Cris

Am ajuns pe site-ul acesta pentru ca sunt intr-o depresie profunda. Imi e rusine de mine, ma simt vinovata, caci am citit multe dintre povestile celor de aici, si problemele mele nu pot fi comparate cu majoritatea problemelor celor de aici care sunt mult mai grave. Am fost o persoana foarte pozitiva, am muncit enorm, am pastrat mereu speranta. Am o familie care ma iubeste, desi in trecut am avut o relatie destul de dificila cu ei, am un sot extraordinar, cu o situatie materiala foarte buna, de o bunatate incredibila, pe care il iubesc. M-am mutat in alta tara de aproape zece ani. Am avut un inceput de cariera minunat in tara. Am renuntat la tot, si am plecat, singura, caci intotdeauna am visat sa traiesc in alta tara. A fost ingrozitor de greu la inceput, pe urma l-am cunoscut pe sotul meu, si, din punct de vedere sentimental si material, totul s-a aranjat. Am ramas aici pentru el. Muncesc foarte mult sa imi fac o cariera, dar e foarte ciudat, pe cat de mult noroc am avut in tara, pe atat de mult ghinion am aici. De fiecare data cand am o raza de speranta, imi fac multe vise, am impresia ca o sa mi se deschida si mie un drum, dar din pacate totul sfarseste foarte prost. Inainte credeam ca ne creeam singuri viata, daca muncim si ne pastram speranta, si Dumnezeu ne va ajuta, ne va calauzi. Dar nu pot intelege de ce, totul imi merge atat de prost, de ani de zile, am ajuns sa cred ca sunt blestemata, ca nu am nici o valoare, nu ma mai pot uita la mine, nu ma mai suport. Ma simt o ratata, simt ca nu imi iese nimic, imi e rusine ca exist. Am fost intotdeauna extrem de muncitoare, am invatat, am fost olimpica, am facut doua facultati. Nu e vorba de ambitie, de ego, e vorba doar de vocatie, de talent, nu vreau sa intru in amanunte, e chemarea sufletului meu. Nu vreau nimic rau, vreau doar sa am sansa sa imi practic meseria. Ma simt vinovata caci nu pot sa ma mai bucur de cei care imi dariuesc atata dragoste, ma simt ca un animal bolnav, ma dor toate. Nu pot sa ii chinui pe cei din jurul meu, asa ca ma prefac, am incercat sa vorbesc cu ei, dar ei nu pot intelege, cred ca am nevoie de o cariera, ca ei trec pe planul doi, dar nu e adevarat. Pur si simplu imi moare sufletul caci nu pot sa profesez, ma ofilesc, ma simt inutila si ma urasc. Nu demult mi s-a intamplat ceva foarte rau, a fost picatura care a umplut paharul. M-am prabusit, fizic, psihic, mi s-a facut groaza cand mi-am dat seama cat de jos pot sa cad, ce limita a durerii si urii de sine pot atinge. Sunt inconjurata de foarte multa dragoste si de oameni extraordinari, si, paradoxal, ma simt legata de maini si de picioare, caci nu vreau sa ii ranesc, desi pentru mine stiu sigur ca ar fi mai bine sa ma sinucid. Din cauza ca nu am libertatea de a ma sinucide, ma simt si mai cumplit, parca sunt trasa pe roata. Imi e atat de rau, ca ma doare totul pe dinauntru, nu mai pot respira. Nu imi vine sa cred ce mult am decazut. Problema e ca am devenit foarte fragila din cauza loviturilor pe care le-am luat de circa 10 ani de zile, nu e o situatie recenta. Intotdeauna am crezut ca in viata bucuria si supararea, ascensiunea si prabusirea, sunt ciclice, dar de atat de timp totul merge prost, ca am ajuns sa imi zic ca poate eu sunt prea idealista si m-am amagit ca Dumnezeu ma poate ajuta, dar e de o cruzime, sau indiferenta fara margini. Sau daca eu creez ceea ce se intampla in viata mea, de unde atata ura fata de mine sa atrag atat de mult rau? Caut o solutie pt a disparea fara sa ranesc pe nimeni. E atat de cumplita durerea, si stiu ca multi dintre voi simt acelasi lucru, ca daca cei dragi ar simti ce e in sufletul vostru, ar intelege cat de important e sa poti pune capat acestei suferinte. Am devenit ceva ce urasc, sunt o ratata depresiva, agatata ca o carpa de un suflet asfixiat, care vrea sa se desprinda…Am inteles ca oricat ai munci, oricat talent (paradoxal) iti da Dumnezeu, daca nu ai noroc, nu se leaga nimic…

Raz

Sunt f. bolnav. NU MA AM SAANSE DE VINDECARE!

Stie cineva daca […moderat…] e suficient ca sa te duci fara chinuri?

–––––––––––––––––

cand vezi cum ti se duce sistemul nervos, cum iti tremura mainile, cum nu mai auzi, cum vezi dublu sau incetosat, cum urinezi la fiecare jumatate de ora si ai scaun o data la 7 zile, cum muschii ti se atrofiaza datorita deteriorarii neurronilor motori iar uneori ai dificultati de concentrare, nu mai tii teorii care blameaza sinuciderea. acesta e ultimul act de vointa al unui individ. ca e greu s-o faci? am studiat recent cateva metode de eutanasie la care ma gandesc: […moderat…] trebuie sa iasa ceva din combinatia asta. ceva chill, cu ochii inchisi, pe inserate, eventual in hamac, de n-ar fi iarna….

Lostmyhope

Salutare, vreau sa va intreb si eu la modul cel mai serios ce inseamna sa mori prin spanzurare? stiu ca nu e rapida dar e adevarat ca faci pe tine atunci cand te spanzuri sau ma rog, cel putin asa am auzit, citit pe undeva.
Sper ca nu deranjez, imi cer scuze daca da, e doar o simpla intrebare.

Carina

Buna ! Numele meu este Carina, am 25 de ani si va scriu in legătura cu o problema care datează de aproape 3 ani de zile .Este o problema sentimentala pot spune dar care ma macina de ceva vreme si din cauza căreia nu imi pot găsi liniștea .Totul a început acum 3 ani de zile cand am cunoscut un barbat mai mare decat mine cu 12 ani .La început eu nu am dorit sa am o relație cu el datorită diferentei de vârsta dintre noi dar la insistentele lui am acceptat sa ma curteze.Recunosc ca nu sunt o persoana materialista dar el fiind un barbat cu posibilitati financiare foarte bune a știut sa-mi facă cadouri pentru a ma cuceri .In cele din urma am acceptat sa avem o relație si dupa 3 luni de cuceriri ca sa zic așa a venit si momentul intimitatii.Dups acest moment eu m-am atasat foarte tare de el si am ajuns sa-l iubesc enorm de mult ,din păcate el nu simtea același lucru fiind un cuceritor desavarsit probabil era obișnuit cu experiente de acest gen .Nu i-am spus niciodata ce simt pentru el si daca am mărturisit de câteva ori am facut-o in gluma de teama de a nu-l pierde .Dupa 5 luni de relație el s-a mutat in alt oraș si relația noastră a luat sf dar am continuat sa păstrăm legătura prin mesaje si întâlniri rare care se rezumau la o partida de sex .Intre timp eu am aflat ca este căsătorit si are si un copil dar relația cu soția sa nu mai exista cam din perioada in care ne-am cunoscut noi ,adică in urma cu 3 ani .Persoane din anturajul lui mi-au confirmat fără a ați ce exista între noi k e separat de soția lui dar nu a divortat din cauza bunurilor pe care ar trebui sa le împarta cu ea ,a sumelor de bani ,etc. el fiind un om de afaceri de succes .De 3 ani de zile continuam sa ne vedem ,de fiecare data cand încerc sa deschid subiectul „noi” sau detalii despre situația lui familiala evita discuția .De nenumărate ori mi-a zis ca ma iubeste ,ca ii place totul la mine dar ca nu are încredere in mine pentru ca dupa părerea lui eu fiind o femeie frumoasa ,cu o facultate si un masterat ,am pretentiile mele de la viața si prin el urmăresc sa „ma ridic „.Niciodata nu i-am cerut nimic ,nici bani ,nici cadouri ,nici ajutor oricât de greu mi-a fost in viața tocmai pentru a ii schimba aceasta părere pe care o are despre mine ,datorită faptului ca nu are încredere in femei si considera ca toate il vor numai pentru bani si alte interese.Acum ceva timp mi-a zis ca ii place totul la mine ,ca simte ca suntem sortiti si cu toate astea nu vrea sa avem o relație normala si nu stiu care este motivul .Am încercat sa-mi fac o alta relație in acești 3 ani de cand il cunosc si n-am vorbit cu el 6 luni făcând eforturi enorme pentru a-l uita si cu toate astea nu am reușit .Am reluat din nou legătura cu el si imi reproseaza relația pe care am avut-o dar toate s-au întâmplat din cauza lui .M-am aruncat in bratele acestui barbat cu care am stat 6 luni din motive financiare ,pt a reuși sa ajung cineva in viața sperând ca așa voi creste in ochii bărbatului pe care il iubesc de 3 ani de zile .Am crezut k doar vazand in mine o femeie realizată profesional si financiar va înțelege ca dragostea mea fata de el e total dezinteresata .Dar din păcate nu am reușit sa ating acest tel pentru ca relația de 6 luni de zile a luat sfârșit din cauza ca nu am putut sa stau departe de cel pe care il iubesc .Nu stiu ce sa fac si cum sa fac pt a avea o relație normala ,chiar si extraconjugala fiind m-as mulțumi doar sa fiu aproape de el .Imi dau seama ca totul in viața mea se invarte in jurul lui , tot ce încerc sa fac ,o fac pt a-l mulțumi pe el si pt a fi iubita lui si daca Dumnezeu vrea poate chiar soție intr-o zi ,acesta este cel mai mare vis al meu .Ajutati-ma va rog sa pot face ceva in sensul asta ,mi-l doresc foarte mult si nu stiu ce sa mai fac pt a-mi împlini visul .Simt o chimie foarte puternica între noi si el o simte ,mi-a spus-o de atâtea ori dar de fiecare data cand se aprinde ,fuge ,ii e frica de ceea ce simte .Va rog frumos ,spune-ti ce sa fac ,simt ca am ajuns la capătul puterilor ,nu am avut o viața ușoară ,tatăl meu a murit de cand aveam 14 ani si dd atunci mama este cea care ma susține in tot ce fac dar cu toate astea ma simt neputincioasa in fata vieții iar despartitile imi cauzeaza o suferinta imensa .Am obosit sa lupt si sa vad ca munca mea cu acest barbat nu da rezultatul la care ma astept ,am avut chiar si gânduri suicidale si nu cred ca le-am depășit inca .Va multumesc anticipat !!

George T.

Buna .. si eu ma aflu intr-o depresie foarte puternica si probabil cu tendinta suicidala .

Sa va explic pe scurt viata mea .

M-am refugiat mai mult in munca pe care o fac si am incercat sa fac o cariera( lasand la o parte celelate parti ale vietii ) ,dar, surpriza , in Romania asta imputita e imposibil sa faci asa ceva, mai ales daca lucrezi la un patron pe care il intereseaza doar banii si care este dispus sa rupa si pielea de pe tine pentru niste leuti in plus .

Chiar daca merge bine , e criza , si ghici ce, trebuie sa micsoreze salariile

Probabil ca am fost pacalit si de mirajul functiei si a brandului .

Am ajuns la ceea ce se numeste burnout dar mi-e frica sa iau atitudine , mi-e frica de saracie si mi-e frica sa nu ajung sa nu mai am ce manca.

In rest :
Inca stau cu ai mei , nu stiu de ce, probabil ca mi-e frica de singuratate sau probabil pentru fafuria de mancare pe care o primesc cand ajung seara acasa , sau poate sunt prea obosit sau poate m-am obisnuit asa

Taica-miu e alcoolic de mai bine de 10 ani, si bineinteles, scandaluri , jigniri si toate celelalte.

Maica-mea a intrat in faza de negare ( ca taica-miu nu-i alcoolic si cauta tot felul de motive sa imi demonstreaza / sa isi demonstreze ca nu e alcoolic ) dar daca se trezeste la 2 noaptea si incepe sa bea pana dimineatza ,guess what … e alcoolic .

Sincer , nici nu stiu cum se suporta , sa fii o viata parazit , oare oamenii de genul asta nu au discernamant.

De atatea ori a baut si banii de paine .

Eu vreu sa o ajut pe maica-mea , si o ajut cum si cu ce pot , dar stiu mai mult ca sigur ca daca ii dau bani ii ia taica-miu si ii bea , si apoi tot el face scandal .

Si nu stiu cum draq mi se reproseaza niste lucruri de care nu sunt vinovat si mi se pare ca sunt sacul de box … simt ca sunt atacat din toate partile

Prietena nu mai am , dar nici nu pot sa condamn pe nimeni , cand ai probleme nimeni nu este dator sa te suporte .

Prieteni nu mai am , se pare ca nu am avut niciodata prieteni adevarati , poate ca nici eu nu sunt un prieten adevarat …

Vreau sa fac o schimbare .. dar nu stiu de unde sa incep ..

Simt ca daca maine ma spanzur .. totul s-ar termina … dar , am citit pe un alt forum ca cica atunci cand iti dai drumul in streang.. atunci gasesti solutii la toate problemele tale …dar e prea tarziu .. esti mort …CE IRONIE .

George T.

 

Laura Z

Sunt intr-o stare foarte proasta din punct de vedere emotional…nu imi gasesc locul pe acest pamant,nu am nici o satisfactie ca sa-mi doresc o viata lunga sau macar o viata!este destul de greu sa iei o decizie in astfel de situatii este greu sa-mi accept gandurile frustrarile nemultumirile si toata viata mea de r…t .

D Ionut

Buna seara am tendinta de a face acest lucru nu se mai merita sa traiesc datorita acestei planete care este destul de murdara insa plus ca acum problemele sunt destul de grave nu am pe nimeni in viata mea e prost si trista viata asta ce as putea sa fac impotriva gandului de a ma sinucide imi vreau inapoi fericirea sufleteasca

Maryanem

Buna si eu sint noua pe aici si am o gramada de probleme,vreau sa ma ajute cineva si pe mine

Nume :))

Cred in el si ma Cutremur/Dar nu-L mai pot iubi !Asta mi s-a intanplat mie si acum sant impacata cu mine.Da,cu mine, nu cu eL,cu lumea sau asa in general. Adrian studiezi sau ai terminat teologia?mare curaj sa-ti pierzi vremea,este doar parerea mea,nu da cu pietre/arunca cu paine:)si nu considera parerea asta un afront personal.Poate am motive,poate am dreptate sa gandesc asa.Am trecut si eu pe aici,adica pe drumul spre iad sau sinucidere,in aproape toate culturile religioase sinuciderea este considerata un pacat abominabil,eu personal consider ca avem liberul arbitru,adica permisiunea de a alege/decide singuri cand,in ce mod,cum sa plecam.La 22 de ani am taiat adinc in vene,ambele maini cu sectionare transversala si o dorinta de a muri la fel de adanca .Nu stiu de ce am supravietuit.La 24 am avut un accident de masina,fracturi multiple,traumatisme etc,10% speranta de viata si pariu pe 10$(erau dolari la vremea aceia) la capul meu,pariu auzit cu urechile mele desi eram in soc,ca nu voi trai pana dimineata.Scriu,deci traiesc,nu stiu de ce.Nu o sa detaliez motivele care m-au indemnat spre sinucidere atunci,dar au fost intemeiate,dureroase si retrospectiv privind,ma inteleg,ma compatimesc si pentru ca imi amintesc durerea care m-a indemnat spre acel gest,as face-o din nou daca ar fi sa ma intorc in timp la varsta de atunci cu mintea de acum.E drept ca odata cu trecerea timpului durerea de atunci s-a estompat,dar nu a disparut si au venit altele,la fel de durerose,doar ca eu intre timp m-am calit ca un otel ars in foc udat cu apa,ars din nou si racit.Asa au trecut anii peste mine, am ajuns la 37 cu rele si foarte rele si singura din ce in ce mai singura intr-o lume frenetica in care ma integrez,relationez,zambesc si imi pun in frunte avatarul unei persoane normale.Doar adinc in sufletul meu stiu ca sant altfel,ca durerile pe care le car dupa mine ca pe un bagaj de mana de care nu pot scapa(inchipuiti-va cum e sa mergi prin viata cu o geanta grea lipita de mana)durerile astea sub forma de bagaj ma vor face sa cedez intr-o zi.Ca sa inchei in tonul de inceput,cu divinitatea am terminat relativ tarziu,pe la 28 de ani asa..ma saturasem si ma scarbisem de povestile mitologice si pildele unora care nu au trecut in viata lor prin ploaie,darmite uragan,dar imi repetau ca papagalii o fraza invatata pe de rost:D-zeu te va ajuta,va avea grija si de tine:)),i-am exclus din cercul meu pt ca obosisem sa ii contrazic cu argumente gen:dupa ce imi rupe gatul,crezi imi va intinde mana?e o anatema,de ce ti-ai ucide copilul in bataie dupa care il asezi in pat,il invelesti si eventual ii canti un cantec de leagan?contradictii epice,tipc dumnezeiesti adica))si sa nu-mi dati pilda:necunoscute bla bla caile etc,ca va dau si 2 palme in scris…sant ca o bomba cu ceas si probabil nici eu nu stiu cat timp a mai ramas,e un ceas personal pe care il voi porni cu o secunda inainte de a ma decide.Cei care au incercat cu adevarat,nu dintr-un moft,capriciu gen- m-a parasit iubitul,nu mi-a cumparat mama papusa si declansez tragedia-,ei bine,ascund cu dibacie acest lucru dar vor recidiva.Tac,asteapta,pregatesc terenul ani de zile si in final se vor retrage,de obicei a 2-oara le iese.Sant impacata cu mine si cu decizia luata,NU astept un raspuns dar pt cei ce au in familie un astfel de caz am vrut sa detaliez,fara a face cunoscute motivele care sant diferite de la pers la pers,ceia ce simte un sinucigas.Traiesc dual deci nu va invinovatiti pt decizia lor,nu aveati cum sti si nu puteati schimba nimic.Petrec cu voi onomastica,fac aceleasi glume isi iau la revedere,poate subtil le tremura vocea si va treziti imbratisati fara motiv,dupa care primiti vestea.Derulati inspaimantati firul evenimentelor incercand sa pricepeti si in durerea voastra va amintiti ca parca…m-a imbratisat ! si va spuneti tristi ca trebuia sa stiti sau ca ati avut o presimtire,dar..ei bine,va inselati.Presimtirea/sentimentul vag,instinctiv de raceala pe care il percepeti este pt ca va v-ati aflat pt o secunda in contact cu un corp aflat in preajma mortii,nu detaliez procesul chimic care se declanseaza ,iar de stiut nu aveti cum sti,v-am explicat mai sus despre viata duala pe care o traiesc cei decisi.Fara regrete,acolo mergem toti.

Nimeni

vreau si eu sa mor din cauza ca nu am o garsoniera ma cert tot timpul cu parintii imi e foarte mare dor de pisicile mele mama mi a zis ca imipromite ca dupa cea de a 8 operatie pe creier imi va da opisica daca traiesc si apoi mi a fugarit o de acasa nu mai suport reau sa mor