Cosmin Marian 17

25 06 2016

Salut ma numesc Marian , am 17 ani si am o iubita de 16 care am lasat-o gravida , nu am posibilitatea sa incerc macar o sa duc sa faca avort , medicamentuos sau de oricare alt fel , imi este foarte frica sa nu afle parinti ei si ai mei , nu stiu ce dracu sa mai fac , de foarte multe ori m-am urcat la […moderat…] si am vrut sa […moderat…], am vrut sa ma […moderat…] si surpinzator nu m-a calcat nici una … nu stiu ce sa mai fac , nu stiu reactia care o vor avea ei , imi este frica sa nu ma bage in puscarie , nu accept gandul sa fac puscarie , nu mai stiu ce sa mai fac , nu mai pot dormi noptile

Anunțuri




Lucian 32

25 06 2016

Buna ..simt ca sunt pe ultima treapta iar urmatorul pas ma duce spre scapare ..am 32ani , sunt in pensie gradul 2 fara drept de munca , sunt insurat si am un little baby boy frumos si e viata mea.. certurile cu sotia , lipsa banilor , datorii , etc ma duc cu gandul la o supradoza de medicamente .. sotia vrea sa divortam ca sunt prea gelos , ca nu fac nimic sa aduc un ban in plus in casa , am400 ron pensie si nu cred ca pot trece cu brio faza asta a divortului ,mai ales ca mi a spus ca nu ma mai iubeste si nu o sa ma iubeasca in viitor .. cred ca lipsa banilor e motivul de a ma parasi … Sunt terminat .. ajutati ma sa o ajut sa isi recapete sentimentele fata de mine ,sa ramanem o FAMILIE si sa nu ajung sa fac ceva necorespunzator .. ajutorrrrr va rog ..





NightOverthinker

24 06 2016

Buna…
Acum am 17 ani.
.Gandurile.Inca ma mai urmaresc si azi intro oarecare masur.Nu imi place sa vorbesc despre probleme mele in amanunt.
Dar as vrea sa vorbesc cu cineva care…sa inteleaga
Stiu ca o sa ajung din nou „acolo” daca nu fac ceva.
ori mergi inainte ori dispari brusc ori te ofilesti
Eu ma distrug lent dar sigur.mintea mea o face.deca vrea cineva sa imi dea un sfat as fi bucuroasa. Orice lucru distrus din interior se prabuseste mai repede.





Alessia

11 06 2016

Bună. Am 16 ani și 2 luni. Scriu aceste rânduri pentru ca nu am cui ma plânge, nu am prieteni și iubitului meu m-am saturat sa ii fac capul calendar cu problemele mele, deși știu ca ii pasa, doar ca îl supăr cu starea mea de zi cu zi. Știu ca îl doare văzându-ma asa. După cum am spus, am un prieten de 21 de ani, căruia ii datorez totul, mereu a fost lângă mine, m-a sfătuit și m-a îndrumat. Probabil ca este singurul motiv pentru care stau și caut soluții acum. As fi putut sa ii scriu un bilet și sa ma sinucid. Problema mea e ca am un tata, da, știu, toți avem. Doar ca eu îl numesc tata numai și numai pentru ca asa am fost învățată de mica. Da, de mica, de când ma bătea. Am fost bătută de nenumărate ori, greșind mai mult sau mai puțin. Am fost bătută cu(,)cureaua de-mi lasă semne pe mana, vara, când era cald și eram obligata sa port bluze cu mânecă lunga sa nu se vadă. Ma pedepsea foarte des, ma bătea în asa fel încât ma trezeam după minute bune în care eram inconștiență cu sângele întărit pe par. Mi-a fost rușine, pana acum ceva timp nici iubitului meu nu i-am putut spune deoarece ma simțeam aiurea. Chiar daca nu era vina mea în nici un fel. Ma suna mama și îmi spunea (mama fiind plecata în Italia) „Iar te-a bătut? Ce ai mai făcut?”… Întâmplările astea au fost acum câțiva ani, 2-3 la număr. De atunci nu am mai fost lovita asa tare, am mai primit cate o palma ba de la mama, ba de la tata. În urma cu puțin timp tata era total potriva iubitului meu, nici nu vroia sa audă de el, ma ferea de el ca de hoți de oameni, spunând ca provine dintr-un „neam” rău. Timpul a trecut, eu am mai crescut, și a început sa se obișnuiască cu ideea ca nu poate sa îmi facă nimic sa ma despartă de iubitul meu. Acum, a început din nou, sa ma înjure, sa-mi spună „îmi bag *** în gura ta”. Da, asta e un părinte, e tata. El e cel ce-mi spune asta. II atribuie prietenului meu apelative conform „bețiv” și altele. Problema e ca nu ma lasă să mă văd cu el și îmi face foarte mult rău pentru ca el este singurul ce ma înțelege și cu el uit de toate când ma vad. Îmi da voie odată pe săptămână, și atunci 1 ora jumate, 2. Vorbește foarte urat cu mine și ma face în toate felurile. Mi-a spus ca o sa-mi interzică sa ma mai vad cu iubitul meu și ca nu ma mai lasa nici sa ies din casa. Eu zic ca la 16 ani e normal sa am un prieten. M-am saturat de el și de mama pentru ca niciodată nu îmi ia apărarea de parca nu sunt fata lor. Îmi urăsc viata și vreau sa mor, cum am mai spus, probabil dacă prietenul meu nu era lângă mine, eram deja moarta. Mi-e frica sa nu ma îndepărteze de prietenul meu, țin la el foarte mult ca sa îl pot pierde. Ce sa fac?





DarkAngel

7 06 2016

Ma confrunt cu o depresie de cca.1 an de zile de natura medicala, am incercat s-o rezolv dar fara succes cu multa bunavointa, rabdare si multi bani la doctori a devenit deja frustrant. Pentru mine fiecare zi este o lupta parca sunt prizionier in propriul meu corp si dorinta de moartea este pe zi ce trece din ce in ce mai mare. Mereu aman inevitabilul, ca poate mai exista o speranta in mai bine dar pe zi ce trece ma simt mai neputincios si fara vlaga. Ma consum foarte mult fumand tigare dupa tigare si imi doresc ca fiecare dimineata sa fie ultima. Anul 2015 pentru mine a fost cel mai greu si continua sa fie. Se pare ca lucrurile rele se intampla celor buni si total de acord cu asta. Problemele par sa nu imi dea pace ma bantuie parca as fi blestemat de soarta. In tot acest am incercat cumva sa imi distrag atentia cu altceva nu mai sa nu gandesc la moarte cum ar fi un animal de companie(motan) si oarecum m-a distras dar nu stiu pana cand. Presupun ca o sa ma intrebati ce-am patit? Ce patesc majoritatea barbatilor cand sunt neglijenti. Sincer am ajuns la capatul puterilor si nu stiu inca ce metoda sa aplic sa fie” quick and no pain”:(