusit singura sa devin ceea ce mama spera pt mine, ceea ce altii isi doreau sa vada in mine: note mari la facultate, terminat facultatea, master, muncit prin strainitate cate 14 ore pe zi pe timp de vacante, am obtinut un loc de munca intr-un dintre cele mai bune companii. Am facut asta pentru ca ii iubesc enorm si singurul lucru care ma tine in viata sunt ei, cei iubiti. Doar ca am ajuns la capatul puterilor si nici ei nu ma mai pot ajuta. Anul trecut tatal meu a vandut apartamentul In locuiam cu mama, din cauza presiunii evenimentelor de acasa (au revenit amentarile cu moarte si tot tacamul) nu m-am mai putut concentra si mi-am pierdut job-ul dintr-o prestigioasa companie, una dintre cele mai mari de pe piata. De aici declinul… m-am trezit in strada cu 2 bagaje si ultima speranta a murit: increderea ca tatal meu o sa ma lase sa locuiesc acolo, sa am si eu o casa. Dar nu, el avea nevoie sa isi plateasca plasmele si echipementele electronice, sa isi ia masina din banii de pe casuta noastra. De atunci au revenit toate ssuferintele din trecut, nu-mi mai pot controla mintea. Mi-am pierdut increderea in mine (care oricum nu prea a existat, m-am chinuit tare sa par increzatoare), in viata, mi-am pierdut speranta ca va fi totul bine. Trecutul ne face omul de azi si trecutul meu este unul plin de durere, cei pe care i-am iubit mai presus de toate m-au dezmagit. Nu-mi mai pot controla mintea ziua imi fuge catre suferintele mele, noapte visez cosmaruri / amintiri, nu mai pot comunica cu cei din jur, am devenit o povara despresiva pentru prietenii mei ( pe care mi i-am facut cu greu datorita dificultatii de a interactiona cu oamenii – normal tata mi-a repetat cat de proasta sunt o viata intreaga). Nu ma mai pot reseta, nu ma mai pot convinge si seta mintea ca o sa reusesc. Sunt epuizata sufleteste si complet pierduta. Am decis sa pun capat. Sa ma eliberez. Am incercat de doua ori anul acesta, dar m-au salvat prietenii. Din dragoste pentru cei apropiati m-am prefacut ca sunt bine, nu vroiam ca ei sa sufere. Dar acum nici macar ei nu ma mai pot ajuta, nici macar eu…. Mi s-au intamplat atat de multe incat nu mai pot… Sper ca ei sa ma ierte si sa mearga mai departe fara mine sis a ineteleaga ca aceasta este cea mai buna solutie pentru mine. Liniste sa fie… Atat imi doresc…
Te rog nu fa lucrul asta, te rog din suflet ! Mi-as dori sa stiu cine esti sa te pot ajuta. Si eu trec printr-o situatie asemanatoare !
Am avut si eu perioade proaste …de fapt 2 ani de panrama , depresii , scandaluri , saloane de psihiatrie , dube de militie , alcool din belsug (m-a ajutat Cristoshelul cred . . . ) . Acum privind in urma ma bucur ca mi s-a intamplat ce mi s-a intamplat si astept bucuros frecandu-mi mainile si alte incercari !!!
Dumnezeu ne-a dat cel mai frumos dar”viata” ca noi sa facem ce vrem cu ea,si bine inteles sa indeplinim ceea pt care am fost creeati
Fiecare are ceva de indeplinit,noi putem hotarara ce facem cu viata noastra.
Ce inseamna sa iti iei viata?
Sa-ti dai sufletul diavolului
De ce? Pt ce? Nimic nu merita ca sufletul tau sa pateasca asa ceva.o data este destul sati pui in gand ca te sinucizi ca diavolul sa nu te mai lase pana nu faci asta.nu mai ai scapare.rugativa si aveti incredere in Dumnezeu,el ne raspunde la timp dar nu avem noi rabdare
Sunt ” Nina”, am 17 ani si consider ca trec printr-un moment pe care nu as putea sa il depasesc. Timp de 1 an jumatate am fost alaturi de un baiat care m-a lasat pentru o fata usoara crezand ca certurile noastre si intentia mea de a-i spune la fiecare cearta ” nu vreau sa mai vorbim ” , vor pune capat relatiei noastre chit ca pentru mine acestea insemnau niste certuri normale mereu cu impacari dulci. Acum l-am iertat insa mereu am impresia ca nu a tinut niciodata la mine si ca sunt o batjocura pentru el si toti din jurul meu.Acasa am o situatie care ma distruge psihic pe zi ce trece, am un tata care bea si ma loveste de cate ori are ocazia.Ultima data s-a intamplat acest lucru cu o zi in urma lasandu-mi urme pe corp. Mi-as dori sa nu mai exist si sa dispar pentru ca nu mai suport si simt ca ma autodistrug incet-incet. As dori sa stiu cum mi-ar fi mai usor si ce medicamente as putea lua pentru a pune capat la tot. Nu sunt lasa, pur si simplu nu mai suport lumea asta nu mai suport nimic nu ma mai suport pe mine imi doresc sa mor sa nu mai exist si sa uit de toate.
Draga Nina,
Bine ai venit aici! In scurt timp vei gasi „casuta” ta, in coloana din partea dreapta, pe care am numit-o „Nina 17”.
Pentru a nu fi dezamagita in asteptari insa, trebuie sa stii ca nu vei primi mesaje in care sa ti se spuna ce medicamente sa iei pentru a muri. Iti vom fi insa alaturi, cu mare drag, in incercarea prin care treci, pentru a putea merge mai departe si a ramane in viata!
Cu prietenie,
Adrian
poate povestea mea niar u se compara cu greutatile celor de aici dar pe mine ma depaseste…am avut nespus d multe tentative de sinucidere si in seara asta simt la fel.ajuta ti ma cu un sfat va rog.am o relatie de 8 ani prietenul ma iubeste enorm dar cand aveam 3 ani de relatie am cunoscut un alt baiat care mi a dat viata peste cap si nu mai pot renunta la el.prietenul a aflat,m a iertat de nenumarate ori,dar celalalt ma face sa sufar enorm…dar cand sunt cu el ma simt ocrotita iubita cum nu m am simtit niciodata.nu pot trai cu el dar nici fara.cat despre actualul nu il pot parasi pt k mi a fost mereu alaturi.familia m a condamnat mereu.mentionez ca nu sunt o femeie usoara.simt k nu mai pot iesi.ajuta ti ma!!!!!!!!
Draga Georgiana,
Bun venit aici! In coloana din partea dreapta vei gasi „casuta” ta, pe care am numit-o „Georgiana”. Te asteptam acolo cu mai multe detalii despre tine, care sa ne ajute sa iti intelegem mai bine povestea!
Cu prietenie,
Adrian
chiar nu mai stiu ce sa fac in continuare.ma simt atat de singur desi sunt inconjurat de o gramada de oameni.chiar daca incerc sa vorbesc despre probleme toti imi spun acelas lucru:ti-am spus eu ca nu ii bine.am probleme cu somnul.de cate ori inchid ochii vad aceasi chipuri carora le-am facut rau.am fost plin de mine.am crezut ca mie nu mi se poate intampla.fiecare clipa pare o eternitate si pare ca ziua nu se sfarseste.tot am zis ca lasa ca o sa fie mai bine maine dar parca ii tot mai greu.am incercat si […moderat…] acum 2 ani vreo 77 de pastile dar nu si-au facut efectul.acuma am in dotare si un pistol.in fiecare seara stau cu el la tampla dar inca nu mi-am adunat destul curaj sa apas pe tragaci.
Draga Tyty,
Bun venit aici! Ti-am facut o „casuta” a ta, cu pseudonimul pe care ti l-ai ales, pe care o poti accesa din coloana aflata in partea dreapta, facand un simplu click pe „Tyty”. Nu esti singur! Te asteptam acolo cu mai multe detalii!
Cu prietenie,
Adrian
Eu ma consider deja mort pe interior. Probabil nu va mai trece multa vreme pana sa fiu mort si fizic. Am 21 de ani, dar ma simt ca la 60 – am impresia ca sunt mult mai in varsta decat varsta mea biologica. Nu am probleme in familie. Am crescut intr-un mediu familial foarte linistit, cu ambii parinti, care au fost poate putin prea protectivi, insa nu m-a deranjat niciodata acest aspect. Sunt mai apropiat de mama, cu care discut ocazional si care, desi recunoaste ca majoritatea ideilor si comportamentelor mele i se par oarecum atipice si iesite din comun, le accepta si nu pare deranjata de acestea catusi de putin. Cu tata vorbesc extrem de rar si superficial – asa a fost dintotdeauna. Ii seman foarte mult ca personalitate, si aici apare problema – nu gasesc nicio placere in viata si nu imi doresc nimic. De aceea mi-ar placea enorm sa ii pun capat. In toti acesti ani (putin la numar, recunosc, insa pe care i-am perceput mult mai lungi decat in realitate, probabil tot din cauza apatiei mele), in special in anii liceului, am experimentat in ceea ce priveste diferite aspecte ale vietii, in speranta ca voi gasi ceva care sa imi faca placere sau pe cineva a carui companie sa imi faca placere, dar totul a fost in zadar, iar concluzia mea a ramas aceeasi si sunt convins ca nu se va schimba – simt ca nu am nicio legatura cu lumea in care traiesc, cu oamenii, in general, nu imi face placere aproape nimic, in afara de cateva activitati (citit, scris si… cam atat), si nu ma simt nicaieri acasa. Orice as face, nu ma pot abtine sa nu privesc totul dintr-o perspective nihilista: nimic nu are sens si nu exista un sens al vietii. De cate ori am incercat sa gasesc sensul propriei existente, de atatea ori am esuat si chiar pot spune ca mi-am epuizat toate ideile. Viata in sine mi se pare insuportabila, iar interactiunea umana de-a dreptul iritanta si inutila. Nu imi doresc o relatie romantica sau sexuala – dintotdeauna a fost asa. Am avut cateva tentative (ca sa nu le numesc experimente), pentru a vedea daca este, intr-adevar asa, insa nici chiar pe cea mai compatibila persoana pe care am intalnit-o nu am putut-o suporta (fara un motiv evident, ci simpla sa prezenta ma scotea din sarite, iar ideea de relatie si de necesitatea unei relatii mi se pare de-a dreptul supraevaluata si inutila). Am ajuns chiar la psihiatru si de mai bine de un an fac tratament cu antidepresive. Trebuie sa recunosc ca acestea m-au ajutat intr-o oarecare masura, insa dispozitia mea este chiar si mai liniara si neutra decat inainte. Foarte rar simt emotii in adevaratul sens al cuvantului, cat despre empatie… nici nu se pune problema. Dispozitia mea este dominata de apatie si anhedonie si se pare ca nimic nu o poate schimba, decat pentru un scurt moment, in cel mai fericit caz. Cu toate acestea, oricat de bizar va suna, nu mi-ar fi placut sa fiu o alta persoana sau sa am o alta fire – de multe ori ma consider superior majoritatii sin u imi vine sacred cata ignoranta, prostie, superficialitate si absurditate exista in lume, in general. Acesta este unul dintre principalele motive pentru care nu imi doresc sub nicio forma sa interactionez cu ceilalti decat daca este cu adevarat necesar. Nici macar persoane cu care am ceva in comun nu pot suporta in compania mea pentru mai mult de o ora, iar acest lucru nu imi face nicio placere, desi sunt momente in care port discutii in adevaratul sens al cuvantului cu cineva, discutii relative interesante. Asadar, cand existenta in sine mi se pare insuportabila, cand nu gasesc nicio placere sic and nu pot simti aproape nimic, ce altceva as putea sa imi doresc decat moartea?
P. S. – Nu sunt o persoana religioasa, desi am incercat in repetate randuri sa descopar asa-zisa divinitate prin diverse mijloace. In schimb, studiul religiilor in sine ma intereseaza destul de mult.
Draga Nihil,
Interesant pseudonim ti-ai ales… Bun venit aici! Probabil ai observat deja cum stau lucrurile pe acest site. Deci, categoria cu pseudonimul tau „Nihil” – este deja creata, si o poti accesa oricand in coloana din partea dreapta. Acolo vei gasi toate comentariile membrilor grupului de suport care iti vor fi adresate si tot acolo te voi ruga sa scrii si tu tot ce ti se pare relevant sa cunoastem despre tine.
Cu prietenie,
Adrian
E ciudat cum un moment de slabiciune iti elibereaza astfel mintea. Sunt un simplu vizitator, dar vreau sa spun ca ceea ce ni se intampla in viata, se intampla cu un scop. Dumnezeu ne da, dar ne lasa pe noi sa alegem. Iar sinuciderea, pe langa faptul ca este un pacat de moarte, este o actiune pe care noi nu avem dreptul sa o indeplinim. Viata noastra este de fapt al Lui Dumnezeu. El ne-a dat-o sa o pazim, sa o facem mai frumoasa, mai interesanta; nu sa o distrugem la prima ocazie, ca avem noi chef; ca nu mai putem lupta. Sunt altii care au probleme mai grave decat simple despartiri, sau dezamagiri la locul de munca. Nu vreau sa supere pe nimeni comentariul meu, dar asta cred eu. 😀
draga adela oamenii care ajung in pragul suicidului nu isi doresc sa isi distruga viata. Efectiv sunt in pragul disperari,pt ei lumea nu mai are nici un farmec nici o farama de lumina nu mai vad. Da ca nu e ok sa iti doresti moartea sau sa incerci sa te suicizi da asa e. Dar daca ai ajuns la pragul asta inseamna ca nu e vb doar de o simpla despartire de iubit sau un loc de munca dezamagitor inseamna ca toate merg prost in viata.Ca nimic nu e ok in acel moment sau cel putin asa vede persoana in cauza. Ce poti face in acele momente? sa ceri ajutor dar cui? uneori chiar nu ai cui sa te adresezi si esti disperat si nu stii ce sa faci. e greu sa te lupti cu acele sentimente cu greutatile cu toti oamenii din jur. cand ajungi la suicid esti DISPERAT ,si sincer nu ai cum sa intelegi daca nu ai trecut prin asta. Eu am trecut prin asta stiu ce inseamna stiu cat am suferit si cat am plans…anii de zile am fost asa. Poate as fi in continuare asa daca nu primeam ajutor. am avut noroc dar nu toti au norocul meu ,poate nu e nimeni langa ei care sa ii sustina.
Bună seara….Intrând de pe un sait pe altul am ajuns aici,și cred că am ajund unde trebuie.. povestea mea e urmatoarea…. am 26 de ani si am un copil pe care il cresc singura pentru ca tatalui sau nu ii pasa,inafara de faptul ca am trecut prin atatea singura,de o saptamana a decedat un o persoana draga mie si de atunci mi-a ramas foarte urat dupa el,tresar la orice zgomot,am senzatii ciudate,nu reusesc sa adorm intr-un final adorm dar cu frica,am stari inexplicabile de caldura in corp,respir mai greu,simt tot timpul ca e cineva langa mine, etc….ce credeti imi pierd mintile? nu vorbesc cu nimeni despre asta pentru ca vor crede ca o iau razna… ce pot face?
Draga Myky,
Bun venit aici! In coloana din partea dreapta vei regasi o „casuta” cu pseudonimul pe care ti l-ai ales, unde in curand vor sosi comentariile membrilor grupului de suport.
In linii mari insa, iti recomand o vizita la un psihiatru. Nu inseamna in nici un caz ca esti nebuna! Te va ajuta insa, cu siguranta, sa treci relativ mai usor peste toate lucrurile despre care ne scrii!
Cu prietenie,
Adrian
Eu…eu desi am 22de ani si o viață cat de cat buna, pot spune unii, eu îmi urăsc viata si nu mai vreau sa trăiesc pt ca toate speranțele pe care le aveam s-au năruit. Ma simt inutila si distrusa emoțional. Nu am realizat nimic cu viață mea si nici nu mai am puterea să lupt, am terminat o facultate care nu m-a ajutat cu nimic, am epilepsie si e oribil, n-am bani, si peste toate astea, m-a mai părăsit si logodnicul cu care eram de 5 ani. Inițial am încercat sa lupt sa trec peste, apoi el sa întors la mine si sa prefăcut ca ma vrea înapoi dar tot ce.a vrut a fost sa ma mai umilească odată , sa ma vadă ca sufăr… Si eu l-am crezut… Nu pot descrie in cuvinte dezamăgirea pe care o simt acum si cat de mult îmi urăsc viața. Vreau…sa…mor…
Draga Daria,
Bun venit aici! Ti-am facut o „casuta” a ta, in coloana din partea dreapta. Pentru ca mai era deja o ‘Daria’, am numit casuta ta ‘Daria 22’. O poti accesa direct, din coloana aflata in dreapta paginii. Acolo vei gasi, cat de curand, comentariile membrilor grupului de suport.
Cu prietenie,
Adrian
draga Daria eu iti zic sigur ca nu vrei sa mori. Da te doare acu si totul pare fara rost dar iti zic un lucru sigur viata ta e importanta e cel mai important lucru din toata existenta ta. Existi cu un scop in viata asta. Poate acum nu stii care e scopul dar nu vrei sa il descoperi? eu am incercat sa ma sinucid si iti spun ca mul;tumesc oricarei divinitate care exista ca nu ma lasat sa mor si acum exist. am un scop in viata asta si imi iubesc viata. te pup si oricand imi poti scrie.
Sunt atat de multi tineri ajunsi in situatia si in postura de a-si dori moartea, de a nu mai trai in aceasta lume..ce se intampla ? ce ni se intampla? de ce nu reusim sa ne detasam, sa fim fericiti de ce ne complacem in suferinta? vorbesc eu..cea care acum nu mai are nici o urma de speranta 😦
Draga Corina,
Nu exista raspusuri universale la aceasta varianta, ci doar raspunsuri personalizate… Ce-ar fi sa ne scrii povestea ta?
Cu prietenie,
Adrian
Buna!
Ma numesc,Tereza,am 32 de ani si simt ca traiesc degeaba!
Nimic nu ma mai multumeste!
Ma simt de parca nu este locul meu aici,orice as face nu imi umple golul din inima!
Nici famila,nici sotul,nici banii,nici locul de munca,nimic!
Sunt goala in interior nu stiu ce sa mai fac!
Nu mai dorm noaptea si sunt mereu nelinistita,desi pot sa disimulez foarte bine in jurul altora cum ca nu as avea nici o problema!
poate nu pare ceva grav ce spun dar golul din inima si zbuciumul ce-l simt e imens si nu reusesc sa fac nimic impotriva!
Este groaznic sa traiesc si sa simt ca nu traiesc si ca nu este locul meu aici!
Oriunde m-as duce si orice as face ma simt la fel sau poate mai rau!
Sa ma sinucid este un gind prezent mai mereu in capul meu!
Nu stiu ce ma opreste sa nu o,fac!
Buna,
Sunt Mause2k si am 44 de ani. De la un timp imi vine sa plang din nimic. Intr-adevar nu pot sa spun ca nu am hobby-uri. Hobby-urile mele sunt : street-dance, actoria, improvizatia, desenul manga (am descoperit recent acest hobby). Dar problema mea este alta : Intr-o zi m-am visat la propria mea inmormantare. Da, asa este. Atunci mi s-a luat tot elanul de viata. Mai pot sa spun despre mine faptul ca sunt singur (locuiesc impreuna cu mama mea !). Am inceput cu dezvoltarea personala. Totul a fost OK. Dar de la un timp mama mea se simte rau. Nu o data nu pot dormi noaptea. Ma gandesc sa-mi iau zilele dar totusi ma gandesc ca viata este asa de frumoasa si este pacat sa nu ma bucur de ea. Mentionez faptul ca nu ma uit la stiri si nici la reality show-uri.
Am aflat ca sotia mea este indragostita de un alt barbat si a facut sex oral cu acesta ce pot sa fac ca nu mai suport durerea din mine vreau sa nu mai traesc .Multumesc pt raspuns
Draga Dumitru,
Bun venit aici, chiar daca in imprejurari atat de triste! Din pacate, astfel de intamplari au loc, din cand in cand… Cred ca este dramatic, insa in acelasi timp sunt multe date pe care nu le avem… De exemplu, ne scrii ce s-a intamplat, insa exista detalii care fac diferenta! Bunaoara, intr-un fel ar fi daca s-a intamplat o singura data, si altfel ar fi daca ar fi o relatie de ani de zile… In prima situatie poate fi vorba de un accident, de o situatie de vulnerabilitate in care s-a gasit sotia ta, pe cata vreme in a doua situatie s-ar putea sa fie vorba de ceva mai mult…
Oricare ar fi adevarul, cred ca este extrem de dureros pentru tine. Dragostea insa este o chestiune care tine nu doar de emotii, ci si de alegeri. Alegeri pe care, uneori, trebuie sa le facem din nou si din nou…
Inteleg ca nu vrei sa mai traiesti pentru ca durerea este de nesuportat. Cred ca ar trebui sa iti clarifici ce anume vrei de la viata. Viata este mai importanta decat detaliile care o alcatuiesc – fie ele bune sau rele. Din pacate, trecutul nu-l putem schimba niciodata, oricat de mult ne-am dori si oricat de mult ne-am stradui. Putem alege insa ce vom face cu viitorul nostru…
Cred ca voi, cuplul, va aflati in fata unei alegeri dificile. Tu ce vrei, de fapt? Da, te doare, nu poti schimba ce s-a intamplat, insa o vrei pe ea? Nu o mai vrei pentru ce s-a intamplat? Este o ALEGERE pe care trebuie sa o iei! O poti ierta?… Ea vrea sa continue relatia cu tine, daca ai gasi puterea sa o ierti? Acestea sunt intrebarile cheie, din punctul meu de vedere…
Oricat ar fi de greu, daca voi amandoi ALEGETI asta, puteti merge mai departe, va puteti regasi dragostea si motivele care v-au facut sa va casatoriti la un moment dat, cele pentru care ati considerat la un moment dat ca sunteti facuti unul pentru celalalt… Cu siguranta nu va fi usor, vindecarea este cumplita, insa daca exista vointa si dorinta ambilor parteneri, daca ea regreta sincer si daca amandoi incercati sa vedeti ce a lipsit din relatia voastra de s-a ajuns in acel punct, eu cred ca este posibil…
Va trebui insa sa iti raspunzi sincer si daca tu esti dispus sa ierti, dar sa ierti cu adevarat, sa nu ii mai reprosezi ce s-a intamplat si, mai ales, sa cauti partea ta din vina… pentru ca o relatie nu se rupe niciodata din vina unui singur partener… sau, daca se rupe din vina exclusiva a unui singur partener, poate ca ar fi cazul sa va intrebati amandoi daca mai are vreun rost sa continuati impreuna… iar tu sa te intrebi daca are vreun rost sa iti doresti sa mori pentru cineva care nu te iubeste, nu regreta ce s-a intamplat si nu vrea sa faca tot ce tine de ea pentru a indrepta relatia voastra…
Nu stiu in ce masura am reusit sa iti raspund, insa pe baza putinelor informatii pe care ni le-ai oferit am incercat sa iti adresez cateva posibile intrebari care sa iti serveasca la clarificarea unor aspecte. In masura in care esti dispus sa continuam dialogul, te asteptam aici, pe site, in sectiunea pe care ti-am facut-o – se numeste „Dumitru”. O poti accesa, simplu, cu un click pe acest nume, aflat in coloana din partea dreapta a paginii.
Cu prietenie,
Adrian
Buna, nu stiu ce ar trebui sa spun, sau cum sa incep.Poate cum vezi in filme la intalnirile AA. Deci: buna sunt Dana am 49 de ani si am incercat sa ma sinucid de 3 ori in ultima luna. S-au adunat multe in ultimii 3 ani si acum am clacat. Am mai avut o tentativa in urma cu 3 ani. Sunt casatorita de 16 ani. am 2 baieti de 15 si 12 ani, o situatie materiala nici buna nici rea si pana acum 3 ani credeam si ca am o familie fericita. Aveam o slujba buna, eram sefa la 22 de oameni, asta ma consuma mult, iar si aveam discutii cu sotu ldin cauza banilor. Adica desi castigam multi bani, vroia control absolut asupra mea, el gestiona tot, cheltuieli, carduri, el imi dadea bani de buzunar si ne teroriza pe mine si copii sa nu cheltuim,sa facem economii, el hotara ce cumparam, cand trebuie sa cumparam si nota totul intr-un caiet, iar asta m-a adus in pragul disperarii. Toti imi spuneau ca ma las condusa de el ca o handicapata, desi sunt o femeie culta si inteligenta si intr-o seara ne-am certat si eu am plecat din casa hotarata sa ma arunc de pe un baraj din apropiere(la vreo 30km). Dar hazardul a facut sa ma duc fara sa realizez la covrigaria din apropiere si sa cumpar 4 covrigi pentru pachetul de a doua zi pentru copii, din banii de bilet de tramvai pt. dimineata urmatoare.Cu covrigii in mana am realizat ca eu aveam alt drum si m-am intors sa dau covrigii copiilor. Sotul plecase de acasa, speram ca sa ma caute, dar copii spuneau ca a mers la padure, ca s-a saturat de toate. M-am dus sa-l caut, umbla prin fata blocului si spunea ca vrea si el sa moara daca mor eu.Ne-am impacat si a doua zi m-am dus la Psihiatrie si am inceput sa iau tratament pentru depresie medie.Cand treburile au inceput sa se aseze, sotul o lasase mai moale cu obsesia lui cu banii, a venit bomba: i s-a descoperit o tumoare la rinofaringe inoperabila. A facut chimioterapie, radioterapie si i-am fost alaturi in fiecare clipa la spital si acasa. M-am rugat mult pentru el, am cautat noptile pe net medicamente naturiste, l-am insotit in fiecare moment la spital intrucat i-am promis ca vom lupta impreuna, mi-am vazut si de serviciu si copii urmand tratamentul psihiatric cu multe medicamente care ma faceau ca si pe un zombi, dar dupa un an de chin sotul s-a facut bine, tumoarea s-a remis complet si el a inceput sa fie tot mai bine. Am inceput sa fim toti bine,copii erau ok,sotul s-a pensionat de boala si se simtea excelent, am reusit sa-mi schimb serviciul stresant cu unul mai relaxant putin si eram fericiti. Anul acesta am hotarit cu psihiatra mea sa renunt treptat la tratament caci eram ok.Am plecat in august in concediu in Spania la sora mea mijlocie cu toata familia si cu sora mea mai mica care e necasatorita si mi-e si cea mai buna prietena si e si asistenta medicala la Psihiatrie si mi-a fost alatur iin clipele grele. Ne faceam concediile in Spania de cativa ani eram cele trei surori care se iubeau mult, ne intelegeam perfect si cu prietenul surorii din Spania. Sora mea din Spania are o fiica studenta care e in tara si statea cu mama noastra. Eram o mare familie fericita, dar in ultimul concediu din august anul curent au inceput discutii iscate de fiica surorii mele care era acasa cu mama. Lucrurile au degenerat,ne-am certat toti intre noi si abia am asteptat sa vin acasa sa ma linistesc.Am inceput serviciul dar gandul ca sunt suparata pe nepoata mea, pe surorile mele si vorbele grele spuse intre noi, de fata cu copii mei care nu intelegeau nimic, m-a tulburat. Sotul incerca sa se tina deoparte dar imi spunea tot timpul ca am fost proasta pana acum ca mi-am dat si sufletul pentru nepoata si surori si ele ma luau de proasta si culmea ca incepeam sa vad ca are partial dreptate si eu stiam, dar m-am prefacut ca nu vad, ma macina. A urmat o alta lovitura: am inceput sa renovam apartamentul unde locuim, si o faceam noi dupa masa cand veneam de la serviciu ca nu ne-am permis mesteri si a aparut o problema la serviciu s-a intamplat un accident de munca in care am fost implicata si eu dar n-au fost victime,doar pagube materiale. N-am avut nici o vina dar fiind implicata am fost cercetata disciplinar si pedepsita cu avertisment, in curand problema a ajuns la Politie si politista ce se ocupa de caz din exces de zel a inceput cercetari mult mai amanuntite decat firma unde lucram. Ne-au chemat la interogatorii pe vreo 10 persoane ca martori aveau procurori si 2 avocati care ne provocau sa spunem tot ce stim ne spuneau ca celalalt a declarat una,sau alta si totul de fata cu avocatul firmei noastre care nu intelegea ce vrea sa dovedeasca politista intrucat se terminase tot si firma noastra isi asumase pagubele fara sa ni le impute. Am intrebat avocatul firmei si juristii ce pot pati in cel mai rau caz, eu avand 2 copii de crescut si un sot in pensie de boala.Mi s-a spus ca se doreste condamnarea a cat mai multi dintre cei implicati intrucat politista si procuroarea ce instrumentau cazul urmareau o promovare. Eu riscam o condamnare cu suspendare, dar dupa interogatoriile cu juraminte cu mana pe biblie, ca in filme, cu presiunea la care eram supusi, am cedat si am mers iar la psihiatra reincepand tratamentul. Toata viata am incercat sa ajut pe toata lumea , in special pe cei apropiati, intrucat asa simteam,am incercat sa fiu corecta la serviciu si acasa, sa nu mint, sa nu iau mita, sa fac totul corect ca la carte si nu intelegeam de ce toate crezurile mele s-au intors impotriva mea, ma certasem cu surorile mele, prietenele mele de o viata si ma mai si cerceta Politia ca si pe o .criminala. Dar cand credeam ca mi s-a intamplat tot ce D-zeu hotarase pentru mine,am primit un telefon dela o cunostinta sa ma uit pe facebook la contul sotului. Nici nu stiam ca are asa ceva,il lasam sa se relaxeze cat de mult pe laptop juca, footbal, remi on line,table si ma bucuram ca macar el e relaxat. Dar pe contul de facebook al sotului am gasit multe mesaje de iubire, dor,cu ursuleti, inimioare si mesaje de dragoste catre o femeie de 24 de ani. Am inlemnit si am inceput sa-l spionez, sa incerc sa-l trag de limba, dar nega tot si imi spunea ca sunt paranoica, ca mesajele le aduna pentru mine si mesajele de iubire mai directe, gen: s-a mutat cu sufletul la ea, il doare sufletul din prea multa iubire pentru ea, etc. incepea sa le stearga. Eu am avut incredere netarmurita in sotul credeam ca incercarile prin care trecusem impreuna ne-a unit si nici nu m-am gandit sa nu am incredere in el. Persoana ce ma anuntase de contul lui m-a sunat iar si mi-a spus ca facuse sapaturi si mai are un cont in care avea alt nume mic si isi pastrase doar numele de familie si avea aceeasi poza de profil, culmea cu actorul meu preferat, in care mesajele de dragoste erau si mai infocate catre aceeasi femeie. Persoana ce mi-a spus de conturi mi-a dat si un nume de program pe care l-am instalat pe ascuns pe laptop (monitoriza activitatile copiilor pe net) si vedeam pe ce site-uri intra si tot ce tasta la calculator chiar si parolele conturilor. Ne-am certat, am incercat sa-i arat tot ce scria,dar nu i-am spus de program. Intre timp stersese tot ce era mai compromitator si imi spunea ca sunt nebuna, sa merg iar la Psihiatrie. N-am avut inteligenta sa salvez de la inceput tot ce am vazut si nu-i mai puteam dovedi mare lucru asa ca intr-o seara dupa o cearta am iesit din casa, am scos de pe card 500 de lei si am vrut sa iau un taxi sa merg la barajul unde ma mai pregatisem samerg, dar in buzunarul hainei aveam telefonul de serviciu, acolo il tin de obicei. Sotul l-a pus le copilul mai mic sa ma sune,plangea la telefon si ma ruga sa vin acasa ca tati plange si ma cauta innebunit prin cartier. Mi se rupea inima si am acceptat sa-l astept pe sotul sa vina cu masina sa discutam. Ne-am certat in noapte in strada vreo 2 ore si el mi-a spus ca tot ce am vazut a fost o joaca, pur si simplu se plictisea si socializa cu aceea femeie pasionata de aceleasi jocuri.Ne-am impacat, m-am intors acasa,dar un demon nu ma lasa sa-l cred si mi-am facut vreo 3 conturi de facebook si de femei si barbati si am incercat sa ma imprietenesc cu femeia si cu sotul, dar se tineau tare amandoi si n-am avut succes.Eu verificam zilnic noaptea caci oricum nu mai dormeam nici cu somnifere, laptopul sotului si telefonul pe care avea o multime de numere de mobil necunoscute. Dupa o saptamana am gasit pe facebook ca femeia ii trimisese cerere de prietenie pe ambele conturi. Am fost mai inteligenta si am facut un printscreen la cererile de prietenie si seara ne-am certat iar. El stersese cererile si m-a facut iar nebuna,iar cand i-am aratat dovada a intors-o ca n-a vrut sa ma supere. dar uitase sa stearga cum o avertiza ca sunt nebuna si vreau sa iau legatura prin orice mijloc cu ea sa nu raspunda la nimeni pe facebook. Am plecat in noapte iar la cunoscutul baraj dar nu m-a lasat sa plec singura si afara a plans si m-a rugat sa uitam tot, mai ales ca urma sa se interneze in spital pentru o operatie la 5 masele cu puroi si la antecedentele lui era o operatie serioasa. M-am lasat convinsa am renuntat a doua oara ca sa poata merge linistit la spital. L-am vizitat zilnic de 2-3 ori pe zi ca sa-l ajut sa manance caci nu putea singur.S-a externat si eram sigura ca s-a terminat, mai ales ca era foarte iubitor si recunoscator. Dar dupa inca vreo 2 saptamani in care i-am pisat mancare ca la bebelusi ca trebuia sa manance doar semilichid, intr-o zi cand a plecat pana la parintii lui care locuiesc in acelasi oras cu noi, demonul care ma chinuia m-a indemnat sa ma conving ca totul e ok pe laptop,iar ce am gasit m-a doborat. Numai discutau pe facebook ci pe un chat,descria cu lux de amanunte pornografice cum fac sex, pomenea de o intalnire care culmea era in ziua interogatoriului meu la Politie, ii spunea ca nu poate vorbi cu ea ca aia – eu e aici si nu mai pleaca (imi luasem cateva zile de concediu sa-l ingrijesc), ii sunea zeita lui, ca il doare iubirea pentru ea si declaratii de dragoste cum mie nu-mi facuse niciodata. Isi dadeau intalnire pe telefon la cutare ora,aveau mai multe nume de cod si el spunea ca bine ca n-am vazut clipele de amor nebun dintre ei mai vechi si isi schimbau zilnic parolele sa nu ma prind si ii mai si spunea ca aia-eu pleaca sapt. viitoare la serviciu si vor fi singuri. Am listat totul si am salvat si pe un stick, am pus ce listasem sub perna lui.am luat cu mine 3 cutii de somnifere( vreo suta de tablete), le-am spus copiilor ca ma duc inainte lui tati si am spre padurea din apropiere.Am luat si vesnicul telefon si l-am sunat pe drum spre padure spunandu-i ce am gasit si i-am pus sub perna. Dar pruncul cel mic m-a vazut plangand, ii spusesem ca am o migrena crunta si mi-e rau si ies inaintea lui tati ca aerul rece o sa-mi faca bine l-a sunat si in cateva minute a fost langa mine nemernicul. Am intrebat cine e : si i-am spus unul din numele ei,mi-a spus ca am luat-o rau razna ca nu stie de asa ceva si sa-l duc sa jure pe biblie. Eu sunt credincioasa si asta mi s-a parut o blasfemie si i-am recitat tot ce vazusem scris de el. Am crezut ca face infarct dar dupa ce si-a revenit mi-a spus ca n-a auzit in viata lui asemenea cuvinte si sunt nebuna.Eram intr-adevar nebuna caci m-am intors cu el in casa si i-am aruncat in fata ce listasem. A fost la fel de socat ca si mine cand citisem ce listasem si a ingaimat ca de unde le am.I-am spus ca am angajat un detectiv particular, i-am dat conturile lui si am primit ce vede listat. Era socat nu de ce facuse ci cum am putut afla, repeta ca o placa stricata ca n-aveam cum sa vad asa ceva ca ce discuta pe chat nu se salveaza,ca sunt paranoica, nebuna, perversa, etc. Am iesit in goana din casa si plangand am fugit .dar am sunat-o pe sora mea mai mica sa-mi cer scuze de la ea si i-am spus ca vreau sa ne impacam. Ea a simtit ca e ceva in neregula si m-a rugat doar sa tin telefonul deschis si sa fac ce vreau sa fac dar sa o ascult vorbind, si a vorbit pina am cumparat o sticla de apa , am ajuns in padure si cand imi scoteam medicamentele i-am spus ca o pup si am iertat-o, a aparut ticalosul am scapat de spaima medicamentele jos. m-a tarat cu forta acasa a sunat pe sora mea si a inchis usa de la dormitor cu cheia. Cat am stat singura in dormitor am incercar sa-mi tai venele cu o pila de unghii,dar n-am reusit decat sa ma zgariu parca eram un cod de bare subtiri si groase pe antebrate. Dimineata m-au dus la Psihiatrie,de fapt m-am dus singura ca sa nu mai fiu acasa si m-au internat.M-au tratat,cateva zile am dormit tot timpul, apoi am inceput sa-mi revin desi ma taram ca un zombi.A venit la spital de cateva ori pe zi sa ma vada, dar drogata cum eram nu-mi pasa,insa sora mea care a fost tot timpul langa mine mi-a spus ca copii mei banuiesc ce s-a intamplat si sunt socati. Elmi-a spus ca totul a fost o gluma,el nu a realizat nici o clipa ce rau face si ca el crede ca poti face sex cu cineva odata dar daca nu pui suflet si nu se repeta nu se numeste inselat. La sfatul psihiatrei am acceptat sa ma „impac” cu el sa vada copii ca s-a”rezolvat” problema si cand voi fi pregatita psihic sa discut cu copii si sa hotaram ce facem. Am iesit din spital inainte de craciun cu 2 zile,copiii sunt in al noualea cer,ma pupa da 2 minute, el e foarte grijuliu si iubitor,imi spune tot la zece minute ca nu m-a inselat fizic niciodata, doar virtual, ca ma iubeste, sunt sensul lui de a exista si nu ma lasa singura nici o clipa, a devenit obositor cu cadourile, declaratile de dragoste si regrete. Incerc sa-mi revin ma tratez si mi-am promis ca nu le pot face vreodata copiilor ce am incercat. Nu am nici un sentiment pentru el, ma oboseste,cred ca ma minte,desi toti din jur, surorile cu care m-am impacat, mama care plange tot timpul, nepoata mea, care se marita la anul si vrea sa-i fiu nasa de cununie, imi spun ca il vad ca sufera sincer si sa las sa treaca un timp pana hotarasc daca divortam. Am fost de acord si imi iau cu constiinciozitate medicatia,dar nu ma pot abtine sa nu verific tot timpul ce face, as vrea sa-l prind iar sa pot sa iau odata hotararea buna, dar nu-mi mai da prilejul, copii ma tot intreaba daca vom ramane o familie sau ne vom desparti ca ei nu stiu cu cine ar vrea sa ramana ca ne vor pe amandoi. Incerc sa ma rog la D-zeu,m-am spovedit, incerc sa gandesc pozitiv, ma simt vinovata sa pun copiii in situatia sa ne aleaga pe unul dintre noi,mi-e groaza sa discut cu ei sa le spun adevarul de ce nu mai suntem o familie fericita si nu mai vreau sa ma sinucid dar asta seara am simtit iar nevoia sa-mi fac ceva rau fizic ca sa nu ma mai doara sufletul. am plans in baie vreo ora si m-am zgariat pe un antebrat cu o surubelnita mica gasita in baie,intrucat daca simt durere fizica parca nu ma mai doare asa rau sufletul. V-am gasit din greseala pe internet, cautam o organizatie de voluntariat sa fac ceva util pentru cei care n-au nimic si au nevoie cat de putin pot oferi ce ce au. Dar nu sunt ok.Ma simt ca si cum corpul meu e gol pe dinauntru, imi sunt dragi copiii dar nu mai simt dragostea aceea care imi topea sufletul cand ii vedeam. Pentru el nu mai simt nimic, as vrea sa-l urasc dar nu pot si mi-e mila si sila de el ca dintr-o prostie a pierdut tot, nu mai imi pasa daca ii va reveni cancerul, simt ca n-as mai putea lupta alaturi de el in caz ca…
Sunt ca o marioneta goala pe dinauntru si vreau sa ma fac bine psihic dar nu stiu ce sa fac,ce sa aleg sa fie bine…
Nu stiu daca veti avea rabdare macar sa cititi romanul vietii mele. dar vreau sa fiu bine si as vrea sa gasesc raspuns la drama mea.
Cu stima, Dana
Draga Dana,
Bun venit aici! Ti-am moderat numele, dupa cum ai vazut, conform politicii site-ului. De asemenea, ti-am facut o „casuta” in coloana din partea dreapta, pe care am numit-o „Dana L”. Acolo vei gasi, in cel mai scurt timp, raspunsurile membrilor grupului virtual de suport. Vei gasi, cu siguranta, un raspuns de la mine chiar in cursul zilei de azi.
Capul sus, ok? Si nu iti face rau!
Cu prietenie,
Adrian
Nu va faceti griji, o parte din probleme care le ai sunt de la medicamente. Nu are nici un rost, dupa atata suferinta, trebuie sa vina si vreme buna. 😉
Da, nici eu nu am ajuns din intamplare aici….am trecut prin multe de mica…mama bolnava de cand ma stiu,foame,viol,incercarea mea de a trece peste, parintii au aflat ca nu mai sunt virgina,dar nu stiu ca defapt am fost violata,incercare a de a.mi taia venele, somnifere pumni intregi de pastile, ingrasamant pt flori…..tot degeaba;…pana la urma m.am ridicat mereu ,mereu,mereu…dar pana cand…nu mai am nicio putere , sunt singura,cu ai mei nu pot discuta,incredere nu mai am in nimeni, fostul prieten incearca sa ne impacam,dar chiar daca il iubesc m.a facut sa sufar si nu mai pot..am ajuns iarasi in punctul in care nu mai vreau sa traiesc….
Draga Bianca,
Bun venit aici! Ai trecut, intr-adevar, prin multe! Te asigur ca, aici, sunt oameni care te „asculta” fara sa te judece in vreun fel. In coloana din dreapta vei gasi o „casuta” cu pseudonimul tau, la care am mai adaugat o litera, pentru a nu se confunda cu celelalte Bianca de aici – a ta se numeste „Bianca P.”. Acolo vei gasi, in cel mai scurt timp, comentariile membrilor grupului nostru virtual de suport.
Cu prietenie,
Adrian
Of..stiu ce simti..eu am reusit sa ies din dramele din copilarie prin Spovedanie..am reusit sa uit,,dar iti recomand un preot bun.
bianca,viata e frumoasa si Dumnezeu te ridica de cate ori cazi,vorbesc din propria mea experienta,am avut o viata foarte grea,sunt 58 de ani am fost casatorita cu un om care nu i-a placut munca,am stat cu el 30 de ani dupa care Dumnezeu m-a scapat de el ,el tot incearca sa vina inapoi la mine si copii dar nu-l mai suportam a fost un om rau,deci cel care te face sa suferi nu-i mai da a doua sansa o va face din nou.I-ti doresc numai bine si sa fi fericita.
Simt cum toata durerea ca niste bucati mici de sticla imi trece prin vene si nu mai pot face nimic doar ma las dus de val si simt cum numai pot dar ceva ma tine si nu ma lasa ca sa pot renunta la durerea care o simt pur si simplu. Am ochii inpaienjaniti de oboseala si lacrimi si am obosit sa rad si sa ma prefac ca sunt bine. Imi vreau viata care o aveam dar cred ca trebui sa sufar ca asa spun unii ca te face mai tare cea ce am si crezut pana cand m-am trezit intr-un colt tremurand si plangind ca un copil mic si simteam cum pamantul imi fuge de sub picioare si nu puteam sa reactionez la nici o voce care din intamplare prin preajma era rastita de sotia mea cu copilul in brate amenintanduma ca pleaca daca ma mai vede in postura aia .Mi sa parut ca am o viata normala lipsita de nimic casa, masina, sotie frumosa cu un baiat care ati ia privirea din prima secunda cat de dulce e si inofensiv la varsta de cateva luni .Nu stiu ce sa spun cum sa spun deoarece m-am pierdut cateva luni prin boutura si droguri acum cand incerc sa imi ascult singurul prieten si sa am intrept dar e foarte greu. Am pierdut tot intr-o secunda fericire copil sotie timp si simt ca vreau sa urlu ,sa ma auda toti dar simt cum gura mie cusuta prin interior stiind ca fiecare are problemele lui si ma trezesc pana si acel prieten imi o privire foarte distanta cu un raspuns in coltul gurii ca si cum nu as fi existat .Analizand tot acei 11 ani petrecuti langa ea ramanind cu un gust amar dupa nenumarate incercari de reinpacare calcand pe orgoliu numai pentru a-mi rasplati greselile care le am realizat ca le-am facut in timpul relatie .Dar uitamdu ma la hotararea jutecatoresca in care divortul meu sa terminat lasandu ma la propria mea judecata si a ei cum sa inpartim copilul (ca pe o bucata de pizza (cel care are mai mult se simte mai satul si fericit))binenteles eu sunt cel mai flamand pt ca in ochii ei eu sunt cel vinovat si cel care a gresit si mi-am luat un sut in fund inpiedicandu ma de scarile din bloc si realizand ca nu am nici un ban in buzunar nu mai am familie, nu am prieteni pentru ca am renuntat la toate bautele si iesirile afara cu baietii retragandu ma si acultand femeia iubita creind o familie si pierzand legaturile cu vechi prieteni acum cum stie toata lumea nimeni nu da nici un scuipat ca ati arunca in fata vorba cea mai spusa ”tu dai de noi numai cand ai nevoie” Asa ca stand intro camera cu kirie acum cateva luni ma gandeam cum sa imi pun streangul mai repede dar cu ajutorul drogurilor am realizat cum poti vedea in fata okilor timpul in slow motion si cat e de greu sa te tarasti ca sa poti sa vomiti si sufletul din tine numai pentru a mai trage inca o suflare sa te poti tine in viatza. adormint cate un pic si trezindute sufocandute hmmm nustiu ces toate astea pt ca alcolul imi expira in frigider in timpul cand eram familist pf cand auzeam de droguri intorcem spatele la acea persoana si luand in considerare spusele fostei am luato acum pe calea asta nepasandumi de nimic simtind in continu o gaura mare in piept sangerand stinsa de bucati de ghiata. intr-un sfarsit ma duc la munca unde trebuie sa joc a omul fericit incerc sa ma duc la sala nu am mai pus gura pe boutura si droguri de cateva zile o sa ma las pe mana prietenului poate este o sansa sa fac ceva ca eu personal mi-am pierdut orice
Ma bucur si multumesc ca am putut sa scriu si eu aici
Draga Unul,
Bun venit aici.
Ți-am făcut o căsuța cu acest pseudonim in coloana din partea dreapta, unde vei găsi in curând si răspunsurile membrilor grupului nostru virtual de suport. Totuși, speram sa nu ne lași sa îți spunem Unul la infinit, ci sa ne oferi un prenume sau un pseudonim. Tu ești Cineva, nu ești doar Unul…
Cu prietenie,
Adrian
pentru Unul
nu am consumat alcool, droguri. de cand m-am casatorit sunt 10 ani. inainte era bine. dar durerile, nefericirea si tot ce ai spus la tine acolo, sunt si la mine. Cred ca fericirea tine de a primi un stop de iubire, atentie, respect. Si lipsa lor te aduce acolo. Cred ca toti cautam asta. Nu iti pot spune cata durere port in mine. Si cred ca nu are rost, schimbarea poate veni tot doar din noi. trebuie sa intelegem unde am cerut prea mult de la viata si unde am gresit.
Interesant…nu este important cine sunt , important este ce am facut si ce am vrut sa fiu ! Sunt fiul risipitor si deznadejdea imi este umbra , sunt speranta vie si vis mort ! Am vrut sa fiu un salvator de vieti si suflete , dar alegeri firesti au existat datorita egoismului si confuziei ! Prea cumplita este povestea mea….
Buna seara dragi oameni minunati! Ma intorc din nou aici fiindca situatia in sine nu o mai pot duce la final. Au trecut 2 ani de cand baiatul pe care il iubesc a ales sa se sinucida, lasandu-ma pe mine sa zac intr-un ocean de durere, neputinta si tristete. Am avut momente in care imi revenisem.. apoi cadeam iar in tristete, in dor. Am mai avut ceva relatii in astia 2 ani.. dar niciunul din baieti nu a fost capabil sa ma faca sa il uit. Mi se taie aerul pe zi ce trece.. cat sa mai pot rezista fara el? M-am gandit de multe ori sa ajung unde e si el.. prin diferite metode.. dar apoi m-am gandit la parintii mei si la ce las in urma.. dar in acelasi timp ma doare si faptul ca nu voi avea o viata alaturi de el, nu o sa am copii cu zambetul lui, nu o sa impart greutatile cu el. Am momente in care simt ca imi pierd mintile, ca nu mai gandesc logic si ca oricand pot sa recurg la gestul pe care l-a facut si el. Am zile in care colind strazile pe unde stiu ca, candva era si el.. incercand si sperand ca poate il gasesc pe undeva. E o durere imensa in sufletul meu.. pe care nu stiu cum sa o mai estompez. Am incercat cu psihologul o perioada.. n-a mers. Pur si simplu nu pot sa il uit.. imi urla sufletul de durere. Am stiu ca el e sufletul meu pereche din prima clipa.. pur si simplu stii cand asa e.. si il urasc si pe el pentru ca nu m-a lasat sa il ajut in ciuda insistentelor mele.. si pe mine ca il iubesc asa de tare, ca ma infund in amintiri si ca orice as face nu pot lasa trecutul in spate. Va multumesc ca mi-ati citit si mie prostiile din cap.
Gap,anii trec ranile raman,mi-am pierdut sora si mama la nici un an diferenta,problema ta este diferita de a mea dar durerea este aceiasi,singurul lucru pe care-l poti face ,cind ai un prieten nu-l compara cu cel care s-a dus,nu te mai gandi la el daca te iubea nu o facea se lupta cu dracul si nu se omora,tu trebuie sa te gandesti la tine,si asa viata e scurta ,i-ti doresc sa gasesti persoana care sa te iubeasca cu adevarat si sa traiti fericiti pana la adinci batranete.
leva nam gasit ce trebuia
Draga Colia,
Poti fi mai explicit, te rog? Ce anume cauți? Cum te putem ajuta?
Cu prietenie,
Adrian
Numele meu este Nina,locuiesc in Statele Unite dar familia mea in Romania.Sora mea s-a sinucis pe data de 11 februarie 2015,s-a aruncat de pe terasa blocului de la etajul 10,inainte sa se sinucida mi-a trimes 2 text mesage pe care le-am citit cind m-am sculat,mi-a spus ca ma iubeste,adio si sa nu uit si o lumanare pentru ea .mama a murit anul trecut in martie,deci numai necazuri,sunt la limita puterilor si mi-o tot inchipui cum s-a lovit de ceva :streasina sau asa ceva inainte sa atinga pamantul,sunt terminata,nu stiu ce sa mai fac.
Draga Niculina,
In coloana din dreapta paginii vei gasi o „casuta” cu numele tau. Acolo, cat de curand, vei putea citi comentariile membrilor grupului virtual de suport.
Cu prietenie,
Adrian
Sper sa gasesc linistea sufleteasca.
Dupa ce ani de zile mi-am dorit sa mor, acum nici moartea nu ma mai satisface. Ce inseamna sa mori? In acceptiunea generala, inseamna o trecere spre lumea de dincolo, spre viata de apoi. Spre VIATA de apoi! Iarasi cuvantul asta de care nu stiu cum sa scap. E cineva care crede ca moartea inseamna ca disparem pur si simplu? Poate, daca nu crede in Dumnezeu. Eu cred si pentru faptul ca nu mai vreau sa traiesc nu sunt mai pacatoasa ca altii. Mie macar imi pare rau. Imi pare foarte rau pentru ceea ce simt. Nu exista cuvinte care sa descrie regretele mele ca am ajuns in aceasta situatie. Mi-am dorit din tot sufletul sa traiesc (si inca imi mai doresc), am iubit prea mult viata si inca o iubesc, altfel nu m-ar durea atat de tare ca o pierd. Da, imi pierd viata cate putin in fiecare zi. In fiecare zi mai pierd putin din mine si din ceea ce as fi putut face, din ceea ce as fi putut fi. Si ma doare atat de rau! Ca si cum as fi sfasiata bucata cu bucata. Si totusi nu vreau nici sa mor. Ce-mi garanteaza moartea? As vrea sa dispar complet, sa nu fi existat niciodata. Iar moartea nu asta inseamna. As vrea sa nu se intrebe nimeni de ce nu mai sunt daca tot nu au observat ca sunt atunci cand eram. Acum sunt oare vie? Ce inseamna sa fii viu? Sa-ti bata inima, sa te misti, sa te vada oamenii pe strada si sa nu treaca prin tine? Doar la asta se rezuma viata? Cum ramane cu sufletul? El mai este viu? Poate ziceti ca atata timp cat il doare ceva, sufletul exista? Dar de unde stim ca nu are dureri si dupa moarte?
Recent am citit o carte pentru copii in care nu m-as fi asteptat sa gasesc o alta versiune asupra chinului de dupa moarte in afara de aceea ca ajungem in iad si ardem in focurile vesnice. Era o fata care murise si devenise fantoma. Cei din jur o puteau vedea si auzi; arata exact ca atunci cand era vie, doar putin transparenta. Si pedeapsa ei era sa-si continue la nesfarsit chinul pe care l-a avut in viata. Era la fel de singura, neacceptata si batjocorita atat de catre celelalte fantome, cat si de cei vii. Si ce optiuni mai avea ea? Nici una. Era deja moarta. Nu se mai putea sinucide. Dar isi traia durerea din timpul vietii la nesfarsit.
Si atunci ce e de facut? Avem o viata pe care nu o dorim si o moarte care nu aduce nici o rezolvare. Acum parca si raiul ma sperie. Presupunand ca as ajunge acolo, tot asa voi fi de singura, ignorata si respinsa de ceilalti “fericiti”? Voi fi tot eu, nu? Aceeasi fiinta lipsita complet de existenta in angrenajul social, lipsita complet de orice mijloace de a se face macar vazuta, de a conta daca nu se poate face placuta, iubita, apreciata.
Caci pana la urma nu am produs nici o zgarietura in viata cuiva, poate am fost uneori ca un tantar enervant pe care il alungi cu mana – atunci cand mi-am dorit eu ceva de la ceilalti. Daca si-au dorit ei ceva de la mine, atunci am devenit un bou pus la jug si batut cu biciul in timp ce “stapanii” se odihneau pe margine intre doua porunci. Iar protestele mele, strigatele, durerile sau chiar si rarele momente de ras nu au parcurs mai mult de cativa centimetri si, evident, nu au ajuns la nimeni.
Draga Dani,
Am copiat mesajul tau si in „casuta” ta.
Cu prietenie,
Adrian
Bună,de cateva zile imi trec prin cap ganduri sinucigase din cauza uneiu despartiri…unei relatii…il iubesc enorm de mult iar el imi spune ca nu se poate impaca cu trecutul meu …in care am facut niste greseli…am stat cu o persoana care era un baiat de cartier un interlop…iar actualul tot asta imi spune ca de ce mi-a trebuit mie asa om…si de cateva zile sunt certuri foarte mari intre mine si el. I-am explicat ca eu am avut acea relatie in trecut ..de ce nu lasa la oparte si sa vada cu ochii sufletului cat de mult il iubesc si cate fac pentru el 😦 dar nu intelege…nu ma intelege…il iubesc enorm si sufar foarte mult …tin sa specific ca am trecut printr-o depresie si sufar de anxietate generalizata …si ma ingrijorez din cauza gandurilor sinucigase …imi trece prin cap sa iau un pumn de pastile si sa ma pun la somn sa nu ma mai trezesc:-(( de cateva zile imi trece gandul asta prin cap va rog sfatuitima ce sa fac?sa nu fac vre-o prostie:-((
Draga Alexandra,
In coloana din partea dreapta vei gasi „casuta” ta, pe care am numit-o „Alexandra I.”, pentru a nu se confunda cu celelalte casute ale altor Alexandre. Acolo, in curand, vei putea citi comentariile membrilor grupului nostru virtual de suport.
Cu prietenie,
Adrian
Salut sunt Daniel si viata mea a fost trista decand eram mic la 9 ani mia murit tatal cu astea am fost dat la o scoala speciala timp de 2 ani ptr ca am probleme cu vorbirea noroc ca sa desfintat scoala si am venit acasa si am continuat scoala la mine in oras pana am terminat 13 clase in timpu scoli eu am muncit lucram la un servis auto si cand nu aveam de lucru lucram constructi infine mam angajat la 21 de ani la un depozit de mat de constructi si am lucrat timp de 2 ani si 7 luni in care am lucrat pe salar de 700 lei si am muncit de toate acolo si dupa un an am intrat la program de 24 cu 24 si munka si paza seara infine am avut o viata de chin pe urma mam dus la o firma de paza la un complex de porci si acolo am lucrat 9 luni si am fost trecut la 2 ore pe contract fara sa stiu am lucrat pe un salar de 450 lei si la 2 ore trecut ca eram la unchiu de al meu care era sef acolo la complex adica director complexului infine acum lucrez tot la o firma de paza si sofer si paza pe 750 lei e greu ce sa zici da asta e mai ales in orasu asta in care sunt eu in care nu sunt locuri de munka e un oras mort infine anu trecut am loat si eu permisu de conducere si acuma dau de c e de care vreau sa ma las ca ma pierd la volan si mam experinta necesara sa continui nici bani sa fac suplementara infine cu toate astea sunt un ratat si un nimic si creca o sa ma sunucid pentru ca sunt un ratat si am aj un nimic mie frica sa plec din oras ca nu mai incredere in nimeni toti iti bat joc de mine cu problemele mele cu vorbitu cat de curand gata ma sunucid ptr ce sa mai traiesc sa ma chinui ca oricum mam ratat mentionez ca am 25 ani asta vreau sa las poate mai apuc sa mai intru sa vad comentari
Draga Daniel,
Bun venit aici. In curând, in coloana din dreapta vei găsi o căsuța cu pseudonimul tău – Danyel. Acolo vei putea citi comentariile membrilor grupului nostru virtual de suport.
Cu prietenie,
Adrian
ma njumesc romeo si simt ca viata mea nu are nici un rost ba mai mult familia in care am investit mi aratat cindva ca e un ca e o investitie fara nici un beneficiu , am 39 de ani si amtrecut prin prea multe ,dar nu am de gind sa ma sinucid dupa cum am vazut ce e programat blogul vostru in schimb pur si simplu nu inteleg care e sensul meu in aceasta viata liberi pt opinii din partea mea
apropo sint tot romeo sim sint in franta si oi duc binefinanciar dar ce e in suflet acolo ramine
stii ceva uito daca sa sinucis nu te.a iubit va lasat sa suferiti:(
salutare,sunt marian si persista gandurile sinucigase,in urma cu 4 am suferit un accident si parca de atunci viata mea este pe dos si nu se mai leaga nimic sub nici o forma,in accidentul respectiv si-a pierdut viata o fata care a fost cu mine 10 ani,eu am fost in coma de gradul II 8 zile iar in noapte aia nu aveam nici o sansa,precizez ca intamplarea a fost in afara tarii unde sunt si acum insa nu e spus sub forma vreunei laude,in spital m-au tratat in cea mai mare scarba iar la eliberare i-au recomandat mamei mele sa-mi gaseasca o casa de ajutorare ca nu mai devin om normal,raman o leguma.mi-am revenit oarecum insa va mai ramane ceva care nu se va reface niciodata insa acum parca tot e inmpotriva mea si nu se mai leaga nimic sub nici o forma,asa ca mai bine mor si vor plange o saptamana si ma vor uita ca asta e o lege a naturii,in decembrie am avut o discutie mai aprinsa in casa iar tata(al2lea) mi-a recomandat si indrumat sa ma duc sa ma omor,uite ca eu in disperarea mea am fost sa fac asta la o statie de […moderat…],am sarit in curtea respectiva insa a inceput sa sune alarma si eu m-am speriat si am fugit,era mai simplu sa pun mana,sa ma […moderat…] si gata,parca m-as mai duce si acum pt ca e in apropiere,parca ceva ma tine sa nu o fac si tot caut alte metode……….ar mai fi multe de spus insa asta e in principal
nu-mi mai vad nici un rost,nu mai am nici o dorinta,in fiecare seara inainte sa adorm imi doresc sa nu ma mai trezesc
Draga Marian,
Bun venit aici! In coloana din dreapta ti-am facut o „casuta” numai a ta, pe care am numit-o „Marian dj”. Te asteptam acolo sa ne povestesti mai multe despre intamplarile acestea, care te-au determinat sa ajungi sa privesti viata astfel.
Cat despre „sfatul” primit de la tatal tau vitreg, ignora-l! Este doar o rautate din partea lui, iar el daca a facut asta nu merita sa il numesti tata si, cu atat mai putin, sa il numesti „tata”. De ce nu te gandesti mai degraba la faptul ca, poate nu intamplator, ai reusit sa iti revii chiar si in conditiile in care nu ti se mai dadeau sanse? Cand toti spuneau, asa cum afirmai, ca vei ajunge o leguma?…
Te asteptam sa ne spui mai multe, in „Marian dj”.
Cu prietenie,
Adrian
Stiu ca de multe ori probleme sunt dificile…dar cu ajutorul lui Dumnezeu totul se poate repara. Aveti incredere…n fiecare clipa viata noastra se poate schimba, si deveni alta..in bine.
Salut, am vazut ca acest thread este inca activ, asa ca am venit sa-mi spun si eu povestea, decis sunt deja, curaj am , doar sa-mi impartasesc si eu viata.Sunt Cristi, 16 ani, ma consider la varsta mea chiar foarte matur,gandurile sinucigase le am cam de un an, dupa ce totul a inceput sa cada peste mine, pai cu ce sa incep, cam pe la 10-11 am inceput sa ma intreb cum functioneaza internetul , ce-s cu retelele astea de socializare ? dar cu mail-urile? si uite asa am ajuns de pe forum pe forum, din skype in skype , am luat pot sa spun milioane de virusi din programele primite/descarcate samd, dupa ce am prins putin cum merge treaba am avut si primul meu „catch” , cont de yahoo zic eu daca imi amintesc bine, era al unei fete de-mi placea mie mult, dupa intru eu pe facebook la ea mai vad ce vorbeste, si dau sa ies, dar de ce sa nu pun eu ca e hackuit? Am bagat frumos date noi ca la carte, desigur ca eram bata in securitate si ma gaseasea si Tanti Maria de la bloc imediat cine si cum a intrat, dupa am aparut crai mare si am „ajutat-o” pe fata sa-si recupereze contul, atunci am prins gustul, si m am gandit daca tot pot de ce sa nu profit? Cand am ajung in clasa a noua, ai mei sunt invatatorii la o comuna de langa oras, Botosani acolo stau, ai zice ca e un oras de rahat la prima vedere, dar cand ajungi sa vezi ce inverte lumea prin el, si eu sincer va spun ca mai bine sa nu ajungeti, am stat la chirie totul bine ai mei plateau eu imi scoteam banii de buzunar, la inceput nu eram cunoscut scoteam 2-3 mil pe zi din 3-4 conturi, preturi mici clineti vin, aveam baieti de „incredere” credeam eu , care se intalneau cu persoana lua banii in mana sau asteptam un paysafe/card ce era, am inceput sa ma securizez gata cu ip-uri de romania, trackere si prostioare, am intrat in lumea baietilor mari, trecem pe ip-uri si spoofere de bangladesh, criptate prin 12 servere de prin india si israel, nici Guccifer nu ma gasea daca se punea, am mers cu fb-urile cam 1-2 luni cheltuiam bani in prostie, marea mea dragostea era cu 3 ani mai mare ca mine si si ca statea doar pentru bani cu mine, o data cu banii vin si prieteni noi, „baieti de bani gata” firma, lux si droguri, am tras primul cui pe la inceputul lu septembrie acum 2 ani, dupa usor usor ajungeam ca 15/24 eram spart , inspiratia venea cand eram spart , nici nu stiam cum fac dar puteam sa fac orice ma durea pe mine :)) si am descoperit conturile bancare, mai bine zis m-am lacomit si uite asa am facut primul cont bancar, paypal frumos , schimbate 15 ip-uri de gasit nu aveau cum, nimic mare 1235 de euro transferati, bauti in aceeasi zi, dupa am inceput sa-mi vanez tintele, conturi de firme mici locale, dupa persoane importante si tot asa banii se strangeau si cam intr-o saptamana am ajuns la suma de aici […moderat…], am intalnit si de astia la 16 ani atatia bani, si le am arat video cu refresh sa se reincarce frumos tot site-ul si fata-n fata, asa ca pot sa arat si aici dar nu cred ca va fi nevoie , bani astia s au dus de zici ca nu i am vazut, am calatorit impreuna cu varul meu ( major ) in 10 tari in 2 luni si viata , dar nu viata viata viata, + ce mai scoteam eu de pe drum 1-2 conturi +5000 de pe cont , pot sa zic ca viata mea era perfecta, chiar perfecta , inca am arhivele cu conturi de ministri , mail-uri tot ce e posibil, de la romania pana in africa ce gaseam intram, faceam un back-up si mi am scos palmaresul pe care o sa-l postez fix cu 1 ora inainte sa merg si eu sa joc o tabla cu sfantul petru, cu asta 50 de gb de date , mi am facut intrarea in HackForums , Agora si SysBoard, aveam lumea la picioare de garda nu ma atingea, am inceput sa fac realtii groase totul mergea struna, nu mai cerusem 10 lei de la ai mei de 1 an jumate, ei stiau ca fac bani din vanzrea din site-uri mergea ca la carte, si intr o zi de marti simplu si comapct ma vad la ora 06:00 ca bate cineva in usa, deabea ajuns in casa pe la 5 nu apucasem sa fumez o tigara si dau sa deschid usa cine sa fie?! 3 matahale de 2 metri , am scapat si cafeaua cand i am venit, imi prezinta domnu procuror mandatu’ ca au sa ridice toate piesele informatice din acest domiciliu, fericirea mea , asta sigur e mana domnului, doar ce trecusem pe acasa cu hard-urile si 2 pc-uri ca voiam sa ma mut, si asa ridica laptop-ul si 1 hard cu ceva poze, cand ma duc si eu sa vad care e treaba, l au prins pe un curier de lua bani ca vindea legale la coltul blocului si bastanu m a dat in gat, au trecut si astea, l am rezolvat si pe ala, dar frica tot a ramas, am mai intrat intr-un cont , pestele cel mare, am zis eu ca sfarsitul carierei si dupa trec pe legal,pestele cel mare bomba 50 de mii in cap am zis ca ma arunc de pe bloc ca nu e adevarat, securitatea penal de slaba, ce sa i mai zic , entuziast transfer banii ma vad acolo transfer efectuat cu succes inchid tot si plec din casa, prostia cea mai mare din viata mea, am transferat banii direct in contul meu ( pentru fiecare transfer foloseam carduri de la firme fantome pana sa ajunga la mine ) […moderat…] si uite asa poc-poc cardul blocat, de gasit nu aveau cum, la cate logari se faceau pe contul ala, am dat la banca cardul hack-uit au zis ca o sa se rezolve, mi-am facut iesirea am zis ca bag tot in groapa si acolo raman, dar foamea de bani a dus tot asa si asa si astazi inca merge, acum motivul pentru care vreau sa-mi iau viata nu? ar trebuii sa am un motiv , nu? Sa fac o paranteaza stiti catalogul ala online adservio in care s au bagat 20 de mii de euro in securitate? s a bagat in liceu la mine […moderat…] uite-l stiti cat mi a luat sa l sparg? 10 minute si nu glumesc, […moderat…] e nicknameul meu, pe drept ca o sa imi fie dor, am ajuns dependent cred ca de tot ce este posibil, am cumparat de pe agora , de la cocaina la has, si bautura cat a incapaut , trabucuri tot ce imi dorea inima, la scoala motivam absentele si notele in nici macar 1 minut era gata, mai ma freca vreun profesor, schimbam muzica din boxe de pe telefon si nu ma stiau, site-ul l am dat jos de 10 ori intr-o zi si i am bagat redirect la filme porno, n aveam o treaba si acum eu zic ca mi am atins orice scop in viata, am facut bani de sa fac baie in ei, am facut si cazier zici ca i dosar la scoala, mi am batut […moderat…] de cine am vrut cand am vrut, n-am prieteni adevarati si nu exista, de familie ma doare fix in […moderat…], prietena i-am zis sa se duca si ea pe […moderat…] de profitoare, acum ce mai stau fumez un cacat de legala scriu si eu biletul de adio si daca tot am gasit acest site frumos ( domnul admin iti inregistrez eu webhost si domeniu suicid.ro si un ssl mai frumusel daca iti doreste inima ) , mi am atins scopu in viata, am trait o viata de cacat acum ma duc sa ma intalnesc cu prietenii mei adevarati care au murit pentru ce au vrut,daca o exista ceva dincolo de moarte :)) Multumesc ca a-ti avut rabdarea sa cititi povestea mea de viata, si va doresc o viata placuta in continuare! 🙂
daca mai esti printre noi te rog sa dai un senm de viata
nu am inteles de ce ai vrut sa faci gestul extremmarga
Buna dimineata oameni buni! Vreau sa-mi spun doleantele intr-un rezumat nu foarte lung. Intai de toate,va rog sa nu ma judecati pentru ceea ce sunt, si ceea ce simt. Pentru ca asa, sufletul meu e implinit.. Pe parcursul randuriilor veti vedea de ce v-am rugat sa faceti asta. Am o varsta nici prea prea, dar nici foarte foarte.. am o varsta, care inca imi mai doream sa fiu iubita, am o varsta cand deja sunt pregatita de-o familie si de un copil alaturi de persoana iubita. Ei bine, am avut marea binecuvantare, aproape sa mi se indeplineasca visul acesta. Anu trecut fix de ziua Martisorului, a venit in orasul meu. A fost primul martisor primit vreo-data de la cineva. M-am bucurat enorm. Am simtit ca mi se inalta sufletul de bucurie, atunci cand am vazut-o pentru prima data fata’n fata.. am fost placut surprinsa atunci cand i-am auzit pentru prima data vocea. Are un glas atat de suav, de catifelat, si te face sa te simti tomnatic atunci cand ii auzi vocea.. vocea ei imi mangaia sufletul. Dupa 4 luni de relatie, am decis amandoua de comun acord, ca ar fi bine si frumos, sa facem pasi mai mari in aceasta relatie, si sa vedem cum e atunci cand vom locuii impreuna, cand ne vom culca in fiecare noapte si in fiecare zi una langa cealalta si ne vom spune buna dimineata.. trebuie sa recunosc, ca inca de la inceputul mutarii mele la ea, treburiile parca urmau sa se clatine putin.din diverse motive fara prea multa importanta, atunci la inceput. Au trecut cateva zile si, si-a dat seama, ca defapt nu era ceea ce parea, si nu ii ceream nimic, si nicicand, doar atunci cand ea isi dorea cu adevarat si cand simtea ea ca e momentul potrivit.. totul a decurs bine si frumos, au mai trecut inca cateva luni care au fost fabulos minunat. Langa o asa persoana n-are cum sa nu fie minunat. Dupa un timp, s-a simtit o usoara schimbare in relatie, schimbarea nu a facut decat sa aduca in relatie o gramada mare de frustrari din diferite motive. Acele diferite motive include absolut tot ce va trece prin minte. Am ajuns azi sa ne certam odata, maine de doua ori, pana cand, deja ajunsesem sa facem un cliseu din acest obicei nesanatos pentru sufletele noastre. Ne certaseram zilnic in fiecare zi si cat era ziua de mare mereu era ceva si nu ne mai convenea nimic din ceea ce facem si construim impreuna. Am ajuns sa ne spunem cuvinte grele si urate de tot. Ne-am ranit ca intr-un meci cu spade. Eram parca prea concentrate nu care cumva sa ma impunga ca, n-am cum sa nu ripostez. Parca asa vedeam eu lucruriile alea atunci cand se intamplau.. ei bine, ca sa ma tin de promisiune si sa o mai scurtez putin, Da sunt lesbiana. Si iubesc femeia din aceasta poveste care este a noastra, o iubesc ca o nebuna care atunci cand o aude , o vede, o simte, simt ca imi tremura maduva din oase. Ea este tot ce am mai de pret pe lumea asta este comoara sufletului meu. Ne-am certat intr-o zi, din nimicuri evident ca de fiecare data, dar de data asta s-a sfarsit ceva mai urat ca in alte dati. Am jignito foarte urat, s-a infuriat si suparat atat de tare, incat m-a scos afara din casa ei, spunandu-mi iesi afara din casa ai timp la dispozitie sa iesi pana la ora 22. Evident ca in interiorul meu a fost socata si ma durea teribil de tare faptul ca m-a scos din casa. M-am imbracat , am iesit, am plans o saptamana intr-una nu mai am lacrimi si nu doar pentru ca m-a dat afara am plans. Am plans pentru ca am realizat ca defapt o pierdusem.. amandoua suntem extrem de orgolioase si extreeem de incapatanate, prin disperarea mea nestiind cd voi face unde ma voi duce neavand dispozitia financiara de-am permite sa stau la o pensiune. Am cautat si am tot cautat solutii cum sa fac ce sa fac, sa ma pot intoarce la ai mei acasa.. m-a cautat m-a sunat sa ma intrebe unde sunt, i-am zis unde sunt, a venit, si a vrut sa vorbim despre cele intamplate. Eu fiind nervoasa pentru ca tocmai ma scosese din casa ei, venirea ei atunci mi s-a parut inutila.. eu am nevoie de timp ca sa ajung sa procesez defapt cum stau treburiile. Evident ca nu am stat de vorba cu ea, pentru ca ma asteptase masina care ma aducea acasa la ai mei.. dar, i-am spus ca vreau sa vorbim dupa ce ma intorc. De aici, s-a ajuns la cateva mesaje in care mie tot nu mi-a trecut furia, si din nou, am aruncat cu vorbe grele si i-am spus ca o urasc si ca e cel mai rau om de pe pamant si i-am reprosat ca de ce nu mai vrea sa recunoasca ca ea mi-a zis sa ies afara din casa, la toata lumea ii spune ca a fost alegerea mea sa plec, si ca ea nu m-a scos afara din casa, si ca eu i-as fi pus capat relatiei si ca vezi doamne, ea a ramas cu durerea si a renuntat la mine … nu este adevarat dragii mei. Eu n-am pomenit de despartire nici o clipa. Dupa cateva zile ma apasa tot mai tare gandul si dorul de ea. Ini apar tot felul de amintiri frumoase pe care le-am petrecut si le-am cladit impreuna. Acuma ea nu mai vrea sa auda deloc de mine, ba mai mult de atat, mi-a spus ca nu ma mai iubeste ca eu pentru ea sunt un strain si nu o mai intereseaza ce fac eu sau daca sufar.. va rog frumos ajutati-ma cu sfaturi cum as putea face sa o recastig.. nu pot traii fara ea. Daca ea nu imi va acorda o sansa, atunci o sa vreau sa ma sinucid. Am la activ cateva tentative de suicid. Sunt in stare sa ma omor daca ea nu o sa mai vrea sa imi fie iubita. Sau macar o amica
Draga No name,
Bun venit aici! Asa cum am scris deja si cum probabil ai citit, nu suntem in masura sa te judecam si nu acesta este scopul nostru aici, ci mai degraba sa ascultam si sa incercam sa dam o mana de ajutor.
Ti-am facut o „casuta” in coloana din dreapta, pe care am numit-o „No name A”. Trebuie sa marturisesc ca mi-as dori sa schimb numele cu unul cat de cat mai personal. Ne dai un alt pseudonim? Care, evident, sa te ajute sa te simti la fel de in siguranta si sa iti pastrezi anonimatul, dar care sa ne ajute si pe noi sa avem senzatia ca discutam cu o persoana?
Cu prietenie,
Adrian
Ea ma mai alinta asa.. tzotzo.. acuma sunt in drum spre ea. Cerandu-i voie sa stea macar 5 minute de vorba cu mine. Nu am nici o speranta ca va dorii sa ma asculte, ba mai mult, sunt convinsa ca imi va intoarce spatele. Dar, sunt dispusa sa stau in fata blocului ei, cate zile va fi nevoie, doar atat imi doresc sa imi mai acorde cateva minute ca sa-ma pot uita in ochii ei superbi si sa-mi urmareasca provirea
Ea ma mai alinta asa.. tzotzo.. acuma sunt in drum spre ea. Cerandu-i voie sa stea macar 5 minute de vorba cu mine. Nu am nici o speranta ca va dorii sa ma asculte, ba mai mult, sunt convinsa ca imi va intoarce spatele. Dar, sunt dispusa sa stau in fata blocului ei, cate zile va fi nevoie, doar atat imi doresc sa imi mai acorde cateva minute ca sa-ma pot uita in ochii ei superbi si sa-mi urmareasca prvirea sa vada ca regret ca am pierdut-o si ca tot ce imi doresc este sa-mi ramana macar o amica. Nu voi merge cu ideea de-ai mai cere o sansa. Pentru ca stiu, ca trebuie sa-mi platesc pretul inconstiintei mele. Bat 180 de km desii, sunt convinsa ca imi va intoarce spatele si ma va trata cu indiferenta si ignoranta. Dar fac lucrul acesta mai mult, pentru sufletul meu care o cere intr-una si care insista intr-un mod enervant sa o mai vada si sa-i spuna ca motivul despartirii au fost decizii luate fara a comunica si asa, s-a produs incertitudinea si neintelegerea ca eu as fi dorit sa ne despartim .. nu dragii mei nu este asa . Nu mi-am dorit lucrul asta de aceasta data. I-am spus clar ca vom vorbii cand ma voi intoarce.. dar ori n-a vrut sa auda ,ori nu a vrut sa inteleaga chestia asta. Pentru ca eu consider ca e firesc sa fii furios si sa iesi atunci cand esti gonit din casa ei. Nu-i normal sa fugi si sa ai timpul tau pentru a te reculege? Ea spune ca nu voi stii niciodata ce am fost si ce am insemnat eu pentru ea. Dar atunci cum numa nu pot intelege cum Dumnezeu, poti sa fii atat de crud si de taios si rece si ignorant cu persoana care sustii ca a insemnat mult pentru tine?? E varsator si e genul de persoana, care unde scuipa, nu mai linge. De data asta, sa-mi fie cu iertare aceste cuvinte, dar de data asta, m-as bucura sa o faca. Sa se razgandeasca si sa-mi mai acorde sansa macar sa o mai vad din cand in cand.. atata nevoie am de sprijin moral sunt in depresie simt ca viata mea fara ea nu poate continua. Nu am stare nu dorm de zile intregi ma framant cum sa fac si ce sa fac ca sa o recastig e greu mai ales cand mi-a spus ca eu acum pentru ea sunt un strain si ca, nu ma mai iubeste. Ma intreb daca oare chiar m-a iubit..
Buna din nou. Am modificat pseudonimul tau – acum se numeste „Tzotzo”.
De asemenea, am copiat acolo comentariul tau. Pentru a imi usura munca ulterioara, te rog sa postezi direct acolo, in casuta ta. Asteptam sa ne tii la curent!
Cu prietenie,
Adrian
Abia am asteptat sa va aduc alte intamplari… dupa cum am scris in celalalt mesaj, am venit la Ea, ca sa-i mai cer o ultima sansa.. am ales sa vorbim intr-un spatiu neutru fara sa-i invadez intimatatea caminului.. a acceptat sa vina sa vorbim, dar dupa un lung dialog, m-am asezat langa ea pe banca, si am mangaiat-o pe brat, s-a uitat in ochii mei, si mi-a repetat urmatoarele aspecte.. 1. Ca nu mai simte nimic atunci cand o ating, si ca ii pare rau dar nu ma mai iubeste deloc. Ca toate sentimetele si iubirea si trairiile si simturiile le-a pus intr-un cufar, si le-a incuiat cu o cheie dupa care a aruncat cheia.. era singura cheie.. am fost constienta ca nu imi va da nici o sansa de impacare, dar nu m-am asteptat, sa-mi spuna ca nu mai simte nimic atunci cand o ating.. ca ii este mila de mine pentru ca vede ca sunt daramata, dar nu poate fii decat o prietena.. am inceput sa plang si sa-mi tremure tot corpul am fost de-a dreptul socata, si nu o sa pot intelege niciodata cum poti sa scoti un om din suflet intr-o singura saptamana.. cum poti tu ca om care ai iubit acea persoana enorm, acuma sa iti fie indiferent si sa aibe o atitudine extrem de rece.. mi-a propus, s-ai devin colega de apartament dar nimic mai mult. Pentru ca o iubesc atat de mult, am acceptat sa o iubesc in taina desii, acum este prezenta aici langa mine.. am ajuns acasa, mi-a dat cateva regulamente de oridine interioara cum ar fi, sa impartim cheltuieliile in mod egal, sa facem curatenie fiecare cu responsabilitatea ei, dar sa nu exsiste nici cea mai mica apropiere fizica… ma doare sa o vad cum acuma merge in baie sa se schimbe de haine, ma doare ca nu mainam parte
Buna dimineata din nou dragi prieteni! Am venit cu alte vesti in dimineata asta, dupa cum v-am povestit, am venit in oras la ea, pentru ai mai cere o singura sansa de-a ne impaca.. mi-am facut curaj, am sunat-o, intr-un final a acceptat sa vina sa vorbim, a venit la fata locului, dupa un lung sir de dialoguri, intr-un tarziu, m-am asezat langa ea pe banca, si am inceput sa o mangaii pe brat.. si mi-a spus asa: imi pare rau sa iti spun dar nu mai simt nimic acum ca ma atingi. A tot repetat lucru asta, pentru ca a constatat, ca eu eram socata, si ca nu imi venea sa cred ceea ce ea imi spusese.. mi-a spus ca degeaba am venit la ea pentru ca nu o impresioneaza gestul, na mai mult, acum ii inspir doar mila si nimic mai mult.. mi-a zis ca, sunt doar un strain si ca nu ma mai iubeste deloc si nu mai simte nimic nimic.. dupa o tura buna de plans incontrolabila, mi-a spus ca tot ceea ce simtea pentru mine, le-a pus intr-un cufar care avea o singura cheie, iar cheia odata fiind inchis cufarul respectiv, a aruncat-o . Si ca ea asa functioneaza ca sa treaca mai usor peste tot ceea ce a fost intre noi.. m-am tot intrebat si inca ma tot intreb, oare cum poate un om sa ajunga sa nu mai simta nimic dupa fix o saptamana? Cum poate cand bratele mele era casa ei acolo, isi gasea linistea si pacea interioara.. acum, nu mai simte nimic.. mi-a propus, sa fim colege de apartament, am acceptat pentru ca o iubesc enorm.. am intrat in casa si mi-a desfasurat regulamentul de ordine interioara.. cum ar fi.. facturiile se plateste la comun, treburiile prin casa se impart pentru ambele persoane, si inca nu stiu, cum va fi cu mancarea. Banuiesc ca si acolo va exsista o regula.. desii impartim acelas pat, nu o mai pot simtii apropiata de mine, pentru ca fiecare doarme in doua parti diferite si intre noi s-a pus distanta.. ma doare atat de tare chestia asta ma macina si ma omoara. Acum cand se schimba de haine, se retrage in baie si inchide usa.. sa nu o vad.. atat de rare ma doar lucruriile astea:-(( nu stiu ce sa fac. Imi dau seama ca desii e langa mine, e atat de departe si de rece… mi-a interzis sa o mai ating nici macar cu un deget. Stau si ma intreb acum si va rog raspundeti-mi la intrebarea mea… oare daca ea acum ca tot nu mai simte nimic absolut fata de mine, oare voi reusii vre-odata sa o recastig? Oare voi reusii sa reaprind o flacara care s-a stins de tot? Instinctul meu imi spune ca Nu… speranta mea imi spune Poate.. ratiunea imi spune n-are rost sa te chinuii sa reaprinzi ceva ce acum e stins de tot… mai ales ca nu prea as crede sa o pot face sa se reindragoateasca de mine, pentru ca , nu am voie sa o ating deloc.. intrebarea mea este .. voi daca ati fii in situatia asta, ce ati alege sa faceti…
Draga Tzotzo,
Am copiat si aceste comentarii in „casuta” ta, din coloana aflata in dreapta paginii. Te rog sa le scrii direct acolo, pentru a putea fi citite in context.
Multumim anticipat!
Bună! Am și eu o problemă! Am 18 ani și peste două luni o să mă angajez ca educatoare în București și o să încep și facultatea.Însă acum când am terminat cu examenele aș vrea și eu ca toți de vârsta mea să am o relație. Țin să menționez ca anul trecut am fost împreună cu un băiat de la mine din sat timp de câteva luni însă eu îl cunoșteam si ai mei îl cunoșteau.În aceste câteva luni l-am testat să văd dacă ține cu adevărat la mine și dacă ar face orice să mă vadă fericită. Și s-a dovedit ca ține cu adevărat. Țin să menționez ca el nu are foarte mulți bani dar muncește singur și trage din greu să își ia un apartament si si-a luat și mașină. Însă părinții mei nu îmi mai permit să țin legătura cu el pe motiv ca îi fac de râs ca nu are bani.Însă eu țin enorm la el și el la mine.Nu știu ce să fac.Mulțumesc anticipat pt ajutor
Buna, si bun venit aici. In coloana din dreapta ți-am făcut o căsuța, cu numele K 18. Este a ta! Acolo vei găsi, in curând, comentariile membrilor grupului de suport. Cu prietenie,
Adrian
Am și eu o problemă! Am 18 ani și peste două luni o să mă angajez ca educatoare în București și o să încep și facultatea. Însă acum ca orice fata de vârsta mea aș vrea și eu să am o relație cu cineva care să mă respecte.Anul trecut am avut o relație de câteva luni cu un băiat de la mine din sat pe care îl cunoșteam de mai demult și ai mei îl cunoșteau. Am vrut mai întâi să il testez să văd dacă ține cu adevărat la mine și dacă ar face orice să mă știe fericită. Și așa a fost.Însă el nu are o situație materială ca a mea dar totuși muncește singur și trage din greu să își ia un apartament si-a luat și mașină. Însă ai mei nu mă mai lăsa să vorbesc cu el pe motiv ca nu are bani și nu e de mine.Însă ține foarte mult la mine și eu la el.Nu știu ce să fac.Mulțumesc anticipat pt ajutor!
De ceva vreme am o perioada foarte grea , sora mea e o scorpie,ma injura fara motiv si ma face tot timpul „curva” , traiesc doar cu ea si cu o bunica care sta in alta casa si fiind singura si avand nevoie de iubire , rasete am cunoscut niste fete , defapt prieteni , eram un mic grupusor care statea toate ziua si pana tarziu si ne jucam si alte chestii,de atunci ies afara mai mereu! Si bunica si sora mea imi reproseaza ca sunt curva si ma vând pe bani,ma afecteaza enorm acest cuvânt,mă dezgustă ştiu bine ce fac, ştiu cum sunt, dar mi-au intors si părinții impotriva mea şi simt că mor că nu am nici un membru al familiei aproape .
Draga… Anonim,
Bun venit aici! In coloana din dreapta vei gasi o casuta cu acest pseudonim, caruia i-am mai adaugat o litera… pana cand ne dai un alt pseudonim mai… personal putin – se numeste „Anonim G”. Acolo vei putea citi comentariile membrilor acestui grup virtual de suport.
Cu prietenie,
Adrian
Buna ziua…nu stiu daca forumul mai este valabil,dar as vrea sa va spun oful meu!sunt intr-o relatie de 4 ani. In acesti 4 ani au fost si bune si rele. Totul merge aparent bine dar eu ma gandesc zi si noapte la sinucidere . Chiar daca persoanele dragi ma iubesc eu vreau doar sa mor! De ce??? Cred ca intr-un final voi avea curajul sa ma sinucid si acel moment nu e departe! Va multumesc
Draga Elena,
Desigur ca suntem aici! In coloana din dreapta paginii vei găsi o „căsuță” pe care am numit-o „Elena 31”. Este a ta! Acolo vei putea citi, in curând, comentariile membrilor grupului nostru de suport si tot acolo te așteptam cu detaliile pe care le consideri importante!
Capul sus, ok?
Cu prietenie,
Adrian
Buna ziua! Am ales sa postez acest comentariu prin nevoia de a vorbi cu cineva..de a ma descarca cuiva..cu toate ca sunt inconjurata de o multime de persoane simt ca nu ma intelege absolut nimeni si asa am ales sa ma inchid in mine..sa nu mai comunic cu nimeni despre problemele mele, gandurile mele. Dar cu timpul aceste lucruri s-au adunat..nu am un motiv strict in urma caruia ma gandesc la suicid…ci mult mai multe care s-au strans pe parcurs si care au creat o mare suferinta pentru mine. E ciudat cum pana acum nu concepeam cum unui om ii pot trece prin cap idei legate de suicid, dar apoi sa treaca si la aceasta fapta ingrozitoare..iar acum eu sunt cea care ma gandesc la aceste lucruri. Simt ca cei din jurul meu nu ma inteleg..unei singure persoane i am spus despre aceste ganduri negre iar aceasta mi a raspuns pe un ton rastit sa incetez ca ma gandesc doar la mine ca el este obosit si vrea sa doarma si daca vreau sa ma duca la spitalul de nebuni. Nu stiu daca a inteles cu adevarat ce i am spus pentru ca eu cautam un ajutor..un refugiu dar din pacate nu l am primit. Asa ca m am decis sa apelez la voi care am observat ca sunteti deosebiti prin faptul ca oferiti un ajutor celora care au o mare nevoie…simt ca pur si simplu momentele triste..certurile..stresul si toate aceste sentimente rele nu vor mai disparea din viata mea..aam avut momente cand m am gandit cu adevarat sa recurg la acest fapt dar nu am avut curaj suficient..dar si momente cand am vrut sa fac acest gest dar sa supravietuiesc pt ca cei din jurul meu sa vada cu adevarat ce se intampla cu mine..sa se convinga de faptul ca nu sunt in regula..cred ca singuratatea e motivul principal…ma simt foarte singura…va multumesc ca va rupeti putin din timpul vostru ca sa cititi aceste randuri si ca imi acordati un sfat! Sunteti niste oameni minunati..multumesc
Draga Raluca,
Bun venit aici! Ti-am creat o „casuta” cu numele „Raluca 96”. O gasesti in coloana aflata in dreapta paginii. Acolo vei gasi, in curand, comentariile membrilor grupului nostru virtual de suport.
Cu prietenie,
Adrian
Va rog sa ma ajutati cu un sfat ceva sau orice..Cand eram mic aveam o groaza de prieteni cu care ma jucam,acum nu mai am niciunul,in viata reala, m-am inchis in mine si m-am departat de majoritatea, sunt cam timid, mi-e mai usor sa vorbesc pe net:( Am mai spus .E frustrant si trist.Am avut depresie dar am trecut de ea, acum am doar melancolie.Cand eram mic eram sociabil acum ma pierd cand trebuie sa vorbesc cu un adult sau cand sunt mai multi intr-un grup,poate cineva sa imi dea un sfat ce as putea face? Ma simt singur, sunt si singur la parinti, parintii ma iubesc, sunt ok dar nu e de ajuns.Practic nu am viata sociala.Pe net am cunoscut foarte multi oameni in decursul a 10 ani de cand am net dar pe net sa cunosti oameni e bullshit, nu te ajuta cu nimic.Sunt mai linistit de felul meu dar stiu sa si glumesc, mai demult ma gandeam sa plec de acasa si sa ma duc intr-o padure sa nu mai stiu de nimic dar ma gandesc la parinti…nu mai am depresie, sunt mai energic, mai ok dar melancolia ma omoara.E frustrant sa traiesti degeaba pe pamantul asta.Practic tot ce vreau sunt cativa prieteni,amici cu care sa vorbesc,vedeti avatarul meu,ma reprezinta cel mai bine,eu,singur,trist cu motanul,sincer nu vrea sa ma victimizeez dar e bullshit viata asta,in Dumnezeu cred mult insa nu ma duc la biserica, am credinta in suflet si asta e de ajuns, va dati seama ca de iubita nici nu poate fi vorba, cine ar sta cu un ‘antisocial”? Sau timid sau baiat linistit? Si practic habar n-am cum sa ma comport intr-o relatie.Mai demult,mi-a zis un coleg,eram nou in clasa,de abia ma mutasem,ca fetele ma simpatizeaza,bine,unele dar eu parca fug de ele,le resping,si asta din timiditate, ati mai vazut ratat ca mine? Mi-am facut curaj sa va zic ce am scris in comentariul asta, practic nu am avut adolescenta, copilarie am avut dar adolescenta iocsi sunt foarte frustrat si trist din cauza asta.M-am mutat de 3 ori de cand sunt la liceu si peste tot am lasat o impresie buna,am invatat,ajutam colegii, eram de treaba dar prea retras, prea in banca lui, prea timid.Sincer mai bine ma nasteam fata, ca n-am fata de baiat..macar daca as fi cine stie ce urat si aurolac.dar nu sunt.si uite asa sufar.sufar.Ce as putea face? Dati-mi va rog cateva sfaturi.Inafara de sinucide-te sau da-ti foc, ca asta o sa fac daca o sa mai sufar mult.Viata mea de acum e un bullshit.E ca un mar fara gust:( Ma consolez ca ma mai joc cu motanul, pe calculator si mai vorbesc pe internet cu prietenii virtuali.Dar e nasol tare.Ce sa fac? Mai are rost sa sper ca va fi mai bine?
Nu, sa sti ca nu e de-ajuns sa ai credinta in suflet, Dumnezeu ne-a lasat o droaie de metode spre spre binele nostru prin Biserica Lui,,,dar cine nu le-a incercat..n-are de unde sa stie, Si apoi sunt si fete care prefera un baiat linistit..dar. intr-adevar ti-ar trebui vreo 2-3 prieteni 🙂
Nici nu stiu cu ce sa incep..Am citit atatea povesti aici ale unor oameni care sufera cu adevarat. Am doar 17 ani si o groaza de experiente mai putin fericite. Am niste parinti si un frate minunat, si sunt recunoscatoare pentru asta, dar Doamne, nu e de ajuns. Am in mine o frica, un sentiment ca lumea asta nu e facuta pentru mine. Sunt extrem de vulnerabila, si orice remarca mai putin placuta la adresa mea ma afecteaza foarte tare. Am incercat sa cer ajutor, de doi ani sunt in situatia asta, l-am primit. Am stat de vorba cu diverse persoane, psihologi, psihiatri sau pur si simplu persoane care voiau sa-mi dea un sfat bun. Am incercat de doua ori sa-mi iau viata si nu inteleg de ce Dumnezeu m-a salvat. Ca sa incerc iar dupa ceva timp? In fiecare zi simt ca asta e singura rezolvare la o problema care nu mai sunt convinsa ca e temporara. Toata lumea zice ca persoanele din jur nu o sa treaca peste daca fac asa ceva. E doar o iluzie, nu treci peste daca nu vrei..Soarele apune si rasare cu sau fara mine aici, viata tuturor va merge inainte oricum. E ceva in mine care nu ma lasa sa traiesc, e o furtuna acolo dar de ce? Se duce o lupta, dar pentru ce?
Orice gand e binevenit, bun sau rau.
Draga Camelia,
Bun venit aici! In coloana din dreapta vei găsi o „căsuța” cu pseudonimul „Camelia L.”. Acolo, in curând, vei putea citi comentariile membrilor grupului virtual de suport.
Cu prietenie,
Adrian
Buna Camelia,
Da daca faci asa ceva ii nenorocesti pe ai tai. Evident ca viata merge inainte, dar mai conteaza si cum. Ai tai n-o sa-si revina prea curand. Ia incearca sa intelegi de ce te-a salvat Bunul Dumnezeu. Lasand la o parte ca ajungeai direct in iad, unde am auzit ca nu-i prea bine, lasand la o parte asta, daca ai putina rabdare o sa vina multe momente frumoase in viata ta pe care daca te omorai le pierdeai. In legatura cu furtuna dinauntrul tau, e ceva firesc. Toti oamenii trec prin asta, au momente de grele framantari. Incearca sa mergi la un preot bun si sa te spovedesti. Tine de datoria ta sa afli raspunsul la framantarile tale nu sa dai bir cu fugitii. Ai scoala, preocupa-te de ea. Tine tot de tine sa vrei sa cunosti cat mai multe din lumea asta pe care a creat-o Bunul Dumnezeu. Trebuie sa-ti placa ceva. Mie imi place matematica tie ce-ti place? Sa studiezi ma refer. Vorbeste deschis cu parintii tai, nu le ascunde aceste framantari. Daca vrei sa stii pe lumea asta, diavolul chinuie oamenii, asta-i meseria lui, ii chinuie prin nshpe mii de metode care mai de care mai perfide. Una din cele mai mari ispite e asta sa-l faca pe om sa-si puna capat zilelor pt ca atunci l-a castigat cu totul. Nu-i da aceasta satisfactie. Intareste-te si propune-ti sa vezi ce aduce ziua de maine, si continua tot asa. O sa afli raspunsul la toate dilemele care le ai, DA TOATE, DAR trebuie sa ai rabdare si sa stii sa vorbesti cu Bunul Dumnezeu. Asta se face prin rugaciune si post. Incearca, nu te costa absolut nimic, in schimb poti castiga multe, foarte multe, totul chiar. Trebuie sa fii convinsa ca Dumnezeu te-a chemat din nefiinta cu un scop, are un plan si cu tine, nu te-a adus aici si te-a lasat de izbeliste. Asta fac oamenii, nu si Bunul Dumnezeu. Ai parinti minunati, gandeste-te ca nu te-a intrebat nimeni daca ii vrei sau nu. Vorbeste deschis cu ei, nu te ascunde, nu ii minti pentru ca din minciuna incep mai toate problemele. Ai grija de tine, vezi de scoala, fruntea sus si trebuie sa mergem inainte! Doamne ajuta!
Numele meu este Marius si am 26 de ani. De vreo cateva zile ma tot gandesc sa imi pun capat zilelor … Motivul ? De cateva zile m-am despartit de persoana pe care o iubesc cel mai mult pe lumea asta si chiar mai mult decat ma iubesc pe mine …
Ne-am „intalnit” acum 3 ani de zile pe internet, ea era intr-o relatie atunci. Dupa ce am inceput sa vorbim si sa ne cunoastem mai bine, ea a decis sa se desparta de fostul prieten pentru a putea ca noi sa ne vedem (eram din localitati diferite). Ne-am intalnit la ea in oras si ne-am placut de prima data cand ne-am vazut unul pe celalalt, pentru mine a fost dragoste la prima vedere. Dupa ce ne-am vazut de mai multe ori am hotarat sa fim un cuplu … Pot sa spun ca a fost frumos in primul an, incepusem sa ne cunoastem unul pe celalalt, aveam multe in comun, amandoi vroiam ca in viitor sa stam impreuna si sa facem ceva pe termen lung. Dupa un an au inceput sa apara problemele … ne certam din motive banale, stateam suparati unul pe celalalt fara a avea niciun motiv … in fine am trecut peste ele, cel putin eu … In urma cu o luna ea s-a mutat la mine si atunci am simtit ceva schimbat la ea … parca nu o simteam langa mine desi ea era. Am incercat sa stau de vorba cu ea sa ma faca sa inteleg ce se intampla … din toata discutia pe care am avut-o tot ce am inteles este ca incepuse sa regrete ca s-a mutat cu mine … ptr ca nu cunoaste pe nimeni, ptr ca nu isi gaseste un loc de munca, ptr ca atunci cand a hotarat sa se mute cu mine a renuntat la un job foarte bun la ea in oras, ca certurile pe care le-am avut inainte au facut-o sa se indeparteze. Acum 1 saptamana a plecat la ea acasa si mi-a zis ca se intoarce dupa cateva zile … ca merge sa isi vada parintii si sa isi viziteze prietenii. Cu o zi inainte sa se intoarca mi-a zis ca vrea sa o terminam pentru ca atunci cand este la mine nu se simte intreaga, se simte singura, ca nu este pregatita pentru un asa pas mare …
Dupa ce am primit „vestea” asta simtit ca mor … in fiecare dimineata ma trezesc plangand, de 3 zile incoace nu am putut sa mananc deloc … doar am fumat si baut atat … ma doare ingrozitor si singura modalitate in care as putea sa scap de durerea asta ar fi sa ma sinucid desi imi este frica de durere …
Draga Marius,
Bun venit aici! In coloana din dreapta vei gasi o căsuță cu pseudonimul pe care ti l-ai ales – „IMariusbv”. Acolo, în curand, vor sosi și comentariile membrilor grupului nostru virtual de suport.
Cu prietenie,
Adrian
Nu cred ca cineva stie cum e mai bine. La inceput gindurile de suicid vin ca un raspuns , la ofense, ca un fel de:
– Las ca o sa vad ce veti face cind nu voi mai fi.
Trec, incepi sa te gindesti ca parintii, fratii tai nu merita asa ceva. Trec, dar deja te gindesti la acest act ca la o eliberare.
Ma gindesc acum la aspectul practic. Sint peste hotare si nu as vrea ca familia mea sa mai si cheltuie bani pentru ultimul drum.
Pacatul de a comite suicid eu il vad ca un pacat impotriva naturii- sint sanatoasa, cred ca am niste aptitudini pe care altii nu le au, si e pacat , e impotriva naturii ca eu, care nu am deficiente sa vreau sa plec, in timp ce altii lupta pentru o viata dintr un carucior cu rotile, cu un singur rinichi, cu cancer. Eu nu mai stiu unde sa ma duc- aceasta este ultima oprire pentru mine, mi e frica de ea, dar pina la urma – e doar o singura data.
Nu mi e mila de mine, ma gindesc ca failia mea ar fi devastata- dar nu mai pot.
Cind eram in clasa a sasea citeam Copilaria. Adolescenta de L. N.Tolstoi , unde este descris un episod: micul Lev este inchis intr- o odaie intunecata drept pedeapsa pentru ceea ce facuse, in acea odaie el isi imagineaza cum il gasesc parintii mort si cum regreta toti ca l au pedepsit asa dur. Straniu cum aceasta istorie a lui coincidea cu a mea, de fapt nu straniu, dar
Acum nu ma mai uit la asta ca la o istorie din copilarie. Odata savirsit sper sa se termine tot, mi vad sfirsitul ca un prieten- e pur si simplu alaturi, cind il simt asa nici nu imi mai e frica.
Daca am sa fiu in aceasta stare ca acum si dupa de termin ceea ce trebuie, sper sa am puterea sa ma las in apa riului.
Si sper sa imi gasesc linistea
Draga Aliona,
Iti multumim pentru ca ne-ai impartasit povestea ta, si sper din tot sufletul sa ne acorzi prietenia ta si pe mai departe. In momentul acesta iti este creata o „casuta”, in coloana din partea dreapta (se numeste Aliona), pentru ca acolo sa poata sosi comentariile, gandurile si particelele din sufletul membrilor acestui grup de suport indreptate catre tine.
Sper din tot sufletul sa te razgandesti! Vorbeste-ne despre motivele tale, ajuta-ne sa intelegem mai bine cu ce te confrunti!
Cu prietenie,
Adrian
Inainte de asta du-te la un duhovnic si te spovedeste! Si dupa aia vezi tu!
Tu zici ca dupa acel „sfarsit” o sa ai liniste! Din asta rezulta ca tu te percepi in continuare dupa acel sfarsit ceea ce e o contradictie! Nimeni nu poate sa-si imagineze ce inseamna sa nu mai fi! Ceea ce facem e de fapt sa ne imaginam cum „plutim” asa in deriva , fara nicio legatura cu ceva exterior, dar repet asta inseamna ca noi tot pe noi insine ne percepem ca fiind! Ceea ce e fals! E una din cele mai mari ispite, daca nu cea mai mare, ale diavolului, sinuciderea! Aici e marea inselatorie ca te face sa-ti apara ca ceva frumos, linistitor. Stiu ca am trecut prin asta! E groaznic! Te rog du-te si te spovedeste! Vorbeste cu parintii/prietenii deschis. Ia-ti inima in dinti si zi-le ce se petrece inauntrul tau! Capul sus! Doamne ajuta!
Numele meu este Mircea..am 20 de ani si sunt student in Iasi..voi scrie cat se poate de casual..nu ma voi strofoca cu organizarea textului asa ca va rog sa ma scuzati.Este ora 6 dimineata iarasi..si nu am facut nimic toata noaptea decat sa ma uit la fime de comedie.chiar daca e pentru scurt timp..tot reusesc sa imi aduca un zambet.Nu am mai dormit bine de ceva timp, cativa ani mai exact.Printre arsurile de tigara si taieturile cu cutitul , lucruri care deja imi fac parte din rutina, mi’am amintit de acest site…l’am descoperit cu cateva luni in urma intr’o stare de criza ca aceasta.Dar m’am gandit ca nu am nevoie..ca sunt destul de puternic..m’am cam inselat.Gandurile mele negre sunt cu mine de cand ma stiu…ca sa fiu mai exact..de pe la varsta de 12 ani.Si nu..nu exagerez.Mereu mi s’a parut ciudat cum un copil de 12 ani poate avea ganduri sinucigase..apoi a venit perioada adolescentina..si m’am gandit ca e doar varsta de vina.Dar acum am 20 de ani si nimic nu sa schimbat..(in bine cel putin).Imi este rusine sa postez asta..considerand faptul ca din ce am citit si stiu…exista oameni cu probleme de 100 de ori mai mari ca a mele..la naiba..de 1000 de ori…toate gandurile mele negative..si actiunile de automutilare sunt provocate de singuratate..dar nu e singuratatea la care v’ati astepta..am niste parinti grozavi si iubitori..si prieteni buni..ma pot imprieteni cu oricine..dar toate astea din nu stiu ce motiv..sunt nesemnificative pentru mine..atata timp cat nu pot dezvolta o relatie de iubire..de romantism as putea spune..nu am avut niciodata asa ceva..si nu e ca si cum nu as fi incercat..si cand ma uit la toate acele persoane care dezvolta asta in ciuda faptului ca sunt violenti..posesivi..gelosi si neintelegatori..rasisti si plini de ura..misogini si cu gandul doar la sex…ma intristeaza peste masura…pentru ca mereu ma face sa ma intreb ce e gresit cu mine..de ce sunt defect si in ce fel..nu ma potrivesc deloc in societate..ma intristeaza cand vad oameni asa fericiti tot timpul..nu poti purta o conversatie reala cu mine decat doar daca te cunosc de mult timp…. de ce sa ma mai ghinui sa traiesc..am facut asta pentru asa mult timp..si in asa o tacere incat nimeni nu stie..nici macar parintii..ca de la asa o varsta frageda plangeam noaptea uitandu’ma la tavan si spunandu’mi „poate in noaptea asta mi se opreste inima”Singurul motiv pentru care inca mai sunt in viata este pentru ca nu vreau sa’mi ranesc parintii.Am mentionat la inceput ca sunt student..sunt in primul an..si provin dintr’un oras mic..si de cand am ajuns in acest oras mare..si cu atat de multa lume..lucrurile au devenit mult mai rele..de 2 luni am inceput iar sa’mi fac rau in fiecare seara..Problema mea nu e o problema reala..stiu asta..si am vazut cu ce se confrunta alti oameni..de asta imi este si rusine..si imi vine sa plang cand ma gandesc de ce lucruri ma „plang” eu…dar voiam sa spun cuiva..macar odata..o singura data..chiar daca macar unul dintre voi ma v’a asculta sunt multumit. Sunt lipsit de orice fel de motivatie..nu pot face nimic si sunt o povara pentru oamenii care vor sa ma ajute dar care nu inteleg ce simt eu..si de ce as prefera sa mor chiar acum ..mi’am mai taiat venele odata..dar nu am dus’o pana la capat..si imi este foarte frica , ca intr’o zi nu voi mai ezita.
Draga Mircea,
Bun venit aici! In coloana din dreapta a fost creata o „căsuță” cu pseudonimul pe care ți l-ai ales – „Mircea 20”. Acolo, in curand, vei putea citi comentariile si interventiile membrilor grupului nostru virtual de suport.
Cu prietenie,
Adrian
Greuuuu sa nu ai pe nimeni .. sa ai atatea de oferit si sa nu ai cui … inima mi-e zdrobita de atata suferinta indurata … ii spun nu ceda vom izbavi vom gasi alinarea mult cautata chiar daca in pamant .
Oare poti găsi ceva bun în pământ? În afară de aur, desigur… dar si pe acela, pentru a-l putea extrage, tot trebuie să fii în viață!… De ce nu ne scrii povestea ta? Poate găsim împreună niște răspunsuri!…
ma gandesc la sinucidere 😦 nu pot sa imi schimb gandu . motivele nu stiu care sunt singuratatea sau din cauza nervilor in orice caz parca as vrea sa dispar drumu e asa lung si deja mi sa loat nu stiu ce fel de gandire e asta 😦
Draga Narcis,
Bun venit aici! Suntem gata sa te ascultam, daca esti dispus sa ne scrii mai multe despre tine, pentru a ne ajuta sa incercam sa te intelegem mai bine. In coloana din dreapta a fost creata o „casuta” doar pentru tine, cu pseudonimul „Narcis D.”. Te asteptam acolo cu mai multe detalii!
Cu prietenie,
Adrian
Nu te lasa inselat. Gandurile acestea intotdeauna sunt straine, iar noi nu trebuie sa ne invoim cu ele. Cand ele vin, alunga-le. Muta-ti gandul. Zi o scurta rugaciune: Isuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma ! Rosteste-o mereu si mereu. Daca exista cineva care te poate ajuta, El este ! Nu putem nimic fara ajutorul Lui. Mergi si la biserica, in pelerinaje sfinte, cauta-ti un duhovnic si deschidet-ti sufletul inaintea lui. Nu uita: biserica nu este tribunal, ci spital. Acolo vei gasi medicamentul pentru sufletul tau. Indeletniceste-te si cu rugaciunea. E calea prin care vorbim cu Dumnezeu. Spune-I Lui totul acolo. El si acum, cand citesti aceste randuri, este acolo, langa inima ta. Deschide-I usa inimii tale. Pacea lui ti-o va da.
Citeste Cuvantul Domnului, carti scrise de sfinti, despre vietile sfintilor, vezi care este mesajul lor pentru problemele tale, vezi ce spun despre deznadejde si cum poate fi ea vindecata. Intotdeauna in carti vei gasi raspuns si vei primi o mangaiere, o incurajare, solutii. Te vei lumina. Nu esti singur, niciodata. Prin carti, scriitorii lor sunt langa tine.
Cauta-ti o activitate, umple-ti timpul cu ceva util si nu lasa plictiseala sa iti dea tarcoale. Plimba-te, cauta zilele insorite si respira un aer curat,fa drumetii, activitati sportive, un hobby. Sunt atatia oameni cu care poti impartasii toate aceste lucruri. Pune inceput nou vietii tale. Fa primul pas. E cel mai greu, dar si cel mai important. Si nu uita: nu exista ”nu pot”. Poti, tot ce iti doresti. Nu iti pierde nadejdea. Ai rabdare. Totul va fi bine !
Foarte adevarat
Am mers cu trenul si din vorba in vorba am cunoscut o persoana pe care simteam ca, o cunosc de o viata ,ea s-a dat jos la gura humorului iar eu la suceava,M-a chemat sa ma dau jos la gura humorului spunand ca putem sa bem o cafea si sa vorbim pana la autobuzul spre suceava , nu imai stiu numele doar ca avea un tatuaj in chineza pe antebrat si un piercing alb pe arcada dreapta, mai mult nimic iar incet incet totul e transforma in ceata.
Acest lucru s-a intamplat acu o saptamana de atunci toate gandurile mele sunt intreptate spre acea persoana si doare :(((((((((((
Fiul meu sa sinucis,sunt vinovata??da sunt..știu și ce as mai fi putut face,acum însă e prea târziu!!Sunt pustiita,goala,durerea nu poate fi descrisa,mai ales atunci când este unicul tău fiu,și ști și ce ai greșit tu,și unde,fiecare zi și noapte e un iad,sunt un mort viu!!
Draga Lusiana,
Ti-am facut o „căsuță” în coloana din dreapta, pe care am numit-o „Lussiana”. Acolo îți voi scrie un scurt răspuns, și tot acolo vei găsi și răspunsurile membrilor acestui grup de suport. Sunt aici oameni care te pot înțelege, pentru că la rândul lor au trecut prin această cumplită experiență.
Cu prietenie,
Adrian
Buna si eu m-am saturat de viata asta si de lumea rea din jur .vreau sa mor sa scap de toate
Draga Alexandra,
Bun venit aici! In coloana din dreapta ti-am facut o ‘casuta’ cu numele „Alexandra 86”. Asteptam sa ne scrii acolo mai multe despre problema ta, pentru a ne ajuta sa intelegem cu ce te confrunti.
Cu prietenie,
Adrian
Tata sotului meu a decurs la gestul acesta,adica sa spinzurat ,si imi este frica Ca Sa nu se intimple doamne fereste in familia noastra !!!!!!!
Draga Patricia,
Bun venit aici. Ca sa iti raspund rapid, dar scurt, exista aceasta posibilitate despre care spui, insa sinuciderea este o alegere extrem de personala. Nu genele, ci oamenii hotarasc sa se sinucida. Noi putem doar sa le spunem ca ii iubim si sa le aratam cat de mult inseamna pentru noi prezenta lor… iar astfel de drame ar trebui sa le arate si lor cam cat de devastatoare pot fi urmarile unei sinucideri pentru cei ramasi in urma…
Daca vrei sa discutam mai mult, asteptam mai multe detalii de la tine, pentru a intelege exact situatia cu care te confrunti. Și, bineînțeles, în „căsuța” pe care ți-am creat-o, în coloana din partea dreaptă, pe care am numit-o „Patricia D.”.
Cu prietenie,
Adrian
Buna…. realitatea e ca acest gand de a termina cu viata, imi da tarcoale de ceva timp….cam de cand o vecina de a mea , nemaiputand suporta durerea unei nevralgii de trigemeni s-a […moderat…]. Cum viata mea a devenit o povara pentru mine , ma gandesc din ce in ce mai des la ideea de a ma sinucide, caut mereu informatii despre asta, insa tot ce ma mai tine e familia mea, gandul ca vor suferi. Imi e teama ca un declic va declansa momentul acela si incerc sa strig mut dupa ajutor, insa din pacate nimeni nu ma aude,poate pentru ca nu vreau sa fiu auzita.Toate sunt aiurea, nimic nu ma mai face sa ma bucur de o noua zi, in fiecare seara cand ma duc la culcare ma rog sa nu ma mai trezesc.Singuratatea si plansul sunt cei mai buni prieteni ai mei, iar faptul ca sunt departe de casa mai toarna o picatura.Nimic din ceea ce am facut pana acum cu viata mea nu e ok si nu vad decat un mare esec ca mama, ca sotie, ca fiica.
Draga Ema,
Bun venit aici. Am creat o „căsuță” în coloana din partea dreaptă – se numește „Ema Z”. Este a ta! Acolo vei putea citi, în curând, comentariile membrilor grupului de suport.
Cu prietenie,
Adrian
Daca ar fi sa alegi sinuciderea sa stii ca e un pacat mare si ai ajunge direct in iad si in mare suferinta. Dar ai putea sa vezi partile bune ale vietii tale: ai putea sa te bucuri ca esti mama, ca esti sotie, si esti fiica,:)
Imi este rusine sa povestesc , imi este frica ca lumea sa nu ma judece….Acum un an nu stiu ce sa intamplat , părinți mei s-au despărțit de mult , a aprut un nou membru în familie si de atunci am inceput sa ma gândesc la moarte…mai in fiecare seara ma gândeam cum ar fi ca eu sa mor..si am inceput sa imi fac rau mie.. de atunci simt starea sa imi fac rau ..dar am încetat sa ma mai tai sau sa iau pastile….De cand a murit bunica mea care era singura care ma iubea cel mai mult….am inceput iar …si ceva si mai ciudat am simtit nevoia sa rănesc pe alcineva …am inceput sa imi imaginez cum ar arată persoana aceea suferind…te rog sa nu ma faci nebuna sau cu probleme la cap…tot ce vreau este sa inteleg ce este cu mine….nu stiu daca am scris pe un site corect…dar sper sa imi dai un sfat….multumesc….
Draga Ariana,
Bun venit aici! In coloana din dreapta ti-am creat o „casuta” cu acest pseudonim – „Ariana”. Am moderat numele de familie pentru a iti asigura anonimitatea.
Te asteptam acolo cu mai multe detalii despre tine si gandurile tale. Tot acolo vei putea citi, in curand, comentariile membrilor grupului nostru virtual de suport.
Cu prietenie,
Adrian
Am un prieten,toate bune si frumoase pana la revelion când nu a venit sa ma ia cu mașină de acasă,eu iam zis lu mama ca mama lui vrea sa ma du cu trenu si de atunci mama nu il mai suporta ,nici sa plec cu el pe undeva nu ma lasă și am 21 de ani ,recunosc mă ține ea pe bani si colac peste pupăză mi a adus un coleg din muncă acasă mama sa fiu cu alq vrea acum, ce sa fac nu mai pot?
Draga Mirela,
Bun venit aici! Te rugam sa încerci sa ne povestești mai multe despre tine, pentru a putea sa înțelegem problema ta mai bine.
Cu prietenie,
Adrian
Am doar 14 ani si am trecut prin multe… Familia mea este un dezastru, nu ma integrez in niciun grup, sunt considerata satanista pentru ca ascult rock si multe altele. In acesti ani de viata am incercat sa ma sinucid de 9 ori, cea mai reusita dintre tentative m-a dus la spitalul 9, unde am stat 2 saptamani. De atunci merg la psiholog si iau antidepesive, dar nu ma ajuta, eu tot in lumea mea raman, ma izolez acolo, triesc fara a trai de fapt, tot ce vrea e sa reincep viata, sa fiu mai bine
Draga Yuno,
Bun venit aici! In coloana din dreapta a fost creata o „căsuță” cu pseudonimul pe care ți l-ai ales. Acolo vei putea citi, în curând, comentariile membrilor grupului nostru virtual de suport.
Cu prietenie,
Adrian
Draga Yuno, as vrea sa iti spun ca daca vrei sa iti reincepi viata, ai putea incerca cu o Spovedanie, si ai sa vezi atunci ca ai sa prinzi putere si ca pe viitor o sa fie mai bine. Nu te mai necaji, totul se poate rezolva.
Buna…
Acum am 17 ani.
.Gandurile.Inca ma mai urmaresc si azi intro oarecare masur.Nu imi place sa vorbesc despre probleme mele in amanunt.
Dar as vrea sa vorbesc cu cineva care…sa inteleaga
Stiu ca o sa ajung din nou „acolo” daca nu fac ceva.
ori mergi inainte ori dispari brusc ori te ofilesti
Eu ma distrug lent dar sigur.mintea mea o face.deca vrea cineva sa imi dea un sfat as fi bucuroasa. Orice lucru distrus din interior se prabuseste mai repede.
Dragă NightOverthinker,
Bun venit aici. În coloana din dreapta a fost creată o „căsuță” cu acest pseudonim. Este a ta! Acolo vei putea citi, în curând, comentariile membrilor grupului nostru virtual de suport.
Cu prietenie,
Adrian
Daca vrei sa iti reconsruiesti viata, poti sa incepi cu o spovedanie. Asta te ajuta sa te echilibrezi sufleteste si ajuta la reconstreuiesti. Sincer, o spun din experienta.
MĂ NUMESC TASE E. AM 67 ANI ,PROVIN DIN -TRO FAMILIE CARE S-AU DESPĂRȚIT , AN COPILĂRIA MEA !
AM FOST DAT LA CASA DE COPII (MACARENCO) AN CLASA VI-A , DE BUNICUL MEU PENTRU CA MURISE BUNICA .AM TERMINAT LICEUL ACOLO LA MACARENCO . NU AM SIMȚIT DRAGOSTEA S-AU MÂNGÂIEREA FAMILIEI MELE NICIODATĂ! CÂND VĂD CA CINEVA AȘI MÂNGÂIE COPILUL MĂ APUCA LACRIMILE ,ORICE EMOTIONAL PENTRU ORICINE LA FEL. MI-AM DORIT COPII, PRIMA SOTIE ,AM CHELTUIT MULȚI BANI ȘI AN FINAL DOCTORIȚA MI-A ZIS CA NU POATE FACE COPII!MOTIVUL DESPĂRȚIRII NOASTRE S.A .CU SOTIA A DOUA AM O FETITA ! ! ! ARE ACUM 15 ANI ȘI CÂND O MÂNGÂI PLANG !MI-E FRICA SA NU FAC UN INFARCT ! MĂ UIT LA TELEVIZOR ȘI PLANG ȘI PENTRU NECAZURILE OAMENILOR ȘI PENTRU BUCURIILE LOR !DE CE ? VA MULȚUMESC.
Dragă Tase,
Mulțumim pentru că ai împărtășit aceste gânduri cu noi. Nu am înțeles însă dacă ai gânduri de suicid? Te putem ajuta cu ceva?
Cu prietenie,
Adrian
Este oarecum ironic. N mi-am imaginat că intro zi voi ajunge pe un asemenea site.
Mă gândesc să-mi put capăt zilelor. Nu sunt aici pt atenție.
Viața așa cum este ea bună sau rea pt mine nu mai are niciun sens!
Nu prietenii, nu familie….Am 30 de ani și am realizat nu am făcut nimic semnificativ cu viața mea.
Draga Iceman,
Bun venit aici! În coloana din dreapta paginii ți-am creat o „căsuță” cu acest pseudonim. Acolo vei găsi, în curând, comentariile membrilor grupului nostru virtual de suport.
Cu prietenie,
Adrian
Bună seara…știu ca am frica de înălțime de mic..am înțeles asta..am avut multe vise în care cădeam de la balconul în care stăteam..dar nu ajungeam jos…au trecut..aveam intre 16 și 25 ani…m-am mutat la casa…teama de înălțime a rămas..dar rara..nu deranjati în viata de zi cu zi..problema începe la o nunta..etaj 8..cu balcon..am vrut sa ies sa fumez însă a revenit starea aceea..frica de înălțime..ok..stau și fumez la ușă balconului…însă problema..îmi venea în minte sa sar…nu ca as vrea ci ca asa îmi venea…același lucru la fiecare țigare…a trecut..am plecat..am coborât am uitat…au mai fost momente când îmi aduceam aminte și nu îmi înțelegeam starea…dar eram bine…problema mare vine acum…plec la mare în urma cu câteva zile..La noi…tot drumul..conduc fără probleme…110km..copil în mașină..al meu…totul bine..drumul și concediul…vine vremea sa ne întoarcem..ok..pornim la drum..totul ok pana la prima benzinărie km170 ..beau o cafea și hai spre București..după câțiva km o stare neintelesa..conduceam și ma uitam la balustrada dintre sensuri și vroiam sa trag de volan sa intru în ea…fără motiv..tot asa câțiva km și am oprit ca sa nu fac asa ceva…am pornit iar…același lucru…când era viteza mare atunci era efectul maxim…la 100km pe ora…sub 80 simțeam ca orice as face nu o sa fie grav…dar aceleași gânduri…ajung în București..viteza mica aceleași gânduri însă slabe..și încep sa ma gândesc sa ma tai..sa intru sub tramvai etc..tot cautam ceva de rău..dar nu vreau sa îmi fac rău…mie și nimănui..nu vreau sa ma omor..nu înțeleg…dar când sunt în mașină îmi vine sa intru în ce îmi poate face cel mai rău și nu vreau…daca ma poate îndruma cineva spre un specialist as fi recunoscător..dar am văzut ca părerile sunt împărțite..psiholog..psihiatru..homeopat..etc va multumesc
Dragă Antonio,
Bun venit aici! În coloana din dreapta ți-am creat o „căsuță” cu pseudonimul „Antonioe”. E a ta! Acolo vei putea citi, în curând, comentariile membrilor grupului nostru virtual de suport.
Cu prietenie,
Adrian
Am incercat sa ma sinucid se trei ori…
A treia oara intorcandu-ma din drumul meu spre salbaticie gandul la copilul si sotia mea.
I-mi iubesc copilul enorm iar tot universul se invarte in jurul lui.Sotia imi este partener de viata ,dar si singurul prieten…
Ma simt immpotent,…abandonat de Dumnezeu,de prieteni,de societate..
Mama nu,tata nu…
iar atunci cand vorbesc cu mama…numai si numai vorbe urate…o consider o curva…imi pare rau ca spun asta..,.Dar totusi o iubesc…
Desi investesc in educatia copilului meu,scoala,muzica si alte extraactivitati..sunt intr-un moment in care eu sunt casnic datorita baiatului meu in varsta se 8 ani,iar sotia mea munceste ,fapt ce s-a datorat unei sederi a mea in mai multe spitale..de 4 luni.
Am ajuns in momentul care atunci cand e acasa si pleaca pentru putin timp cu baiatul ma gandesc nepremeditat..instantaneu cw as putea face in aceea clipa pentru a-mi lua viata..iar imediat i-mi dau seama de ce gandesc.Mentionez ca stiu multa religie si nu as dori sa fiu abordat cu aceasta tema.
Multa sanatate ,
Dragă Ciprian,
Bun venit aici! Ți-am făcut o „căsuță” în coloana din partea dreaptă a paginii. Acolo vei găsi, în scurt timp, și comentariile membrilor grupului nostru virtual de suport!
Cu prietenie,
Adrian
In general oamenii care incearca sa se sinucida au probleme emotionale sau au trecut prin momente dificile in viata. De cele mai multe ori cei care isi propun sa isi puna capat zilelor, daca prima data esueaza nu se vor lasa pana nu reusesc. Este important ca familia sau prietenii sa se implice activ in salvarea unei persoane care doreste sa termine cu viata.
Bună, nici nu știu cum să încep sau cu ce să încep. Mai pe scurt, am imediat 16 ani (4noiembrie) și sunt sătulă. Ca toţi ceilalţi, sunt sătulă de durere. Am fost abandonată la orfelinat la câteva luni de viaţă, apoi luată în centru de plasament. Nu am dus lipsă de nimic pe plan material, dar pe plan emoţional sau sentimental, cum vreţi voi, am dus lipsă. Chiar multă! Mereu mi-am dorit să fie cineva care mă strângă în braţe. De ce? Să-i simt sufletul acelui „cineva”, în momentul când mă strânge la pieptul său. Mama nu prea era genul pupăcios, care să strângă în braţe. De tata nu mai zic. Nu zic că a fost un om rău, sau că e, doar că alcoolul l-a făcut să fie o bestie. Certuri, discuţii, bătăi… Am fost mereu bătută de el. Doar eu, mama nu. Bineînţeles, lasă să sufere copilul, că doar el nu crește, nu are nevoie de afecțiune, educaţie. Și eu trebia să-i fac mereu pe plac. Dacă nu-i făceam, gata. Înjurături, pumni, picioare… Da vorbesc serios. Și ce e mai culmea? Durerea. Plângeam zilnic, nu dormeam, nu mâncam, nici apă nu beam. Mama mi-a fost o prietenă bună, dar, cum lui tata nu-i convenea ceva, mama trebuia să fie de partea lui, altfel, iar, scandal. Și uite așa, am ajuns la 16 ani, imediat în care deja am obosit. Mereu mi s-a reproșat. Tot ce făceam, nu era bine. Și eu sunt genul de om care nu acceptă să i se spună ce să facă. Eu sunt propriul meu șef. Dacă ei m-au crescut, nu înseamnă că au dreptul să aleagă în locul meu sau să mă oblige să fac cum vor ei. Dă-o-n puii mei de treabă, deja am și eu o vârstă, devin majoră și vreau să-mi caut rostul în viaţă. Dar cum? Mereu sunt certuri și discuţii. Vara asta trebuia să fie perfectă, dar m-am ales în schimb cu du-te la spital, vino acasă. Tata era pe moarte. De ce? Alcoolul. Eu și cu mama i-am fost alături și a trecut cu bine. Durerea din sufletul meu mă chinuia pe zi ce trecea. Nu voiam să moară pentru că oricât aș fii suferit din cauza lui, era singurul meu tată…că pe cel adevărat nu am avut ocazia să-l cunosc. Cei biologici nu s-au obosit în ăștia 16 ani din viaţă să mă caute, măcar să vadă dacă mă trăiesc. Am fost prin 2013 dacă nu mă-nșel s-o văd pe „mama”, care era gătită de nuntă și a făcut scandal pe stradă că nu vrea să vadă nimic. Cert e că nu i-am văzut faţa prea bine deoarece nici nu s-a apropiat de mine… Anyway puţin îmi pasă. Până la urmă, situația tot la fel va rămâne. Până acum, nu m-a înţepat Cupidon cu săgeata lui magică și nu am știut ce înseamnă iubirea. Până l-am cunoscut pe el. El mi-a sucit minţile și a făcut din emoţiile mele chineză răsturnată. L-am cunoscut anul trecut în August, într-o tabără la Costinești. Tabăra fusese organizată de cei de la Centru(orfelinat) mă rog, cum vreţi voi. Și el era ospătar la localul unde eu luam masa de 3 ori pe zi. Nu am avut curaj să-i vorbesc, dar în acea săptămână parcă vorbeam telepatic. Ne uitam unul la altul, chinuindu-ne să descifrăm ceea ce voiam să facem. I-am dat cerere de prietenie pe rețeaua de socializare, Facebook și nu mă întrebaţi cum l-am găsit, din momemt ce nici măcar nu-i știam numele! După care, i-am dat mesaj… Am început să vorbim. La nici două zile de la cererea de prietenie, i-am spus că-mi plăcea de el. Era ceva la el ce mă atrăgea. Nu vorbim aici doar de aspectul fizic. Bine, și ambalajul era frumos dar mă interesa să știu ce e înauntrul lui. Când mi-a zis că sentimentul e reciproc, am pupat pisica ( am o pisică de la 7 ani ), mama, tata și le-am spus care era motivul. Ne-am văzut după o lună jumate în care am vorbit și ne-am cunoscut cât de cât. Totul mergea ca uns .. Până să stric eu totul. Dar cum am stricat totul? Păi, simplu.. Îmi păsa prea mult. Mi-a păsat atât de mult și jur, ceea ce nu prea fac de obicei, că-l iubesc în continuare ca la început. Și eram geloasă. Asta a stricat în mare parte. Eram geloasă pentru că îmi păsa prea mult, pentru că-l voiam doar pentru mine. El având 18 ani și eu 14 spre 15… Oricum face 20 în martie. Nu e o diferenţă imensă. Dar el fiind mai mare avea pretenții de la mine. Și eu am stricat asta, din cauza geloziei, din cauză că-l iubeam prea mult și că nu voiam să-l pierd. Ne-am certat de multe ori și de multe ori mi-a zis că o să-l pierd dacă nu mă schimb. Dar nu înţeleg? Dacă te iubesc, nu e normal să fiu geloasă? Să-mi pese? Off, poate sunt eu proastă. Am zis că nu mă voi îndrăgostii niciodată și acum uite-mă. Îl iubesc mai mult ca oricine și orice pe lumea asta. Nu vreau să dramatizez, dar am suferit prea mult. Și sunt prea tânără ca să sufăr atâtea. Durerea psihică e mai gravă decât cea fizică. Să duci o luptă cu tine știind că sufletul tău e rupt în mii de bucăți e mai grav decât o palmă peste faţă. Mi-a zis că vrea o pauză, că s-a săturat. Și eu nu știu ce să mai fac. Simt că nu maj am putere. În afară de certurile de acasă și stresul cu naveta până la liceu, mai e și viaţă socială, ca să nu uităm de cea emoțională. Nu vreau să-l pierd. Mi-am spus de la început. Dacă nu e el, nu e nimeni. Dacă nu e el, eu nu mai am pentru ce să mai trăiesc. Când sunt cu el mereu deja vu-uri. Simt că am mai făcut asta și simt o căldură sufletească când stăm îmbrăţișaţi. Viaţa e frumoasă, dar e și o curvă în același timp. Scuzaţi-mi expresia. Doare, omule! Doare! A durut și înainte de el (iubirea mea). Încă o durere în plus? Nu…ajunge… Ce să fac? Nu vreau să-l pierd! Dacă-l pierd, nu mai am pentru ce şi pentru cine să mă zbat atâta ca să duc la bun sfârșit lupta cu durerea asta numită „viaţă”.
Dragă Corina,
Bun venit aici! În coloana din dreapta a fost creată o „căsuță” cu pseudonimul „Corina 16”. Este a ta! Acolo ne poți scrie oricând, și tot acolo vei putea citi, în curând, comentariile care îți vor fi adresate.
Cu prietenie,
Adrian
De curand mam despartit de prietenul meu de fapt el nu mai vrea sa mai fim impreuna si gandul asta ma omora ca nu mai vrea sa mai fim impreuna simnt ca ma sufoc nu pot trai fara el il iubesc ffff mult viata mea fara el nu exista ma gandesc de o saptaman cum sa fac sa ma sinucid imi trece numai ganduri negre prin cap😢😢😢😢😢
Dragă Oana,
Bine ai venit aici! În coloana din dreapta a fost creată o „căsuță”, căreia i-am dat numele tău, la care am adaugat cifra 95 – „Oana 95”. Este a ta! Acolo vei putea citi, în curând, comentariile membrilor grupului nostru virtual de suport care îți vor fi adresate. Tot acolo te așteptăm să ne scrii mai multe detalii despre tine și problema cu care te confrunți!
Cu prietenie,
Adrian
Trebuie sa fi puternica ! Viata ta nu este legata de un esec. Gandeste-te ca nu esti singura persoana care trece prin asa ceva si cu totii am trait dezamagiri, intr-un fel sau altul. Dar viata merge mai departe, totul face parte din ea. Asa cum nu toate hainele ti-ar veni bine dintr-un magazin in care intri, chiar daca le-ai putea avea pe toate, ce folos ? Si chiar daca haina cea mai frumoasa si pe care ti-o doresti cel mai mult, este cu un numar mai mica sau mai mare, nu trebuie oare sa mai astepti pana se aduce marfa noua sau sa cauti in alt loc? Asa si aici: ce folos sa te legi la cap cu o relatie care nu merge? De ce sa iti iei un partener nepotrivit? Oare nu mai sunt barbati pe lume? E cel mai cel? Oare !? Dar daca tu porti numarul 38 la pantofi, si iti iei 37, nu te vor strange si vei face rani in scurt timp? Dar daca iti iei numarul 40, nu te vei impiedica la un moment dat oricum? Si tot rana vei face… Asa ca, mai asteapta, mai cauta si vei gasi ”perechea potrivita”.
Deznadejdea, abandonul , renuntarea la lupta nu este solutia. Dimpotriva, speranta, perseverenta si lupta aduc izbanda in ceea ce ne dorim. Noi, fiecare in parte, trebuie sa luptam pentru ceea ce dorim.
Cat despre dragoste, cititi in Biblie. Acolo este data definitia ei, ca sa o puteti recunoaste cand o veti intalni cu adevarat.
Doamne ajuta, Doamne da izbanda !
mă simt mai mereu obosită psihic…nu suport pe nimeni…vreau să fiu singură dar vreau să fiu și cu cineva…nu vreau să mă atingă cineva dar aș avea nevoie de o îmbrătișare…acum mă simt fericită și am toate motivele să râd și să mă bucur de viaţă și în secunda următoare îmi vine să plec undeva departe…nu știu cum mă simt dar mă simt rău și partea proastă e că nu știu de ce…
Dragă Diana,
Bun venit aici! În coloana din partea dreaptă vei găsi o „căsuță” pe care am numit-o „Diana 3”. Este a ta! Așteptăm să ne dai mai multe detalii despre tine, în general, și despre lucrurile care crezi că ar fi putut declanșa aceste stări.
Scrie-ne, suntem aici și pentru tine, ok?
Cu prietenie,
Adrian
Eu gasesc acest loc super…unde pot sa scriu toate gandurile mele negre…aproape toate….ma descarc…apoi revin la viata de zi cu zi, reiau masca fericirii. Sunt cea mai buna actrita a vietii mele. Nu stiu cum,dar inaintind in varsta tot mai dese sunt ziele posomarate…tot mai putin rad…daca si reusesc….dureaza putin….in copilarie m-am inecat, un domn m-a scos din apa si ma readus in simturi…nu stiu daca murisem sau doar lesinata eram….idee e ca tot revine in mintea mea clipele cand inghiteam apa, pe gura, pe nas….cum ma umpleam cu apa…apoi…nimic…….m-am trezit scuturata cu capul in jos. Flirtez cu ideea asta…ca la urma urmei nu-i chiar asa de rau.
In perioada asta, am avut 3 pierderi de viata din cercul meu de cunostinte.
Viata nu se opreste ptr nimeni. Lumea merge mai departe. Invata sa traiasca cu durerea si merge mai departe. Ca e mic, ca e mare. Asta e.
Mda….ma bucur cand vad optimisti…sper sa dureze mult.
…
Dragă Carmen,
Într-adevăr, viața nu se oprește în loc pentru nimeni, dar în același timp ai putut vedea, de fiecare dată când o persoană dragă a plecat dintre noi, cât de greu este pentru cei rămași…
Nimeni nu va putea spune că e ușor să trăiești, sau că viața e ușoară… Ea merită însă trăită! Știi, noi spunem că viața nu este o opțiune… Este un dar! Avem însă multe alte opțiuni – de exemplu, dacă să rămânem cu zilele posomorâte sau să încercăm din răsputeri să le înseninăm… Poate că nu vei reuși din prima, însă la un moment dat perseverența trebuie să dea rezultate… Și atunci vei înțelege de ce a meritat! La fel cum, pentru câteva minute de splendoare, urcăm pe munte și ne supunem multor cazne și eforturi… Dar merită!
Cu prietenie,
Adrian
PS Am copiat acest mesaj și în „căsuța” ta – Carmen, din coloana aflată în dreapta paginii.
Vă spun un secret în schimbul propriei mele povesti. … Am vrut de nenumărate ori sa mă sinucid , aproape ca ajunsasem sa cad în pragul nebuniei precum bunica mea de la o vârstă frageda, spre deosebire de ea și sunt barbat. Am apelat târziu la psihiatrie și nu pot spune ca regret însă nici nu m a ajutat prea mult deoarece, cel mai bine este sa apelam la ajutor psihoterapeutic! Asta nu înseamnă ca în perioade critice cum este spre ex sentimentul de impas pe care îl putem trai,nu este indicat sa apelam la psihiatru… ba din contra! Problema ar fi dacă am cere mai mult decât ar trebui sa facă medicamentul! Nu uitați , nu medicamentele ne conduc creierul ci sufletul nostru! Este adevărat ca în ale noastre creiere exista neurotransmitatorii aceia prin care impulsurile electrice se transmit de la în neuron la altul dar o pastila nu știe sa le conducă și organizeze activitatea mai bine ca sufletul!… Ziceam ceva de secret! A da, defapt sunt doua! Psihic=minte iar mintea este raportul dintre trup și suflet… deci gândirea și memoria noastră sunt conectate de fizic dar sunt controlate de suflet. Atunci când aveți o problema,nu uitați ca atunci nu sunteți vii (sufletul) cei care suferiți ci mintea voastră. ..e păcat sa va irosiți viata cum vor altii, nu așa cum vrea sufletul vostru . De ce spun ăsta ? Pt ca mintea (gândirea și memoria) voastră sunt influentate de alții pe când sufletul adică voi sunteți cei care decid ce alegeri sa faceți în viața voastră! Voi alegeți dacă va sinucideti sau luptați cu viata ! Al doilea secret: când va apropiați prea mult de lucrurile lumești căutați a va uita înăuntrul vostru. Când va uitați prea mult în interior , nu uitați sa va uitați și afară. Viața se afla pe undeva pe la mijloc . PACE!
Dragă Gabriel Florian,
Îți mulțumim pentru contribuția ta aici și te mai așteptăm!
Cu prietenie,
Adrian
Buna,sunt casatorita de 12 ani,relatia noastra numai merge,vrea sa ne despartim.Ideea este k eu nu imi vad viata fara el.Imi doresc sa numai exist,nu pot sa traiesc fara el langa mine.Stiu k nu e normal ce gandesc dar nu pot altfel.Am incercat sa fiu ok.dar fara el nu sunt nimic.Stiu k nu il pot tine cu forta langa mine.Numai vreau sa traiesc.dar …
Dragă Angela,
Bun venit aici, și mulțumim pentru încrederea pe care ne-o acorzi relatându-ne povestea ta. Ți-am creat o „căsuță” în coloana din partea dreaptă – este a ta, se numește „Andreea 89”. Acolo vor sosi, în curând, comentariile membrilor grupului nostru virtual de suport, și tot acolo te așteptăm cu acele completări pe care le vei considera necesare sau utile pentru noi, pentru a putea înțelege mai bine cu ce te confrunți.
Cu prietenie,
Adrian
De trait nu prea mai am putere cat de curand imi pun capat zilelor sa va povestesc ce prostie am facut asa macar ma descarc oricum streangu si locu sunt pragatite .in seara de 10 03 2017 dupa ce am baut la un prieten am plecat acasa am loat masina impreuna cu el si am plecat la drum am facut accident in centru orasului dupa ce am intrat in copac el sa ales cu fractura de femur drept si el sa operat si i sa pus tija si eu am avut doua coaste rupte si multe rani mia esit alcolemie 0 84 in fiola si din cauza durerii si dupa soc nu am dat probe de sange leam refuzat nu mai tin minte eu am avut 5 zile de spitalizare si el a avut 9 zile bani nu am sa platesc spitalizarea si mie frica sa nu fac puscarie eu am doar 27 de ani si din moment de ratacire am facut acea fapta si acuma mie teama de puscarie si asa aleg mai bine moartea decat ce va fii oricum ca toate erau negre am ales sal tin si pa el la mine acasa ca nare cine sa aiba grija de el pana calca pe picioru care il are operat ca sora lui e in Germania si Mama lui la fel acuma dupa toate spuse bani de avocat nu am locu de munka dupa concediu medical nu se stie ptr ce sa mai traiesc in lumea asta ca oricum am gafato rau de tot ca sa spun aha si oricum daca ar fi ma baga astia la puscarie sau nu se stie daca imi da cu suspendare acuma e cu dus si intors oricum pana la 1 mai sau dupa 1 mai imi pun streangu sau mai devreme ca nare rost sa mai traiesc pe lumea asta prea multe pe cap sau adunat prin saitu asta mai ma descarc si eu macar poate exista o speranta sa ma faca sa traiesc da nu cred asta ramane de vazut ca oricum mia pragatit totu si gata termin cu viata asta am comiso asta e .Vreau sa zic ca nu mai am chef de nimic numai la asta ma gandesc si creca imi pun capat zilelor
Dragă Daniel,
Ai deja o „căsuță” în coloana din partea dreaptă a paginii. Acolo te așteaptă o serie de comentarii și răspunsuri ale celorlalți la problema cu care te confrunți.
Cu prietenie,
Adrian
Draga Daniel, imi pare rau, dar din ce am citit nimic nu pare o cale fara rezolvare 🙂 fii linistit, lasa viata sa iti rezolve si sa-ti aseze lucrurile cum stie ea, si ai sa vezi ca exista scapare. Pana la urma si la inchisoare nu e cel mai rau lucru de intamplat, desi nu stiu de ce ai ajunge, sunt convinsa ca n-ar fi mult si ai avea ceva de invatat. Orice ar fi, orice e mai bun decat sa iti pui capat zileleor. Crede-ma.
M-am tot uitat prin comentarii şi am observat foarte multă lume ce se întreabă de ce noi, cei care dorim să ne sinucidem şi cei care până la urmă o şi fac, de ce? De ce aleg asta? Toată lumea reproşează că „gandeşte-te la ce rămâne dacă mori, la toată suferința celor ce țin la tine”.
Păi bine măi, întrebarea mea este următoarea: de ce noi trebuie să ne gândim la asta înainte de a ne sinucide în situația în care toți oamenii aceştia care „țin” la noi au fost atât de atenți la noi încât nu au observat că omu’ acela de lângă ei suferă, că nu mai poate, că cedează. De ce nu au fost în stare să îi salveze? Să observe că lucrurile nu sunt foarte ok.
Dragă „No”,
În primul rând, bun venit aici. Întrebările tale sunt cât se poate de bune… Doar cine a fost nevoit să înfrunte, pe lângă situațiile dificile, și indiferența celor din jur, poate înțelege o parte din ceea ce este în sufletul cuiva aflat într-o astfel de situație. Se spune că nu cuvintele rostite dor cel mai mult, ci cuvintele care nu au fost rostite, deși ar fi fost dorite și așteptate…
Sigur, înțeleg întrebarea… însă, dacă ar fi să încerc un răspuns, aș zice că nu pentru ei, ci pentru tine! Tocmai, pentru că tu poți înțelege durerea și dramatismul acelei situații, tocmai de aceea NU le poți face una ca asta! Oare chiar nu există soluții pentru problemele cu care te confrunți? Uneori, când suntem extrem de obosiți de la atâtea lupte și frământări, pur și simplu nu mai putem vedea o rezolvare, deși ea există! Acela este momentul în care avem nevoie de prieteni care să ne deschidă ochii… care să simtă, să ne asculte, să plângă alături de noi… Iar noi suntem aici!
În coloana din partea dreaptă am creat o „căsuță” pe care am numit-o „No”. Este a ta! Te așteptăm acolo cu mai multe detalii despre tine și problema cu care te confrunți!
Cu prietenie,
Adrian
😦
Dragă Adrian, ne poți scrie mai multe? Ce s-a întâmplat? Suntem aici și pentru tine!
Este ora unu noaptea si nu pot dormi am dat intanplator de acest site pe care il consider foarte util deoarece aici exista posibilitatea de a povesti drama vietii prin care treci .Vreau sa va spun ca am varsta de 25,am ajuns sa numai am pentru ce sa traiesc eu pur si simplu nu am niciun viitor,nu am un job inca,nu am prietena/iubita nici macar nu am avut niciodata nu stiu ce inseamna sa saruti o fata
,sa fi imbratisat,sunt virgin nu stiu daca mai exista persoane care si.au pastrat virginitatea pana la aceasta varsta.Ok stiu ca nu voi avea niciodata parte de iubire din partea unei domnisoare pentru ca sunt urat din punct de vedere fizic,toate fetele pe care le.am intalnit si au fost in numar destul de mare m.au refuzat pe motiv ca nu arat bine sunt urat slab etc.Vad in jurul meu pe prieteni mei
colegi de facultate care deja au o relatie stabila,mai sunt care au facut si nunta si eu nimic,nici macar o iubita nu am avut.In privinta job.ului sunt disperat,deoarece nu prea gasesc un loc de munca in toate domeniile se cere experienta,eu nu prea am experienta pentru ca pana la aceasta varsta am fost ocupat cu studiul.Am o frica destul de intensa si ma gandesc ca nu o sa ma descurc daca imi voi gasi ceva de lucru cred ca nu sunt bun de nimic ar trebui sa ma sinucid insa nu am curajul desi imi doresc cel mai mult in momentul de fata sa mor .De mic copil m.am urat pe mine insumi si nu ma suportam acum cand am ajuns la o varsta matura vreau sa numai exist,sunt un parazit.In fine va multumesc celor care ati citit mesajul meu,poate ma ajutati si pe mine cu un sfat care m.ar putea scoate din aceasta situatie critica.Sa auzim de bine!!
Dragă Djbogdi,
Bun venit aici! În coloana din dreapta a fost creată o „căsuță” cu acest pseudonim, pe care ți l-ai ales. Te așteptăm acolo să ne scrii mai mult edespre tine și problema cu care te confrunți!
Cu prietenie,
Adrian
Buna seara , la insistentele sotului meu ( pe atunci iubit ) am ramas insarcinata . Relatia nu mergea prea bine intre noi dar ca o fraiera am crezut ca se va schimba. Mare prostie . totul a fost bine pe durata sarcinei se comporta frumos ne intelegeam bine, mici certuri existau dar atat..Am nascut el a plecat in strainatate sa munceasca s’a intors la botez si a ramas acasa . Si de aici a inceput totul . S’a angajat si a inceput sa se comporte urat , vine de la munca nu vorbeste cu mine , daca vorbeste , vorveste urat , de orice eu sunt vinovata , el nu greseste cu nimic. . este tot timpul nervos pe mine. Inafara de faptul ca ma duce sa iau lapte la copil si sa fac piata nu ma scoate din casa . Sunt stresata cu copilul nu ma ajuta cu nimic .. Copilul plange mai am si eu nevoie sa iesim toti 3 el in schimb nimic . Simt ca numai are nimic pentru mine . La copil poate ca tine dar nu sta deloc cu el..vine de la munca se schimba si pleaca.. Doar copilul ma mai tine sa nu fac vreo prostie . vreau sa ma omor dar primul lucru in vine in minte copilul ca nu il voi mai vedea crescand .
Dragă Roxana,
Bun venit aici! În coloana din dreapta am creat o „căsuță” cu pseudonimul „Roxana F.”. Este a ta! Te așteptăm acolo să ne scrii cât mai multe detalii care să ne ajute să înțelegem prin ce treci, situația ta exactă.
Cu prietenie,
Adrian
Acum doi ani am avut o problema urâtă cu tenul..aveam fata rosie si plina de bube. Am încercat tot felul de tratamente, lasere,bani mulți cheltuiți, nimic nu functiona..vorbeam cu Dumnezeu: Doamne, ce poate fi mai rau la o femeie decat un chip stricat?Doamne ajuta-ma sa fiu din nou frumoasa! Promit ca o sa fiu un om mai bun si nu o sa mai fiu egoistă!Promit ca…promit ca! Si…Dumnezeu m-a ascultat! Tenul s-a curățat, dar eu m-am ținut de promisiune? Bineinteles ca am uitat!
Acum am o problema muuult mai grea! Am rămas cu un handicap in urma unei operații nereusite, nu mai merg cum trebuie si mi s-au stricat articulatiile de merg cu carjele! Plus durerea cumplită! Din nou ma rog la Dumnezeu sa ma ajute sa facă o minune si sa ma recuperez ca am un copilaș de crescut!
Mesajul meu: Nu uitati de Dumnezeu! Nu uitati de rugăciune! Nu uitati sa fiti buni! Rugati-va si atunci când va e bine, nu numai la necaz si multumiti-I pentru ceea ce aveti! Nu credeti ca problema voastră e cea mai gravă, Doamne fereste de mai rau! Nu suntem singuri, Dumnezeu este cu noi, trebuie doar…sa venim la EL! Dumnezeu face minuni! Fiti binecuvantati!
In 2015 am intrat intr-un grup de facebook dedicat unei trupe care imi placea foarte mult. O fata, Ioana, posta mult despre trupa respectiva, dar si multe mesaje dragute care imi faceau ziua mai buna. In 2016, Ioana a parasit grupul insa ii vedeam in continuare postarile de pe profilul de facebook, instagram, twitter. Era o persoana minunata si desi nu am vorbit decat de cateva ori cu ea, o admiram enorm. Parea atat de optimista, in ciuda faptului ca mama ei o parasise cand avea 2 ani iar tatal ei decedase inainte sa se nasca. Ea locuia cu bunica ei. Nici nu stiu cum sa exprim cat de draga imi era, mi-am dorit atat de mult sa ii fiu prietena, macar pe internet, pentru ca stateam in orase diferite. Acum aproape 3 luni, intr-o joi seara am vazut o postare pe grupul dedicat trupei: „O mai stiti pe Ioana? Cica s-ar fi spanzurat…” Numarul articolelor de pe site-urile de stiri despre sinuciderea Ioanei au inceput sa creasca. Am inceput sa plang imediat ce am vazut postarea. Cum se putea ca o fata atat de optimista si draguta sa sufere atat de mult incat sa se spanzure? Nu o condamn, nu avea prea multi prieteni, din ce stiu eu. Ma rog in fiecare seara sa isi gaseasca in sfarsit fericirea. Am admirat-o foarte mult si mi-am dorit extrem de mult sa ii fiu prietena. Dupa sinuciderea ei m-am gandit de foarte multe ori sa fac si eu acelasi lucru, insa mi-as rani familia si nu-mi doresc asta… Nu din cauza ei ma gandesc sa fac acest lucru, nu am prieteni, scoala ma face sa ma simt oribil, simt ca imi dezamagesc parintii in fiecare zi.
Dragă Diana L.,
Bun venit aici! În coloana din dreapta a fost creată o „căsuță” cu pseudonimul tău. Acolo vei putea citi, în curând, comentariile membrilor grupului nostru virtual de suport.
Cu prietenie,
Adrian
Bună ziua. Cumnatul meu, (fratele soţului) s-a sinucis în urmă cu 9 ani. In urma lui au rămas doi copii a căror mamă a plecat în străinătate şi i-a lăsat singuri. Pentru că imi era foarte milă de ei i-am luat la mine şi am avut grijă de ei. Cel mic avea 11 ani, iar cel mare 18 ani. I-am crescut impreuna cu copiii mei(doua fete si un băiat), fără sa fac diferente. Acum două săptămâni, cel mare…s-a sinucis aruncandu-se in faţa unei maşini. A fost groaznic pentru toti, mai ales pentru soţul meu care era la 600 m de el, si habar nu a avut ce are de gand sa faca. Era un copil bun, niciodata nu mi-a creat probleme, muncitor si ascultator. Era o „fată” acasa, pentru ca am aflat mai târziu, atunci cand nu mai era cu noi, se transforma. Era dependent de jocuri de noroc si substante.Si cheltuise toti banii pe care ii avea, si cu care sotul meu voia sa il ajute sa isi termine casa lui … Si am mai aflat ca era indragostit de fetita noastra cea mare. In ziua cand a facut-o a lasat mesaje, inclusiv ei. Ea nu le-a citit…iar acum se simte vinovata. A spus tuturor ca se simte singur. Ce simt? Nu pot explica in cuvinte!! Sotul e treminat, fetita la fel, baietelul nostru de 11 ani spune ca abia asteapta sa moara ca sa il intalneasca…e crunt. Iar eu trebuie sa fiu puternica pentru toti. Imi cer scuze daca am fost incoerenta si nu ati inteles prea multe.
Dragă Sad,
Bun venit aici! În coloana din dreapta am creat o „căsuță” pe care am numit-o „Sad 09”, întrucât mai era o altă persoană cu acest pseudonim. Acolo vei găsi, în curând, comentarii venite din partea membrilor grupului nostru virtual de suport.
Cu prietenie,
Adrian
Salutari,
Imi las si eu aici povestea sper sa fie publicata si sper sa nu fiu judecat.
Am 26+ si am crescut intr-o familie in care am mai avut o sora si tatal meu a avut probleme cu alcool-ul. Ne batea pe mine, pe mama, pe sora mea. Toata tineretea am auzit numai reprosuri, jigniri si mi se spunea ca nu o sa fac nimic in viata. Am vazut cum mama era batuta pana la sange si chinuita in mod regulat. Mama nu ne-a parasit fiindca la randul ei crescuse fara mama ei naturala. Am fost tinut in casa fara sa fiu lasat sa ies cu copii din cartier pe fara..la joaca…pe nicaieri. Practic traiam ca un copil pedepsit desi nu faceam nimic…Am crescut cu dorinta de a ma face mare, de a avea putere sa-l razbesc pe tata sa ac bani sa pot fugi mai repede de acasa.
Timpul a trecut…am invatat pe rupte si am resuit sa plec din orasul natal in Bucuresti. Am incercat sa fac bani din tot ceea ce s-a putut: munca, jocuri de noroc, droguri. Am muncit de la 17 ani si sunt madru de asta.
Am inceput sa fumez marijuana si sa iau alte droguri fiindca doar anturajele de genul m-au acceptat, eu fiind un tip mai introvertit…am crescut si decazut de nenumarate ori din cauza depedentelor si a dorintei mele de a face bani.
Am avut o relatie cu o fata care era mai inchisa in ea…a suferit si un deces in familie si eu eram singurul care mai aducea bani in casa.Am inceput iarasi cu jocurile de noroc pentru a face rost de bani in plus…a mers o perioada numai ca nu am stiut sa ma opresc si am inceput sa pierd.
Ma certam cu prietena mea, incepusem sa fac fix ca tatal meu sa am reprosuri la adresa ei, sa o bat…sa o jignesc…
In cele din urma m-a parasit..si-a gasit un alt baiat care sa nu-i faca ceea ce-i faceam eu. Desi ii tot promiteam ca o sa ma schimb nu reuseam..faceam din ce in ce mai rau.
Ii multumesc ca a plecat fiindca de atunci am reusit sa renunt complet la jocurile de noroc, aproape am stopat consumul de marijuana si am incercat sa fiu un alt om.
Problema este ca intre timp mama s-a imbolnavit de cancer..are deja 3 operatii (radioterapie, chimioterapie…zile si nopti petrecute prin spitale) pshicul ei este .la pamant este posibil sa aiba iarasi metastaze. Cu tata efectiv nu te mai poti intelegi si nu pot sa am cu el o discutie tata-fiu. Sora mea este insarcinata si a luat-o complet razna…este la fel de nervoasa ca tata si are probleme cu banii…
Dupa ce am am fost parasit am avut 3 tentative de sinucidere..am vrut sa renunt la tot, am vrut sa […moderat…], am vrut sa […moderat…] si am fost scapat de cineva cand vroiam sa-mi […moderat…].
Am reusit sa-mi deschid o mica firma si sa-mi duc visul la bun sfarsit (acela de a lucra pentru mine) insa simt ca degeaba:
– totul se rezuma la munca: 9 dim, 7 seara, ajung acasa, pun mana pe pahar beau, plang si ma culc.
– imi este foarte greu sa incerc sa-mi mai fac o relatie, efectiv nu mai am incredere in mine deloc sa incerc sa vorbesc cu o fata
– majoritatea banilor pe care-i fac se duc pe te miri ce si nu ma aleg cu nimic
– nu am fost in stare sa ma mut nici macar din locul in care statea cu fosta prietena
– toti din jurul meu se concentreaza pe a-si lua o casa, isi fac o familie sunt pe cale de a avea copii
– merg la pshiholog de mai bine de 1 an de zile insa simt ca am ajuns intr-un punct mort (pana la urma dl doctor imi spune ce sa fac, nu poate face dumnealui in locul meu)
– am inceput sa fiu din ce in ce mai anxios si nervos. Adorm tarziu, ma trezesc greu si obosit. Mi se pare ca toti in jurul meu sunt fericiti si eu sunt cel mai trist.
– am incercat in nenumarate randuri sa iau contact cu fosta prietena si sa-i spun cat de rau imi pare. Ma bucur ca este fericita si implinita …tot ce mi-as dori este sa ma ierte.
Tot ceea ce mi-as dori ar fi sa reusesc sa-mi gasesc pe cineva sa-mi dea o sansa sa incerc sa-mi fac o familie, sa pot avea 1, 2..3 copii si sa nu mai repret greselile trecutului si ale familiei mele.
Dar pe zici ce trece, pe masura ce merg pe strada si vad oameni fericiti in jurul meu ma deprim. Intru in casa si ma ia o stare de melancolie generala..de nu-mi vine sa fac nimic.
Uneori cand simt ca nu mai pot, ma urc in masina si ma duc la parintii mei si-i vad pe amandoi cum sunt: mama in baston si vorbind tot timpul despre cancer si tata mahmur sau cu paharul in mana.
Incerc sa-mi vizitez prietenii, dar se impart in 2 categorii: cupluri si consumatori de droguri.
Dupa fiecare tenativa esuata de relatie cu o fata mi se reaprind gandurile sinuciderii…singurul lucru care ma tine in loc este gandul ca as termina-o complet pe mama.
Poate ca saraca nu o sa mai duca mult si curand dupa ea imi voi face si eu curaj…cand eram mai mic eram foarte credincios dar datorita faptelor mele mi s-a dus din credinta..sunt constient ca pentru tot ceea ce am facut pana acum in Rai nu am cum sa ajung….asa ca ori sinunicandu-ma…ori traind pana la sfarsitul vietii, tot acolo voi ajunge.
Probabil ca in urmatoarele saptamani voi avea curajul sa o termin odata pentru totdeauana…dupa multi ani de alergatura dupa bani mi-am dat seama ca banii nu reprezinta nimic.
AS DA TOTI BANII DIN LUME CA SA DAU TIMPUL INAPOI SI SA NU FI FACUT PROSTIILE DIN TRECUT.
Dragă Costy 90,
Bun venit aici! În coloana din dreapta am creat o „căsuță” cu acest pseudonim. Este a ta! Acolo vei putea citi, în curând, comentariile membrilor grupului nostru virtual de suport. Tot acolo așteptăm orice alte comentarii sau completări care ne-ar putea ajuta să înțelegem mai bine problemele cu care te confrunți.
Cu prietenie,
Adrian
o.k. pai mergi la spovedit, spune tot scapa de trecut, primeste har si ia-o de la capat. Nu e adevarat ca ori mori de la sine ori..tot acolo ajungi…adica si daca faci cele mai grave pacate, daca mori natural si poate te pomeneste cin eva la Liturghie tot ai sanse sa ajungin in rai, dar de ce sa vorbim asa de departe, cand si acum ai inca sanse sa ajungi in rai si sa te schimbi, in orice situatie te-ai afla. Ia-L pe Dumnezeu drept prieten si incearca sa pui inceput bun, ti-am spus cum. Pentru Dumnezeu si cel mai mare pacat al nostru e ca o picatura de apa dintr-un ocean sau mare 🙂 si n-o zic eu, asa spun Sfintii Parinti. Te imbratisez!
Merita sa ma sinucid daca nu am reusit sa promovez examenul auto?
Pe langa asta,
Am 25 ani
Penisul mic, Scund, Bolnav psihic (sub tratament), fara prietena, fara prietene, putini prieteni, paranoic, mai mereu agitat, frustrat, nicio perspectiva , veninos, si mincinos
Dragă Alin,
Bun venit aici! Răspunsul pe scurt este: „Evident că nu!”. Mai exact, examenul auto îl poți da din nou, până când vei reuși să îl promovezi. Cât despre restul, își găsesc rezolvarea și ele… Penisul scurt poate fi compensat cu poziții adecvate în timpul actului sexual, faptul că ești scund nu te împiedică să ai o prietenă (vezi cazul lui Danny De Vito, care a devenit o celebritate mondială în ciuda înălțimii, boala o ții sub control cu ajutorul tratamentului, iar în privința prietenei, cu răbdare se rezolvă și asta…
În concluzie, capul sus! În coloana din dreapta ți-am creat o „căsuță”, pe care am numit-o „Alin Ot”. Este a ta! Te așteptăm acolo cu orice alte detalii consideri relevante. Tot acolo vei putea citi, în curând, și alte comentarii ale membrilor grupului nostru virtual de suport.
Cu prietenie,
Adrian
de ce nu murim cand vrem?unii mor in moduri stupide cu dorinta de a mai traii , iar altii se chinuie sa traiasca si isi doresc sa moara.traiesc intr-o lume in care nu ma regasesc? in familia mea sunt doar femei care se chinuie si s-au chinuit toata viata , sunt frustrate, suparate , nervoase mereu.
pt ca eu am incercat sa fiu si sa fac lucrurile altfel decat ele , mereu am fost judecata de ele si am avut mereu certuri si discutii.defapt ele asa fac cu toata lumea.si mereu ii invidiaza pe cei care se descurca mai bine.iar prietenii mei sunt la fel.sunt in fiecare zi frustati din cauza problemelelor si se suparata si au conflicte cu toata lumea.simt ca nu mai fac fata cu lumea care ma inconjoara.familia , prietenii , colegii de servici etc. toata lumea e uracioasa din cauza frustrarilor , dar simt ca toate lucrurile astea ma incarca si nu le mai suport.daca incerc sa discut despre asta cu acele persoane … se degenereaza un conflict imens plin de reprosuri.viata e plina de greutati carora incerc sa le fac fata,dar parca traiesc inconjurata de persoane negativiste,frustrate,care ma incarca negativ zi de zi.si simt ca nu am cum sa depasesc situatia pt ca asa e toata lumea cu care am contact.si nu pot nici sa nu mai vorbesc cu nimeni , pt ca e vorba de persoanele din familie , de vecini , prieteni, colegi.
ps. este extraordinar ca existra un loc ca acesta.
Dragă Ralu,
Bun venit aici! În coloana din partea dreaptă a paginii am creat o „căsuță” pe care am numit-o „Ralu 16”. Este a ta! Te așteptăm acolo cu mai multe detalii care să ne ajute să înțelegem mai bine cu ce te confrunți! Tot acolo vei putea citi, în curând, comentariile membrilor grupului nostru virtual de suport.
Cu prietenie,
Adrian
Incearca sa-ti gasesti un duhvnic, sa te mai descarci…stiu prin asta treceam si eu..si inca mai trec pana ce am inteles ca exista un Dumnezeu si care ajuta/
Știi … Îmi amintesc de acei oameni care îți spun, legat de sinucidere: Ai toată viața înainte, de ce să te sinucizi? sau …. Gândește-te la lucruri plăcute atunci când îți vine să te gândești la suicid. Ei bine, nu, nu și nu. Cuvintele cele mai potrivite, cel mai bun răspuns care vine în mintea mea este: Uită-te la mine. Spune-mi de ce vrei să te sinucizi, spune-mi cele mai adânci motive… te rog, pentru că îmi PASĂ!
Atitudinea cea mai bună pe care o poți avea cu persoană suicidară este să-i găsești cele mai adânci motive pentru a comite suicid și apoi să îi spui cele mai groaznice lucruri din viața altor persoane, inclusiv din viața ta, să le compari apoi cu acele motive profunde și să îi spui apoi cele mai bune lucruri din viață pe care le poate sau le puteți face împreună, lucruri care să o detașeze complet de gândurile și emoțiile sinucigașe.
Bine, pare frumos în teorie, dar o mie de ori mai dificil în practică. Atât mi-a venit în minte.
Dar nu pot folosi asta atunci când am gânduri sau emoții sinucigașe sau ambele. De ce? Mama mea este tipul de persoană care ar spune repede: ‘Doamne ferește!’ și orice răspuns care nu m-ar ajuta, iar fratele meu, chiar dacă știu că ține la mine, ar spune: „Viața merge mai departe. Dacă mai ții minte, noi am avut un frate care a murit! “.
Și nu: nu folosi argumente religioase când vine vorba de sinucidere. Nu o face! Au efect doar asupra oamenilor religioși, pe când mai există agnostici, atei, deiști, liberi cugetători … doar află care sunt cele mai adânce motive pentru care persoana vrea să se sinucidă, pentru început Și arată-i că-ți pasă!. Asta va însemna enorm, așa cum înseamnă și pentru mine.
Și … psihologul este crucial aici. Încă mă duc la ședințe.
Și sincer, aparte de ceea ce am susmenționat, încă mă ajută mult cuvintele ca: Te rog, nu te sinucide! Mie-mi pasă! Chiar dacă vin de la persoane străine.
Chiar dacă unii mi-ar spune că-s disperat după atenție, chiar dacă până și acele mesaje/comentarii nu vor rezolva toate problemele din viața mea eu sunt foarte sigur că mă vor ajuta mult emoțional, pentru că asta sunt: o persoană mai sensibilă!
Și…mai bine vorbești despre suicid/sinucidere cât timp ai corpul întreg și nu mutilat/rănit/accidentat după o încercare sau mai multe de suicid!
Oricine e interesat de ce am scris mai sus…este liber să-mi răspundă la comentariu.
Dragă Dan,
Îți mulțumim pentru aceste cuvinte calde, din suflet! Sunt oricând mai mult decât binevenite aici! Te mai așteptăm, ori de câte ori ai un minut de răgaz! Ești unul dintre puținii care ȘTIU cât de mult bine pot face câteva cuvinte rostite la momentul potrivit de un suflet cald!
Cu prietenie,
Adrian
Hey Dan, mi-a placut comentariul tau, mi-ar placea sa mai vorbim. Adresa mea […moderat…] Cred ca esti o persoana profunda 😉
Astazi am decis sa scriu in urma unor mesaje ce le-am citit. Ma aflu in postura persoanei care a trecut prin capcanele vietii. Am avut un tata foarte sever, o mama indiferenta si rece asa cum erau timpurile (tata mereu spunea, copilul trebuie alintat doar prin somn), eram pusi la munca si nu se accepta premiul mai mic la scoala decat cel I, ce era mai jos era cu o portie de bataie. Eram pusi la treaba si pedepsiti daca nu era pe placul tatalui, facea parte din educatie…trebuia sa ne ducem sa ne facem singuri batul cu care urma sa fim aspru pedepsiti. Din clasa a 3-a, invatatorul a inceput sa ma atinga intr-un mod necuviincios. Imi amintesc cum isi baga mana sub sarafan in biblioteca scolii unde ma atragea prin faptul ca invatam bine si meritam sa merg in biblioteca pentru a aduce cartile in clasa. Imi amintesc cum ma tineam de chilotel ca sa nu il traga..cum se freca de mine…parca a fost ieri. Imi spunea ca sa il chem acasa cand nu sunt parintii..etc. Imi era frica cand spunea ca trebuie sa mearga in biblioteca sa aduca carti. Am inceput sa nu mai invat, mintea mea de copil credea ca astfel nu mai eram cea care trebuie sa mearga in biblioteca.Astfel ca parintii ma dojeneau si ma bateau ca nu invat bine si ca invatatorul are intotdeauna dreptate. Ma simteam vinovata de comportamentul lui, imi era teama ca tot pe mine ma scoteau vinovata daca spuneam ceva, asa ca am tacut. Acum cand scriu, ochii mi se umezesc iar corpul resimte acele clipe. Am crescut, comportamentul tatalui meu nu s-a schimbat, cu fiecare greseala corectia era aplicata, eram desconsiderata, umilita, simteam lipsa dragostei din toate partile..asa am decis ca viata nu-si mai are rostul. Am luat porumb tratat cu […moderat…] si am pus apa pentru a se dizolva. Am baut acea apa apoi m-a cuprins remuscarea. Am baut lapte si apoi am vomat. L-am sunat pe tata care a venit repede si m-a dus la spital. Am stat in perfuzii, tin minte ca imi era teama de reactia lui de dupa. A venit in salonul meu si m-a intrebat acuzator ca ce am facut, de ce am facut asta? Ii era teama de gura lumii si nu de ce am facut eu. Imi amintesc cum am mintit in fata psihologului si nu i-am spus adevaratele cauze care au dus la acea reactie. Am mintit doar ca sa nu imi supar tatal, stiam ca tot acasa voi pleca si ca sa nu il fac de rusine in lume unde toti credeau ca este atat tatal cat si sotul perfect, desi bera gospodar si muncitor, noi, copii si mama aveam acelasi tratament, certuri si batai. Scriu si plang…este pentru prima data cand povestesc asta, cu lux de amanunte. Imi cer scuze daca sunt greseli, dar nu recitesc. Dupa aceasta intamplare, am ramas cu probleme medicale in urma hepatitei toxice suferite. Apoi au urmat alte intamplari insa timpul nu-mi permite sa le redau cu lux de amanunte pe toate, important este sa inteleaga cei care isi scriu neputinta de a trece peste anumite intamplari mai mult sau mai putin importante dar care pentru ei sunt coplesitoare. Am reusit sa trec peste multe momente depresive. Chiar copil fiind, fara ajutor, fara sa pot sa imi strig durerea, fara ca cineva sa stie prin ce trec. M-am maturizat prea devreme. Acum, sunt pe picioarele mele, am familie, 2 copii si lupt zilnic cu momentele nefavorabile mie insa am invatat sa le gestionez astfel incat din fiecare neajuns sa gasesc picatura de speranta. Sta in puterea noastra sa vedem din toate negura vietii noastre si picatura plina a paharului vietii. Este important sa nu cedam si sa ne gandim si la noi inafara de cei din jurul nostru. Sa ne multumim pe noi si nu pe cei din jur, sa ne facem viata fericita atat cat putem si sa nu aspiram la mai mult decat ne permitem. Este important sa nu te raportezi la cei din jur, altfel vei deveni un frustrat si un nemultumit a tot ceea ce realizezi. Gandeste-te ca intotdeauna va fi unul mai sus decat tine dar si mai jos decat tine si ca raportarea pe care o faci tu fata de cel de sus o fac altii de jos cu tine. Dragilor si dragelor cei care vedeti doar negura din viata voastra, indiferent de problemele prin care treceti sunt mult mai mici decat ale altora si pot fi rezolvate daca sunteti dispusi sa o faceti cu adevarat. Nu dati tribut viata ce o aveti printr-un gest necugetat stiind ca altii si-ar dori sa o aiba dar sanatatea nu le-o permite sau cumpenile vietii, decedand fara voia lor. Si in incheiere, vreau sa multumesc vietii ca mi-a dat acea sansa si multe altele dupa ca sa gust din frumusetile acestei vieti pentru ca e singura palpabila. Traiti-va viata, clipa, ca fiind ultima si nu ii puneti voi capat. Va indeamna o persoana ce a incercat sa si-o curme, ce a trecut prin multe probleme de la o varsta frageda, ce a avut de trecut prin multe momente depresive si printr-un accident din care am scapat nevatamata desi masina, nu. Traiti-va viata, nu o curmati cu voia voastra, iar daca ajungeti la limita, indreptati-va catre persoanele neajutorate, infirme si ajutati-le. Veti vedea viata cu alti ochi. Fiti independenti, nu dependenti de lucruri, persoane, intamplari! Luptati!
Dragă Mimi,
Mulțumim pentru încrederea și, mai ales, contribuția ta de aici. Fii binevenită!
În coloana din dreapta am creat o „căsuță” cu pseudonimul „Mimim” (mai era deja o „Mimi”). Este a ta!
Cu prietenie,
Adrian
Bună,nici nu știu cum să încep!Sunt „Vasile” si trec prin o perioadă foarte grea a vieții mele cu multe gânduri negre care nu mă macină de ceva timp..Aș vrea sa șterg tot trecutul meu cu buretele,Sa o i-au de la 0 ca și cum m-aș fi născut a 2-a oară(de la a vrea până la a a face e cale lungă)..Deci sa fiu puțin mai direct!Am 28 de ani ,nu am lucrat in viața mea ,toată viața am fost un întreținut..mă simt un ratat care trăiește pe degeaba pe lumea asta (un parazit ,ce să mai..)până în facultate m-au ținut părinții mei ,nici aia nu am reușit să o termin bineinteles,fiind atras in mirajul drogurilor si al jocurilor de noroc (pariuri,poker,aparate,etc) stăteam singur într-un oraș mare,apartamentul meu,toate condițiile pentru a reuși..deci simt că sunt un caz atât de grav si special din toate punctele de vedere,nu știu cum mi-am făcut curaj să scriu si sa cer ajutor !!Să continuăm:) doar că toate povestea mea mi-ar lua câteva zile să o împărtășesc cu voi ,au trecut anii peste mine si mă simt un ratat fără nici o șansă!Mi-am distrus viața și familia cu „apucăturile ” mele si multe alte persoane din păcate !ok nu am reușit asa ,am cunoscut o fată care m-a iubit enorm si a făcut orice pentru mine ,m-a întreținut toate viciile cu bani iar eu nu prea am oferit nimic în schimb,asta vreo 4 5 ani de zile ,asta până de câteva luni pana s-a săturat si ea de toate prostiile mele si văzând că nu are cu cine m-a părasit,iar eu am căzut într-o depresie mare de tot care mă face să mă gândesc doar la moarte..știu că o să mă condamnați toți că sunt un nenorocit(știu si eu asta ) pe fata asta mi-am dat seama cât am iubit-o doar după ce am pierduto,dar eu nu mai gândeam de la droguri,doar atât aveam in cap cum sa mi le procur in rest nu imi păsa de nimic!Tot ce știu e că am nevoie de ajutor si vreau sa o i-au de la 0 ,să muncesc,să intru si eu in rând cu lumea ,am renunțat la toți prietenii ,la toată viața socială,stau doar in casă ,mânanc si dorm..Asta e viața mea !!Mă mai si îndop cu antidepresive luate pe nașpa. Știu că v-am îngrozit,aștept sfaturi unde ar trebui să mă îndrept ,cine m-ar putea ajuta și daca mai am vreo scăpare …Asta e așa in mare,sunt foarte multe de spus dar sper ca e un pas înainte !Numai bine.
Dragă Vasile,
Bun venit aici și mulțumim pentru că ne-ai împărtășit povestea ta. În coloana din dreapta vei găsi o „căsuță” cu pseudonimul „Vasile 28” – este a ta! Acolo așteptăm să ne scrii orice alte detalii vei considera necesare, și tot acolo vei găsi, în curând, comentariile membrilor grupului nostru virtual de suport.
Cu prietenie,
Adrian
fii tare .esti tanar si ai o gramada de timp ca sa reusesti in viata.niciodata. nu e tarziu sa te schimbi sau sa incepu sa mergi pe alt drum.important este ca ti-ai dat seama ca vrei sa faci altceva.bafta!te sustin
Bună tuturor. Vă scriu pentru că și eu am avut gânduri de sinucidere de la 14 până la 31 de ani, când l-am primit pe Dumnezeu în viața mea și am început să fac activități de voluntariat. La ce mi-a folosit voluntariatul? La faptul că mi-a mutat atenția dinspre mine spre ceilalți și încet, încet viața mea a dobândit un sens. Celor care au această tentație le recomand cartea lui Viktor E.Frankl- Omul în căutarea sensului vieții ( o puteți găsi gratuit în format pdf), în care autorul arată că viața are sens chiar și în cele mai îngrozitoare circumstanțe, cum ar fi experiența lagărelor naziste.
Dragă Ella,
Mulțumim pentru contribuția ta! Te mai așteptăm!
Cu prietenie,
Adrian
Cu drag.
Buna, vreau sa ma impart cu experienta pe care am avut o, poate va ajuta si pe voi cu ceva , pe mine m a ajutat, multumesc lui Dumnezeu. Am 30 ani , am suferit 3 episoare depresive consecutive unul de scurta durata si 2 cronice. Practic am stat 2 ani in casa fara sa sa fac nimic. Primele 2 episoade am crezut ca sunt din cauza dragostei , problemelor in afaceri , sensului utopic al vietii pe care mi l am setat. De fapt era o iluzie, aducetiva aminte de cate ori vi se intampla sa suferiti din cauza dragostei , probleme financiare, situatii jenante etc… si sa uitati dupa un timp. Toate trec si se uita. Poti invata sa uiti in 2 zile orice, daca depui efort si exersezi, asta am invatat in timp. Noi singuri rulam scenarii inexistente consumandune cu idei aberante gen (ce o sa creada lumea, ce o sa zica lumea, ma iubeste sau nu etc…) fiecare om are problemele lui si nu sta setat pe voi. In aceasta perioada m am familiarizat si documentat despre moarte , depresie , sensul vietii in fine intrebari existentiale. Primul episod depresiv cronic a fost dur, stateam numai in casa fara pic de lumina nu puteam vedea cupluri fericite, familii sau cum se distreaza lumea, m am izolat complet ca sa nu intensific durerea cara ma sugruma doar moartea ma linistea. Multe incercari de a ma sinucide, dar fara succes. Ulterior mi am revenit si eram fericit ca am invatat multe din depresie. Al doilea episod depresiv cronic a venit din neant, nu aveam nici o problema, dar am inceput sa dorm foarte mult si sa mi fie foarte greu sa socializez, aveam trac continuu. Problema era faptul ca aveam nevoie de elocventa pentru administrarea afacerii, avand multi angajati si multe responsabilitati. Rusinea pentru faptul ca nu faceam fata la munca ma macina incet , incet pana m a doborat. Am pierdut emotiile , nu simteam nimic , nici dragoste nici empatie, nici gustul mancarii, ma simteam incomod cand ma aflam langa oameni pentru ca trebuia sa comunic si eu de fapt nu simteam nimic. Stiam ca motivele gen probleme in dragoste, financiare sunt niste aberatii, toate trec si se uita, deci nu merita sa te consumi. Aveam multi bani , masina scumpa , apartament lux, prieteni , distractii, calatorii , dar nu ma mai impresiona nimic absolut nimic. Am fost la psihiatru de cateva ori mi a prescris pastile , fara folos , ma ajutau doar sa dorm 18 ore pe zi , imi placea sa dorm pentru ca nu exista nimic in somn. Nu puteam face nimic pentru ca orice efort fizic pe care il facem ma consuma psihic. Eram foarte dezamagit pentru ca ca iar am cazut in capcana depresiei. Am inceput sa mi planific ziua mortii , eram dispus sa platesc cateva zeci de mii doar sa fac rost de vreo substanta care sa ma ia de pe aceasta lume am apelat si la suicid asitat in Elvetia. Am inceput sa donez chestii din casa, am renunt la afacerea profitabila pe care o aveam, am vandut bunurile pentru pret derizoriu ca sa pot pleca pe lumea cealalta cat mai repede, doar asta ma tinea , impartirea averii :)). A venit ziua mortii , am baut o groaza de pastile pe care le am adunat in timp de la psihiatru, cei din elvetia au refuzat sa mi ofere bilet pe lumea cealalta. Experienta cu pastile a fost groznica , am crezut ca raman invalid pentru toata viata, nu puteam merge si imi tremurau intens mainile picioarele m am panicat si mai tare am crezut ca raman asa pe viata, ambulanta m a salvat. Deci am esuat din nou. Am decis sa plec in ASIA sa ma inec in ocean sau mare ca e mai simplu. In tot timpul asta m am documentat despre moarte si emotii, ceea ce m a ajutat foarte mult. Viata e minunata pentru ca este efemera, deci cat de greu n ar fi oricum o sa murim toti. Dar in tot acest timp o sa avem si momente de beatitudine. Am invatat sa nu ma consum pentru nimic, sa uit repede orice situatie neplacuta sau impas, nu are sens oricum murim. Am inceput sa citesc mult, sa fac sport, sa manac sanatos.
Mi am revenit cu toate ca creadeam ca este imposibil. A inceput sa ma doara faptul ca am pierdut afacerea si bunurile pe care le aveam, cand
de fapt puteam sa ma internez la psihiatrie si sa mi pastrez afacerea fara nici o problema avand asociat. Am inceput o viata noua, mi a ramas doar experienta din trecut care ma ajuta sa depasesc noile provocari ale vietii. Acuma ma simt foarte bine, nu sunt dependent de nimic, ma simt liber ,nu iau nici o decizie daca nu ma simt bine stiu ca trece , nu am planuri pe termen lung, traiesc acuma pentru ca poate maine n o sa mai fiu si asta e minunat .Nu uitati !!! toate trec si asta nu e aberatie, o viata aveti si nu merita sa te sinucizi pentru ca oricum o sa mori ai rabdare vine si randul tau. Invata , dezvoltate, calatoreste, acuma poate iti pare imposibil pentru ca te simti groaznic, dar asta e temporar iti spun din propria experienta toate trec absolut toate. Documenteaza te , invata sa uiti repede, nu are sens sa te consumi esti pe termen limitat aici si bucurate de asta.
Dragă Alexei,
Bun venit aici! În coloana din dreapta am creat o căsuță cu pseudonimul „Alexei”. Este a ta! Acolo vor sosi, în curând, comentariile membrilor grupului nostru virtual de suport, și tot acolo așteptăm să ne scrii orice alte detalii vei considera că sunt importante pentru a ne ajuta să înțelegem mai bine cu ce te confrunți.
Cu prietenie,
Adrian
Eu am trecut pe acolo..povestea mea cu un sot care era m si tot timpul plecat…si intr un moment foarte greu mie atunci cînd aveam cea mai mare nevoie de sprijin moral psihic eram însărcinată cu al doilea copil si m ai aveam unu de 5 anișori sa îndrăgostit de o femeie din America unde a și stat cu ea vreo 6 ani timp in care eu m am chinuit cu copii el neavînd niciodată responsabilitate doar pretenții problema mare era ca ma lăsase si cu vreo 300 mil datorii da după 6 ani sa INTORS la fel ca si cum nu asa întîmplat nimic….eu am acceptat doar ptr ca copii sa si cunoasca tatăl sentimente nemaifiind in aceasta perioada după 6 ani a dorit să plece din nou ca un bumerang ca si cum sa plateasca Larma deci eu c am acolo m am regăsit în toată povestea urît dar m ai departe groaznic..astept sfaturi multumesc
Dragă Draguloiu,
Bun venit aici! În coloana din dreapta a fost creată o „căsuță” cu acest pseudonim. Este a ta! Acolo vei putea citi, în curând, comentariile membrilor grupului nostru virtual de suport. Tot acolo te voi ruga să ne scrii orice alte detalii vei considera relevante sau importante pentru noi, pentru a ne ajuta să înțelegem mai bine cu ce te confrunți.
Cu prietenie,
Adrian
Bună seara
Am 54 de ani.
Trei divorțuri.
O existență ratată.
Sentimente justificate de culpabilitate.
Lipsa stimei de sine.
Încerc, sau așa îmi imaginez, să evit sa mă sinucid.
De fapt, nu imi doresc sa mai exist, să mă degradez moral.
Dragă GV,
Bun venit aici! În coloana din dreapta a fost creată o „căsuță” cu acest pseudonim – „GV”. Este a ta! Acolo vei putea citi, în curând, comentariile membrilor grupului nostru virtual de suport. Tot acolo te voi ruga să ne scrii orice alte detalii vei considera relevante sau importante pentru noi, pentru a ne ajuta să înțelegem mai bine cu ce te confrunți.
Cu prietenie,
Adrian
Mulțumesc pentru încurajare.
Buna ziua, numele meu este Alexandra și am 16 ani, sunt la liceu, invatam foarte bine până acum câteva săptămâni când după ce am decis să nu imi mai ajut colegii pentru ca ma luau de fraiera, au început să își bată joc de mine, să ma jignească, să imi scoată tot felul de povesti, să ma evite și să ma critice. Aceste lucruri dor enorm de tare, si ma afectează atât la școală cât si în viața de zi cu zi. Eram o persoană super veselă acum sunt mai mereu deprimată și nu ma pot concentra. Au început să apară ganduri sinucigașe și nu stiu ce să fac. Am vorbit cu diriginte și ea a zis ca nu stie ce poate face, am vorbit cu directoare dar le ia partea, iar părinții mei…ei rămân indiferenți. Nu stiu ce să fac, am obosit rău de tot.
Dragă Bianca,
Bun venit aici! În coloana din dreapta a fost creată o „căsuță” pe care am numit-o „Alexandra 16”. Este a ta! Acolo vei putea citi, în curând, comentariile membrilor grupului nostru virtual de suport. Tot acolo te voi ruga să ne scrii orice alte detalii vei considera relevante sau importante pentru noi, pentru a ne ajuta să înțelegem mai bine cu ce te confrunți.
Cu prietenie,
Adrian
Mentalitatile sunt cele care isi bat joc de tine. Persoana in sine e inconstienta sau e conștientă,dar nu o intereseaza ce „simti”.
Cu toate astea,te ai doar pe tine…
Ce contează, daca esti bine, zilele trec si tu te afli in fiecare clipa din ele.
Si eu am cunoscut suferința,necazul,sărăcia,ghinionul…
Am cunoscut inima rănită. Am cunoscut singurătatea…
Si, ma aflu in zilele mele.
Eu…eu am muncit de la zece ani…
Cam de atunci a început viața mea…
Cam cruda pentru mine, dar cred ca Dumnezeu imi datorează fiecare clipa de suferința,de trudă,de umilință etc.
Eu nu am avut copilărie. Pe mine au vrut să mă dea la casa de copil,si asa am ajuns in plasament la o familie de țărani,in zona de munte unde aveau 5 porci, o curte de găini, zece vaci,8 oi și foarte mult pământ de lucrat… nu mi-e rușine că am trăit clipe, in care doar cu natura ma regaseam.
Eu in nopțile de revelion, curatam cartofi într-o liniste abundentă. Crăciunul? Eu nu am avut niciodată brad cu globuri, si totusi erau pe gratis in pădure. Brad am avut doar la grădiniță, la 4,5 anișori. Pana sa-mi înceapă viața.
Mâncam pâine mucegăita, curățată de coaja înflorită,miezul era destul de tare,deoarece făceau o dată pe lună pâine in cuptor.
Astea ca astea. Dar sa nu simti ca ai pe nimeni de partea ta. Cum te-ai simti. Un slujitor.
Am suportat înjurături urâte si altele..
Pe urma au urmat altele.
În liceu, pe cand ma rugam de mama sa ma ia ea cumva, căci nu vroiau să mă mai dea la scoala mai departe, i-am auzit cand vorbeau si ziceau ca nu au bani sa mai tina pe nimeni in scoala.
Urmam clasa a 8. Am abandonat-o, pentru ca,trebuia sa fac cumva sa plec de acolo. Asa ca, ei primeau bani din partea mea, deoarece eram in plasament. Si au decis ca alocația sa nu mi-o ia,totusi. Si am plecat cu alocația. Cumva, am dat de o mama, care…. Asa cum a fost, nu am avut ce sa fac.
Acolo, la ea. Ma spălăm la lighean. Nu avea baie. Imi spălăm hainele de iarna la lighean,nu avea masina.
Haine, aveam si eu niste carpulite,primite, deoarece mama nu a zis niciodată,”haide sa mergem sa-ti luam niste haine si ce iti mai trebuie pentru scoala,sau daca ai nevoie de ceva.” N-a știut nimeni cum sa aiba grija.
Pana m-am facut eu mai mare, sa pot avea eu grija de mine.
Le-am suportat. Mi-a stricat si scoala, deoarece,urma să termin in anul cand s-a decis ea sa devina bogată, cu munca trudita de mine. Eu pe timp de vara munceam, cat timp eram la scoala. Nu am fost niciodată în vacanta.
N-am simțit niciodată,că cineva era in sfarsit de partea mea. Am intalnit si persoane care cu o mână imi oferea si cu alta, ar fi luat totul. Pana cand am invatat,ca la prima greșeală sa ma rup.
Asa ca, am ganduri. Dar ganduri mari.
Daca m-as sinucide, as face-o cu foarte mare pasiune. Adică, cand am îndeplinit scopurile mari, cand i-am învins pe toți,prin faptul că m-am realizat singur, am facut ce n-au facut părinții mei pentru mine. Mi-am îngrijit trupul, deoarece, m-a parasit si pe mine prietena, deoarece ma lua vântul.
M-am realizat, ca sa simt siguranta.
Adică le-am plătit la toți si pe langa asta, mi-am ridicat si cetate,singur.
Atunci, daca durerea din suflet, apare din sine, pentru ca sunt constient, ca nu am de ce sa sufăr si ca,am depășit de atatea ori, atatea momente nașpa.
Nu-mi pot raspunde la durere decât, ca o sa o tai,cu pasiune, din dragoste.
Sper sa nu fie cazul.
Am avut ganduri din astea,pe cand ma apropiam tot mai mult de mine. Cred ca viața m-a împins pana aici, ca sa scap de asa zise, grote omenesti.
Cred ca Dumnezeu, prin oamenii ăștia imi spunea de fapt, nu asta e lumea ta, tu ai o lume a ta, dar ofera-le ce trebuie sa le dai.
Oricum, un psiholog mi-ar spune chestii pe care mi le-am spus singur.
Nu. Subconștientul, nu-l cunoaște nimeni sută la sută. Asta ar insemna sa stie părți ale trecutului și părți ale viitorului. N-ar mai fi viața asa de interesantă, am scapa de atatea griji si am trăi ca in rai.
Mentalitatea e cea care face diferența. Sa-mi spun mie, autoeduca-te, întoarce pagina si mergi inainte, mereu cu fruntea sus.
Spune-ti de fiecare dată, „eu pot mai mult” si nu apleca capul sa-i mulțumești pe altii. Fa-o in asa fel incat sa te mulțumească pe tine.
Mda. Mai ziceam odată chestia asta, nu stiu cati ar intelege-o, si anume,
„Daca nu poti sa-i mulțumești unui om, macar nu-i fa rau.”
Eu am avut o relatie de 2 luni si din cauza nistor probleme personale a trebuit sa ma despart de acea persoana chiar ieri .In aceias zi acel baiat mea spus ca e ultina lui zi dar nu lam crezut el era tot suparat de cateva saptamani, trebuia sa plece acasa in Medias cu autobuzul dar nu a mai ajuns acasa ,prieteni lui si mama lui mau contactat si mi-au spus ca sa aruncat in fata masini si e in coma .Ma simt foarte vinovata si regret ca iam facut rau .Dar eu inainte sa fiu impreuna cu el am mai avut o relatie si acel baiat mea facut foarte mult rau si ma facut sa imi pierd increderea in orice baiat si sa ma simt ca ultumul om de pe pamant si nu pot trece peste acea perioada .
nu stiu ce sa mai fac…. mai bine nu existam.oricum nu inteleg de ce fac oamenii copii.faci copii ca sa ii aduci in lumea asta sa se chinuie.ma simt a nimanui.acum mi-a mai si expirat buletinul.si nici nu pot sa-l reinoiesc deoarece mama nu este in tara si nici nu poate sa vina pana in primavara.m-au dat afara si de la lucru pt ca nu mi-am reinoit buletinul si pot fi angajata daca nu am acte valabile.eu locuiesc in casa mamei dar ea este proprietara si este cea care trebuie sa semneze pt dovada de domiciliu.si nu am pe nimeni care sa fie proprietar si sa imi semneze la buletin pt dovada de domiciliu.iar daca nu am buletin nu pot nici sa lucrez,nici sa ma intretin.si deja de o luna tot incerc si nu am gasit pe nimeni sa ma ajute sa fac buletin .sunt un om pierdut.vreau sa renunt la viata,sunt oricum o epava. nu mai vad nicio rezolvare ,sunt un caz pierdut.am incercar mereu sa lupt dar cu piedica asta simt ca nu mai pot sa fac fata vietii.am incercat toate variantele cu vecinii sau cunostiinte.dar majoritatea vecinilor sunt batrani si speriati.altii stau in chirie si nici nu-i cunosc.alte rude nu am care sa ma poata ajuta.m-am saturat sa mai lupt cu viata asta.vreau sa renunt.
Dragă Mady,
În coloana din dreapta a fost creată o „căsuță” pe care am numit-o „Mady 16”, conform pseudonimului ales de tine, la care am adaugat o cifră. Este a ta! ACOLO vei putea citi, în curând, comentariile membrilor grupului nostru virtual de suport. Tot ACOLO te voi ruga să ne scrii orice alte detalii vei considera relevante sau importante pentru noi, pentru a ne ajuta să înțelegem mai bine cu ce te confrunți.
Cu prietenie,
Adrian
ce folos are viata daca nu poti nici macar sa ai o locuinta a ta si sa te intretii singur si trebuie mereu sa depinzi de altcineva?
Cata vrajeala crestina, dar cretina, chipurile cu scopul de a ajuta oameni cu ganduri sau ideatie sinucigasa.
Dumnezeul vostru este un ratat, care obliga anumite persoane la Existenta.
Te nasti? Ghinion. Esti obligat sa existi. Te sinucizi pentru ca viata e un calvar (emotional, financiar, biologic, psihologic, etc..)? Ghinion. Ca atunci Dumnezeul vostru, ala „iubitor si iertator” cum il numiti voi crestinopatii, te arunca intr-un calvar si mai nasol, numit Iad, care e etern.
In condițiile in care suntem 7 miliarde de oameni, nu toti au un loc pe lumea asta. Nu toti pot fi multumiti. Nu toti isi vor gasi perechea jumatate. Nu toti vor fi iubiti. Nu toti vor avea o sanatate decenta.
Si Dumnezeul vostru, iubitor si iertator, nici nu rapunde rugaciunilor multira, dar voi crestinopatii nu stiti cum sa faceti sa împiedicați sinuciderea unora care sunt satui de viata, viata de rahat.
In realitate, ce va enerveaza pe voi, crestinopatii, este ca unii refuza sa mai fie sclavii unui sistem facut in mare parte de voi. Voi vreti cotizanti dectace, de biruri bisericesti, de sclavi sa va slujeasca vieților voastre de burghezi.
A fost facut un studiu de psihologi americani,in care oameni cu depresie si oameni fara depresie, au fost pusi sa execute o serie de task-uri, iar apoi sa se autoanalizeze si sa isi dea note.
Si a rezultat ca cei care sufereau de depresie, erau mai realiști, stiau mai bine cam ce nota merita, in timp ce „normalii” aveau o parere mult prea buna despre ei, acordandusi note mari.
Acest experiment ma face sa cred ca vou „normalii”, va stiti voi care, aia care iti vin tot timpul cu mesaje de genul „ai incredere, o sa vezi va fi bine, etc…” sunt genul de spalati pe creier care se mint pe ei insisi in primul rand. Habar nu aveti ce inseamna sa fii condamnat sa existi.
Poate ca depresivii sunt cei care sunt normali, cei sensibili, cei care percep cat de scârboasă este Existenta asta, la care esti obligat sa aderi, si pe care nu ai voie sa o respingi. Poate ca doar depresivii sunt cei capabili sa perceapa cat de decăzută este aceasta lume, si nu voi, „normalii” plini de „pozitivism” si „credinta”.
Iar voi psihologii, in general sunteti inutili. Niste comercianti, pe care nu va intereaza decat banii. Atat. Sa cereti tariful vostru pe ora de „consultare”.
Salut,
Cel mai usor este sa dai sfaturi, mai ales cand nu ai problemele pe care le are cel sfatuit, ar spune cineva. Dar sa ne gandim, cum ar putea orb pe orb sa calauzeasca? Amandoi ar cadea in groapa. De aceea, cand esti bolnav nu refuza pe doctor. Cand ai nevoie de el, cand esti sanatos? Sau cand ai rana si coptura? Daca le-am sti pe toate, nu am mai avea nevoie de nimeni. Dar fiecare a primit cate un dar, stiinta si pricepere, indemanare si alte asemenea, sa fie de folos in locul asezat. Asadar, spune-mi prietene drag, ce te face sa fugi de ajutor? Tu insuti recunosti ca esti bolnav cu sufletul, ca el striga dupa ajutor. Lasa-te ajutat !
Nimeni nu este perfect si nimeni nu are o viata perfecta pe acest pamant. Aici suntem straini si calatori. Aici nu este ”acasa”. Patria noastra e acolo unde alegem sa fie. Noi, crestinii, dorim patria cereasca. Insa, pana acolo, calea este presarata cu spini, cu bolovani, cu prapastii si de multe ori trecem prin ”valea umbrei mortii”, drumul e greu si primedios, dar merita. Oare cei ce calatoresc pe uscat, sau pe mare, sa faca negot, nu sufera tot felul de primejdii? Cate furtuni, arsite, vatamari sau talharii nu se pot abate peste ei. Dar ei nu se gandesc la toate acestea, ci la castigul din negot. Nici cei ce vor sa castige o batalie, nu aleg fuga. Nu am auzit de vreun razboi castigat prin fuga de dusman. Asa se face ca nu poti sa rezolvi o problema prin a da bir cu fugitii. Nu aceasta este solutia la problema ta – abandonul. Sinuciderea nu a rezolvat niciodata nici macar o singura data problema cuiva, nici pe a ta nu o va rezolva.
Sa nu creada nimeni ca crestinii nu au probleme, ca ei dau sfaturi cu multa usurinta. Nimeni nu este scutit de ispite. Mai mult, cand te intorci la credinta esti si mai mult luptat de fortele raului. Tu, esti pe drumul cel bun, caci ai reusit sa iti vezi si recunosti problema. Este primul pas spre vindecare, dar pentru aceasta va trebui sa faci si urmatorii pasi. Satana nu doarme, cat trupul este viu, il lupta pe om sa il duca la disperare si dezanadejde, sa il determine sa isi puna capat zilelor. Iata ce solutie.
Hai la Dumnezeu, doar El te poate vindeca. El te iubeste, pe cand vrajmasul vrea sa te distruga, din ura.
Cand il vei cunoaste pe Dumnezeu, vei fi mai puternic. Acum, deoarece iti lipsesc unele cunostinte, esti vulnerabil si o prada usoara pentru fortele raului. Citeste. Nu te costa nimic, nu ai nimic de pierdut, dar ai numai de castigat. Deschide-ti inima, lasa sa curga in ea cuvantul datator de pace, caci pacea iti lipseste. Roaga-te lui Dumnezeu sa iti randuiasca cartile de care ai nevoie pentru intarirea sufletului. Poti sa descoperi lucruri minunate, lucruri pe care le vei gasi mai de pret decat aurul curat. Vei spune, cum am putut sa stau departe atat timp de lucrurile acestea minunate? Iti doresc aceasta. Iti doresc sa te regasesti. Si nu uita un lucru: trebuie sa lupti cu cel ce te lupta – raul. Staruie in lupta, fara lupta nu este izbanda, pentru ca si dusmanul tau staruie. Cheama-L pe Dumnezeu sa te ajute in lupta, si El va lupta pentru tine !
Când faci când sinuciderea e mai mult o solutie decat o problemă? Ce faci când realizezi că esti complet singur si distrus sufleteste…
Unde incepe problema s unde incepe solutia.
Va rog fara glume proaste, clișee banale.
Caut un răspuns, o rezoluție. In prezent sunt bine.
Mă gândesc ca in viitor foarte probabil moartea va fii o soluție pt mine.
Nu totii au parte de un „Happy-end!!”
Multumesc anticipat!
Dragă Bootstrap, suntem aici și pentru tine. Care-i baiul? Scrie-ne! Te „ascultăm” fără să judecăm!
Bootstrap, si toti ceilalti care considera ca sinuciderea e o solutie…Nu am de gand sa bag clisee. Spui/spuneti ca sunteti complet singuri si distrusi sufleteste… Pai fiti atenti, eu si multi altii tocmai au citit ce ati scris. Asta inseamna ca cineva, la un moment dat s-a oprit din ce facea si v-a ascultat mintea. Aleator, intr-o zi de noiembrie. Esti distrus sufleteste? De ce crezi ca nu te poti repara? Gata, renunti? Dar daca maine cineva se opreste in viata ta si te repara? De ce nu te gandesti ca poate eu sau altcineva maine aude ca te-ai sinucis si ma intristez pentru ca stiu ca tu nu ai mai avut rabdare sa astepti acel moment rezolutiv? O sa spui ca nu iti pasa ca eu ma intristez… Corect… Hai sa privim altfel lucrurile… Bun, Decizi sa te sinucizi. Exista doua variante:
1. Iti reuseste,si
a)Dumnezeu crezi tu ca nu exista (personal, eu sunt credincios) si dispari. Deci vei ramane doar o amintire dureroasa in urma, cineva care nu a fost capabil sa lupte pentru viata sa, care a abandonat atunci cand lucrurile au devenit grele. In cele din urma gestul vostru este unul de renuntare doar pentru ca cineva sau ceva v-a lovit. Dar viata e mai mult decat atat. Mult mai mult. Maine ar putea fi mai bine dintr-un miliard de motive dar voi nu veti mai fi acolo pentru ca ati decis ca nu mai exista speranta. Da, poate ca azi nu exista dar maine, poate da sau poate faceti ceva sa iesiti din mlastina in care va aflati, poate va ganditi sa ii ajutati pe cei care nu au ce manca sau nu au ajutor si care nu vor sa renunte la viata pentru ca spera…indiferent cat de lipsit de speranta pare situatia
b) Surpriza, Dumnezeu exista si atunci ati dat de dracu la propriu. Va asumati asta??? Si daca oricat credeti voi ca nu exista, El exista? Atunci realizati ca e nasol… si nu mai aveti ce face. Cineva scria mai sus ca noi, astia crestini suntem indobitociti ca sa cotizam la biserica. Nu cotizez la biserica… Dar dau cu draga inima celor pe care ii vad la nevoie. Un ban, un gand, o felie din timpul meu o impart cu voi pentru ca suntem oameni…
2. Nu iti reuseste… Si fie regreti ca ai facut gestul fie te afunzi intr-o prapastie si mai neagra. Dar cand va afundati in acea prapastie si mai neagra ganditiva cat sens ar avea existenta voastra pentru cineva care are nevoie de un ajutor dezinteresat… Doar ganditi-va… Si veti vedea ca nu sunteti singuri, ca cineva are nevoie de voi, ca existenta voastra are sens. Si veti simti satisfactia ca chiar contati pentru cineva. Si va veni si rasplata….
Sunt extrem de neîndemânatic și din cauza asta nu știu să muncesc și să fac orice treabă prin casa ..in mod sigur nu m-aș descurca din cauza asta la niciun loc de muncă, încrederea în mine e 0. Practic nu știu nici să curat un cartof sau sa leg șireturile(mi se pare greu și doar îmi bag șireturile in încălțăminte mergând așa)sau sa îmi ajut părinții la vreo treabă, in plus de asta am fost diagnosticat in 2016 cu schizofrenie paranoida și iau tratament mi-e mai bine acum însă mă gândesc la viitorul meu care e egal cu 0 și mă îngrozesc…ce sa fac? Ce pot face în acest sens, ce se va alege de viața mea?
Dragă WillyFog,
În coloana din dreapta a fost creată o „căsuță” cu pseudonimul pe care ți l-ai ales atunci când ai scris primul comentariu pe acest site – „Alanus”. Voi posta același mesaj și în celălalt loc unde ai mai răspuns, ca să șții unde este „căsuța ta”. Suntem aici și pentru tine! Scrie-ne acolo, hai să vedem ce vor spune și membrii grupului nostru virtual de suport!
Cu prietenie,
Adrian
Ma aflu in mare dificultate am lucrat in UK de 3 anii in septembrie am avut un tip de depresie cu tristete ganduri sporadiche urate plans si insomnie severa date de munca ca asistenta medicala si multe ture de noapte am fost pusa pe anumite antidepressive care mi au facut mult rau am o agitate severa interna data de aceeste pastile si ganduri oribile de disperare continua ptr ca aceeste tip de tratament nu este compatibile ptr mine nu aveam aceasta agitatie extrema merg ore intregi ptr a ma calma si nici aceste impulsuri suicide aggravate de agitatie si pastile am nevoie de un tratament adecvat pe Baza holistic si de o internare ptr a ma reprinde si ptr a putea avea din nou o viiata normala sunt o mama si nu vreau sa mor vreau sa traiesc ptr copii Mei ajuta ti ma
Buna Ramona,
Cred ca trebuie sa apelati la un medic specialist pentru a va evalua starea. Tratamentul pe care l-ati urmat nu trebuie intrerupt decat sub supraveghere medicala ca sa nu intrati in sevraj si sa va inrautatiti situatia. Totul va fi bine, o sa vedeti, cu putin ajutor, vointa, rabdare si perseverenta. Multa sanatate !
Bună, în ultimul timp simt că toată lumea mă ignoră atât la locul de muncă cât și în familie. Sotia a ales să plece de lângă mine după o banala ceartă. Simt ca viata nu prea mai are rost și nu găsesc sens existentei mele. Încă de mic am fost respins și nu prea am avut noroc la fete pe motiv ca nu arat suficient de bine din punct de vedere fizic. Am impresia acum că și soția s-a căsătorit cu mine din interes inclusiv ea când a găsit oportunitate și a bătut joc de mine. Ce sa fac în aceasta situație?
Dragă Bogdan,
Bun venit aici! În coloana din dreapta a fost creată o „căsuță” cu pseudonimul pe care ți l-ai ales – „Bogdan29”. Suntem aici și pentru tine! Acolo vor sosi, în curând, comentariile membrilor grupului nostru virtual de suport! Între timp, rezistă, nu face nimic necugetat! Sinuciderea este o modalitate definitivă de a încerca să soluționezi o problemă temporară! Nu merită, crede-ne pe cuvânt!
Cu prietenie,
Adrian
Bogdan, oamenii vin si pleaca din viața noastră. Sensul existenței noastre este, uneori, dincolo de puterea noastră de înțelegere. De fiecare data când o ușă se închide în fața noastră, o alta se deschide. In cazul tau, a plecat din viața ta un om care clar nu ținea la tine. De ce îți pare rău??? Așa vei putea să cauți pe cineva care să te aprecieze așa cum ești. Ti-ar fi plăcut să trăiești în minciună? Nu cred… Cât privește locul de muncă, faci treaba pentru care ai fost angajat și în rest e problema celorlalți dacă nu te apreciază. În ultimă instanță mai caută un job similar sau chiar gândește-te la reconversie profesională. O spun din experiența propria experiență. Capul sus și să auzim numai de bine!
Eu cred că fiecare suicid incepe de la sentimentul de frica de abandon și neînțelegerea ta , și că în zilele noastre nici cu familia prietenii nu poți vorbi ce simți cu adevărat , suntem rupți unul de altul ,
Am ajuns in punctul in care mint doctorul in formular ,că să mă suspecteze de corrona doar că sa stau 5 zile acasă departe de orice umanoid, Mă trezesc dimineața cu un gust amar in gura și un gol imaginabil de mare înăuntrul meu, Mă trezesc la program , ajung la munca șefi fac tot posibilul sa te manipuleze sa lucrezi mai bine sau mai mult , vorbești cu un coleg te minte, vezi că viața lor e bazată pe minciuna și căcat! Iarăși ești dezamăgit că nu poți vorbi și altceva ce chiar este important pentru supraviețuirea ta și umanități ,
Vi acasă același căcat aceleași vorbe ,ziua cârtiței într-un univers în care subconștientul comun în dogma și frica este mai mult de 90% din populație, Din cauza asta mă gândesc tot mai mult sa pun capăt cercului ,pentru că nu mai vad oameni ,vad doar animale la care viața lor este bazata pe profit, și toți vor ,dar când vad că au obținut ce căutau, le este prea frica să pătrundă înăuntrul tău ,pentru că și ei sunt la fel de defecți că și tine dar în alt mod , cred că toți care au ales să se sinucidă au ales calea asta din cauza că nu au avut pe nimeni cu care să poată să se deschidă ,pentru că și atunci când te deschizi in fata cuiva crezând că până la urmă ai găsit pe cineva cu capacitate sa poate înțelege ce se petrece în adâncul tau , se caca pe tine pentru că ei vad slăbiciune în asta și încep să te sugrume mai tare încât durerea ta și țipetele tale in surdina astupa și muzică din căști cu care ai reușit un timp sa pui stop gândurilor ,care pur și simplu de multe ori simți cum se crestează încă o alta cicatrice , și tu deja gândești să mai construiești încă o cutiuță mentala pentru a închide asta înăuntru și a o arunca în văzduhul sufletului tau , cred și știu că aici acum numărăm pe degete în orașe oameni care chiar pot asculta și a avea capacitatea și curajul de a pătrunde în sufletul celui de langa el , trăim vremuri în care am ajuns sa scriu ce simt aici ,in loc sa pot vorbi fata in fata asta fara ,a simți frica și lașitatea din ori care dintre CNP-uri cu care vrei sa începi aventura asta !
Vedeți în spatele conversațile ce se ascunde , vedeți în spatele la fiecare poveste ce se ascunde , vedeți în spatele la fiecare zambet și supărare ce se ascunde cu adevărat!
Nu ai cum să trăiești într-un univers că asta ,plin de clone ,că suflete nu au , e greu să vrei sa vorbești dar îți este frica de umanoizi care se hrănesc cu suferință ta , nici de cum sa te ajute sa o depășești , și cu cât vad mai mult din aceasta jungla ,știu că vor fi mult mai multe , am 34 de ani am trecut prin multe stadii în viața ,dar ce vad la ora actuala știu și simt tot mai mult că asta nu este locul de unde vin !
Sper sa înțeleagă cineva ,ce zic cu adevărat!
Dragă Athum,
Bine ai venit aici! Chiar dacă scrii aici, e important să știi că în spatele ecranelor sunt, de fapt, oameni. Oameni care au trecut sau trec prin chestiuni asemănătoare. Am preluat povestea ta și, conform uzanței noastre, ți-am făcut o „căsuță” cu pseudonimul pe care ți l-ai ales, pentru ca atât povestea, cât și răspunsurile să poată fi găsite mai ușor și în același loc. Acolo vei putea scrie orice alte detalii vei dori (se știe că scrisul ne ajută să ne limpezim gândurile!), și tot acolo vei putea citi, în curând, comentariile membrilor acestui grup virtual de suport.
Desigur că și tu, la rândul tău, vei putea contribui cu un gând bun sau o vorbă de încurajare în orice altă căsuță de aici (din coloana aflată în partea dreaptă a paginii).
Cu prietenie,
Adrian
Buna, nu sunt sigura ca aici voi primi ajutor dar vreau o vorba buna un sfat, sunt fata am 17 ani si nu inteleg ce am gresit in viata asta. Toata lumea inclusiv fata ce iubit o cel mai mult ma lasa balta singura prietena si singura persoana la care am putut apela oricand pentru un sfat o vorba buna sau poate doar o imbratisare. Nu stiu ce am facut gresit sa merit asta dar simt ca nu mai am pe nimeni si nu mai am niciun rost pe lumea asta. Toata lumea care ma cunoaste zice ca sunt o scarba de om si ca nu merit prieteni sau macar cunostinte. Nu stiu ce sa mai fac. Prefer sa mor odata sa stiu ca scapa toti de mine si nu mai deranjez pe nimeni cu prezenta mea. As vrea un sfat bun din partea voastra ca nu stiu ce ii in neregula cu viata mea.
Dragă Kaila150,
Bun venit aici! Ajută-ne să înțelegem mai bine cu ce te confrunți, scrie-ne povestea ta, mai pe larg! În coloana din partea dreaptă a paginii a fost creată o „căsuță” cu pseudonimul pe care ți l-ai ales – „Kaila150”. Te așteptăm acolo cu mai multe detalii!
Cu prietenie,
Adrian
Oamenii se schimba. Unele prietenii se termina mai devreme sau mai tarziu si este normal sa fie asa. Esti inca o copila, nu trebuie sa gandesti asa, chiar nu e nevoie. Ai toata viata inainte. Poate trebuie sa inveti sa lasi ca oamenii sa vina si sa plece in si din viata ta, nu sa tii cu forta prieteni care nu iti merita prietenia. E mai bine asa. Prefer sa am un singur prieten adevarat, decat zece asa zisi prieteni. Vorba aceea: prietenul adevarat la nevoie se cunoaste; sau un prieten adevarat e mai bun ca un frate. Nu cred ca ai avut pana cum o prietena adevarata. Dar meriti, se vede ca esti o persoana sincera, si sunt sigur ca vei gasi cu timpul, ai tot timpul din lume, doar sa vrei si sa ai rabdare. Gandeste pozitiv si vei atrage persoane pozitive in viata ta. Gandirea aceasta este toxica, trebuie sa scapi de ea imediat, nu este ceea ce ai nevoie, nu asa se rezolva problema. Asadar, fruntea sus, trage aer in piept, zambeste si spune: Eu pot, eu cred, eu merit ! Iti doresc succes si fericire!
Sunt adunate prea multe, am mai avut gânduri dar cu ciudă acum mă gândesc cu bucurie la suicid și vreau să pregătesc familia și prietenii ptr ce va urma !
Dragă Bogdan,
Bun venit aici! Nu mai bine ne povestești ce s-a întâmplat? În coloana din dreapta am creat o „căsuță” cu pseudonimul „Bogdan 2” (pentru că mai sunt și alte persoane cu același pseudonim ca și tine. Acolo vei putea citi, în curând, comentariile membrilor grupului nostru virtual de suport. Tot acolo vei putea să ne scrii – în comentarii – orice lucruri crezi că ne vor ajuta să putem să îți înțelegem povestea mai bine.
Cu prietenie,
Adrian
Nu merita. Nu asta rezolva problema. Nu este nevoie sa gandesti asa. Muta-ti gandul la altceva. Poti. Tu poti. Poti totul si totul e posibil si pentru tine. Meriti tot ce este mai bun pe lumea asta. Lumea asta are nevoie de tine. Da, de tine. Lumea aceasta a fost facuta pentru tine, esti special si unic. Gasete-ti un scop si vei vedea cu alti ochi totul. Doar atunci vei intelege cat de minunata este lumea, viata, si ca totul poate fi asa cum iti doresti. Nu uita: lumea are nevoie de tine, oricat de neinsemnat si neimportant, poate, te crezi acum. Lasa ca timpul sa vindece orice rana, si tot timpul iti va arata calea pe care trebuie sa mergi, acolo unde vei da sens si valoare existentei tale. Fruntea sus, curaj si mult succes!
Bună,
Pe 1iunie 2021 fiu meu Ionuț s a sinucis, avea 30 de ani.Din ziua aceea viata mea s a schimbat radical. Nimeni nu înțelege suferința mea de mamă.,ma refer la cei apropiați din familie, ba chiar nu vrea nimeni sa vorbesc despre.Cand incerc sa vorbesc schimba subiectul.I mi dau vina pentru ca s a sinucis.
Dragă Nicole,
Se spune că o astfel de durere poate fi înțeleasă doar de două persoane: de părintele respectiv și de Dumnezeu… Oamenii pot fi răi, mai ales atunci când la rândul lor suferă… Adevărul este însă că, orice am face, ca indivizi, responsabilitatea ultimă pentru gestul unei persoane care s-a sinucis este chiar a acelei persoane. Sigur că, privind în urmă, ne putem face tot felul de gânduri și ne putem repeta că am fi putut proceda altfel… Dar atunci, la vremea respectivă, nu am avut toate aceste informații și am acționat așa cum am crezut că este mai ok pentru copil…
Încearcă să discuți cu un specialist pe tema asta… Un psiholog, un psihoterapeut, un psihiatru, un preot/ pastor, dacă ești o persoană credincioasă… Poți și să suni la un telverde precum 116 123, apelabil gratuit… Discută cu cineva… E important să vorbești, să încerci să lași durerea să iasă, să nu te macine atât de intens…
Și, desigur, poți scrie aici… Îți urăm un bun venit în mijlocul nostru! Ți-am făcut o „căsuță”, o categorie cu pseudonimul ales de tine, „Nicole”, în coloana din partea dreaptă a paginii. Scrie acolo, la comentarii, și sunt sigur că vei primi diverse răspunsuri de la membrii grupului nostru virtual de suport.
Cu prietenie,
Adrian
Multumesc mult pentru raspuns,
Ma ajuta mult când ma rog la Dumnezeu.
Din pacate nu traiesc in Romania, si nu ma simt confortabil să simt sa gandesc in alta limba.Stiu ca m ar ajuta sa vorbesc cu un specialist roman fata in fata.Dar deocamdată nu e posibil.