Adriaelena

Încep prin a îmi spune vârsta. Acum sunt aproape de vârsta majoratului,dar când am intrat în depresie aveam doar 16 ani. Sunt o fată care a dorit întotdeauna tot binele din lume oamenilor,chiar şi celor mai puțin bine-voitori. Nu aveam o stimă de sine ridicată,astfel încât am lăsat oamenii să profite de sufletul şi bunătatea mea,până am ajuns la depresie,furie intrinsecă,coşmaruri şi/sau insomnii. Timp de doi ani m-am învinovățit de multe lucruri banale sau,nu,care m-au marcat,în situația deja complicată,mă mai şi tăiam pe mâini,să scap de furie sau,obsesii. Părinții aveau o perioadă grea,certându-se,iar un prieten,avea probleme asemănătoare cu ale mele. Acest lucru întâmplându-se în ultimul an de depresie. După o perioadă,acel prieten,s-a sinucis. Acel lucru m-a marcat profund,timp de trei zile dupa ce am aflat că murise,am intrat în cea mai mare depresie. Şi am culminat cu tentativă de suicid,însă m-am gândit la oamenii pe care,îi las în urmă:părinți,frați. Şi am sunat la ambulanța. Am stai internată în spitalul de psihiatrie din Bucureşti. Şi am urmat tratamentul respectiv timp de 6 luni.Am reuşit să scap cu viața şi,acelaşi sfat vi-l dau şi vouă. Fiți puternici,dragii mei. Oricât de greu ar fi,orice durere vă macină,spuneți-o,urlați tare şi spuneți-vă of-ul. Viața e scumpă şi prețioasă. Un dar! Credeți-mă! Bucurați-vă de natură,de cer,de flori,adoptați-vă un câine,pisică,de care să aveți grijă. Şi luptați cu gândurile negre. Meritați tot binele din lume,dacă nu vine acum sau mai târziu,tot vine. Credeți şi vi se va îndeplinii. Iubiți-vă şi nu vă răniți. Nu. Vă implor! O să fie totul bine. Aveți încredere!