Acelasi 24

De 8 ani sunt Acelasi, de un negativism imuabil. Cauza acestei suferinte permanente e relativ incerta pentru ca am inceput sa consider ca ma identific cu ea, e parte din fiinta mea si nu ma vad altfel in lipsa ei. Pe de alta parte, cred ca s a nascut si pe fondul atator esecuri cotidiene, esecuri constante in aproape toate aspectele vietii. Scriu aici in speranta de a primi cateva vorbe potrivite la momentul potrivit. Simt ca am ajuns bolnav emotional, mintal si fizic n ar fi departe. Ceva de o importanta majora imi lipseste, sunt inapt in a realiza cateva lucruri dezirabile ce au mai ramas. Observ o lume impasibila ce m a respins continuu, folositor intr atat cat sa profiti. La 24 de ani am ajuns plin de regrete, regret de asemenea toate falsitatile de care m am lasat sedus, regret toate momentele de falsa bucurie, regret toate alegerile mele, as fi vrut sa nu fi ales nimic. Mi am pierdut vitalitatea in singuratate, am ajuns atat de batran, de insuportabil, de dezgustator, de nedorit, abominabil. M am gandit pregnant, in toti acesti ani letargici, la sinucidere, m am sinucis latent si simt cum ma degradez in fiecare moment. Nu mi permit nici o viata mediocra, un job, o femeie. Si scriu aceste randuri tocmai pt ca am mai incercat inca o data sa schimb situatia personala, ajungand in acelasi punct, al esecului. Singura optiune, de tarie sau lasitate, e sinuciderea.