Alex B.

Bună. Cauta ma sa vorbim. Și eu sunt la disperare. Aseara mai aveam puțin și ma aruncam după pod. Simt nevoia sa vb cu cineva. Dacă vrea cineva sa vorbim […moderat…] aștept un mail. Va rog.

Este a doua oara cand trec prin asta, si nu mai vreau, stiti..durerea asta este mult mai puternica decat orice durere fizica. am incercat totul sa fie bine in ambele situatii si nu am fost acceptat..ma multumeam cu frumituri numai sa fie langa mine, sa o vad fericita. Va jur am ajuns la capatul puterilor. Toti imi dau sfaturi ca va fi bine , ca sunt tanar dar nu mai am putere sa o iau de la capat. Sa fiu din nou singur. Daca as avea curajul as termina cu viata asta, dar ma gandesc la fratele meu, la mama mea..stiu cat au suferit ultima data cand am stat 9 luni in depresie si stateau si plangeau cu mine. Acum ei nu stiu prin ce trec , ma ascund de ei, incerc sa par normal, dar pe interior ma sfasie. Ma ascund in baie sa plang, ies pe strada in locuri retrase sa pot plange.La munca la fel, fug din birou si plang in baie sau ies afara, nu mai comunc cu colegii,nu mai am motive sa a bucur, nu gasesc nimic placut de facut. nu am mancat de 2 zile ..iau calmante sa ma calmez sa ma linistesc. Noptile pentru mine sun un cosmar, as vrea sa sfrseasca totul.

AloneEveryDay

Am incercat de multe ori sa ma sinucid, dar mi-a fost frica. In fiecare zi imi spun ca pana la urma paharul se va umple si o s-o fac, intr-o zi apropiata chiar o s-o fac. Si chiar nu pot, mi-e frica de ceea ce voi lasa in urma…nimic. Si poate totusi asa e si mai bine, la un moment dat toti vor uita de mine si se va putea considera ca nici nu am existat. Si in momentele in care scriu am usa intredeschisa si ma uit dubios la cutitul din bucatarie, dar mi-este foarte frica. Mi-e frica si de un paianjen, apoi de un cutit cred c mor inainte sa-mi ating cu el pielea. Am scris bilete de ramas-bun de n ori, dar le-am rupt si le-am ars… nu stiu ce sa fac, am doar 12 ani, la scoala par o fata normala , cu simtul umorului si bla bla bla…. dar nimeni nu stie ca acasa, pentru o medie de 9 parintii ma injura in toate felurile posibile si imposibile… m-am saturat de viata asta, si pana la urma, ce am de pierdut daca mor… prietenii mei sunt falsi, parintii m-ar da pentru un copil mai destept, in concluzie nu am nimic de pierdut. Si daca traiesc in contiunuare, pana la urma, ce am de castigat? Mai multe cuvinte urate si mai multe rani pe suflet, sunt plina, nu multumesc. Vreau pur si simplu sa adorm si sa nu ma mai trezesc niciodata, sau cel putin nu pana la sfarsitul pamantului, cand oricum murim toti. Am impresia ca Dumnezeu nu are grija de mine, ca sunt de izbeliste, sunt mereu lucrul care ramane, in plus. Chiar daca in colegii care stau ascunsi de restul as putea gasi niste prieteni foarte buni, mi-e frica sa fiu din nou tradata si data la o parte cand mi-e lumea mai draga. Pentru faptul ca nu m-am calficat la nationala parintii imi spun in continuu ca sunt proasta, ca sunt cea mai proasta din clasa, si mereu incep sa plang, chiar daca ei se hranesc cu lacrimi, si pe zi ce trece e mai rau, din ce in ce mai rau… nu mai stiu ce sa fac, pur si simplu astept cu nerabdare sa-mi fac curaj si sa-mi pun cutitul la gat sa ma omor… Nu pot incurajape nimeni sa nu faca asta, sa spun ca moartea nu e cea mai buna solutie, pentru ca nici macar eu nu cred asta. Dar pot spune cu mana pe inima ca dupa ce mor sper sa ajung intr-o lume mai buna, mai.. mai……

Ariana

Imi este rusine sa povestesc , imi este frica ca lumea sa nu ma judece….Acum un an nu stiu ce sa intamplat , părinți mei s-au despărțit de mult , a aprut un nou membru în familie si de atunci am inceput sa ma gândesc la moarte…mai in fiecare seara ma gândeam cum ar fi ca eu sa mor..si am inceput sa imi fac rau mie.. de atunci simt starea sa imi fac rau ..dar am încetat sa ma mai tai sau sa iau pastile….De cand a murit bunica mea care era singura care ma iubea cel mai mult….am inceput iar …si ceva si mai ciudat am simtit nevoia sa rănesc pe alcineva …am inceput sa imi imaginez cum ar arată persoana aceea suferind…te rog sa nu ma faci nebuna sau cu probleme la cap…tot ce vreau este sa inteleg ce este cu mine….nu stiu daca am scris pe un site corect…dar sper sa imi dai un sfat….multumesc….

Ianos

AM,citit cati de multii sunt ca mne eu sunt ffubolnav si s tau la sora mea am parkinson,am diabet am probl cu inima si nu maai vreau sa traesc asa si vreau ,,sa plec,, intr un mod mai fara dureri si m reped e ca destul ajunge ca nu vreau sa ajung o leguma ok vreau o modalitate d ea pleca m repede

Maria 99

Buna. Am 17 ani si sunt in depresie… Nu stiu cum am ajuns sa fiu asa, dar am sesizat ca nu mai sunt cum eram acum cateva luni. Nu mai rad,nu mai fac glume ba chiar am ganduri de sinucidere. Toate lucrurile oribile ca mi s-au intamplat in ultimul timp ma fac sa cred ca trebuie sa mor. Sa pun capat suferintei.

Cristian 24

Buna. Nu stiu daca vrea totusi cineva sa asculte povestea mea, mi s-a intamplat de atatea ori, dar totusi parca imi place sa incerc. Nu stiu daca cineva ar trebui sa imi dea importanta, mai ales cand sunt atati oameni care chiar ar merita sa fie ajutati. As putea spune ca la mine totul a inceput de cand eram mici, deoarece tatalui meu ii placea sa bea si mereu iesea cu scandal, dar nu. Totul a inceput cand un unchi de-al meu s-a sinucis, si din acel moment pentru mine totul s-a schimbat. Nu am nevoie de ajutorul vreunui specialist ca sa recunosc ca sufar de depresie, si totul se intampla din cauza faptului ca nu am putut sa-l salvez, desi as fi putut. A urmat o perioada in care m-am linistit si apoi am plecat ca sa dau la facultate, si totul s-a dus de rapa.
Stiu ca nu sunt cel mai bun, dar totusi ma doare cand vad ca altii care nu stiu nimic, reusesc mereu sa ocupe un post sau sa intre undeva, si eu nu. Acest lucru ma distruge, mai ales ca nu am nici o stima prea buna fata de mine. Sunt gras si acest lucru ma face sa nu am curaj in mine si sa fac lucrurile pe care le vreau. Poate acesta e si motivul pentru care, pana la 21 de ani,cat am acum pentru ca recunosc, nu stiu cat voi mai trai…zile, luni, ani…, nu am avut o prietena. Si din pacate acum nici nu am curj, mai ales datorita starii in care ma aflu.
As vrea sa am curajul sa pun capat vietii asteia nenorocite pe care o am, dar imi lipseste. Vara trecuta, dupa o cearta cu tatal meu, a carui vinovat era tot el pentru ca mi-a amanetat un lant care este o amintire pentru mine, ca sa poata sa bea, m-am hotarat sa ma sinucid. Mi-am legat o franghie de gat, dar nu stiu ce m-a facut sa ma opresc in ultima clipa. M-a facut sa plang cum nu am plans de multa vreme si m-a condus catre un lucru poate chiar mai rau.
Am inceput sa ma tai…mai intai 20 de taieturi pe mana, pentru fiecare nenorocit de an pe care l-am trait. Apoi de fiecare data cand ceva era impotriva mea… Acu nu stiu cum sa ma opresc, desi cel mai des ma gandesc: de ce nu imi tai odata venele ca sa inchei socotelile si gata. Ma culc si apoi nu mai am nevoie sa ma trezec… Dar nu stiu de ce ma agat de viata asta…mereu ma gandesc ce o sa fie maine, si ma trage inapoi si ma face sa ma distrug si mai rau. Si nu mai suport acest lucru. Totusi poate un motiv la fel de intemeiat este verisorul meu primar, care are doar 2 ani. Ma inveseleste mereu cand il vad, uit de toate necazurile mele si totusi…nu vreau sa ma tina minte asa. Pentru ca poate, Doamne fereste, daca afla ce am facut, va face si el intr-o zi la fel. Si nu vreau acest lucru…poate eu nu mai am un viitor in fata dar el da. Din pacate nu mai stiu ce altceva sa fac, nu am cu cine sa vorbesc, pentru ca m-am inchis in mine, si mereu cand vorbesc cu cineva rad de mine, ma fac idiot, prost si mereu ma fac sa ma gandesc…orare le-ar fi mai bine fara mine? Si mereu ma gandesc…cum ar fi sa o fac pur si simplu…sa nu ma mai trezesc…oare le-ar fi mai bine la toti?

Anaid

nu stiu daca acest site mai functioneaza sau daca mai sunt oameni care se ocupa de el.
Dar, cu toate ca sunt femeie, sunt de acord cu Ducu.
Si eu trec prin aceleasi lucruri.
Si da, uneori deminitatea se recapata prin moarte. Umilintele zilnice sunt precum picaturile care umplu paharul. Si ajunge sa dea pe afara si atunci mori. putin cate putin, pana realizezi ca nu mai ai pentru ce trai. Am auzit de atatea ori: hai ca poti, hai ca nu e capat de tara, hai ca maine o sa fie mai bine. adevarul e ca nu .in fiecare zi e mai rau. si fiecare zambet intamplator e platit scump.
sunt o lasa. daca as avea curajul as termina azi tot.
succes Ducu.
Sa ai mai multa putere decat mine

Madalina I.

Buna am nevoie de ajutorul vostru de la vrsta de 7 anisori pna in momentul respectiv nu am avut o veata buna tatal meu cu ani in urma era forte agresiv o lovea pe mama mea pe mn si pe frati mei se intmpla aproape zilnic a fost groazic tatal mei nu ma lasa sa es pe afara sa ma joc cu copii de vrsta mea sau sa am preteni nu am avut o copilari frumoasa….
Dupa cti va ani in urma eu am ramas la o matusa de a mea parinti mei a plecat in Italia la o vrsta frageda mam pus inpreuna cu u baeat care era ma mare Ca mn cu cativa ani am avut o relate cu el cand au auzit parinti mei nu a fost deacord cu relatea nostra ne iubiam enorm parinti mei ma luat in italia parinti mea a fost decord sa vina in vizita sa ma vada dupa 1 an el era in rom si eu in italia am auzit Ca ma insiala au aflat si parinti mei si nu am mai fost decord cu el au trecut 3 ani de multe ori ma gandesc sa ma omor