Sayuri

21 10 2010

Buna,
Randurile astea sunt franturi din sufletul meu…nimeni nu le stie. Incerc sa le fac fata, dar simt ca nu mai rezist. Poate ca daca le vor citi si altii, vor fi mai atenti la comportamentul copiilor lor si la ceea ce transmit acestora. Imi rasuna si acum in minte vocea parintilor: nu te-am vrut, am fost nevoiti sa te lasam sa traiesti (era pe timpul lui Ceausescu)!Cu cata josnicie si sinceritate au spus asta!A durut! N-am avut parte de o copilarie frumoasa. La sase ani am fost abuzata sexual. Am trecut si peste acest lucru, oricum acum imi aduc aminte doar fragmente din acel episod, incerc sa-l uit de tot, dar nu reusesc, staruie prin mintea mea. Din copilaria mea imi amintesc bataile aspre pe care le primeam din partea tatalui, serile in care adormeam plangand si pe mama care venea la patul meu si spunea ca m-am purtat obraznic si ca intr-un fel am meritat cu varf si indesat bataile tatalui. De fapt cred ca nici ea nu avea puterea sa se opuna sotului ei si sa imi ia apararea. Cand m-am marit putin, i-am luat eu apararea mamei si am intervenit pentru ea, chiar daca primeam in continuare bataia binemeritata. O batea cu brutalitate si ea supusa ramanea cu el >>pentru copii>> spunea si plangeam alaturi de ea.O imploram sa ne ia de acolo si ea refuza, spunand ca nu are ce sa ne ofere singura. Intre timp mama s-a imbolnavit, a fost operata pe creier de trei ori, am hranit-o cu lingurita. Cand a venit de la spital nu am mai recunoscut-o, era altcineva si fizic si psihic. Cei drept bataile nu au mai continuat, persistau doar certurile in familie. Mi-era rusine…. regret ca nu am facut mai mult pentru mama mea. S-a stins din viata asta de calvar, ii simt lispsa…. Am visat-o dupa ce a murit, imi spunea ca este bine si ca nu mai vrea sa se intoarca printre noi. Ma invinovatesc pentru moartea ei, nu eram foarte mare, dar puteam face mai mult. Cu putin timp de a pleca dintre noi, mama a spus cu naduf sa dea Dumnezeu ca cei care au ras de felul in care a ajuns sa simta si ei durerea prin care trece. Intamplare sau nu, nu stiu, asa s-a intamplat,cei care au ras pe seama ei, au patit cate putin din ce a patimit ea. Pe tata am crezut ca l-am iertat pentru escpadele lui amoroas- cand inca traia mama, pentru bataile pe care le-am primit si eu si mama, pentru zilele in care nu aveam ce manca… pentru viata asta….pentru tot.Dar am stat de vorba cu un parinte catolic si mi-am dat seama ca de fapt nu l-am putut ierta in sufletul meu. Am inceput sa urasc viata, am inceput sa imi pun tot felul de intrebari negre, am inceput sa nu mai pot..as vrea sa nu mai fiu…Dar incepe o alta zi, servic

Anunțuri