Adrian B

30 11 2014

Bună dimineața ma numesc adrian […moderat…] am 31de ani sunt căsătorit si am 2 copii unu de 8 și unu de 3 ani problema mea este ca nu ma mai înțeleg cu soția mea este foarte rece cu mine foarte respingătoare untul cuvânt nu ma mai vrea idea este ca nu pot accepta ca va veni o zi când ne vom despărți eu o iubesc foarte mult și nu știu ce sa fac noi suntem în Germania acum și vreau sa vin în România sa îmi pun capăt zilelor da nici nu vreau sa o fac sa sufere după mine dar de o luna am în cap numai gandu asta cu sa îmi iau viata nu mai am somn noaptea ma trezesc și ma gândesc la asta dar mie mila și copii nu știu ce sa fac ce ma învățați sa fac nu știu offfff doamne vă mulțumesc ca mai ascultat și îmi cer scuze pt deranj

Anunțuri




Florin S

28 11 2014

Buna Dragi Prieteni cu ganduri de sinucidere!Ma numesc Florin si am avut un fiu care inexplicabil pentru mine si mama lui,s-a sinucis,la 24 de ani,cand avea toata viata inainte si nici un motiv serios de sinucidere.Un baiat perfect normal fizic,integrat in societate,cu multi prieteni si prietene,rude devotate,colegi de munca minunati,nerespins de familie,fete,prieteni ba din contra iubit si apreciat.Nu vom intelege niciodata motivul,este de luat in seama de catre voi ce aveti asemenea ganduri ca desi poate veti lasa bilete sau mesaje de adio,nu o sa va putem intelege niciodata.Ca nu credeti in Dumnezeu,nu va putem reprosa.Este ca si cu iubirea:iubesti sau nu.Nu iti poti impune sa iubesti!Dar va spun ce am sa-i reprosez copilului meu.Una ar fi egoismul.Egoismul de a nu te gandi la cei pe care-i lasi in urma,copii,parinti ,prieten,prietena ETC.Mama lui este DISTRUSA nu stiu daca isi va reveni vreodata.Norocul cu ghilimelele de rigoare ca a ales foarte bine momentul cand noi eram departe de casa,pentru ca daca am fi fost sa il gasim noi mort in casa sunt convins ca mama lui cardiaca fiind nu ar fi supravietuit.Al doilea lucru de reprosat ar fi faptul ca multi dintre voi va ganditi ca nu este alta solutie,ca asta este singura si cea mai buna solutie si in loc sa cautati motive contra acestei “solutii”,le cautati pe cele pro.Multi gandesc “nu are nici un rost sa mai traiesc,o fac si de fapt “mi se rupe”de toata lumea.Alt repros ar fi ca nu mai aveti disponibilitatea de a gandi pozitiv,intre noi fie vorba in marea majoritate a cazurilor totul se petrece numai in mintea voastra,de fapt aveti toate premisele sa traiti o viata normala.Este adevarat nu toti traim viata pe care ne-am dorit-o(poate una sa zic asa de vedeta).Dar fara exceptiile ce confirma regula,viata noi ne-o facem de cele mai multe ori frumoasa sau urata.Asi mai avea o multime sa va spun dar acum sunt prea daramat si nu reusesc deocamdata sa ma adun,este totul prea “proaspat”(10 zile),insa ca o mica concluzie Ganditi bine la ce aveti de facut,nu actionati in virtutea imboldului de moment,nu va planuiti modul de a parasi lumea aceasta pentru ca diavolul va va da tot concursul sa reusiti sa o parasiti pe usa din dos(Suicid)si nu in ultimul rand fiti daca nu chibzuiti,macar altruisti gandindu-va cate persoane care va iubesc raman distruse pe viata de “Hotararea” nedemna de lauda pe care in duritatea voastra ati luat-o,puteti sa va inchipuiti sub forma unui film,ce urmeaza “dupa”.Puneti-va increderea in Dumnezeu si daca nu credeti in El,in cei apropiati sau consultati un medic,exista tratamente!Exista solutii!Daca nu ati obosit prea tare,cautati-le! cu iubire al vostru Florin.





Tereza

21 11 2014

Buna! Ma numesc,Tereza,am 32 de ani si simt ca traiesc degeaba! Nimic nu ma mai multumeste! Ma simt de parca nu este locul meu aici,orice as face nu imi umple golul din inima! Nici famila,nici sotul,nici banii,nici locul de munca,nimic! Sunt goala in interior nu stiu ce sa mai fac! Nu mai dorm noaptea si sunt mereu nelinistita,desi pot sa disimulez foarte bine in jurul altora cum ca nu as avea nici o problema! poate nu pare ceva grav ce spun dar golul din inima si zbuciumul ce-l simt e imens si nu reusesc sa fac nimic impotriva! Este groaznic sa traiesc si sa simt ca nu traiesc si ca nu este locul meu aici! Oriunde m-as duce si orice as face ma simt la fel sau poate mai rau! Sa ma sinucid este un gind prezent mai mereu in capul meu! Nu stiu ce ma opreste sa nu o,fac!





Sorina 2002

12 11 2014

vreau sa mor… simt o tristețe în suflet, simt ca toată lumea ma ignora( deși nu e chiar asa) dar tot timpul ma simt singura, oricât de multa lume e în jurul meu…tot ceea ce simt e tristețe, supărare, sentimentele nu le înțeleg… imi place de un baiat si imi bate imima tare de fiecare data cand il vad… mi-e frica sa-i spun…ma consider o ciudata… o proasta, ma urasc pe mine! am ajuns sa ma intreb, oare de ce m-am mai nascut? de ce nu am murit la nastere… Eu sunt problema? nu pot vorbi cu nimeni… mi-e frica sa-mi exprim sentimentele… cu parintii nu pot vorbi fiindca mi-e rusine… cu prietenii nici atat… inainte eram mult mai deschisa… spuneam tot ce simt oricui… acum m-am retras… m-am inchis in mine fara sa-mi dau seama… nu ma pot duce ;la pshiholog… nu i-as putea spune ceea ce simt…





Iulian It

10 11 2014

buna, ma numesc simplu iulian,acum cateva zile am vrust sa ma sinucid dar nu am avut curaj nush ce e k mine de trei ani ani nu mai simt nimic nu ma mai intereseaza de nimeni si la orice lucru iau mai intai partea negativa la orice si fiecare lucru nush ce sa fac.. incerc cateodata sa mi ridic moralul singur sa mi zic k o sa fie bine da nu reusesc orice as face e totu negru,indrumatzima poate nu vad eu .. daca se poate as dori un raspuns un sfat orice





Katherine

9 11 2014

oricatde bune ar fi intentiile voastre pt unii sinuciderea est o eliberare un mod de a pune capat suferintei..chit ca vor fi persoane care sufera in urma noastra dar timpul vindeca totul dar o viata care e ca un cosmar care nu iti aduce decat nefericire si durere enorma in suflet ..





Deea 1980

8 11 2014

Vreau sa ma sinucid, de fapt cred ca o sa fac asta, simt ca nu mai pot. De fapt sunt in punctul in care nu mai vreau sa simt nimic. Sunt asa de cativa ani, de cand am divortat ( el si-a dorit divortul iar eu i-am respectat decizia). Posibil ca atunci am facut o forma de depresie pe care am tratat-o superficial, cu multe nopti de plans, cu […nume medicament moderat…], si mai tarziu cu negarea sentimentelor. Mai ales ca toata lumea imi spunea sa fiu tare sa pot sa-mi cresc copilul care la momentul div avea cateva luni. Ok, asta am facut, desi era un efort imens sa ma ridic din pat, sa fac de mancare, etc. A venit timpul sa ma intorc la munca, un alt moment dificil, nimeni de la munca nu stia ca am div ( de fapt ca am fost lasata pt alta femeie), si intrebari de genul Dar de ce? Voi erati asa fericiti, cum de s-a intamplat? etc. Cand copilul meu avea in jur de 3 ani am intrat intr-o relatie cu un barbat care a durat aproximativ 3 ani si putin moment in care el a pus punct pt ca si-a dat seama ca vrea altceva. Ma tot intreb unde gresesc, de ce mi se intampla asta. Iar acum de o luna ma tot gandesc cum sa o fac, caut metode pe net, pt ca nu vreau ca incercarea mea sa nu fie incununata de succes.