Ramona (4) – „este un fel de eliberare de care nici macar scriind in jurnal nu beneficiez”

29 07 2008

Adrian,

Am sa continui exercitiile pe care mi le dai, sa fiu foarte sincera, chiar ma ajuta, desi cei apropiati mie imi cunosc povestea, sa o scriu, e cu totul altceva, este un fel de eliberare de care nici macar scriind in jurnal nu beneficiez. Nu e usor sa scrii despre viata ta asa in detaliu, DAR cred ca o fac in speranta ca poate ajuta cuiva, poate cine citeste se gandeste de doua ori inainte de a face ceva nebunesc.
Am sa vorbesc despre mama si fratele meu. Cu toate cate au fost in familia noastra, imi iubesc familia din tot sufletul, desi au fost momente in viata mea cand m-am simtit neinteleasa, am cautat intotdeuna sa tin aproape de ei, sa nu ma lasa prada orgoliului si mandriei. Nu stiu ce sa mai scriu de ei, am vorbit atat de mult despre familia noastra incat pot doar sa spun ca ii iubesc, si ca tot ce imi doresc e ca sa trecem cu bine peste aceasta tragedie care ne-a lovit acum, sa fim uniti asa cum am fost in toti acesti ani, chiar daca ne-am mai si certat, cred ca am fost uniti cu adevarat.
Pot sa spun ca am cativa prieteni adevarati. Prietena mea cea mai buna este o fata incantatoare, plina de viata, ne-am cunoscut in urma cu 4 ani, prietenul ei a fost coleg de liceu cu fostul meu sot, macar din acest punct de vedere, am castigat ceva in urma relatiei cu el. Se intampla cateodata cand vorbim pe messenger sa scriem deodata exact acelasi lucru, ne distram f copios si zicem ca suntem soul mates. Suntem amandoua fane mancare japoneza, ne plac cam aceleasi lucruri.

In ultimii ani atat eu cat si ea ne-am sprijint una pe cealalta in momentele grele, am plans impreuna cand a fost greu, ne-am distrat cand a trebuit, ne-am ajutat cu bani fara sa punem intrebari, se pare ca in ziua de azi banii fac legea in relatii, nu e cazul nostru. Iesim destul de des, avand in vedere ca amandoua suntem destul de ocupate, mergem in oras, la cafea, la restaurante cand avem bani…

Pot sa spun ca nu stiu ce m-as fi facut sa nu o am in viata mea mai ales in ultimul an, la inmormantare a fost un sprijin cum rar vezi, a fost puternica pentru mine, am o viata sa ii multumesc ca m-a suportat in acest timp.
Mai am o prietena foarte buna, din pacate ne vedem mai rar, dar stiu ca oricand eu sau ea avem nevoie una de cealalta, ne intalnim si ne sfatuim, ea este prietena f critica la adresa mea, care nu ma lasa sa-mi plang de mila, ma enerveaza cateodata, dar de cele mai multe ori are dreptate si ma pune cu picioarele pe pamant, dar mi-e draga de numa.
Mai sunt acesti prieteni minunati din copilarie, in majoritate baieti, despre ei ce sa zic? Decat ca in ultima saptamana au dormit la mine in doua seri sa nu fiu singura, ca desi ne vedem destul de rar, stiu ca oricand unul sau altul are nevoie de ajutor, nu exista nu am timp, nu se poate, sunt ocupat. Ei sunt cei care au fost f aproape de familia noastra, au vazut multe, au auzit multe. Am ras impreuna, am plans impreuna, ce sa mai zic……D-zeu sa-i tina sanatosi.
Mai sunt prietenii fosti angajati ai mei, cu care dupa ce s-a incheiat relatia de angajat-angajator, am ramas prieteni. Ma distrez acum ca imi amintesc ca una dintre ele imi zicea ca atunci cand ii e greu, se gandeste la mine si la cate am avut eu de tras, si isi spune “Daca Ramo a trecut peste cutare, si eu pot”. Fata de ei ma simt ca o “mamica-substitut”, ei nefiind din localitate.
Am si alti prieteni, destul de multi, cu care ies, am un grup de fete cu care facem serate la jazz, la paste, de generatii diferite, minim cate 4-5 ani diferente de varsta, si ne distram f bine, radem de pb noastre, de barbatii nostri si ai altora etc….MAi sunt prietenii cu care ies la cate o cafea, din domeniul meu de activitate, nu sunt f personale relatiile, dar ne ajutam profesional, ne sfatuim si invatam unii de la altii.
Si acum despre prietenul meu actual, este acel barbat de care “m-am folosit” sa ma despart de fostul sot, desi a inceput ca o aventura, a trecut mai bine de un an de cand suntem impreuna si la momentul acesta din viata mea e destul. Nu avem o relatie la fel de intensa cum am avut cu fostul meu sot, adica il iubesc dar in alt fel. M-a ajutat sa depasesc cu demnitate momentul despartirii, m-a invatat ca se poate manca si acasa, ca se pot renunta la multe fara a te simti frustrat, este omul care imi da 5 minute “sa plang tot”, dupa care viata merge mai departe, este omul care imi da putere, care ma face sa zambesc, este omul care ma tine in brate toata noaptea, este omul a caror declaratii spuse rar, inseamna ceva, simt ca nu sunt cuvinte spuse din reflex, ca inseamna ceea ce spune, este unul dintre oamenii cei mai cinstiti si sinceri pe care ii cunosc, este omul care nu promite, daca poate si vrea face daca nu, nu. Nu pune intrebari, nu ma preseaza cu nimic, ma simt libera langa el, ma simt bine si mi-e bine cu el. Abia astept sa vina inapoi in tara, din pacate acum ne desparte birocratia actelor dintre Republica Moldova si Romania, asta faceam acolo, ne prindeam urechile in multitudinea de acte ce trebuie sa le facem sa stea legal aici.
Sunt un om bogat, am multa lume in jurul meu care ma iubeste si pe care iubesc, toti au fost langa mine si langa noi intr-un fel sau altul la greu.
VA MULTUMESC TUTUROR.
Cu stima, Ramona

Anunțuri




Ramona (3)

28 07 2008

Buna Adrian,

Am sa incerc acum sa fac exercitiile de care mi-ai zis, mi s-a parut importanta partea cu tentativa mea si cu predispozitiile genetice, exemplul cu fumatul e f elocvent, intr-adevar mama si tata au fost fumatori, eu sunt fumatoare, DAR fratele meu nu, el nu a fumat niciodata, deci se poate cu vointa sa domini anumite predispozitii.
Am sa incep exercitiul cu fostul meu sot. L-am cunoscut in urma cu 12 ani jumatate, la inmormantarea tatalui sau, unde l-am insotit pe fratele meu cu care a fost coleg de facultate si de camera la Bucuresti. E posibil sa-l fi vazut si inainte, dar mi-a ramas in minte acel moment, in special. Imi amintesc din acel moment ca ii admiram taria cu care isi sustinea familia, pe mama si pe sora lui. Nu mi-a iesit niciodata din minte o imagine a lui cum statea langa groapa drept si izolat. Tatal lui a murit de cancer. Era in iarna anului 1996, prin februarie, imi amintesc ca am fost la pomana si am ajutat cu tot ce am putut noi atunci. Cred ca in subconstient a fost momentul in care m-am indragostit de el.
De Pasti, el a venit la noi, suntem din Ardeal, este obiceiul ca a doua zi de Pasti baietii sa ude fetele cu parfum, si el s-a simtit dator sa vina sa ne ude pe mine si pe mama. Nu-mi amintesc foarte multe, dar imi amintesc ca in urmatoarea perioada de timp, in vacantele pana in toamna 1997, venea pe la noi, eu vara jucam f mult baschet, faceam iesiri la padure, aveam tot felul de activitati cu gasca de la bloc, de multe ori fratele meu il chema si pe el, incet s-a integrat, venea la chefurile de la bloc, manca acasa la noi in familie. Tata cand il vedea tot ii zicea ginerica……Imi amintesc ca ma uitam la el cu aceeasi admiratie si ca ma durea ca era indiferent la persoana mea. Ori de cate ori stiam ca vine la cate un eveniment mai organizat, aveam grija sa fiu insotita sa nu vada ca imi place de el…. )
Apoi in toamna anului 1997 am avut majoratul, si l-am invitat si pe el, nu stiam daca poate veni de la Bucuresti, dar a venit. Aveam atunci prieten de care ma despartisem cu o saptamana inainte, dar el a insistat sa vina la ziua mea, asa ca din nou nu eram disponibila. Imi amintesc ca statea rezemat de frigider in hol si zambea oarecum ironic….Poate a fost momentul in care am simtit ca si el simte ceva pentru mie. Nu s-a intamplat mare lucru atunci, dar de 1 noiembrie a venit acasa, a fost la luminatie la tatal sau, apoi m-a sunat si l-am chemat la noi, a venit cu flori si cu o butelie de vin, am stat la mine in camera toata noaptea pe covor, am ascultat muzica romantica si ne-am sarutat. Era dupa episodul cu barbatul insurat. Apoi el a plecat, s-a intors in decembrie, ne pregateam sa mergem la artificiile de 1 dec, cand coborand pe scari, am auzit ca cineva ma striga de afara, era acel barbat insurat, cand am iesit din bloc a fost o scena f urata, acela ma acuza ca l-am parasit pentru altul, ca el ma iubeste si ca cum am putut sa-i fac asta, fostul meu sot s-a enervat si a plecat, a plecat si celalalt, m-am trezit singura in fata blocului. M-am dus dupa el, am incercat sa-i explic ca se terminase de mult si ca ma tot hartuia, nici nu a vrut sa auda. Apoi de Craciun ne-am intalnit, am discutat, ne-am impacat, dar am simtit ca nu ma iertase, dupa vreo 2 ani mi-a reprosat episodul. Totul a fost in perioada in care am avut tentativa de suicid. Relatia noastra pana in primavara nu era foarte intensa, el venea destul de rar, eu aveam bacul, el licenta, ne intalneam maxim la 3 saptamani, cert e ca in mai ne-am certat din motive pe care nu pot sa le scriu, si ne-am despartit.

Ne-am intalnit apoi la Bucuresti la festivitatea lor de absolvire, i-am dus un buchet de flori, si apoi am plecat cu familia la mare. Apoi am avut bacul, admiterea mea la facultate am picat si am stat un an acasa. M-am angajat prin toamna, nu mai stiu daca eu am vrut sau a trebuit, fratele meu s-a intors in Cluj, s-a angajat, cam la 8 luni s-a mutat de acasa in chirie, nu-mi amintesc exact distante in timp. Prin toamna ne-am impacat, nici nu mai stiu in ce context. Astea se intamplau in 1998. A urmat o perioada f frumoasa in relatia noastra, ne-am distrat, am iesit, am mers in multe locuri, ne plimbam foarte mult, ascultam muzica, a fost foarte frumos. In 1999 fratele meu s-a mutat, deja era prieten cu viitoarea lui sotie, in acel an a murit bunica din partea mamei, ultima. A fost un moment greu pentru mama, murise in bratele ei, a fost foarte afectata.

Dar eu aveam de invatat pentru Facultate, imi schimbasem optica, vroiam si eu la Bucuresti, am stat in primavara 2 luni sa ma pregatesc acolo, dar am picat din nou. Am fost foarte deprimata, ma saturasem, nici nu vroiam sa mai aud de scoala, in toamna aproape cu forta, fratele meu si Fostul sot m-au inscris la un colegiu, unde am studiat destul de multa psihologie.

Am uitat de Bucuresti, de alte cariere, au urmat 3 ani buni in relatia noastra, ne mai si certam, in perioada respectiva, mama lui a fost un an plecata din tara, stateam mult la ai lui, la ai mei, dar familia lui nu m-a placut niciodata, simteam asta, am avut un episod urat cu sora lui, a facut o criza, m-a scos afara din casa lor, a aruncat cu farfurii dupa el. El m-a lasat sa plec, nu a venit dupa mine. A durut foarte tare, dar l-am iertat, desi daca ma gandesc scuze nu si-au cerut nici unul niciodata, a fost aprobarea lui tacita fata de facuse ea, din acel moment si-a permis foarte multe rautati, dar nu m-a facut sa renunt la el, ne iubeam. Am considerat ca nu merita, daca noi ne iubim, restul ce mai conteaza? O sa invete sa ma accepte in timp.

Apoi s-a intors mama lui, noi ne-am mutat in chirie 6 luni, dar nu am facut fata financiar, eu eram in scoala, si nu ne-am descurcat. Mama lui i-a reprosat ca nu o ajuta, si sora lui era in scoala inca, dar vanduse ap cu 2 camere si si-au luat 3 dupa ce s-a intors, desi s-a dus munca de lamurire sa ia mai bine o garsoniera pentru sora lui, nici nu au vrut sa auda.
In 2001 mama a divortat, nu prea imi amintesc exact, stiu ca tata nu a fost de acord, nu prea a fost la tribunal. Dar au divortat, am incercat sa facem separatia, dar tata nu a fost de acord cu vanzarea, pana nu ne-a anuntat fratele meu ca se insoara in vara 2002, asa ca in martie 2002 am vandut apartamentul, am cumparat casa la tara, dar ne-au lasat sa stam in apartament pana dupa nunta fratelui meu.

Asa ca parintii mei munceau la tara, eu stateam acasa si invatam pentru licenta, sesiune, fratele meu isi pregatea nunta, in 11,12 iunie am avut licenta, in 15 era nunta. Eu nu stiam ce voi face dupa, unde voi locui, banuiesc ca si eu ca toata lumea se gandea ca ne vom muta impreuna in chirie, ca ma voi angaja si ca dupa o perioada ne vom casatori. Se pare ca el nu gandea ca noi am discutat cu el ca noi ce facem, el mi-a trantit foarte sec, ” o sa vin sa te vad la tara cand o sa pot”. Era cu o saptamana inainte de nunta, am avut un soc, nu-mi venea sa cred. I-am zis ca nu e cazul, ca s-a terminat si nu trebuie sa se deranjeze. Nu am zis nimanui nimic, la nunta am fost ca si cuplu, le-am spus dupa. Mi-am cautat gazda, m-am mutat la o fosta colega de scoala, apoi m-am angajat in 2 august, m-a ajutat tatal cumnatei mele. Nu l-am vazut multa vreme, cam 3-4 luni pana intr-o zi cand m-a sunat intr-o dimineata daca poate veni pana la mine ca are o pb si sa faca un dus. Era plin de sange, cred ca se batuse, a venit, s-a spalat si a mers acasa sa nu o sperie pe ma-sa.

Apoi a trecut timpul, ma mutasem la tatal cumnatei mele, am o stima si un respect pentru el, in momentele grele m-a ajutat, si acum inca o face, nu a pus niciodata intrebari, a fost ca un tata pentru mine si este, D-zeu sa-i dea sanatate.
Apoi incet am reinceput sa ne vedem, de Revelion, de Pasti, in concediu, Intre timp fratele meu si cumnata ne-au anuntat ca vor avea un “puiut”, in vara la 2003 s-au apucat de renovat sa se mute la tatal ei, si eu m-am mutat la tara cu ai mei. Apoi cam in toamna s-au mutat si l-au chemat sa ii ajute, m-au chemat si pe mine, m-a salutat si gata. Nu a schimbat nici o vb cu mine, m-a durut enorm, inca il iubeam, dupa ce am terminat l-am intrebat daca bem un suc, am mers , am discutat, ne-am impacat, dupa 2 saptamani m-am mutat la ai lui, la o luna am stabilit data nuntii.

Nu vreau sa povestesc ce greu a fost sa stau cu femeile alea in casa, in aprilie 2004 am avut nunta, a fost cea mai fericita zi din viata mea, nu m-au interesat barfele si povestile, ma maritasem cu omul pe care il iubeam de atata timp si care ma iubea pe mine si gata…….

E asa de greu, de fapt nunta a fost inceputul sfarsitului, ulterior am aflat ca se casatorise ca sa nu ma aiba altul, ca era singura modalitate de a nu ma pierde….eu imi doream f mult o familie a mea, copii, casa etc…..asta imi doersc si acum, da e alta poveste.

Sper sa nu plictisesc, simt ca ma pierd in detalii, el a fost un capitol si inca este foarte important al vietii mele, a fost refugiul meu, a fost iubirea vietii mele de pana acum. Cred ca l-am iubit direct propotional cu tot ce insemna dezamagirile din familia mea, cu cat era mai greu acasa, cu atata il iubeam pe el mai mult.

In fine, cu banii de la nunta, am intrat intr-un business cu 25%, am avut un club, ne mergea bine financiar, dar si cheltuiam pe masura, in afara ca am luat o dacie, nu am facut economii. Apoi a inceput sa se degradeze relatia cu asociatul meu, si am vadut partea de 25% lui, ne-a luat un an sa recuperam banii, eu m-am angajat la firma mare, eram director pe 6 judete, castigam bine in continuare, am avut o crestere profesionala imporatnta atunci, am luat parte la multe traininguri, simteam ca cresc, ca ma dezvolt. Apoi prin prisma unor alte oportunitati de business, mi-am dat demisia in vara la 2005, care nu s-au concretizat, el investise banii intr-o masina pe care spera sa o vanda la un pret mai mare, dar nu i-a iesit am vandut masina la un an jumatate dupa, cu aceeasi bani.

In toamna am mers in Italia in concediu, adica dupa ma-sa care lucra peste vara acolo.
Acum stau si ma gandesc ca nu am mai lucrat efectiv un an si ceva, doar ocazional, am mers la interviuri, nmic nu parea suficient de potrivit pe cat eram eu de “desteapta”, realtiile din casa se dregadau cu famila lui, ne-am mutat in chirie, el castiga pentru amandoi. Nu-mi amintesc foarte bine cum a fost in perioada toamna 2005-vara 2006, stiu doar ca in vara aceea, am intrat intr-o depresie foarte grea, nu-mi gaseam de lucru nimic, nu treceam de interviuri, apoi intr-o noapte m-am trezit pe la ora 3 si el nu era langa mine, era in camera mare statea pe internet pe situri matrimoniale, habar nu aveam ca are adresa de mail, ca stie sa foloseasca messengerul, erau alea cu camere web, si nu pot sa descriu furia ce am simtit-o. Ne-am certat f violent, dimineata i-am spart conturile de pe mail si de de pe acele situri, si ce am vazut si am citit mi-a rupt inima. Ca e nefericit, ca nu-l mai satisfac, ca sunt o povara pentru el, ca ii e mila doar de mine…..ca sunt dizgratioasa ca m-am ingrasat, ma cutremur cand imi amintesc

Mi-am facut bagajele si am mers acasa la ai mei. Pentru prima data nu a venit dupa mine, a vrut sa ne despartim cu adevarat cred acum……Citesc in paralel in timp ce scriu din jurnalul meu, pe care l-am reinceput atunci si doare foarte tare aceea perioada…incerc sa ma concentrez sa scriu fapte si stari dar e f greu….f greu.

Dupa cam o saptamana mi-a explicat ca nu e nimic adevarat ce citisem eu acolo, ca facea parte din serviciul lui, dar nu l-am crezut si nu-l cred nici acum, dar l-am iertat, mi-a marturisit ca are 10.000 de euro datorii si inca 4000 deja luati pe credit de la banca, nu mi-a spus niciodata ce a facut cu acei bani, dar l-am ajutat sa ia creditul sa acopere cei 10000, asta era in august 2006, pana in noiembrie am reusit sa ma angajez, imi promisese ca s-a terminat si ca de acum va fi bine.
Apoi prin iarna, decembrie, imi zice ca a primit o oferta de la un “amic”, 1000 de euro salariu si dupa un an un apartament cadou, am stat am discutat, pana la urma si-a dat demisia. Cam 2 luni a fost bine, pana intr-o zi am terminat mai repede la serviciu, si am venit acasa pe la ora 2, si am retrait cosmarul din vara, de data asta nu mai statea noaptea, statea ziua pe internet cu “tarfele” lui.

“Bineinteles ca urmat circul, chiar nu mai puteam intelege ce-i in capul acestui om, cum poate ca sa ma raneasca din nou, in acelasi mod, nu intelegeam cine e omul de langa mine, de fapt nici acum nu inteleg mai bine. Nici nu mai stiu cum am trecut peste asta, cred ca eram inca amortita din vara. In martie am vandut masina, dupa atata timp, la un pret de cacat, sincera acum daca ma gandesc, poate a vandut-o mai bine decat stiu eu, tot ce e posbil” …….. am citat din jurnal ca imi tremura mainile pe tastatura.

Dupa 3 zile dupa ce am luat banii, am vrut sa vad cati mai erau, din 8200 de euro mai erau 500, am mai luat un soc, iar circ, mi-a zis ca a dat o parte avans la alta masina si ca o parte a pus la avans la un teren cu acel “amic” care dupa o vreme scurta i-a dat papuci plus inca 5500 de care stiam si eu, luati imprumut de la prietena mea cea mai buna. Nu i-am zis nimic, mi-a fost rusine sa verific, dar dupa 2 luni in care nu venea nici o masina mi-am luat inima in dinti, am lasat deoparte faza sa nu-i stirbesc din barbatie, si l-am sunat, acela a avut un soc, ii daduse bani de avans intra-adevar, dar ii ceruse inapoi dupa cateva zile.

In aceste doua luni am incercat sa fac pentru prima data un copil in speranta ca poate isi va reveni, dar nu mi-a iesit, nimic nu mergea bine. Vorbind cu prietena mea si povestindu-i, mi-a zis ca in urma cu un an, inainte de creditul de 10.000 mai luase de la ei niste bani, dar ca aceia i-a dat inapoi, atunci girase cu masina, cu specificatia sa nu stiu eu.
Eram deja obosita sa ma mai cert cu el, i-am spus foarte sec ca stiu de faza cu masina si cu banii, l-am rugat sa imi spuna ce a facut cu banii, a refuzat, l-am rugat sa se angajeze, deja de cateva luni, 2-3, bani constant aduceam doar eu, nu a vrut ca e nimic nu e de demnitatea lui….

A urmat o perioada de raceala intre noi, prin iunie-iulie, aproape ca nu vorbeam unul cu celalalt, eu eram f afectata, ma gandeam f mult ce sa fac, am fost sincera cu mine pentru prima data in relatia asta, mi-am dat seama ca pot ierta dar nu pot uita, ca nu as putea continua fara teama, ca tot timpul cand mi s-ar parea ca ma minte mi-as aduce aminte si ca m-as uita in urma, ca si el chiar daca s-ar indrepta ar face la fel, ca ar trai cu teama sa nu greseasca, sa nu-l cred.

Am luat decizia de a pune punct. Nu am facut-o in modul cel mai elegant, in sensul ca i-am spus ca am pe altcineva, a fost o relatie, dar era f recenta, de cateva zile pana la momentul in care am avut discutia finala cu el, nu credeam ca va fi ceva, dar m-am folosit de ea ca argument ca sa nu se roage de mine sa-i mai dau o sansa.

Nu puteam sa il mint ca am pe cineva si sa nu fie asa, stiam ca il va oripila si ca nu o sa ma mai vrea, stiam ca va cerceta asta, am avut grija sa fiu vazuta si sa i se confirme ca e asa. Nu sunt mandra de mine, dar trebuia sa pun punct, sa rup orice sansa de impacare.

Asa a si fost, am divortat anul acesta in aprilie fara avocati, nu am fost pregatita atunci si de tribunal, a durut tare si in aprilie, dar e mai bine asa.

Nici un membru al familiei lui nu m-a sunat cand a murit tatal meu, el mi-a zis telefonic condoleante, dupa ce l-am sunat innebunita pe drumul spre casa sa ma ajute cu bani sa-l ingrop pe tata, aveam in portmoneu 20 de lei, imi datoreaza conform intelegerii 7700 de euro, bineinteles ca nu m-a mai sunat veci, ne-am vazut in seara de dinaintea inmormantarii accidental, nu m-a salutat si nici nu s-a ridicat de la masa, desi eram cu fratele meu.

Cam asta a fost relatia de 10 ani a mea cu el…….

Trebuie sa fac pauza, m-a stors de energie, am sa fac o baie si am sa ies sa ma plimb, sa iau aer, o sa continui exercitiul….doare f tare, dar o sa continui.

Cu stima, Ramona





Ramona (2) – „este ceva genetic”? Se pot mosteni tendintele suicidare?

25 07 2008

Dragii mei,
Mi-ai zis Adrian sa-ti povestesc despre viata mea, despe contextul social in care am trait si in care traiesc.
Inainte de asta as vrea sa vorbesc despre altceva, citind ceea ce s-a intamplat in alte cazuri, la momentul de fata am o mare dilema si o mare neliniste, mai puternica acum decat tragedia care ni s-a intamplat.
Am sa incerc sa expun momentele si intamplarile din perioada adolescentei mele in care s-a intamplat. Intre mine si fratele meu sunt 3 ani jumatate difrenta, dar la scoala erau de 4 ani, asa ca cand el avea bac, eu aveam treapta 1, cand el avea licenta, eu aveam bac si tot asa, din 4 in 4 ani primavara din familia noastra insemna f mult de invatat pentru noi doi.

Aminitirile vin atat de repede si as scrie o gramada de lucruri, mi se pare ca totul are o semnificatie aparte si a contribuit intr-un fel sau altul la ceea ce s-a intamplat, am simtit in ultimii ani ca povestea noastra de familie va avea un final demn de stirile de la ora 5, din pacate chiar asa a si fost.

Dar sa revin, momentele cele mai grele ale vietii mele a fost perioada de liceu, timp de 4 ani am ramas singura cu mama si cu tata, fratele meu mergand la facultate la Bucuresti. Am avut probleme foarte mari la scoala, absente f multe mai ales in clasa a -11-a, eram pe locul 2 pe scoala la nr de absente, probleme cu diriginta, cu toate ca mama a incercat sa-i explice ca trebuie sa ma ajute din cauza problemelor de acasa, dar niciodata nu am neglijat scoala, am fost tot timpul intre primii 10 din clasa, in fiecare an am luat mentiuni. Dar chiuleam f mult, mergeam in baruri, jucam biliard, nu-mi amintesc daca si beam, dar cred ca nu, ca nu prea aveam eu bani de buzunar de acasa….

Cand veneam acasa, de cele mai multe ori tata era baut, deja ii stiam sunetul de la motorul masinii, si imi amintesc cum imi batea inima ascultandu-i pasii cum urca scarile, deja de atunci stiam daca e beat sau nu, daca va fi scandal sau nu depindea de cati bani facuse in ziua aceea, cateodata nu conta. Incercam sa ma feresc din drumul lui. Nu pot sa zic ca am luat bataie de la el in mod repetat, daca ma gandesc mai bine mai mult m-a batut mama pentru tampenii decat tata, cert e ca ale lui erau nejustificate ca nu-l prea interesa pe el ce fac eu la scoala, pe unde umblu. Mama stia de pb de la scoala, de absente etc.

Circul si scandalul incepea intre ei doi, mama cu nervii intinsi, el baut, urletele lor m-au scos de fiecare data din camera sa ma pun intre ei, cuvintele si amenintarile cu moartea la adresa mamei nu ma puteau tine departe de ei. Parca cele mai grave erau cu o seara inainte de teze, de examene etc. Multe din toate acestea nu le ziceam fratelui meu, el era departe, oricum nu putea face nimic de acolo, mama si cu mine am incercat sa ii oferim cat de cat mai multa liniste, dar durea f tare absenta lui. A incercat el sa-l ameninte ca se lasa de scoala, a avut efect 8 luni tata nu a baut, dar a reinceput de Craciun cand a recuperat cu pasi repezi.

Cam asa au fost 4 ani, circ, scandal, ca ma trec fiori.

LA 16 ani am luat ultima bataie de la tata, a venit acasa si s-a apucat sa-mi explice cum sta treaba cu baietii, intai frumos si apoi vedeam cum se autoalimenta, deja cred ca ma vedea cu ei, apoi m-a facut curva si mi-a tras un pumn in fata de m-am scurs. Cand mi-am revenit am luat o vaza in mana si i-am zis ca daca se ma apropie de mine ii crap capul, si nu a mai indraznit niciodata sa dea, chiar daca ma ma prindea sa ajunga la mama, de dat in mine nu a mai dat. Arunca dupa mama cu oala cu supa, a rasturnat frigiderul pe fratele meu, dar in mine nu a mai dat.

La 17 ani am cunoscut un tip mai mare cu 8 ani, de care m-am indragostit f tare, avea masina, ma plimba, ma scotea in oras, ma mai ducea in mici excursii, timp de un an a fost f bine, pana intr-o seara, ne plimbam pe la mine prin cartier si ne-a abordat o femeie cu un carucior, era sotia si fetita lui. Mi-a zdrobit inima, am pus capat relatiei, el a incercat sa ne impacam, a venit la bloc, ma striga sa cobor, a durut f tare, pe vremea ceea aveam un jurnal, l-a gasit tata a citit in el chestii nu f placute la adresa lui, scriam despre orice imi venea in minte, bune, rele, pb mele, gandurile mele. In aceea perioada ne tatonam relatia cu fostul meu sot care era coleg de scoala cu fratele meu, ma curta, povesteam, mai ieseam cu el la discoteci, tatal meu de cand l-a cunoscut i-a zis ginerica.

Nu stiu excat ce m-a facut sa clachez in clasa a 12-a in decembrie, si am ajuns unde am vrut, de dimineata la ora 8 am luat 2 cutii de diazepam in barul de langa scoala, apoi m-am dus la ora de romana, de unde imi amintesc doar ca imi scriam scrisoarea de adio, stateam in prima banca si plangeam, imi amintesc vag ca ma intreba profa ceva si cand m-a vazut plangand m-a lasat in pace, apoi imi amintesc franturi ca eram in masina celui care mi-a zdrobit inima, cred ca ma ducea acasa, si imi mai amintesc ca am ajuns acasa, nu stiu ore, stiu doar ca mi-a deschis usa mama si apoi a aparut fratele meu, si s-a rupt. Imi amintesc apoi cand am deschis ochii la spital si am vazut groaza din ochii fratelui meu, durerea si ochii distrusi a lui mama, si mi-a parut rau, au vrut sa ma interneze la psihiatrie, dar mama nu i-a lasat, le-am promis ca nu mai fac si m-au dus acasa. Tata nu a stiut niciodata nimic, nici nu a pus intrebari de ce am dormit 2 zile, cel putin nu pe mine, nu am discutat acest moment cu mama si cu fratele meu in detaliu niciodata, doar acum prin prisma celor intamplate cu tata.

La catva timp dupa acest moment ii gasisem din greseala jurnalul fratelui meu, si am cautat doar sa citesc ce a scris el despre tentativa mea de sinucidere, a durut f tare, m-a acuzat de santaj emotional, ca ii distrug familia si nu mai stiu ce scria acolo ca nu am avut puterea sa citsc. Ani m-am intrebat daca asta am facut, dar cred ca nu, stiu ca atunci tot ce imi doream e sa mor, poate moartea mea va aduce liniste si pace, poate tata va renunta la baut.

Poate daca stia, poate daca era la spital poate nu se spanzura, poate daca traia pe pielea lui si ar fi suferit si el, poate se gandea ce durere lasa in urma.

Sunt atat de multi poate, poate daca taiam acel carlig cand am renovat, poate daca ii reparam tv si avea ceva sa-i distraga atentia, poate, poate.

Imi zici Adrian ca sunt o supravietuitoare, sunt, am jurat dupa acel moment ca nimeni, niciodata nu va mai reusi sa ma doboare sa ajung sa imi doresc moartea, poate durerea mamei si fratelui care m-au speriat, poate valul de furie care m-a cuprins apoi, poate ca am reusit in momentele grele de apoi din viata sa imi caut motive sa zambesc cand e greu si simti ca nu mai poti duce, acum cand simt ca nu mai pot, ma duc sa-mi vad nepotii, dragalesenia si zambetul lor inocent, iubirea lor neconditionata ma fac sa ma gandesc ca pana la urma viata merita traita.

Ca niciodata simt nevoia sa vb, dar nu cu cei apropiati pe care ii simt subiectivi, stiu ca nu exsita o realitate general valabila, exista realitatea mea, a ta, a fiecaruia , este vb de filtrarea evenimentelor prin propia noastra fiinta, personalitate, fiecaruia dintre noi ii se pare ca are dreptate si are, din punctul lor de vedere au fiecare dreptate.

Ca sa revin, marea mea intrebare este daca este ceva genetic, daca vor mosteni macar o predispozitie, daca copii mei pe care inca nu-i am vor avea si ei tentative, am avut eu si tatal meu chiar s-a sinucis, ma sperie cumplit acest gand, acest lucru. Ma doare cu atat mai mult, citind povestile de viata acestor oameni, ca tata a amenintat de mai multe ori ca se spanzura si nu l-am crezut in stare, sincer nu l-am luat in serios, desi i-am zis de atatea ori ca nimeni nu merita acest sacrificiu, ca viata are lucruri si bune, ca o sa-l ajut, l-am ajutat cat am putut eu, urma si luam f serios in considerare sa ma mut cu el sa-l ajut. Acum ma gandesc ca poate oricum o facea, ca poate era doar o amanare, ca poate, poate.

Stiu ca nu pot duce, pana acum m-am intarit singura, am plans, mi-am sters lacrimile si m-am incapatanat, dar realizez ca nu e destul, ca am nevoie de consiliere, ca am nevoie de raspunsuri la alt nivel, simt acum ca toata viata mea s-a schimbat definitiv si iremediabil, ca tot ceea ce stiam pana acum nu se mai aplica, ca m-am maturizat, dar cu ce pret??????

Imi doresc f mult sa gasesc caile sa ma impac cu mama, sa reusesc sa fiu suficient de puternica sa fac fata la ce o sa aud, acum nu pot, trebuie sa ma protejez, sa nu cer mai mult de la mine decat pot duce.

Spune-mi daca gresesc,
Cu stima, Ramona


Adrian,
Acum ma duc sa ma intalnesc cu parintele care m-a cununat, vreau sa vorbesc si cu el, sa ma sfatuiasca si el, eu am probleme de incredere in ceea ce priveste institutia Bisericii, dar in el am incredere, nu sunt bisericoasa, dar cred in ceea ce ne invata Biblia, cred in Isus, cred ca D-zeu are grija de noi si are un plan pentru fiecare.

Astept cu nerabdare raspunsul tau,
Cu stima, Ramona





Ramona (1) – „ma simt orfana de tot acum…”

24 07 2008

Buna,

Nici nu stiu cu ce sa incep……

Numele meu e Ramona, am aproape 29 de ani, iar pe data de 19.07.2008, in timp ce eram in vizita la prietenul meu in Chisinau, am primit un telefon de la cumnata mea ca tatal meu a decis sa ne paraseasca , s-a spanzurat in casa de carligul de care se agata opaitul pe vremuri.

Imi cer scuze pentru felul direct in care relatez ceea ce s-a intamplat, dar acum citind despre alti oameni care au trecut prin aceasta durere imensa care ma sufoca, am inteles ca nu pot face fata la ce s-a intamplat singura, simt nevoia sa citesc, sa inteleg, si sa sper ca ma pot impaca ca copil cu gandul ca tata nu mai este si cu modul in care a ales acest sfarsit tragic.

Am luat primul autobuz spre casa, a fost cea mai lunga noapte din viata mea, am crezut ca nu voi ajunge acasa niciodata, cand au secat lacrimile si m-am simtit in stare sa sa vb la telefon, l-am sunat pe fratele meu sa vb.

Mama si tatal meu erau divortati de 7 ani, au avut un apartament pe care l-au vandut divortati fiind, iar apoi si-au cumparat o casa la tara impreuna. Ca si in celelalte cazuri, alcoolul si urmarile lui a dus la aceasta ruptura. Mama s-a gandit ca poate la tara, la aer, cu munca, poate il va mai linisti si se va schimba.

In acesti 6 ani de cand s-au mutat acolo, fratele meu si cu mine ne-am casatorit, el are 2 copii, o fetita si un baiat, dar eu am esuat in casnicie si anul acesta in aprilie am divortat, dupa 4 ani de casnicie si 10 ani de relatie in total.

Tot timpul am sperat ca faptul ca daca eu si fratele meu suntem copii cuminti, ca ii facem cinste cu viata noastra, ca nepotii si iubirea lor neconditionata il vor ajuta sa renunte la bautura. Din pacate lucrurile au evoluat in sens opus, dimpotriva tata a devenit mai agresiv, bea mai mult, cat despre munca la tara, tot greul l-a lasat pe mama. In tot acest timp, mai ales in ultimii 3 ani, au fost f multe episoade in care mama nu a mai rezistat si a plecat de mai multe ori de acasa, dar de fiecare data s-a intors, pentru ca acolo era munca ei de-o viata.

Imi este foarte greu sa povestesc despre trecut, sa incerc sa fiu obiectiva, din pacate eu cu mama de cateva luni avem o relatie f incordata, f rece. Nu stiu de ce, stiu doar ca toata viata mea am stat intre ei, stiu doar ca am incasat eu lovituri ca sa o apar pe ea, stiu doar ca in ultimii ani am incercat sa il ajut si eu pe tata, sa nu ma mai revolt si sa-l urasc, sa incerc sa inteleg ce l-a facut sa bea atat si sa incerc sa-l iubesc neconditionat. Stiu doar ca in ultimele zile am incasat de la mama o rafala de ura si de cuvinte grele, ca el nu ar fi meritat ca eu sa-l iubesc, ca nu a fost tata pentru mine, si ca nu a meritat eforturile sa-l ingropam crestineste si sa cheltuim atata cu inmormantarea.

Dar sa reiau firul evenimentelor, am reusit sa vb cu fratele meu, care mi-a zis cum s-a intamplat. In dimineata de 19 iulie, l-a sunat tata ca el se omoara, ca are totul pregatit si ca daca in 2 ore daca il suna si nu-i raspunde, sa stie ca s-a spanzurat. Fratele meu, dupa o discutia cu el, s-a hotarat sa mearga la el, l-a luat si pe baiatul lui de 3 ani in speranta ca poate ii mai ridica moralul. Imi povestea ca pe drum spre tara se gandea ca ce se face el daca chiar se omoara, pe drum incolo, pt prima data in 6 ani, i-a blocat drumul o bascula care descarca niste nisip la o casa. Totul s-a petrecut in decurs de o ora din mometul in care a vb cu el pana a si-a anuntat sotia de ce s-a intamplat.

Cand a intrat in curte, erau toate usile deschise la casa, de obicei noi intram prin partea jos unde e bucataria, si avem o scara interioara care merge sus la camere, el a intrat in bucatarie cu copilul, il striga, apoi a urcat sus, usa de la camera lui tata era inchisa, singura din toata casa. Pe o comoda din hol a vazut o franghie pregatita. Si pe geamul de sus de la usa l-a vazut, noroc ca copilul nu a apucat sa vada nimic, a reusit prin valul de durere si in socul in care era ca nu mai misca, din instinct a scos copilul afara din casa, a sunat la politie si apoi pe cumnata mea sa vina sa ia copilul. Nu pot sa-mi imaginez ce e in sufletul lui si ce groaza si durere a trait……stiu cat ma doare pe mine, as face orice sa-l ajut.

Cu chiu cu vai au dat de mine in moldova, nu m-am gandit nici o clipa sa las un nr de tel, mai ales ca plecasem pentru 2-3 zile. Am ajuns acasa, am facut un dus si ne-am dus la medicina legala. La autopsie am aflat ca era perfect sanatos, ca nu suferea de nimic, ceea ce face mai absurda moartea lui, ca se tot plangea ca il doare una alta.

Imi era mila de fratele meu, pe toata lumea intreba despre procesul mortii prin spanzuratoare, daca l-ar fi putut salva…..Apoi am inceput sa mergem la preoti sa vedem ce se poate face sa il ajutam. Am obtinut dispesa pentru slujba partiala, era maxim ce putea obtine, dar macar era ceva, ceva ce mai puteam face pentru sufletul lui.

Cel mai greu este si a fost ca rudele lui ne-au acuzat direct pe noi si pe mama ca l-am bagat in mormant……..d-ne cat doare, numai noi stim cat i-am ajutat, asa cum am putut noi, mama nu mai vorbeste cu noi deloc, l-am inmormantat singuri, ea nu a venit si eu ma simt orfana de tot acum.

Ajutati-ma!





Gaby (2) – scrisoare de adio sau gluma macabra?

23 07 2008

iti multumesc addsalu pt vb si incurajarea care mi-ai aduso..sincer miai ridicat moralu cat de cat dar este prea tarziu :-s am stat de vb cu ea si na mai vrut sa ma accepte in viata ei…..am luat deja 2 cuti de diazepan si acuma astept sasi faca efectu….va multumesc pt straduinta pt a ma readuce la normal. suferinta mai mare decat in dragoste nu cred ca exista.multa lume nu va realiza acuma ce-am facut dar cand isi vor da seama vor intelege.cel putin asa sper io .ramaneti cu bine





Gaby – „nu mai vreau sa traiesc”

22 07 2008

Am ajuns pe acest blog din simplu fapt ca,cautam o metoda cat mai simpla si cat mai putin dureroasa de ami pune capat vietii .iubita mea cu care sunt impreuna si locuiesc cu ea impreuna a afla ca eu mam culcat cu cea mai buna prietena a ei dar eu am vrut defapt sa i arat ce fel de prietena are pt ca o credea ffff buna prietena si imi zicea ca ea nu ar ranio cu nimic si simplu mam culcat cu ea dupa cum vam spus din simplu motiv sa vada ce fel de prietena i este si la urma urmei tot prietena asta asa zisa ia spus ei ca sa culcat cu mine ……..si acuma io am picat cel mai prost in povestea asta ele au rams prietene si pe mine ma gasit cel mai vinovat..

in prima zis cand sa despartit de mine si a zis ca nu ma va ierta niciodata am zis ca nu gandesc limpede cas nervos si disperat dar deja a trecu 1 saptamana si tot asta imi trece prin cap.(nu mai vreau sa traiesc)asta este nu cred ca mai exista cineva care sa ma faca sa nuplec pe lumea cealalta.

adevarul este ca o iubesc enorm de mult . (





Dana HD (3) – „sunt emo din cauza problemelor pe care le am”

15 07 2008

salut dinou.

pai ce sa zic despre mine intradevar sunt o adolescenta rebela dar nu usor de convins sa faca unele lucruri.

am multi prieteni shi imi place sa i sfatuiesc shi sa i indrum sa faca lucrurile bine dar pe mine nu ma pot intelege.

promit ca o sa fac exercitiu pe care milai dat cat mai repede.

da am incercat sa stau linistita si sa nu zbier si sa vorbesc calm dar nu am avut cu cine.si iam explicat dar ea nu ma crede niciodata.

eu defapt sunt emo din cauza problemelor pe care le am. iar chestia cu sinuciderea:poi ma gandeam k dak ea nu ma desconsidera si se poarta rau cu mine ce rost mai are sa mai traiesc.vreau sa te anunt k nu e prima data cand mise intampla dar de fiecare dat am renuntat pt k miam dat seama ca nu e bine.

apropo de curentul emo nu inseamna ca neaparat vrei sa mori dar prin muzica te descarci.

vreau sati mai zic k asta e prima cearta la care iam zis mamei tot ce simt pt ca nu am mai putut tine in mine.apropo de prieteni in majoritate sunt rockari dar shi cativa emo dar sunt shi repari.de ceva timp am gasit 2 fete care imi sunt cele mai bune.dar nu ies numai cu ele ci si cu pr mei ceilalti.dar fetele alea 2 sunt vecine k mine.ceilalti stu in alte parti.

in fine.mai mai intrebat daca sa mai schimbat ceva-da azi nu mam mai certat cu mama mea shi am incercat sa fac km ai zis.sper sa mearga.iti multumesc pt tot ceace faci pt min shi iti multumesc ca ejti deacord sa ma sfatuiesti in continuare.

cu drag dana.

ps:astept un raspuns de la tine.:*:*:*:*