Alex A.

17 12 2013

Azi am ajuns sa nu mai am nimic. Sa nu mai fiu nimic. Din esec in esec am ajuns sa-mi vand ultimele lucruri pe care le aveam de pret, chiar si sufleteste, ca sa nu ajung pe drumuri.
Ce mai sunt eu acum? Un nenorocit. Unul care nu merita nici macar sa apuce Craciunul. Sarbatorile sunt pentru oamenii capabili, nu pentru ratati.
Nici n-as avea unde sa ma duc pentru ajutor. Provin dintr-o familie si dintr-o zona in care exista anumite convingeri. Oamenii pun pret pe rezultate, si pana la urma, e normal. Asa e lumea, si ar trebui sa fiu mai dereglat decat sunt acum ca sa o urasc sau sa am pretentia sa se schimbe.

Pentru ca da, stiu ca am o problema. Stiu ca in creierul meu e un dezechilibru si, probabil, e tratabil. Dar apoi ce? Raul in viata mea e deja facut. Nu mai am nici o sansa, si chiar de as avea, m-as uri si mai mult pentru felul in care ma vor privi cei din jur, mai ales oamenii la care tin.

Au fost 23 de ani frumosi, sau cel putin o mare parte din aceasta perioada. Stiu ca o mor, poate azi, poate maine, oricum, pana la Craciun. N-as suporta sa apuc ziua respectiva, stiind ce am ajuns.
Nu-mi doresc decat cacineva sa-mi citeasca randurile, chiar daca trece mai departe. Fiindca, Doamne, ma simt atat de singur. Sunt om in toata firea de-acum, si totusi nu trece nici macar o ora fara sa ma loveasca plansul si sa-mi vina sa-mi dau pumni in cap.

Oricum, cam asta sunt/am fost eu, deoinde cand cititi asta.

Aveti grija de voi.

Anunțuri