sami19994

21 07 2013

Salut.Am descoperit ieri acest site in contextul suferintei mele neasemuit de grele.Am 19 ani fara 2 luni(dar nu cred ca voi mai ajunge sa implinesc 19 ani).Cand ma uit in urma,imi dau seama ca toata viata mea a stat sub semnul fatalitatii.Eu sunt cel mai mare copil dintr`o familie cu 9 copii.
Sa incep cu inceputul…Copilaria mea a fost interesanta..frumoasa pe alocuri,dar de foarte multe ori deosebit de infioratoare.Parintii mei sunt neoprotestanti,si ne`au crescut si pe noi in acest cult.Am fost un copil neastamparat,vioi,vesel,agitat,dar odata cu trecerea vremii am devenit trist,insingurat,chiar daca acest lucru nu lasam sa se observe..Mama mea a fost diagnosticata cu schizofrenie cand aveam 8 ani,fiind spitalizata la Cluj.La scoala eram printre primii intotdeauna,multi se mirau de cate lucruri stiu..uneori si eu..Prin clasa a 5-a au inceput primii germeni ai suferintei.Aveam conflicte la scoala,eram fricos,si din aceasta cauza mergeam la scoala pe drumuri mai putin umblate,de teama unora…Apoi familia mea a avut divergente cu vecinii,iar pentru ca nu mai exista cale de rezolvare ne`am mutat la o casa aflata la periferia orasului.Aici greutatile au devenit tot mai mari, conditiile mizere de viata,certurile si bataile cu alti copii,problemele in familie m`au afectat grav.Eram tratati ca niste gunoaie,necazurile se tineau lant de familia noastra.In clasa a 7-a si a 8-a,lucrurile s`au mai reglat cat de cat.
Odata cu clasa a 9-a am inceput sa am tulburari obsesive cumplite..Nu TOC(Tulburari obsesiv-compulsive).Nu imi puteam scoate din cap ganduri negre,murdare.Am vrut la un moment dat sa il arunc pe fratele meu mai mic pe geam.Ma chinuiam cumplit dar degeaba..M`am gandit ca sunt pacatos si am incercat sa ma apropii de biserica.In acest timp am inceput sa dorm singur intr`o alta locuinta a noastra.Noaptea aveam tulburari,cosmaruri,iar la scoala eram printre cei mai saraci din clasa,iar asta ma nefericea profund.
In 7 iulie 2010 citind Biblia am avut un atac de panica groaznic.Zilele urmatoare au fost de nedescris..Atunci le`am destainuit parintilor chinul meu,iar ei m`au ajutat cum au putut.Ma rugam lui Dumnezeu,dar parca ma rugam peretilor.M`am decis sa ma botez in biserica noastra,crezand ca astfel suferinta va inceta.Dupa 3-4 zile mi`am revenit.Peste doua saptamani criza a revenit cu si mai mare intensitate.A fost ceva cumplit..am simtit iadul..Zilele treceau ca saptamanile,plangeam,sufeream nespus.Am trecut si peste asta cu greu..Dupa alte doua saptamani,la bunici,la Moldova de aceasta data chinurile au aparut din nou.Cel mai groaznic lucru era faptul ca zilele treceau infiorator de greu.Capul ma durea,eram ametit,nu mai stiam de mine..
Odata cu inceperea clasei a 10-a lucrurile au intrat treptat in normalitate.Mi`am luat calculator,am inceput sa am prieteni,si am uitat de necazuri cat de cat.
Insa din luna aprilie a acestui an,in contextul examenului de Bac,a inceput sa imi fie frica.Ma temeam ca nu voi avea timp sa scriu,ca nu voi fi lasat in pace de altii,ca voi avea ghinion.A urmat o saptamana destul de urata,in care ma simteam anxios,parca aveam un nod in gat,nu puteam respire bine.Situatia s`a imbunatatit in saptamanile urmatoare,iar in 30 aprilie am avut banchetul de sfarsit de liceu.Cred ca participarea la el a fost una din cele mai mari greseli ale mele.Pe tot parcursul lui m`a durut capul de la volumul ridicat al muzicii,de la dans,etc..
Dupa 2-3 zile lucrurile s`au inrautatit,ceea ce imi ingreuna invatatul pentru Bac.Cu toate acestea am luat o nota mare(9,38).Acum sunt la Bucuresti ca sad au admitere la facultate,dar ma simt rau..Ceea ce este groaznic-nu am mai vazut pe cineva sa aiba parte de asa ceva este obsesia continua.E ceva ciudat,cum ma simt putin mai bine,imi vine un gand:”e…e doar un sentiment,iti va trece”si neutralizeaza acest sentiment.E infiorator,nu ma mai pot bucura,nu mai pot plange macar..Orice ma obsedeaza..practic sunt nebun cu acte.Nu am vorbit cu nimeni fata in fata,doar pe un forum medical.Acolo un psiholog mi`a zis ca sunt inervant si ca imi da putine sanse..Nu am mai intalnit pe cineva care sa pateasca lucruri de astea..toti au dureri sufletesti cauzate de decese,despartiri.Eu nu vreau o viata frumoasa,nu vreau iubita,nu doresc decat sa gandesc normal.De vreo 4 zile tot zic ca la noapte ma voi sinucide,dar si asta e complicat..Zilele trec foarte greu,nu am vorbit decat cu mama la telefon despre aceste probleme,dar ea nu ma intelege.Ea zice sa discut cu cineva,sa imi fac prieteni.Nu am fost deloc pana acum la psiholog sau psihiatru;daca mergeam cand trebuia nu mai pateam asa ceva.La Bucuresti stau la unchiul lui taicamio care este un om batran dar foarte bun care ma serveste cu de toate.Ma simt in ceata,situatia e crancena.M`am interesat pe net despre un psiholog sau psihiatru dar o consultatie costa 100 de lei,ori eu nu dispun de acest bani.Fara calculator sau Tv nu pot trai,astea ma sustrag de la a gandi..Tata are mari asteptari de la mine,nu concepe altceva.
Nu stiu ce sa fac..m`am gandit sa ma sinucid la noapte,dar e complicat.Mama ar fi distrusa,nu ar face fata,in plus nu ar fi un lucru frumos fata de unchiul care s`a purtat frumos cu mine.
Voi suferiti sufleteste,dar cel mai rau e sa suferi mintal..as vrea sa iau o pastila si sa dorm toata viata.As vrea sa am 90 de ani,sa mor…Ajutati-ma…Nu vreau sa intru in iad,dar viata mea e deja un iad..Ce sa fac?

Anunțuri