L10

Bună seara!In primu rând as dori sa va felicit pentru răbdarea și perseverența cu care tratați orice problemă.Cu o anumită reținere interioara(fiind o persoană care ține în el toate necazurile) îmi fac curajul să-mi descriu pe scurt viața mea Mizerabilă…Mă numesc „pe scurt” L10,am 21 de ani,provin dintr-o familie normală cu niște părinți prea severi,prea… într-un cuvânt comuniști.Ii învinovățesc pentru că mi-au distrus copilăria prin restricționarea libertății prea excesiv.Fiind și băiat, nu puteam depăși ora 22 sau maxim 3 ore pe afară.Practic alții mergeau în discoteci,în oraș, iar eu să stau să-mi risipesc copilăria în casă.Tata fiind foarte aspru, lucrând într-un loc unde avea treabă mai ales cu bețivii,scandalagii sau alte fapte de tip penal,credea că voi fii ca ei,de aceea mi-a redus libertatea.Mă certam mereu cu el dar degeaba…După împlinirea vârstei de 18 ani nu a mai avut așa treabă,dar degeaba că m-am trezit într-o lume în care toată lumea se distra și eu nu știam,eram timid cu foarte puțini prieteni,ma simțeam mereu în plus.Acum câțiva ani am cunoscut o fată,mai mare ca mine,era frumoasă,carismatica,era foarte diferită față de altele,lucru care m-a fermecat și imediat am iubito,cred ca avea și ea ceva pentru mine .Doar ea îmi alina sufletu și ne povesteam orice.M-a învățat multe,era o fată cât 100….După ceva timp ne-am despărțit,nu a fost nimeni de vină și o înțeleg perfect pentru ca:”eu nu sunt persoana cu care cineva sa se mândrească”.Ea este cu cineva pe care îl iubește,nu am mai vorbit de 2 ani.Zilele trec și acum îmi pare rău după ea,dar ce pot sa fac? Încerc sa mă gândesc la altceva; să numai știu nimic despre ea, că vorba aia: „ceea ce nu ști,nu te doare…”.Am vârsta despre care se spune ca ar fi cea mai frumoasă iar eu să nu am ” un nume”, să fiu cineva,sa fiu la fel ca toți de vârsta mea… Eu cred ca din cauza severității părinților mei,am ajuns acuma să mă ascund,să-mi fie rușine de mine…Gândurile de suicid mă apasă adânc: cum să trăiesc în umbră?să nu mă caute nimeni? să mă întrebe dacă sunt bine?Cred că n-am însemnat nimic pe acest pămân,deși vreau să fac foarte multe dar cine sa îmi dea puterea aceea , Dumnezeu? Numai cred nici în credință de ceva timp,că mă rog să se schimbe ceva și totul este la fel: o mizerie de viață! Să stau să-mi plâng noaptea de milă?Să știu că sunt un ratat și foarte inferior față de alții…numai pot trăi așa.Mai bine să numai exist că nu ar fi pierdere mare,poate familia ar plânge puțin că în rest Nimeni!Poate dacă aș avea o ocupație nu m-aș simți așa inutil,dar unde să-mi găsesc ceva de munca?Am depus CV, dar fără recomandare de la cineva nu te ia nimeni.Nu-mi pot exprima durerea din suflet…,unele probleme mă fac să-mi pierd toată încrederea în mine,mult numai rezist, dar mă bucur că măcar am spus cuiva piatra de pe inima mea…..