Carmen

Buna, de mic copil am suferit si am suferit in tacere si singurul lucru care ma ajuta sa trec mai departe erau gandurile sinucigase. Taieturi pe brate…inghitit medicamente.. stand in vana plina cu apa gandindu-ma cum ar fi sa adorm in apa asta si sa nu ma mai trezesc, cum ar fi viata mai departe fara mine, ….etc etc Sunt atat de multi oameni care spun ca iti sunt prieteni si totusi….sunt asa de singura! Nici macar sotul nu ma intelege, daca ii spun despre depresia mea…imi spune ca vorbesc prostii si nu isi da seama cu cine sa insurat. Am un ingeras mic de aproape 2 anisori, ea imi da cateodata putere sa trec peste aceste ganduri dar tot ma epuizeaza ca nu am ajutor si singura ma descurc cu ea si imi este greu mai ales cand ma loveste depresia. Plang, plang si ma gandesc cine ar avea grija de ea daca eu nu as mai fi? Dar nu vad cine s-ar ocupa de ea cu atata dragoste. Simt…in fine…ma bucur ca am gasit un site unde pot sa scriu ce gandesc…si mai sunt multi care sufera in tacere…