Gap

Buna seara dragi oameni minunati! Ma intorc din nou aici fiindca situatia in sine nu o mai pot duce la final. Au trecut 2 ani de cand baiatul pe care il iubesc a ales sa se sinucida, lasandu-ma pe mine sa zac intr-un ocean de durere, neputinta si tristete. Am avut momente in care imi revenisem.. apoi cadeam iar in tristete, in dor. Am mai avut ceva relatii in astia 2 ani.. dar niciunul din baieti nu a fost capabil sa ma faca sa il uit. Mi se taie aerul pe zi ce trece.. cat sa mai pot rezista fara el? M-am gandit de multe ori sa ajung unde e si el.. prin diferite metode.. dar apoi m-am gandit la parintii mei si la ce las in urma.. dar in acelasi timp ma doare si faptul ca nu voi avea o viata alaturi de el, nu o sa am copii cu zambetul lui, nu o sa impart greutatile cu el. Am momente in care simt ca imi pierd mintile, ca nu mai gandesc logic si ca oricand pot sa recurg la gestul pe care l-a facut si el. Am zile in care colind strazile pe unde stiu ca, candva era si el.. incercand si sperand ca poate il gasesc pe undeva. E o durere imensa in sufletul meu.. pe care nu stiu cum sa o mai estompez. Am incercat cu psihologul o perioada.. n-a mers. Pur si simplu nu pot sa il uit.. imi urla sufletul de durere. Am stiu ca el e sufletul meu pereche din prima clipa.. pur si simplu stii cand asa e.. si il urasc si pe el pentru ca nu m-a lasat sa il ajut in ciuda insistentelor mele.. si pe mine ca il iubesc asa de tare, ca ma infund in amintiri si ca orice as face nu pot lasa trecutul in spate. Va multumesc ca mi-ati citit si mie prostiile din cap.

Mira

Buna dimineata ! Nu stiu daca am nimerit bine dar orice sfat este binevenit.
Povestea in linii mari este urmatoarea: locuiesc de 2 saptamani cu un barbat de 30 de ani care sufera de depresie. Un barbat pe care nu-l cunosteam. O sa incerc sa punctez ce cred ca o sa ajute sa va afaceti o parere.
El si-a pierdut tatal cand era inca destul de mic insa isi aminteste bataile repetate pe care trebuia sa le suporte mama lui si unul dintre frati. Cred ca il batea si pe el..dar e numai o banuiala.
Din spusele lui “acasa” nu e un loc in care revine cu placere nici chiar acum.
Dupa facultate a avut o depresie lunga in care a avut ganduri sucidale aproape zilnic. A mers la terapie insa nu l-a ajutat foarte mult. Apoi a plecat din orasul natal pentru a-si face un rost in altul. A avut o reatie “dubioasa” cum o claseaza cu o domnisoara pe care a iubit-o dar care nu l-a iubit la randul ei. Atunci banuiesc ca s-au decansat minciunile. Asa cum singur recunoaste o mintea in diverse aspecte doar pentru a-i fi pe plac, pentru a se integra in societate. Nu are sens sa intru foarte mult in detalii. Apoi a cunoscut o alta domnisoara cu care a avut o relatie bazate pe multe minciuni generate de neincrederea in sine, de nesiguranta. S-au despartit de curand si este foarte afectat si incearca sa-si gaseasca refugiul in alte relatii pentru ca nu cunoaste o alta normalitate.Sunt multe lucruri pe care refuza sa le povesteasca insa realizeaza ca sufera de depresie.Realizeaza ca are nevoie de ajutor insa amana oarecum un ajutor specializat.
Intrebarea e cum si daca pot fi de folos. Vorbim destul de mult insa realizez ca oricat de bineintentionata as fi nu-l pot scoate din starea asta. Acesta este si motivul pentru care am ales sa scriu. Daca ma puteti ajuta cu sugestii, va multumesc.