Iri32

31 01 2015

Buna ma numesc Iri si am 32 de ani,de mai bine de o saptamana viata mea a luat o turnura la 180 de grade de cand sotia mea a decis sa ma paraseasca plecand la parintii ei luand si cei doi copii pe care ii avem impreuna,ma tot gandesc de atunci ca daca as disparea fizic de pe aceasta lume ar fi mult mai bine pentru toata lumea,am ajuns la concluzia ca nu mai am pentru ce trai,mentionez ca sunt vinovat 100 la 100 de aceasta situatie de asta si povara este foarte mare,nopti nedormite,lipsa poftei de mancare,etc etc,nu stiu daca voi putea trece peste,daca aveti solutii pentru un suflet care isi doreste cainta va rog ajutati-ma….

Anunțuri




Lucian 08

29 01 2015

Eu am ganduri de suicid de mult timp,dar de cate ori eram aproape imi veneau in imagine copiii mei,nici acu nu miau trecut acele ganduri negre desi am trecut si pe la psiholog.Aceste ganduri le am datorita faptului ca,inaite de a ma insura,femeia pe care eu am luato a fost maritata,in timpu cat a fost maritata sotu a inselato si ea a vrut sa se razbune inselandul la randu ei,dar ea la inselat cu trei vecini si alti unu fiind chiar unchiu meu,iam vazut unu langa altu in pat,cand se sarutau,ideea e ca o iubesc foarte mult si avem si doi copii impreuna dar nu imi dispar gandurile de ami lua viata va rog ajutatima





Unul

27 01 2015

Simt cum toata durerea ca niste bucati mici de sticla imi trece prin vene si nu mai pot face nimic doar ma las dus de val si simt cum numai pot dar ceva ma tine si nu ma lasa ca sa pot renunta la durerea care o simt pur si simplu. Am ochii inpaienjaniti de oboseala si lacrimi si am obosit sa rad si sa ma prefac ca sunt bine. Imi vreau viata care o aveam dar cred ca trebui sa sufar ca asa spun unii ca te face mai tare cea ce am si crezut pana cand m-am trezit intr-un colt tremurand si plangind ca un copil mic si simteam cum pamantul imi fuge de sub picioare si nu puteam sa reactionez la nici o voce care din intamplare prin preajma era rastita de sotia mea cu copilul in brate amenintanduma ca pleaca daca ma mai vede in postura aia .Mi sa parut ca am o viata normala lipsita de nimic casa, masina, sotie frumosa cu un baiat care ati ia privirea din prima secunda cat de dulce e si inofensiv la varsta de cateva luni .Nu stiu ce sa spun cum sa spun deoarece m-am pierdut cateva luni prin boutura si droguri acum cand incerc sa imi ascult singurul prieten si sa am intrept dar e foarte greu. Am pierdut tot intr-o secunda fericire copil sotie timp si simt ca vreau sa urlu ,sa ma auda toti dar simt cum gura mie cusuta prin interior stiind ca fiecare are problemele lui si ma trezesc pana si acel prieten imi o privire foarte distanta cu un raspuns in coltul gurii ca si cum nu as fi existat .Analizand tot acei 11 ani petrecuti langa ea ramanind cu un gust amar dupa nenumarate incercari de reinpacare calcand pe orgoliu numai pentru a-mi rasplati greselile care le am realizat ca le-am facut in timpul relatie .Dar uitamdu ma la hotararea jutecatoresca in care divortul meu sa terminat lasandu ma la propria mea judecata si a ei cum sa inpartim copilul (ca pe o bucata de pizza (cel care are mai mult se simte mai satul si fericit))binenteles eu sunt cel mai flamand pt ca in ochii ei eu sunt cel vinovat si cel care a gresit si mi-am luat un sut in fund inpiedicandu ma de scarile din bloc si realizand ca nu am nici un ban in buzunar nu mai am familie, nu am prieteni pentru ca am renuntat la toate bautele si iesirile afara cu baietii retragandu ma si acultand femeia iubita creind o familie si pierzand legaturile cu vechi prieteni acum cum stie toata lumea nimeni nu da nici un scuipat ca ati arunca in fata vorba cea mai spusa ”tu dai de noi numai cand ai nevoie” Asa ca stand intro camera cu kirie acum cateva luni ma gandeam cum sa imi pun streangul mai repede dar cu ajutorul drogurilor am realizat cum poti vedea in fata okilor timpul in slow motion si cat e de greu sa te tarasti ca sa poti sa vomiti si sufletul din tine numai pentru a mai trage inca o suflare sa te poti tine in viatza. adormint cate un pic si trezindute sufocandute hmmm nustiu ces toate astea pt ca alcolul imi expira in frigider in timpul cand eram familist pf cand auzeam de droguri intorcem spatele la acea persoana si luand in considerare spusele fostei am luato acum pe calea asta nepasandumi de nimic simtind in continu o gaura mare in piept sangerand stinsa de bucati de ghiata. intr-un sfarsit ma duc la munca unde trebuie sa joc a omul fericit incerc sa ma duc la sala nu am mai pus gura pe boutura si droguri de cateva zile o sa ma las pe mana prietenului poate este o sansa sa fac ceva ca eu personal mi-am pierdut orice

Ma bucur si multumesc ca am putut sa scriu si eu aici





Dan 21

22 01 2015

Salut!Sunt Dan,am 21 de ani si mi-ar placea sa impartasesc cu voi povestea mea,poate voi primi o vorba buna sau un sfat,in acest moment orice ar fi de ajutor… Sunt student la medicina, in Cluj,anul doi; de mic mi-a placut sa invat,orice,aveam o curiozitate pentru tot ce exista in jur,fiind insa pasionat de doua domenii arta si stiinta. Ulterior la liceu am fost pasionat de biologie,si pentru ca toata lumea,de la familie la profesori si colegi mi-au spus ca este cariera ideala pentru mine,eu fiind si foarte altruist (imi place sa ajut cu orice pe orice cand pot),toti spunandu-mi ca e pacat sa-mi irosesc mintea pe altceva…Cu toate astea,pe tot parcursul liceului am fost de-a dreptul pasionat de arta:am scris,am pictat,sculptat si citit si vazut enorm,dar mi-am inhibat mereu latura creativa pentru a invata pentru bac,admitere etc. si n-am dus niciodata nimic concret in sensul asta…imi doresc enorm sa fac ceva stimulant,creativ si dinamic precum designul(interior,vestimentar) sau advertising,partea creativa intr-o companie,ceva din aceasta sfera,dar mi-a lispit mereu indrumarea in acest sens.
In acest moment ma simt mai la pamant ca niciodata…am tot avut momente depresive pe parcursul liceului,dar mereu am reusit sa trec peste,alungandu-mi gandurile de sinucidere…speram ca incepand un episod nou al vietii mele,medicinist intr-un nou oras,totul va fi bine…dar nu s-a intamplat asa. Medicina e facultate care cere mult,enorm de mult,si m-am tot inhibat si negat ca persoana sa invat,sa invat,sa multumesc familia,fiind singurul copil. Am acumulat enorm de multe frustrari. Imi e greu sa-mi adun gandurile acum,ma simt “terminat” psihologic si ratat ca individ. Nu mai pot continua asa,in plina sesiune am lipsit deja la un examen pentru ca pur si simplu nu ma puteam opri din plans.
Imi e rusine fata de colegi,fata de mine si fata de familie,ma consider un las ca nu pot continua,dar aspiratiile mele nu au fost niciodata acestea…am incercat cu facultatea asta dar nu e ceea ce caut,in primul rand nu ma pot “repara” pe mine,cum pot avea grija de altii pe viitor? Sa renunt acum nu stiu sa fac altceva,doar am invatat prosteste si continuu pentru asta,pentru ceva ce simt ca nu e visul meu,acela pentru care pot munci neintrerupt fara sa simt oboseala,si pentru care as putea umbla oriunde…pentru a incepe ceva in domeniul artei as avea un handicap imens:n-am mai desenat de ani buni,nu stiu sa cos sau nimic practic,nici macar sa folosesc vreun program de editare pentru proiecte,dar simt in mine o nevoie uriasa de a ma exprima,de a lasa ideile sa iasa,sa spun povesti si sa schimb ceva…dar peste tot este acum un nor negru imens…ma simt ratat,simt ca e prea tarziu pentru mine si ca mai bine mor…Sentimental nu stau prea bine,n-am putut avea niciodata o prietena,relatie serioasa fiindca eram mereu ocupat cu facultatea,nimeni nu era dispus sa stea langa mine altfel,si nicio prietena nu m-a incurajat sa imi urmez visurile,toate imi spuneau sa continui cu medicina,si eu le ascultam din orgoliu…acum sunt singur,foarte singur si toti “prietenii “mei s-au departat de mine…acum toti ma privesc si ma judeca deoarece vreau sa renunt la facultatea asta
Familia mea nu are venituri substantiale,mai degraba modeste spre joase,si recent tata a fost dat in somaj…mereu mi s-a spus ca cu arta mor de foame si ca medicina e de viitor,dar gandul ca voi fi mereu un parazit pana la 30 de ani cand imi voi putea permite sa fiu independent,stiind cat de greu le e si cate sacrificii fac pentru mine;nu mai vreau sa-i vad cum se chinuie pentru mine… ma simt ajuns la capatul puterilor:sunt frustrat cand vad ca altii pot face medicina si eu ma simt depasit,cand n-am nicio sursa de venit si accept numai compromisuri,cand fac ceva ce nu-mi place si las o latura uriasa din mine sa moara,ca nu stiu de unde si cum sa incep de la zero pentru o cariera pe care mi-o doresc si n-am curaj sa o iau de la capat. Sunt deprimat pentru ca pe de o parte am atatea lipsuri:bani,prieteni,fericire,dar in acelasi timp simt ca am enorm de mult de oferit si cum imi “colcaie” ideile in cap,dar totul e paralizat de in fel de durere.S-au adunat prea multe si imi trec in ficare ora ganduri sa ma arunc de pe un bloc sau sa ma spanzur…ma mai retin doar cateva momente fericite din viata mea dar a caror amintire sigur se va estompa in timp…si apoi? simt ca am nevoie de cineva sa ma ajute…





Cristian 34

20 01 2015

Buna !Ma numesc Cristi am 34 de ani si da am avut si am ganguri sinucigase.Poate necazul meu poate parea nesemnificativ pentru uni dar pentru mine ie o durere peste care nu pot sa trec.Eu am avut o relatie cu o fata timp de 5 ani jumate , relatie cu bune si cu rele insa iubirea pt ea ie de nedescris.Nu stiu daca ma poate intelege cineva,ne-am despartit de ajunul craciunului ea sa mutat cu fetita iei de la minesi sat tot langa mine in chirie.Problema ie ca ea are deja pe cineva si asta mia pus capac sa zic asa.Nu mai pot sa duc toate astea sunt coplesit de durere si tristete.si sincer ma gandesc tot mai serios la ce nu ar trebui sa ma gandesc, la sinucidere.





Nicolae 23

19 01 2015

Buna numele meu este Nicolae am 23 de ani, in jur de 3 ani ma gindesc cum sa-mi pun capat zilelor. As fi vrut sa fie totul altfel, sa am o alta viata alaturi de persoanele ce tin la mine. Totul a inceput atunci cind m-am despartit de persoana pe care o iubeam. Niciodata nu am iubit pe cineva atit de tare ca pe ea insa cu timpul m-am resemnat dar ceea ce s-a intimplat atunci ma schimbat . Treptat a aparut o tendinta de autodistrugere, am inceput sa nu comunic cu familia, am abandonat studiile fara sa spun la nimeni un cuvint, am inceput sa joc si sa pierd sume mari de bani pe care le-am luat de la banca punind in gaj imobilul pe care parintii mi l-au daruit. Nu de curind am primit scrisoare de la banca privind evacuarea locuintei. Parintii sunt departe de mine si ma apeleaza in fiecare zi insa eu nu pot vorbi cu ei, nu am putere sa le spun ce se intimpla in viata mea. Nu vreau sa traiesc, dimineata ma trezesc doar cu un singur gind CUM SA DISPAR.





Em

17 01 2015

Hei, as vrea sa ma ajutati. Stiu ca toti de aici aveti povesti interesante si triste si toti aveti motive adevarate.Dar eu..nici nu mai stiu cum a pornit totul. Cred ca am depresie. De ceva timp sunt trista fara niciun motiv, simt un gol imens pe care nu-l pot stapani.Nu mai imi place viata, urasc totul. Tot ce iubeam sa fac acum nu mai imi place. Simt cum traiesc degeaba. Ideea e ca nu simt nimic, nu mai imi place de nimeni, nu mai vreau sa am viata aceea de liceu din filme(am 16 ani), nu mai vreau nimic. Nu reusesc sa imi amintesc cum a inceput totul, dar incetul cu incetul nu mai ma bucur sa traiesc. Nu mai sunt fericita, nu ma mai pot bucura ca inainte cand radeam din orice si ma bucuram de orice chestie marunta si imi doream sa am nu stiu ce viata si faceam tot posibilul sa imi indeplinesc visele. Nu, nu mai sunt asa. Ma doare gatul incontinuu, mi-e greu sa stau in picioare, pur si simplu imi vine sa ametesc parca si o data am si vomitat, respir greu, de multe ori simt ca nu mai am aer, de parca m-as ineca. Noapte, mi-e greu sa adorm, toate esecurile si dezamagirile din viata pe care nici nu le bagam in seama pana acum imi vin in minte si gandul de a-mi lua viata ma tine treaza. Si pofta de mancare mi-a scazut treptat..imi vine greata doar cand ma uit la mancare. Imi vine sa plang pentru niciun motiv, doar ca nu mai suport asta. Am probleme cu concentrarea, gandurile sinucigase imi vin repede in minte si tot ce imi doresc e sa ajung acasa sa ma culc sa uit de tot sau doar sa ma tai. Incepe sa-mi fie frica sa traiesc, mi-e frica cand ma gandesc cat mai am de trait, mi-ar placea sa termin totul acum. Tot ce fac parca mi se pare gresit, chiar daca in realitate nu e, nu-mi place nimic. Inainte gandurile sinucigase imi veneau doar cand eram singura, dar acum si cand sunt cu prietenii si ma distrez ma gandesc la asta. Iubesc sa ma tai…pur si simplu imi place sa-mi vad sangele, simt ca traiesc, dar taieturile au inceput sa devina vizibile zilele trecute si acum imi pare rau, desi as vrea sa o fac din nou, mi-e frica de reactia celorlalti. Mi-e frica daca cineva va vedea din greseala si ma va intreba, o sa-i mint normal, ca a fost pisica, dar e greu sa te uiti in ochii cuiva si sa il minti asa. Si daca isi vor da seama? Cum sa le explic….viata mea e super, doar eu sunt problema. N-am niciun motiv sa ma sinucid, daca te gandesti la viata mea. Dar ceea ce nu stie nimeni e depresia prin care trec care nu stiu cum a pornit sau de ce. Am vrut si eram hotarata sa ma sinucid, dar deodata mi-e frica..as vrea sa vorbesc cu cineva inainte. Mi-as dori sa vorbesc cu ai mei, sa merg la un psiholog care sa ma ajute, sa fiu din nou eu. Dar imi vine sa plang doar cand ma gandesc cum o sa le spun, nu stiu cum sa o fac. Stiu ca am nevoie de ajutor, dar nu cred ca m-ar putea ajuta cineva si singura nu pot.E asa complicat incat tot ce vreau e sa mor si gata. As vrea sa imi spuneti cum sa le spun alor mei de depresie si cam ce se intampla la psiholog.. adica cum ar putea sa ma ajute? Sau voi…nu stiu, aveti niste idei cum sa ma simt mai bine, cum sa iubesc viata din nou?
Serios, cand recitesc asta, chiar imi vine sa plang…nu stiu cum o sa fiu in stare sa vorbesc cu altcineva despre asta. Mama a observat ca sunt trista si a facut azi o gluma „Sper ca nu ai vreo depresie” si a inceput sa rada, ce ma abtineam sa nu plang. Am ras fortat. Mi-e frica de cum vor reactiona. Vor crede ca e o gluma sau ceva, vor spune ca de fapt n-am nimic…sau nu stiu, nici nu stiu ce sa le spun, cum sa le spun?