Simona 18

Bună! Sunt Simona, am 18 ani. Știu că poate pare o prostie dar uneori simt ca nu mai pot, că nu mai vreau să trăiesc. Chiar dacă știu că am pentru cine trăi, simt că am ajuns la limită și lucrul ăsta mă distruge. Nu știu cu cine să vorbesc și nici nu pot să vorbesc despre problemele mele.. simt că nu mă înțelege nimeni. Trăiesc intr- o familie „frumoasă” , așa spun unii, unii care nu știu cât de tristă sunt eu, unii care nu știu câte lacrimi vărs eu.. unii nu știu, pentru că mă ascund cât pot de bine pot sub un zâmbet fals. Nici nu știu cu ce să încep.. eu și fratele meu care acum are 14 ani, de mici am trăit în stres, teroare.. și asta din cauza faptului că tata se îmbăta în fiecare zi, venea acasă și făcea scandal, o bătea pe mama.. au fost unele bătăi care au lăsat urme uriașe pe corpul mamei și în sufletul meu, fratele meu era mic, sper din suflet să nu-și amintească tot ce-mi amintesc eu. Mama a fost internată pentru că a avut capul spart din cauza tatălui meu, a trebuit sa ia pastile pentru „nebuni” , nu știu cum să le numesc.. au fost momente groaznice, chiar și acum plâng cu lacrimi și suspine.. Mă rog, toate astea au încetat pe când s-a lăsat tatăl meu de băut și de fumat, pe atunci aveam vreo.. 11-12 ani parcă. De atunci era totul frumos, părinții mei se înțelegeau bine, eram fericită! Dar de un timp (aproximativ 9 luni) parcă s-au întors toate înapoi.. dar acum mama a început să bea, bea până se îmbată și vorbește tot felul de prostii, vorbește fară noimă, vorbește singură și înjură în ultimu’ hal.. am ajuns la concluzia că e schizofrenică. Și asta cred că e din cauza faptului că ea a întrerupt medicația. Am ajuns să-mi fie frică de ea uneori, mă vede că plâng și parcă nu-i pasă.. mă doare s-o văd așa dar nu am ce să fac pentru că nu vrea să asculte de nimeni, nu vrea să meargă la spital să se trateze. Nu-mi vine să cred că ea e mama mea. N-o mai recunosc. Niciodată nu am urât pe nimeni! Și nu aș vrea să fie ea persoana pe care o urăsc. Dar mă face să-mi fie scârbă de ea. Mă mai doare faptul că fratele meu vede asta de la mama lui. Eu am un iubit, sunt împreună cu el de 2 ani și știe aproximativ de problemele din trecutul meu dar nu știe că mama mea bea și că e nebună la propriu. Nu pot să-i spun, nu m-am plâns niciodata.. nu vreau să-i încarc și pe alții cu problemele mele. De asta am ales sa scriu aici, poate totuși cineva mă poate ajuta intr-un fel.. chiar nu mai știu ce să fac, când plâng îmi trec tot felul de idei prin minte cum că nu mai pot să trăiesc. Dar mă gândesc la fratele meu, îl iubesc din suflet și nu pot să-l las. Vreau să mă ajute cineva.