Petruta

oare cum pot sa incep o poveste care nu are final???….oare cum pot sa relatez aici durerea din sufletul meu????……voi incerca….. aveam doar 15 ani cand m-am indragostit de un baiat…l-am iubit mai presus de orice,….as fii dat orice doar pentru a fii langa el o clipa(insa el nu simtea acelasi lucru)…m-am resemnat….si am inceput sa sufar in tacere….anii au trecut insa, iar dupa 10-15 ani simteam acelasi lucru…credeam ca trecerea anilor,ma va face sa uit durerea……m-am casatorit, am doi copii minunati…..insa cu cateva luni in urma mi-a iesit cineva in cale….cineva care m-a facut sa tresar, sa simt acelasi lucru pe care l-am simtit cu ani urma……problema este insa ca el este cu cineva, iar eu nu am curajul sa-i spun ceea ce simt, desii suntem amici……Pana aici pare o poveste banala, a unei adolescente, insa mentionez ca am 32 de ani…….iar ceea ce simt eu pentru acest baiat, de fapt “barbat”, m-a facut sa pierd ratiunea…m-a facut sa ma inchid in mine…..sa uit de ceea ce este frumos….vreau doar sa plang, si sa-mi “ling” ranile……chiar daca acest lucru ma face sa-mi iau drept “prieten”, alcoolul…..Doar asa reusesc sa uit, sau cel putin asa cred eu……. Cert este ca mi-as dori sa am puterea sa-i spun “Petre, te iubesc!!!!!”, desii cu nimic nu se va schimba situatie!…..Dar as fii multumita si as muri impacata cu gandul ca de data asta am avut curajul sa spun ceea ce simt……..Sunt insa prea lasa……prefer sa-mi inec durerea in alcool…..Dar oare pana cand?…..Cand va ceda si ultima farama din mine?….Poate maine,…..poate poimaine…….poate intr-o zi……..