Eduard 2

23 02 2008

Am mari mustrari de constiinta.

Cu o zi inainte de a se intampla nenorocirea ar fi trebuit sa fiu diplomat cu ea. Ar fi trebuit sa las de la mine. Orgoliul si gelozia mea au fost mai puternice insa.Nu am putut sa ma abtin si ne-am certat.Daca as fi stiut ce va urma !

Durerea mare este ca am pierdut-o.

Nu am fost suficient de atent cu ea si am pierdut-o.Nu am comunicat indeajuns.Ea se simtea singura pe lume.Dupa ce am emigrat problema aceasta s-a agravat.Nu mai aveam prieteni,nu mai erau parintii mei cu care se intelegea foarte bine.Eram doar eu,rece ca un sloi de gheata si preocupat de problemele existentiale.

Aveam planuri mari de viitor.Am crezut ca o situatie materiala buna ii va vindeca rana din suflet provocata de moartea parintilor.

Avea doar 18 ani cand si-a pierdut tatal si 23 cand si-a pierdut mama.Saracuta a mai rezistat 3 ani si anul acesta dupa ce a implinit varsta de 26 de ani s-a dus si ea.Si eu am fost acolo si nu am facut nimic sa evit acest lucru. 

De ce as fi vrut sa-mi scrie cateva randuri? 

Mi-e teama ca s-a inselat.A cazut in depresie,a vazut totul in negru.S-a gandit ca ma pierde si nimic nu mai conteaza pe pamantul asta.Eu i-am alimentat gandurile acestea si de aici pana a o face nu a fost greu pentru ea. 

Eu nu gasesc justificare pentru un asemenea gest insa pentru ea lucrurile stateau altfel.Pentru ca avea predispozitie spre asa ceva. 

Si atunci daca tot am mustrari de constiinta un eventual biletel nu ar fi adus decat sa ma lamureasca pe deplin sa nu-mi mai pun atatea intrebari. 

Pentru ca in acelasi timp e destul de greu de crezut ca in urma unor certuri provocate de mine,sau nu,celalalt poate sa recurga la un asemenea gest. 

Deasemeni faptul ca totul s-a intamplat atat de brusc, nu mi-a dat nici o sansa, si nu a vrut sa scrie cateva randuri ma revolta.Oare era atat de suparata pe mine incat s-a gandit ca nu merit nici o explicatie? 

Nu mi-am dorit sa scrie cateva randuri in speranta ca poate nu ma voi mai simti responsabil.Si daca mi-ar fi spus lucrul acesta poate nu as fi crezut.Traiam impreuna si automat ma simpt raspunzator.Chiar daca avea predispozitie spre asa ceva pentru a ajunge sa comiti un asemenea gest cred ca e nevoie ca acea predispozitie sa fie alimentata.Si eu consider ca am alimentat aceasta stare a ei. 

Si e clar,cu o zi in urma ne certasem.  

Deci,nu vroiam un bilet care sa ma exonereze de raspundere.Vroiam un bilet in care sa-mi explice starea ei de suflet ca lucrurile sa fie pe deplin clare.Eu pot doar sa spun ca ne mai certam cateodata,ca ne-am certat cu o zi inainte. 

Dar nu se poate justifica totusi.Pot sa spun ca a afectat-o pierderea parintilor dar viata ei s-a schimbat radical dupa ce ne-am cunoscut. 

Exista argumente dar si contraargumente. 

Deci consider ca un biletel ar fi limpezit cu mult lucrurile.Exact ca in cazul lui Marian. 

Faptul ca nu si-a luat ramas bun il consider la fel de surprinzator cu faptul ca s-a sinucis.Am insa prea multe intrebari fara raspuns pentru a ma mai gandi acum ca nu si-a luat ramas bun de la mine. 

Am momente cand ma gandesc ca nu trebuia sa aiba ocazia de a-si lua ramas bun nu avea motive s-o faca. 

Am momente cand ma consider vinovat pentru toate vorbele apasatoare pe care i le-am spus.Nu erau jigniri insa erau presiuni.Poate ii ceream prea mult.Poate trebuia sa am mai multa rabdare cu ea. 

Sa concluzionez,nu cred ca un biletel mi-ar fi usurat situatia,dimpotriva.Procesele de constiinta nu ar fi disparut poate s-ar fi agravat.Dar lucrurile ar fi fost clare. 

Imi cer scuze daca sunt confuz prin exprimare,nu a trecut decat o luna de la tragicul eveniment,am trecut prin multe in acest timp si incerc sa-mi pun ordine in ganduri.

Anunțuri




Eduard 1

16 02 2008

Nu voi intra prea mult in detalii caci amintirile ma coplesesc.Pot insa povesti pe scurt ce s-a intamplat in ultimele 7 luni de zile.Mentionez ca eram casatoriti de 3 ani.Eu si sotia am emigrat in Canada in urma cu 7 luni.Am luat-o cam de la zero acolo si zic eu ca ne integrasem binisor. Totusi probleme au existat intre noi. Ne-am mai si certat in aceasta perioada de timp. Am avut o cearta in luna septembrie. Nu a fost ceva grav. Eu unul nici nu imi mai aduc aminte motivul certei. Cert este ca ea a incercat atunci sa se sinucida. S-a taiat la mana. Am reusit s-o opresc la timp.I-am cerut explicatii dar evita sa vorbeasca despre acest subiect.Iar eu am fost superficial si nu am acordat suficienta importanta evenimentului. Mai ales ca stiam ca in urma cu 10 ani a mai incercat sa-si taie venele dupa decesul tatalui.Spunea insa ca a fost mai mult o joaca,si ca era deprimata din cauza pierderii.In urma cu 5 ani mama ei s-a sinucis prin spanzurare. A marcat-o foarte tare. Cred ca nu a putut trece peste acel moment cu toate ca impreuna am avut multe realizari si momente fericite atat in Romania cat si in Canada. Cum am mai spus insa,in Canada am avut si certuri.A avut probleme cu acomodarea,viata noastra s-a schimbat,relatia nu mai mergea atat de bine in pofida faptului ca pe plan profesional si material lucrurile mergeau tot mai bine.Poate nu am inteles-o,am pus presiune prea mare pe ea,ma aratam si nemultumit din cauza ca ne certam si ea le-a pus pe toate la suflet. Cu o zi inainte sa se intample tragedia ne-am certat din nou.Cred ca a fost cea mai puternica cearta dintre noi. Cu toate acestea a doua zi am plecat linistit la servici fara sa ma gandesc ca ar putea sa se sinucida. In general eram constient ca poate s-o faca.Avusese doua tentative pana acum si mama ei s-a sinucis.Eram constient de aceste lucruri.Dar am tratat cu superficialitate.De ce? In opinia mea motivele pentru care ne certam erau minore.Atata timp cat nu o paraseam nu credeam ca o va face.Si nu aveam intentia s-o parasesc.  Pe 19 ian dupa ce am plecat la servici s-a spanzurat.Exact ca mama ei in urma cu 5 ani.Nu mi-a lasat nici un bilet.