Dorina (6)

26 05 2009

Realitatea e ca, desi timpul a trecut si trece, nu a rezolvat nimic, iar eu ma simt din ce in ce mai rau…
Planul meu initial era sa ma angajez si sa plec la bucuresti(eu fiind din pitesti), ca sa pot scapa de tot ce a fost, plus ca maica-mea si sora-mea nu ma intelegeau si sprijineau deloc.Doar ca nu am reusit sa imi pun planul in aplicare, pentru ca am gasit aici de lucru, nu am mai cautat pentru ca ideea era sa caut ceva de stat cu cel cu care sunt acum si care lucreaza in bucuresti, dar in final am aflat ca ne era imposibil sa facem asta, pt ca el avea deja datorii de platit, iar de stat cu alte persoane nu voia,,,in orice caz, a fost imposibil sa stam acolo amandoi, el face naveta acum, pt ca nu e din bucuresti, de vazut ne vedem o data pe saptamana, o zi, rareori de 2 ori pe saptamana………imi e ingrozitor de greu.
Pe fostul il vad des, prea des, pentru ca trece cu masina pe strada din fata blocului meu, se duce la parinti care stau aproape de mine si nu imi face deloc bine ca il vad……..realizez mereu ca nu am insemnat nimic pentru el din cum a reactionat vis-a-vis de decizia de despartire, adica nu s-a manifestat atunci ca un om care ma iubea si nu voia sa ma piarda……..ma rog. care din noi o fi mai vinovat, nu stiu, dar stiu ca pentru el toata chestia asta cu casatoria nu a fost mare lucru, atata vreme cat a fost mereu preocupat sa caute fete si admiratie, sau nu stiu ce ii lipsea si de ce avea nevoie de la respectivele……………..pur si simplu sunt permanent deprimata……………………..nu mai pot sa ma bucur de nimic, de absolut nimic…………mi-am facut planuri cu cel cu care sunt sa ne mutam aici in chirie, el sa continue sa faca naveta la bucuresti, unde are serviciul, dar nu stiu cat e de realizabil planul……….imi astept primul salariu, apoi sa vedem ce reusim sa facem………….pur si simplu devin o ruina pe zi ce trece……….acum sunt la serviciu, dar singura, pentru ca fiecare e plecat cu treburi, si nu am chef de absolut nimic, ma apuca plansul si sunt foarte nemultumita.
parca nici nu as vrea sa vii cu vreo solutie…………parca nici nu as vrea sa imi raspunzi la mail.as vrea doar sa se termine.tot…de tot..

As vrea sa postezi si pe blog ce ne-am scris (…).
Pentru ca daca tu nu ai timp sa scrii atat de des, macar pe blog poate se gasesc persoane care sa spuna lucruri care sa ma ajute in vreun fel sau altul sa deslusesc sensul lucrurilor sau macar sensul meu.

Anunțuri




Dorina (5)

26 05 2009

Nu s-a inteles foarte bine ce am vrut sa zic atunci cand am spus ca mai bine ramai cu una din persoane: amanta sau sotia, pt ca ideea era : nu cu amandoua.Eu sunt total impotriva ideii de amant/amanta, asa ca in lumea mea ideala exista si soti care isi raman credinciosi din momentul in care isi jura credinta asta.si nu sunt de acord ca alegerea persoanei nou aparute e cea corecta, dar daca tot e tentatia asa mare, macar sa ramana cu tentatia, cei care o aleg.Sunt pornita pt ca si dragul meu sot avea o amanta, cel putin in momentul in care am decis sa divortam, am decis eu, ca el nu voia……….si de aia zic.Acum e cu ea, daca nu a ales el, am ales eu.

(…) Eu inca mai pastrez ideea de fidel pana la moarte, poate o sa am norocul sa nu raman o idealista ratacita…





Dorina (4)

26 05 2009

Pentru mine aceste raspunsuri pe care mi le-ai dat, toate aceste pareri si analiza a tot ceea ce ti-am spus reprezinta ceva foarte pretios.Pentru ca nu ne cunoastem, pentru ca nu ai nicio obligatie sa faci ceea ce faci si totusi o faci si am simtit ca nimic din ce ai scris nu a fost doar de dragul de a scrie..ma mir cum de mai poti gasi ( in general,vorbesc) persoane care sa te ajute pur si simplu….numai faptul asta ma face pe mine un om mai bogat si mai fericit si imi arata cat de important a fost sa gasesc blog-ul tau.Nici prin cap nu mi-a trecut vreodata ca poate exista asa ceva, un sprijin pt cei care se simt deznadajduiti, in afara unui psihiatru sau preot.Oricum, sper ca esti constient de efectul benefic si de nepretuit pe care il are actiunea ta.
As avea o intrebare care sper sa nu te supere, cand ai timp de asta? Stiu ca iti faci, dar majoritatea au tendinta de a fi egoisti si pt ca se simt coplesiti dupa serviciu sau pur si simplu de propriile probleme.Si cu ce anume te ocupi in afara acestui blog?
Oricum, atunci cand am inceput sa iti scriu, prima data, aveam o idee, acum insa am renuntat sa mai vad sinuciderea ca pe o solutie, ma mai gandesc eu, dar imi trece repede si sper sa ma vindec..de tot…conversatiile tale cu cei care iti scriu se incheie in momentul in care scopul de a convinge pe cineva sa nu se sinucida pare atins sau ramai sa vorbesti pt ca s-a creat o conexiune si pt ca pe respectivul il ajuta sa vorbiti?
Sa revin la mine si la ce mi-ai scris.Despre tatal meu nu am o parere prea subiectiva sau daca e asa, e pt ca e tatal meu si nu o simpla persoana, o vreme stiam doar ce imi zisesera ceilalti, dar acum m-am cam convins eu ce ii poate pielea………e foarte neserios, asta o pot zice, si foarte prefacut si nu ii pasa de nimeni, decat de el.oricat de rau ar suna si oricat de rau imi pare ca e asa, asta e adevarul………..da, nu este el modelul pe care ar trebui sa il am, asta e clar, dar sper sa nu fie un model inconstient sau subconstient pt mine si sa caut exact ce e el, asa cum baietii cauta pe cineva care sa semene cu mama, asa si fetele cauta pe cineva care sa semene cu tata, mai ales daca efectul pe care il are parintele respectiv asupra lui/ei e unul major, fie ca e pozitiv sau negativ…….
De ce or gandi barbatii cu ce au in pantaloni?Asta ma doare enorm, e ca si cum batalia e deja pierduta, trebuie sa ma astept ca oricare cu care sunt sa faca asta..pai care mai e diferenta intre animal si om?eu cred ca societatea e singura care il face pe barbat sa se poarte si sa gandeasca asa.Biserica proclama superioritatea barbatului, inclusiv la casatorie, cand spune clar asta, iar el intelege inca din familie si apoi din ce i se spune sau dupa cum e tratat ca are atuuri. Numai scuza asta, ca ei gandesc cu ce au in pantaloni, mi se pare absurda, pentru ca tentatii sunt si pt barbati si pt femei, iar decizia de a nu le urma vine din ceva simplu.Daca cel/cea cu care esti iti satisface nevoile tale cele mai arzatoare, iti aduce liniste si incredere, sprijin si dragoste, intelegere si te simti foarte bine si sexual, pt ce sa renunti la asta doar pt ca pare cineva interesant?In final, s-ar putea sa nu afle ca ai facut asta, dar tot pe tine o sa te bantuie fapta nesabuita, cand iti dai seama ca nu ai castigat nimic urmand o ispita tampita, din contra, ai pierdut enorm…………….iar cand nu esti satisfacut de relatia si persoana cu care esti, din orice punct de vedere, treci mai departe, nimeni nu trebuie sa stea cu cineva doar pt ca au trecut niste ani sau pt ca s-a casatorit cu ea/el.Am sa iti spun eu care e marele paradox al barbatilor, dupa mine, nu ca gandesc cu ce au in pantaloni, ci ca sunt lasi si in momentul in care isi iau o amanta, nu sunt in stare sa ramana cu ea si atat, o mai tin si pe sotie.Si sunt si imaturi din moment ce au nevoie de doua femei care sa le indeplineasca nevoile, la fel e si cu femeile care au amanti.Ca nu sunt feminista, dar nici nu pot sa inteleg cum poate spune un barbat ca o iubeste pe cea cu care e, dar o inseala sau a inselat-o.Nu pot si gata. Pt ca ma stiu pe mine.Am intalnit barbati interesanti in ultima vreme, mai ales la serviciul pe care il am, dar, pt ca mi-e bine cu cel cu care sunt si pt ca gasesc langa el ceea ce ma face fericita cu adevarat si pe termen lung, nu pt cateva minute, nu as face nimic nesabuit, in plus, stiu ca poate parea foarte stralucitor un lucru necunoscut, dar apoi ii vezi rugina adanca.Tentatia, persoana respectiva, nu iti va oferi marea cu sarea, nici ceea ce nu ai acasa sau langa cel./cea cu care esti, asa ti se pare, dar, de fapt, eu un joc dulce care devine amar.

Cel care inseala are doar de pierdut.Daca vrei sa experimentezi, experimenteaza, dar nu cand esti intr-o relatie.de ce sa iti bati joc de omul ala?De ce?sau spune-i ca nu te poti abtine daca tii atat de mult la el (si totusi nu suficient incat sa nu il tradezi)…………………Of…………….ce mai problema……………….e o problema,pt ca pe mine ma sacaie treaba asta si consider ca a insela e o mare lipsa de respect.Cum sa ii faci asta cuiva care isi pune sufletul in relatia cu tine?Vorbesc atata despre asta si pt ca mi s-a intamplat, acum referindu-ma mai ales la casnicia esuata.Adica, cum putea sa faca asa ceva si apoi sa vina si sa manance din mancarea facuta de mine, sa se imbrace cu hainele pe care i le-am spalat si calcat, sa ma pupe, sa ma tina in brate, sa imi spuna ca ma iubeste, sa ma lase sa il mai sarut…………..pt mine e extrem de dureros……………extrem…………………asa ca,daca iubesti cu adevarat, nu inseli, fie ca esti barbat, fie ca esti femeie.Din punctul asta de vedere suntem egali.Niciunul nu e mai de inteles sau indreptatit sa o faca.

Spune-mi daca ai iubit vreodata pe cineva enorm, mai mult ca pe tine, sa faci ce e mai bun pt ea inainte de a face pt tine, sa te gandesti mai intai la ea si apoi la tine si spune-mi daca ai inselat-o sau cat de mult ai vrut sa o faci si dak ai facut-o,.ce ai simtit dupa, si daca nu, ce te-a facut sa nu o faci??sau nu imi spune, dar gandeste-te si apoi mai gandeste-te o data si zi daca mai crezi ca barbatii gandesc cu ce au in pantaloni sau asa le place sa faca si sunt rasfatati de mama si asteapta asta si de la sotie si trec de la un rasfat la altul si poate de aia nu ajung sa se maturizeze si sa trateze femeile cum se cuvine.Societatea e cuvantul cheie,ea promoveaza idei si le sustine, iar cine poate profita de pe urma acestor idei, bine, cine nu, asta e….E atat de greu sa vezi ca femeia de langa tine se chinuie sa faca treaba buna unde lucreaza, apoi cand vine acasa e gospodina si are grija de casa asa cum trebuie, apoi cand e mama, are grija si de copil, si are grija si de sot, pe care trebuie sa il rasfete, nu, si sa ii fie amanta, e greu sa vezi toate astea si sa te miri cum de poate?Pai nu o fi supraom!!!!Sigur nu e.Dar, barbatul e barbat si el are serviciu.Punct.Si e foarte greu ce face, nu”?CA doar are serviciu.ARe si femeia, dar nu e la fel,nu?Ca ea e femeie.Si daca lanseaza rachete, e doar o femeie.Sper sa nu te agresez cu indarjirea mea,dar hai sa recunoastem ca desi sustinem ca suntem evoluati, sunt lucruri care nu s-au schimbat decat aparent.Iar inegalitatea femeilor cu barbatii e ceea ce cred barbatii.Sunt lucruri pe care ei le pot face mult mai bine, dar asta inseamna ca au drepturi mai multe?Nu.Pt ca si femeile fac atatea lucruri mai bine decat barbatii.Asa ca, sa ne respectam.Reciproc.Fiecare e bun la ceva, sau poate ea poate face si ce face el si vice versa.Dar daca ne respectam, nu ne ranim.Corect, nu?
Nu m-am putut abtine sa nu scriu toate astea, pt ca e prima data cand spun exact ce cred despre treaba asta cu infidelitatea. Scuza-ma acolo unde am fost foarte indarjita, dar gandeste-te, te rog, la ce am scris si spune-mi daca vezi lucrurile vreun pic altfel.TRateaza lucrurile astea obiectiv, pt ca nu te atac si nu atac nici barbatii, decat pe cei care m-au ranit.
Despre celelalte, o sa vorbim treptat.Le luam parte cu parte, ca altfel nu se poate.Eu,una, simt nevoia sa dezvolt.
Numai bine si cu Dumnezeu inainte.Si iti multumesc inca o data pt tot.Inseamna foarte mult pt mine si probabil si pt cei care au nevoie de ajutorul tau.
Cu respect si prietenie,
Dorina





Dorina (3)

26 05 2009

Deocamdata vreau sa ramana pe mail conversatia.Imi da un sentiment de siguranta, desi stiu ca nu as putea pati nimic daca postez pe blog.
Iti multumesc ca mi-ai scris, pentru mine e foarte important ca ti-ai alocat din timp pentru a vorbi cu mine.Astazi ma simt mult mai bine, dar saptamana care s-a incheiat a fost foarte grea……..oricat de mult imi dadeam seama ca ar fi o mare idiotenie sa imi iau viata, gandul asta tot nu ma lasa in pace, ma coplesea sentimentul de depresie, pentru ca de fapt asta este, depresie, cauzata mai ales de ceea ce mi s-a intamplat si ce traiesc in urma casatoriei care nu mi-a adus lucruri bune, decat probabil invataminte pe care am sa le apreciez mai tarziu, pentru ca deocamdata ma dor lucrurile care mi-au contrazis parerile despre ce credeam eu ca e viata mea…..Eu am zis destul de multe despre mine, mai ales pe blog, dar si aici. Mi-as fi dorit sa imi spui mai multe legate de tot ce am povestit.
Multumesc si am sa tin cont de unica regula, pentru ca mi se pare o minima doza de respect, asa ca din moment ce macar atat pot si eu sa iti arat, nu e o regula prea dificil de respectat.
Numai bine si cu Dumnezeu inainte, ca banuiesc ca si tu ai problemele tale si grijile tale.





Dorina (2)

26 05 2009

Buna! Ma numesc Dorina si am 23 de ani. Ti-am descoperit blog-ul cautand, de fapt, o metoda simpla si mai ales eficienta de a ma sinucide.Ce ciudat si absurd sau, din contra, ce bine!!!Eu cred ca am descoperit ceea ce aveam cu adevarat nevoie.Si consider ca si acesta e un ajutor de la Bunul de sus.
Am scris si povestea mea, pe scurt, pe blog-ul tau, sub numele de dorina, dar am dat-o in bara de la inceput, zicand ca sunt doar exagerari povestile celor care au scris acolo si ca sunt scrise si incorect gramatical, cand, de fapt, eu nu apucasem sa citesc decat cateva, pentru ca asa am intrat, exact unde erau niste povestioare care nu contineau motive neaparat grave sau experiente tocmai triste si traumatizante, dar apoi, cand am citit mai mult, am vazut cat ma inselasem…
Am ajuns la o concluzie, in urma a tot ce am trait, gandit si analizat si anume ca imi e teama de barbati. Mi-e teama ca imi vor face ce mi-a facut tatal meu sau ce i-a facut mamei mele: bataie, minciuna, inselare. El nu i-a fost ei fidel niciodata si la un moment dat s-a hotarat sa si plece de acasa, moment in care mama a decis sa divorteze. Cea la care a plecat, ii este acum sotie si are 2 baieti cu ea.Eu mai am o sora, mai mare cu 5 ani decat mine si din ce mi-a povestit, el era un adevarat tiran, a luat batai crunte de la el si cele mai multe erau pe motive absurde, cum ca nu a vrut sa bea un ceai de ceapa sau ca a ascuns o lucrare cu nota 9…………………eu eram prea mica sa fiu agresata sau oricum nu imi amintesc asa ceva, nici nu mi-a zis nimeni cum ca mi-ar fi facut si mie asta…………….aveam doar 3 sau 4 ani cand a plecat de acasa……..culmea e ca, desi nu ne-a oferit nimic, ne-a spus mereu ca ne iubeste…….de aceea cand mi-au zis baieti cu care am stat ca ma iubesc, pentru mine era ceva golit de sens……..aveam cel mai bun exemplu ca poti spune asta si sa nu fie adevarat…………
acum ca am trecut prin ce am trecut, ca ma simt umilita pentru ca eu am dat tot ce am avut pentru relatia si casnicia care s-a incheiat, iar el nu a pretuit nimic din toate astea, mi-e greu sa am o conceptie sanatoasa despre viata…………….uneori ma gandesc ca e atat de comod sa negi ce ti se intampla, asa cum am facut si eu, sa ramai intr-un loc pentru ca macar pare bine si este bine aparent, daca nu vrei sa vezi realitatea……….ma invinuiesc pentru atat de multe……………sincera sa fiu, si din punct de vedere sexual, eu am mari probleme la gandul ca voi fi umilita, prin anumite pozitii, care mi se pare mie ca arata lipsa de respect a celui cu care sunt sau daca fac eu mai multe lucruri, uneori stau si ma gandesc daca nu cumva sunt luata de fraiera……….am o mare problema si teama cum ca nu voi fi respectata, din niciun punct de vedere, de cel cu care sunt………ca pana la urma totul se va reduce la el care se va fi folosit de mine…………….
Ceea ce simt e mai mult decat am scris aici, dar nu pot cuprinde totul intr-un mail..poate nici nu ma pricep, dar nici nu pot.

Iti multumesc anticipat.Am avut toata increderea sa iti scriu, dupa ce am citit tot ce ai scris pe blog.Si cred ca mi-e foarte de ajutor sa vorbesc cu tine, mai ales ca nu ne cunoastem.ASa ca nu as putea avea teama ca ma vei judeca.Si mai e si faptul ca esti barbat.Am nevoie sau asa consider eu sa primesc aceste sfaturi de la un barbat, mai ales pentru ca problemele mele sunt in relatia cu barbatii, pentru ca nu am avut un tata aproape si nu prea stiu nimic despre ei/voi…….





Dorina

21 04 2009

Am cautat aici macar o poveste interesanta a celor care vor sa se sinucida, insa e atat de evident ca exagereaza problemele pe care le au………si nici macar nu scriu corect..asa ca am doua mari motive de dezamagire…oricum, neconvingator. CEi care au cu adevarat probleme nici macar nu se gandesc la asta…de exemplu, cei cu probleme mari fizice, ei iubesc viata si nu stiu cati aleg sa se sinucida. Sau parintii care raman fara copii, pentru ca le mor si viata ar putea deveni pentru ei fara sens.Cum sa iti moara copilul inaintea ta?Sunt oameni care ramani singuri, cu adevarat singuri, si tot nu se sinucid……..Bine, pana am ajuns si eu sa gandesc asa………..adica mi-a trebuit fix atata timp cat a fost nevoie pentru a gasi metoda cea mai buna pt a ma sinucide.Ce cauta toata lumea, fara durere, eventual si placut.
Eu m-am gandit la sinucidere de cateva ori, dar a ramas la stadiul de gand.Pana in luna decembrie.Am fost casatorita, am doar 23 de ani si cel cu care m-am casatorit nu a gasit o problema in a da in mine. Ce e drept, eu l-am lovit prima, pentru ca i-am dat o palma, dar agresiunea lui de pe urma a fost foarte injositoare, eram deja la pamant, iar el a dat cu picioarele in mine si apoi nu a venit sa isi ceara iertare.Am lasat lucrurile asa,desi imi venea sa plec de acolo, insa nu stiam unde, imi era rusine, nu voiam sa accept ca el e omul cu care stau. Asta s-a intamplat dupa cateva luni dupa ce ne-am mutat impreuna si am facut si cununia civila.Au mai fost si alte dati.Se ajungea la asa ceva pentru ca era si genul care ma jignea, in diferite moduri, de cele mai multe ori legate de fizic, ma compara cu maica-sa, cum arata ea cand era tanara, dar e numai un exemplu. Imi amintea mereu cand ne certam ca acela e apartamentul luat de parintii lui si sa nu mai trantesc usa din motivul asta, in orice caz, am tacut si pana la urma am ajuns de am facut si nunta religioasa, dar nu inteleg de ce naiba am mai acceptat.De ce am lasat sa se mearga atat de departe. Pana cand m-am hotarat sa pun capat.El a fost socat, cred ca nu ii venea sa creada ca il pot parasi, ca daca am acceptat atatea, de ce sa nu o fac in continuare?Am aflat ca avea si pe cineva, cine stie de cat timp, cine stie a cata oara ma insela, ca am descoperit, tot dupa ce ne-am mutat ca, cu o luna sau doua inainte de a ne muta impreuna, el statea pe o adresa de messenger pe care eu nu o stiam sau nu stiam ca o foloseste.Si acolo avea o lista de fete si un numar de telefon. in orice caz, atunci cand m-am mutat inapoi la maica-mea, nici ea, nici sora-mea nu m-au sustinut. Au zis ca e vina mea ca a dat in mine, ca eu stric, ca sa ne impacam, ca cine stie pe cine mai gasesc apoi, ca nu o sa ma mai vrea nimeni pt ca am statut de femeie divortata, asa cum are si maica-mea, de fapt, dar tot ea mi-a zis ca ea l-ar fi acceptat pe taica-meu, desi era betiv, curvar, mincinos si o si batea. Ar fi stat cu el. Sora-mea mi-a zis ca si ea se bate cu cel cu care s-a si maritat, bine ca mai aveam niste prietene cu care vorbeam si care mi-au tinut partea. Evident ca ai lui parinti au considerat ca eu sunt o nemernica si maica-sa a afirmat ca de fapt eu nu l-am iubit pe el niciodata din moment ce pot face asta, adica sa ma despart, si de ce, ca a dat in mine, desi am dat si eu.
Abia cand au aflat ale mele ca ma si insela, mi-au dat dreptate, o aberatie, ca mai grav e sa te bata, dar ma rog, ambele arata lipsa de respect. CEl mai tare e ca, tipa cu care e, este si mai plinuta decat mine, adica nu inteleg de ce atata teorie pe tema asta facuta de el, daca tot asta si-a ales. Si cea mai simpla explicatie e ca pur si simplu nu ma iubea si oarecum cauta si motivele pentru a nu o face….desi striga in gura mare ca este un om bun si foarte cuminte………….Oribil. Evident ca ma doare foarte mult ce s-a intamplat, dar mai ales ma doare ca eu am acceptat…………Acum sunt cu cineva pe care il cunosc de multi ani, cineva care spune ca nu a incetat sa ma iubeasca de cand am fost impreuna, adica acum 7 ani, insa eu nu mai pot avea incredere….si imi vars tot amarul mai ales pe el……nu stiu de ce nu am putut sa fac asta si cu fostul, de ce pe el l-am tratat mai bine, desi nu merita………….sunt obositoare, sunt deprimata si nefericita…………………dar m-am gandit serios ca daca ma sinucid, exista pericolul de a trai un chin vesnic si cred ca nimic din ce aduce viata nu poate fi mai rau decat asta. dar de cand m-am mutat aici, la maica-mea, si simtindu-ma ingrozitor, pentru ca si ea ma ajuta si nu stia sa imi zica decat lucruri urate si sa imi prevada un viitor ingrozitor, m-am gandit aproape zilnic sa ma sinucid. Am incercat cu ce am avut si eu, cu niste […moderat…], dar nimic……….eh, cred ca nici nu imi doream sa mor……….mai mult voiam sa imi arat si mie ca nu e bine, mai ales daca ajungeam pe la spital, dar si lor, ca ar trebui sa se poarte altfel…………………………am luat-o razna, asta e clar, insa nu cred ca merita, daca e sa imi folosesc ratiunea…dar nici nu promit ca nu o sa o fac…………….pana atunci, astept sa fie bine…….poate o sa fie……………

19

04

2009
dorina (10:48:05) : modifică

nu cred ca am cuprins tot ce am simtit eu, dar asa, pe scurt, cred ca se intelege ca iti cam vine sa iti iei campii……………desi nu e bine….dar iti vine.,…oho…….

19

04

2009
dorina (11:35:43) : modifică

imi cer scuze ca am zis ca nu am gasit povesti scrise corect sau motive prea intemeiate pentru depresia unora..m-am hazardat. pentru ca nu citisem prea mult. am intrat pe niste povestiri prea scurte. dar acum am aprofundat. cel cu care sunt a facut atat Seminarul Teologic, cat si Facultatea de Teologie. Desi nu este deloc perfect, am ce invata de la el…………..urasc ca ma port urat cu el si ca l-am pierdut atatia ani.