Aneta

Nu stiu de unde sa incep pentru ca mi-am facut un obicei sa sufar in tacere, sa ma izolez, sa-mi ascund suferinta care ma face si mai respingatoare. Vreau sa fiu puternica, invulnerabila dar degeaba pentru ca am nevoie de iubire si nu pot trai fara. Tata ne-a terorizat in continuu, facea scandal beat zi de zi cate 3-10 ore fara incetare sau in mai multe ture. Ne trezea noaptea din somn si ne lua la rost sa-i raspundem lui la intrebari repetitive si retorice. O batea pe mama si vecinii radeau de vanataile ei si de noi. Mi-am dorit cu disperare sa cresc, sa ies de sub custodia lor, am vrut la camin unde am auzit ca este tot un mediu tiranic. Anii au trecut si eu nu m-am bucurat de viata, am avut parte numai de obstacole si cat m-am straduit nu mi-am permis niciodata sa ma intretin singura, si am avut episoade de caderi nervoase mai ales dupa deceptii in dragoste. Acum, recunosc,sunt o persoana enervanta cu ticuri nervoase, sufocanta, exagerat de emotiva si nu reusesc sa obtin un job ok, sa ma fac iubita, sa-mi gasesc parteneri de afaceri, sa-mi controlez emotiile la examenul auto pe care nu mi-l mai permit. Simt ca sunt condamnata la o viata mediocra. Sunt prea multi ani de cand vreau sa realizez ceva, orice si imi merge din ce in ce mai prost. Am citit sute de carti, am platit psihoterapie pana cand nu mi-am mai permis, nu razbat si sunt convinsa ca nu am pentru ce trai, vreau pur si simplu sa intru in pamant.