Dana 122

12 02 2015

Buna ziua. Azi am avut o zi tare proasta. De fapt asa sunt aproape toate zilele mele de cativa ani sau de vreo 25 de ani, ca sa fiu mai concreta. Incerc sa povestesc pe scurt. Mama e bolnava, are schizofrenie. Parintii mei s-au despartit de cand eram mica, probabil din cauza bolii mamei. Pana in clasa a sasea am locuit cu ea. Nu mai intru in detalii, dar va puteti inchipui cum e sa locuiesti si sa ai grija de un om cu o astfel de boala. Eu faceam treburile prin casa, curatenie, spalam haine. Eu ii ascultam delirul, ce sa zic, am trecut prin toate cu ea. Cand eram mica si imi facea baie, de cateva ori era sa ma inece. M-a pus in situatii penibile la scoala. In perioadele ei mai critice, viata mea nu era buna deloc. In fine, la un moment dat nu s-a mai putut si ea s-a internat definitiv. Apoi am avut vreo 2-3 ani buni, in care am locuit cu bunica. Dupa ce s-a internat mama, bunica m-a luat la ea. M-am mutat si cu scoala. Apoi am inceput liceul si m-am mutat cu tata. Aici au inceput alte probleme. El are o partenera de viata cu care au fost tot felul de situatii inca de la inceput. Incerc sa spun lucrurile cat mai obiectiv. Nu vreau sa ma victimizez. Ideea e ca ea a incercat mereu sa ma indeparteze cumva de tata. Oricum eu nu am avut niciodata o relatie foarte apropiata cu el. Dar macar pana sa apara ea in peisaj, aveam o relatie rece, dar decenta. Ea ii spune lui tot felul de lucruri despre mine, evident, minciuni. Ma barfeste la prietenele ei, la fiica sa, la vecini, la toata lumea. Eu o aud cand vorbeste la telefon. Si ceea ce nu inteleg e de ce spune minciuni. Adica care e logica? Eu nu i-am facut niciodata nimic. Nu am deranjat-o cu nimic. Ca o parenteza, eu am fost mereu un copil cuminte, am invatat bine, am avut mereu prietene cuminti. Niciodata nu am iesit cu nimic in decor. La inceput am avut niste discutii cu ei, din initiativa mea. Cand am vazut ca lucrurile nu merg bine, am crezut ca o sa le rezolvam daca o sa discutam. Am vorbit frumos cu ei, am incercat toate posibilitatile si toate mijloacele. Dar degeaba. Apoi am inceput sa ne tot certam. Apoi am incercat sa fiu indiferenta, pur si simplu sa o ocolesc pe cat posibil. Nicodata nu se rezolva nimic si ea continua sa-mi faca viata un chin. Ii baga in cap lui tata ca ar trebui sa imi ceara bani pe utilitati, pe gaz, curent etc. Precizez ca casa in care locuim e a mamei mele. Ea a inceput de ceva timp sa ascunda detergentul, hartia igienica. Nu vreau sa para sa povestesc tampenii. Dar mi se pare absurd ca oamenii astia, care stau in casa mamei mele, care se poarta cu mine ca si cum as fi un chirias in casa mea, care nu imi dau nimic, sa ascunda detergentul prin dulapuri. Ca sa nu mai zic despre mancare. Eu traiesc din banii mei. Imi cumpar totul singura, inclusiv hartia igienica si mancarea. Dar e vorba de gestul in sine, de a ascunde lucrurile astea de mine, in casa mea pana la urma. Nu stiu ce sa mai fac. Azi am avut o cadere nervoasa. Din cand in cand am cate o cadere, cand mi se umple paharul. Deja de cativa ani buni ma simt rau si sunt depresiva. Traiesc intr-o continua tensiune. Si nu gasesc nicio solutie. Nu imi permit sa mi iau o chirie sa ma mut. Deci nu am nicio posibilitate sa scap de ei. As vrea doar sa ma lase in pace, sa se poarte ca niste oameni normali, sa nu mai vorbeasca despre mine. Pur si simplu sa ma lase in pace, asa cum eu ii las pe ei. Vorbesc despre ei la plural, desi tata nu imi face practic nimic. El parca are un clopot de sticla in care sta. Nimic nu il atinge. Sincer, cred ca nici pe ea nu o iubeste. Lui nu ii pasa de nimic. Ma gandesc destul de des la sinucidere. Ideea e ca inca mai pot, inca nu am ajuns la limita. Doar ca timpul trece si nu stiu daca mai am mult. Nici macar sa mor nu pot, pentru ca o am pe mama, de care trebuie sa am grija. Chiar daca ea traieste intr-o alta lume si poate nici nu realizeaza cine sunt, eu stiu ca ea e mama mea si nu o pot lasa singura. Nu stiu ce sa fac, va rog daca puteti sa mi dati un sfat. Mi-ar fi de mare ajutor. Sa merg la psiholog nu imi permit. Am vorbit cu psihiatrul mamei mele, dar nu mi-a fost de prea mare ajutor. Nu as vrea sa incep sa iau medicamente.

Anunțuri