Mădălina B.

Nici nu știu cum să încep am dat peste acest sait din întâmplare, căutam o modalitate să mă liniștesc și de a înțelege ce se intamplă cu mine. Sunt o fire sufletistă am aproape 22 de ani. Acum 4 ani am suferit un accident stupid dintr-o joacă, în urmă acestui accident am suferit mai multe intervenții chirurgicale printre care și o complicație. În toți acești ani m-am luptat și mă lupt cu mine și fizic și psihic să îmi revin să fiu din nou un om normal în ciudă defectului cu care am rămas. Dar de fiecare dată când începe să evoluez să am rezultate apare câte ceva și strică totul, tot ce realizez în luni de muncă se duce într-o secundă. Fiecare zi pentru mine e un chin trebuie să mă prefac că sunt bine și că mai pot dor să nu sufere cei dragi. De multe ori prefer să stau doar eu cu mine între patru pereți și să plâng pană răman fără aer. La început am fost o fiere puternică cel puțin așa credeam eram increzătoare și optimistă, dar se pare că nu a fost așa mă mintieam singură că sunt bine când de fapt eram praf. Suferința și durerea m-au împins către gânduri negre mă gândesc meru la moarte la cum ar fi dacă nu aș mai fi am avut și 3 incercări de suicid… și incă mă gândesc la 4. De ce am ajuns la acest gest? Pentru că, mi să luat m-am săturat de tot de suferintă de dureri, m-am săturat să îi vadă pe cei dragi cum suferă și se chinuie cu și pentru mine m-am săturat de problemele astea care nu se mai termină. Unora li se pare o tâmpenie, dar pentru mine moartea e o scăpare, o eliberare de suferintă de chin de durere. Întunericul a pus stăpanire pe mine și pe zi ce trece câștiga teren. Nu știu ce să mai fac nopți nedormite și dacă adorm de cele mai multe ori visez urât, atacuri de panică mă speri de orice îmi fac tot felul de filme în cap. Am ajuns într-un punct în care mă rog să mor să nu îi mai fac pe cei dragi să se chinuie și să sufere. Ce să mai fac să ies din starea asta că nici nu știu dacă se poate numi depresie sau nu.