Un nimeni

Nu am apucat sa citesc toate comentariile, dar am apucat sa vad ca sunt multi oameni care sufera din diverse motive, si apoi stai sa te gandesti daca problemele tale sunt cu adevarat spinoas sau e doar in inchipuirea ta?
Nu stiu exact cum sa incep. Dar mi-e foarte greu, si asta nu de ieri, alaltaieri, ci de cativa ani. Cred ca sunt in depresie profunda. La un moemnt dat am luat si medicamente pentru depresie, dar ma faceau letargica.
Nici nu cred ca sunt coerenta in acest moment. Ideea e ca de la o varsta mult prea frageda ma gandesc in continuare ca ar fi tare bine daca as muri. daca nu as fi crestina, sau daca mama nu ar avea nevoie de prezenta mea, cu placere mi-as pune capat zileleor. Si cand te gandesti ca totul a inceput din cauza unui tata violent (fizic si psihic), mama plangand, certuri, urlete, fratele care ma desconsidera si imi zicea ca nu sunt buna de nimic, ca sunt proasta, chiar am ajuns sa cred asta. Nu merit sa traiesc, nu mai VREAU sa traiesc. Te gandesti ca daca lupti vei trece peste greutati, dar lupta pare infinita. problema actuala este ca am 25 de ani, am studii superioare, dar nimeni nu ma angajeaza. Si sunt o fata muncitoare, dedicata, si vai….de cate ori nu am ajutat pe cei din jurul meu, si am intins o mana fara sa astept ceva in schimb, doar din motive ca daca eu sunt buna poate ma ajuta Dumnezeu sa am parte si eu de ceva bun, dar pe zi ce trece este tot mai greu, sunt tot mai deprimata, am palpitatii foarte tari la inima, ma doare pieptul, si acestea sunt doar dureri fizice, sufletul meu simt ca-l pierd, nu mai am speranta, nu mai cred ca mi se poate intampla ceva bun, …si da, imi doresc tare mult sa dispar, sa mor, sa nu mai exist, sa nu mai fiu, sa nu mai simt. Ma tot gandesc ca cel mai fain ar fi sa mor din greseala, ca asa macar nu ar trebui sa ma sinucid…nu stiu, sa ma calce masina, sa-mi cada ceva in cap, sa ma bata cineva pana sa mor, sa ma impuste cineva….Aceasta nu e lupta, e un chin continuu…
Simt ca nu mai pot lupta, si chiar daca am prieteni si iubit, nu pot discuta asemenea chestii cu ei…se uita ciudat la tine, crede ca treci printr-o pasa proasta, dar nu e asa…”pasa proasta” e o depresie profunda care dateaza de cativa ani.
Am avut episoade de bucurie in viata, dar mi-am dat seama ca dupa ce te bucuri de ceve urmeaza o suferinta crunta, intotdeauna apare ceva, iar in durata o suferinta tine inmiit mai mult decat o bucurie.
Nu mai stiu ce sa fac, cu sa continuu, de unde sa imi iau energie, putere, vointa pentru inca o perioada de supravietuire…simt ca nu mai am si simt ca in curand…mda…in curand…nu imi voi mai pune asemenea probleme…
Ce usor ar fi…ce bine ar fi…