Cristina B

am niste probleme la scoala ce sa fac toti mma urasc,nu am nici un amic deci am si niste certuri cu familia mai usor e sa mori asa cred eu
drept mai bine mergi la Dumnezeu

Prosniper

Ce rost mai are sa traiesti…? mai bine pleci la cer

Sa te chinui sa fii necajit… nu mai am puterea de a mai lupta

Alexandra D

Buna a toti, eu ma aflu intr-o depresie profunda.Sa va povestesc…
Pt mn este extrem de greu sa va povestesc,deoarece imi amintesc continuu de ceea ce mi sa intamplat.
Acum 4 luni trei diavoli caci altfel nu ma pot exprima. tre figlii di putana pt cei ce vb italiana, mau luat cu forta de pe strada in timp ce mergeam spre casa.
Mau dus intrun loc foarte retras, si punandumi un cutit la gat mau amenintat ca daca nu ma voi culca cu ei imi vor lua gatul.Asa sau exprimat.Eu eram virgina,o copila de doar 15 ani inca pasionata de desene animate si papusi.Nici nu aveam idee de ceea ce urma,in mintea mea imi imaginam doar ca au chef de glume si ma vor lasa sa plec,dar nu a fost asa.Au rupt hainele de pe mine in tipetele mele de jale si lacrimi varsate ca o ploaie de parca nici nu auzeau,si au inceput sa traga de mine.Plangeam si urlam in disperare dar niciunul nu ma auzea,nimeni nu auzea tipetele mele de jale si de durere.Mau obligat sa le fac sex oral.Ma scuzati de expresie dar nici macar nu aveam idee de asa ceva.Cu toate ca mai toate copilele din ziua de azi stiu de asa cv.Apoi doi au inceput sa imi penetreze vaginul,si anusul simultan. tipam si plangeam dar nimeni nu ma putea auzi. au continuat mau agresat si fizic.Mau distrus pe viata.Cred ca in curand ma voi sinucide, nu mai pot continua.Viata mea este un calvar,infern,nu am cuvinte sa va explic,nici nu stiu daca este cineva care ma intelege aici.Ma gandesc la sinucidere imediat dupa sa intamplat acest lucru. fiind de 4 luni. Dar am asteptat cu speranta ca voi trece peste acest lucru.Plang noapte de noapte si zi de zi.Nu pot nici macar suporta sa fiu atinsa de vreun barbat.Sunt distrusa,ma aflu intr-o depresie extrem de grava.Nici nu mai am cuvinte sa pot explica durerea ce simt. IN CURAND MA VOI SINUCIDE. ASTA SE VA INTAMPLA DE SIGUR.

va urez sanatate si o viata plina de bucurii  la toti care au ,si vor vizita acest site. Domnul sa va fereasca de asa ceva.

Geanina

Buna ziua ,am ajuns din intamplare aici si nu stiu din cate povestiri am citit,daca ma poate ajuta cineva.Simt ca mor si mi se duce sufletul ca o gaura inauntru,duc o viata simpla,normala,dar singuratatea ma apasa de cele mai multe ori.Am incercat din putere sa depasesc orice moment prost,sa nu ma mai gandesc ca am nevoie de cineva care poate sa ma faca sa nu ma simt asa.Am 36 de ani si de 11 ani am ramas singura,nu ma cauta nimeni si rude apropiate nu am care sa ma sprijine,fiecare sunt cu treburile lor,dar nu am nevoie mai mult de ei,mai degraba cineva care poate nu exista pe lumea asta pentru mine,care sa ma inteleaga,sa ma sprijine.M-am legat de cativa barbati care pot spune ca erau oameni de treaba,care-mi vroiau binele,dar nu erau ce aveam eu nevoie,si m-am retras in viata mea,am un baiat de 8 anisori,muncesc si inca fac facultate,imi ocupa timpul de cele mai multe ori cand citim impreuna,sau ne uitam la televizor impreuna,sau gatesc pentru el.Momentele mele frumoase sunt cand merg in oras cu el si ii cumpar hainite,in rest zilele mele retrase ma apasa ingrozitor.Il mai duc la mama cand vreau sa fac o plimbare cu o prietena ce pot spune ca ma ajuta cat de cat,si uneori simt sa plec din casa asta. Aveam momente cand ma intorceam de la munca sau din oras,cand ma apropiam de casa simteam cu ma ia acel sentiment de tristete de singuratate. In ultimul timp m-am gandit ca doar baiatul meu ma mai tine in viata,dar e urat cand esti o femeie singura,fara caldura sufleteasca fara cineva care sa repare ceva la casa sau sa dorm la pieptul lui,macar simt ca cineva e langa mine.De asta imi vine sa mor,zilele mele sunt pline de cerneala,si acel sentiment acea ceata care e din ce in ce mai acuta doar cand ma gandesc,mi se intuneca sufletul si simt cum se face o gaura in mine. Am zis ca pot sa vorbesc cu cineva de aici,cautam cum mori de la pastile daca le bei in exces,insa nu am gandul sa o fac pentru ca traiesc pentru baiatul meu de 8 ani.Dar caut sa-mi spun durerea si poate randurile voastre ma ajuta. Sa aveti o zi buna Geanina.

SilviuM

salut! eu sunt Silviu. din pacate eu iubest o fata care nu cred ca o sa o mai am vre-o data. prima data nu am stiut cum sa o tin langa mine , si acum dupa 2 ani de zile nu stiu ce sa mai fac ca sa fiu din nou cu ea. Ea nu intelege ca o iubesc enorm, mi-as da chiar si viata daca mi-ar cere asta, JUR. acum cred ca am ajuns la capatul puterilor nu mai pot crede ca sar mai intampla o minune asa ca, vreau sa imi iau adio de la toti care ma cunosc, si sper ca pe cealalta lume sa fim mai seriosi si sa pretuim orice pe acest pamant. cred ca va plictisesc cu povestea mea asa ca am sa va las si o sa ma gandesc la toti cei care mi-au fost cu adevarat prietenii

Andrea

buna seara,ma numesc andrea am 27 de ani si sunt din satu mare….povestea mea incepe asa…la 18 ani am intalnit un baiat cu care am inceput o relatie …o relatie care a durat 8 ani…dar nu a mers deloc era genul de om aparate .femei si certuri.am lucrat la hipermarket ca casiera el lucrator iar pretena mea cica…tot casiera…intro zi nu am mai rezistat scandaluri certuri si minciuni…asa mam gandit sa pun punctul pe i…neam despartit ..iar dupa 2 zile am aflta ca el era de mult cu presupusa pretena mea…neam dusmanit era groaznic…intro duminica la munca aveam senzatia ca imi vine clienti sa imi dea in cap am inceput sa plang…parca nu eram eu…cu greu miam revenit dar am reusit…dupa 2 luni am auzit ca ei sau casatorit…miam dat demisia si am plecat in portugalia la unchiul meu la care am stat 4 luni..acolo mam indrgostit la prima vedere de unul insurat cu un copil …la fel am fost si eu pt el…dragoste la prima vedere..am fost impreuna dar la urma am renuntat la el pt ca nu am vrut ca fata lui sa sufere..2 ani am plans dupa el…timpul a trecut si sti vorba aia ochii care nu se vad se uita…dupa 2 si ceva am reusit sa pun suflet la un baiat un fost coleg cu care ma simpt foarte bine cu el din toate punctele de verdere..eh ..dar el nu ii genul sa stea intro relatie..intro deara cand a dormit la mine mam uitat in telefon si avea mesaje de la una lam intrebat frumos cine este sanda?mia facut scandal ca ce ma uit la mesaje..lam iertat..dupa un timp ..trebuia sa ne intalnim mam pregatit dar ma sunat ca nu ne mai intalnim ca el se intalneste cu sanda..in momentul ala mam dus la […moderat…]  si am vrut sa ma […moderat…]… am stat in fata trenului …trenul suiera si in ultima clipa miam dat seama ce era sa fac…bun ..dar problema este ca imi mintea mea tot la sinucidere imi sta capu…mam gandit sa pun punctul pe i sa termin cu el…iam zis sa renunte la mine dar a zis ca el nu va renunta nocoidata si nu inteleg de ce…de multe ori il simpt ca ma iubeste dar nu imi zice.. dar de multe ori e un nemernic..inca si in ziua de astazi mai suntem impreuna,,,mie frica sa nu ajung sa facpasul sa ma sinucid sau sa ajung la nebuni

„Te voi iubi intotdeauna”

Am ajuns aici din dorinta de a impartasii cuiva durerea ce o am in suflet..o durere ce ma sfasie ….o durere ce sper de 17 ani sa dispara, dar ea revine in forma tot mai brutala, tot mai distrugatoare.
Am fost -zic eu!- un copil bun si cuminte , care s-a multumit mereu cu putin, asta poate datorita si anilor (’80) in care sunt nascuta, si care practic te obliga sa te multumesti cu putin. La intrarea la liceu, aveam deja vise si sperante: speram intr-o viata mai buna, decat cea a parintilor mei…insa totul s-a naruit intr-o secunda.
La sfarsitul anului 1995, l-am cunoscut pe Petre,(stateam in acelasi cartier, culmea!, la doar cateva blocuri distanta) o fire impunatoare, nerealist, caruia ii placea sa traiasca momentul, si care m-a cucerit cu ochii lui de un verde patrunzator… l-am iubit din prima clipa in care m-a privit, apoi dragostea a crescut mai mult cand m-a luat de mana, si a continuat sa creasca atunci cand m-a sarutat prima oara , si s-a oprit!..Asta deoarecee urmatorii 3 ani, a fost doar o iubire platonica mai mult din partea mea: eu asteptam momentul, si venea numai cand Petre nu avea altceva mai bun de facut iar eu ma multumeam si cu atat, deoarece in clipele cand eram langa el, simteam ca zbor, si desii au trecut atatia ani, inca imi amintesc locul in care m-a sarutat prima oara, imi amintesc prima melodie pe care am dansat, imi amintesc primul zambet, prima imbratisare de parca a fost ieri…..
Dupa 3 ani de asteptari “sa se intample mai mult”….am obosit, asa ca am incercat sa merg mai departe. Am cunoscut pe altcineva, am facut un copil, insa dupa prea putin timp, mi-am dat seama ca nu era ce vroiam, asa ca m-am intors inapoi “la mama acasa”.Stiam si speram in adancul sufletului sa-l revad pe Petre, interiorul meu tipase dupa el aproape 1 an….si l-am revazut. A fost din nou un moment in care inima mi-a stat in loc timp de cateva secunde, iar fluturasii din stomac stateau sa explodeze…si dragostea a crescut iar , o data cu privirea lui, cu atingerea lui, cu sarutul lui…..si din nou s-a oprit!…Au mai urmat 2 ani la fel ca cei anteriori, plini de iubire doar din partea mea, plini de nopti triste, incercand sa inteleg unde gresesc….dar raspunsul asta numai el il are! Dupa 2 ani am obosit din nou, asa ca am luat din nou hotatrarea sa merg mai departe., de aceasta data foarte departe de el, asa ca am plecat in undeva in Europa, unde mi-am ocupat primul an numai cu munca, incercand sa nu ma gandesc nici o clipa la ce lasasem in urma. Dupa 1 an am cunoscut pe cineva, o persoana care m-a iubit, m-a sustinut, si m-a ajutat enorm.Recunosc, eu nu l-am iubit niciodata, doar il respectam pentru ceea ce facea pentru mine( si lumea perfecta pe care mi-o crease). Au urmat 3 ani minunati, in care chiar credeam ca l-am uitat pe Petre, asa ca am considerat ca e timpul sa revin intr-o vacanta in orasul meu. Si am venit…..singura!….Si din nou l-am revazut, de data asta insa cu alti ochi. Nu mai eram un copil, eram o domnisoara in adevaratul sens al cuvantului, care se mandrea cu o situatie fianciara buna, su cu multe atuuri ale vietii in maneca. Primul lucru pe care l-a facut cand m-a revazut???….M-a luat in brate, m-a sarutat, si mi-a spus ca arat minunat. Am petrecut urmatoarele ore povestind despre noi in particular, si despre timpul ce trecuse fara sa ne vedem. Am aftat ca era cu cineva, dar vedeam in ochii lui ca nu o iubeste…Tarziu in noapte, am hotarat sa ne luam “la revedere” si sa ne mai revedem…Acel moment pentru mine,a fost cel mai greu moment din viata mea: nu-mi doream sa mai plece asa cum facuse ani la rand, creierul imi soptea zicala celebra “mai bine sa regreti ce ai facut, decat sa regreti ce nu ai facut!”, insa inima spunea sa-l las sa plece….atunci l-am luat de mana si i-am soptit “ma conduci acasa, s-au mergem la tine?”……A urmat cea mai minunata noapte din viata mea, i-am mangaiat tot corpul cu pasiune, dar si cu ura aceea ca atatia ani nu facusem asta!, l-am sarutat neincetat, pana s-au ivit zorii si nu vroiam sa se mai opreasca..Trupul meu a simtit in noaptea aceea ceea nu simtise niciodata, si imi doream sa nu se mai termine….insa zorii zilei “m-a trezit la realitate”, m-a condus acasa,cu promisiunea ca ne vom revedea si l-am sarutat cu toata patima din suflet , parca simtind ceea ce avea sa continue in anii urmatori…
Imi insusisem noaptea anterioara atata tandrete si atata fericire incat nu m-a durut deloc zilele urmatoare in care nici macar nu a salutat in momentul in care a trecut pe langa mine.
Au trecut de la acea noapte 8 ani, m-am recasatorit (poate putin din teama de a nu ramane singura), si imi iubesc sotul ….dar nu cum l-am iubit pe el,
Am mai facut o fetita minunata, si incercam cu tot ce e posibil, sa nu ne lipseasca nimic…Suntem o familie simpla si atat! Cat despre Petre??….l-am revazut doar fugitiv, in ocazii foarte scurte, in care nici macar nu am avut timp s-au “bunul simt” sa ne salutam. Stiu ca s-a casatorit si ca are un baiat..Cat despre inima mea? Il iubesc la fel ca in ziua in care l-am cunoscut si in care m-a inrobit pentru o viata cu un sarut…
Unde am gresit eu in toata povestea asta??….probabil ca trebuia sa-i spun din timp ca il iubesc, s-au probabil dupa primul semn de ignoranta, trebuia sa merg mai departe. Nu pot da timpul inapoi sa repar ceva, insa cu certitudine nu regret nimic…Am iubit si voi iubi toata viata un om care m-a iubit o singura noapte!!!

Radu 16

si io as vrea sa mor am o gramada de probleme politia ma bate cearta in casa deza mam saturat as vrea sa mor sa scap de toate

Marius A

Salutare în primul rând ! Am ajuns la voi pe blog, căutând o scăpare din viaţa asta de nimic, în care orice faci, oricum faci, nu e bine, şi ajungi să te întrebi la un moment dat : Ce rost am eu în viaţa asta ? Pentru ce să mai trăiesc, daca până la urmă, tot nu o să fac nimic în viaţă ? Am început „cu stângul” viaţa asta, şi văd că încet, încet, o continui tot aşa. Nimic nu îmi iese cum trebuie, pe absolut nici un plan. Cad dintr-o groapă, într-o prăpastie, şi din prăpastie, în canion, şi tot aşa. Ce rost mai are ? Nu poate nimeni să îmi garanteze că o sa fie mai bine, şi că într-un final, toate se vor rezolva. NIMENI ! Speranţe sunt, dar deşarte, fiindcă oricât ai spera, dacă ţi-e dat să nu ai noroc, n-o să ai niciodată, oricât ai spera. Şi spun asta, deoarece am observat de ceva timp că nimic nu merge bine. Familia îmi e cum e, viaţa mea e o epavă, necazuri se întâmplă zi de zi, şi tot aşa. Degeaba zâmbesc şi aprob când cineva (foarte rar) mă întreabă dacă mi-e bine, când în sufletul meu e o furtună. Poţi să faci acest lucru timp îndelungat, dar ca orice pe lumea asta, toate au un sfârşit, un capăt de drum, toate se vor termina odată şi odată. Părerea mea e că eu sunt la capătul drumului, la marginea canionului, aşteptând o mână demult pierdută, care să mă tragă înapoi, şi să îmi zică cu zâmbetul pe buze, ” Calmează-te, eu sunt aici, întoarce-te, şi totul o să fie bine .. ” Degeaba, astea sunt doar iluzii .. Marius (20 ani)

Bogdan F

vreau sa fac asta:(. nu mai simt ca traiesc. am devenit propria.mi umbra

Claudia G

Buna seara,
Sunt Claudia si am gasit acest blog intamplator.
Am 38 de ani si simt ca nu mai pot.
Sotul meu este alcoolic si bea in continuu. Nu vrea sa recunoasca ca este alcoolic, in schimb in casa sunt numai discutii si scandaluri.
Acum doi ani mi-a zis sa vand casa pe care o aveam de la parinti pentru ca nu locuia nimeni acolo. Noi ne-am mutat in Austria. A tocat toti banii, am ramas si fara bani si fara casa, cu un sot care bea, fara absolut nimic, in plus astazi am fost data afar de la serviciu, fara nicio explicatie.
Lucrez la o Pensiune in Viena. Desi am absolvit 2 facultati aici fac curatenie. Si nu pot sa accept asta. Dar fiind romani, nu avem drept de munca. Am o infectei mare la mana si totusi continui sa folosesc toate subsatntele-alea tampite in speranta ca, aducand bani in casa, sotul meu va inceta sa mai bea si vom avea o familie.
AM adus si ultimul cent in casa dar el injura, ma bate si zbiara, zice ca nu stie ce fac eu cu banii! Dar i-am adus in casa de fiecare data.
Nu mai am putere sa trec peste asta. Nu mai pot suporta bataile, nu mai suport injuraturile si scandalurile. Nu mai pot. Tot ce vreau este sa nu mai simt nimic. Sa nu mai fiu…

Larisa

numai rezist la atatea lovituriii primite de la viata …daca as pune capat la tot nu as mai simnti nimic..dc eu ?dc asa?dc ea?cum sa trec peste tot..cum sa sper ca o sa fie mai bine?….daca nu i-as iubi pe cei din jurul meu…as fii fost de mult printre ingeri ..as fi avut grija de ei de acolo de sus…acolo o sa fie si mama daca cancerul o sa ne invinga..cum sa acept asta?am 21 de ani…cu toate loviturile de la viata imi gasisem putere speranta sa merg mai departe…acum simnt ca nu ma mai pot ridica