Marius99

Daca nu mai am tragere de inima sa nu mai fac nimic?.Simt un blocaj si cand mananc, e aproape imposibil sa gasesc o fraza coerenta s-o spun, si daca o spun mi-e frica sa nu ma balbai, am ajuns aproape sa-mi fie teama de vocea mea.Am dificultati din ce in ce mai mari la locul de munca din Bucuresti(comunicare si productivitate), in timpul liber efectiv nu fac nimic in afara de a citi forumuri legate de anxietate si depresie severa, am incercat un tratament medicamentos timp de 2 saptamani(care mai mult m-a molesit, motiv pentru care am si renuntat la el), terapie cognitiv comportamentala plus vreo 3 vizite la preot, care mi-a sugerat printre altele si sa ma rog(desigur nici sa ma rog nu am chef).Parca mi s-a scurs toata energia din mine…de multe ori cand sunt in picioare simt o ameteala prelungita…ca dupa 2 zile nedormite spre exemplu…m-am izolat de amici, cu familia vorbesc foarte putin, si atunci ma chinui sa caut cuvintele, sa leg o conversatie care nu dureaza mai mult de cateva minute(la telefon) sau daca suntem face-to-face mai mult sunt distant…de multe ori ei vorbesc si eu sunt cu capul in nori, mi se pare ca se vorbeste mult prea rapid in jurul meu, se trece de la o discutie la alta, subiectul la altul cu un ritm mult prea ametitor.
Punctez ca nu am fost o persoana sociabiala, sufletul grupului niciodata, mai degraba o persoana retrasa, in banca ei…dar care macar atunci cand simtea nevoia putea sa-si spuna punctul de vedere scurt si la obiect.Acum nu mai am nici un obiectiv in viata…nici un tel.Starea de depresie s-a accentuat in ultimele 6 luni…pot spune ca s-a declansat cam acum 1 an.Nu mai gasesc rostul vietii, nu mai sentimente, emotii…ma simt ca un mort viu, nu ma mai ingrijesc de mine foarte mult, nu prea mai imi pasa cu ce ma imbrac, daca imi sta bine.De mancat mananc numai ca sunt constient ca trebuie sa mananc(pofta de mancare am foarte rar).Am 27 de ani si ma simt pierdut in aceasta lume, o picatura de tristete intr-un ocean imens de deznadejde.
Totul a plecat de la o iubire de 3 ani,ce s-a terminat cu o despartire dureroasa,care m-a facut sa-mi pierd increderea in mine,in oameni.Gandul de suicid nu a fost inradacinat prea mult,dar nu vreau sa se ajunga aici.Toti amicii imi spun ca fete sunt o gramada pe lumea asta,problema e ca desi vad destule fete frumoase,nu mai am taria sa discut cu ele.SImt ca viata nu merita traita singur fiind.Nu mai vreau sa fiu singur si totodata am dezvoltat o fobie sociala de nedescris.Ma simt intr-un cerc vicios,din care nu mai am scapare.