Ingerul negru

salut,a venit ziua in care sa scriu si eu calvarul prin care trec.nu credeam ca o sa ajung vreodata sa ma gandesc la sinucidere si nu ii intalegea pe cei ce faceau asta ba chiar ii deipretuiam intr-un fel.poate ca asta este si pedeapsa primita sa trec si eu prin asa ceva si sa simt ce au simtit si cei ce s-au sinucis.totul a inceput acuma un an cand am inceput sa ma simt din ce in ce mai rau,sa ma intepe inima sa ma simt slabit,fara vlaga,etc.dar nu le-am luat in considerare pana nu am facut mai multe analize si am ajuns la concluzia ca am o dereglare hormonala si mai eact hipertiroida,sau basedow graves.de atunci totul a luat-o razna inclusiv eu.ochii mi s-au unflat in cap ca la un melc si ma dor stare de depresie,anxietate care s-a transformat in una generalizata,nu am nici un pic de vlaga nici un pic de energie chiar parca storc si ultima farama de energie ca sa fac fata la servici care este si el unul obositor.lucrez in ture si programul este de 12 ore,si mai bag si ture de noapte etc problema cea mai mare nu este cea fizica,problema este ca m-a distrus din punct de vedere psihic nu mai am incredere ca pot face ceva cu viata mea,am o memorie foarte proasta,uit f repede,nu mai am capacitate de a lua decizii,sunt mereu apatic ce s amai sunt o umbra a omului care am fost.pana mai acum un an eram un om normal cat se poate de fericit si impacat cu mine.insa in momentul cand iti pierzi drumul in viata,logica,memoria si orice ambitie de a mai face ceva instinctul de autodistrugere incepe sa il egalizeze pe cel de supravietuire.in m in momentul cand il depaseste e clar ca ajungi sa te sinucizi.eu deja am ganduri de sinucidere de mai bine de o jumate de an,cu planuri exacte cu date concrete.odata am fost f aproape sa inghit mai multe pastile insa ceva m-a oprit si m-am bagat la somn.dar in stiulul acesta nu cred ca o sa mai prin un an de viata.nu vreau sa traiesc ca un paria la care sa se uite toti ciudat sa zica uite-l si pe asta a inebunit.si poate chiar au dreptate ceva s-a intamplat de m-a dereglat in felul acesta.traiesc mereu cu frica ca o sa se intample ceva imi fac numai planuri negative,imi e frica de lucruri care poate nici nu se intamplaasta stiu ca e anxietatea.am fost si la cativa psohologi si acuma mai merg la unu dar simt ca nu ma ajuta cu mare lucru.oricum pt ei sunt o sursa de bani,asa ii simt.cel mai mult ma doare ca am o familie care m-a iubeste,parintii fratii,verii ,prietenii.dar eu nu mai pot sa rezist simtandu-ma asa de prost.daca candva eram foarte inventiv si perspicace acuma sunt un retardat care nu mai intalege bine cat fac 2cu 2 si asta ma intriga cel mai mult ca nu mai pot sa fiu normal si sa realizez lucruri relativ usoare alta data.totul acuma mi se pare asa de complicat parca nmc nu mai are logica.nu mai pot sa invat nmc sa progresez sunt ca unul care este retardat mintal.imi pare rau ca va scriu asa de mult si sper sa nu ajung langa madalina manole.