Alex 20f

2 11 2015

Salut. Ma numesc Alex, am 20 de ani si gandurile negre mi-au luat luciditatea.
Inceputul ,,mortii mele” a aparut probabil din timiditate, anxietate, frica de opinia celorlalti desi nu pot estima perioada cu exactitate, a inceput in liceu.Nu
am avut vreo copilarie nefericita desi am crescut fara tata. Liceul pentru mine a fost cea mai grea etapa pe care am parcurs-o. Din momentul in care am ajuns in liceu am fost un neadaptat.Perioadele mai intense au aparut in ultimii 2 ani de liceu cand eram extrem de apatic, alteori trist pana la depresiv.
Cauzele probabil fiind lipsa socializarii (nu stiu daca am fost respins de alteritate desi eram putin evitat uneori dar m-am autorespins pana in prezent) o usoara, zic eu, timidate pe care am depasit-o in prezent datorita adoptarii unui comportament de rebel. In aceasta perioada in care eram un trist, am inceput sa dezvolt o pasiune pentru filosofie. Filosofia mea pesimista a fost influentata de esecuri. Intodeauna am vazut partea goala a paharului. Apoi am fost spontan pt prima data in viata mea si urmez facultatea de filosofie. Am mers aici pentru a afla cine sunt si ce caut in viata asta insuportabila. Am aflat ca filosofii sunt subiectivi ceea ce rezulta ca; sau ii resping sau ii aleg pe cei care cred eu ca ma descriu intr-o anumita masura. Am ajuns un nihilist care despica firul in cate parti doriti dumneavoastra, cred ca viata este un lung sir de evenimente lipsite de sens. Ma intreb daca as fi fost opusul a ceea ce sunt acum, si totusi in momentul mortii mai conteaza ceva? (NU)
Pe langa filosoful de mine viata sociala este 0, si asa a fost de cand ma stiu.
In prezent sunt un singuratic care nu vrea sa se mai gandeasca la ceva dar gandeste cum ar putea sa scape de aceasta povara. Aici apar gandurile mele despre sinucidere. In fiecare dimineata si si seara ma intreb de ce sunt atat de prost incat nu-mi pun capat zilelor. Imi spun deobicei ca nu e momentul (Cat de egoist sunt nu-i pot face asta mame-i care a facut prea multe). Planul meu e sa am o motocicleta care poate m-ar face liber, sa ma imbat , sa vorbesc cu mine pentru ultima data si sa mor. As mai adauga ca pana in prezent nu am avut vreo prietena iar in prietenii nu prea cred. Nu am vazut nicio fata interesata de mine asa ca am adoptat aceeasi pozitie dezinteresata. Nu cred in prietenii, doar in amici de bauta sau orice alta activitate. Singuratatea care o port cu mine zilnic e si rea si buna. In singuratate ma reincarc ma pot gandi profund la ceva. In schimb singuratatea ce rea ma domina acum, unde printre oameni ma simt ca un orfan, ma simt ca si cum nu apartin lumii, un fel de observator in viata si al vietii. Relatiile mele cu un posibil Dumnezeu nu exista si nu doresc nici sa discut despre acest lucru. As dori sa-mi impartasiti si voi niste perspective poate ma pot salva de Eul asta.

Anunțuri