Aaa.Ioana

Eu o sa ma sinucid pentru ca nu am niste bani care imi trebuie neparat si nimeni nu ma poate ajuta.fara banii astia o sa ii fac pe cei pe care ii iubesc sa sufere.eu o sa ma sinucid dintr-o prostie ,poate cea mai mare,dar asta e.nu mai pot sa ii privesc in ochi.imi pare rau ca imi place viata imi place sa rad imi place sa traiesc dar nu mai suport vinovatia.

Simonaa

buna seara! am ajuns pe acest site pt ca pur si simplu 😕 ? nu am chef sa traiesc.adica as vrea sa traiesc,sa iubesc,sa ma casatoresc,sa fac 2 fete si un baiat 😡 si totul sa fie bine,dar acum (la 16 ani) pur si simplu nu mai am chef de nimic.am avut o prietena foarte buna,iar defectul meu cel mai mare e ca ma atasez foarte repede de prieteni si ma despart foarte greu de acestia 😦 (.si asa s-a intamplat si acum.eram prietene foarte bune,ea imi era ca o sora; o iubesc tare mult.prea mult.tin la ea cum nu am tinut la nimeni niciodata.in fine…faza e ca “cea mai buna prietena” a mea nu ma considera cea mai buna prietena a ei.ea are alte prietene,pe care le iubeste mai mult etc.si de vreo jumatate de an…pur si simplu suntem doar simple amice :-j.dar eu inca tin la ea foarte mult,cel mai mult si nu sunt indragostita de ea cum m-au acuzat foarte multi alti “prieteni”.sunt singura 😦 (((((.dar totusi eu as vrea sa ii arat ca atunci cand am zis ca”prietenia noastra e totul pentru mine!” am vorbit serios.vreau sa ii demonstrez ca sunt in stare de orice pentru aceasta prietenie si sa ii arat ca daca as muri,m-ar pretui mai mult 😦 .ajutati-ma va rog! nu stiu la cine sa apelez.am o stare foarte nasoala.nici nu imi vine sa scriu acum asta,imi este sila(daca pot spune asa) sa scriu 😦 .plang incontinuu si nu stiu ce sa fac. 😦 (((

Anna T

buna…sunt anna, am 17 ani si sunt daramata. acum 1 an si aproape 4 luni am inceput sa am o relatie cu un baiat mai are ca mine cu aproape 10 ani. problema mea, nu este diferenta de varsta, este ca eu sunt amanta lui. el este cu o alta fata pe care nu stie nici el daca o mai iubeste sau nu, asa imi spune el mereu…dupa 2 luni de la inceputul relatiei am ramas insarcinata, dar abia am aflat cand bebelusul meu a murit in urma avortului spontan. totul a fost ok, eu am trecut repede peste acea “problema” la momentul respectiv, dar cu catve zile inainte de Craciun, iubitul lui de drept a venit in tara(a fost plecata 3 luni). am inceput sa ne vedem la el la lucru, fiindca acasa era cealalta. in martie o femeie m-a intrebat daca am curajul sa calatoresc insarcinata( el lucra la o agentie de turism). acea femeia m-a facut sa-mi dau seama ca lipseste ceva. din acel moment am inceput sa am sensatia ca lipseste ceva, ca trebuia sa am burtica, sa simt copilul meu. i-am zis si prietenului meu, dar el a devenit foarte rece. au trecut multe luni asa, el era tot mai distant de mine, desi imi dadea sperante ca vom fi impreuna, ca se va desparti de ea. ea a plecat anul acesta in septembrie si am ramas singuri iar. sentimentul meu ca nu am copilul langa mine era tot mai puternic, durerea tot mai mare, m-am alaturat unui grup de suport pt mamele de ingeri, organizatiai Biancai Brad. acel lucru m-a ajutat sa accept pierderea copilului. intre timp, el a devenit mai apropiat de mine, ma saruta, ma mangaia si era foarte atent cu mine. vazand ca e langa mine, am inceput sa-i spun ce sentimente ma incearca in legatura cu copilul nostru. ceea ce mi-a zis m-a indurerat…mi-a spus sa nu ma mai gandesc, ca o sa ma lase insarcinata iar, dupa ce voi aveu un loc de munca si voi fi majora. acum cateva saptamani a inceput sa-mi spuna ca isi doreste un copil cu cealalta, si ca vor face cununia civila in curand. in acel moment am simtit ca ma prabusesc, ca raman fara aer. pana atunci imi dadea speranta ca totul va fi bine, ca vom fi impreuna si deodata s-a schimbat. acum 3 zile i-am zis ca in momentul in care se va insura ne vom desparti si m-a intrebat de ce. raspunsul i l-am dat dupa multe ore…i-am zis ca pe el il vreau tot, fara sa-l impart cu alta si raspunsul lui FATA TU CU CE GANDESTI? CU CAPUL SAU CU PSTERIORUL? scuzati-mi expresia dar sunt exact cuvintele lui. de atunci numai mananc, numai am pofta de nimic, tot ce imi doresc este sa mor, sa devin si eu mireasa, cum va fi cealalta…dar eu vreu sa fiu mireasa in sicriu. am inceput sa am crezi de furie si sa ma tai cu lama. nu adanc, dar sa se vada semnele. simt ca am pierdut totul, si copilul si pe el, si prietenii mi i-am pierdut fiindca nu erau deacord cu el. cu parintii m-am certat pt el, i-am convins sa nu ii faca nimic fiindca s-a culcat cu mine. dar tot ce imi pare rau este ca i-am dat lui totul! a fost primul barbat din viata mea…prima mea iubire. imi doresc acum sa mor, sa uit de tot, sa merg la copilul meu. el a inceput sa se poarte frumos cu mine, a simtit ca m-am schimbat. pana acum era iubitoare, zambeam, desi era un zambet fals. zilele trecute mi-a vazut zambetul adevarat, un zambet plin de amaraciune, de durere si tristete. ieri am incercat sa ma sufoc de 3 ori, dar…m-a impiedicat ceva, nu stiu ce…dar numai pot trai cu durerea asta in suflet, e mult prea coplesitoare…

Doar euu

Nu mai pot..Sunt singura ff singura iubesc un baiat…am fost cu el 1 an ..printre care mam despartit de el.. akm 5 lunii da tot vorbeam cu el ma duceam la el stateam cu el ne iubeam aman2..si el imi tot spunea k nu nu suntem impreuna nu nu inteleg ce rost are sa traiesc daca pe el nu il am langa mine de ce sa traiesc daca pur si simplu nu am nici un motiv…..nu sunt fericita stau in casa zi de zii ascult muzica stand la pc nu prea mananc deloc noaptea nu dormm stau si asc muzika la geam ziua dorm pana la 8 9 seara nu mai k sa nu es afra sa il vad pe el…stind k es la magazin si il vad pe el ori in trecere orii stand afara cu amicii si el knd ma vede pleaka capul in jos si nu se uita la mine….parintii luiii nu ma accepta pentru ca spun k sunt tiganca!:(( si de aceea nu vrea sa fim impreuna si mi-a spus si el lucrul asta imi cere explicatii pentru k ca es cu altii baietii seara la o tigare sa mai uit ..sa mai vorbesc cu eii si eii ma asculta dar pana cand? nici eu saracii nu mai stiu ce sa mai imi zica….vreau sa fiu din nou cu el nu inteleg dc mam despartit de el…cand eu il iubesc si nu iam gresit si nu iam fkt nici un rau pur si simplu doar lam iubit si el ma vorbit de rau pe la prietenii si….spunea k eu iam fkt un lucruu pe care mie si rusine sa va spun…kre incepe asa Orala.. deci asta trebuia sa ramane intre noi pur si implu …nu trebuia sa spune intregi lumiii…eu knd am auzit de la prietenii ce a spus ell am inceput sa plang….si eii mi-a zis nu merita fatoo sa mai staii cu el k nu te iubeste sta cu tine sa te… si eu tot dupa el alergam…….a adus pe alta in fata mea o tinea de mana si eu plangeam…si stia km ma simt…seara ii dadeam mesaje si ai spuneam cum ai putut face asa ceva cum ai putu aduce alta fata in locul meu? cum?? nu te-ai intrebat k imi fki mie rau? stau si plangg si vreau sa mor pentru k nu exista viata …..cu adevarat sens al cuvantuluiiii iubirea e un lucruu frumoss….dar sa stii sa iubestii sa visezii sa razii sa plangii cu persoana aceea …nu stand singura la geam noaptea cu tigarea in gura plangand mereuu……decii eu de 2 saptamanii nu mai es afara deloccc…sa speriat prieteni intreaba dc nue s unde sunt ce fk sunt bine? eu da….sunt bine …nam chef sa es afra mie putin km rau..dar ell? dc nu intreaba unde sunt ce fk cum sunt daka sunt bine? knd el sta olline…seara pana la 4 5 dim…ziua pana la 13 si apoi pleaka la munca….lucreaa in city mall ma duc acolo nu mai k sal vad…..doar trek un pik k sal vad si pleckk….dar asta a fost akm 1 luna ultima dta cand am fost..la el si pur si simplu il iubesc si nu mai pot simt k inebunesk k o iau raznaaaa…ascult mel Dj aligator Close To you…..si imi aduc aminte de tot ce sa intampalt cu el…si am doar 18 anii….p kre ai fk p 20 ianuarie…cine stie dk o sa mai apuc sa-i implinesc.!!!!

Ana Maria R

Acum ca m-am hotarat sa scriu parca nu mai stiu ce…Nu ar trebui sa am nici o problema …din ceea ce se vede in exterior ..dar am impresia ca mintea mea functioneaza altfel, mult diferit de majoritate..
Dintotdeauna cred ca am avut probleme , cel putin asa le-am perceput eu. Imi amintesc de tata care obisnuia sa bea cand eram eu mica. Era asa un soc pentru mine cum nu intelege nimeni, mai ales cand trebuia sa merg, trimisa de mama, sa cumpar bautura. Problemele astea sa zicem ca s-au rezolvat, dar amintirile dureroase nu cred ca pot fi uitate.
Dintotdeauna am avut o relatie mai rece cu ai mei , cel putin de cand o constientizez eu . Nu simt ca ma inteleg in nici o privinta degeaba am tot incercat eu , intotdeauna m-am descarcat mai usor unor straini… Intotdeauna am simtit ca nu m-au lasat sa ma dezvolt cum cred eu ca ar fi trebuit…
Am avut si probleme de sanatate , care ii obligau pe ai mei sa se poarte frumos cu mine si sa nu ma streseze in nici un fel , lucru pe care nu l-au facut.. sa zicem ca si problemele astea au disparut in mare parte cand l-am intalnit pe actualul mei prieten..
Acasa sunt extrem de stresata…asa am fost intotdeauna ..niciodata nu am primit vreo incurajare din partea parintilor …inca o sechela cred….niciodata nu mi-au zis ca am facut ceva bine…cateodata ma gandesc ca poate nu stiu ei sa comunice…sau poate cer eu prea mult…
Am absolvit facultatea , am un iubit care ma iubeste mult, am prieteni ,,,sunt constienta de asta …..dar simt ca trebuie sa fac mai mult…mereu mai mult….si simt ca nu imi iese cum ar trebui,,,
Cateodata am stari foarte naspa, cu sau fara motiv…putini ma stiu insa asa cum sunt ..ceilalti ma percep ca fiind chiar glumeata, zambareata, vorbareata..eu asa cred…
Facultatea am terminat-o anul trecut, am lucrat o perioada si inainte si dupa, m-am obisnuit sa am banii mei poate..insa acum imi caut loc de munca…insa nu gasesc nimic…ma gandesc ca oare chiar nu sunt in stare de nimic….desi cand am lucrat am fost destul de apreciata…
Mi-e teama ca voi ramane o ignoranta ..ca nu voi avea sansa sa realizez nimic…ca nu mi se va da sansa sa lucrez …sa evoluez …sa promovez
M-am saturat sa ma faca ai mei sa ma simt vinovata pentru fiecare ban pe care mi-l dau ..desi nu sunt saraci,,,dar asa le place sa ma tortureze cred pentru tot ce imi dau..m-am saturat …simt ca nu mai valorez nimic, ca nu sunt in stare sa ma bucur de nimic…

nu stiu cat am fost de coerenta, imi scuzi si eventualele greseli ca nu mai pot sa recitesc ce am scris..

Mihaela L.

nu stiu daca e bine ca v-am gasit sau nu, sper ca da.
Depresia mea incepe inca de cand eram in liceu. Sincer nici nu stiu cum sa incep, sper doar sa reusesc sa fiu coerenta.
De mica am cersit atentie, faptul ca am fost un copil nedorit s-a simtit. Am o sora si un frate mai mari ca mine, care nu au incetat sa nu imi readuca aminte cat de nedorita am fost (rautatile fratilor mai mari). Poate asta m-a facut sa cersesc atentie, iubire si dragoste. Incercam sa ma imprietenesc cu toata lumea, doar pentru a avea pe cineva aproape. Nici cu prietenii nu am avut noroc insa, una dintre prietenele mele “ajutandu-ma” sa cunosc durerea sufleteasca si fizica a violului, durere care nu trece niciodata, care te urmareste mereu indiferent ce ai face. Nu am avut cu cine sa vb, la cine sa plang, unde sa ma duc…acasa aveam impresia ca nu ar putea sa ma inteleaga nimeni, lucru care mi-a fost confirmat de sora mea, care in momentul in care a aflat mi=a zis ca poate ar trebui sa-mi fac bagajul si sa plec, pentru ca acum sunt stricata.
La cateva luni tatal meu a fost arestat pentru ceva ce nu era vinovat, eu incepeam liceul….in acea perioada am hotarat ca viata mea nu e asa importanta, ca oricum nimeni nu ma intelege, nimeni nu ma observa…e ca si cum nu as fi, iar daca as muri oricum nu ar observa multi, poate doar ai mei ce ar fi suparati cu cheltuielile de inmormantare. Curaj nu aveam , in fiecare stateam si ma uitam lung la cutitul de langa patul meu si ma intrebam daca ala este mometul, in fiecare seara stateam si ma rugam sa mi se dea un motiv sa traiesc.
Rugile se pare ca mi-au fost ascultate si am intalnit un baiat, care m-a ajutat enorm, m-a iubit (cred), m-a scos din starea in care eram si m-a convins ca moartea nu este o solutie, ca viata e mult prea frumoasa…naiv probabil din partea mea, dar eram doar un copil care simtea nevoia sa creada in ceva. Anii au trecut, totul a fost frumos, doar ca am ramas insarcinata…si a trebuit sa fac cel mai cumplit lucru din viata mea, atat de cumplit incat nici nu pot macar sa tastez ceea ce este,u scuza ca sunt prea mica pentru a avea un copil…pacat ca nu am stiut dinainte ce durere emotionala presupune asta. Am simtit cum ceva din mine a inghetat, s-a rupt, o parte din mine pur si simplu a murit
Au trecut 8 ani de cand suntem impreuna, am trecut prin multe bune si rele, insa comportamentul lui s-a racit, ma simt din nou respinsa, prezenta mea nu mai conteaza nici macar pentru el, cel care m-a salvat si mi-a fost alaturi 8 ani. Incerc sa vb cu el, sa inteleg exact ce se intampla, dar nu reusesc sa aflu nimik, imi spune doar ca sa-l las in pace, k nu sunt buna de nimik si alte lucruri de acest gen, desi tot ceea ce fac acum faceam si inainte, doar ca inainte era foarte fericit si multumit ca suntem impreuna. Azi ma priveste cu ura, cu dispret facandu-ma sa inteleg ca ii pare destul de rau ca e cu mine.
Se poiate sa ma insele sau nu, dar deja simt ca imi pierd interesul si pentru a ma mai trezi dimineata, simt ca devin un simplu umblator, fara tel, fara suflet. Singurul meu gand este acela de a ma duce in cealalta lume, de a incerca sa fiu linistita, sa nu mai imi faca griji pentru nimik, sa nu ma mai doara ca traiesc.
In momentul de fata singurul lucru care ma opreste este familia mea, care desi m-au facut sa trec prin momente grele, ii iubesc si as vrea sa ii mai vad o data si sa le cer iertare pentru ce urmeaza, doar ca nu gasesc taria de a o face.
Sper sa ma inteleaga cineva si ca in urma cu 8 ani, sper sa mi se dea un motiv pentru a continua viata…desi sincer ma urasc si o urasc.

POate lung si plictisitor, poate nu foarte coerent, dar va multumesc ca ati citit.
Mihaela