Radoo

Salutare tuturor !
Sincer sa fiu,prima data cand m-am gandit la sinucidere in cel mai serios mod,a fost la 20 de ani,adica acum vre-o sapte ani,dar ajunsesem intr-un stadiu atat de avansat al durerii si suferintei(trupesti) ,incat nu am mai avut puterea sa actionez.In anul 2002 am suferit un accident cerebral vascular hemoragic(nu se stie din ce cauza).Dupa un timp petrecut in spitalul de neurologie din orasul unde locuiesc,am fost trimis la Bucuresti datorita faptului ca sansele de a scapa cu viata erau din ce in ce mai mici.Zile intregi(ba chiar saptamani,daca stau bine sa ma gandesc)am avut dureri de cap ingrozitoare si alte stari foarte urate , care nu pot fi descrise in cuvinte.Ajunsesem sa imi doresc sa nu mai exist,nu mai eram eu,eram doar o durere infinita….In acele momente in care mai aveam puterea sa deschid ochii si sa ma intorc singur in pat de pe o parte pe alta,m-am gandit la sinucidere.
Dar cum? Ca in afara de a respira, astea erau singurele lucruri pe care le mai puteam face singur! In acele momente sincer sa fiu chiar imi doream sa se sfarseasca totul! Nu ne dam seama de adevarata valoare a vietii decat cand moartea ne tine in brate,si uneori atunci e prea tarziu!Nu vreau sa credeti ca scriu aceste randuri de dragul filosofiei,sau din dorinta de a da cuiva sfaturi…nicidecum!
Si eu sunt un om ca si voi,cu dureri si suferinte,cu suturi in f… primite de la viata(si nu numai).Este dreptul fiecaruia de a alege… Nu am ales noi sa ne nastem ,e foarte adevarat ,dar unele aspecte ale vietii avem puterea de a le schimba . Recunosc faptul ca nici acum nu pot cataloga acest episod din viata mea.Faptul ca acum traiesc este un privilegiu sau o pedeapsa? Spun asta datorita faptului ca si acum mai am parte cateodata de zile in care mi-e atat de rau incat stau cate o zi intreaga in pat si cu greu ma misc sa ma duc la toaleta sau sa iau un medicament.Ma mai gandesc uneori ca poate ar fi fost mai bine sa nu traiesc,ca poate alt om mai bun decat mine ar fi meritat sa traiasca….De ce eu am scapat cu viata si altcineva inaintea mea de varsta apropiata cu mine…..a murit din aceeasi cauza….. Sunt multe lucruri pe care nu le putem intelege sau le intelegem mai tarziu….Totusi un lucru minunat este faptul ca decizia e in mainile noastre.Ne putem schimba viata(desigur, doar intr-o oarecare masura)dupa bunul plac,insa dupa ce ai murit NIMIC, DAR ABSOLUT NIMIC NU MAI STA IN PUTERILE NOASTRE….ATUNCI ESTE CU ADEVARAT PREA TARZIU SA MAI SCHIMBAM CEVA!!! Cateodata,cand ma mai apuca scarba de viata, de propria mea persoana,si gandurile negre ma invaluie, trec prin fata spitalului de neurologie,ma uit doar la intrarea de la urgente,dar nu rezist mai mult de cateva secunde….imi dau lacrimile, plec….intrebandu-ma daca exista cu adevarat Dumnezeu.Nu stiu ce sa zic….sincer,pot afrma cu certitudine ca ,exista o forta suprema ,un echilibru ,ceva ce nu pot explica,ceva ce isi face simtita prezenta in viata fiecaruia dintre noi,fie ca ne dam seama sau nu.Pe de alta parte ma gandesc ca daca ar exista Dumnezeu ,lucrurile ar trebui sa fie altfel pe acest pamant,adica fara atata nedreptate,ura,suferinta…..Judecati-ma cum vreti pentru ceea ce am scris,dar ganditi-va ca s-ar putea sa nu intelegem anumite lucruri care ni se intampla si sa luam decizii gresite ,pe care nu le mai putem indrepta. In acele momente in care doream sa ma sinucid(si din pacate de care inca nu am scapat) singura persoana la care m-am gandit si careia mi-ar fi parut rau sa-i provoc o suferinta mai mare decat a mea a fost mama.Ea era singura persoana de pe lumea asta la care ma gandeam!Din pacate familia mea se reduce la doua persoane,eu si mama(care din pacate de cativa ani e departe de mine,si ne vedem doar o data pe an).Asa ca cei care aveti parinti,bunici,frati surori,sau alte rude apropiate,iubitii si fiti alaturi de ei,cat mai sunt in viata,caci dupa aceea va fi prea tarziu…
Va multumesc ca ati avut rabdarea de a citi aceste randuri,care poate pentru unii pot parea niste tampenii,dar asta mi s-a intamplat (in linii mari),si cam asa vad eu lucrurile.
Va doresc multa sanatate si pace sufleteasca!