Diana 25

Traiesc o perioada tare proasta, sunt la capatul puterilor. De mult timp imi spun ca nu mai pot, dar am tot gasit resurse sa merg mai departe. De data asta e diferit, poate de aceea scriu si mesajul asta. Ar fi si aiurea sa plec fara sa las o dara din energiile mele negative intr-un loc public. Asta vrea sa fie o gluma (proasta). In fine, nu vreau sa ma lungesc cu lucruri inutile. Nu am avut niciodata o viata comoda. Am trecut prin atatea, mi-ar trebui vreo cateva ore ca sa le povestesc in mare (am facut asta cu un psiholog, dar pentru ca a fost frustrant de nefolositor, nu am de gand sa o mai fac vreodata). Ma gandeam, stiti ce mi-ar prinde bine? O mangaiere pe picior, pe fata, cineva care sa-mi spuna, sincer, “o sa fie bine”. Am prieteni, prietene, diversi oameni draguti, care vor sa ma scoata la o plimbare sau la un film. Dar pe mine nu ma mai ajuta momentele astea ce creeaza iluzia ca, de fapt, nu as fi singura. Am obosit sa tot castig cate un sejur in Iad. L-am vazut de prea multe ori. De fapt, ii invidiez pe cei care castiga prajitoarele de paine sau baxurile cu bere. Si cel mai obositor e sa traiesti intr-o lume in care nu reusesti sa te conformezi la starea de normalitate. E evident ca locul meu nu-i aici. De vreo 20-25 de ani incerc sa-mi dau seama care e solutia, ce trebuie sa fac ca fiu macar pozitiva, daca nu fericita. Mi-a fost destul.