Valentin 6

25 12 2022

Buna seara.
Chestia asta cu religia la mine nu prea merge pt ca nici nu stiu daca,cred in Dumnezeu.Pe scurt,divort f dureros,copil ce nu ma iubeste,oameni care mi.au oferit dezamagiri uriase si nedreptate facuta mie.Toate lucrurile astea m.au facut sa inteleg ca sunt o eroare a naturii si simt ca viata asta e ratata complet.Depresiv anxios,deci psihic sunt la pamant,mananc o data pe saptamana si din ce in ce mai des ma gandesc sa imi inchei socotelile cu viata.stiu ca nu sunt bine si ca nu e bine,dar,e greu cand nu poti dormi,si cand poti o ora doua,sa te trezesti intr.o noua zi de chin,in care nu mai ai scop,motivatie sau planuri.Noaptea ma asez in pat cu speranta sa nu ma mai trezesc,si cand deschid ochii imi doresc sa nu mai fi putut sa.i deschid.
Poate sunt neinteles,poate nu stiu eu sa ma fac inteles…dar mie asta imi arata ca sunt o problema,si nu mai vreau sa fiu pt nimeni,nici macar pt mine.O metoda de a o termina prin somn stie cineva?Pur si simplu nu mai suport viata,nu o mai vreau.De facut intr.un fel o voi face,dar as dori sa nu doara.Daca are cineva o idee abia o astept

« »


Acțiuni

Information

  • Dată : decembrie 25, 2022
  • Categorii : Valentin 6

5 responses

25 12 2022
Adrian (09:16:35) :

Dragă Valentin,

Bun venit aici! Dacă ai apucat să citești suficient de mult pe aici, probabil știi deja că suntem aici pentru a încerca să îți fim alături în drumul spre viață, nu în direcția opusă. Se spune că, o dată împărtășită, povara problemelor cu care ne confruntăm pare puțin mai suportabilă… Și, mai ales, atunci când constați că sunt și alții pe aici cu probleme similare.

Divorțul este, în general, o traumă. Nu știu dacă se poate sau nu da „undo”, așa cum nu știe nimeni dacă copilul tău te va putea iubi. Un proverb evreiesc spune însă că, „așa cum răspunde în apă fața la față, așa răspunde inimii omului inima omului”. Poate că, în timp, dacă vei încerca să treci peste tot ce ai de înfruntat acum, și dacă nu vei obosi să îi arăți că îl iubești, la un moment dat copilul tău va reuși să treacă peste tot ce îl supără acum și va reuși să te iubească din nou. Nimeni nu îți poate garanta asta, dar eu dacă aș ști că există această posibilitate, categoric aș lupta pentru ea… Și, poate, într-o bună zi voi avea din nou bucuria deplină de a mă simți iubit de cel pe care îl iubesc mai mult decât orice pe lume…

Știu însă, cu siguranță, că sinuciderea este calea sigură pentru a nu vedea vreodată un progres… Știu că sinuciderea este calea sigură pentru a face trauma divorțului și mai dureroasă pentru cei rămași în urmă. Pentru a face ca durerea despărțirii de un părinte și aparenta neiertare să devină permanentă. Și ca durerea din inima copilului tău să îl însoțească pentru tot restul vieții sale. Deci, categoric, sinuciderea este, de departe, cea mai păguboasă alegere pe care o poate face cineva…

Dar, hai să o luăm pe rând. Toate acestea pot începe să își găsească o rezolvare cu un drum la psihiatru. El îți va face un consult amănunțit și te va ajuta să remediezi problemele legate de somn și de apetit. Și te va învăța cum poți să îți gestionezi această durere interioară. Apoi, încet-încet, vei începe să te ridici și să încerci să recucerești inima copilului tău drag. Și, într-o zi, îți doresc din tot sufletul să îl poți ține din nou în brațe, și să vă iertați unul pe celălalt, și să vă spuneți din nou cuvintele după care, te asigur, tânjiți amândoi – „te iubesc!”.

Capul sus, dragă Valentin! Suntem aici și pentru tine! Dacă vrei să luptăm împreună, ține-ne la curent cu evoluția ta! În coloana din dreapta am făcut o „căsuță” cu pseudonimul ales de tine, la care am adăugat o cifră – „Valentin 6″. Dacă citești aceste rânduri, înseamnă că ai ajuns acolo unde trebuie.

Așteptăm să ne scrii mai multe AICI! Tot aici îți vor răspunde, în curând, și alți membri ai grupului nostru virtual de suport.

Cu prietenie,
Adrian

Răspunde
25 12 2022
Adi (10:38:10) :

Draga Valentin,
Din vorbele tale simt ca suferinta ta este profunda. Ar fi multe de spus dar nu este momentul…iti pot spune insa ca exista speranta, ceva ce poti incerca: tu suferi in corp si suferi in trairi _> pt corp/creier adreseaza-te unui psihiatru sa iti evalueze starea si sa iti prescrie medicatie (intreaba peste cat timp ar tb sa se simta efectele, daca nu se simt atunci mergi din nou la el/ea sa ajusteze doza dau sa schimbe medicatia) iar pt trairile tale e necesar sa faci psihoterapie (una care sa puna relatia in prim plan, sa te invete sa-si cunosti emotiile (alfabetizare emotionala), sa intelegi cum sa comunici cu copilul tau, sa iti explorezi suferintele si sa faci pace cu tine, etc.) O resursa gratuita de info pe youtube este „school of life” – https://www.youtube.com/c/theschooloflifetv

Noi suntem fiinte complexe…suntem raniti in relatie si ne vindecam in relatie (mai ales terapeutica)

Ai incredere, poate fi mai bine dar e de lucru (cu specialisti)…Nu amana acest demers! Ajutorul este posibil!

Răspunde
26 12 2022
adolescentrebelcom (08:28:06) :

Ai motive suficiente să fii în depresie, iar perioada sărbătorilor vine la pachet cu o „apăsare” suplimentară. Să știi că nu ești singurul într-o situație dificilă de viață, iar „soluția” sinuciderii nu este singura posibilă. Dă-ți puțin timp să se mai așeze lucrurile și lasă-le puțin să se învechească. Îți garantez că vei vedea lucrurile altfel. Dacă poți (și poți, chiar dacă trebuie să faci un efort) încearcă puțin sport (alergat în parc, de exemplu): efortul produce anumite modificări chimice benefice și, în plus, vei face ceva exclusiv pentru tine. Un specialist și un tratament adecvat îți va face suportabilă durerea și mai mult de atât: îți va reda viitorul. Cel mai „păcătos” mod de a trece prin asta este să te complaci în suferință. Curaj!

Răspunde
28 12 2022
Bogdan (05:02:00) :

–Salut Valentin, parerea mea este ca tot ce traieste un individ pe plan social pe parcursul vietii este o dezvoltare a unor mecanisme mai bune sau mai rele formate in copilarie.
–Mai bune conduc la atasarea fericirii de ceva, de care se tine cu dintii, un exemplu ar fi acele femei care pe masura ce corpul imbatraneste si fericirea lor scade. (copil dorit)
–Mai rele rele conduc la cautarea continua a aprobarii si a validarii, la actiuni continue menite, ca undeva in viitor, sa se obtina satisfactia mult visata de a fi iubit, acceptat si apreciat de cei din jur. (copil nedorit)
–Vedem cum ambele mecanisme au in comun faptul ca fericirea este mereu atasata si depinde de ceva exterior noua. Ba de corpul care imbatraneste, ba am sanii prea mici/ba prea mari, ba am p… prea mica/prea mare(acolo nu cred ca e depresie :)) ), ba de oamenii rai care ma deranjeaza, ba de parinti care nu apreciaza/iubesc, ba de sotie/sot care nu ma respecta/iubeste/apreciaza, ba de copii care nu asculta ….e un traseu care nu se termina niciodata, principala caracteristica a cautarii fericirii in exterior este ca nu poate fi niciodata atinsa. Observa doar cand esti macinat de o problema (de acolo vin si problemele cu somnul) ca odata rezolvata, sentimentul de usurare dureaza cateva minute maxim, pe urma este imediat inlocuit de macinarea unei alte probleme(care pana atunci nici nu conta).

–Ma intreb uneori oare cum fericirea a devenit alergarea continua dupa tot felul de lucruri si dupa tot felul de rezolvari de probleme. Poate nu asta e fericirea…poate e doar ceea ce am ajuns sa credem ca este.
–Nimeni nu zice sa renuntam la corp sau la bani sau la munca, dar sa depinda fericirea noastra de astea? Nu stiu, pare gresit. Pare ca se cauta fericirea in locurile unde nu este. Exteriorul (sau planul social) ar trebui sa fie un loc unde se manifesta fericirea si ne bucuram de rezultatele ei, nu unde se cauta fericirea. Sau daca se cauta macar sa se numeasca altfel, satisfactia validarii sociale ar suna mai corect.

–Gandeste-te Valentin, in secunda asta nu exista nicio problema…

–Fa un experiment cu tine insuti si vezi ce s-ar putea intampla rau daca accepti tot ce consideri acum rau. E poate dureros initial, dar e eliberator in final, pt ca te rupi de mecanismele stupide si de credintele prostesti pompate repetat in noi de mii de ani. Suferinta e doar un atasament. Oamenii depresivi au o mare sansa pe care nu o vad, sansa eliberarii, insa in loc sa se elibereze de prostiile adunate in ei, se gandesc sa scape de corp prin sinucidere(ce vina are corpu?!). E o nebunie…dar asta denota cat de puternice sunt aceste mecanisme, cum ne fac sa credem ca aia suntem…cum ne definesc…cum ne fac sa oscilam si sa alergam continuu dupa ceva ce nu ne va satisface niciodata. Suna stupid…dar se pare ca tre sa trecem prin astea ca sa evoluam…e posibil sa fie ceva proces divin predefinit de cizelare a animalului din noi. Probabil la categoria om, Dumnezeu are un afis permanent acolo „under construction” :))

–repet: in secunda asta nu exista nicio problema…, ceea ce tu stii ca e adevarat, o simti. Trecutul e trecut, viitorul tre sa nu conteze pt ca oricum se aliniaza starii din prezent. Ramane doar sa fii.

Răspunde
8 01 2023
Amon Tobin (02:09:01) :

Salut Valentin! Tot ce ți se întâmplă ție poate fi un lucru foarte bun! da și foarte bun ! Iar prima reacție poate fi, când citești aceste prime rânduri , de revolta , de ura și de absurd ! Mie daca mi-ar fi spus cineva, aceste lucruri când am fost in starea asta l-aș fi scuipat și înjurat negreșit, dar m-ar fi pus și pe ganduri. Dar după ce ai aceste reacții, îți propun o noua și cu totul alta perspectivă de abordare și înțelegere a lucrurilor în care te afli și care ți se întâmplă. Și nu îți voi vorbi citate , cuvinte goale , și un fals discurs motivațional , lipsit de trăire și experiența. Nu, în nici un caz , ci voi vorbi cuvinte , cu putere, bazate pe o puternica experiență de viață , de trăire a extazului și agoniei , a deznădejdii și disperării, a obsesiei mortii si absurdului, in care multi ani m-am chinuit. In cele mai multe cazuri in care noi oamenii ajungem la fundul sacului, la capatul liniei , la nonsensul de a mai trãi , la obsesia mortii , atunci intervin pentru cei mai multi dintre noi niste momente de o prea frumoasa revelatie , SI o minunata schimbare totala a vietii. E revelatia ca am trait gresit viata , si toate actiunile , asteptarile, faptele, credintele personale , sperantele, false valori , au fost eronate , gresite, iluzorii, desarte. E momentul in care eu sufleteste ma descompun fiintial in mici bucati. Atunci în minte se da un război tiranic , între îndemnurile conștiinței, ale vieții însăși in care se zbate sa trăiască , și între întunericul rațiunii, orbirea sufletească , și îndemnurile demonilor , a propriul egou de a renunța, de a capitula in fața vietii. E ca și momentul in care un grăunte de grau, aruncat și îngropat în pământ , se descompune , sub întuneric , frig , și mare presiune. Atunci el se transforma sub toate acestea, moare ce era ca sa devina ceva nou. Din el rasare viața , care se zbate să iasă de sub pământ , spre lumina , spre o nouă viață a sa , spre creștere și dezvoltare. Eu ca om , aflandu-ma în aceeași postură ca și acel bob de grau , îngropat sub pământ , in beznă , in frig , in singuratate și deznădejde, am libertatea de a alege sa cred , fie că voi muri, sau, fie că din toate acestea se va întâmpla ceva bun, și voi avea o ieșire din toate acestea! De aceea am zis că momentul in care te afli e foarte bun și am făcut această analogie a bobului de grâu aruncat în pământ pentru a incolti. Singura soluție de scăpare , va fi ajutorul lui Dumnezeu , pe care va trebui să-l ceri neîntârziat , negreșit. Și vreau să strigi cu putre la Dumnezeu așa cum ți-l imaginezi tu sa te mântuiască . Varsa-ti sufletul lui, și spune-i tot ce te doare. Fii sincer cu tine in primul rand , și recunoaște că ai greșit. Bun am făcut ce am făcut și am ajuns aici. Doamne scapa-ma! Doamne scapa-ma , mantuieste-ma ! . Am greșit și ce am făcut și crezut m-a adus aici ! Vreau să mă crezi pe cuvânt că Dumnezeu este de fata , și știe toate suferințele fiecărui om , și bate la ușa inimii fiecăruia , că sa i se deschida , și să intre la el! Am avut o mare durere într-o zi , și îmi pusesem in minte să-mi fac felul. Si strigam cu mânie spre cer ! Iar în clipa următoare peste drum de unde eram in fața ochilor mei, din mila lui Dumnezeu l-am văzut pe Iisus Hristos privindu-ma cu multa dragoste și mila ! Dar ceea ce mi-a stins acel foc lăuntric, a fost, nu acea mila și dragoste , cu care mă privea , ci o mai mare și adâncă suferință , cu care mă privea , o atât de mare suferință , pe care o simțeam. Era mai mare suferință lui pentru mine, că însăși suferința mea ! Și nimeni în afară de mama mea nu m-am privit și simțit vreodată așa pt mine. ,
Si la El am văzut și simțit încă o și mai profundă dragoste și o mai adâncă suferință pentru mine , ca a mamei mele. . Pe mine multi ani m-au luptat acești demoni, ai suicidului, și mult m-am chinuit ! Am fost extrem , teribil de tentat de moarte , și de această ispita a eliberării. Am fost la psihologi. Am luat tratament psihiatric fara nici un rezultat ! Preoții mi-au fost singurii ajutători, că ei știu a cauzele bolilor și necazurilor și nu ” problemele psihice” cu tot felul de categorisiri și criterii medicale. Medicina nu știe și nu tratează cauza bolii, pe când preotul duhovnic vindeca cauza bolii! Aceștia m-au învățat , că acele gânduri de suicid sunt de la demoni, ca de sine nu vin! Că nimeni nu vrea sa moara cu adevărat , că fiecare își dorește sfârșitul durerii, chinului , necazului și nu al vieții , dar este greșit înțeles totul. In urma cu doi ani am avut o experienta… De multe ori obișnuiam să zic că îmi doresc moartea la orice suferință , orice greutate. Și uite că într-o zi era să mă înec in mare. SI atunci, în clipa în care am văzut moartea , sufletul meu și-a văzut viața stricată , nevrednicia și nepregătirea mea pt a merge într-o lume mai buna ! Atunci din toată puterea m-am luptat să trăiesc și am strigat la Dumnezeu să mă scape , SI M-A SCAPAT ! SI SLAVA LUI SI MARIRE SI CINSTE PENTRU MULTA BUNATATE SI INDELUNGA RABDARE CE A AVUT-O PENTRU MINE NETREBNICUL. și m-am schimbat.
Mai vreau să îți povestesc o întâmplare de când eram adolescent. Am vrut să-mi provoc coma prin consum de medicamente , că sa vad ce mă așteaptă dincolo. Dar frica că aș putea rămâne o leguma pe viață m-a făcut să renunț și atunci am cerut lui Dumnezeu să-mi arate , ce este dincolo de viața aceasta , ca eu sa nu aflu singur pe pielea mea , și fără să mai pot face ceva după. . A fost un pariu mult prea riscant pe care nu mi l-am asumat. Am întrebat prostește pe Dumnezeu ce se întâmplă dacă îmi iau viața și ce consecinte are aceasta decizie.
… Am fost dus în iad , am „gustat” din acele chinuri groaznice , pe care descriindu-le acum in cuvinte omenești le micsorez foarte, foarte mult. Am fost lasat într-un foc mai fierbinte ca cel de papamnt , și mă zbăteam și zbieram ca o fiara la Iisus Hristos să mă scoată de acolo! Și acele câteva secunde acolo, au părut ore! Acolo timp nu este , iar chinul nu are sfârșit. Focul de acolo nu ucide , ci chinuie , și e mai strașnic , ca cel al unei oțelării. Aerul de acolo este fierbinte, împuțit teribil, de sulf și Pucioasa , de carne arsa. , Viermii te musca din interior și exterior. Miasma iadului e frica groaza și deznădejdea. Demonii și făpturile de acolo încă te bat, cu unelte de munca , te zdrobesc si te sfâșie. Iar sufletul nu moare , ci se face la loc . Nu ai niciun gând bun, nici o amintire buna , e o durere de nedescris , de neimaginat, împreună cu o ura cumplita fata de propria ființă , și cu mustrările conștiinței, care sunt foarte chinuitoare și care nu încetează niciodată. Sinuciderea este o soluție veșnică la probleme temporare. Toate suferințele de pe Pamant adunate și date unui singur om , pălesc, par o apa de ploaie , in fata muncilor și chinurilor iadului pe care le suferă sufletul, unui om care ajunge acolo, din propria libertate de a alege. Dumnezeu nu trimite pe nimeni acolo, și acel loc nu a fost făcut pentru oameni , ci pentru demoni. Sinucigașii se chinuiesc și sunt munciți mai strașnic ca toți păcătoșii!

Răspunde

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.