Annya

17 12 2011

Buna seara. Mi-e foarte greu sa scriu… am gasit site-ul in ultimele zile de cand s-a intamplat ce s-a intamplat cu malina… nu stiu… poate e un semn… ma macina de mult gandul ca nu mai am ce face in viata asta. totul a inceput acum 6 ani si jumatate cand s-a nascut fetita mea… probabil am facut o depresie post – natala, la vreo cateva luni am incercat sa ma sinucid… ziceam eu… am luat niste somnifere dar nu eram pe deplin convinsa speram sa fiu salvata si asa a si fost. de atunci gandul nu-mi da pace au fost momente fericite, momente mai triste, acum fetita e in clasa I, imi repet in fiecare zi ca pentru ea trebuie sa traiesc pentru ea si doar pentru ea. si totusi cand pun capul pe perna, noaptea, ganduri negre nu-mi dau pace. am citit cateva povesti de pe site si inteleg fiecaruia durerea insa nu stiu ce sa simt, nu stiu ce e cu mine. toata viata m-am simtit neinteleasa, chiar si cand aveam vreun succes mie nu mi se parea deloc asa. sotul meu e un tip foarte cumsecade si daca vreodata o sa fac pasul mi-e asa de greu sa il stiu singur cu fetita, fara mine… e ca si cum i-as vedea de sus de undeva dar … as fi absenta. nu stiu daca cineva mai are problema asta. nu ma vad pe mine in mod real, vad o proiectie a mea, imi imaginez cum e o viata de om traita in indiferenta, insa cu trairi puternice … e neclar totul… as vrea sa se sfarseasca, orice are un sfarsit pe lumea asta… oare il putem alege noi insine? ori este vreo forta necunoscuta care ne ghideaza? cred in dumnezeu, cred foarte tare ca El iti da tot ce ai, si cele bune si cele rele, doar ca trebuie sa stii sa alegi/// la timp… dar poate nu mai e timp, nu mai e timp pentru nimc! am 33 de ani, pt mine varsta a fost intotdeauna o problema. Am avut prieteni mai mari, mai maturi de la care am avut ce invata, AM AVUT! totul e la trecut ma vad ca o umbra ce nu-si mai are rostul in viata asta. pe de o parte stau si imi analizez viata de pana acum, pe de alta parte, ma inspaimanta gandul a ceea ce va veni… pentru ca nu stiu daca voi fi destul de puternica sa trec peste, sa scap. si ce inseamna scapare? sa nu mai fii?ar fi oare mai usor?mai simplu? daca se zice ca nu mai simti nimic apoi, cu siguranta ca e mai usor in comparatie cu ce simt acum. simt un gol, duc o viata normala, la servici sunt vesela, nu dau nimic de banuit, cand sunt singura insa, eu si cu gandurile mele, totul e altfel! mi-e greu sa mai zanbesc! sa ii ofer fetitei mele bucurie, sa nu vada tristete in ochii mei,pentru ca m-a intrebat intr-o dimineata:” Mami, tu esti fericita?” Ce stie un copilas de numai 6 anisori ce e fericirea?ce e viata? e atat de inocent ca nu ar avea ce cauta intr-o lume ca a noastra, pe pamant. ingerasii trebuie sa mearga in Rai, la ceruri… nu stiu ce sa mai scriu… astept o parere, un semn… nu stiu ce o sa fac… as vrea sa ies din starea asta… duala… tot ce vreau e sa fie bine sa nu mai am ganduri de sinucidere… marturisesc ca am citit despre,m-am interesat consider ca sunt in prima etapa…doar ganduri…Doamne… da-mi putere… ma consideram pe vremuri o persoana optimista care stie ce vrea de la viata, ce s-a schimbat? de unde am gandurile astea? incerc sa imi explic de multa vreme… in speranta ca nu am plictisit pe nimeni, inchei acum. poate cineva intelege prin ce trec si imi va impartasi parera sa. Va multumesc.

Anunțuri