Mihaela 4

Buna, numele meu este Mihaela si ma gandesc foarte des la suicid….Am 32 de ani, sant casatorita, am 2 copii frumosi si sanatosi de 1an si 5 luni si 4 ani; am o casa, nu am mari lipsuri, as putea sa zic ca ne descurcam….binisor. La prima vedere ai impresia ca toate sant bune si frumoase, ce mi-as mai putea dori? Nu e chiar asa….Dar sa ne intoarcem in timp un pic; m-am maritat in urma cu 7 ani cu barbatul iubit, un om de casa care ma iubea f mult. “Problema” a fost ca el era dintr-o localitate f aproape de Bucuresti iar eu din Bucuresti; tatal lui a murit cam cu 4 ani inainte sa ne casatorim el ramanand doar cu mama lui care nu m-a vrut in ruptul capului pentru ca eu eram “de la oras” si nu aveam ce cauta in curtea ei; au fost foarte multe discutii in legatura cu prezenta mea aici unele dintre ele foarte puternice, discutii sau certuri pe toate tonurile avandu-ma pe mine ca tinta bineinteles. sotul meu era langa mine de fiecare data insa dupa cateva zile el se impaca cu mama lui si erau ca inainte de venirea mea in aceasta curte iar eu eram data la o parte; in cateva randuri chiar mi-a spus :”dar ce ti-a zis mama? ce ti-a facut, ti-a dat in cap? ” Eu lasam capul jos si iar incercam sa fiu pe placul soacrei care era vesnic nemultumita. Cand “ma intelegeam” cu soacra era armonie in curte; cand rabufneam, pentru ca se acumuleaza si la mine nervi si frustrari iar se instaura tacerea aia care ma scoate din minti:fiecare isi vede de treaba lui, de patratica lui, nu vorbeste nimeni cu nimeni; sant de acord ca soacra cu nora nu s-au inteles de cand lumea (mai sant si exceptii) dar un compromis trebuie sa existe, sa ne toleram sa facem totul macar asa de ochii lumii vb aia. Am ramas gravida cu primul copil si pe perioada sarcinii ne-am inteles mai bine, chiar ma linistisem speram ca asa vor sta lucrurile o viata si…ma simteam fericita. Am nascut o fetita frumoasa si cuminte dar care….ghinion, semana cu soacra soacrei mele!!!! Si iar a inceput povestea: nimic nu-i convenea, iar discutii, iar scandaluri. sotul meu a avut aceeasi atitudine:pe moment imi lua apararea, dupa cateva zile statea la barfa cu “mami”. Ca sa nu o mai aud, sa nu o mai vad, m-am inchis in casa cu copilul…cam 2 ani jumate; in timpul asta nu am iesit decat in vizita la ai mei care m-au ajutat de cate ori am avut nevoie sa stea cu pitica sau ma mai duceam cu fetita in parc sau la cumparaturi mari gen aprovizionare la 2 saptamani; in curte nu am mai stat, era ca un culoar de trecere pentru mine, pot spune ca o urmaream sa intre la ea in casa ca sa o pot lua spre poarta si sa nu ma intalnesc cu ea, sa nu o vad. A fost o perioada foarte…urata pentru mine si pentru puiul meu cu care am avut probleme din cauza asta ( de vorbire, socializare);am dat copilul la gradinita si…culmea prostiei as putea spune: am ramas din nou gravida. Ma obisnuisem deja cu statul in casa asa ca mi-am zis ca asta e, m-i l-a dat dumnezeu, al meu e . S-a repetat povestea….au inceput iar scandalurile….. nu ies din casa….nu mai am putere….care e viata mea pana la urma??? Sa ma intorc acasa, nu mai pot, nu mai am cum ; ai mei stau in 2 camere, mai e si fratele meu… Nu mai am putere sa povestesc ca in fiecare zi imi toaca nervii aceasta femeie; numai daca o vad simt ca ma sufoc de nervi si nici barbatul meu nu face ceva constructiv decat…ma incurajeaza ca o sa rasara soarele si pe strada noastra; cand, cand moare nenorocota????; am uitat sa va zic ca de vreo 2 ani iau in fiecare zi pastile de calmare; le mai schimb sa nu cumva sa nu-si mai faca efectul. Ma gandesc la copii mei pe care ii iubesc enorm dar totodata si la mine iar decat sa creasca langa o mama drogata de pastile…..mai bine lipsa!!!! Asa ca intrebarea mea este cum sa termin mai repede cu viata asta de 2 lei?!?

Am uitat sa va zic ca noi stam in aceeasi curte dar in case diferite……….Astept

Mariana

Salut!Sunt Mariana.Cautam si eu raspuns…ce ma fac?Sunt o fire destul de puternica.Dar de atitea ”surprize” am obosit sa traiesc.S-o iau de la inceput.Am studii superioare (fizica si matematica),am absolvit cu mentiune,pentru ca am muncit de cind ma stiu.Cite odata ma gindesc ca poate de aici se pornesc toate.Am fost si sunt o perfectionista.Am foarte mari cerinte fata de mine.M-am jerfit permanent pentru familie.Am luat toate greutatile in spinare.Am raspuns permanent de toate in casa.Dupa ce am lucrat 13 ani ca profesor la un liceu prestigios si dupa ce am avut multe succese,mi-a venit iarasi rindul mie in familie sa mai jertfesc cu ceva..cu cariera.Am devenit patron de o afacere proprie (sotul nu-si prea bate capul lupta pentru cariera,are un post inalt politic.Cind mai cerea ajutor,primeam si raspuns pe potriva:”descurca-te singura”).Am muncit si aici 6 ani fara intrerupere (nici macar nu mi-am permis 1 saptamina de concediu).A fost o munca titanica,istovitoare pina am pus totul pe picioare.Lucrurile au inceput sa miarga.Ma bucuram pentru orice maruntis.Insa cea mai mare durere a mea este situatia fetitei mele.Cu 10 ani in urma am descoperit ca are o tumoare pe creer.Am luptat din rasputeri sa o salvez .Am facut tratamente in strainatate(are 3 operatii).Am dus la spitale tot ce am mai avut.Acum afacerea e la pamint.Am datorii.Nu stiu cum sa le dau.Si cel mai grav:SUNT ATIT DE SINGURA!!!Vorbesc cu calculatorul.Sotul nu-si poate permite,in pofida functiei ce o detine,sa ma ia in brate,sa-mi spuna ca vom scapa cumva impreuna de acest calvar..

Betivan ratat

Sunt si eu in acceeasi situatie,dar probabil din cu totul alte motive.Nu am curaj sa ma sinucid(sunt un las) desi ma urasc cu patos.Ma rog lui Dumnezeu sa-mi ia viata cat mai repede,pentru mine nu mai exista speranta.Sper sa nu fie la fel si pentru tine si soarta sa-ti fie alaturi,iar viitorul sa-ti aduca ceea ce-ti doresti.

Nicoleta

Va rog ajutati-ma!!!!!!!!!!!simt ca nu mai am o farama de speranta,simt ca innebunesc!!!!ma gandesc doar sa plec din lumea asta dar mi-e teama ca intr-adevar exista ceva “‘dincolo”… …sunt constienta de faptul ca sunt o lasa si ca nu am pic de tarie dar simt ca nu mai rezist!!! m-as sinucide fara sa stau pe ganduri daca nu as avea frica de Dumnezeu si cel mai tare imi este teama ca intr-o zi o sa trec si peste frica asta…va rog sa ma ajutati cumva pt k nu am cu cn sa vb,nu ma asculta nimeni..cel mai grav este ca tocmai de cei dragi am fost dezamagita si cel mai tare am fost dezamagita de parinti…am trait intr-o minciuna toata viata…Doamneeeeee o iau razna ,simt k o sa cedez pana la urma VA ROG AJUTATI-MA!!!!!!!!!!!!!!!!

Petruta

oare cum pot sa incep o poveste care nu are final???….oare cum pot sa relatez aici durerea din sufletul meu????……voi incerca….. aveam doar 15 ani cand m-am indragostit de un baiat…l-am iubit mai presus de orice,….as fii dat orice doar pentru a fii langa el o clipa(insa el nu simtea acelasi lucru)…m-am resemnat….si am inceput sa sufar in tacere….anii au trecut insa, iar dupa 10-15 ani simteam acelasi lucru…credeam ca trecerea anilor,ma va face sa uit durerea……m-am casatorit, am doi copii minunati…..insa cu cateva luni in urma mi-a iesit cineva in cale….cineva care m-a facut sa tresar, sa simt acelasi lucru pe care l-am simtit cu ani urma……problema este insa ca el este cu cineva, iar eu nu am curajul sa-i spun ceea ce simt, desii suntem amici……Pana aici pare o poveste banala, a unei adolescente, insa mentionez ca am 32 de ani…….iar ceea ce simt eu pentru acest baiat, de fapt “barbat”, m-a facut sa pierd ratiunea…m-a facut sa ma inchid in mine…..sa uit de ceea ce este frumos….vreau doar sa plang, si sa-mi “ling” ranile……chiar daca acest lucru ma face sa-mi iau drept “prieten”, alcoolul…..Doar asa reusesc sa uit, sau cel putin asa cred eu……. Cert este ca mi-as dori sa am puterea sa-i spun “Petre, te iubesc!!!!!”, desii cu nimic nu se va schimba situatie!…..Dar as fii multumita si as muri impacata cu gandul ca de data asta am avut curajul sa spun ceea ce simt……..Sunt insa prea lasa……prefer sa-mi inec durerea in alcool…..Dar oare pana cand?…..Cand va ceda si ultima farama din mine?….Poate maine,…..poate poimaine…….poate intr-o zi……..

Anonima

Buna, eu intr-un fel m-am resemnat si ma dau batuta. Nu mai pot lupta…. ar fi fost mai bine daca nu existam., momentan existenta mea e o piedica chiar si pentru mine.

Nelu

cand viata nu-ti ofera decat iti ia zilele se hranesc din lacrimi si durere la ce va mai astatati. Nu ramane decat omega

10 septembrie, Ziua Mondiala de Prevenire a Suicidului

10 septembrie este, pentru multi, o zi ca oricare alta. Pentru unii dintre noi insa, aceasta reprezinta Ziua Mondiala de Prevenire a Suicidului.

Promovata de catre Organizatia Mondiala a Sanatatii, Ziua Mondiala de Prevenire a Suicidului constituie un bun prilej pentru a atrage atentia asupra unei probleme reale care, desi este mai putin “galagioasa” si, implicit, mai putin bagata in seama, reprezinta o amenintare reala la adresa unei societati extrem de framantate. O simpla statistica releva ca nu mai putin de un milion de oameni se sinucid in fiecare an la nivel global, ceea ce inseamna ca, la fiecare 40 de secunde, un individ isi pune capat zilelor. Rata sinuciderilor a crescut in ultimii 50 de ani cu 60%, in majoritatea tarilor, astfel incat suicidul a intrat in atentia autoritatilor si a ajuns sa fie considerat o problema de sanatate publica.

Asa cum era de asteptat, nici in capitala Romaniei acest eveniment nu va trece neobservat, cu atat mai mult cu cat aici, in Bucuresti, fiinteaza inca din anul 2009 un Telverde pentru copiii si adolescentii cu comportament autoagresiv (0800 080 100, disponibil 24/7, cu sprijinul Consiliului General al Municipiului Bucuresti, prin Directia Generala de Asistenta Sociala a Municipiului Bucuresti) si, de asemenea, din anul 2011, isi desfasoara activitatea Asociatia de Suicidologie.

Astfel, in data de 10 septembrie 2011, Directia Generala de Asistenta Sociala a Municipiului Bucuresti, in parteneriat cu Spitalul de Psihiatrie „Prof. Dr. Al. Obregia” – Centrul de Prevenire a Tentativelor de Suicid la Copii si Adolescenti, cu Asociatia de Suicidologie organizeaza un eveniment cu prilejul Zilei Mondiale de Prevenire a Suicidului, sub deviza „Viata este un dar, nu o optiune”. Evenimentul se va desfasura si va fi structurat in doua etape diferite, dupa cum urmeaza:

1. Un concurs de desene pe asfalt, la care vor participa aproximativ 100 de copii cu varsta cuprinsa intre 3 si 10 ani – desfasurat intre orele 11,00 – 12,30, pe Bulevardul Nicolae Balcescu nr. 1, sector 1, in zona fantanii din fata Facultatii de Geografie, si pe trotuarul din fata Facultatii de Litere, de pe Strada Edgar Quinet nr. 5-7.

2. Tot in Piata Universitatii, la fantana din spatele Facultatii de Arhitectura, intre orele 21,00 – 22,00 aproximativ 100 de adolescenti si tineri vor aprinde lumanari in memoria prietenilor si cunoscutilor care si-au gasit sfarsitul in urma unei sinucideri, transmitand totodata un mesaj distinct in vederea implicarii comunitatii in activitatile de prevenire a suicidului.

Si, cum ziua de 10 septembrie are asemenea conotatii in domeniul suicidologiei, stiinta care prezinta un interes deosebit si pentru autorul acestui articol, sunt onorat sa anunt si lansarea primului tratat de Suicidologie integrativa (detalii gasiti aici).

Inchei prin a reproduce integral continutul fluturasilor care vor fi distribuiti, in data de 10 septembrie 2011, in centrul Bucurestiului, de Asociatia de Suicidologie, la care adaug adresa de internet a unui grup de suport virtual pentru persoanele care se lupta cu ideatia suicidara.

ARATA CA-TI PASA DE CEL DE LANGA TINE. IA ATITUDINE!

Semne de avertizare a suicidului:

* Orice discutii despre sinucidere, moarte sau autovatamare, cum ar fi „Imi doresc sa nu ma fi nascut”, „Daca ne vom revedea vreodata”, „Mai bine muream/ma omoram”;
* Doresc sa aiba acces la arme, pastile, cutite sau alte obiecte care ar putea fi utilizate intr-o tentativa de suicid;
* Persoana respectiva este preocupata de moarte sau violenta, scrie poezii sau povestiri despre moarte;
* Prezinta sentimente de neajutorare, lipsa de speranta şi de captivitate (“Nu există nici o cale de iesire”). Convingerea că lucrurile nu vor fi mai bine sau nu se vor schimba;
* Sentimente de inutilitate, vinovatie, rusine, ura de sine, senzaţie ca este o povară (“Toata lumea ar fi mai bine fără mine”);
* Efectuarea unui testament scris sau verbal, „sa ai grija tu de…”;
* Vizite neobişnuite sau neaşteptate sau apeluri către familie şi prieteni spunând la revedere oamenilor în cazul în care nu se vor revedea;
* Izolarea socială. Dorinţa de a fi lăsat în pace.
* Comportament autodistructiv, consumul de alcool sau droguri, condusul riscant, sexul neprotejat, asumarea unor riscuri inutile „oricum vreau sa mor”;
* Un sentiment brusc de calm, resemnare si fericire după ce a fost extrem de deprimata poate însemna că persoana a luat decizia să se sinucidă.

Ce poti face, concret, daca recunosti astfel de semne de avertizare ale unui comportament care poate duce la suicid?

– Suna gratuit, din orice retea de telefonie fixa sau mobila, la 0800.080.100 (TELVERDE)

– sau intra pe https://suicid.wordpress.com (grup de suport virtual).

Lansare carte: Suicidologie integrativa, E.A. Sarbu

Daca suicidologia, ca stiinta de sine statatoare, inter- si transdisciplinara, a aparut prin anii 1950, ca o necesitate fireasca a lumii academice de a intelege si explica amplul domeniu al suicidului (prin reunirea contributiilor psihiatriei, psihologiei, medicinei legale, sociologiei, stiintelor juridice etc.), suicidologia integrativa nu reprezinta altceva decat incercarea de a completa acest puzzle cu o piesa extrem de importanta, absolut necesara pentru corecta raportare la insusi subiectul studiat: fiinta umana, un homo religiosus prin excelenta.

Astfel, cartea Suicidologie integrativa reprezinta mai mult decat o simpla introducere in disciplina desprinsa din tanatologie; ea constituie o adevarata pledoarie pentru abordarea fenomenului sinuciderii dintr-o perspectiva integrativa, adaugand dimensiunii biopsihosociale a fiintei umane si pe cea de-a patra – cea spirituala, pe nedrept trecuta cu vederea (sau insuficient valorificata) de comunitatea stiintifica.

Dr. Emanuel Adrian SÂRBU, „în calitatea sa de teolog, filolog, sociolog şi psiholog, detine suficiente calitati si cunostinte pentru a se aventura intr-un demers atat de ambitios precum cel de fata, el fiind doctor in teologie, membru fondator al Asociatiei de Suicidologie, initiatorul unei noi paradigme disciplinare – suicidologia integrativa – si, de asemenea, initiatorul unui site care ofera sprijin emotional si consiliere persoanelor cu comportament autodistructiv si supravietuitorilor acestora” (Prof. Univ. Dr. Vasile TALPOŞ, Universitatea din Bucureşti).

„Lucrarea de faţă vine în întâmpinarea îngrijorătoarei situaţii legate de fenomenul suicidului, autorul făcînd o analiză teologică asupra factorilor care-l determină, precum şi a crizelor pe care le generează, reanalizând datele şi teoriile furnizate de istorie, sociologie, psihologie, prin prisma protestantismului evanghelic. Lucrarea îşi propune şi reuşeşte totodată, prin argumente şi documente concrete, să dovedească faptul că protestantismul evanghelic biblic oferă membrilor săi un factor de protecţie deosebit de important în problematica suicidului, autorul manifestând îndrăzneala de a provoca în această privinţă, chiar anumite „legi ale sociologiei”” (Pr. Prof. Univ. Dr. Isidor Mărtincă, Universitatea din Bucureşti).

Autorul „are meritul de a fi identificat punctele forte şi mai slabe ale fiecărei confesiuni şi nu agrează deloc ideea că cineva ar fi mai expus acestui flagel, dacă-l putem numi astfel, doar pentru că ar aparţine unei denominaţiuni creştine sau alta. Este de apreciat că face o analiză pertinentă, la obiect şi într-un spirit irenic, concluzionând că nu apartenenţa la o comunitate este definitorie în comportamentul cuiva cât mai ales maniera în care reuşeşte să ia sau nu în serios preceptele creştine bazate pe Cuvântul divin inspirat de Duhul” (Prof. Univ. Dr. Petre Semen, Universitatea „Al. I. Cuza-Iaşi”).

„O gamă largă de argumente logice şi empirice reuşesc să arate că nu doar teologiile creştine ar avea de câştigat prin integrarea studiilor din alte domenii ştiinţifice, ci şi suicidologia în sine ar beneficia de pe urma încorporării teologiei creştine în cadrul acestei ştiinţe multidisciplinare, inclusiv în vederea eficientizării măsurilor practice de protecţie, intervenţie şi prevenţie privitoare la suicid” (Conf. Univ. Dr. Alexandru Neagoe, Universitatea de Vest din Timişoara).

Cuvânt înainte (Prof. Univ. Dr. Ştefan Costea) – integral aici.

Lucrarea de faţă, Suicidologie integrativă, constituie o contribuţie ştiinţifică deosebit de importantă în dezbaterea unei complexe problematici: sinuciderea, ca punct terminus al existenţei – domeniu de mari dimensiuni şi cu implicaţii profunde asupra persoanelor cu comportament autodistructiv, dar şi a supravieţuitorilor.

Ea este rezultatul unui proiect de cercetare ştiinţifică de anvergură, ambiţios realizat de un cercetător tânăr, având o solidă formaţie ştiinţifică şi profesională, multi- şi inter-disciplinară.

Obiectivul general al lucrării îl constituie realizarea unui complex ştiinţific interdisciplinar care să includă organic, pe lângă abordările tradiţionale (istorice, filosofice, sociologice, psihologice) ale suicidului şi tratarea fenomenului prin considerarea omului ca fiinţă biopsihosocială, o nouă dimensiune – cea spirituală, punând bazele unei noi paradigme ştiinţifice: suicidologia integrativă. Avantajele incontestabile ale acestui tip de abordare sunt date de faptul că beneficiilor tuturor disciplinelor componente ale complexului (atât teoretice, cât şi practice: mijloacele de protecţie, intervenţie şi prevenire a fenomenului) li se adaugă sistemul suportiv al teologiei creştine, care astăzi este insuficient valorificat, deşi are o istorie, o experienţă continuă şi demonstrabilă, extinsă pe parcursul a peste două milenii, cu efecte vizibile inclusiv în prevenirea suicidului.

(…) Pornind de la constatarea autorului tratatului Le suicide. Étude de sociologie (Emile Durkheim -n.a.) potrivit căruia, în pofida acestor tipologii şi regularităţi, sinuciderea este un fenomen individual, dar care are cauze sociale, în condiţiile existenţei unor curente sinucigene ce traversează societatea şi, de asemenea, de la precizarea că factorii reali ai sinuciderilor variază de la o societate la alta şi de la un grup social la altul, Dr. Emanuel Adrian Sârbu oferă o analiză competentă a unor studii şi cercetări sociologice post-durkheimiene, desfăşurate în diferite contexte social-culturale şi religioase (inclusiv în ţara noastră), care-i permit, în final, să-şi demonstreze cu acribie punctele de vedere şi să ofere o contribuţie deosebit de valoroasă pentru literatura de specialitate.

(…) Reprezentând o primă valorificare a rezultatelor unui proiect mai amplu de cercetare realizat de autor, lucrarea (atât prin conţinutul, cât şi prin nivelul de aprofundare şi de tratare a problematicii abordate) se adresează unui public divers şi eterogen, de orice vârstă, cu nivele de pregătire şi formare diferite, cu diverse orientări valorice şi din toate segmentele sociale, fiind accesibilă şi recomandată deopotrivă specialiştilor şi publicului larg.

Informatii suplimentare legate de carte (inclusiv despre modalitatea de achizitionare) puteti gasi la adresa: http://easarbu.wordpress.com/2011/09/09/suicidologie-integrativa/