Dan 21

Salut!Sunt Dan,am 21 de ani si mi-ar placea sa impartasesc cu voi povestea mea,poate voi primi o vorba buna sau un sfat,in acest moment orice ar fi de ajutor… Sunt student la medicina, in Cluj,anul doi; de mic mi-a placut sa invat,orice,aveam o curiozitate pentru tot ce exista in jur,fiind insa pasionat de doua domenii arta si stiinta. Ulterior la liceu am fost pasionat de biologie,si pentru ca toata lumea,de la familie la profesori si colegi mi-au spus ca este cariera ideala pentru mine,eu fiind si foarte altruist (imi place sa ajut cu orice pe orice cand pot),toti spunandu-mi ca e pacat sa-mi irosesc mintea pe altceva…Cu toate astea,pe tot parcursul liceului am fost de-a dreptul pasionat de arta:am scris,am pictat,sculptat si citit si vazut enorm,dar mi-am inhibat mereu latura creativa pentru a invata pentru bac,admitere etc. si n-am dus niciodata nimic concret in sensul asta…imi doresc enorm sa fac ceva stimulant,creativ si dinamic precum designul(interior,vestimentar) sau advertising,partea creativa intr-o companie,ceva din aceasta sfera,dar mi-a lispit mereu indrumarea in acest sens.
In acest moment ma simt mai la pamant ca niciodata…am tot avut momente depresive pe parcursul liceului,dar mereu am reusit sa trec peste,alungandu-mi gandurile de sinucidere…speram ca incepand un episod nou al vietii mele,medicinist intr-un nou oras,totul va fi bine…dar nu s-a intamplat asa. Medicina e facultate care cere mult,enorm de mult,si m-am tot inhibat si negat ca persoana sa invat,sa invat,sa multumesc familia,fiind singurul copil. Am acumulat enorm de multe frustrari. Imi e greu sa-mi adun gandurile acum,ma simt “terminat” psihologic si ratat ca individ. Nu mai pot continua asa,in plina sesiune am lipsit deja la un examen pentru ca pur si simplu nu ma puteam opri din plans.
Imi e rusine fata de colegi,fata de mine si fata de familie,ma consider un las ca nu pot continua,dar aspiratiile mele nu au fost niciodata acestea…am incercat cu facultatea asta dar nu e ceea ce caut,in primul rand nu ma pot “repara” pe mine,cum pot avea grija de altii pe viitor? Sa renunt acum nu stiu sa fac altceva,doar am invatat prosteste si continuu pentru asta,pentru ceva ce simt ca nu e visul meu,acela pentru care pot munci neintrerupt fara sa simt oboseala,si pentru care as putea umbla oriunde…pentru a incepe ceva in domeniul artei as avea un handicap imens:n-am mai desenat de ani buni,nu stiu sa cos sau nimic practic,nici macar sa folosesc vreun program de editare pentru proiecte,dar simt in mine o nevoie uriasa de a ma exprima,de a lasa ideile sa iasa,sa spun povesti si sa schimb ceva…dar peste tot este acum un nor negru imens…ma simt ratat,simt ca e prea tarziu pentru mine si ca mai bine mor…Sentimental nu stau prea bine,n-am putut avea niciodata o prietena,relatie serioasa fiindca eram mereu ocupat cu facultatea,nimeni nu era dispus sa stea langa mine altfel,si nicio prietena nu m-a incurajat sa imi urmez visurile,toate imi spuneau sa continui cu medicina,si eu le ascultam din orgoliu…acum sunt singur,foarte singur si toti “prietenii “mei s-au departat de mine…acum toti ma privesc si ma judeca deoarece vreau sa renunt la facultatea asta
Familia mea nu are venituri substantiale,mai degraba modeste spre joase,si recent tata a fost dat in somaj…mereu mi s-a spus ca cu arta mor de foame si ca medicina e de viitor,dar gandul ca voi fi mereu un parazit pana la 30 de ani cand imi voi putea permite sa fiu independent,stiind cat de greu le e si cate sacrificii fac pentru mine;nu mai vreau sa-i vad cum se chinuie pentru mine… ma simt ajuns la capatul puterilor:sunt frustrat cand vad ca altii pot face medicina si eu ma simt depasit,cand n-am nicio sursa de venit si accept numai compromisuri,cand fac ceva ce nu-mi place si las o latura uriasa din mine sa moara,ca nu stiu de unde si cum sa incep de la zero pentru o cariera pe care mi-o doresc si n-am curaj sa o iau de la capat. Sunt deprimat pentru ca pe de o parte am atatea lipsuri:bani,prieteni,fericire,dar in acelasi timp simt ca am enorm de mult de oferit si cum imi “colcaie” ideile in cap,dar totul e paralizat de in fel de durere.S-au adunat prea multe si imi trec in ficare ora ganduri sa ma arunc de pe un bloc sau sa ma spanzur…ma mai retin doar cateva momente fericite din viata mea dar a caror amintire sigur se va estompa in timp…si apoi? simt ca am nevoie de cineva sa ma ajute…