Mimim

20 11 2018

Astazi am decis sa scriu in urma unor mesaje ce le-am citit. Ma aflu in postura persoanei care a trecut prin capcanele vietii. Am avut un tata foarte sever, o mama indiferenta si rece asa cum erau timpurile (tata mereu spunea, copilul trebuie alintat doar prin somn), eram pusi la munca si nu se accepta premiul mai mic la scoala decat cel I, ce era mai jos era cu o portie de bataie. Eram pusi la treaba si pedepsiti daca nu era pe placul tatalui, facea parte din educatie…trebuia sa ne ducem sa ne facem singuri batul cu care urma sa fim aspru pedepsiti. Din clasa a 3-a, invatatorul a inceput sa ma atinga intr-un mod necuviincios. Imi amintesc cum isi baga mana sub sarafan in biblioteca scolii unde ma atragea prin faptul ca invatam bine si meritam sa merg in biblioteca pentru a aduce cartile in clasa. Imi amintesc cum ma tineam de chilotel ca sa nu il traga..cum se freca de mine…parca a fost ieri. Imi spunea ca sa il chem acasa cand nu sunt parintii..etc. Imi era frica cand spunea ca trebuie sa mearga in biblioteca sa aduca carti. Am inceput sa nu mai invat, mintea mea de copil credea ca astfel nu mai eram cea care trebuie sa mearga in biblioteca.Astfel ca parintii ma dojeneau si ma bateau ca nu invat bine si ca invatatorul are intotdeauna dreptate. Ma simteam vinovata de comportamentul lui, imi era teama ca tot pe mine ma scoteau vinovata daca spuneam ceva, asa ca am tacut. Acum cand scriu, ochii mi se umezesc iar corpul resimte acele clipe. Am crescut, comportamentul tatalui meu nu s-a schimbat, cu fiecare greseala corectia era aplicata, eram desconsiderata, umilita, simteam lipsa dragostei din toate partile..asa am decis ca viata nu-si mai are rostul. Am luat porumb tratat cu […moderat…] si am pus apa pentru a se dizolva. Am baut acea apa apoi m-a cuprins remuscarea. Am baut lapte si apoi am vomat. L-am sunat pe tata care a venit repede si m-a dus la spital. Am stat in perfuzii, tin minte ca imi era teama de reactia lui de dupa. A venit in salonul meu si m-a intrebat acuzator ca ce am facut, de ce am facut asta? Ii era teama de gura lumii si nu de ce am facut eu. Imi amintesc cum am mintit in fata psihologului si nu i-am spus adevaratele cauze care au dus la acea reactie. Am mintit doar ca sa nu imi supar tatal, stiam ca tot acasa voi pleca si ca sa nu il fac de rusine in lume unde toti credeau ca este atat tatal cat si sotul perfect, desi bera gospodar si muncitor, noi, copii si mama aveam acelasi tratament, certuri si batai. Scriu si plang…este pentru prima data cand povestesc asta, cu lux de amanunte. Imi cer scuze daca sunt greseli, dar nu recitesc. Dupa aceasta intamplare, am ramas cu probleme medicale in urma hepatitei toxice suferite. Apoi au urmat alte intamplari insa timpul nu-mi permite sa le redau cu lux de amanunte pe toate, important este sa inteleaga cei care isi scriu neputinta de a trece peste anumite intamplari mai mult sau mai putin importante dar care pentru ei sunt coplesitoare. Am reusit sa trec peste multe momente depresive. Chiar copil fiind, fara ajutor, fara sa pot sa imi strig durerea, fara ca cineva sa stie prin ce trec. M-am maturizat prea devreme. Acum, sunt pe picioarele mele, am familie, 2 copii si lupt zilnic cu momentele nefavorabile mie insa am invatat sa le gestionez astfel incat din fiecare neajuns sa gasesc picatura de speranta. Sta in puterea noastra sa vedem din toate negura vietii noastre si picatura plina a paharului vietii. Este important sa nu cedam si sa ne gandim si la noi inafara de cei din jurul nostru. Sa ne multumim pe noi si nu pe cei din jur, sa ne facem viata fericita atat cat putem si sa nu aspiram la mai mult decat ne permitem. Este important sa nu te raportezi la cei din jur, altfel vei deveni un frustrat si un nemultumit a tot ceea ce realizezi. Gandeste-te ca intotdeauna va fi unul mai sus decat tine dar si mai jos decat tine si ca raportarea pe care o faci tu fata de cel de sus o fac altii de jos cu tine. Dragilor si dragelor cei care vedeti doar negura din viata voastra, indiferent de problemele prin care treceti sunt mult mai mici decat ale altora si pot fi rezolvate daca sunteti dispusi sa o faceti cu adevarat. Nu dati tribut viata ce o aveti printr-un gest necugetat stiind ca altii si-ar dori sa o aiba dar sanatatea nu le-o permite sau cumpenile vietii, decedand fara voia lor. Si in incheiere, vreau sa multumesc vietii ca mi-a dat acea sansa si multe altele dupa ca sa gust din frumusetile acestei vieti pentru ca e singura palpabila. Traiti-va viata, clipa, ca fiind ultima si nu ii puneti voi capat. Va indeamna o persoana ce a incercat sa si-o curme, ce a trecut prin multe probleme de la o varsta frageda, ce a avut de trecut prin multe momente depresive si printr-un accident din care am scapat nevatamata desi masina, nu. Traiti-va viata, nu o curmati cu voia voastra, iar daca ajungeti la limita, indreptati-va catre persoanele neajutorate, infirme si ajutati-le. Veti vedea viata cu alti ochi. Fiti independenti, nu dependenti de lucruri, persoane, intamplari! Luptati!

Reclame




Dinozaurul TB

19 11 2018

Buna sunt Francisc și am 17 ani și nici nu știu cum să încep adică am inceput sa am probleme foarte mari în ultimul timp bunici au murit frățiorii mei au murit unchii mei au murit verișoară mea la fel iar acum din păcate în cer încet și cea mai scumpă persoana din viața mea tata. Și simt că nu mai rezist dar ajungând pe site-ul acesta mi-am dat seama că nu sunt singurul cu probleme. Faceți o treabă minunata cu site-ul acesta.





Sebastian

19 11 2018

Buna mă numesc Sebastian și am vârstă de 17 ani.Sincer nu as fii crezut că am să ajung vreodată la gânduri de genul dar se întâmplă atâtea chestii care merg în rău în și mai rău și nu înțeleg de ce la 17 ani trebuie sa sa pierd din viața mea cam ce am mai de pret. Sincer nu știu ce să fac mă simt pierdut și abatut.